Forța gândului.

Corpul nostru fizic este înconjurat sau aflat în imersiune în fluidul unui câmp de forţã energetic, ce urmãreşte conturul corpului şi care, deşi ar putea fi asemãnat cu o umbrã, este, mai degrabã, ca un „frate geamãn“. Acest corp geamãn, deşi invizibil, poate fi perceput de cineva care este sensibil şi a cãrui capacitate de percepție vizualã depãşeşte plaja de vibraţii a vederii normale, cu ajutorul ochilor, ca fiind o luminiscenţã albãstruie, pe care unele persoane cu capacitãţi de extrasenzoriale o numesc „etericã“. Este „Corpul energetic“, el dã energie şi „modeleazã“ corpul fizic, are aproximativ aceeaşi formã cu acesta, fiind nu numai o extensiea lui, ci şi o „formã“, deoarece el dã posibilitatea corpului fizic sã îşi menţinã caracteristicile şi forma. El dã energie corpului fizic distribuindu-i putere vitalizatoare care îl încarcã cu dinamism.

Corpul energetic poate fi privit ca un corp de naturã electromagneticã. Aflat între realitatea fizicã şi cea non-fizicã el transformã cele mai delicate şi eterice energii non-fizice, decodificã și transmite informații corpului fizic. Dar, din pãcate, vibrațiile energiilor decodificate nu sunt tot timpul pozitive, ci și negative, iar acestea vor duce la intruziuni, lipsã de armonie, blocaje (în chakre) sau defecţiuni care se vor manifesta mai devreme sau mai târziu asupra pãrţii corespunzãtoare din corpul fizic, sau chiar a întregului.

Printre informațiile decodificate în câmpul energetic sunt și cele furnizate de gândurile celor din jur, mai ales atunci când sunt programate și direcționate cãtre noi. Gândurile pozitive au, în general, un efect benefic, deoarece menţin starea de armonie în interiorul corpului energetic, pe câtã vreme gândurile negative provoacã acorduri dizarmonice în undele de energie și, odatã decriptate, oferã individului direcția de acțiune doritã de emitent sau contribuie la apariţia unei afecţiuni sau boli.

Gândurile negative – forță distructivă
Gândul este o forţã, o energie, dar este de asemenea o materie foarte subtilã care lucreazã într-o regiune foarte îndepãrtatã de planul fizic. În stare abia creatã, gândurile pe care le formãm nu ating, încã, materia densã, vizibilã; ele nu ating şi nu fac să vibreze decât ceea ce se apropie cel mai mult de natura lor, adicã elementele cele mai subtile care existã în noi sau în alţii.
Gândirea, ca energie, ca vibraţie şi forţã este perceputã de anumiţi centri care sunt dotaţi cu antene: aceste antene, situate în creier sau chiar mai sus, în planul eteric, se pun în vibraţie şi trimit mesaje altor aparate; în acest moment, în tot corpul se produc înregistrãri, cuplãri, circulaţii de forţe, de energii. Imediat ce se stabileşte comunicarea, energiile circulã şi pot produce efecte în materie. În acel moment gândul este puternic, se manifestã în plenitudine: trece prin ziduri şi obiecte, se poate realiza, acţioneazã asupra materiei.
Fiecare gând se materializeazã: fiecare gând, dorinţã, intenţie, fiecare idee are formã, culoare, dimensiune, iar pentru a le vedea este suficient sã privim în jur. Dar aceste efecte nu sunt imediate. Gândirea este capabilã sã atingă materia, dar ca sã poată acţiona asupra obiectelor sau fiinţelor, gândul trebuie condensat: lucrând mult timp asupra unor creaţii mentale, adãugându-le chiar particule din propria lor materie, oamenii ajung sã îmbrace aceste forme gânduri de materie psihicã. Anumiţi indivizi o pot face rapid, pentru cã ei cunosc tehnicile ce permit materializarea unei forme gând, pentru ca ea să devinã vizibilã şi tangibilã.

Atâta timp cât oamenii au gânduri şi dorinţe divine, totul este armonie, dar când oamenii sunt rãi, răzbunãtori, cruzi, gândurile și dorinţele lor pot chiar sã ucidã.

Dar sã nu uitãm cã suntem și emitenți de gânduri și implicit, putem fi și cei care atacã energetic pe cei din jur.

Câmpul fiecãrui om conține câte un set de programe care determinã interrelațiile sale cu lumea și cu oamenii. Sentimentele de dragoste, urã, supãrare pe care le nutresc cei din jur fațã de om corespund cu strictețe de ceea ce este sãdit în karma acestuia. De aceea existã oameni care sunt în permanențã jigniți, care suferã traumatisme, care sunt invidiați etc. În câmpul omului sunt conținute programe informaționale ale atitudinilor fațã de el însuși și programe ale atitudinii acestuia fațã de alți oameni. Când împotriva noastrã se întreprinde ceva neplãcut, nu e bine sã rãspundem în același fel. Ne putem opune doar la nivel fizic, însã la nivelul câmpului și la nivelul spiritual trebuie sã ne pãstrãm întotdeauna o atitudine de smerenie, de blândețe, să manifestãm iubire fațã de oameni și sã ținem minte cã orice neplãcere este cauzatã de imperfecțiunea noastrã. Acest lucru ne curațã karma, ne ferește de boli, ne amelioreazã destinul și sãnãtatea copiilor. Irascibilitatea în raporturile cu oamenii, rãutatea constituie o tentativã de atac bioenergetic nu numai asupra unui individ ci și asupra Universului, provocând deformãri ale structurii câmpului.
„Rugați-vã pentru cei ce vã blestemã și binecuvântați-i pe cei care vã urãsc!”. Aceasta este cea mai puternicã apãrare împotriva nenorocirilor, bolilor și a aceea ce numim deochi.

sursa   intreadevarsiiluzie.com

Reclamă

Anunțuri

Publicat de

Radu Dragan

Dumnezeu e întotdeauna în noi, trebuie doar să îl lăsăm să se manifeste.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s