Alegerile sufletului……

„Dacă la un moment dat, eşti înfricoşat, asta se întâmplă pentru că alegi să‑ţi fie frică.
Dacă eşti bucuros, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă eşti supărat, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă eşti supărat, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă eşti hărţuit, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă eşti iubit, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă eşti ignorat, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă eşti ajutat, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă eşti jignit, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă eşti înţelept, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă te simţi nedreptăţit, este aşa pentru că alegi să fii.
Lista poate continua la nesfârşit.
De fapt, … chiar continuă.

Înţelege că A Fi este o STARE în care se află cineva – nu o acţiune pe care o face.
Nu poţi să faci „fericit”, poţi doar să fii “fericit” – în funcţie de ce anume hotărăşti să fii.
Nu poţi să faci „trist”.
Nu poţi să faci „fricos”.
Nu poţi să faci „nedreptăţit” sau „jignit” sau „supărat”.
Poţi doar să fii astfel.
Oare ce te determină să fii toate acestea? Mulţi oameni cred că motivul se află în ceea ce se întâmplă în jurul lor; că totul este determinat de ceea ce face cineva sau altceva.
Nu e câtuşi de puţin aşa!
Decizia ta în privinţa a ce anume face altcineva, determină această stare. E vorba de alegerea pe care o faci.
Situaţia e foarte complexă, deoarece problema este următoarea: atât de multe dintre alegerile tale sunt făcute, acum, în mod automat şi se bazează atât de mult pe experienţa anterioară, încât ţi se pare că nu tu le controlezi. Astfel, ţi se pare că acţiunile celorlalţi, sau experienţele exterioare ţie sunt cele care induc în tine, asemenea reacţii.
Adevărul este că tu alegi să fii în starea în care te găseşti. Singura diferenţă dintre tine şi cei care sunt maeştri în a‑şi controla viaţa, este că Maeştri aleg în mod diferit.
Ideea care reiese de aici este că starea de A Fi este ceva ales şi nu indus. Tu ai ales să fii ceea ce dorești. De ce ai ales astfel, e o cu totul altă chestiune – şi poate constitui subiectul unei alte cărţi. Dar ştiu un lucru sigur: alegerea nu s‑a făcut cu forţa. Adesea, alegerile pot părea impuse cu forţa, dar nu sunt niciodată aşa.
Tu poţi produce o stare de A Fi, pur şi simplu, selectând una. Şi poţi face acest lucru oricând, oriunde.
O stare de A Fi este un sentiment, nu o acţiune. Totuşi, tu poţi hotărî să simţi într‑un anumit fel. Adică, ai puterea de a decide cum te vei simţi şi cum te simţi chiar acum.
Acesta este marele secret al existenţei umane. Acesta este marele dar, marele instrument. Folosind acest instrument, întregul Univers ţi se deschide – şi ţi se dă absolut toată libertatea ca să fii şi să trăieşti experienţa lui Cine Eşti Tu cu Adevărat.
Acesta este Adevărul, Adevărul care te va elibera.”
Neale Donald Walsch

Reclamă

Anunțuri

A trăi în inimă.

Cum poți trăi din inima?

Primul și cel mai important pas este de a nu ajunge în inimă prin creier.    Activarea și responsabilizarea centrul inimii tale începe cu recunoașterea că există un creier și un centru emoțional care este situat în inima ta.

Într-o lume care este bazată pe ceea ce auzi și vezi și în mod constant ești bombardat cu stimuli mentali, ești expus la o mulțime de senzații care te fac să procesezi informația mental , nefiltrată de sufletul tău.

De la gândurile despre activitatea ta de zi cu zi la relații, locuri de muncă, responsabilități sociale, acasă, familie … .și lista ar putea continua , ai rămas blocat pe sistemul de procesare mental al informației.

Gândurile tale sunt o reflectare a ceea ce se petrece în jurul nostru.

Cum putem liniști aceste gânduri și să trăim mai mult în inimile noastre?

Este nevoie de timp, efort, dedicare, eliberarea energiilor negative, amintirilor, gândurilor și a evenimentelor pe care le-am acumulat de-a lungul vieții noastre.

Ce trebuie să pretindem de la mintea noastră?

Doar pace, să facem pace cu mintea noastră !!!!!

Orice gând este de domeniul trecutului ,deci nu ar trebui să ne mai afecteze!

Orice am fi putut face sau nu am fi putut face , s-a întâmplat într-un anumit mod pentru că noi am ales așa, ideea este să înțelegem că nu ni s-a întâmplat nimic rău până acum ,atâta timp cât putem scrie sau citi aceste rânduri.

Emoțional, mental, spiritual, și fizic suntem ființe diferite pentru că experimentăm în mod diferit existența cu toate elementele ei.

Pentru a vedea lumea prin inimă este necesar să fii în primul rând plin de compasiune pentru tine și pentru cei din jurul tău , în special în ceea ce privește experiențele tale proprii, doar ce simți tu e al tău , restul sunt experiențele celorlalți..

Mintea noastră vede doar separare, devastare și fatalism iar aceste însușiri ne țin prizonieri ai propriilor noastre experiențe.

Pentru a trăi din inimă trebuie să recunoști prezența Divinului în existența ta și să crezi cu tărie că viața ta se desfășoară conform Planului Divin.

Pentru a trăi în inimă trebuie să înțelegi că în primul rând ,tu ești o ființă spirituală ,iar apoi o minte și un trup să înțelegi că trebuie să trăiești în simbioză cu Pământul și tot ceea ce există în jurul tău, nu în competiție .

Mintea ta e umplută cu gândurile tuturor,gânduri pe care le-ai preluat de la ei .

Inima este plină de sentimentele tale ,care sunt numai ale tale ,care nu pot fi influențate decât de minte.

Dacă reușești să îți golești mintea de gânduri, inima va vorbi cu tine, iar ea fiind doar a ta , îți va spune întotdeauna ADEVĂRUL.

Radu Drăgan

Reclamă

Stăpânirea Pământului.

  Ca să înţelegem cum s-a produs procesul de rătăcire al ştiinţei şi medicinii şi de ce se află pe picior de război umanitatea cu planeta-mamă, să ne întoarcem la rădăcinile creştinismului, căci aici vom găsi primele indicii. Şi Dumnezeu i-a spus lui Adam: „Ia în stăpânire pământul şi toate creaturile sale”. Această poruncă, atribuită Creatorului, a făcut mai mult rău planetei şi locuitorilor săi ( deopotrivă plante, animale şi oameni ) decât oricare alta.

De altfel, problema nu este legată de porunca în sine, ci de interpretarea şi implementarea ei. Interpretată greşit, iar apoi aplicată eronat, edictul biblic de a „lua în stăpânire pământul şi creaturile sale” a stabilit cursul şi destinul istoriei din timpurile lui Adam şi până la Isaac Newton şi în zilele noastre. Condamnând păcatul originar şi căderea din Grădina Paradisului, în loc să recunoască faptul că atât bărbaţii cât şi femeile au luat propriile lor decizii, bărbaţii au dogmatizat jurisdicţia asupra femeilor şi au declarat război naturii şi pământului. Şi totul, în numele lui Dumnezeu. Dilema prezentă a umanităţii îşi are rădăcinile în această stare de vinovăţie, care înlocuieşte respectul reciproc pentru orice formă de viaţă.

Stăpânirea naturii şi a creaturilor sale stă la baza ştiinţei şi a copilului acesteia, medicina, pe care le-a transformat într-un veritabil cult.

Omul a ajuns mai presus de Dumnezeu. El stăpâneşte pământul. Bărbatul este mai presus de femeie, căci, după cum spune Biblia, „Eva a fost cea care l-a determinat pe Adam să păcătuiască”. Rezultatul tragic al acestei legende a fost tranziţia de la starea primordială a umanităţii, aceea de societate matriarhală, la una patriarhală. Liniile genealogice nu s-au mai stabilit pe linie maternă, ci paternă. Femeia a încetat să mai fie slăvită şi recunoscută drept născătoare a vieţii, ci a fost învinovăţită de a-l fi determinat pe bărbat să păcătuiască. „Începând din această zi, vei experimenta durerea la naştere, întru aduce rea aminte a păcatului tău”. Şi astfel, femeia a devenit inferioară, o marfă care poate fi controlată, cumpărată, vândută, dar mai presus de toate, „învinovăţită” pentru căderea lui Adam, deşi aceasta s-a datorat propriei decizii a acestuia.

Totul era o afacere mult prea profitabilă pentru a fi lăsată să le scape din mâini. „Ce contează dacă o femeie moare atâta vreme cât noi continuăm să PĂSTRĂM CONTROLUL în domeniul medical, inclusiv asupra uriaşei cantităţi de bani implicate în acest domeniu”.

Numele jocului este controlul. Dacă dorim să păstrăm controlul asupra propriilor noastre vieţi şi destine, va trebui să recunoaştem că în domeniul sănătăţii şi al finanţelor lucrurile NU sunt ceea ce par .

ADEVĂRUL în medicină generează probleme şi cu cât interesele oculte ale oamenilor de afaceri din acest domeniu sunt puse la încercare de noile descoperiri ale așa-zișilor vrăjitori sau tămăduitori sau terapeuți de altă factură decât cea științifică , cu atât mai puţine şanse au aceştia să le impună pe piaţă. Evident, singurul care are de pierdut este ADEVĂRUL.

În asemenea domenii, ADEVĂRUL nu poate fi victorios decât în afara scenei oficiale, la graniţa realităţii acceptate.

John Thomas

Reclamă

De la medicina energetica la medicina cuantica

Quantum bioenergie

images (42)

In ultimii ani fizica cuantica a demonstrat ca totul in univers este energie. Misticii antici si mai nou fizicienii sustin ca in esenta totul e lumina, insa incatusata in energia gravitationala si astfel redusa la frecvente foarte mici-de lumina, pina la materie densa cum ar fi rocile palpabile fizic.
Putem defini medicina cuantica ca fiind o noua abordare medicala bazata pe sinteza cuceririlor fizicii cuantice, combinata cu ultimele cunostiinte asupra naturii profunde a fiintelor vii si experienta milenara a medicinii orientale, adica pe realitatea energetica a fiintelor vii.
Medicina cuantica se bazeaza pe utilizarea cuantelor de energie, adica pe doze infime de radiatie electromagnetica, destinate diagnosticarii, preveniri si regenerarii sanatatii individului, folosindu-se pentru aceasta factori de actiune electromagnetici cit mai apropiati de cei naturali. Folosirea radiatiilor biologice si ecologic pure duc la restabilirea campului electromagnetic si informational perturbat. Pentru aceasta emisiile elctromagnetice folosite vor trebui sa fie la unison cu…

Vezi articol original 792 de cuvinte mai mult

Judecătorul din noi

Judecătorul din noi

Ne prefacem că suntem ceea ce nu suntem deoarece ne este teamă că vom fi respinşi. Frica de a fi respins devine frica de a nu fi suficient de bun. în cele din urmă, ne transformăm în cineva care nu suntem noi înşine. Acceptăm convingerile mamei şi devenim copia ei, acceptăm convingerile tatălui, ale societăţii şi ale dogmelor religioase.
Toate tendinţele noastre normale se pierd în procesul de educaţie. Când mai creştem, iar mintea noastră începe să înţeleagă, noi învăţăm să spunem nu.

Reclamă

În căutarea sinelui

Ne prefacem că suntem ceea ce nu suntem deoarece ne este teamă că vom fi respinşi. Frica de a fi respins devine frica de a nu fi suficient de bun. în cele din urmă, ne transformăm în cineva care nu suntem noi înşine. Acceptăm convingerile mamei şi devenim copia ei, acceptăm convingerile tatălui, ale societăţii şi ale dogmelor religioase.
Toate tendinţele noastre normale se pierd în procesul de educaţie. Când mai creştem, iar mintea noastră începe să înţeleagă, noi învăţăm să spunem nu. Adulţii ne spun: „Nu fa asta”. Noi ne revoltăm şi spunem: „Nu!”. Ne revoltăm deoarece ne apărăm libertatea. Vrem să fim noi înşine, dar suntem prea mici, iar adulţii sunt mari şi puternici. După o perioadă de timp ni se face frică, deoarece ştim că de fiecare dată când vom face ceva greşit vom fi pedepsiţi.
Sistemul de îndoctrinare este atât de puternic încât la un anumit…

Vezi articol original 820 de cuvinte mai mult

Conștiință și materie

Numeroși oameni de știință, de mulți ani  au studiat rolul conștiinței și cum poate influența în mod direct lumea noastră materială ,fizică. Multe din aceste cercetări au fost publicate, cercetări în care se demonstrează în mod clar că , conștiința și ceea ce noi percepem a fi lumea noastră materială sunt interconectate direct.

Experimentul se numeste experimentul cuantic fantă dublă, și este un exemplu foarte bun despre modul în care conștiința poate afecta lumea noastră materială . Acest experiment a fost făcut în locuri locații diferite,cu subiecți diferiți cu scopul de  a demonstra rolul conștiinței în formarea naturii realității fizice.

S-au făcut trei experimente .

În primul experiment, participanții au fost instruiți să-și concentreze atenția spre aparatul dublu-fantă. În anumite momente, o voce computerizată i-a instruit zicându-le in prima fază a experimentului: „Vă rugăm să concentrați asupra fantei”, iar în a doua fază „vă puteți relaxa acum.”

Al doilea experiment a fost efectuat la un templu budist Zen, care a fost un loc foarte bun pentru a recruta meditatori pentru experiment.

La acest test 19 persoane au participat la 31 de sesiuni.

La Institutul de Științe Noetice, trei meditatori au participat la 11 sesiuni și 4 non-meditatori au participat la 7 sesiuni. La templu budist Zen, 12 meditatori au participat la 13 de sesiuni. Testele au fost supravegheate și s-a folosit un aparat dublu-fantă .

Rezultatele au fost concludente. Conștiința influențează materia.

Cei care au meditat au avut „un efect statistic deosebit de puternic asupra rezultatelor.” Acest experiment a sprijinit în mod evident ipoteza.

În al patrulea experiment, 31 de oameni au participat la 51 sesiuni, iar efectul observat în acest studiu a fost de 3 ori puternic decât cel observat în primele patru experimente.

Studiul confirmă influența conștiinței asupra undelor cuantice, de unde rezultă că există o influență semnificativă a mentaluilui asupra materiei.

Mai jos este o demonstrație video animată a experimentului  de laborator.

Radu Dragan

Reclamă

Existenţa lumilor invizibile

În timpurile îndepărtate, marii iniţiaţi comunicau discipolilor Adevărul. Azi, marile Lumini ale lumii spirituale comunică celor chemaţi Adevărul. Astfel aflăm că în natura înconjurătoare există o diversitate de materii eterice, de diferite grade, a căror fineţe este atât de mare, încât simţurile fizice nu sunt în stare să ni le reveleze. Aceste materii sunt animate de unde vibratorii, diferite de cele care animă materia vizibilă, tangibilă, în sânul lor existând o infinitate de vieţuitoare, de aceeaşi compoziţie cu mediul unde trăiesc.
Aceste afirmaţii, ca şi multe altele, sunt primite azi de lumea savantă cu neîncredere, ba chiar cu ironie, invocând întrebarea:     „De ce nu se poate proba existenţa acestor materii şi forţe, de ce nu pot fi văzute, auzite şi pipăite de toţi oamenii?”
Răspunsul la această întrebare este următorul: Lumile hiperfizice, cu materiile şi forţele lor, nu pot fi văzute şi simţite, nu se poate lua cunoştinţă de existenţa lor, pentru că oamenii nu dispun deocamdată decât de organele de simţ necesare perceperii lumii fizice.
Este adevărat că omul are în fiinţa sa – pe lîngă organele de simţ fizice – şi organe de simţ impresionabile de prezenţa materiilor invizibile şi a entităţilor spirituale vieţuitoare în mediile hiperfizice, dar aceste simţuri dorm, stau latente în fiinţa noastră. Numai când aceste simţuri superioare vor fi puse în activitate, când vor fi chemate la viaţă, omul va deveni un medium între Cer şi pământ. Din acel moment el va auzi, simţi şi vedea materii şi fiinţe animate de alte forţe decât cele fizice.
Cu alte cuvinte, lumea hiperfizică este pentru om la fel cum este lumea culorilor pentru omul născut orb. El va auzi sunetele, va simţi cald sau rece, va pipăi lucrurile moi sau tari din lumea fizică, dar nu va avea nici o idee despre ceea ce înseamnă roşu, albastru sau verde. Mintea sa nu are posibilitatea să definească peisajele, perspectivele şi culorile, deoarece nu a avut niciodată un organ capabil de a primi vibraţiile luminii, care, sosind pe scoarţa cerebrală, se transformă în noţiuni de culori şi forme. In mintea orbului din naştere, lumea vizibilă de către un om sănătos nu provoacă nici o noţiune corespunzătoare; însă cu toate că nu o vede, ea există.
Faptul că cea mai mare parte din omenire nu vede fiinţele, materiile din lumile hiperfizice, nu este un argument că ele nu există. Dacă printr-o „minune” sau operaţie, orbul din naştere ar dobândi vederea, la început n-ar pricepe nimic, ar rămâne uluit, dar treptat, făcându-şi educaţia vizuală a imaginilor sosite pe cortex, ajunge să ia pe deplin cunoştinţă şi de acest domeniu necunoscut lui până atunci.
La fel s-ar întâmpla cu oricare dintre oamenii care dobândesc vederea spirituală. Dacă graţie unor evenimente neprevăzute, unei educaţii sau practici speciale, omul ajunge să-şi dezvolte simţurile superioare ale lumilor suprafizice, ar vedea forme şi ar auzi sunete neinteligibile la început, dar încetul cu încetul, obişnuindu-se cu ele, le va înţelege şi distinge unele de altele.
Pentru cunoaşterea acestei lumi invizibile se cer ani de zile de observaţii şi o continuă educaţie. Se petrece acelaşi fenomen ca în lumea fizică. Toţi oamenii au ochi; cei sănătoşi văd lucrurile şi fiinţele, dar oare toţi cunosc natura, funcţia şi rostul lor în angrenajul universului? Sunt necesari ani de studii pentru a le cunoaşte, deosebi şi afla rostul în decorul vast al naturii.
Unii oameni afirmă: „Deoarece noi, deocamdată, nu simţim, auzim sau vedem aceste lumi invizibile, înseamnă că nu a sosit timpul să le cunoaştem. Când va veni vremea, se vor dezvolta treptat şi simţurile superfizice din noi şi atunci le vom cunoaşte.    La ce bun să ne batem capul cu ele de pe acum? Să terminăm cu deplina cunoaştere a lumii fizice, şi apoi omenirea va trece şi la cunoaşterea lumilor necunoscute”.
Argumentul este puternic în aparenţă, însă greşit în fond, şi iată de ce. Să presupunem că suntem chemaţi neapărat într-o ţară îndepărtată, unde va trebui să trăim mulţi ani. Ei bine, se cade să cunoaştem din vreme condiţiile în care vom trăi acolo, mediul şi influenţa lui asupra noastră.
Bineînţeles că ajungând acolo, ne vom adapta, vrând-nevrând, acelui mediu, dar oare nu este mai
bine să cunoaştem din vreme noile condiţii şi să ne pregătim pentru ele? Evident că da. Aşa fiind, nu numai că nu este de prisos, dar chiar se impune să cunoaştem lumile invizibile, deoarece cunoscându-le din timp vom şti cum să ne comportăm atunci când dezbrăcând haina carnală, trupul, vom pătrunde în aceste lumi, unde ne vom desfăşura existenţa în forme noi de viaţă.
Pregătiţi ca atare vom fi scutiţi să rătăcim ani şi ani în neştiinţă şi să pierdem astfel o vreme îndelungată până să ne obişnuim iarăşi cu „noua” noastră patrie spirituală, veche din veşnicia veacurilor fără număr.
În afara acestui motiv esenţial, se cade să luăm cunoştinţă de aceste lumi şi pentru faptul că ceea ce vedem pe pământ nu este decât efectul unor cauze aflate în lumea invizibilă. Aşa de exemplu:un om simplu constată cum telefonul transmite voci de la un loc la altul, vede cum tramvaiul circulă pe străzi, vede efectul, dar cauza care le pune în funcţiune – electricitatea – nu o vede, nu o cunoaştem. Acelaşi raport există şi între lumea fizică şi cea hiperfizică. Noi nu vom ajunge să cunoaştem pe deplin lumea fizică, lumea efectelor, până nu vom avea cunoştinţe despre lumea invizibilă, hiperfizică – domeniul cauzelor tuturor fenomenelor, lucrurilor şi fiinţelor vizibile pe pământ.
Ori de câte ori o problemă este complexă prin natura ei, se cade să se vină cu exemple cât mai numeroase. Iată un arhitect decis să proiecteze o casă. Acest om nu va îngrămădi material peste material, fără nici o ordine, fără necesitate şi în cantităţi de prisos. Mai întâi se foloseşte de gândirea şi imaginaţia sa. Îşi croieşte în minte o formă de casă, cu o anumită distribuţie, cu un anumit aspect şi dimensiuni. După aceea aşterne pe hârtie ceea ce croise mental, şi încetul cu încetul, urmărindu-şi imaginaţia, face pe hârtie un plan. După acest plan, începe construcţia – realizarea fizică a unei concepţii. Cu alte cuvinte, întâi a fost o creaţie mentală, ideală, apoi a urmat realizarea ei într-o imagine, într-o formă aşternută pe hârtie, într-un proiect, şi în fine – realizarea ei în lumea fizică, cu material fizic. Ideea aparţine Lumii divine; imaginea, planul, aparţine lumii astrale; iar construcţia fizică aparţine lumii fizice.
Casa, opera fizică este trecătoare, pieritoare. Un foc, un cutremur o poate rade de pe suprafaţa pământului. Proiectul aşternut pe hârtie se poate distruge şi el, dar arhitectul are în minte imaginea casei, care nu se va distruge niciodată. Omul fizic, personalitatea creatoare va pieri şi ea, dar imaginea, creaţia sa mentală, va dura în vecii vecilor în lumea invizibilă, unde s-a imprimat ca pe o placă fotografică.
Într-adevăr, universul este plin de o sumă de materii extraeterate, numite fluide. Aceste fluide au, printre alte însuşiri, calitatea de a fixa pe ele imaginile, ideile emise de oameni, îngeri, supraîngeri şi alte entităţi spirituale. Cu alte cuvinte, în spaţiile infinite se găsesc arhivele2 naturii, unde se imprimă toate gândurile, evenimentele şi sentimentele omenirii, fie întrupate, fie destrupate.
Tot ce există pe pământ – aer, apă, munţi şi câmpii, flora şi fauna, totul are influenţă asupra omului. Dar în afară de influenţele lumii vizibile, asupra fiecăruia din noi se exercită influenţe şi mai mari, şi mai puternice – influenţele lumilor invizibile. Noi suntem, la un moment dat, rezultatul influenţei mediului vizibil şi invizibil asupra noastră, şi al muncii depuse de spirit – stăpânul trupului – potrivit evoluţiei sale. Să nu credem că ştim tot ce ne înconjoară. Chiar în lumea fizică – tangibilă, vizibilă şi cercetată cu simţurile noastre – se petrec o mulţime de fenomene de care rămânem neştiutori, pentru că simţurile noastre mărginite nu ni le fac cunoscute. De exemplu, se află înaintea noastră o statuie.
Undele luminoase căzute pe această formă se reflectă şi vin la ochii noştri, de unde sunt transmise la centrul văzului aflat pe cortex, de aici la suflet, şi prin intermediul sufletului conştiinţa noastră, spiritul, traduce aceste vibraţii în culoare şi formă.
Dar oare cunoaştem noi totul despre această lumină? Nu, şi iată de ce. Se ştie că lumina ce scaldă cu vibraţiile ei suprafaţa pământului, vine de la soare. Dacă facem să treacă printr-o prismă o rază de lumină, vom vedea că ea se descompune în mai multe fâşii colorate, care întâlnind un ecran, ne dau spectrul solar, compus din şapte culori: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Noi atât vedem cu ochii. Cu toate acestea, adevărul este că fâşia de lumină mai dă naştere, trecând prin prismă, şi altor culori, unele înaintea roşului – infraroşu, şi altele dincolo de violet – ultraviolet. Într-adevăr, dacă punem o lentilă în dreptul spaţiului gol dinaintea roşului şi aşezăm în focarul acestei lentile o bucată de fosfor, vom vedea că fosforul se aprinde, deoarece razele obscure, invizibile ochiului nostru, trecând prin lentilă, s-au concentrat, s-au manifestat sub formă de căldură, aprinzând fosforul. Prin urmare, înaintea roşului există unde vibratorii producătoare de căldură.
Dacă punem la finele spectrului un paravan şi alături de el o placă unsă cu o soluţie de cianură de potasiu, vom vedea cum această placă se va lumina sub acţiunea razelor ultraviolete.
Fluidul este o materie formată din particule infinit de mici, de natură electrică sau magnetică. Aceste particule oferă un suport energetic pentru informaţii mentale şi sentimentale organizate în diverşi algoritmi. In funcţie de gradul evolutiv al vibraţiilor şi algoritmilor care animă aceste particule, există o scară infinită de calităţi ale fluidelor, de la cele inferioare, ce însoţesc pietrele, până la cele superioare, care intră în constituţia Divinităţii.
Arhiva Akaşă (sanscr. – eter, fluid) – Cronica sau memoria spirituală permanentă a tuturor vibraţiilor din univers.
Aşadar, există în razele soarelui culori infraroşii şi ultraviolete, invizibile ochilor noştri, dar sesizabile prin efectele lor. După cum ochiul nostru nu vede decât între anumite limite, urechea noastră nu aude decât sunetele produse în aer cu o frecvenţă între 32-36.000 de vibraţii pe secundă. Or în natura fizică înconjurătoare se produc vibraţii de o frecvenţă mai înaltă de 36.000 Hz şi mai joase de 32 Hz; dar urechea noastră nu le percepe, nu le aude, ca şi cum n-ar exista.
De aici tragem concluzia că suntem scăldaţi din toate părţile de vibraţii – unele transmise prin aer, altele transmise prin eter – de care însă nu avem cunoştinţă, pentru că nu deţinem organe potrivite recepţionării lor.
Aşa de exemplu electricitatea – ale cărei unde se transmit prin eter – are de la 1.046.000 până la 35.000 milioane vibraţii pe secundă. Fluidul electric ce se scurge pe firele electrice nu este văzut de ochiul nostru, pentru că vibraţiile sale au o frecvenţă foarte mare. Dar imediat ce curentul electric întâmpină o rezistenţă în drumul său – un filament de bec electric – numărul vibraţiilor prin eter scade între 350 milioane şi 760 milioane de vibraţii pe secundă, filamentul devine luminos şi ochiul nostru vede lumina.
Până în prezent se cunosc 63 categorii de vibraţii, din care fac parte undele hertziene, undele nancy, undele x, y etc. Dintre acestea, noi nu percepem decât opt categorii, prin urmare avem cunoştinţă de prea puţin.
Să presupunem că nervul optic n-ar dispune de sensibilitatea dobândită până în prezent; desigur n-am avea nici o cunoştinţă de lumina soarelui, atmosfera din jurul nostru fiind întunecată. Să presupunem acum că nervul ochiului ar fi impresionabil de undele electrice; în acest caz noi am vedea totul în jurul nostru, graţie luminii emise de electronii care ne înconjoară din toate părţile.
Astfel n-ar mai fi pentru noi, nici noapte, nici zi, ci o lumină continuă, atâta vreme cât electronii vor fi mânaţi mereu în vârtejul infinit de rapid al mişcării lor de rotaţie şi revoluţie.
Având în vedere acest principiu, înţelegem facultatea văzului şi auzului spiritual a unor persoane numite clarvăzătoare sau lucide. Cu toţii primim vibraţii din lumea hiperfizică, dar rămânem nesimţitori la acţiunea lor, deoarece conştiinţa noastră nu răspunde la influenţa lor, nu sesizează sosirea lor. Clarvăzătorii, lucizii, primind aceste vibraţii, le înţeleg, conştiinţa lor ia act de prezenţa lor, şi ei văd fenomene, fiinţe, materii şi forţe la a căror descriere rămânem pe gânduri.
Evident că şi între lucizi există diferite grade: unii văd binişor, alţii bine şi alţii foarte bine, la fel ca în cazul văzului fizic comun. Pentru aceşti oameni, vederea în lumea invizibilă este un act involuntar – privesc şi văd. Ei pot vedea şi cu ochii deschişi şi cu ochii închişi, ceea ce denotă o independenţă între vederea fizică şi cea spirituală. Ei văd cartea pe care o au în mână, dar în jurul ei, prin ea şi dincolo de ea văd lumea invizibilă.
În această lume, luminoasă prin ea însăşi, prin care circulă valuri de materii subtile, se vede o mişcare deosebit de rapidă în toate direcţiile. Prin urmare lumea invizibilă este şi ea materială, animată de numeroase forţe, desfăşurate conform unor anumite legi. Aceste materii sunt de diferite densităţi, formate fiecare din particule eterice de anumite dimensiuni şi constituţii, materii dispuse unele deasupra altora, conform fineţii lor, dar în acelaşi timp pătrunzându-se rând pe rând, cele mai fine pe cele mai grosolane, sau cu particule mai mari. Vom descrie aceste materii dispuse în zone diferite, unele deasupra altora, în decursul capitolelor următoare.
În peregrinarea lui pe calea evoluţiei, timp de mii şi milioane de ani, omul abia a ajuns să-şi dezvolte inteligenţa. Graţie acestei inteligenţe, el face azi descoperiri din ce în ce mai numeroase şi mai uimitoare. După scurgerea a mii şi mii de ani şi veacuri, omul va deveni mai bun şi mai înţelept, iubind tot ceea ce-l înconjoară. În fine, când evoluţia omenească va fi spre sfârşit, pe lângă o înaltă inteligenţă şi o bunătate îngerească, omul va dobândi puteri deosebite, forţe divine. Atunci se va termina evoluţia omenirii pe această planetă. Masa umanităţii înaintată astfel, ridicată până la termenul final al existenţei sale terestre, va trece pe un alt corp ceresc, pentru a-şi continua drurnul evolutiv infinit, iar cei înapoiaţi, întârziaţii, vor fi trecuţi prin întrupări, pe un alt glob, de aceeaşi natură cu Pământul, ca să-şi continue drumul neterminat. Constatăm că evoluţia omului necesită multe secole, şi totuşi fiecare dintre noi poate grăbi sau scurta durata acestei evoluţii. Aceasta presupune o metodă specială, o hotărâre nestrămutată, sacrificii mari, adică viaţa sfinţilor, a marilor mistici sau a yoghinilor. Prin alimentaţie şi meditaţie, prin retragerea departe de vâltoarea lumii, prin sfinţenia, iubirea şi jertfa manifestată pentru tot ce a creat Tatăl şi prin rugăciunile lor nesfârşite, aceşti oameni ajung să-şi activeze spiritul, dezvoltă forţele latente ascunse în adâncul lor, se iluminează şi dobândesc puteri divine şi cunoştinţe ignorate de omenire. Din rândul acestor oameni ieşeau savanţii de altădată, întemeietorii unei ştiinţe vaste, din care s-a oferit omenirii numai atât cât putea pricepe şi avea nevoie pentru avansarea ei.
Bietul savant de azi se străduieşte să ştie ce este eterul, cum este constituit atomul. Se zbate în ipoteze asupra vieţii, a constituţiei lui, dar nu va cunoaşte tainele vieţii decât în ziua în care îşi va ilumina fiinţa printr-o viaţă morală, corectă, conformă legilor divine – de blândeţe şi iubire pentru tot ce există în jurul său. Numai atunci spiritul său va lucra puternic prin cuirasa, prin învelişul său trupesc, şi va vedea cu ochii spiritului atomul mare cât roata plugului, îi va vedea constituţia, va înţelege viaţa şi evoluţia ei. Numai atunci când trupul său, când sistemul său cerebral va ajunge să vibreze ca şi atomul, savantul modern va ajunge să cunoască mai mult. Arunci nu va mai exista pentru el nici un mister privitor la atom. Va cunoaşte rând pe rând toate materiile invizibile, toate forţele ce lucrează asupra lor şi toate cauzele fenomenelor petrecute în natură. Reducând totul la materia fizică şi la legile ce o stăpânesc, savantul de azi nu poate, tocmai datorită acestui materialism feroce, să se înalţe în sfere mai înalte, să cunoască materii, legi, forţe şi fiinţe mai subtile, decât cele cunoscute în jurul său din copilărie.
În antichitate, cei dotaţi cu inteligenţă, cei pregătiţi de natură, se puneau sub conducerea unui mare preot, sfânt în conduita lui şi versat în cunoştinţe oculte şi ale naturii. Acesta, timp de 20-30 de ani, îi povăţuia pe discipoli, le descria şi arăta experimental tot ceea ce se referă la om şi natură.
În tot acest timp discipolii erau ţinuţi în locuri retrase, în plină natură, feriţi de influenţele lumii, de gândurile ei josnice, de pornirile ei pătimaşe, de influenţele ei magnetice. Somnul, alimentaţia, băile şi exerciţiile fizice, antrenamentele mentale şi rugăciunile, toate erau reprezentate şi executate cu scrupulozitate. An de an, se dezvolta în ei vederea în lumea invizibilă şi auzul în lumea tăcerii, a celor fără glas.
Când discipolul dobândea aceste două instrumente de cercetare a naturii, dincolo de materia tangibilă şi analizabilă, marele guru, iniţiat sau preot, începea să-i descrie lumea fizică şi lumea hiperfizică. Ii făcea cunoscută matematica, biologia, chimia şi aşa, rând pe rând, tot ce înconjoară pe om, natura întreagă. O dată intrat în stăpânirea lor, trecea la studiul forţelor şi materiilor superfizice, a materiilor eteriforme, a fiinţelor invizibile ochilor fizici. Când – după ani de zile – îşi însuşea întreg acest domeniu, trecea la cunoaşterea originii şi a creaţiei universurilor, a vieţii şi a tuturor fiinţelor. După aceea îşi încheia cariera de discipol cu aflarea celor mai înalte cunoştinţe îngăduite unui muritor – noţiuni referitoare la Creatorul lumilor şi atributele Sale.
Din ziua când a reuşit să-şi înfrâneze simţurile şi dorinţele, să-şi ordoneze gândurile, să respingă influenţele semenilor săi, el ieşea în lume, păşea în mijlocul omenirii, devenea la rândul său o mare lumină spirituală.
De acum înainte, cunoscător a ceea ce există pe pământ şi în Ceruri, el poate să-şi lase trupul pe pat, la umbra unui copac, într-un loc retras, iar împreună cu o parte din sufletul său să iasă şi să se îndepărteze de trup, să se ridice în spaţiu, ca un nor nevăzut, şi acolo să vadă, să cerceteze, să audă şi să primească sfaturile marilor Lumini spirituale, înaltele entităţi spirituale diriguitoare ale evoluţiei lucrurilor şi fiinţelor de pe planeta noastră.
În această fază, iniţiatul posedă puteri deosebite; poate face ceea ce omul numeşte „minuni”1. El se ridică în aer, merge pe suprafaţa apei, stă în mijlocul flăcărilor, se face invizibil, vindecă boli şi face o serie nesfârşită de fapte, pentru că ştie să mânuiască toate materiile, cunoaşte secretul legilor ce le guvernează, realizând — asemenea unui mic creator — orice doreşte. Vai lui dacă o va face din vanitate sau împotriva semenilor săi!
Un asemenea om era privit – cum ar fi privit şi azi – ca un supraom, respectat de toţi. De la aceşti iniţiaţi au rămas până în zilele de azi ceea ce se mai cunoaşte, ca tradiţie, despre lumea superfizică.
‘ Anumite fenomene şi activităţi spirituale sunt în mod greşit denumite „minuni” sau „fenomene paranormale”, ele fiind cât se poate de normale. Dacă în urmă cu câteva sute de ani i s-ar fi prezentat omului imaginea unui televizor, el ar fi spus că este vorba de ceva paranormal şi cu toate acestea televizorul este azi foarte normal chiar şi pentru cei mai neştiutori copii. Mai paranormal este faptul că deşi suntem creaţi de Tatăl şi vieţuim în creaţia Sa, ne sustragem mereu de a-I fi recunoscători şi de a ne considera adevăraţii Săi copii.

Fragment din ”Din tainele vieții și a universului” Scarlat Demetrescu

Reclamă