Conștiință de sine și sănătatea.

    Pentru ca sufletul să se poată manifesta pe pământ, are nevoie de trei învelişuri: emoţiile, mintea logică şi corpul fizic. Împreună acestea alcătuiesc personalitatea sau Ego-ul.
Sufletul sau Sinele este conectat la Sursa vieţii prin intermediul spiritului. Această punte permite conştientizarea atât a Ego-ului (personalităţii) cât şi a Sinelui ca parte a unei structuri universale a vieţii. Sufletul nu reprezintă o forţă străină care încearcă să influenţeze voinţa, ci poate fi privit mai degrabă ca un părinte iubitor ce arată calea copilului său, de multe ori speriat.
Unul din aspectele fundamentale ale vieţii, pe care unii îl privesc ca pe un dar, iar alţii ca pe un obstacol, este liberul arbitru care dă dreptul de a alege, de a accepta propriile experienţe, de a învăţa lecţiile oferite de acestea. Din cauza liberului arbitru mulţi oameni ajung să se teamă de eşec, de comiterea unor greşeli deşi, în realitate, acestea nu există, pentru că nici o experienţă nu reprezintă o pierdere, oricât de neplacută, ea predând sufletului o lecţie.
Conştiinţa totală de sine – Sinele – este alcătuit din şapte aspecte spirituale:
– cunoaşterea de sine;
– responsabilitatea pentru sine;
– exprimarea de sine;
– iubirea de sine;
– preţuirea de sine;
– respectul de sine;
– conştiinţa de sine.
În cazul celor mai mulţi dintre oameni, personalitatea preia controlul vieţii lor de zi cu zi. Pe masură ce balanţa se înclină dinspre personalitate către suflet, procesul este iniţial receptat ca o dizarmonie de către minte, care începe să primească două tipuri diferite de vibraţii, unele de pe nivelul sufletului şi altele de pe nivelul personalităţii. Dacă vibraţia sufletului ar înlocui într-un mod natural vibraţia personalităţii, schimbarea s-ar produce fără prea multe dezechilibre şi tulburări în viaţa individului. Dacă personalitatea opune rezistenţă, dizarmonia pe care o resimte iniţial mintea conduce la simptome precum tensiunea nervoasă, frustrarea, mânia, depresia etc. Dacă individul nu întreprinde nimic pentru a schimba vibraţia, în pofida acestor mesaje de avertisment, dizarmonia se va transforma în curând în boală.
Eşecul medicinii datorat faptului că nu tratează omul ca o fiinţă integrală (trup-minte-spirit) este dovedit în practică la cca. 80% dintre pacienţii suferinzi de boli cornice, la care medicamentele corect prescrise şi administrate nu remediază fundamental starea de sănătate, chiar dacă elimină într-o oarecare măsură simptomele.
Boala nu este o pedeapsă sau un semn de slăbiciune, ci un proces natural născut din necesitatea organismului de a corecta un dezechilibru prin intermediul formei fizice.
Multe boli sau indispozitii apar ca urmare a refuzului de a renunţa la vechile gânduri, emoţii, atitudini şi posesiuni. Motivele frecvente indicate de psihologi pentru nevoia agăţării de trecut sau incapacitatea de a merge înainte, către viitor, sunt teama şi vinovăţia. Pentru eliminarea acestor vechi „prieteni” este nevoie de credinţă (excluzând habotnicia religioasă sau fanatismul care conduc la o cristalizare a gândirii şi la incapacitatea de a progresa), iar aceasta nu se poate naşte decât prin contactul cu fiinţa interioară.
Boala poate fi privită ca o criză în viaţa omului, dar cuvântul „criză” provine din grecescul krisis, care înseamnă decizie, aşadar un punct de cotitură. Pământul însuşi se confruntă cu asemenea crize care determină dezastre naturale (erupţii ale vulcanilor, taifunuri, cutremure etc.) ce descătuşează cantităţi uriaşe de energie, pentru a restabili astfel echilibrul.
Corpul fizic încearcă să menţină un mediu armonios (proces cunoscut sub numele de homeostazie), detectând dezechilibrele încă din faza lor incipientă şi corectându-le înainte ca ele să fie aduse în câmpul atenţiei conştiente. Când influenţa minţii trece însă peste aceste ajustări, dezechilibrul poate ajunge în faza de criză, iar boala devine inevitabilă pentru a restabili armonia. În ceea ce priveşte starea de sănătate, este inutilă teama că după contracţia muşchiului inimii nu va urma o relaxare a acestuia, sau că după o inspiraţie nu va urma o expiraţie. Această stare de acceptare mai poate fi numită şi „obişnuinţă”. Ea permite creierului să se relaxeze faţă de acele procese care sunt deja cunoscute şi acceptate, concentrându-se exclusiv asupra aspectelor cu adevărat importante ale vieţii.

Christine Paige -La frontierele sănătății

Anunțuri

Publicat de

Radu Dragan

Dumnezeu e întotdeauna în noi, trebuie doar să îl lăsăm să se manifeste.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s