Și vineri și 13……..

La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea, cea de-a treisprezecea zi a oricărei luni era considerată ca aducătoare de ghinion. Vineri 13, însă, începe să fie percepută drept cea mai ghinionistă zi dintre toate fiindcă uneşte două dintre cele mai puternice superstiţii: numărul 13 şi ziua de vineri.

O dovadă a faptului că, până în secolul XX, aceste două superstiţii nu erau văzute ca un întreg, pe lângă virgula care se punea între „vineri” şi „13” în toate calendarele, este faptul că membrii Clubului nu au menţionat nimic despre acest fenomen.

Conform dicţionarului de superstiţii, prima referire la vineri 13 ca superstiţie independentă a fost făcută în 1913 în Notes and Queries, unde era menţionat „ghinionul adus de vineri 13”. Alte surse susţin că primul text care menţionează de ziua de vineri 13 ca superstiţie „combinată” este bibliografia lui Gioachino Rossini, scrisă în 1869 de Henry Sutherland Edwards.

În ciuda faptului că nimeni nu ştie exact momentul în care s-a produs acest fenomen de combinare a celor două superstiţii, majoritatea studiilor arată că „vineri 13” este o superstiţie a secolului XX, iar folcloriştii sunt de acord cu această idee. Cert este că, până în 1908, „vineri 13” pătrunsese în mentalul colectiv, dovadă fiind un articol din New York Times din 4 martie în care autorul nota: „Vineri 13 nu îl sperie pe Senatorul Own”.

Unii specialişti sunt de părere că „vinovat” pentru introducerea superstiţiei în mentalul colectiv ar fi fost Thomas W. Lawson, un finanţist şi specluator de bursă, supranumit şi „regele cuprului”. Lawson a fost autorul unor diatribe la adresa speculaţiilor la bursă şi, în 1907, a publicat singurul său roman intitulat „Vineri, treisprezece”. Deşi azi este complet dat uitării, se pare că acest roman a stat la baza coroborării dintre cele două superstiţii temute, în imaginarul colectiv.

Romanul lui Lawson, jumătate poveste de dragoste şi jumătate polemică cu privire la modul în care bursa poate fi influenţată, s-a bucurat de un mare succes, ca urmare a unei publicităţi agresive făcute de autorul deja celebru în lumea americană. Dorind ca romanul său să fie un bestseller, Lawson urmează un o strategie de marketing fără scrupule, iar în una dintre reclamele sale promite că va oferi o sumă cu trei zerouri celui care va arăta vreun defect al teoriei propuse de el în carte.

La mai puţin de două luni după apariţia reclamei, Lawson şi romanul său apar pe prima pagină a ziarelor, după ce un broker a fost arestat pentru că a încercat să destabilizeze bursa din Philadelphia prin teoria propusă în „Vineri, treisprezece”.

Următoarea afirmare în presă a lui Lawson a fost în vineri 13 septembrie, acelaşi an. Într-un text de reclamă publicat la secţiunea economică din New York Times, speculatorul sfătuia cititorii să cumpere acţiuni ale unor companii de care el era interesat, motivând că, în această zi, bursa este vulnerabilă din cauza superstiţiei legate de 13. Acest text de promovare, cât şi celelalte făcute pentru romanul său, reprezintă unele dintre primele atestări scrise ale superstiţiei „vineri 13”.

Dar fenomenul „vineri treisprezece” nu s-a încheiat aici. În 1916 a apărut filmul mut realizat după romanul lui Lawson. Astăzi filmul a fost declarat pierdut şi se pare că nici reclame de promovare ale sale nu au fost păstrate.

Cu toate că astăzi nimeni nu îşi mai aminteşte de Lawson, legătura dintre bursa de pe Wall Street şi ziua de vineri 13 s-a păstrat până târziu, aproape de zilele noastre.

În anii ’30, vineri 13 devenise cea mai populară superstiţie din Statele Unite. Un studiu din 1933, publicat în Journal of Abnormal Psychology, realizat pe studenţi din şapte colegii americane, indica faptul că 95% din studenţii din anul patru şi 91% din cei din anul I credeau că ziua de vineri 13 aduce ghinion.

Uneori, superstiţia a atins praguri atât de înalte, încât la data de 12 octombrie 1939, consiliul orăşenesc din French Lick, din statul Indiana, a dat un decret prin care autorităţile erau obligate să echipeze toate pisicile negre cu clopoţei şi să se asigure că acestea le vor purta în următoarele 24 de ore. Astfel, locuitorii puteau evita animalele şi scăpau de ghinion.

Faptul că acest decret a fost dat la cinci săptămâni după începerea celui de-al Doilea Război Mondial indică faptul că superstiţiile devin mai puternice şi mai credibile în perioade de incertitudine. Decretul a avut destulă susţinere publică pentru a fi păstrat până în 1940, iar vineri 13 iunie 1941 a fost introdus din nou pentru cel puţin un an. Nu se ştie exact când s-a renunţat la dotarea pisicilor negre cu clopoţei, dar cert este că practica s-a păstrat până în noiembrie 1942, când New York Times nota că decretul „este o măsură de război menită să diminueze stresul populaţiei”.

La finalul celui de-al Doilea Război Mondial, biserica catolică declară că superstiţiile sunt păcate şi din ce în ce mai multe dicţionare definesc termenul de „superstiţie” drept o credinţă iraţională. În 1967, Enciclopedia Catolică revizuită defineşte superstiţia ca „atitudine a minţii, iraţională şi nedemnă, asupra naturii, supranaturalului sau Domnului, pornită din ignoranţă, frică faţă de necunoscut sau scrupulozitate morbidă”.

Media şi guvernele încep să critice dur superstiţiile, declarându-le nepatriotice şi lipsite de temei ştiinţific, o ameninţare directă la adresa libertăţii democratice şi a progresului.

Între timp, din ce în ce mai puţine scrieri au mai semnalat existenţa superstiţiei legate de numărul 13. Mai mult, oamenii au uitat că ea a fost inspirată de Cina cea de Taină, iar acest lucru a dus şi mai mult la dispariţia fricii.

Clubul Treisprezece

În 1882, veteranul Războiului Civil, căpitanul William Fowler şi-a propus să demonstreze că superstiţia legată de numărul 13 nu are nicio valoare. El însuşi a avut o legătură intensă cu acest număr, luând parte la 13 bătălii majore, fiind trecut în rezervă pe 13 august 1863 şi cumpărându-şi o casă la 13 luni după aceasta.

Fascinaţia lui pentru numărul 13 (şi pentru superstiţiile despre ghinion, în general) s-a concretizat într-o întâlnire a 169 bărbaţi (13 x 13) într-o zi de vineri 13, la ora 19:13. Pentru a ajunge la cele 13 mese, invitaţii au trecut pe sub o scară şi au vărsat sare pe jos. Toate cuţitele au fost aşezate pe farfurii sub forna unui X, iar invitaţii au cinat sub un banner roşu pe care scria „Morituri Te Salutamus” (noi, cei care vor muri, te salutăm).

Astfel de întâlniri au avut loc anual şi de fiecare dată membrii clubului spărgeau oglinzi, vărsau sare şi dădeau cuţite din mână în mână sau aprindeau câte o lumânare pentru fiecare membru de la masă, aşteptând să vadă care se va stinge prima şi să afle astfel care dintre persoane ar urma să moara în acel an.

Printre membrii clubului s-au numărat şi guvernatori, senatori, judecători şi chiar 5 preşedinţi: Chester Arthur, Grover Cleveland, Benjamin Harrison, William McKinley şi Theodore Roosevelt.

Deşi scopul Clubului Treisprezece a fost acela de a educa oamenii cu privire la inutilitatea superstiţiilor, gruparea a fost aspru criticată de o parte a societăţii.

13 superstiţii despre Vineri 13

Dacă un copil să naşte într-o zi de vineri 13, nu va avea noroc niciodată.
Un om născut într-o zi de vineri 13 va muri tânăr.
Un copil născut într-o zi de vineri 13 va avea mereu ghinion, dar o parte din această nefericire va fi înlăturată dacă ziua naşterii lui va fi tăinuită.
Un copil născut într-o zi de vineri 13 nu va avea noroc decât după ce toţi cei care îi ştiu adevărata dată a naşterii vor muri.
Un copil născut într-o zi de vineri 13 va trebui să poarte cu el un picior de iepure de la un iepure ucis la miezul nopţii de un fermier saşiu. Dacă copilul va pierde piciorul de iepure, va muri.
Dacă o femeie îşi serbează ziua într-o zi de vineri 13, în mai puţin de un an se va căsători şi va avea un copil.
Este de rău augur să te căsătoreşti într-o zi de vineri 13.
Dacă un cortegiu funerar taie calea unui om într-o zi de vineri 13, atunci persoana în cauză va fi condamnată la moarte.
Cine iese din casă în noaptea de vineri 13 va avea convulsii.
Dacă 13 persoane stau la o masă pe data de vineri 13, una dintre ele se va îmbolnăvi grav.
Nu purta negru în ziua de vineri 13, sau în scurt timp vei purta doliu.
Nu te tunde în ziua de vineri 13, sau cineva din familia ta va muri.
Nu te muta în casă nouă într-o zi de vineri 13, vei avea ghinion.

images

sursa yupi.md

Mântuirea nu se cerșește , se dobândește.

wpid-cersetorie.png

Când omul merge la biserică să primească sănătate, să-şi îmbunătăţească destinul şi viaţa înseamnă că are o atitudine de consumator faţă de biserică.
Omul care vrea doar să primească dar nu şi să dea, nu poate fi vindecat. Cel care ia – depinde. Cel care depinde -se supără. Cel care se supără – se îmbolnăveşte. Există o ştiinţă unică descoperită oamenilor de Isus Hristos, dar există şi concepţia noastră despre lume care este primitivă, de consumator care încearcă să adapteze creştinismul la nevoile sale. În Evul Mediu, în biserica catolică exista
„indulgenţa” care ierta viitoarele greşeli pentru bani. Era o denaturare a esenţei creştinismului.
Există adevărul, dar există şi perceperea lui denaturată. Hristos vindeca pentru a trezi în oameni iubirea. Fără iubire nu există iertare şi ispăşirea păcatelor. Credinţa ajută iubirea vindecând frica, îndoiala şi critica. Dorinţa de a primi de la Dumnezeu totul, fără muncă, înseamnă victoria umanului asupra divinului. Dacă slujitorul bisericii susţine această dorinţă, religia va muri în esenţa ei continuând să existe un timp oarecare doar ca formă. Această interpretare greşită a creştinismului s-a intensificat în doctrina comunismului – „de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după necesităţi”. Picanteria situaţiei constă în faptul că marea majoritate are mai multe necesităţi decât capacităţi, adică acordul de a munci, a produce şi a da. De aceea, unui mare număr de oameni ideile comunismului li s-au părut atât de bune iar rezultatele au fost atât de groaznice. Încă din copilărie am auzit că, în Uniunea Sovietică, medicina este fără plată, apoi, spre marea mea mirare, am aflat că este o minciună. Adevărul este că omul plătea toate serviciile prin buzunarul statului şi nu direct. O mare parte din aceste impozite erau furate. Cred că ideile comuniste cum ar fi unitatea, o societate morală, atenţie faţă de copii şi cultură, se vor realiza indiscutabil. Aceste idei nu sunt comuniste, ci manifestarea tendinţei generale spre iubire şi unitate.
Din cauza formelor nedezvoltate, metodele de atingere a scopurilor au fost îngrozitoare. O societate corectă şi fericită este o societate sănătoasă, iar sănătatea oricărui om este, în primul rând, sănătatea sufletească determinată de cantitatea de iubire din suflet. Aşadar dacă dorim să construim un viitor luminos trebuie să vedem, mai întâi, ce oameni vor forma această societate. Ce să facem ca omul să aibă un suflet sănătos? Cum să se schimbe într-un sens bun. Dacă omul nu vrea să se schimbe şi totodată vrea să fie sănătos şi să reuşească, în zadar va merge pe la biserici, pe la babe şi vindecători. Trebuie să înţeleagă că dacă nu se va ajuta singur, dacă nu-şi va ajuta sufletul, nimeni nu-l va putea ajuta. În acest caz, cel mai bun şi mai activ ajutor vor fi bolile, nenorocirile care îl vor împinge spre adevăr.

Sursa: Lazarev

Radu Drăgan

Adevarata bogăție…

Povestire ZEN10013851_10203760757565668_912129687232880614_n

Într-o zi, un tată bogat şi-a dus copilul să-şi petreacă o noapte la o familie foarte săracă, cu scopul de a-i arăta acestuia realităţile vieţii oamenilor care nu au bani.La întoarcerea acasă, tatăl l-a întrebat pe copil despre ceea ce crede în privinţa experienţei trăite, iar acesta i-a spus:” Tată, a fost o experienţă foarte bună. Ei au cinci copii, iar tu ai doar unul. Am învăţat că noi avem un cîine, iar ei au patru câini, noi avem o piscina, iar ei au lacul întreg, noi avem un acoperiş luminos, iar ei au cerul cu stelele şi luna, noi avem o verandă şi o gradină frumoasă, iar ei au pădurea întreagă.
„Tatăl său încremeni la cele auzite, iar fiul încheie:” Îţi mulţumesc, tată, că mi-ai arătat ce săraci suntem!”

Când măsurăm ceea ce avem, rezultatele sunt percepţia noastră despre viaţă.
Dacă avem dragoste, prieteni, sănătate, simţul umorului şi gândire pozitivă, avem totul în viaţă.

Karma și legea atracției.

dominovy_efektCu toții facem greșeli și lucruri stupide din când în când, chiar și cei mai luminați. Aceste comportamente care ne ies din caracter sunt efecte karmice din alte reincarnări. Trebuie să ne plătim toate datoriile karmice înainte de a promova, deci nu este neobișnuit pentru oamenii avansați să aibă vieți grele sau să sufere. Trebuie să continuăm să ne reîncarnăm în regatul uman până când vom învăța toate lecțiile karmei. Intrăm apoi în al cincilea regat cu o karma curată, dar nu scăpăm nici acolo de ea, fiindcă ea se aplică tuturor ființelor. Efectele karmei în planurile mai înalte sunt mai subtile decât în cele umane fiindcă aici nu există suferință.
Legea Atracției spune că ce se aseamănă se adună.
Mințile noastre sunt ca magneții care atrag tot ceea ce continuă să ne atragă atenția. Tot ce apare în viața noastră este atras de gânduri și imagini pe care le avem în minte. Gândurile ne influențează viața, deci tot ceea ce gândim se va manifesta. Nu contează dacă gândurile sunt pozitive sau negative sau neutre. Legea atracției acționează fără să știe toate acestea și ne oferă ceea ce cerem. Legea atracției poate fi însă îmbunătățită, slăbită sau întârziată de legile karmei și ale destinului, deci nu oricine visează să câștige la loterie sau să devină un star rock va și deveni.
Legea atracției este exploatată azi, ca un fel de școală de a atrage bogăția sau alte minuni. Trebuie să știm că orice dorință poate fi împlinită, dar depinde și de depozitele noastre de karmă pozitivă. Altfel, ea ne va face datoria karmică mai mare.
Cel mai bun mod de a folosi legea atracției este să adopți o privire pozitivă asupra vieții și să o lași să se scurgă natural, să ai încredere în viață, în loc să-i opui rezistență.
Nu te preocupa de greșelile trecutului, nu te îngrijora de ceea ce se va petrece în viitor, fiindcă asta atrage negativitate în viața ta.
Când nu vei mai fi îngrijorat de ceea ce face viața cu tine, vei constata că totul vine fără niciun efort.

Drumul spre liniște.

silence1 În planul fizic este uşor să obţii liniştea, ajunge să închizi uşa sau ferestrele, să-ţi astupi urechile. Dar, aici nu este vorba despre liniştea exterioară. Desigur, ea este necesară, indispensabilă, în măsura în care ea oferă condiţiile necesare pentru realizarea celeilalte linişti, a celei interioare, a gândurilor şi sentimentelor, ceea ce este mult mai greu de obţinut. Deoarece acolo, în forul tău interior există zgomot, discuţii, harababură, explozii.

Din nefericire, când încercăm să explicăm oamenilor că este în interesul lor să realizeze această linişte interioară, oferindu-le chiar metode de a ajunge la ea, ei nu ascultă, nu înţeleg, iar zgomotul ce îl păstrează în ei se reflectă în întreaga lor conduită, care este dezordonată, haotică.

Dacă veniţi într-o Şcoală iniţiatică, trebuie să învăţaţi lucruri esenţiale, altfel nu merită osteneala. Unul dintre aceste lucruri este tocmai realizarea liniştii interioare. Zilnic, trebuie să vă străduiţi să evitaţi zgomotele ce vă vin din interior: discuţii, revolte, certuri datorate unor gânduri, dorinţe şi sentimente rău stăpânite. Ca să scăpaţi de această gălăgie, trebuie să învăţaţi să nu mai trăiţi la suprafaţa lucrurilor, expuşi agitaţiilor şi necazurilor ce se produc, ci să vă eliberaţi de preocupările prozaice, de griji, şi mai ales să schimbaţi natura nevoilor voastre. Atât timp cât veţi rămâne în lumea nevoilor obişnuite, nu veţi reuşi să vă eliberaţi. Fiecare nevoie, fiecare dorinţă, vă conduce pe căi bine determinate şi, cunoscând natura acestora, veţi ajunge într-o zonă populată cu fiare care urlă sau, dimpotrivă, într-o regiune populată cu creaturi celeste ce vă vor primi cu cântece de armonie.

Pentru moment, liniştea pe care aţi reuşit să o obţineţi nu este una adevărată. De câte ori nu aţi experimentat-o! închideţi ochii, şi toate problemele, toate preocupările sau animozităţile vă sar în faţă. In această aşa-zisă „linişte”, continuaţi să vă certaţi cu soţia, vă bateţi copiii, ţipaţi la un vecin care v-a insultat, îi cereţi mai mulţi bani patronului… şi toate acestea le numiţi linişte! Ei bine nu, acesta este un mare tărăboi!

Există persoane cărora le putem auzi zgomotul interior, chiar şi când stau liniştite: o nelinişte, un freamăt le străbate întreaga fiinţă. Dar, există şi cazuri mai rare, din nefericire, de persoane ce par înconjurate de linişte. Chiar şi atunci când vorbesc, ele emană ceva liniştitor. Da, liniştea este o calitate a vieţii interioare. Dar, nu mă veţi putea înţelege decât atunci când veţi reuşi să rămâneţi cel puţin câteva minute într-o adevărată linişte, ceea ce, poate, nu vi s-a întâmplat niciodată.

Câţi nu se înşală, gândind că liniştea este neapărat un gol, absenţa oricărei activităţi sau creaţii, într-un cuvânt, neantul, în realitate, există linişte şi linişte… dar într-o manieră mai generală o putem împărţi în două mari categorii: aceea a morţii şi aceea a unei vieţi superioare. Despre această ultimă categorie vorbim aici, căci pe ea trebuie să o înţelegem. Această linişte nu este o inerţie, ci o lucrare, o activitate intensă care se realizează în mijlocul unei armonii profunde. Nu este nici vid, nici absenţă, ci o împlinire comparabilă cu cea trăită de fiinţele unite de o mare iubire şi care trăiesc ceva atât de intens, încât nu poate fi exprimat nici prin gesturi, nici prin cuvinte.

În om, liniştea este rezultatul unei armonii în cele trei planuri, fizic, astral şi mental. Deci, pentru a introduce liniştea în voi, trebuie să încercaţi să creaţi o armonie în corpul fizic, în sentimente şi în gânduri. Vi s-a întâmplat, câteodată, să simţiţi imediat o linişte profundă, instalându-se în voi, ca şi cum zgomotul interior, pe care nu-1 mai sesizaţi, trăind zilnic în el, s-ar fi oprit brusc? Această linişte aţi receptat-o ca pe o eliberare, o uşurare, ca şi cum o greutate v-ar fi căzut de pe umeri, s-ar fi produs o eliberare din străfunduri, o poartă vi s-ar fi deschis, lăsând sufletul să plece şi să se dilate în spaţiu.

Această experienţă ce v-a fost dată să o trăiţi ca pe un dar ceresc fără să fi făcut nimic pentru a o obţine, o puteţi repeta, prin străduinţă şi conştientizare. Un anumit număr de activităţi şi exerciţii vă pot ajuta în acest sens; fiecare îşi are felul şi mireasma sa, iar cântecul, de exemplu, este unul dintre acestea. Cântând înainte şi după reuniuni, aşa cum o facem noi, înainte şi după mese, realizăm o stare de armonie, de poezie şi inspiraţie care, ajutată de gândirea şi conştiinţa noastră, uşurează tensiunile interioare. Căci, trebuie să înţelegem că nu cântăm numai pentru plăcerea de a cânta, pentru propria bucurie. Nu, cântăm fiindcă cântecul trezeşte în noi o stare de vibraţii intense, favorabile lucrării spirituale.

Între cântece, facem o pauză, în linişte, iar dacă eu prelungesc această pauză nu trebuie să vă impacientaţi. Prin felul lor, prin inspiraţia lor mistică, cântecele pe care le interpretăm ne ridică nivelul de conştiinţă, iar liniştea ce rămâne între ele va fi impregnată de puritatea lor, de frumuseţea şi profunzimea lor. între noi şi împrejurul nostru, simţim prezenţa unor curenţi, a unor entităţi, a unor lumini. Ce condiţii minunate sunt aici…, de ce să nu le folosim în mod conştient?

Putem regăsi liniştea şi ascultând muzică. De aceea, de ani de zile v-am obişnuit ca la sfârşitul întrunirilor să ascultaţi recviemuri, liturghii muzicale, oratorii, căci această muzică este expresia, reflectarea, unor lumi aflate cu mult deasupra pasiunilor omeneşti, conducându-ne, cel puţin pentru câteva minute, în această lume superioară.

Este inutil să aspiraţi la mari realizări spirituale atâta vreme cât nu veţi stăpâni curentul zgomotos şi dezordonat al gândurilor şi sentimentele voastre; ele vă împiedică să aduceţi în voi adevărata linişte, cea care repară, uşurează, armonizează şi răcoreşte!… Când veţi ajunge să realizaţi această linişte, veţi transmite imperceptibil tuturor faptelor voastre un ritm, o distincţie. Vă deplasaţi, atingeţi obiectele şi totul în voi nu este decât dans şi muzică. Această mişcare armonioasă care se transmite tuturor celulelor organismului vostru vă face bine şi acţionează binefăcător asupra tuturor fiinţelor ce vă-nconjoară: ele se vor simţi uşurate, libere, luminate şi îndemnate, la rândul lor, să se străduiască să regăsească aceste senzaţii trăite alături de voi.

O altă metodă de restabilire a liniştii în sine este postul. De aceea, toate religiile au recomandat postul şi, după caz, au fixat modalităţi şi durata. Postul înseamnă oprirea funcţionării anumitor „uzine” şi această oprire produce o mare uşurare în toate celulele. Dar, înainte de instalarea păcii, se face o curăţenie, însoţită adesea de mult zgomot, căci circulaţia se accelerează, sângele ne pulsează în tâmple, resimţim zgomote în urechi, ameţeli, dureri în diferite părţi ale corpului. Aceste simptome ne vin de la jivinele grădinii zoologice din sânul nostru care strigă de foame. Dar, în curând fiarele se calmează şi o mare linişte, o mare pace, încep să se instaleze.

sursa  Omraam Aivanhov – Calea liniștii

Lupta cu răul energetic.

image

Nevoia de protecţie este materializarea instinctului de conservare, fie că vorbim de oameni sau chiar şi de animale. Îmbrăcămintea oferă protecţie împotriva frigului, închizând uşile ne apărăm de hoţi, etc. dar există şi un altfel de agresiune în faţa căreia nici lacătele şi nici gratiile nu au nici un fel de putere. Duşmanii suntem noi înşine, iar pentru a ne proteja avem nevoie de protecţie psihică. Şi când spun aceasta, nu mă refer la acea parte care cuprinde mintea noastră conştientă cu convingeri  precum şi mintea subconştientă cu credinţele iraţionale asociate ei, ci la partea nevăzută, ascunsă, ezoterică şi ocultă din fiinţele noastre, din spatele existenţei pur fizice, la corpurile de energie subtilă, la alte dimensiuni ale conştiinţei, la diferite planuri existenţiale.Protecţia psihică este subtilă şi invizibilă şi ne învăluie ca o barieră în interiorul căreia putem să ne extindem câmpul de conştiinţă fără pericol sau unde ne putem  vedea liniştiţi de viaţa obişnuită.
Cel mai important lucru este aflarea exactă a soluţiei optime specifice fiecăruia şi situaţiile în care se poate găsi. Protecţia psihică, funcţionând în plan subtil, invizibil, poate fi lărgită cu ajutorul energiilor subtile ale cristalelor sau a esenţelor volatile. Mai există şi alte metode…
CUM SĂ LUPTĂM ÎMPOTRIVA ENERGIILOR MALEFICE?

Iată câteva procedee cu care ne putem apăra de agresiuni malefice:

-Dacă sunteţi hipersensibili şi nu aveţi încredere în forţele dumneavoastră, forţaţi-vă să vă formaţi o imunitate psihologică statornică, care să vă apere de influenţa plasărilor de informaţii străine.

Imunitatea se formează printr-un complex de tehnici, aplicând apărarea şi practicând autotrainingul zilnic, tehnici prin care se va întări încrederea în forţele dumneavoastră şi veţi fi ajutaţi să rezolvaţi într-un mod fericit şi benefic orice situaţie.

-Pentru a ne „spăla” de influenţa energiilor negative se recomandă folosirea unei băi cu duş rece, urmată de un dans executat rapid şi ritmat, şi astfel ne ridicăm tonusul vital.

-Rezultate bune pentru combaterea mesajelor negative ne dă şi folosirea piperului iute; Cu cât este mai iute, cu atât mai bine. Se foloseşte puţin piper iute în combinaţie cu cafea. De asemenea, usturoiul combinat cu oţetul de mere, consumat înainte de somn, duce la rezultate foarte bune.

-Zilnic este indicat să faceţi exerciţii de acumulare de bioenergie. Antrenându-vă permanent, puteţi reuşi să vă ridicaţi potenţialul bioenergetic la un asemenea nivel încât, orice vrăjitor va deveni neputincios în a-şi plasa o lovitură energetică malefică eficientă împotriva dumneavoastră, ea manifestându-se foarte slab.

Unul din principiile de bază în apărarea împotriva energiilor malefice este acela de a-ţi forma propria concepţie împotriva acestor energii şi de a nu crede că ai căzut pradă lor. Trebuie permanent să îndepărtezi însăşi forma gândului că nu eşti şi nici nu poţi să fii influenţat de aceste energii negative. Niciodată nu trebuie să te gândeşti sau să te aştepţi că vei fi atacat.

Urmaţi aceste sfaturi:

1. Alungaţi din subconştientul dumneavoastră forma gândului că aţi fi influenţat de farmece, vrăji, deochiuri. Fiecare individ în parte are de la natură o forţă puternică de apărare împotriva influenţelor negative. Nu vibraţi cu unda „inamicului”, punând în concordanţă cu el sistemul electronic al organismului, biocâmpul sau subconştientul dumneavoastră.

-În comunicare, în dialog cu diferite persoane, căutaţi să nu vă enervaţi, deoarece fiecare gest sau vorbă pe fond de iritare, poate duce la deformarea câmpului dumneavoastră energetic, devenind propice atacurilor adversarilor.

În aceste momente, practicanţii de magie neagră, vrăjitorii, îşi vor plasa informaţia negativă în câmpul dumneavoastră energetic sub diferite forme: blesteme, diferite mantre negative, deochiuri, etc. Ca urmare a acestor acţiuni se produce acea reacţie de vibraţie a câmpului energetic prin care se străpunge acest câmp, cu consecinţe nefaste pentru sănătatea noastră.

-Ca să neutralizăm aceste acţiuni trebuie să avem în arsenalul nostru de apărare acea putere de voinţă pentru a ne abţine de la enervări şi iritări, incluzând în acest sistem de apărare forma gândului bun.

Ca bază în auto apărare este atitudinea noastră faţă de răufăcătorii pe care îi ştim că ne atacă – vrăjitorul, magul negru – şi pe care va trebui să-i tratăm ca pe nişte animale domestice, precum nişte căţei blânzi şi nu ca pe nişte animale de pradă, Ei vor simţi imediat atitudinea dumneavoastră, şi anume că nu sunteţi prada lor, ci, mai degrabă, stăpân pe situaţie, ceea ce-i va face să renunţe la intenţiile lor rele şi până la urmă vă vor lăsa în pace.

-Nu căutaţi să intraţi în contact cu ei, nu discutaţi cu răufăcătorii dumneavoastră. Când este imposibil de evitat acest contact, folosiţi următoarele forme de apărare:

a)„A zbura în nori”. În contact cu răufăcătorul, imaginaţi-vă că zburaţi printre nori; veţi simţi senzaţia plăcută de atingere a norilor albi, a cerului albastru, iar pe cel rău vi-l veţi imagina sub forma unei insecte inofensive în această imensitate azurie.

b) În nici un caz nu atrageţi „focul asupra voastră”, adică nu atrageţi atenţia persoanelor care nu vă interesează.

c) Fiţi „invizibili”. Pentru aceasta va trebui să vă imaginaţi cum vă înveliţi într-un voal având culorile corespunzătoare mediului înconjurător. Ţineţi minte: omul posedă acea proprietate a câmpului energetic care este asemănătoare cu formele şi culorile mediului înconjurător.

Important este faptul că nu corpul fizic îşi schimbă înfăţişarea considerabil, ci pur şi simplu corpul omenesc deţine o sursă de energie puternică, iar cu puterea voinţei se reorganizează vibraţia câmpului. Individul se poate modela cu câmpul său energetic, prin forţa gândului şi prin dorinţa sa de a se transforma în „invizibil”, de a se „dizolva” în mediul înconjurător.

d) Oglinda. Când vă întâlniţi cu o persoană nedorită, vă puteţi imagina că între dumneavoastră şi acea persoană se află un perete cu oglinzi, cu partea reflectorizantă orientată spre cel nedorit.

e) Reflector. Vă imaginaţi că din regiunea Ochiului al treilea (rădăcina nasului-sprânceană) – Ajna – emană o rază puternică de lumină reflector, pe care-o îndreptaţi înspre regiunea Ochiului al treilea al celui nedorit.

f) Lampa amplificatoare. Vă imaginaţi că vă aflaţi în interiorul unei lămpi care îşi amplică şi trimite din ce în ce mai mult din lumina sa împotriva răufăcătorilor.

g) Dreptunghiul. Se foloseşte de obicei atunci când se intră în casa cuiva, cu prilejul unei vizite. Dacă reuşim să ne oprim în pragul uşii, la intrarea în încăpere, este foarte bine; însăşi uşa are forma dreptunghiului.

Dacă nu reuşim să ne oprim în pragul uşii, construim în gând acest dreptunghi, în care ne includem şi noi, şi transmitem cu forţa gândului mesajul nostru, în această încăpere sau casă:

„ Eu am venit în acest loc cu gând de pace şi doresc celor care locuiesc şi trăiesc aici, bine şi prosperitate”. Acest mesaj o să vă facă să vă simţiţi bine, mai li moiber şi îmbrăcându-vă în gânduri de pace veţi fi protejaţi de maleficul celor din jur.

h) În fiecare dimineaţă, la deşteptare, când sunteţi complet relaxaţi, rostiţi cu glas tare următoarea formulă – mantră:

Să fie Lumina și Pace în ceruri!
Să fie Pace în Adâncuri!
Să fie Pace pe Pământ!
Să fie Pace pentru toate ființele!
Să fie Fericire pentru toate ființele!
Să fie Bucurie pentru toate ființele!

 Mantra se rostește de 5 ori, în felul următor:

 Corpul este așezat cu fata spre EST.
– cu privirea în față
– se întoarce capul spre dreapta (SUD)
– se întoarce capul spre stânga (NORD)
– se întoarce capul peste umărul stâng în sus (VEST)
– se întoarce capul peste umărul stâng în jos.

Această mantră repetată în fiecare dimineaţă o să vă mărească şansele în viaţa spirituală. După ce aţi rostit această mantră, vă veţi imagina că din ceruri vine o rază puternică de lumină alb-argintie sau galben-aurie, care vă îmbracă sub forma unei cupole de biserică cu crucea deasupra şi astfel vă veţi afla sub protecţia acestei cupole.

Sursa:reikiurban.ro
           Wikipedia.com
            Albert Ignatenko

Radu Drăgan

Transplant de spirit ?

image

Oare spiritul unui om poate fi „transplantat” odată cu inima sa?

Sylvia Claire este convinsă de acest lucru. Un tânăr mort într-un accident de motocicletă i-a salvat viaţa donându-i inima şi plămânii lui. Sylvia avea 47 de ani şi o boală gravă de plămâni, pentru care nu există tratament. Singura şansă era transplantul, iar acest lucru s-a întâmplat în anul 1988, fiind o premieră medicală de răsunet în America. Sylvia a primit o viaţă nouă, dar şi o personalitate nouă, după cum mărturiseşte ea în cartea autobiografică „Schimbarea inimii”. Fostă balerină, cu un stil de viaţă organizat şi sănătos, Sylvia s-a trezit după operaţie cu pofte şi dorinţe pe care nu le avusese niciodată. Gusturile ei culinare erau total schimbate, dorea bere şi aripioare picante, ardei iuţi şi gustări sărate, mâncăruri pe care înainte le detesta.

Schimbări de personalitate

În afară de noile preferinţe culinare, Sylvia se simţea cu totul altfel, puternică şi hotărâtă. Nu mai era fiinţa fragilă şi bolnăvicioasă de dinainte de operaţie şi bănuia că moştenise o parte din personalitatea plină de viaţă a donatorului ei. Ştia că primise inima şi plămânii unui tânăr care murise într-un accident de motocicletă şi avea adesea coşmaruri legate de el. Doctorul care o operase încerca să o liniştească spunându-i că inima este doar o pompă pentru sânge şi nimic mai mult. Dar Sylvia nu s-a mulţumit cu explicaţiile seci. Bazându-se pe visele ei, şi-a identificat donatorul, pe nume Tim Lamirande, şi a făcut o vizită familiei lui. Spre surprinderea ei, mama şi surorile tânărului i-au confirmat că multe dintre noile sale preferinţe i-au aparţinut lui Tim. Povestea Sylviei a devenit celebră în toată lumea după ce cartea sa a fost transpusă pe peliculă, cu Jane Seymour în rolul principal.

Memoria celulară

Teoria conform căreia toate celulele organismului au memorie şi poartă cu sine amprenta personalităţii noastre a căpătat tot mai mulţi adepţi în ultimii ani. Dovezi concrete nu există, deşi au fost realizate câteva studii în acest sens, dar fără rezultate concludente. Doar mărturiile unor pacienţi cu transplant, în special transplant de inimă, susţin că în viaţa lor au apărut modificări majore la nivel psihologic şi emoţional. Să fie ADN-ul, acidul cu structură unicat care identifică fiecare fiinţă vie de pe Terra, un vehicul pentru suflet? Şi, odată transplantat în alt organism, este posibil să ia cu sine o încărcătură mai preţioasă decât o simplă structură moleculară? Răspunsurile nu pot fi decât speculative. ADN-ul conţine genele care ne fac unici, dar şi fragmente de informaţie pe care nu le putem descifra cu mijloacele ştiinţifice din prezent. Studiul ADN-ului este abia la început. Cu siguranţă, această structură miraculoasă, care creează şi susţine viaţa, ne rezervă şi alte surprize pe viitor.

INIMA, MAI MULT DECÂT UN MUŞCHI

Doctorul american Paul Pearsall a fost unul dintre cei mai vehemenţi apărători ai teoriei conform căreia toate celulele organismului au memoria proprie. El a adunat zeci de mărturii de la pacienţii care au primit o inimă nouă şi a redactat câteva studii despre schimbările prin care au trecut aceşti oameni. A stat de vorbă cu familiile şi cu prietenii donatorilor şi a verificat informaţiile pe care le primea de la pacienţi. Numeroasele coincidenţe pe care le-a notat l-au determinat să creadă că transplantul de inimă lasă urme adânci în conştiinţa şi în personalitatea pacienţilor. În opinia doctorului Pearsall, inima nu este doar un motor pentru sânge, ci un organ complex care gândeşte, iubeşte, comunică şi transmite energie către toate celelalte organe, chiar dacă sunt în alt corp. În vremurile vechi, inima era considerată sălaşul sufletului şi al gândurilor, al sentimentelor şi al amintirilor. Dr. Pearsall consideră inima drept un „partener” al creierului, formând împreună un sistem complex care generează gânduri şi emoţii şi este capabil să stocheze cantităţi uriaşe de informaţie. Sufletul unui om, caracterul lui şi tot ceea ce îl defineşte nu poate fi localizat într-un singur organ sau într-o singură regiune a corpului. Întregul organism participă la formarea personalităţii şi a gândirii noastre.

BIZARERII INEXPLICABILE

William Sheridan, un american de 63 de ani, din New York, a primit şansa la o viaţă nouă după ce a trecut cu succes printr-un transplant de inimă dificil. Recuperarea după intervenţia chirurgicală a decurs fără probleme şi William s-a întors acasă restabilit complet. După o vreme, fără să îşi dea seama prea bine ce se întâmplă, a început să deseneze în creion. Nu fusese niciodată atras de desen sau de pictură, nu ştia să fi avut vreun talent artistic, dar, după operaţie, simţea că s-a întâmplat ceva în sufletul lui. A început să deseneze într-un stil care îi impresiona pe toţi cei din jur, dar mai ales pe sine însuşi. Discutând cu medicul care îl operase despre noua lui pasiune, a aflat că primise inima unui artist care desenase toată viaţa în creion. Un alt american, în vârstă de 47 de ani, un simplu muncitor, a primit inima unui student de culoare, ucis pe stradă de un glonţ rătăcit. După transplant, bărbatul i-a declarat doctorului Pearsall că a început să îi placă foarte mult muzica clasică, deşi înainte nici nu asculta aşa ceva. Spre surprinderea lui, a aflat că tânărul de la care primise inima studia vioara şi avea un talent deosebit, fiind lăudat de profesorii care îl meditau. De altfel, studentul a fost omorât în timp ce se ducea la ora de vioară.

sursa: libertatea.ro

Radu Drăgan