Reîncarnarea.

Adevărul reîntrupării a fost cunoscut de iniţiaţii veacurilor apuse şi revelat şi azi de marile Lumini ale spaţiilor. Această cunoştinţă o posedau pieile-roşii din America – din Alaska până în Peru şi Bolivia, celţii din Europa, locuitorii băştinaşi din insulele Hawaii. În Asia, ideea reîntrupării este şi azi foarte răspândită exercitând o mare influenţă în conduita omului. Peste 600 milioane de locuitori ai Indiei, Indochinei, Tibetului, Chinei, Mongoliei şi Japoniei, cred în reîntrupare şi cunosc legile ei la fel cum noi, occidentalii, ştim că sângele circulă prin vasele sanguine. Pentru asiatici, legea reîntrupării este o lege ca orice lege naturală – legea contracţiei la frig şi a dilataţiei la cald a corpurilor. Ea este socotită o lege fundamentală, care se exercită asupra tuturor entităţilor, fie ele minerale, vegetale, animale, umane, fie soare sau univers.

Vechimea acestei cunoaşteri se pierde în noaptea veacurilor şi aproape că nu există religie sau legendă care să nu aibă un sâmbure din această idee. Reîntruparea fiind cunoscută din timpuri foarte îndepărtate şi trecută prin mintea diferitelor popoare, a ajuns la noi sub diferite forme şi însoţită de numeroase erezii. Gândirea superioară a omului de azi a înlăturat părţile absurde aparţinând superstiţiei pentru a-i reda valoarea filosofică şi morală avută în trectul îndepărtat. Graţie nenumăratelor comunicări făcute de entităţi spirituale, în şedinţele de revelaţie, această idee se întinde peste tot pământul, fiind găsită firească, deoarece explică multe probleme sociale, religioase şi filosofice, nerezolvate până azi.

Este mai bine de un secol de când ştiinţa a luat un avânt uimitor, valul descoperirilor purtând omul pe undele nevăzutului, spre înălţimile infinitului. An de an, omul îşi îmbogăţeşte cunoştinţele cu privire la lumea înconjurătoare, dar în aceeaşi măsură credinţa lui slăbeşte şi omenirea alunecă pe panta materialismului. Bisericile sunt din ce în ce mai puţin frecventate de credincioşi deoarece preotul de azi, pierzând legătura cu Cerul, cu ştiinţa şi cu arta, nu mai este în stare să dea un răspuns acceptabil la întrebările referitoare la viaţă, creaţie, destin, Absolut, nefiind în măsură să explice fenomenul naşterii şi al morţii. Din această cauză, mulţi afirmă că religia este de prisos, ba chiar dăunătoare, întrucât ea stagnează progresul omenirii, şi în loc să-1 apropie pe om de Tatăl său creator, îl îndepărtează. Se susţine că biserica – fiind îngrădită de dogme şi deci anchilozată în aceleaşi forme de mai bine de o mie de ani – vine flagrant în conflict cu datele ştiinţifice răspândite în masele populare. Omul de azi nu este satisfăcut de răspunsul oferit de biserică, el având nevoie de o religie ştiinţifică şi artistică, bazată pe iubire, cunoaştere şi comuniune cu Divinitatea.

Dar şi savanţii – grăbiţi să proclame domnia materiei şi a legilor ei – se vor convinge în curând că, în afara materiei tangibile, mai există şi alte substanţe eterice, conduse de legi diferite celor fizice. La începutul apariţiei materialismului se credea că acesta va da un răspuns satisfăcător la toate întrebările. Se afirma că, în definitiv, nu există în univers decât materie, energie şi legile care le pun în activitate, că au murit pentru totdeauna vechile credinţe care, secole de-a rândul, au stagnat civilizaţia, că spiritul de care se tot vorbeşte nu este decât produsul imaginaţiei, iar religia o înşiruire de poveşti şi rugăciuni, care nu lămuresc viaţa şi adâncul prefacerilor din natură şi din corpul omului. Fizicianul a demonstrat prin experienţe că natura este condusă de legi; chimistul, graţie cercetărilor ingenioase, revelează lumii structura necunoscută a materiei; biologul, în teoria sa evoluţionistă, arată că există o ordine în lume şi un scop în toate domeniile complexe ale vieţuitoarelor. În straturile succesive ale scoarţei terestre se citeşte, azi, minunata istorie a secolelor scurse. Telescoape gigantice ne aduc mai aproape nebuloase, galaxii şi miliarde de sori îndepărtaţi; trupul omenesc este studiat şi cunoscut până în cele mai ascunse celule. Lumea întreagă este în freamăt la fiecare nouă descoperire. Dar cu toate acestea flacăra de entuziasm a materialiştilor se stinge treptat; iar la lumina maturităţii spiritului, lucrurile şi fenomenele sunt văzute mai clar, spiritul nostru revenind la ştiinţa ezoterică, la tradiţia şi comoara spirituală a omenirii.

Din acest considerent ne vom strădui să reluăm ideile abandonate în vremurile materialismului, acordând acestor studii atenţia cuvenită. Asemenea cercetătorului de minereu preţios – care reia şi realege metalul preţios din bucăţelele aruncate – omul caută azi în aceste cunoştinţe vechi, să mai găsească multe şi nebănuite bogăţii, desconsiderate de-a lungul secolelor de ignoranţă şi întuneric.

Este evident că printre lucrurile noastre de preţ există şi podoabe false, fără valoare, cu toată strălucirea lor. Astfel, ştiinţa va fi obligată să mai arunce din teoriile sale inexacte, religia – din dogmele, ritualurile şi ipocrizia ei, iar filosofia – din speculaţiile ei deşarte. În faţa acestor frământări intelectuale, prefaceri şi conflicte, omul rămâne dezorientat şi se întreabă cu nelinişte: „Care este adevărul?”

Natura omului este făcută să caute mereu, să-şi explice existenţa lucrurilor şi a faptelor, să-şi chinuie sufletul în faţa enigmelor ce se ridică mereu în drumul său. Din această cauză, materialismul – atât de trâmbiţat şi pompos întronat – se năruie, şi omul se întoarce către datele ştiinţei ezoterice, către tradiţia spirituală a lumilor invizibile, ascunsă şi încuiată cu zeci de lacăte, căutând să-şi explice prin ea existenţa lumilor şi a destinului omenesc.

Bietul om se întreabă mereu: „Există un Dumnezeu, o Putere inteligentă, infinită, care a creat totul în univers atât de armonios?” „Da”, îi răspunde biserica. „Da”, răspunde şi sufletul său, dar el vede în jurul său nedreptăţi, războaie, calamităţi, boli, suferinţe de tot felul. În sufletul său se naşte întrebarea: „Dacă există un Dumnezeu, de ce permite atâta suferinţă şi nedreptate? De ce slabul cade pradă celui puternic?” Priveşte în jur şi constată violenţă şi cruzime: şopârla mănâncă furnici, ea este mâncată de şarpe, şarpele este mâncat de un arici, care la rândul său cade pradă unei vulpi. Toate fiinţele omoară şi la rândul lor sunt omorâte, şi atunci se întreabă bietul om: „Unde este mila şi dreptatea lui Dumnezeu?”

Omul nu înţelege nimic din desfăşurarea evenimentelor petrecute în jurul său, pentru că nu cunoaşte adâncul tainelor ce îl înconjoară, după cum nu ştie că moartea va face să se nască viaţa şi mai strălucitoare. El nu ştie, pentru că în faţa lui stă aparenţa, iar nu realitatea. Omul neştiutor nu vede în lume decât un vast complot al sălbăticiei fără milă, de la mic la mare, şi nedumerit, se întreabă: „Dacă există, într-adevăr, un Dumnezeu, de ce există atâta mizerie în lume? De ce oameni puternici şi sănătoşi devin într-o bună zi orbi? De ce copii nevinovaţi sunt loviţi de boli, şi mame – care strâng cu dragoste la sân un copilaş – sunt omorâte?” De câte ori nu se întreabă ignoranţii: „De ce în această lume binele rămâne nerecompensat şi răul nepedepsit? Adesea criminalul circulă liber şi inocentul este aruncat în închisoare. Dispreţul îi urmăreşte pe cei ce muncesc şi îi împinge către mormânt, pe când în lume forfotesc neruşinaţi şi şarlatani. De ce atâta nedreptate?” Religia ar vrea să ne facă să înţelegem că în lumea cealaltă aceste suferinţe vor fi răsplătite, păcatele noastre vor fi iertate şi ignoranţa luminată. Bazaţi pe aceste afirmaţii, timp de secole, oamenii au ridicat ochii spre Cer, au suferit încercările acestei lumi, cu speranţa că se vor bucura dincolo de fericirea promisă.

Scepticul însă, zâmbind, răspunde acestor suflete frumoase şi încrezătoare: „Dacă Dumnezeu a creat această lume pe care o vedem atât de nedreaptă, ce mai putem aştepta în lumea de dincolo? Dacă nu este dreptate aici pe pământ, pentru ce ar fi mai multă acolo? Dacă toate sufletele se nasc egale, de ce soarta oamenilor este atât de diferită?” Oare să fie la mijloc o simplă întâmplare? Se poate concepe un univers alcătuit de Tatăl ceresc, în care vieţile oamenilor sunt aruncate la voia întâmplării? Nu, de o mie de ori nu – răspunde omul cunoscător – deoarece chiar dacă nu vedem totul şi toate, lumea noastră fizică este guvernată de legi sublime şi absolut juste.

Cu toate acestea, neştiutorul, dar mai ales materialistul, vine mereu, în faţa aparenţelor ce ne înconjoară, cu argumente noi şi cu întrebări de felul: „De ce unii oameni au un trup sănătos şi plin de viaţă, iar alţii îl au slab şi bolnav? De ce unii sunt frumoşi şi din fiinţa lor respiră distincţia, iar alţii au o înfăţişare grosolană şi brutală? De ce unora li s-a dat o inteligenţă vie, iar alţii sunt animaţi de puţine gânduri, şi acelea confuze?”

Cu mulţi ani în urmă, trecătorii puteau vedea pe treptele Universităţii din Bucureşti un om mic, diform. Avea aproape 40 de ani, dar trupul său nu era mai mare decât al unui copil de 8 ani. Braţele îi erau închircite, capul mare, iar picioarele arcuite. Îţi era greu să-1 priveşti. Îşi câştiga existenţa vânzând piepteni, butoni de manşetă şi multe alte nimicuri. Universul său intelectual se limita la răspântiile unde îşi petrecea viaţa. Dacă s-ar compara sărăcia acestei vieţi, suferinţele lui morale, dorinţa lui vagă de iubire, zilele sale triste, orizontul cunoştinţelor sale restrânse, cu existenţa lipsită de griji a unora aflaţi în plenitudinea fizică şi mentală, ori cu desfătarea sentimentală şi morală, cu înţelegerea larga a altora, multora dintre noi ni s-ar tulbura mintea şi nu am mai putea spune nici un cuvânt.

Acestea sunt faptele şi, tu – care ştii că în dosul acestor inegalităţi există totuşi o dreptate – te mâhneşti deoarece nu o poţi demonstra pe înţelesul tuturor. Toţi te combat cu emfază şi îţi aruncă în faţă fel de fel de argumente. Materialistul, scepticul şi ateul te vor întreba: „Pentru ce un copil se naşte într-un bordei, condamnat prin însăşi naşterea sa la o viaţă restrânsă, iar un altul se naşte în mijlocul unei societăţi avansate în cultură şi civilizaţie, unde are prilejul să înveţe şi să fie educat.

Fragment  Scarlat Demetrescu-Din Tainele Vieții Si a Universului.

Reclamă

Anunțuri

Publicat de

Radu Dragan

Dumnezeu e întotdeauna în noi, trebuie doar să îl lăsăm să se manifeste.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s