Fericire sau nefericire……….

Omul nu se poate bucura de o fericire deplină pe pământ de vreme ce viața i-a fost dată ca încercare sau ispășire. Totuși, depinde de el de a-și face mai suportabile lipsurile și de a fi astfel fericit cât este posibil pe pământ. De cele mai multe ori, omul este artizanul propriei nenorociri. Practicând legea lui Dumnezeu, își păzește binele de necazuri și capaătă o fericire atât de mare cât îi permite existența sa grosieră. Noi suntem pedepsiți încă din aceasta viață datorită infracțiunii pe care am comis-o asupra legilor existenței corporale prin tot felul de necazuri ce reprezintă urmarea acestei infracțiuni și a tuturor exceselor noastre. Dacă ne întoarcem din aproape în aproape la originea a ceea ce numim nefericiri pământene vom vedea că acestea sunt, în mare parte, consecința unei prime abateri de la drumul drept. Prin această abatere, noi am deviat pe o cale greșită și în consecință  cădem în nefericire.

Fericirea pământească este relativă în funcție de poziția fiecaruia; ceea ce provoacă fericirea unuia duce la nefericirea altuia. Există totuși o măsură a fericirii comune pentru toți oamenii. Pentru viața materială, ea este dată de posesiunea necesarului; pentru viața morală, o buna conștiință și încrederea în viitor. Ceea ce este de prisos pentru unul nu devine necesar pentru alții și reciproc după poziția fiecăruia – asta conform ideilor noastre materiale, prejudecăților, ambiției noastre și piedicilor ridicole pentru care viitorul va face dreptate atunci când vom întelege viitorul. Fără îndoială cel ce avea un câștig de cincizeci de mii de lire și se trezește cu el redus la zece mii se crede foarte nefericit, deoarece nu poate face o bună figură în societate, nu-și poate ține rangul, nu-și poate satisface toate capriciile. El își inchipuie că-i lipsește strictul necesar dar sincer, este el de plâns cand alaturi de el sunt atatia care mor de foame și de frig și nu au o pernă pe care să-și odihnească capul? Înțeleptul pentru a fi fericit, privește în sinea sa, și niciodată în afară – acest lucru îi înalță sufletul spre infinit. Există rele independente în modul de acțiune și care îl surprind chiar și pe omul cel mai drept. În acest caz, omul trebuie să se resemneze și să suporte fără murmur, dacă dorește să progreseze. El găsește întotdeauna o consolare în propria conștiință care îi dă speranța într-un viitor mai bun, dacă va face ceea ce trebuie pentru a-l obține.

Uneori credem că Dumnezeu favorizează obținerea unor averi de către persoane ce par că nu le merită dar este o favoare doar în ochii celor care nu văd decât prezentul. Norocul este adeseori o încercare mai periculoasa decat mizeria. Relele acestei lumi sunt datorate nevoilor artificiale create de noi. Cel ce știe să-și limiteze dorințele și vede fără invidie ceea ce este mai presus de el se apără de decepțiile acestei vieti. Omul mai bogat este cel ce are mai puține nevoi. Noi învidiem plăcerile celor ce ne par fericiții acestei lumi, dar oare știm ce le este rezervat? Dacă se bucură doar pentru ei înșiși înseamnă că sunt egoiști și atunci va veni și reversul. Să-i plângem mai degrabă.

Dumnezeu permite uneori ca omul rău să prospere, dar fericirea sa nu este de invidiat căci el va plăti cu lacrimi amare. Dacă cel drept este nefericit, aceasta este o proba de care i se va ține cont dacă o va suporta cu curaj. Să ne amintim cuvintele lui Iisus: „Fericiți cei care suferă, caci ei vor fi mângâiați”. Omul nu este cu adevarat nefericit decât atunci când sufera de lipsă strictului necesar pentru viață și pentru sănătatea corpului. Aceasta lipsa este, poate, greșeala noastră, atunci nu trebuie să se facă răspunzător decât pe sine însuși; dacă este greșeala aproapelui, responsabilitatea cade asupra asupra celui ce a cauzat-o. Prin existența aptitudinilor naturale, Dumnezeu indică în mod evident vocația noastră în aceasta lume. Multe rele pot proveni și din faptul că nu ne urmăm aceasta vocație. Este adevarat, și deseori părinții sunt cei care din orgoliul său  fac ca proprii lor copii să se abată de la calea stabilită de natură, și prin aceasta deviere, compromit fericirea copiilor; ei vor fi răspunzători.

Când omul va practica legea lui Dumnezeu, el va avea o ordine bazată pe dreptate și solidaritate și el însuși va fi mai bun. Nimeni nu este fericit în totalitate, și cel pe care-l credem fericit ascunde tristeți sfâșietoare; suferința există peste tot. Totuși, sunt mai numeroase clasele sociale denumite suferinde, deoarece pământul este un loc al ispășirii.Ceea ce este rău în lume influențează adeseori ceea ce este bun și aceasta se petrece datorită slăbiciunii celor buni; cei răi sunt intriganți și îndrăzneți, cei buni sunt timizi; când vor dori, ei vor avea întâietate. Omul este adesea artizanul suferințelor sale materiale dar chiar mai mult este și autorul suferințelor morale. Suferințele materiale sunt câteodată independente de voință dar orgoliul rănit, ambiția nesatisfăcută, anxietatea, invidia, gelozia, toate pasiunile într-un cuvant, reprezintă torturi ale sufletului.

Invidia și gelozia !

Fericiti cei ce nu cunosc acești viermi ai sufletului. Cu invidia și gelozia, nici un moment de liniște, de repaus posibil pentru cel atins de aceste rele: obiectele poftei sale, a urii și necazului său i se înfățișează ca niște fantome ce nu-i dau pace nici o clipă și-l urmăresc până și în somn.

Invidiosul și gelosul sunt într-o stare de agitație continuă. Multe expresii înfierează cu tărie efectele anumitor pasiuni. Se spune de exemplu: a plesni de orgoliu, a muri de invidie, a se usca de gelozie sau ciudă, a-și pierde pofta de mâncare sau băutură, etc ; acest tablou este foarte adevarat.

Omul este deseori nefericit doar din pricina importantei acordate lucrurilor pământești; vanitatea, ambiția și cupiditatea nesatisfăcute reprezintă nefericirea lor. Dacă s-ar situa deasupra cercului stramt al vieții materiale și și-ar înălța gândul spre infinitul căruia îi este destinat, atunci vicisitudinile îi vor părea meschine și puerile, ca și necazurile unui copil ce se plânge de pierderea jucăriei ce-i procura plăcerea supremă. Cel ce nu vede fericirea decât în satisfacerea orgoliului și a poftelor grosiere este nefericit atunci când nu și le poate satisface, în timp ce acela care nu cere nimic în plus este fericit cu ceea ce altora li se pare o calamitate. Vorbim de omul civilizat, căci sălbaticul avand necesități și mai limitate nu este tulburat de aceleași pasiuni și angoase; modul sau de a vedea lucrurile este cu totul diferit. În civilizație, omul judecă nefericirea sa și o analizează; și aceasta cu cat este mai afectat, dar poate de asemenea să judece și să analizeze mijloacele de a o alina.

Aceasta alinare o gaseste in credința ce-i da speranta într-un viitor mai bun.

după   Allan Kardec – Cartea Spiritelor

Reclamă

Anunțuri

Publicat de

Radu Dragan

Dumnezeu e întotdeauna în noi, trebuie doar să îl lăsăm să se manifeste.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s