Spre Esență prin simțuri.

Care dintre noi nu s-a intrebat, si nu odata in viata, despre scopul vietii. Si despre cauzele suferintelor care vin asupra noastra? In ce scop exista natura? Care este scopul dezvoltarii noastre? In fiecare celula din corpul nostru vedem inteligenta si logica, actiuni cu intentie si scop, insa in existenta corpului ca intreg, nu reusim sa vedem nici o logica si nici un scop.
Dintre toate fiintele stiute de noi, omul este fiinta cea mai completa din natura. Insa tocmai el este cel care isi pune vesnic intrebarea, in fiecare generatie: care este scopul existentei realitatii?
In toate timpurile au incercat marii oameni de stiinta si marile genii sa descopere pentru ce traieste omul, dar nu au gasit raspunsul. Aceasta intrebare se agraveaza numai, din generatie in generatie, caci suferintele nu scad, iar lupta pentru supravietuire nu dispare. Daca este asa, este posibil ca raspunsul sa nu fie in domeniul cunoasterii noastre iar descifrarea raspunsului poate nu este in domeniul stiintelor.
Dar nu este vorba numai despre intrebarea, in ce scop exista creatia, fiintele vii si oamenii, ci si de intrebarea: pentru ce traiesc eu? Procesele de dezvoltare din natura, si cele din propriul corp, ne minuneaza cu „contradictiile” neintelese din ele. De exemplu, puiul de animal devine matur in cateva saptamani sau luni, pe cand bebelusul are nevoie de un lung proces de dezvoltare pana cand devine matur. Numai la sfarsitul procesului sau de dezvoltare vedem ca el este „coroana creatiei”, insa in toate fazele de trecere, omul este mult mai slab decat toate celelalte fiinte.
Este extraordinara contradictia dintre procesul de maturizare al fiintelor vii si cel de la nivelul omului, intr-atat incat, daca nu am cunoaste rezultatul final al dezvoltarii am fi ajuns la concluzia contrara, ca puiul de animal va creste si va fi „coroana creatiei” iar bebelusul omului va avea o viata amara sau chiar va muri. De aici, vedem ca nu intelegem semnificatia existentei si nici logica din procesul de dezvoltare.
Noi sesizam lumea prin cele cinci simturi ale noastre. Ceea ce sesizam prin vaz, auz, gust, miros si pipaire, este cuprins in interiorul nostru si ne prezinta tabloul lumii inconjuratoare. Deci, daca am fi avut alte simturi, lumea inconjuratoare ar fi fost simtita in noi, intr-un mod diferit. Este stiut – cainii „vad” lumea cu ajutorul simtului mirosului, iar albinele o vad ca impartita in miliarde de celule.
De aici rezulta , ca din tot ceea ce ne inconjoara, noi cuprindem in interiorul nostru cu ajutorul simturilor noastre, numai o mica parte, intr-o limita foarte restransa. Dar daca este posibil sa simtim tot ceea ce ne inconjoara? Daca este posibil ca acolo este ascuns secretul existentei noastre, scopul si destinul nostru?
Daca presupunerile noaste sunt corecte, atunci ne lipseste inca un simt, care este destinat pentru ceea ce nu este simtit prin cele cinci simturi. Cum se poate dobandi acest simt? De ce natura nu a creat in noi acest simt? De ce nu l-am primit in clipa in care ne- am nascut?
Concluzia este simpla: omul trebuie sa-l dezvolte in interiorul sau cu forte proprii. Omul este deosebit in dezvoltarea sa fata de oricare alta fiinta. El dobandeste si dezvolta orice lucru individual, si de aceea, si acest simt in plus, el trebuie sa-l dezvolte prin forte proprii, prin efort omenesc si etic.
Tocmai acest simt in plus este ceea ce-l deosebeste pe om de vietuitoare, care au fost create si ele cu cele cinci simturi. Dintre toate vietuitoarele, omul este singurul care a fost creat cu capacitatea de dezvoltare, si capabil sa descopere in sine acest simt ascuns si sa-l dezvolte.
Din generatie in generatie omul se dezvolta treptat. El se dezvolta tehnologic, stiintific, cultural insa nu etic. Intr-o anumita faza de dezvoltare, omenirea trebuie sa simta necesitatea dezvoltarii spirituale, caci altfel ea nu va supravietui, si sa simta dupa aceea, necesitatea interioara de a descoperi acest simt in plus.
Dezvoltarea intregii omeniri seamana cu dezvoltarea individului, care trece prin fazele copilariei, tineretii si maturizarii utilizand potentialului sau. Si atunci cand omul descopera in sine acest simt in plus, el simte in jurul sau o lume mai mare, vede sensul vietii, cauzele suferintelor, scopul existentei, si mai mult decat atat – aceste simturi ii dau posibilitatea sa stapaneasca in lume, sa distruga cauza suferintelor si sa inainteze catre scop – sa-l atinga si sa ajunga la esenta vietii.

Dr. Michael Laitman

Reclamă

DACA NU STII CE CAUTI, CUM SA GASESTI ?

EARTH CHANGE MZ

Am auzit o anecdota despre o mare mistica sufista, Rabia al Adawia. Intr-o zi pe inserate, oamenii au gasit-o in strada, cautand ceva. Era batrana, avea vederea slaba, asa ca vecinii au venit sa o ajute. Au intrebat-o: „Ce cauti?”.

Rabia a raspuns: „Imi caut acul. L-am pierdut”.

Vecinii au dat sa l-caute, dar si au dat seama imediat ca drumul era foarte mare iar acul era ceva foarte mic. Asa ca au intrebat o pe Rabia: „Te rugam sa ne spui unde l-ai pierdut, locul exact, caci altfel e greu sa-l gasim. Drumul e mare si putem sa cautam mult si bine pana sa-l gasim, daca o sa-l gasim. Unde anume l-ai pierdut?”.

„In casa”, a raspuns Rabia. „Atunci de ce il cauti aici?” au intrebat ei. „Fiindca aici e lumina, iar inauntru nu e”.

Aceasta anecdota e foarte semnificativa.

Te-ai intrebat vreodata ce cauti?

Ai considerat vreodata ca…

Vezi articol original 185 de cuvinte mai mult

Coincidențe ? Sau nimic nu e întâmplator.

Gândurile, sentimentele şi faptele noastre sunt strâns legate de tot ceea ce ne înconjoară, iar energia universului le transmite mai departe tuturor lucrurilor.

Există un fir invizibil care ne leagă pe toţi şi care ne îndrumă. Intuiţia, telepatia, presimţirea stau la baza coincidenţelor care ne arată că nimic nu e întâmplător, iar tot ceea ce ni se întâmplă se supune unor legi coerente universale.

Divinitatea sau forţe universale misterioase încearcă adesea să ne transmită mesaje în momentele de cumpănă, când avem nevoie de încurajări sau când ne apropiem de un eveniment special din viaţa noastră. Puterea gândului poate crea legături surprinzătoare între noi şi tot ceea ce ne înconjoară.

Definiţia cea mai simplă a coincidenţelor spune că sunt potriviri întâmplătoare a două lucruri sau evenimente. Cu toate acestea, corespondenţa stranie dintre evenimente sau persoane care par să nu aibă nimic în comun sfidează logica şi nu se poate încadra într-o definiţie strictă. Cum ele apar de obicei în momente dramatice, marcate de trăiri profunde şi decizii dificile, coincidenţele par să transmită mesaje simbolice şi să pună ordine în haosul din jurul nostru. Ne pot ajuta, ne pot dezvălui lucruri ascunse sau pot pune capăt unor situaţii care ne frământă.

Te gândeşti intens la cineva şi persoana respectivă te caută, după ani de zile în care nu v-aţi mai văzut, aceasta nu mai poate fi numită doar o întâmplare.

Nu există coincidențe.

Totul e interconectat .

Ni se întâmplă foarte multe lucruri care nu le putem explica.

Divinitatea sau forţe universale misterioase încearcă adesea să ne transmită mesaje în momentele de cumpănă, când avem nevoie de încurajări sau când ne apropiem de un eveniment special din viaţa noastră.

Nu putem sa ne explicăm unele lucruri pentru că guvernarea sub a cărei aripă se petrec depășește granițele mentalului uman

Mentalul este un aparat care funcționează în sistem binar , luptându-se să dea verdictul de adevărat sau fals , la ceea ce e palpabil,rațional.

Problema lui începe când informația de intrare vine din sfere necunoscute lui ,din sfera astral-emoționalăși nu mai are capacitatea de încadrare a informației ,intervine orgoliul care suferă că nu poate da un verdict , iar atunci se blochează.

Toate aceste coincidențe care mi se întâmplă  și mie iar cei din jurul meu mi le relatează pe ale lor m-au făcut să îmi pun o întrebare .

În situația când ne gândim la cineva iar a doua zi ne întâlnim cu el l-am chemat noi mental la întâlnire sau am intuit că ne vom întâlni cu el?

Voi știți răspunsul?

Radu Dragan.

Reclamă

Autoclonarea

Oamenii de știință își bat capul și irosesc fonduri nenumărate  pentru a clona o oaie .

Stau în laboratoare sofisticate zile și nopți .

Dar ei nu deschid geamul să constate că omul de bunăvoie și nesilit de nimeni a reușit autoclonarea.
Metoda omului de pe stradă a fost simplă a folosit doar câteva cuvinte implementate în subconștient : VREAU SĂ FIU LA FEL CU……,VREAU SĂ AM LA FEL CA ……. și uite că folosind multă energie  și instrucțiunile corecte de utilizare a aparatului mental de autoclonare au reusit cu brio.

Și au declarat „Cei cărora nu le-a reușit autoclonarea sunt defecți.”

Radu Dragan

Simțurile și dincolo de ele……

„Fiecare organ de simţ ne procură o parte din cunoaşterea lumii şi e interesant de ştiut cum sunt aceste simţuri ierarhizate. Simţul tactil e specializat în ceea ce este solid, nu atingem nici ceea ce este gazos, nici ceea ce este eteric, un pic lichidele, dar mai ales solidele. Gustul e specializat pentru lichide. Veţi spune: “Ba nu, când pun o bomboană în gură, ea e solidă, şi am totuşi o senzaţie de dulce…“ Ah! Vă voi răspunde că n-aţi studiat bine problema: gustul nu funcţionează decât cu o condiţie, ca ceea ce puneţi în gură să aibe posibilitatea de a deveni lichid graţie salivei. Să luăm acum mirosul. Este un simţ care percepe mirosurile, adică emanaţiile gazoase. Nasul are încă raporturi cu materia, dar cu o materie mai subtilă ale cărei particule plutesc în aer. Mai departe, în cazul auzului, nu mai e vorba de particule materiale, ci numai de unde, vibraţii. Şi la fel este pentru văz. Cu vederea suntem aproape de lumea eterică. Deci, vedeţi, cele cinci simţuri sunt ierarhizate, de la cel mai grosier la cel mai subtil.
Dar dacă vrem acum să pătrundem în lumea astrală, nu ne mai putem folosi de cele cinci simţuri. Ne trebuie un alt simţ, care să fie adaptat, adică capabil de a percepe o materie şi mai subtilă. Toţi aceia care nu au dezvoltat acest al şaselea simţ nu pot şti că există o altă materie, o altă regiune, ei nu bănuie că universul e parcurs de alte vibraţii, care ne pot provoca senzaţii mai vaste şi intense. Pentru a atinge un obiect, trebuie să te afli lângă el. Pentru a-l gusta, de asemenea. Pentru a respira un parfum, putem fi, deja, la o anumită distanţă. Pentru a capta un sunet, distanţa poate fi puţin mai mare… Şi pentru vedere, şi mai mare, pentru că ochii sunt astfel alcătuiţi încât ne permit să primim informaţii şi instrucţiuni de foarte departe. Vedeţi din nou cum natura a stabilit foarte inteligent această ierarhie între cele cinci simţuri. Dar ea nu s-a oprit aici, şi acum alte simţuri trebuie să ne pună în contact cu regiuni mai vaste şi mai îndepărtate.
Cât timp fiinţa umană nu şi-a dezvoltat organele care pot să o pună în contact cu regiuni şi entităţi mult mai elevate, ea nu va cunoaşte mare lucru. Ea va scrie, va vorbi, va explica, va critica, va judeca, dar se va înşela tot timpul, pentru că nu cunoaşte decât o parte a realităţii. Dacă vrea să cunoască întreaga realitate, trebuie să exerseze, să trezească în ea alte facultăţi pe care le poseda şi înainte, dar care dorm, aşteptând să fie utilizate. Într-o epocă foarte îndepărtată, când omul nu intrase cu adevărat în posesia corpului său fizic, tradiţia iniţiatică spune că trăia tot timpul dedublat, în afara corpului său… Mai târziu, când spiritul său a început să coboare progresiv în materie, el şi-a dezvoltat facultăţi care îi permiteau să lucreze asupra materiei (cele cinci simţuri), în timp ce slăbeau facultăţile sale mediumnice. Dar nu le-a pierdut, le posedă încă.
Priviţi copiii. Până la vârsta de şapte ani nu sunt complet intraţi în corpul lor fizic: aceasta reflectă perioada când umanitatea era în acest stadiu de evoluţie. În acea perioadă, oamenii vorbeau cu spiritele naturii şi cu sufletele morţilor, comunicau cu ele, le întâlneau, şi când mureau ei înşişi, nu ştiau dacă sunt morţi sau vii. Lumea invizibilă, lumea spiritelor era pentru ei cea mai mare realitate; ei pluteau în atmosferă ca şi cum ar fi fost imateriali, şi numai din când în când reintrau în corpul lor fizic. În aceste condiţii, ei nu erau pregătiţi să lucreze asupra materiei. Ori, în evoluţia lor trebuiau să treacă prin aceasta. În prezent, oamenii au ajuns să aibă mijloace intelectuale formidabile pentru a domina materia, dar în acelaşi timp au uitat de existenţa lumii spirituale, au rupt contactul cu ea. La unii, desigur, a rămas o amintire, o intuiţie, dar majoritatea a uitat.
Există două forme de cunoaştere: intelectuală şi spirituală, deci dacă le-am putea dezvolta pe amândouă, e cu atât mai bine. Nu trebuie să uităm că natura însăşi, adică Inteligenţa cosmică are punctul ei de vedere asupra evoluţiei omului: ea a plănuit dezvoltarea fiinţei umane în cele două sensuri, spre materie şi spre spirit. Dar cum e foarte dificil de dezvoltat cele două părţi în acelaşi timp, ea a dat omului secole şi milenii pentru a lucra într-o singură direcţie, lăsând câteva căi deschise în cealaltă, pentru a nu împiedica evoluţia sa spirituală. Deci, pentru epoca actuală, Spiritul cosmic a decis de a permite oamenilor de a se dezvolta în domeniul senzaţiilor, al vederii, al auzului, etc… El îi lasă pe oameni să coboare în materie pentru a o poseda, a o atinge, a o explora, a o cunoaşte, şi mai cu seamă pentru a lucra cu ea.
Nu vă miraţi, aşa este, e un pasaj. Spiritul uman e obligat să coboare, din ce în ce mai profund, în materie pentru a o cunoaşte, pe punctul de a pierde toate amintirile patriei celeste unde trăia în trecutul îndepărtat. Dar, cunoscând din ce în ce mai bine materia, el a făcut numeroase achiziţii, şi mai ales a început să-şi domine materia lui proprie. Pe moment, desigur, numai o mică minoritate este capabilă de aceasta, dar pentru om, scopul existenţei terestre este de a coborî în corpul fizic ca să intre în posesia facultăţilor sale şi să le utilizeze pentru a lucra asupra lumii exterioare.
Când spun că spiritul uman “coboară în materie”, subînţeleg în primul rând în corpul fizic, pentru a se instala, pentru a-l lua în posesie şi a pentru a-i deveni stăpân. Apoi, după ce s-a instalat, el lucrează la rândul său asupra mediului exterior. Aici, de asemenea, manipulează lucruri: el transformă, construieşte, distruge… E o perioadă de involuţie, de coborâre în materie. Dar cum Spiritul divin are proiecte grandioase pentru fiinţa umană, El nu o lasă să coboare indefinit, să se scufunde complet, să piardă contactul cu Cerul şi să-şi uite originile. De îndată ce va atinge un stadiu suficient de posesiune de sine, de stăpânire a propriului creier, a propriilor membre şi tuturor facultăţile sale, de cunoaştere a tuturor proprietăţilor elementelor, atunci alte influenţe, alte forţe, alţi curenţi vor începe să o poarte, să o ridice, şi, progresiv, ea va regăsi facultăţile pe care le poseda în trecut: va cunoaşte în acelaşi timp şi materia şi spiritul.
Se spune în Geneză că Adam şi Eva au mâncat din fructul Arborelui Cunoaşterii Binelui şi al Răului. Aceasta semnifică că nu au vrut să se mulţumească cu cunoaşterea spiritului, şi că au vrut de asemenea să coboare în materie; au început atunci să coboare, şi aici, prin bucurie şi suferinţe, prin sănătate şi boli, studiază – mai mult răul – de milioane de ani. Depindea de ei să rămână sus, în Paradis, să nu fi mâncat decât fructele Arborelui Vieţii eterne, dar, împinşi de curiozitate, au vrut să vadă ce era jos, şi atunci au început să sufere de frig, de obscuritate, de boli şi de moarte.
Omenirea îşi continuă, încă, coborârea… Anumite religii numesc această coborâre “păcatul originar”. Dar o putem interpreta, de asemenea, ca un studiu în care fiinţa umană a vrut să se lanseze. Da, acest Arbore al Cunoaşterii Binelui şi Răului, reprezenta nişte studii de făcut, nişte studii forte dificile, pentru că omul trebuia să înfrunte o materie din ce în ce mai densă. Dar ce era rău în asta? El a ales să coboare să se instruiască, şi a coborât; acum e adâncit în studiile sale până la gât, pe cale de a-şi da seama în ce infern s-a băgat. Pentru moment, el studiază răul, dar într-o bună zi va urca înapoi pentru a studia binele.
Eu cunosc proiectele şi planurile Inteligenţei cosmice, ştiu că atunci când oamenii vor stăpâni şi domina materia graţie celor cinci simţuri, ei vor începe să se avânte spre înălţimi pentru a-şi dezvolta simţurile spirituale. Deci, cei care doresc să avanseze pe drumul evoluţiei, să înceapă să reducă din senzaţiile pe care le încearcă prin cele cinci simţuri pentru a căuta de acum înainte în ei înşişi. Înăuntru e vastitate, bogăţie… trebuie numai să căutăm! „

Omraam Mikhael Aivanhov

Reclamă

De ce nu funcționează lumea.

În căutarea sinelui

Lumea în care trăim este o componentă a unui Întreg Universal.

Tot ceea ce există în jurul nostru înafară de natura umană se hrănește cu energie ,tot ceea ce vietuiește pe acest pământ ,plante ,animale,oameni folosesc în comun energia solară,energia magnetică ,energia emoțională și toate energiile cunoscute și nerecunoscute de știință.

Nici una din ele nu se vede dar toate se simt.

Haideți să încercăm utopic să anulăm una dintre energiile acestui univers .

Să luăm energia magnetică.

Ce s-ar întâmpla dacă nu ar mai exista ?

Am fi aruncați în spațiu cu tot ceea ce este pe pământ și totul s-ar dezintegra .

Se poate trăi în spațiu ?

Nu ,deci avem un rezultat extincția.

Să luăm energia solară ,să considerăm că soarele s-ar stinge.

În acel moment temperatura ar scădea brusc ne mai permițând viața,ca să nu mai vorbim de fotosinteza plantelor , și alte procese care întrețin…

Vezi articol original 229 de cuvinte mai mult

Adevarata bogăție…

În căutarea sinelui

Povestire ZEN10013851_10203760757565668_912129687232880614_n

Într-o zi, un tată bogat şi-a dus copilul să-şi petreacă o noapte la o familie foarte săracă, cu scopul de a-i arăta acestuia realităţile vieţii oamenilor care nu au bani.La întoarcerea acasă, tatăl l-a întrebat pe copil despre ceea ce crede în privinţa experienţei trăite, iar acesta i-a spus:” Tată, a fost o experienţă foarte bună. Ei au cinci copii, iar tu ai doar unul. Am învăţat că noi avem un cîine, iar ei au patru câini, noi avem o piscina, iar ei au lacul întreg, noi avem un acoperiş luminos, iar ei au cerul cu stelele şi luna, noi avem o verandă şi o gradină frumoasă, iar ei au pădurea întreagă.
„Tatăl său încremeni la cele auzite, iar fiul încheie:” Îţi mulţumesc, tată, că mi-ai arătat ce săraci suntem!”

Când măsurăm ceea ce avem, rezultatele sunt percepţia noastră despre viaţă.
Dacă avem dragoste, prieteni, sănătate, simţul umorului…

Vezi articol original 7 cuvinte mai mult