Judecătorul din noi

Ne prefacem că suntem ceea ce nu suntem deoarece ne este teamă că vom fi respinşi. Frica de a fi respins devine frica de a nu fi suficient de bun. în cele din urmă, ne transformăm în cineva care nu suntem noi înşine. Acceptăm convingerile mamei şi devenim copia ei, acceptăm convingerile tatălui, ale societăţii şi ale dogmelor religioase.
Toate tendinţele noastre normale se pierd în procesul de educaţie. Când mai creştem, iar mintea noastră începe să înţeleagă, noi învăţăm să spunem nu. Adulţii ne spun: „Nu fa asta”. Noi ne revoltăm şi spunem: „Nu!”. Ne revoltăm deoarece ne apărăm libertatea. Vrem să fim noi înşine, dar suntem prea mici, iar adulţii sunt mari şi puternici. După o perioadă de timp ni se face frică, deoarece ştim că de fiecare dată când vom face ceva greşit vom fi pedepsiţi.
Sistemul de îndoctrinare este atât de puternic încât la un anumit punct din viaţa noastră nu mai avem nevoie de nimeni pentru a ne educa. Nu mai avem nevoie de mamă sau de tată, de şcoală sau de biserică, pentru a fi dresaţi. Am fost pregătiţi atât de bine încât am devenit propriii noştri dresori. Suntem nişte animale autodomesticite. Putem continua să ne îndoctrinăm singuri, în concordanţă cu acelaşi sistem de convingeri care ne-au fost oferite, folosind acelaşi sistem de pedepse şi de recompense. Ne pedepsim pe noi înşine ori de câte ori nu urmăm regulile care corespund sistemului nostru de credinţe; ne recompensăm atunci când suntem „un băiat bun” sau „o fată bună”.
Sistemul de convingeri este precum o Carte a Legii care ne conduce mintea. Fără să ne mai punem întrebări, tot ce există în această Carte a Legii reprezintă adevărul nostru.  Ne bazăm toate raţionamentele pe Cartea Legii, chiar dacă aceste raţionamente se împotrivesc naturii noastre interioare. Chiar şi legile morale precum Cele Zece Porunci sunt programate m mintea noastră prin procesul de îndoctrinare. Una câte una, toate aceste condiţionări sunt scrise m Cartea Legii, şi ele sunt cele care ne guvernează visul.
Există în minţile noastre cineva care judecă pe toată lumea, inclusiv vremea, căţelul, pisica, totul. Judecătorul interior foloseşte ceea ce este în Cartea Legii noastre pentru a judeca tot ceea ce facem şi tot ceea ce nu facem, tot ceea ce gândim şi tot ceea ce nu gândim, tot ceea ce simţim şi tot ceea ce nu simţim. Nimic nu scapă tiranici acestui Judecător. De fiecare dată când facem ceva care contravine Cărţii Legii, Judecătorul spune că suntem vinovaţi, că trebuie să fim pedepsiţi, că trebuie să ne fie ruşine. Acest lucru se petrece practic continuu, zi după zi, pe întreg parcursul vieţii noastre.
Există m noi şi o altă parte, care primeşte sentinţele, iar această parte este numită Victima. Victima suportă toate jignirile, sentimentele de vinovăţie şi ruşinea. Ea este acea parte integrantă din fiinţa noastră care spune: „Bietul de mine, nu sunt suficient de bun, nu sunt suficient de inteligent, nu sunt suficient de atractiv, nu sunt suficient de plin de iubire… Bietul de mine”. Marele Judecător este de acord şi spune: „Da, nu eşti suficient de bun”. Şi toate acestea sunt bazate pe un sistem de convingeri în care nu am ales niciodată ce trebuie să credem şi ce nu. Aceste convingeri sunt atât de puternice încât chiar mulţi ani mai târziu, când avem acces la noi concepţii şi urmărim să luăm propriile noastre decizii, descoperim că aceste convingeri inoculate în copilărie încă ne mai controlează viaţa.
Tot ceea ce este împotriva Cărţii Legii ne face să simţim o senzaţie stranie în plexul nostru solar, care se numeşte frică. Încălcarea sistemului de convingeri din Cartea Legii ne deschide rănile emoţionale, iar reacţia noastră imediată este de a crea o emoţie otrăvită. Tot ceea ce este cuprins în Cartea Legii trebuie să fie adevărat, de aceea orice lucru care pare să zdruncine acest sistem de convingeri ne face să ne simţim nesiguri. Chiar dacă ceea ce există în Cartea Legii este greşit, sistemul nostru de valori ne face să ne simţim în siguranţă.
De aceea, avem nevoie de mult curaj pentru a zdruncina sistemul nostru de valori. Chiar dacă ştim că nu noi am ales acest sistem de valori, nu este mai puţin adevărat că am fost în întregime de acord cu el. Condiţionarea este atât de puternică încât chiar dacă înţelegem că ceea ce credem noi nu este adevărat, dacă ne împotrivim convingerilor noastre, ne simţim vinovaţi şi ruşinaţi.
La fel cum guvernele au cărţi ale legii cu care conduc visul societăţii, sistemul nostru de convingeri este Cartea Legii care guvernează visul nostru personal. Toate aceste legi există m mintea noastră, noi credem în ele, iar Judecătorul din interiorul nostru acţionează conform acestor reguli. Judecătorul dă sentinţe, iar Victima suferă din cauza vinovăţiei şi a pedepsei. Dar cine spune că există justiţie în acest vis? Adevărata justiţie înseamnă să plăteşti pentru fiecare greşeală pe care o faci. Adevărata injustiţie înseamnă să plăteşti de mai multe ori pentru fiecare greşeală.
De câte ori plătim noi pentru o greşeală? Răspunsul este: de mii de ori. Omul este singurul animal de pe pământ care plăteşte de mii de ori pentru aceeaşi greşeală. Restul animalelor plătesc o dată pentru fiecare greşeală. Dar nu şi oamenii. Noi avem o memorie puternică. Facem o greşeală, ne judecăm, ne găsim vinovaţi şi ne pedepsim. Dacă ar exista o justiţie, acest lucru ar fi suficient; noi nu am mai repeta pedeapsa. Dar de fiecare dată când ne aducem aminte, noi ne judecăm pe noi înşine, ne găsim din nou vinovaţi şi ne pedepsim din nou, şi din  nou, şi din nou. Dacă avem o soţie sau un soţ, aceştia ne reamintesc greşelile noastre, astfel încât ne putem judeca pe noi înşine din nou, ne pedepsim din nou şi ne găsim vinovaţi din nou. Este acest lucru corect?
Don Miguel Ruiz

Reclamă

Anunțuri

Publicat de

Radu Dragan

Dumnezeu e întotdeauna în noi, trebuie doar să îl lăsăm să se manifeste.

6 gânduri despre „Judecătorul din noi”

  1. Trauma greselii . Iarta-te pe tine si vei fi iertat . Cand omul are nevoie de consiliere care crezi ca ar fi alegerea perfecta – psihologul sau preotul ?

    Apreciază

      1. Imi place raspunsul . Aceiasi intrebare am pus-o si unui preot calugar . Este o intrebare cu referire generala . Imi plac oamenii care au ceva de spus si atunci ceva din mine doreste sa rezoneze cu ei , cu felul lor de a gandi lucrurile . Dupa cum evolueaza societatea psihologul va deveni preot pentru unii si preotul psiholog pentru altii . Si eu zic asa (zic) : Cred ca si unul si celalalt trebuie sa cunoasca mai intai foarte bine esenta umana , sufletul omului cu zbaterile lui profunde . Si dupa ce a inteles ca omul nu este jucaria nimanui , ca sufletul este mai inalt decat cerul si cu toate acestea este cel mai fragil lucru din intreg universul , se poate face (dupa dorinta) ori psiholog ori preot . Aceste doua vocatii au legatura majora intre ele . Un psiholog bun va trimite si la preot pe un om ce are nevoie si de un preot si un preot cu har va trimite si la psiholog pe un om ce are nevoie si de psiholog . Iata lucrarea lui Dumnezeu . Multumesc pentru raspuns

        Apreciat de 1 persoană

      2. „Cred ca si unul si celalalt trebuie sa cunoasca mai intai foarte bine esenta umana , sufletul omului cu zbaterile lui profunde”.Cu aceste cuvinte ai spus totul. Noi căutăm un suflet cu care să luăm contact pentru a ne descoperi nu un rol.

        Apreciază

  2. Reblogged this on Hrana Sufletească and commented:

    Judecătorul din noi

    Ne prefacem că suntem ceea ce nu suntem deoarece ne este teamă că vom fi respinşi. Frica de a fi respins devine frica de a nu fi suficient de bun. în cele din urmă, ne transformăm în cineva care nu suntem noi înşine. Acceptăm convingerile mamei şi devenim copia ei, acceptăm convingerile tatălui, ale societăţii şi ale dogmelor religioase.
    Toate tendinţele noastre normale se pierd în procesul de educaţie. Când mai creştem, iar mintea noastră începe să înţeleagă, noi învăţăm să spunem nu.

    Apreciază

  3. Radu, Aşa este!
    I-aş spune groaza timidului, şi într-adevăr, educaţia ne-o inoculează.
    Cunosc această cumplită spaimă, pe un fond congenital timid, exacerbat de nevoia vieţii de a -i face faţă.
    Încă nu ştiu, cum ar trebui, ca părinte, procedat.
    Cred că însuşirile căpătate din confruntarea individului, cu sine însuşi sunt de natură să remedieze o tară poate genetică, dar deseori, potenţată de o educaţie neinspirată.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s