12 Gânduri despre Karma și Legile Vieții.

Karma este cuvântul sanscrit pentru acțiune.

Când gândim, vorbim sau acționăm inițiem o forță care va reacționa în consecință.

O persoană nu poate scăpa de consecințele acțiunilor sale.

Necunoașterea nu este o scuză.
Aici este ceea ce trebuie să știți despre Existență.

1. Cauză și efect

-” Ce semeni, aceea vei culege”. Acestă lege este cunoscută sub numele de „Legea cauzei și efectului”.

– Orice am dăruit Universului , dar mai ales cum , este ceea ce se întoarce la noi.

2. Creația

– Orice acțiune are un început

– Viața nu se întâmplă , este nevoie de participarea noastră.

– Suntem una cu Universul, atât în ​​interior cât și în afara.

– Oricare ne înconjoară ne dă indicii despre starea noastră interioară.
3. Acceptarea
– Ce refuzi să accepți, va continua să vină înspre tine.

– A accepta nu înseamnă a te umili .

– Acceptarea apare când transformi judecata în observare.

4.Alegere și evoluție

– „Oriunde alegi să te duci, acolo ești”.

– Creșterea se face prin schimbare, noi suntem cei care trebuie să se schimbe – nu oamenii, locurile sau lucrurile din jurul nostru.
5. Resonsabilitatea

– Ori de câte ori există ceva în neregulă în viața mea, eu sunt singurul care am ales.

– Cei care ne înconjoară sunt oglinda noastră; Acesta este un adevăr universal.

– Trebuie să-ți asumi ceea ce ești pentru că tu ai devenit ceea ce ești .
6. Interconectivitatea

– Orice acțiune cât de mică schimbă Întregul.

– Fiecare pas duce la pasul următor, și așa mai departe.

– Trecut – prezent – viitor toate sunt conectate .

7. Scop

– Când obiectivul nostru este de calitate morală, este imposibil pentru noi să avem gânduri mai mici, cum ar fi lăcomia sau furie.

8. Transpunerea

– Fără practică nici o cunoaștere nu valorează nimic.

9.Prezentul

– Privind înapoi pentru a examina ceea ce a fost, nu vedem ce este aici și acum.

– Gândurile vechi, vechile tipare de comportament, visele vechi , ne împiedică de a avea altele noi .
10. Repetiția

– Toate se repetă până când vom învăța lecțiile de care avem nevoie pentru a schimba calea.
11. Răbdare și răsplată

– Toate recompensele necesita o trudă inițială.

– Orice răsplată vine atunci când o meriți.

12.Contribuție personală și valoare.

– Valoarea reală a ceva este un rezultat direct al energiei consumate, a intenției și manifestării intenției .

– Fiecare contribuție personală este, o contribuție la întreg.

Reclamă

Anunțuri

Acceptare sau abandon ?

Pentru unii oameni, abandonarea poate avea conotaţii negative, implicând înfrângerea, renunţarea, eşecul de a face faţă dificultăţilor vieţii, letargia ş.a.m.d. Adevărata abandonare, totuşi, este un lucru total diferit. Nu înseamnă să accepţi pasiv orice situaţie în care eşti implicat şi să nu faci nimic în această privinţă. Nici nu înseamnă să nu-ţi mai faci planuri sau să nu întreprinzi acţiuni pozitive.
Abandonarea este înţelepciunea simplă, dar profundă, ce constă în a te supune mai degrabă decât a te opune cursului vieţii. Singurul loc în care puteţi simţi cursul vieţii este Clipa de acum, aşa că a te abandona înseamnă a accepta momentul prezent necondiţionat şi fără rezerve. Înseamnă a renunţa la orice rezistenţă internă faţă de ceea ce este.
Rezistenţa internă înseamnă a spune „nu” la ceea ce există, prin critică şi negativism emoţional. Devine extrem de pronunţată mai ales atunci când lucrurile „merg prost”, adică atunci când există un decalaj între cererile sau aşteptările rigide ale minţii şi realitate. Aceasta este prăpastia durerii. Dacă aţi trăit suficient, ştiţi că lucrurile pot „merge prost” foarte des. Tocmai în acele momente trebuie să practicaţi abandonarea, dacă doriţi să eliminaţi durerea şi suferinţa din viaţa dvs. Acceptarea stării prezente vă eliberează imediat de identificarea cu mintea şi astfel vă reconectează cu Fiinţa. Rezistenţa este mintea.

Abandonarea este un fenomen pur interior. Nu înseamnă că la nivel exterior nu puteţi întreprinde nimic pentru a schimba situaţia. De fapt, nu situaţia în întregime trebuie să o acceptaţi atunci când vă abandonaţi, ci numai micul segment numit Acum.

De exemplu, dacă aţi fi împotmolit undeva în noroi, nu aţi spune: „Bine, mă resemnez să fiu împotmolit în noroi”. Resemnarea nu este abandonare. Nu trebuie să acceptaţi o situaţie de viaţă indezirabilă sau neplăcută. Şi nici nu trebuie să vă minţiţi, spunând că nu este nimic rău în a fi împotmolit în noroi. Nu. Recunoaşteţi în totalitate dorinţa dvs. de a ieşi din această situaţie. Vă restrângeţi atenţia la momentul prezent, fără să îl etichetaţi în niciun fel. Aceasta înseamnă că nu există o judecată critică la adresa Clipei de acum. Deci nu există rezistenţă, negativism emoţional. Acceptaţi calitatea acestui moment. Apoi treceţi la acţiune şi faceţi tot ce puteţi pentru a ieşi din noroi. O astfel de acţiune eu o numesc pozitivă. Este mult mai eficientă decât acţiunea negativă, care vine din furie, disperare sau frustrare.
Până când nu obţineţi rezultatul dorit, continuaţi să practicaţi abandonarea, evitând etichetarea Clipei de acum.
Daţi-mi voie să vă ofer o analogie vizuală pentru a ilustra ceea ce vreau să spun. Mergeţi noaptea pe o potecă, înconjurat de o ceaţă deasă. Dar aveţi o lanternă puternică, care trece prin ceaţă şi creează un spaţiu îngust în faţa dvs. Ceaţa este situaţia dvs. de viaţă, care include trecutul şi viitorul; lanterna este prezenţa dvs. conştientă; spaţiul clar din faţa dvs. este Clipa de acum.
Lipsa abandonării vă consolidează forma psihologică, scoica sinelui fals, şi astfel creează un puternic sentiment de separare. Lumea din jur şi mai ales oamenii încep să fie percepuţi ca o ameninţare. Apare compulsia inconştientă de a-i distruge pe ceilalţi judecându-i critic şi nevoia de a concura şi a domina. Chiar şi natura devine un duşman, iar percepţiile şi interpretările dvs. sunt guvernate de frică. Boala mentală pe care o numim paranoia este numai o formă puţin mai acută a acestei stări normale, dar disfuncţionale a conştiinţei.
Nu numai forma dvs. psihologică, dar şi forma fizică — corpul dvs. — se întăresc şi se rigidizează prin rezistenţă. Tensiunea creşte în diferite segmente ale corpului, iar corpul ca întreg se contractă. Circulaţia liberă a energiei vieţii prin corp, esenţială pentru o funcţionare sănătoasă, este foarte redusă. Exerciţiile asupra corpului şi anumite forme de terapie fizică pot fi utile în restabilirea circulaţiei acestei energii, dar dacă nu practicaţi abandonarea în viaţa de zi cu zi, aceste lucruri nu pot aduce decât o ameliorare temporară a simptomelor, deoarece cauza — tiparul rezistenţei — nu a fost dizolvat.
Există în dvs. ceea ce rămâne neafectat de condiţiile trecătoare, care formează situaţia de viaţă dată, şi numai abandonându-vă aveţi acces la el. Este viaţa dvs., însăşi Fiinţa — care există etern în domeniul atemporal al prezentului. Găsirea acestei vieţi este „singurul lucru necesar” despre care vorbea Iisus.
Dacă găsiţi că situaţia dvs. de viaţă este nesatisfăcătoare sau chiar intolerabilă, numai abandonându-vă într-o primă fază puteţi sparge tiparul inconştient de rezistenţă ce perpetuează această situaţie. Abandonarea este perfect compatibilă cu acţiunea, cu iniţierea schimbării sau cu realizarea obiectivelor. Dar în starea de abandonare totală o energie complet diferită, de o calitate diferită, vă animă acţiunile. Abandonarea vă reconecteaza cu energia-sursă a Fiinţei, şi dacă ceea ce faceţi este inundat de Fiinţă, aceasta devine o celebrare plină de bucurie a energiei vieţii, care vă poartă şi mai adânc în prezent.
Prin lipsa de rezistenţă, calitatea conştiinţei dvs., şi din acest motiv calitatea tuturor acţiunilor pe care le întreprindeţi, creşte infinit de mult. Rezultatele vor veni de la sine şi vor reflecta această calitate. Am putea numi acest lucru „acţiune de abandonare de sine”. Nu este o muncă, aşa cum ne-am obişnuit noi cu ea de mii de ani.
Pe măsură ce tot mai mulţi oameni se vor trezi, cuvântul muncă va dispărea din vocabularul nostru şi poate că în locul lui va fi creat unul nou.
Calitatea conştiinţei dvs. din acest moment este elementul determinant al viitorului pe care îl veţi trăi. Aşa că abandonarea este cel mai important lucru pe care îl puteţi face pentru a produce schimbări pozitive. Orice acţiune pe care o întreprindeţi este secundară. Nici o acţiune cu adevărat pozitivă nu poate să provină dintr-o stare de conştiinţă din care lipseşte abandonarea.
Înţeleg că dacă mă aflu într-o situaţie neplăcută sau nesatisfăcătoare şi accept complet momentul aşa cum este, nu va exista suferinţă sau nefericire. Voi fi deasupra acestora. Dar tot nu înţeleg bine de unde vine energia sau motivaţia acţiunii pentru producerea schimbării, în condiţiile în care nu există o anumită cotă de nemulţumire?
În stare de abandonare, înţelegeţi foarte clar ce trebuie făcut şi treceţi la fapte, făcând câte un lucru pe rând şi concentrându-vă asupra fiecăruia. Învăţaţi de la natură: observaţi cum se împlineşte fiecare lucru şi cum se desfăşoară firIul vieţii, fără nemulţumire sau nefericire. De aceea a spus Isus: „Luaţi seamă la crinii câmpului cum cresc, nu se ostenesc şi nici nu torc”.
Dacă situaţia dvs. generală este nesatisfăcătoare sau neplăcută, separaţi-vă de ea chiar în acest moment şi abandonaţi-vă situaţiei existente. Aceasta este lumina lanternei care străbate ceaţa. Starea dvs. de conştiinţă încetează atunci să mai fie controlată de condiţii externe. Nu mai acţionaţi pe baza reacţiei şi a rezistenţei.
Analizaţi datele concrete ale acţiunii. Întrebaţi-vă: „Pot să fac ceva pentru a schimba această situaţie, pentru a o ameliora sau a ieşi din ea?”. Dacă da, întreprindeţi acţiunile potrivite. Concentraţi-vă nu asupra celor 100 de lucruri pe care le veţi face sau va trebui să le faceţi la un moment dat, ci asupra singurului lucru pe care îl puteţi face acum. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să vă faceţi niciun fel de planuri. Poate că stabilirea unui plan de acţiune este lucrul pe care îl puteţi face acum. Dar asiguraţi-vă că nu începeţi să derulaţi în sinea dvs. „filme mentale”, că nu vă proiectaţi în viitor, pierzând astfel Clipa de acum. Orice acţiune veţi întreprinde, este posibil să nu îşi arate roadele imediat. Până când se vor vedea rezultatele — nu vă împotriviţi situaţiei existente.
Dacă nu puteţi întreprinde nimic şi nici nu puteţi ieşi din situaţie, folosiţi situaţia pentru a pătrunde mai adânc în starea de abandonare, în Clipa de acum, în Fiinţă. Când pătrundeţi în această dimensiune atemporală a prezentului, schimbarea vine deseori în feluri ciudate, fără să fie nevoie să faceţi mare lucru. Viaţa devine cooperantă, începe să vă ajute. Dacă factori interni ca frica, vinovăţia sau inerţia v-au împiedicat să faceţi ceva, ei se vor dizolva în lumina prezenţei conştiente.
Nu confundaţi abandonarea cu o atitudine de tipul „Nu mă mai deranjează nimic” sau „Nu îmi mai pasă”. Dacă vă veţi uita mai atent, veţi descoperi că o astfel de atitudine este contaminată de negativism, sub forma resentimentelor ascunse, astfel încât nu este deloc o abandonare, ci o rezistenţă mascată.
Când vă abandonaţi, îndreptaţi-vă atenţia în interior pentru a verifica dacă a mai rămas vreo urmă de rezistenţă. Fiţi foarte vigilent făcând acest lucru; altfel, un rest de rezistenţă poate continua să se ascundă într-un colţ întunecat, sub forma unui gând sau a unei emoţii nerecunoscute…

ECKHART TOLLE – Sensul abandonării

Reclamă

Fii un părinte bun.

Fii un părinte bun. Ce înseamnă să fii un părinte bun?

Să-i oferi copilului tău dragostea ta, dar mai presus de toate înțelegerea , să înțelegi întotdeauna și să-ți fie clar că alegerea este a copilului. Dacă vrea să-ți urmeze sfaturile , el le poate urma, dar să știi că orice ai face tu, el urmează întotdeauna propria lui alegere. Explică-i doar o singură dată totul despre subiectul în discuție .Dacă se identifică cu ceea ce îi spui tu din învățăturile tale, înseamnă că ceea ce spui tu e pentru el ,dacă vezi că respinge ideile tale ,nu este ceea ce își dorește , este ceea ce îți dorești tu. Îl iubești, așa că nu-i comanda , nu este sluga ta . Lasă-l să înțeleagă.

Părintele nu trebuie să utilizeze copilul pentru îndeplinirea propriilor ambiții. El trebuie să iubească copilul, să-l facă puternic, să-l ajut să devină mai atent, astfel încât copilul să-și poată simți propriile căi în viață.

Poți să ai un copil independent,care va rezista provocărilor vieții, dacă tu reușești să-i dai libertate.

Și dacă există un părinte bun, copilul va fi și el bun.

Aceasta este atmosfera de familie, spațiul în care trăim. Acest spațiu trebuie să fie de intimitate, de dragoste, de acceptare și noncondiționare.

Numai atunci relația spirituală în comuniunea părinte –copil va fi canalizată pe o pantă ascendentă și cei inplicați în relație vor experimenta o stare de plenitudine dată de lipsa conflictului.

Radu Drăgan

Reclamă

Alchimie……

Deoarece luăm ca de la sine înţeles faptul că lucrurile solide
sînt reale, atribuim realitate materiei solide din care sîntem
făcuţi. Norii, copacii, florile, animalele şi trupul tău, toate
sînt făcute din aceiaşi atomi de hidrogen, azot, oxigen şi
carbon, dar aceşti atomi sînt într-o permanentă modificare şi
schimbare — mai puţin de un procent din atomii prezenţi în
corpul tău anul trecut există încă şi astăzi. Discutînd chiar şi
în termeni materialişti, nu prea are sens să spui că tu eşti materie
solidă cînd este clar că această soliditate este o lume a
spaţiului gol şi a unei curgeri continue.

Căutarea pe care o reprezintă alchimia începe sub suprafaţa atomilor şi a moleculelor,în spatele aparenţei schimbării.

Odată ce accepţi că tu eşti curgerea vieţii şi nimic mai
mult, aventura căutării perfecţiunii devine o aventură dincolo
de nemărginire. Lucrurile care sînt perfecte în tine se numesc
esenţă, fiinţă şi iubire. Ele nu pot fi mărginite de timp şi
spaţiu.

Cînd traversezi o încăpere, oare iubirea pentru familia ta păşeşte laolaltă cu tine?

Cînd intri într-o baie, oare esenţa ta se udă?

Graniţele pot fi trasate pe o hartă, iar aspectul vizibil
al fiinţei umane poate fi reprezentat ca oase, muşchi, ţesuturi
şi celule. Poate fi făcută o hartă a creierului, reprezentînd
felurile în care interacţionează continuu cele 10 milioane
de neuroni. Totuşi, în ambele cazuri, hărţile nu sînt teritoriul
însuşi. Esenţa, fiinţa şi iubirea care fac să existe fiinţa umană
au o viaţă a lor, care începe şi se sfîrşeşte cu aceeaşi invizibilă
conştiinţă.

Deepak Chopra

Reclamă

Răbdarea – o virtute.

Noi suntem în general nerăbdători deoarece ne gândim la viitor, aşteptând ceva sau dorind ca ceva să se petreacă exact aşa cum am vrea noi.

A fi răbdător înseamnă de fapt a fi prezent la ceea ce se petrece în momentul ACUM, trăindu-l plenar şi văzând semnele pe care ni le trimite viaţa şi care se pot afla chiar în faţa noastră.
În societatea noastră modernă răbdarea este adeseori văzută ca fiind ceva pasiv şi plictisitor. O cauză probabilă a acestei atitudini este importanţa care se acordă ambiţiei, realizărilor şi productivităţii. Atunci când lucrurile stau în calea acestora, avem tendinţa de a deveni nerăbdători. Totuşi, răbdarea nu este plictisitoare şi cu siguranţă ea nu este pasivă; este o calitate activă care denotă putere interioară şi o înţelegere mai profundă a realităţii.

Ca orice virtute, răbdarea trebuie să fie practicată pentru a fi îmbunătăţită. De fiecare dată când suntem capabili să rămânem calmi şi să nu ne supărăm atunci când suntem forţaţi să aşteptăm sau să tolerăm ceva ce nu ne place, noi întărim şi amplificăm această calitate a răbdării în fiinţa noastră. Păstrând în minte acest lucru, noi putem practica răbdarea în multe situaţii de viaţă, de la circumstanţe triviale, cum ar fi aşteptarea autobuzului atunci când acesta întârzie sau aşteptarea la rând la caseria unui supermarket, până la situaţii mai profunde cum ar fi să fim răbdători cu cei pe care îi iubim sau să aşteptăm luni sau chiar ani de zile rezultatele practicii noastre spirituale. Oportunitatea de a practica răbdarea ne este oferită în fiecare situaţie, până când ajungem la punctul în care suntem capabili de a face faţă oricărei conjuncturi, fiind pe deplin conştienţi în acele momente că primim exact ceea ce merităm şi că într-o schemă mai largă a lucrurilor, totul se petrece aşa cum trebuie să se petreacă.

Radu Drăgan

Reclamă