Evoluţia se face individual, dar şi în colectiv

Iată înţelesul cuvintelor Domnului:,, Luaţi, mâncaţi din această pâine – acesta este trupul Meu; luaţi, beţi din acest vin – acesta este sângele Meu „. Într-adevăr, ele au derivat din materia Pământului, sunt duhuri ce fac parte din materia pusă sub conducerea Lui.

Prin liberul nostru arbitru am ales acest sistem solar. Sosiţi aici dintr-un alt sistem solar, ni s-a indicat planeta unde să ne întrupăm, ca fiind cea mai potrivită gradului nostru evolutiv.

Pe Solar ni s-au dat toate indicaţiile. Am zis Solar, şi nu soare, pentru că una e soarele, şi alta e Solarul. Soarele este astral vizibil ochilor voştri, iar Solarul este globul fluidic, unde tronează Verbul solar, Guvernatorul acestui sistem planetar. Solarul, fiind fluidic, este invizibil pentru voi.

Pe Pământ ne facem evoluţia spirituală şi materială, ca spirit liber şi întrupat. Pământul este pentru noi un laborator, unde studiem şi facem experienţe cu materiile sale fluidice, gazoase, lichide şi solide. Când se întrupează, duhul se supune evoluţiei acestei materii. Ce de ani pierde duhul la începutul întrupării sale, până îşi construieşte casa-trup, prin care va trăi ani de zile pe pământ! Spiritul, trăind în sânul trapului său, îl îmbibă, purifică şi influenţează cu fluidele sale. întrupându-se miliarde de duium, ele prefac materia acestui glob, îl perfectează.

Prin urmare, duhul e colaboratorul Guvernatorului solar şi al Tatălui ceresc.

Ştii că duhul îşi face evoluţia, întrupându-se mereu, veacuri necurmate. Află acum că evoluţia se face numai în stare de duh liber şi numai în Cer. Aceasta nu este o regulă, ci o axiomă.

Duhul întrupat nu-şi face evoluţia, ci conlucrează doar cu cei din spaţiu, lucrează la o operă comună împreună cu cei din mediul fluidic. Cei din spaţiu fac şcoală, iar întrupatul e un colaborator coborât în sânul materiei, o sondă prin care spaţialii studiază şi prefac materia.

Precum Mamarul îşi pune materia la dispoziţia marilor Entităţi, pentru ca aceştia să-şi facă evoluţia, la dispoziţia duhurilor se pune materia sau laboratorul numit planetă. O entitate se întrupează în acest laborator şi alte trei entităţi spaţiale — dreptaşul, stângaşul şi cel-de-creştet — conlucrează cu ea. Cele trei entităţi protectoare nu prea intervin cât timp omul e sugar, pentru că mama îl ţine în preajma ei, iar dreptaşul şi stângaşul mamei pot face oficiul dreptaşului şi stângaşului copilului.

Când copilul a început să se îndepărteze de mama lui, când el a început să ia oarecum iniţiativa, trebuie condus, şi intervin protectorii săi spaţiali. Pe măsură ce creşte copilul, acţiunea dreptaşului, a stângaşului şi a celui-de-creştet este mai activă. Cu cât materia trupului se preface mai mult, activitatea asistenţilor spaţiali este mai încordată, mai ştiinţifică.

Din acest motiv, asistenţii protectori se schimbă la fiecare din etapele vieţii trupeşti. Adică cei

trei asistenţi din tinereţe au înlocuit pe cei din copilărie, iar la rândul lor vor fi înlocuiţi cu alţi trei,

când tânărul va fi bărbat, şi aşa mereu, până la destrupare.

Sugarul trece în faza de copil, apoi de elev, adolescent, tânăr, bărbat şi bătrân. Mereu alte gânduri şi simţuri, mereu alt material corporal, mereu alte modalităţi de funcţionare ale diferitelor sale organe. Din copilărie până la bătrâneţe se înşiră o serie de fenomene fizice, fiziologice, psihice etc, constituind material de studiu şi conlucrare.

Cei trei protectori şi îndrumători spaţiali nu sunt numai aşa alăturaţi de un întrupat, ci sunt legaţi de el printr-un cordon fluidic, stabilit de superiorul grupului sau colectivităţii din care fac parte aceste patru duhuri. Din această cauză ceea ce simte întrupatul simt şi ceilalţi trei din spaţiu legaţi de el. De o plăcere se bucură şi ei, de o durere suferă şi ei. Când se face o operaţie chirurgicală întrupatului, toată durerea lui o va împărtăşi, vrând-nevrând, şi celorlalţi trei spaţiali.

Teoretic, s-a spus că există trei colaboratori spaţiali, care concură la studiul terestru al întrupatului. în realitate, nu este numai o treime – un dreptaş, un stângaş şi unul-de-creştet – ci o asociaţie din fiecare. Vor fi mai multe entităţi de-dreapta, de-stânga şi de-creştet.

Am mai vorbit despre rolul celor trei îndrumători şi colaboratori. Dreptaşul spune: „Aşa e bine”. Stângaşul nu impune, ci arată că mai există şi o altă cale. Tras de o parte, împins de alta, bietul întrupat rămâne să aleagă în virtutea deplinei sale chibzuinţi. După o zi întreagă de conlucrare, vine examenul a tot ce s-a făcut peste zi. Examenul se dă în faţa celui-de-creştet. El va judeca faptele executate, iar nu intenţiile sau ideile ce au frământat spiritul în timpul zilei.

Ideea, ca idee statică, nu are nici o foiţă în lumea topească. Fiind pusă în acţiune, ea se transformă în forţă dinamică. Cât timp trăim în spaţiu, căutăm să punem în practică ideile Tatălui şi ale Verbului. După ce ne-am întrupat, căutăm să fim în acord cu ideile Tatălui, sau ideile spirituale, dar în acelaşi timp şi cu ideile referitoare la materia Verbului, ale Purtătorului de cuvânt al Tatălui.

întrupatul a venit cu ideile sale teoretice din spaţiu şi caută să le pună în practică aici jos, deoarece se referă la materia de aici. Am spus că evoluţia se face în spaţiu, dar acolo ea nu este completă, deoarece se face asupra substanţei tătare şi mamare, aflată în stare fluidică.

Toate ideile referitoare la spirit, se numesc idei spirituale sau masculine. Toate ideile referitoare la materie, de orice grad, se numesc idei materiale sau feminine.

Analiza ideii, cercetarea şi urmărirea acţiunii ei se face de spirit, care o fecundează. Spiritul combină ideile masculine cu cele feminine, ca să vadă urmările acestei combinări. Spiritul vine din spaţiu cu idei cereşti spirituale, dar se întrupează să vadă ce se va petrece când, coborât în trap, în materia planetară, va căuta să aplice ideile spirituale sau cereşti asupra materiei. Adică ce urmări vor fi când va împreuna ideile masculine cu cele feminine.

Rolul întrupării este să ofere spiritului posibilitatea de a pune în practică ideile cereşti, aplicându-le asupra materiei globului pământesc. întrupatul este un sacrificat, scufundat în sânul materiei globului terestru, în folosul fraţilor din colectivitatea sa, pentru ca cei din Cer să-şi facă studiile prin el.

Sacrificiul acesta nu poate fi etern. De aceea s-a pus un termen duratei sale, dându-i-se libertate duhului întrupat prin actul numit moarte. Moartea înseamnă terminarea calvarului, a sacrificiului făcut de duh faţă de colectivitatea din care face parte. Dar în loc ca fraţii săi de sacrificiu să se bucure că unul dintre ai lor s-a eliberat din materie, ei îl plâng. Sărmanii, cât de neştiutori sunt de tainele cereşti!

Dacă sacrificiul a fost pe deplin îndeplinit, duhul va culege la finele vieţii trupeşti roade frumoase, de care se vor împărtăşi şi ceilalţi colaboratori ai săi. Evoluţia se face în mod colectiv, întrupatul s-a sacrificat benevol în folosul colectivităţii spirituale din care face parte, pentru că ştie că altul va face mâine la fel.

Uneori dreptaşul şi stângaşul se schimbă între ei, făcând ambele şcoli, adică a aplicării ideilor de dreapta şi de stânga.

O idee este considerată de dreapta când e în sensul legilor universale, şi o idee este considerată de stânga când e contrară legilor cereşti. întrupatul, dreptaşul şi stângaşul fac o treime: unul propune, altul contrapropune şi întrupatul dispune, dar în urma deciziei întrupatului toţi trei vor ajunge la suferinţă sau fericire.

În concluzie, nici un duh nu evoluează individual, ci numai în colectivitate, ca şi Tatăl ceresc împreună cu miliardele Sale celule divine, infiniţi Dumnezei.

După ce întrupatul şi-a terminat sacrificiul, este lăsat câtva timp liber, să se întremeze, să se odihnească şi să mângâie pe cei lăsaţi jos. De la o vreme, superiorii, găsind că a stat destul, îi ordonă să reintre în activitatea cerească, să fecundeze ideile cereşti.

în Cer, ca şi pe pământ, unii aleargă după o plăcere trecătoare, urmată de multă şi îndelungată suferinţă, pe când alţii se angajează la o durere temporară, ca să se bucure de o fericire prelungită.

Scarlat Demetrescu – Din tainele vietii si ale universului

Anunțuri

Publicat de

Radu Dragan

Dumnezeu e întotdeauna în noi, trebuie doar să îl lăsăm să se manifeste.

Un gând despre „Evoluţia se face individual, dar şi în colectiv”

  1. Lumea nu e multumita cu darul vietii si nu cauta sa-si traiasca viata la intregul sau potential-e insa dintotdeauna preocupata de ceea ce va face dupa moarte ,ce se va intampla dupa;daca asi fi fost pus in situatia celor care au scris Biblia sau alte scrieri cu caracter spiritual asi fi optat pt varianta crearii iluziei de dupa ,in speranta ca in acest mod s-ar putea obtine mai mult vizavi de comportamentul spiritual al celor carora m-asi fi adresat;nu se poate sti ce si cum este dincolo;ca suntem fiinte de lumina ,setate pe coordonatele spiritualitatii nu incape nici cea mai mica indoiala;ramane probabilitatea ca sufletul evoluat sa primeasca o izbavire,si mai importanta- SA EVOLUAM CA OAMENI AICI;

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s