Bolile psihice în altă viziune

Anxietăţi, depresii, violenţe de tip impuls, vorbit singur, etc. sunt boli susceptibie a fi, în majoritate, cazuri tipice de posesie şi în consecinţă, posibil de eliberat, deci de vindecat.
   În cazul în care are suficientă forţă să facă singur faţă valului, cel agresat, se poate smulge  din această stare,  prin autoterapie ocupaţională, grijă faţă de alţii, etc. Grefată însă adesea pe un şoc psihic ce face omul să se îndoiască de sine şi de DUMNEZEU, agresiunea, din ce în ce mai insistentă, găseşte omul prea slab ca să poată ieşi instantaneu  din labirint. Instantaneu, pentru că doar această stare poate rupe total legătura cu agentul de agresare, altfel între călău şi victimă se crează o stare de comunicabilitate în care datele problemei le deţine doar elementul agresiv care  începe să erodeze încet, încet dar sigur, precum caria, tot ceea ce până la momentul agresiunii părea a constitui “eul intangibil”. 
    

image

Entitatea (ori entităţile), deja fixată în jurul prăzii, stabileşte o strategie de atac ce speculează cu predilecţie momentele de oboseală ori de adormire a stării de veghe. Adormirea stării de veghe este un moment uşor de atins mai ales de către  cei la care viciul a devenit virtute şi care se cred deja nişte mici dumnezei, fenomen ce ne îndreptăţeşte să afirmăm fapul că sminteala ce conduce la  coborârea în robia plăcerii aduce adesea cel mai mare procent de “irecuperabili”. Decelabil, răul chemat şi răul “trimis” are aceeaşi origine, acelaşi mod de atac şi, în consecinţă, acelaşi remediu. 
Binecuvântaţi de DUMNEZEU cu darul vederii în invizibil, am putea avea despre acest proces  imaginea  permanentei hăituiri, imaginea în care  omul  agresat poate fi asemuit unei  luminiţe spre care se târăsc umbre ameninţătoare. Aşezate în cerc, la o anumită distanţă, precum hienele, trimit protuberanţe de întuneric asupra prăzii, atunci când o simt fără gardă şi se retrag când nu pot avansa întrucât: DUMNEZEU permite Răului să pătrundă doar acolo unde este de bunăvoie primit!   
Exterioară încă, invazia este percepută de subiect ca atare: o agresiune  cu atac în valuri. Valuri de întuneric, valuri de spaimă şi depresie,  stare de rău.: “Scăpaţi-mă de răul care este pe mine!” îi auzi spunând adesea, incapabili de a vedea, în acest joc de dublă personalitate, unde acţionează propria-i personalitate şi cât de puternic a fost invadat de   ceea ce el percepe ca fiindu-i  exterior şi prin urmare străin, invazie pe care el o sesizează dar se jenează să o declare din teama de a nu fi ridiculizat. Educat prin excelenţă materialist, omul contemporan trăieşte drama de a se lovi de propriile-i convingeri,  convingeri potrivit cărora  poate admite ca fiind real doar ceea ce poate explicit percepe cu propriile-i simţuri. Prezentându-se complet dezarmat, lipsit de platoşa ce i-ar putea asigura protecţia LUMINII DIVINE, în labirintul în care se trezeşte plonjat cel agresat vede cu disperare cum echilibrul ce-şi crease prin refuzul cunoaşterii este brutal clătinat.
  Forme gând, entităţile malefice, se interpun cu perfidie în gândurile bolnavului care începe să se suspecteze de anormalitate şi să manifeste tendinţe accentuate de izolare spre autoanaliză. Pradă unor stări psihice anormale, ce par a ţine de mentalul său, bolnavul nu se mai recunoaşte în modul în care reacţionează. Neştiind cum să facă disocierea, ba chiar crezând-o imposibilă, bolnavul începe să creadă că răul este solidar cu sinele. Crede că răul este în el şi  alege adesea calea autodistrugerii  pentru a scăpa de ceea ce el crede că posedă intrinsec  şi nu mai poate suporta: un creier ce revine permanent doar la momentele sale de eşec străduindu-se să-i anihileze personalitatea, un creier ce parcă gândeşte gânduri ce nu-i aparţin, îi comandă lucruri cu care nu este de acord şi din care“aude voci” care îl îndeamnă la crimă ori la suicid. Faţă în faţă cu o invazie  generalizată, individul depune armele şi se lasă complet controlat. Spiritul propriu se retrage undeva în adânc de unde se autocontemplează ca un privitor exterior. Atitudinea sa faţă de propriul trup şi de controlul asupra acestuia se încadrează într-o diversitate de reacţii ce pot da un tablou complet de tip:  inert, depresiv ori violent.
Se naşte astfel în jurul personajului o dramă ce aduce noaptea spirituală, noapte sfâşiată adesea de câte o străfulgerare de lumină, mai dureroasă poate chiar decât întunericul (pentru că aduce momente de luciditate în care bolnavul conştientizează starea în care se află iar durerea cunoaşterii adevărului îl aruncă şi mai tare în depresie). Nu sesizează prezenţa străină şi nici nu prea are cum să facă acest lucru fenomenul prezentându-se ca o întrepătrundere de corpuri eterice, o inseminare difuză şi voalată. Nu realizează (şi nu are cum, pentru că nimeni nu l-a învăţat acest lucru) că toate aceste gânduri negre i se transmit tocmai pentru anihilarea personalităţii. Nu recunoaşte aici, şi prin urmare nu poate evita: autoculpabilizarea victimei –  cea mai fioroasă armă de dominaţie satanică!
Din acest stadiu individul poate fi deja considerat: “bolnav”, incapabil de a se mai putea elibera fără ajutor din afară şi nu mai poate fi lăsat nesupravegheat întrucât negăsind nici o posibilă cauză a răului pe care îl suportă ajunge să se considere pe sine însuşi cauza şi de aici derivă un risc pronunţat de suicid.
Fragment din Dusmanul nevăzut.

Anunțuri

Publicat de

Radu Dragan

Dumnezeu e întotdeauna în noi, trebuie doar să îl lăsăm să se manifeste.

2 gânduri despre „Bolile psihice în altă viziune”

  1. E foarte interesata descrierea umbrei.
    Spunea-ti la inceputul textului ca la nivel individual putem lucra cu ea prin autoterapie ocupationala, la ce se refera asta? In afara de cele doua exemple pe care ni le-ati dat, ne puteti detalia ce ne-ar putea ajuta in intelegerea propriei noastre umbre/ entitati negative?

    Apreciază

    1. Ioana P. Autoterapia ocupațională este centrată pe focalizarea activităților spre exterior prin crearea unui cerc relațional în care obiectivul principal este dăruirea plăcerii celor din jur ,activități care rămân la latitudinea fiecăruia ,pot enumera cazuri in care grădinărit ,olarit,pictură,activități al căror produs crează placere celorlalți iar feetbackul primit pentru dăruirea subiectului crește stima de sine a dăruitorului. Subiectul are nevoie de îndrumare în drumul spre vindecare .Umbra este tot ceea ce nu acceptam la noi ,toate nemulțumirile acumulate în interiorul nostru.Rol distructiv au mai ales elementele care nu le cunoaștem și chiar dacă le simțim mintea noastră nu le accepta .Trebuie sa conștientizam ca în jurul nostru exista un mediu mult mai subtil in care energia benefica sau malefica exista. Atât timp cat nu acceptam acest adevăr ,mintea noastră rămâne limitata in intelegerea fenomenelor care se petrec in subtil pentru ca nu exista in ea programul înscris de înțelegere a altor elemente decât cele care le-am acceptat pana acum. Am auzit veficulandu-se tot felul de terapii una din ele fiind cea prin iertare.Da sunt de acord ,e un lucru minunat sa ierți si sa fii iertat ,dar trebuie sa conștientizezi ce eveniment a creat suferință si care intră in incidenta iertării. Ioana ,daca vrei sa discutam acest subiect .suna-mă. Sărbători frumoase!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s