Vindecatorul …….

Rolul „vindecătorului” – câteva fragmente din cartea „Reconectarea” de Dr. Eric Pearl:
” Vindecarea este o chestiune care se decide între pacient și univers.

Ca „vindecători”, devenim o verigă în lanțul reconectării. Energia vindecătoare vine de la Sursă – ea curge în noi și prin noi, emanând de la noi și înspre noi. Această energie este ca o lumină care trece printr-o prismă. Noi suntem prisma. Ne alăturăm pacientului și universului, pentru a genera un câmp reciproc format din iubire – în cel mai exaltat sens al acestui cuvânt – și o stare de unitate. Universul recunoaște nevoile pacientului și apoi furnizează circumstanțele care permit o reacție corespunzătoare la acele nevoi.

Noi nu suntem vindecători. Noi suntem doar un termen al ecuației. Ecuația are trei termeni: un termen este pacientul, un termen suntem noi, iar un alt termen este Dumnezeu. Când Dumnezeul din noi se întâlnește cu Dumnezeul din pacient, se întâmplă lucrurile cele mai uimitoare. Ecuația aceasta se numește uneori „Puterea lui Unu” sau „Puterea lui Trei”. De ce suntem implicați în această ecuație?
Să fie pentru binele celorlalți? Probabil că nu. După cum spuneam mai devreme, cel mai probabil este că suntem implicați în această ecuație pentru noi. ( Pentru aceia dintre voi pe care îi deranjează folosirea cuvântului Dumnezeu – depășiți-vă problema. E doar egoul vostru. Dumnezeu, Iubire, Univers, Sursă, Creator, Lumina – toate aceste cuvinte înseamnă același lucru și sunt interschimbabile în textul cărții. Alegeți termenul care vă place.)

Că tot veni vorba, ce înseamnă atunci când un pacient nu primește vindecarea la care se aștepta?

Problema nu este cu vindecarea ci cu așteptările.
Obișnuiam să spun că nu toată lumea se vindecă.
Acum nu mai cred asta. Acum cred că toată lumea se vindecă – deși nu neapărat în modul în care se așteaptă să se întâmple acest lucru. Recunoscând că „vindecarea” înseamnă reconectarea cu perfecțiunea universului, ne dăm seama că universul știe ce ne trebuie și ce vom dobândi, ca rezultat a ceea ce am primit. Chestia este că ceea ce ne trebuie s-ar putea să nu corespundă întotdeauna cu ceea ce așteptăm noi, sau cu ceea ce credem că vrem.
Așa cum vindecătorii trebuie să-și accepte rolul de canale, la fel și pacienții trebuie să-și accepte rolul de primitori.”

Dr. Eric Pearl despre “Vindecarea Reconectivă și ce înseamnă aceasta” (II).
Informații oficiale despre Vindecarea Reconectivă și Reconectare sunt disponibile aici:  –  site-ul oficial în…
WWW.EMILENA.RO

Reclamă

Anunțuri

Rezistența la schimbare

Energia curge în existența noastră la fel ca un râu. În propriu-i ritm, într-un murmur ordonat, divin, fantastic, care face ca tot ce se întâmplă să fie ceea ce este pentru binele întregului.

Unitatea și ordinea sunt universale; entropia, dezordinea și hazardul servesc ordinii divine și unității. Fără să fim conștienti, fără să vrem, fără să știm cum și de ce răspundem fiecărui eveniment și fiecarei întimplări așa cum este necesar. Energia curge firesc.

Adesea, însă, noi ne opunem curgerii sale, respingem cursul firesc, vrem să mutăm matca, să schimbăm lucrurile, să punem râul “subtil” al experienței într-o stare nefirească. Până la un anumit punct ni se permite să ne exercităm liberul arbitru. Până la un punct, depunem rezistență în calea curgerii energiei. Și când o facem, ne simțim rău. Când ne opunem curgerii firești a energiei intrăm în stări profunde de stres, de suferință, de incertitudine, de nesiguranță.

Rezistența noastra poate fi identificată prin suferință și stările noastre de rău. Nu acceptam schimbările pe care ni le propune viața. Nu acceptam iubirea, nu acceptăm bucuria și lumina existenței, care curg neîncetat în plan subtil. Ele sunt stările naturale ale Vieții, la fel cum înflorirea este starea naturală a unui pom în primăvară. Rezistența este starea noastră de opoziție la iubire și la bucurie. Rezistența ne aduce stres, boală, nefericire, suferința mentală și întimplări care justifică aceste trairi. Prin rezistență noi parcă am striga: “Nu vrem iubire, nu vrem bucurie, nu vrem pace!”.

Pare absurd, pare imposibil, pare strigător la cer să credem că – de fapt – noi nu vrem exact ceea ce vrem mai mult. Sau ceea ce pare că vrem mai mult. Iubire și bucurie, cine să nu vrea aceste minunății? Cine să fie atit de strident retrograd la iubire și la bucurie, când toată lumea aleargă neîncetat după ele? Totuși, inconstient, noi le respingem. În momentele noastre de suferință respingem iubirea. În momentele de ură, de durere interioară și de rău parcă am spune:“Nu vreau iubire, nu pot accepta aceasta”. Mintile noastre par complet derutate în fața acceptării unor situații de viață, a unor schimbări necesare. Schimbarea devine extrem de stresantă pentru mentalul omenesc. Iubirea ne cere să renunțăm la tot ce-am crezut că este iubirea și să o trăim ca pe-o stare de spirit, ca pe-o permanență, ca pe-o Realitate care cuprinde toate ființele. Rezistența poate fi recunoscută ca o stare de suferință, de stres, sub forma întâmplărilor ce ne apar în cale, a problemelor care nu ne lasăsă dormim noaptea . Rezistența descrie opoziția noastră la schimbare.

A accepta ceea ce se întâmplă înseamnă a-i permite energiei să curgă în ritmul ei natural. A-i permite oricarei schimbări să apară, să se manifeste. A permite unui om să plece, altui om să vină spre noi. A permite unei situații să ne aducă ceea ce avem nevoie. Pe măsură ce ne opunem mai mult unei schimbari, vom fi mai puternic stresați și vom menține în biocâmpul nostru exact ceea ce nu ne dorim.

A renunța la rezistență poate presupune un abandon în Voința Divină, posibil prin renunțarea la ceea ce ne dorim, ca și renuntarea la ceea ce nu ne dorim. O asemenea atitudine înseamnă non-atașament, iar non-atasamentul înseamnă încredere deplină în evenimentele vieții, în umbra cărora Divinul în nemărginita sa inteligență leagă totul așa cum este bine să fie. Dincolo de logica umană obisnuită, care susține că omul “știe”, “poate”, “întelege”, “discerne”,“raționează”, o alta logică – noi spunem divină – dovedește adesea contrariul. Pe ea avem nevoie s-o conștientizăm, s-o observăm și s-o acceptăm pentru ca suferința să ni se diminueze. În concluzie totul este credință și acceptare.

Radu Drăgan

Reclamă

ACUM – un mod de viață…..

Observați liniștea din jurul nostru.

Observati diferența dintre un atunci și acum.

Mulți oameni experimentează valuri puternice de frică. Frica de necunoscut. Frica de schimbare. Frica datorită nesiguranței. Frica de a pierde controlul.

Aceste frici și nesiguranțe sunt pur și simplu iluziile finale ale dualității, totusi se simt foarte reale pentru cei care le experimenteaza.

Acestea sunt fricile și nesiguranțele care ne țin prinși în vechile tipare.

Dacă stăm în calmul furtunii ca entități unice, nu vom fi înfricoșați și vom fi capabili să vedem și să primim oportunitățile care vin spre noi.
Multe elemente ale noilor noastre vieți se vor desfasura din plin, fără piedici. Este o presiune crescândă, ca o presiune a izbucnirii lavei într-un vulcan. Aceasta presiune ne împinge spre Cel care zace în noi cu adevărat. Dacă conștientizăm acest lucru, ce ni se va întâmpla în continuare , va fi complet neasteptat.
Totul va devine foarte accelerat și se va petrece fără efort dacă vom fi la locul potrivit. Oamenii care sunt deja în inima lor, se simt mai profund în relația cu ei înșiși , decat înainte. Simt un entuziasm crescând și un val de creativitate. Odata ce ne simțim diferiți, cu oamenii potriviți,în locurile cu care ne identificăm , va exista o manifestare aproape instantanee a adevăratelor noastre vieți.

         Să nu asteptăm să o facem mai târziu.De cele mai multe ori mai târziu înseamnă prea târziu. Faceți un mod de viață din cuvântul ACUM.

Reclamă

Indiferența sau inconștiență ?

Indiferenţa ca şi comportament social îi avantajează întotdeauna pe cei aflaţi la putere. Dacă tot mai mulţi oameni sunt aduşi la starea de indiferenţă, guvernanţii pot face ce vor ei, fără ca nimeni sau prea puţini să li se opună. O metodă de aducere a oamenilor în starea de indiferenţă este bombardarea lor cu informaţii contradictorii.

Un experiment revelator

La începutul anilor ‘70 în psihologie a apărut conceptul de neajutorare învăţată. Acesta se baza pe experimentele realizate de Seligman şi colaboratorii săi. Mai mulţi câini au fost învăţati ca atunci când apasă pe pedala roşie a unui dispozitiv primesc mâncare, în timp ce atunci când apasă pe pedala albastră primesc un şoc electric. Evident, după mai multe experienţe de acest gen câinii au început să apese doar pe pedala roşie, evitând să se mai atingă de cea albastră. În etapa a doua a acestui experiment, Seligman a asociat pedalele în mod aleator cu mâncarea şi şocurile electrice. Astfel că, în unele situaţii când apăsau pe pedala roşie câinii primeau mâncare, în altele primeau şocuri electrice, la fel şi când apăsau pe pedala albastră. In faţa unor stimuli atât de contradictorii câinii s-au simţit tot mai dezorientaţi. După un timp, în care au primit şi mâncare şi şocuri electrice fără să înţeleagă nimic, au început să fie şovăitori, se apropiau de pedale şi apoi se întoarceau întrucât nu mai ştiau ce să facă pentru a primi mâncarea dorită. După încă o perioadă de timp, nici nu s-au mai apropiat de zona pedalelor, retrăgându-se într-un colţ, au devenit apatici, unii chiar au dezvoltat tulburări digestive cum ar fi ulcerul, pentru ca în final chiar şi atunci când mâncarea era în faţa lor şi nu mai trebuiau să facă nimic pentru a o obţine nici nu s-au mai apropiat de ea.

…şi un exemplu din viaţa de zi cu zi

Veţi spune: bine, bine, dar asta este valabil la câini, nu se aplică la oameni. Mergeţi atunci într-o staţie de autobuz la o oră supra-aglomerată şi observaţi comportamentul oamenilor. Vine primul autobuz, toţi se aproprie, se înghesuie doar, doar vor avea o şansă de a se urca. Urcă doar 2-3 persoane şi în staţie mai râmân 20. Vine al doilea, al treilea şi tot aşa. După mai multe încercări eşuate până şi cei care se înghesuiau optimişti vor trece cel puţin prin faza de nehotărâre când la vederea autobuzului nu vor mai ştii ce să facă, să se înghesuie iar, să rămână liniştiţi că oricum nu au nici o şansă? Mulţi se vor resemna să rămână undeva în spate, cu umerii căzuţi şi braţele lăsate pe lângă corp, fără a mai spera că va veni vreun autobuz în care să se urce. Şi chiar atunci când acest autobuz va veni, se vor urni cu greu de lângă zidul lângă care au aşteptat atât.
Concluzia? Oamenii pot fi foarte uşor determinaţi să rămână indiferenţi prin prezentarea repetată a unor informaţii contradictorii. Este de ajuns să se lanseze o informaţie şi apoi contrariul ei. Într-o primă fază va apare o separere între două tabere, una pro şi alta contra. Dacă se continuă în acealaşi mod, persoanele din ambele tabere nu vor mai şti ce să creadă şi singura modalitate de a se proteja în faţa acestei nesiguranţe şi oscilări va fi să renunţe a mai avea vreo opinie. Este vizibil cât de mult este utilizat acest mecanism în politica şi mass media de astăzi. Vă lăsam să căutaţi singuri exemple.

articol de Angela Anghel

sursa yogaesoteric

Reclamă

Păcatul ….

    Mulți consideră atunci că viața lor a dat greș și se aruncă cu atât mai năvalnic în plăceri amețitoare sau într-o viață de muncă înverșunată, sau îi apucă melancolia și bolile nervoase. Vindecarea desăvârșită a acestor tulburări sufletești este cu putință numai cu ajutorul  credinței. Dar, fiindcă aici vorbim despre oameni care au uitat drumul spre Dumnezeu, vom spune numai următoarele:

Există o renaștere chiar și după cea mai grea cădere, există putința de a repara greșeala și păcatul, există, pentru orice om, un drum care duce la ispășirea purificatoare. Cea dintâi condiție pentru aceasta este groaza omului de sine însuși, umilința adâncă, mărturisirea deplină a păcatului.

De aici, răsare de la sine nevoia elementară de ispășire, care nu-i doar un produs artificial al propovăduirii religioase, ci își are izvorul în puterea și setea de primenire a naturii umane. Fără spovedanie, căință și ispășire nu există progres lăuntric pentru om, iar marea lui capacitate intelectuală este seacă și stearpă fără acel progres lăuntric, care izvorăște din conștiința greșelii și din ispășire. Lipsurile, eforturile și suferințele pe care omul și le impune singur, ca să arate vechiului său eu puterea unei voințe noi, este pentru el singurul mijloc de a se elibera de sine, de a se înălța deasupra lui însuși. Fără aceasta nu există decât lâncezeala și putreziciunea lăuntrică. Omul care mai are un sâmbure sănătos simte nelămurit că pasiunea năvalnică și dorul bolnăvicios de viață pot fi ținute în frâu numai prin îngrădiri și lipsuri dureroase. În acest înțeles, Socrate numește pedeapsa doctoria sufletului și spune: Cine a săvârșit o nedreptate trebuie să se grăbească să se ducă singur la judecător, ca și cum ar fi vorba de un doctor, pentru ca nu cumva răul să se încuibeze în suflet, să-l umple de tainica-i otravă și să ajungă fără leac. Să comparăm spiritul care domnește în marile tragedii antice cu spiritul de astăzi și vom simți cum omul din zilele noastre și-a pierdut într-o măsură de neiertat acea nevoie elementară de purificare, atât de vie în oamenii de altădată, și care a dat creștinismului avânturile lui cele mai adânci.

Unde mai întâlnim acel fior grozav în fața păcatului, acea sete arzătoare de a se spăla de păcatul săvârșit printr-o suferință impusă de bună voie? Avem o civilizație foarte dezvoltată în ce privește săpunul, suntem foarte simțitori la orice lipsă de curățenie exterioară; groaza de pângărirea lăuntrică însă a dispărut, am ajuns foarte îngăduitori față de faptele și de nepăsarea noastră. În învălmășeala generală a epocii, deosebirea tragică dintre bine și rău s-a pierdut, iar păcatul ajunge o simplă pățanie, de care uneori mai ești și mândru.

Pentru cercuri tot mai largi ale umanității dispare acel fior de purificare, izvorât odinioară din adâncurile unei concepții religioase a vieții și care îl făcea pe om să lupte cu sine însuși și cu păcatele lui. E un semn că sufletul este, în adâncul lui, neprihănit, când omul are încă năzuința și puterea ca printr-o spovedanie și o osândire de sine neînduplecată să-și treacă oarecum păcatele prin foc, și, printr-o ispășire ce și-a ales-o singur sau a primit-o de bunăvoie, să întărească și să închege în sufletul său o străduință mai înaltă.

Cine este în stare să o facă își păstrează o tinerețe veșnică, apărându-se astfel de acea împietrire a sufletului în care cad atâția oameni încă din anii cei fragezi, din cauza mulțumirii de sine și a tihnei. Există oameni care evoluează și alții care vegetează, unii activi, alții pasivi. Numai cine poate să se cerceteze pe sine, să se umilească și să se căiască, acela evoluează și se înalță față de sine și față de viață, trece de la starea pasivă la starea activă.

Fr.W.Foster – Îndrumarea vieții

Reclamă

Revelația….

Fiecare religie de pe acest pământ este în căutarea unui Adevăr Suprem în feluri diferite și cu metode de căutare diferite .

Cu cât învață mai mult o persoană, cu atât devine mai confuză.

Dar nu va fi capabilă să înțeleagă adevărul, pentru că nu știe nimeni care este adevărul .

De ce trebuie să înveți ?

Ca să știi.

Nu poți înțelege dacă nu știi.

Dar nu întotdeauna când știi , poți întelege .

Poți înțelege dacă experimentezi și îți transformi experiențele în credințe.

Un adevărat Maestru nu comunica informații : el dă ființă informației .

El te învață să-ți folosești cunoștințele, el te îndrumă pe calea meditației, el te învată cum să-ți potolești gândurile , să sortezi gândurile care te bântuie.

El nu vă dă teorii, ipoteze, filozofii: el te trimite înăuntrul sufletului tău să sapi din nou și din nou și din nou. Și el o face de multe ori împotriva ta, pentru că vrei răspunsuri clare de la el , vrei o filozofie de care să te agăți, o ideeîn care să crezi.

Un adevărat maestru nu îți va de o idee, o dogmă teologică. De fapt, el va face în așa fel încât tot ceea ce știi să uiți , să-ți descoperi propria credință cu care te identifici.

Și încet , încet te va lăsa cu totul gol, astfel încât să poți vedea singur cine ești , și asta nu raportat la o dogma , la o teorie , nu în funcție de o idee.

Religiile sunt descrieri diferite ale aceluiași adevăr.

Că în interiorul nostru există ceva mai presus de noi care ne așteaptă dintotdeauna să-L descoperim.

El a făcut primul pas .

Mai trebuie să facem și noi un pas înspre El.

Nu descoperirea sinelui este revelația .

Calea este revelația.

Revelația se petrece în interiorul tău atunci când descoperi cine ești și de ce ești aici.

Asta se poate întâmpla în fiecare dintre voi .

Dar întodeauna se va întâmpla după ce faceți pasul.

R.D.Reclamă

O nouă creație – o nouă conștiință …..

Multă lume vehiculează faptul că trecem într-o nouă dimensiune a conștiinței.

La orice trecere într-o nouă stare toate se recreează.

Dacă privim conștient în jur observăm că nimic nu mai este cum a fost.

Timpul are altă dimensiune , unii oameni încearcă simptome fizice neînțelese , stabilitățile, religioasă ,economică , politică toate sunt în declin în zonele unde culturile ancestrale nu s-au păstrat, în zonele unde orgoliile au luat locul sentimentelor.

Oricum le privim schimbările ultimilor ani au o dimensiune accelerată , iar orice se grabește și se forțează în lumea aceasta știm că nu are o bună finalitate iar graba întotdeauna a fost o cale plină de piedici.

Să încercăm să proiectăm perioada creației în perioada 23- 28 septembrie 2015.

Conform Bibliei, acest Univers a fost realizat în şapte zile de către Dumnezeu, astfel:
ZIUA ÎNTÂI: Despărţirea luminii de întuneric
ZIUA A DOUA: Despărţirea apelor pentru a forma cerul şi marea
ZIUA A TREIA: Separarea mării de uscat. Crearea plantelor
ZIUA A PATRA: Crearea luminătorilor care să cârmuiască mersul zilei şi al nopţii
ZIUA A CINCEA: Crearea păsărilor şi peştilor care să umple cerul şi marea
ZIUA A ŞASEA: Crearea animalelor şi a oamenilor care să umple pământul şi să mănânce plantele
ZIUA A ŞAPTEA: Crearea cerurilor şi pământului a fost terminată, iar Dumnezeu s-a odihnit

Cu ziua a șaptea eu sunt puțin nelămurit .

Dacă Dumnezeu e atotputernic a avut nevoie de odihnă ?

În final Creația nu se rezumă la șase zile?

Să fie a șaptea zi recreația sau trăim acum momentul recrearii?

Între 23 și 28  sunt șase zile .

Să fie o coincidență?

Să vedem paralela dintre cele două momente Atunci și Acum.

ZIUA ÎNTÂI: Alegerea . Cine esti ? De care parte faci parte ? Alegi lumina sau întunericul?

ZIUA A DOUA: Valul premergător care desparte natura fluidică ,cerul și marea de natura nonfluidică ,materială, pământul

ZIUA A TREIA: Scindarea apare între cei care sunt ca apa, trăiesc viața ca pe o curgere ,și cei care trăiesc după reguli fixe.

ZIUA A PATRA: Crearea luminătorilor –  cei care trăiesc în lumină ,liniște și pace. lumea are nevoie de visători , nu de adormiți și replicanți.

ZIUA A CINCEA: Cei care zboară și plutesc ,cei pentru care trăirile și sentimentelesunt mai importante decât orgoliile vor popula mediul fluidic ,în care vor trăi liberi ,neconstrânși de spațiul fizic.

ZIUA A ŞASEA: Cei orgolioși ce vor fi înrădăcinați în material și vor fi dependenți doar de hrana fizică.

Reflectați la asta.

R.D.

Reclamă