Aura

Aura energetică este extensia a ceea ce reprezintă fiecare individ în plan fizic. Aura dezvăluie adevărata identitate, personalitate, cum individul interacţioneză cu ceilalţi oameni şi cum se comportă cu propria persoană.

Acţiunile, gândurile şi emoţiile sunt toate prezente în aura. Cu cât devenim mai conştienti de propria aură, cu atât putem să învaţam mai multe despre noi şi să evoluam aşa cum nici măcar n-am visat.

Aurele sunt flexibile, deoarece sunt în permanentă schimbare. Mărimea, culoarea, textura şi densitatea sunt relative şi se pot schimba în funcţie de starea spirituala şi de încercările la care ne supune viaţa.

De exemplu, Dr. V. Hunt, cercetător stiintific la UCLA, a observat că femeile tind să aibă o energie mai puternică în partea superioara a corpului, iar bărbaţii au aura mai pronunţată în jurul jumătăţii inferioare. Este fapt dovedit, că oamenii care se gândesc deseori la viitorul lor, îşi deplasează aura în faţa. Cei care îşi petrec mai mult timp amintindu-şi trecutul, sau care nu vor să-şi planifice viitorul, au energia concentrată în partea din spate a corpului.

Unele aure pot fi mai largi decât altele, unele pot fi mai rotunjite sau pot avea forma unui ou. Nu există aure tipice, deoarece fiecare dintre noi suntem diferiţi. Aura se poate extinde spre exterior mai mult sau mai puţin.

Oamenii cu aure restrânse tind să se piardă în mulţime la petreceri şi la alte evenimente sociale. Îşi strâng aura atât de tare în jurul corpului fizic ca să nu fie observaţi, iar cei cu aure largi pot domina într-o întâlnire, sunt puternici si mereu in centrul atentiei.

Imaginile mentale se pot creea în minte, ca apoi să fie transferate câmpului energetic din jurul corpului fizic, aurei. Dacă un om isi imagineaza că se va îngrăşa, invariabil va stoca undeva această imagine. Apoi, ori de câte ori se va uita în oglindă, subconştientul lui va vedea imaginea negativă şi o va întări.

Acesta este motivul pentru care multe persoane se îngraşă după o cură de slăbire. Imaginile mentale negative pe care şi le creează despre propria persoană se întăresc, se înrădăcinează atât de tare în subconştient, încât le este foarte greu să scape de ele.

În propria aură, noi putem înmagazina atât imagini pozitive, cât şi imagini negative. Noi ne proiectăm gândurile sau imaginile mentale în exterior, în lume. Realitatea „de afară”, cea din exteriorul nostru, este creeată pe baza acestor proiecţii.

„Corpul planetar este o icoană fidelă a sentimentelor, impresiilor, senzaţiilor şi dorinţelor noastre.

El se schimbă în tonalităţi de culori şi vibraţii, după stările noastre sufleteşti. Fiecare calitate sau defect al sufletului nostru – nobleţea sau ticăloşia fiinţei noastre – se arată în exterior, în aura noastră planetară, prin anumite culori. Dacă punem în faţa unui clarvăzător, a unui om care a dobândit vederea spirituală, o persoană, veselă sau tristă, calmă sau iritată, vicioasă sau cuminte – mediumul lucid ne va indica anumite culori şi vibraţii în undele aurei din jurul corpului şi în special în cea care înconjoară capul persoanei examinate. Astfel, roşu aprins denotă mânia de care e cuprins un om, roşu închis arată că acel om e un senzual desfrânat, roşu brun dezvăluie pe omul zgârcit, pe avarul al cărui gând e îndreptat numai la bani, uitând că totul va rămâne aici, când va sosi momentul cel mare. Cenuşiu deschis arată frica, portocaliu indică un om orgolios, mândru de fiinţa sa. Galbenul denotă pe omul ce posedă o inteligenţă superioară. Violetul arată pe omul spiritualizat. Rozul deschis, asemenea rozelor, arată iubirea sub toate formele ei.

Culorile corespunzătoare sentimentelor şi pasiunilor omeneşti, fiind legate de gradul de evoluţie al entităţii spirituale, au un caracter permanent, persistând pe parcursul unei vieţi terestre. Numai stările sufleteşti ocazionale – durerea, veselia, iritarea de moment – se arată prin culori corespunzătoare lor, care pier odată cu schimbarea stării sufleteşti.

Stările sufleteşti superioare generează vibraţii armonioase, unde vibratorii egale, ritmice şi ordonate, care se propagă în spaţiu pe mari distanţe. Dacă întâlnesc în calea lor un om, îi provoacă o armonizare a vibraţiilor învelişului său spiritual, iar acesta se va simţi mai liniştit, mai mulţumit, fără să ştie cauza noii sale stări.

Omul preocupat de gândul răzbunării, al uciderii, al furtului, omul frământat de invidie şi pasiuni josnice, răspândeşte în jurul său unde neregulate, dezordonate, cu intensităţi şi amplitudini diferite. Prin vibraţiile lor, aceste unde dezarmonizează tot ce întâlnesc în cale. Un om nervos, ce nu-şi găseşte liniştea, pe care îl irită toţi şi toate, are corpul planetar într-o continuă furtună. Unor asemenea oameni li se recomandă un mediu liniştit, la ţară, departe de vâltoarea lumii, de furnicarul marilor centre urbane, locuri unde influenţele nefericite ale omenirii în frământare sunt mai reduse”.

Sursa:  Scarlat Demetrescu – post-07-22-1„Din tainele vieții si a universului”

Anunțuri

Publicat de

Radu Dragan

Dumnezeu e întotdeauna în noi, trebuie doar să îl lăsăm să se manifeste.

2 gânduri despre „Aura”

  1. Radu,
    Niste elemente de concretete , de natura personala, poti da?
    Ar fi mult mai interesant, decat reproducerea experientei altcuiva.
    Sper sa nu deranjeze aceasta solicitare.
    Ma intereseaza foarte mult domeniul, dar nu la nivel de informatie, ci cu valoare pragmatica.
    Multumesc!
    Onu

    Apreciază

  2. Onu, ca să înțelegi singur cum sta treaba îți recomand un exercițiu foarte simplu care îți va da răspunsuri. Ai nevoie de 10 min.de liniște ,de un întuneric complet și de un creier golit de gânduri. Deconectează-te de la orice subiect rațional , lasă-te pradă întunericului și vei vedea lucruri care te vor surprinde .În acele momente să nu te oprești din ceea ce faci și să încerci să cauți explicatii .Continuă până trece timpul și după ce vei face acest exercițiu trimite-mi un mail cu ce ai văzut la aum@rdslink.ro Mai personală explicație decât să afli singur unele lucruri nu vei găsi.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s