Gândul și viitorul

Viitorul ,chiar îndepărtat,oferă mereu o perspectivă minunată întregii lumi,în evoluția omenirii fiind scris că omul trebuie să se apropie tot mai mult de divinitate. Există două mari adevăruri care trebuie cunoscute: mai întîi,faptul că gândirea este o putere reală,apoi că ea vă permite să trăiți acest viitor prin anticipare.Priviți de exemplu,dacă trebuie să faceți față unei situații deosebite,să susțineți un examen sau să vă înfățișați în fața unui tribunal, cu câteva zile înainte tremurați deja, vă neliniștiți, întrebându-vă :”Cum se vor desfășura lucrurile?”,iar când vă gândiți la întâlnirea cu o persoană dragă,gustați deja bucuria acelor momente apropiate sau îndepărtate.În așteptarea acelor momente ,deja ați trăit senzațiile momentului,deci momentul real care va urma își pierde din trăiri pentru că mintea voatră deja a trecut în mai multe moduri prin timpul viitor.Deci ati trăit în viitor. Gândul are două laturi ,una pozitivă și una negativă.Oamenii trăiesc în mod inconștient în latură negativă ,dacă sunt în postura de gândire negativă , negația este manifestă, încearcă să o contrazică mental cu o altă negare ,deci vom ajunge la un lanț de negări care nu face decât să amplifice distanța de viitorul pe care oricum nu îl cunoașteți,dar care prin puterea gândului ați reușit să-l trăiți .Dacă privim latura pozitivă a gândirii și emitem un gând pozitiv legat de un moment viitor,viziunea fiind de natură pozitivă hranește subconștientul ,îi dă persoanei o stare de bine ,nemaifiind necesare alte raționamente, plus că gândind pozitiv vom creea un cadru care face lucrurile să se întâmple așa cum le-am gândit.Atâta timp cât proiectați imperfecțiunile din trecut  asupra zilelor ce vor veni,veți continua să reproduceți resturi de trecut în viitor ,trăind viitorul ca pe un trecut.Dacă veți proiecta ceea ce e luminos,perfect,o să trăiți deja adevăratul viitor care vă asteaptă.Acest viitor este deja o realitate pentru că prin gând deja îl trăiți.Deci prima necesitate este să fiți lucizi și de câte ori un gând negativ vă dă târcoale să îl anulați mental .Dacă puteți să-l emiteți puteți să îl și anulați.

sursa Puterile gândului Omraam Mikhael Aivanhov

Reclamă

Anunțuri

Publicat de

Radu Dragan

Dumnezeu e întotdeauna în noi, trebuie doar să îl lăsăm să se manifeste.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s