Recunoștința…………”

Recunoștința induce fericirea.

Recunoștința  ne declanșează  sentimente de mulțumire , bucurie , o perspectivă optimistă pozitivă , și multe alte sentimente și gânduri puternice și pozitive.

Recunoștinta reduce anxietatea și depresia …  este mai greu să simțim frigul într-o zi de iarnă, atunci când ne oprim să fim recunoscători pentru soarele cald.

Recunoștința întărește sistemul imunitar, scade tensiunea arterială, reduce simptomele bolilor, și crește bunăstarea generală.

Recunoștința ne induce somn mai liniștit și odihnitor. Dacă doriți să dormiți mai profund , mai odihnitor …  opriți-vă din numărarea oilor și începeți numărarea binecuvântărilor tale de-a lungul zilei ! Veți adormi mai fericiți.

Recunoștința ne face mai rezistenți la toate provocările existențiale.

Recunoștința întărește relațiile interumane. Aceasta ne face să ne simțim mai aproape de prieteni și de cei dragi.

Recunoștința promovează iertarea … Omul nu poate funcționa corect atunci când sunt transportă bagaje emoționale grele.

Recunoștința ne face să manifestăm bunătate și considerație pentru alții.

Într-un cuvânt ,Recunoștința ne transformă în oameni mai buni.

r.d.

Reclamă

Reclame

Sapte emoţii explicate de medicina traditională chineză…….

Medicina tradiţională chineză ne învaţă că bolile interne sunt adesea cauzate de cele şapte emoţii: bucurie, tristeţe, furie, supărare, melancolie, frică şi spaimă. Relaţia psihologică între emoţii şi sistemul imunitar este de o importanţă copleşitoare. Excesul ori represia emoţiilor au tendinţa de a ne face vulnerabili la boli cronice, iar la rândul lor bolile cronicene fac vulnerabili la excesul sau represia emoţiilor.
Excesul unei emoţii, în particular, va dăuna în timp organului care are legătură cu emoţia respectivă. Reciproc, un organ neechilibrat poate cauza o manifestare intensă a emoţiilor ce sunt direct conectate cu acesta. Cunoaşterea problemelor emoţionale ne ajută la vindecarea corpului şi a organului respectiv. De asemenea, tratarea corpului, în special a organului respectiv, diminuează expresia sau manifestarea emoţiilor intim conectate cu acestea.

O persoană care este în mod frecvent iritabilă, furioasă, frustrată sau depresivă poate determina congestia ficatului sau poate genera un exces de căldură în ficat. Acest proces, în schimb, poate genera simptome ca: faţa şi ochi înroşiţi, tinitus, ameţeli, migrene, tensiune la gât şi umeri, tulburări de somn, constipaţie, simptome premenstruale, menstruaţii dureroase şi neregulate, ameţeli, vărsături şi alte simptome digestive. În schimb, o persoană care suferă de aceste simptome (cauzate de o dietă excesivă de grăsimi, alcool, cofeină, un mod de viaţa stresant şi emoţii refulate pe o perioadă mai îndelungată) va începe să manifeste iritaţie, frustrare, depresie şi furie fără a avea un motiv aparent.
Dacă această persoană lucrează în expresia adecvată şi se eliberează de frustrare, iritabilitate şi furie (prin scris, creativitate, mişcare, etc) ficatul acesteia se va descongestiona şi “căldurile” în ficat se vor risipi, iar persoana în cauză va deveni mai puţin predispusă la accese de furie sau depresie.

Să luăm pe rând fiecare din cele şapte emoţii şi să observăm ce efect au asupra organismului.

Bucurie
În cadrul celor şapte emoţii, bucuria se
caracterizează prin excitabilitate mărita. Această condiţie afectează
inima şi poate duce la insomnie, anxietate, gândire confuză, accese de
râs sau plâns, convulsii, isterie şi nebunie.

Furie
Resentimentele, frustrarea, iritabilitatea, furia,
indignarea, amărăciunea, animozitatea şi mânia afectează ficatul şi
produce dureri de cap, tinitus, ameţeli, vedere înceţoşată, confuzie
mentală, vomă, hipertensiune arterială, sindroame premenstruale,
depresie, umflarea sânilor înainte de menstruaţie, menstre neregulate
sau dureroase şi dereglări digestive.

Tristeţe
Tristeţea afectează atât plămânii cât şi inima
şi provoacă dispnee, depresie sau accese de plâns, oboseală, amenoree,
dificultăţi de respiraţie, rezistenţă redusă la răceli şi gripă,
palpitaţii, ameţeli, insomnie şi anxietate.

Melancolie
Melancolia este, de asemenea, cunoscută sub
numele de caracter meditativ sau obsesie. Ea perturbă funcţiile splinei
şi provoacă lipsa poftei de mâncare, oboseală, umezeală, digestia slabă,
distensie abdominală, scaune moi, anemie şi imunitate scăzută.

Durere
Durerea afectează plămânii şi duce la dificultăţi
de respiraţie, expectoraţie de mucus, transpiraţie, oboseală, tuse,
alergii, astm, pneumonie, bronşită şi alte boli pulmonare, anxietate şi
sensibilitate la răceli şi gripă.

Frică
Nesiguranţa, paranoia şi frica afectează rinichii
şi glandele suprarenale şi poate cauza enurezis nocturn, urinare
frecventă, incontinenţă urinară, dureri de spate şi genunchi, infecţii
ale urechii, infertilitate, un libidou redus, semne de îmbătrânire
prematură şi imunitate scăzută.

Spaimă
Spaima afectează atât rinichii cât şi inima şi
provoacă palpitaţii, dispnee, insomnie, ameţeli, tinitus, transpiraţii
nocturne şi oboseală cronică.

În medicina tradiţională chineză, tratamentul emoţiilor exprimate excesiv sau reprimate (viciile) se face punând accentul pe viciile corespunzătoare virtuţilor emoţionale. În antichitate, medicii încurajau pacienţii să-şi schimbe viciile în virtuţii. Acest proces a fost numit „cultivarea virtuţii.” Acei medici au folosit o emoţie pentru a suprima/ trata alta. Mai jos este indicată relaţia dintre anumite organe şi emoţiile lor specifice:
Ficat
Viciu: furie, frustrare
Virtute: bunăvoinţă, iertare, stimă, respect
Inima
Viciu: supraexcitare; supra-realizare
Virtute: compasiune, grijă de sine
Plămâni
Viciu: durere, tristeţe
Virtute: conştiinciozitate, împăcare de sine
Splina
Viciu: obsesie, analiză peste măsură
Virtute: empatie, egocentrism
Rinichi
Viciu: Frică, paranoia, griji
Virtute: curaj, înţelepciune

Reciproc, organele pot fi de asemenea tratate prin compensarea emoţiilor sau cerinţelor lor esenţiale. Mai jos sunt enumerate câteva cerinţe fiziologice şi psihologice corelate cu un organ specific:
Ficat: relaxare, pace, plante medicinale
Inima: iubire, bucuri, frumuseţe
Plămâni: încredere, timp şi spaţiu
Splina: ocrotire, nutriţie
Rinichi: linişte, meditaţie, odihnă, somn, consumul de apă

Articol tradus din cartea: „Trataţi-va cu plante chinezeşti ” de Lesley Tiesursa

sursa 333ina.blogspot.com

Reclamă

Ce ai simți dacă ???????

Deciziile pe care le-ai luat în viață s-ar putea să fie influențate de familie, prieteni sau societate și este foarte greu să îți dai seama dacă trăiești visul tău sau pe al altora. Psihoterapeuții au, însă, un test inspirat de filosoful Nietzsche care te poate face să înțelegi mai bine dacă ai făcut ce ți-ai dorit.Inspirat de un fragment din cartea „Așa grăit-a Zarahustra”, de Friedrich Nietzsche, psihoterapeutul Irvin Yalom le propune pacienților săi un exercițiu pe care ți-l propunem și noi. Răspunde la următoarea întrebare: Ce ai simți dacă ai ști că viața ta se va repeta la infinit, exact așa cum e acum, dacă ai trăi la infinit fiecare durere, fiecare bucurie, fiecare suspin? Ai schimba ceva? Ai fi mulțumită de cum au decurs lucrurile până acum?

După un astfel de experiment, mulți oameni se hotărăsc să își schimbe viața și sunt mai curajoși când iau decizii. Psihoterapeuții încearcă să îi facă pe pacienți să înțeleagă că sunt stăpâni pe viața lor și sunt singurii care au dreptul să hotărăscă ce să facă mai departe. Dacă faci acest exercițiu, iar gândul eternei reîntoarceri ți se pare de nesuportat, înseamnă că nu ai trăit viața pe care ți-ai dorit-o.

Teoria eternei reîntoarceri a lui Nietzsche

Friedrich Nietzsche credea că nu există Dumnezeu, iar oamenii nu ajung să cunoască viața de apoi, ci sunt nevoiți să trăiască aceeași viață de un infinit de ori. Filosoful a ajuns la această concluzie pornind de la ideea potrivit căreia există o cantitate finită de materie și o cantitate infinită de timp, astfel că fiecare lume posibilă apare de un infinit de ori. Ideea eternei reîntoarceri apare și în cartea „Așa grăit-a Zarahustra”, în care profetul persan lansează o provocare și îi roagă pe oameni să își imagineze următoarea situație:„Ce-ar fi dacă, într-o zi sau într-o noapte, un demon s-ar strecura la dumneavoastră când sunteți absolut singuri și v-ar spune: ‘această viață pe care o trăiești acum și pe care ai trăit-o până acum va trebui să o trăiești încă o data și de nenumărate ori; și nu va fi nimic nou în ea, ci fiecare durere, bucurie, fiecare gând și fiecare suspin și totul, oricât de mic sau de important în viață se va întoarce din nou, totul la fel, în aceeași succesiune – chiar și acest păianjen și aceste raze de lună printre copaci și chiar și acest moment și chiar și eu. Clepsidra eternă a existenței este răsturnată din nou și din nou și tu odată cu ea, grăunte de țărână.’. Nu v-ați arunca la pământ și l-ați blestema, scrâșnind din dinți, pe demonul care v-a vorbit așa?” (F. Nietzsche – „Așa grăit-a Zarahustra”).Friedrich Nietzsche a considerat teoria cât se poate de reală la început, însă și-a dat seama că nu poate fi susținută matematic și a lăsat-o la nivelul de exercițiu mental.

sursa  google.com

Omul vechi , omul nou………..

Înainte de a dori să pornești în căutarea sinelui tău , a copilului din tine ,

ar fi bine să îți pui niște întrebări care să îți facă un tablou reprezentativ al adultului care ești.

Într-o ordine aleatorie acestea și într-o formă simplă acestea ar fi :

  • Cu cine mă identific?
  • Trăiesc în prezent sau în trecut?
  • Ce simt și ce nu simt?
  • Îmi cunosc orgoliile?
  • De ce îmi este teamă?
  • Sunt temerile mele sau sunt induse de trecut?
  • Ce aștept?
  • Și mai ales de la cine aștept?
  • Cine sau ce îmi conduce viața?
  • Rutina?
  • Întâmplarea ?
  • Rațiunea ?
  • Vocea interioară ?
  • Știu tot sau mai am de învățat?
  • Am înțeles tot sau mai am lucruri care nu le înțeleg?
  • Hotărârile care le iau sunt ale mele sau le iau alții pentru mine ?
  • Am așteptări ?
  • Am dorințe?
  • Am vise?
  • În ce cred?
  • Îmi este frică de necunoscut?

Și ultima dar cea mai importantă 

       –   Pot , Trebuie și Vreau  să știu cine sunt ?

R.D.

Reclamă

Legămintele , căsătorie și divorț ……

Oamenii se căsătoresc , fac copii , trăiesc , iar apoi mor.

Unii rămân împreună toată viața ,alții divorțează.

Căsătoria e un legământ sacru , făcut în fața lui Dumnezeu , legământ care se bazează pe algoritmi care induc anumite condiționări în viața fiecărei părți din această comuniune. La bine și la greu , până când moartea ne va despărți , jur credință, și alte cuvinte care în fața lui Dumnezeu ele devin legi.

În cazul în care cei doi rămân uniți pentru toată viața ,totul e minunat ,toți acești algoritmi își urmează cursul.

Dar în cazul divorțului ,oamenii chiar dacă sunt despărțiți prin lege , ei , în baza de date a universului rămân uniți în plan  spiritual prin legămintele făcute în momentul căsătoriei . Apoi își pun întrebarea de ce lucrurile le merg anapoda într-o nouă relație ,de ce viața le face surprize.

Simplu .

Pentru că pe Dumnezeu nu l-au anunțat că ei se despart.

Au fost prea ocupați să împartă case, pământuri ,mobilă și copii.

Nu i-au cerut Lui Dumnezeu iertare că și-au încălcat legămintele , nu au cerut anularea acelor legăminte.

O viață nouă poți să o începi după ce te-ai rupt complet de cea veche, așa cum nu poți pune apă într-un pahar plin .

Singurul care îți poate anula legămintele făcute în fața Lui este El . Bunul Dumnezeu .

Marea problemă a oamenilor este că , la bine  Îi mulțumesc Lui Dumnezeu ,iar la greu uită de El.

Situațiile de acest gen necesită conștientizare și iertare , altfel legătura dintre soți nu va fi ruptă niciodată, iar ce va urma nu va fi niciodată cum a fost .

R.D.

Reclamă

Milă sau compasiune

Am primit un mail, în care o doamnă mă ruga să explic de ce este o diferență între milă și compasiune. Nu este același lucru?
La scurt timp, la un articol am văzut un comentariu care suna așa: “Pentru astfel de persoane eu manifest milă, pentru că încerc să-mi dau seama prin ce zbucium trăiesc”.
Așadar, astăzi scriu despre milă, compasiune și diferența între ele, căci consider că sunt lucruri total diferite la nivel de gânduri, emoții, comportamente.
Mila

O emoție de superioritate, care te pune pentru o clipă în pielea personajului de care ți-e milă, te gândești cum ai simți tu în locul lui, apoi te bucuri că nu ești în situația respectivă. “Eu sunt aici, tu ești acolo”.

Când simți milă, în creierul tău se secretă endorfină, care te face să te gândești “Pffiuu! Ce bine că nu sunt în locul omului.” Apoi, poate să apară frica să nu ajungi să treci și tu prin acea situație. Mila te face să te simți separat de ceilalți și împarte realitate în bine și rău, făcându-te să te simți ușurat pentru viața ta (când vezi pe altul mai nenorocit decât tine) și evitând acel rău.

Nu este niciun sentiment nobil ascuns în milă pentru că scade stima de sine a celui căzut, iar tu te raportezi la el ca și când nu ar avea resursele necesare pentru a reuși să se ridice.

Mila este o proiecție. Adesea, când auzi un om cu o întâmplare neplăcută, te gândești ce ai simți tu în locul lui și proiectezi pe el posibilele tale trăiri (sau ce ai trăit în trecut, privind o experiență asemănătoare). Îl limitezi în secunda în care îl privești cu milă, căci nu ai de unde știi cum se raportează acea persoană la experiența ei, iar mila ta poate să-i facă mai mult rău decât bine.

Mila de sine este o boală și de cele mai multe ori duce la depresie. În acest caz, se recomandă ajutorul unui psihiatru. Cei care cer milă (conștient sau inconștient) se umilesc și se simt separați de ceilalți.

Comentariul de care ți-am povestit la începutul articolului, arată cel mai bine cum stă treaba cu mila: “Pentru astfel de persoane eu manifest milă, pentru că încerc să-mi dau seama prin ce zbucium trăiesc”.

Ție nu-ți suna a jignire expresia “mi-e milă de tine?”
Nu degeaba unii ca să jignească spun “Nu-mi provoci decât milă.” În asta se ascunde superioritatea, ideea că “tu ești vai de capul tău de amărât, eu îs ok, sunt aici…mai sus decât tine. EU SUNT NORMAL “.
Nu. Nu-ți poți da seama prin ce zbucium trec unii, decât prin percepția ta subiectiva și din realitatea ta limitată. Dacă tu ai suferi crunt într-un anumit context, nu proiecta și pe ceilalți aceleași gânduri, emoții și comportamente. Oamenii reacționează diferit, în funcție de societate, educație, convingeri și multe altele.

De exemplu, sunt persoane care au suferit un viol. Unele femei, au rămas cu traume adânci și își revin foarte greu, iar alte femei își revin mai repede, rezolvându-și problemele emoționale și/sau trauma. Sau nici măcar nu o numesc traumă. Experiența este aceeași, oamenii sunt diferiți. Însă dacă tu privești cu milă o persoană care a trecut printr-o experiență dificilă, îi faci rău așteptându-te să aibă anumite reacții ce ție ți se par normale în acel context.

Compasiunea

Compasiunea nu simte separarea, ci simte mai ales că suntem oameni, suntem conectați și nimeni nu e mai presus sau mai prejos decât celălalt.

Când simți compasiune, îți întorci privirea către celălalt, înțelegând prin ce trece, fără să te raportezi la experiența ta și ce ai simțit sau simți tu. Nu apare ușurarea că nu ești în locul cuiva și nici frica, ci mai degrabă empatia și dorința de a da o mână de ajutor, dacă și cum poți. Totuși, ajutorul nu este forțat și coștientizezi că se poate uneori ca binele făcut să fie mai mult rău, de aceea prin compasiune, privești omul ca pe cineva capabil să se ajute singur sau să învețe să o facă și îi respecți demnitatea.

Compasiunea spune “Tu ÎNCĂ nu poți”, “Tu ÎNCĂ ești jos. Eu și cu tine suntem pe același nivel și nu-ți sunt superior prin nimic.”

Compasiunea înseamnă să dai voie ca lucrurile să fie. Oamenii pot să sufere, să fie fericiți, să fie asemeni ție sau diferiți, însă nu vrei să schimbi ceva la ei, ci doar îi accepți și eventual îi ajuți, ghidându-i spre ei înșiși.

Compasiunea nu proiectează propriile gânduri, stări și așteptări și nu crezi că un om TREBUIE să simtă sau să reacționeze într-un anume fel, ci îi înțelegi și accepți unicitatea

Mila distruge stima de sine, compasiunea oferă încrederea că oricine poate să reușească să treacă peste o perioadă nefastă.
Mila proiectează propriile credințe și așteptări, compasiunea privește cu autenticitate și empatie.
Mila te face să te simți separat de ceilalți, compasiunea te face să realizezi că nu există ceilalți, ci TU.
Mila te face să te simți superior, ușurat, fricos. Compasiunea înțelege că toți suntem unul și nimeni nu e nici inferior, nici superior prin nimic.
Mila spune “Nu poți, hai că te ajut EU, îți dăruiesc și-ți arăt CE să faci.” Compasiunea spune “Nu poți ÎNCĂ, hai că te îndrum și-ți arăt CUM.”

Concluzie

Data viitoare când mai simți milă față de cineva, gândește-te unde anume, de ce îți pare rău de tine. Ce ai proiectat pe omul din fața ta? Cum te-ai raportat la el? De ce ți-e milă? În comparație cu viața ta? Cum te face să te simți această emoție?
Iar dacă îți plângi de milă, oprește-te și întreabă-te cum te raportezi la situața respectivă. Îți place să spui oamenilor că ți-e greu, că ești depresiv, că toate-ți sunt potrivnice? Ce anume cauți prin acest comportament? De ce ai nevoie de mila altora?
Alege compasiunea. Față de ceilalți și de tine. Înseamnă conectare, îngăduință, încredere și mai ales, înțelepciune.
Oamenii sunt diferiți. Nici superiori, nici inferiori altora. Doar diferiți. Însă fiecare are posibilitatea și resursele interioare pentru a reuși, chiar dacă câteodată avem nevoie de alți oameni care să ne ghideze.

sursa entuziasm.ro

Reclamă

sursa entuziasm.ro