De la constiență la inconstiență

Sau mai corect ce poate însemna să pierzi legătura cu tine pentru o secundă.

Spațiu informațional ,iar aici nu ma refer la cel creat de nevoia tehnologică umană de a acapara tot cee ce oamenii de stiință cred că pot controla.Mă refer la acel spațiu informațional care conține date pe care mintea umană nu și-l poate explica ,acel ceva care se petrece fară controlul nostru.

Acest spațiu în care nașterea ,moartea și tot ceea ce se petrece între cele două momente și este încărcat cu tot ceea ce nu înțelegem,este spațiul din care vin toate acele intuiții ,premoniții sau alte tipuri de comunicare care fac legătura între noi ca entitate umană și un acel Ceva mai presus de noi.

Acel Ceva tot timpul comunică cu noi ,ne întreține inexplicabilitatea funcțiilor ,și ne face să funcționăm între marile momente existențiale.

O secundă de nemanifestare a acelei lipse de comunicare poate face diferența între a ne fi bine sau rău.

Nu neapărat că nu auzim acea voce interioară care ne atenționează doar și cu o secundă înainte dacă e bine sau nu e bine ceea ce urmează să alegem , dar mai degrabă cred că e o manifestare a unui orgoliu care ne spune că putem și singuri să facem anumite lucruri ,că suntem atotștiutori.Da , le putem face și singuri ,dar cu ce daune.

Vă voi povesti un caz simplu cu care m-am întâlnit zilele trecute și pe care îl consider tărănesc de simplu de înțeles.

Am întâlnit un om care într-o zi ,într-o secundă de pierdere a contactului cu starea de conștiență și certitudine care o manifesta până atunci ,a trecut din rai în iad.

Într-o zi de iarna ,omul lucra la un canton CFR de undeva de lângă Borșa ,Maramureș.

În canton era cald și era cufundat într-o stare de confort existențial.

Se apropia ora la care trebuia să schimbe un macaz.

Nici o clipă nu s-a gândit că acel macaz era macazul existenței lui de până atunci.

Avea de facut o alegere . Cu ce să se încalțe ca să parcurgă cei zece metri care erau pâna la macaz.Avea o pereche de ghete de iarnă și pantofii de interior cu care stătea înăuntru la căldură.

Ce și-a spus ? Doar pentru zece metri pe gheață ,n-a fi foc dacă ar merge cu pantofii,durează doar trei minute.

Și a ieșit . Dupa doi metri a alunecat și a căzut pe șine ,a dat cu coastele de șina de cale ferată, i-au perforat plămânul ,a ajuns la Cluj, i-au scos un plămân ,a stat 65 de zile în spital între viață și moarte. Apoi afecțiunea a urcat ,vocea i-a dispărut încetul cu încetul ,iar acum este din nou la operație. Este străveziu ,palid ,trist ,speriat și gol pe dinăuntru.

Un om de un metru nouăzeci .

Cu vocea dogită mi-a spus un lucru:

„Să știi că înainte am auzit că o voce mi-a spus , „Ai grijă că vei cădea ! „” .

L-am întrebat ce a răspuns ,iar el a spus că a răspuns :”Până acolo nu mi se poate întâmpla nimic,pot și singur”.

Iar de atunci trăiește doar cu păreri de rău și în suferință.

Să fie Karmă sau alegere ? Eu zic că e una și același lucru.

Doar momentul de timp diferă, momentul primei alegeri.

Radu Drăgan.

Reclamă

Reclame

Superficialitate și umbră.

Deși este incontestabil faptul că oamenii sunt capabili de o mare iubire, istoria este plină de atrocitați ,brutalitate ,crime și războaie. În ciuda tuturor realizărilor noastre minunate, noi oamenii  am fost forța cea mai feroce și distructiv care a trăit vreodată pe Pământ ,iar  eterna întrebare cu care am rămas este”de ce ?”. În comportamentul nostru de zi cu zi, de ce noi, oamenii, sunem tot timpul în competiție , egoiști și agresivi atunci când în mod clar idealurile de viață trebuie să fie total opuse, respectiv cooperare, altruism și iubire?
Putem observa  că viața umană a devenit tot greu de suportat ,suferințele umanității sunt tot mai pregnante ,iar natura in anumite zone ale pământului este în declin  ?!
Este dificil  să răspundem corect la această cea mai adâncă și mai întunecată întrebare a noastră care vizează imperfecțiunea și perfecțiunea umană, de ce oamenii ori sunt fundamentali buni ,fundamental răi sau un mix într-o anumită proporție dintre cel două antistări .
Într-adevăr, celebrul psihanalist Carl Jung s-a referit la subiectul terifiant al condiției umane, când a scris că „Atunci când umbra noastra apare … este destul de limitată posibilitatea pentru un om să recunoască răul relativ al naturii sale, dar este o experiență rară și o șansă unică în  viață pentru om să privească în fața răul absolut ,să se confrunte cu el și să-l transforme in bine înțelegandu-l ”  .
Da, „fața răului absolut” este „zguduitoarea  posibilitate – dacă permitem minții să se gândească la asta – ca noi, oamenii trăim dintr-o falsă realitate !
Socrate a spus că „viața neexaminată nu merită trăită” , și este adevărat că este imperios necesar  pentru a ne înțelege să ne autoexaminăm propria condiție umană , dar putem observa că de cate ori ne apropiem de răul absolut ,de umbra noastră , mintea incepe să producă îndoieli, și ne îndepartează de la confruntarea cu noi înșine.

Toate aceste amânări ale autoconfruntării sunt rezultatele neintelegerii unei trăsături umane care marchează omul până in cele mai subtile structuri.

SUPERFICIALITATEA -vine din lipsa unui sistem de valori bine conturat,când orgoliul și stimulii externi nasc în interiorul tău nevoia de a te alinia prin comparație la o societate sau un statut social care este considerat ca stadiu evolutiv avansat.
Aceste false stadii de evoluție sunt transformate în etaloane de ce care au nemulțumiri, de cei care nu sunt împăcați cum destinul lor ,și nu doar că nu fac nimic cu ei ,ci mai au și pretenția ca să schimbe lumea din jurul lor ,astfel creând  o realitate în care ei să se poată să își alimenteze partea întunecată pe care refuza să o scoată la suprafața.
Superficialitatea are ca și daună colaterală majoră incertitudinea.Orice conștientizare nefinalizată ,nu face decât să alimenteze lipsa unei credințe care se construiește prin observație și experimentare ,și care în urma finalizării se transformă în adevăr,iar odată implementat in structuri ia valoarea unei credințe nestrămutate asupra căruia „gura lumii”nu mai are nici un efect.
Superficialitatea mai are un fundament solid pe care se dezvoltă iar acela este lipsa idealului existențial și implicit a fermității care ne motivează în finalizarea lui.
Idealul este tratat de cei care îl au ca pe o proiecție a ceea ce ei doresc să dețină ,să fie proprietarii acestui ideal.
Idealul existențiale nu este dorință.

E total greșit ,idealul trebuie să aibă ca reprezentare starea emoțională ,mentală și fizică a ceea ce consideri tu o treaptă în drumul tău spre perfecțiune. Idealul este o noțiune atemporală și aspațială ,este o stare prezentă care prin trăirea clipei cu conștientă te modifică  în ceea ce tu simți că te alimentează și te potențează pentru pasul următor ,pas pe care nu îl cunoști ,dar în momentul în care te apropii de el te identifici cu el și ți se potrivește ca o mănușă.
Identificarea momentului îți da certitudinea că ești pe linia destinului și nu împotriva lui luptându-te cu morile de vânt.
Judecata ,comparația, dorința egoistă ,nonvalorile sunt elementele care te ajuta să identifici dacă ești pe valul existențial sau împotriva lui.

Și toate acestea nu aparțin celor din jurul tau ,sunt doar ale tale și numai tu poți face ceva cu ele.
Iar când vei înțelege ca trebuie sa faci cu ele vei mai avea parte de o întrebare :”De când sa încep?” Bănuiți răspunsul.

Radu Drăgan

Reclamă

Intelectualitate și inteligență

In primul rând, trebuie să ştii că intelectualitatea nu este inteligenţă. A fi intelectual, înseamnă a fi fals: intelectualitatea este inteligenţă simulată. Ea nu este reală din cauză că nu este a ta, e împrumutată. Inteligenţa este dezvoltarea conştiinţei interne. Ea nu are nici o legătuă cu cunoştinţele, are legătură cu meditaţia. Un om inteligent nu acţionează pe baza experienţei trecute, pe baza cunostintelor asimilate; el acţionează în prezent, în funcţie de condiţiile prezente. El nu reacţionează ca un animal, ca un robot, ci răspunde. De aceea, este întotdeauna imprevizibil; niciodată nu poţi fi sigur ce urmează să facă.El actioneaza in profunzime nu din frica.”Statutul” pe care ti-l da societatea in care te-ai nascut si cu care te identifici nu are legatura cu inteligenta, nu poti sa fii inteligent imitand ceva sau pe cineva, luptand sa devii cineva in ochii altora sau in ochii tai.Intelepciunea este ceva si mai profund, este constiinta christica, echilibrul vietii, esenta.Invatamantul, asa cum este el acum, se va prabusi in propriai mediocritate.Copiii noi care vin acum pe Pamant nu au nevoie de un invatamant bazat pe memorie ci de unul care sa le dezvolte inteligenta.Nu poti afirma ca un copil este destept sau inteligent fiindca memoreaza mai multa informatie decat altul.Cel mult poti afirma ca are o memorie mai buna, iar aceasta nu este garantia unei „reusite” in viata, nu este liantul unei vieti implinite.

Un catolic, un protestant şi un evreu, vorbeau cu un prieten căruia tocmai i se spusese că mai avea şase luni de trăit.

– Tu ce ai face dacă doctorul ţi-ar da doar şase luni de trăit? îl întreabă omul pe catolic.

– Ah! spuse catolicul. Mi-aş dărui toate bunurile bisericii, m-aş împărtăşi în fiecare duminică şi mi-aş spune, în mod regulat, rugăciunile.

– Dar tu? îl întreabă omul pe protestant.

– Eu aş vinde tot şi aş pleca într-o călătorie în jurul lumii şi m-aş distra pe cinste.

– Şi tu? îl întreabă omul pe evreu.

– Eu? Eu aş consulta alt doctor.

Asta e inteligenţa!

OSHO

Reclamă