Iubire și iertare

Mă duce gândul un îndemn biblic care ne spune:‘’să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți’’ și  trag o concluzie: Nu poți să te iubești pe tine fără să iubești pe aproapele tău și nu poți iubi aproapele tău dacă nu te iubești pe tine, pentru că suntem făcuți din același aluat, parte din același întreg și împreună suntem unul.

Eu cred că Dumnezeu e în noi și El  reprezintă acel sine al nostru autentic înainte de păcatul primordial. În toate cărțile de istorie și religie ni se spune că suntem supuși greșelii, și într-adevăr suntem, însă în același timp putem fi supuși mareției și putem evolua  la statutul de creator al lumii în care trăim.

Eu cred că dacă îți dorești să ai la picioare tot ceea ce îți dorești, ai nevoie să accesezi Dumnezeul din tine și acest lucru înseamnă să  devii din ce în ce mai bun, un om mai bun. Nu degeaba se spune că cei buni și drepți vor străluci în împărăția Tatalui Lor.

Doar cei care vor întelege că iubirea și compasiunea sunt  căile prin care putem avea într-adevăr bogațiile lumii la picioare , vor ajunge să obțină tot ce își doresc. Doar cei care înteleg că dacă o celulă din întreg  este bolnavă , întregul este afectat, vor ajunge să trăiască împlinirea adevărată.
Iubirea poate salva omenirea și ea începe cu tine. Iubirea poate salva lumea și  ne poate transforma pe toti în impărați.
Așadar care este oare scopul nostru în aceasta lume? Am să o spun simplu și la obiect. Tot ce avem de facut este să evoluăm, să devenim din ce în ce mai buni, să ne dăm seama că legătura dintre toate lucrurile din lume este iubirea, să ne dăm seama că nu poți exista de unul singur și că suntem părți ale unui intreg, să ne dam seama că pentru a trăi într-o lume frumoasă, pură, prosperă fiecare dintre noi trebuie să contribuim la asta. Tot ce avem de făcut este să învățăm să ne dumnezeim, din ce in ce mai mult, sa devenim mai buni, mai calzi, mai iubitori și atunci nu vom experimenta niciodată sentimentul de lipsă și sărăcie.

Începe-ți ziua cu cuvintele: te iubesc, te iert, mulțumesc! Rosteste-le pentru tine în oglinda în primul rând și apoi  păstrează-le în minte ori de câte ori întâlnești sau interacționezi cu o alta persoană.

Te iubesc, te iert, mulțumesc!

Te iubesc pentru că ești o parte din mine și împreună suntem un întreg.

Te iert dacă greșești pentru că înteleg că la randul meu și eu gresesc și îmi doresc și merit să fiu iertat.

Oare e corect să spunem că noi credem în Dumnezeu, atunci când nu credem în noi? Oare putem să spunem că-l iubim pe Dumnezeu dacă nu ne iubim pe noi?

Tu ce crezi?

Radu Drăgan

Reclamă

Anunțuri

Publicat de

Radu Dragan

Dumnezeu e întotdeauna în noi, trebuie doar să îl lăsăm să se manifeste.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s