Moartea și dincolo de ea………

      Ceea ce suntem
Primul lucru pe care cineva trebuie să-l ştie în viaţă este de unde vine, încotro merge, care este scopul existenţei, pentru ce suntem aici…Fără îndoială, dacă vrem să ştim ceva în ceea ce priveşte destinul care ne aşteaptă, asupra propriei vieţi, este indispensabil deci, în primul rând, să ştim ceea ce suntem, asta este urgent şi de neînlăturat.

Corpul fizic în sine nu este singurul lucru. Un corp este format din organe şi fiecare organ e compus din anumite celule, fiecare celulă este formată din molecule şi fiecare moleculă din atomi. Dacă divizăm un atom eliberăm energie. Atomii sunt compuşi din ioni, care se rotesc în jurul electronilor, protoni, neutroni, etc. etc. etc. Toate acestea sunt cunoscute din fizica nucleară.

În ultimă instanţă, corpul fizic se rezumă la diferite tipuri şi subtipuri de energie, şi aceasta este foarte interesant; chiar gândirea umană este o energie. Anumite unde care ies din creier pot fi înregistrate. Ştim că oamenii de ştiinţă măsoară vibraţiile mentale cu aparate foarte sensibile şi aceste vibraţii sunt catalogate drept microvolţi. Astfel deci, în ultimă instanţă, organismul nostru se reduce la diferite tipuri şi subtipuri de energie. Materia este numai energie condensată, de aceea Albert Einstein a spus: „Energia este egală cu masa înmulţită cu viteza luminii la pătrat”. El a spus de asemenea: „Masa se transformă în energie şi energia în masă”. Astfel, ca o sinteză, materia este energie condensată.

Corp fizic, aura, corp eteric, corp vital
Corpul fizic posedă un fond organic vital. Acesta este LINGAM SARIRA al teozofilor, condensarea bio-termo-electro-magnetică sau aura persoanelor. Acest corp este baza vieţii organice. Nici un organism nu poate trăi fără corpul vital. Fiecare atom al corpului vital pătrunde în fiecare atom al corpului fizic, şi în acest fel, îl face să vibreze. Toate fenomenele chimice, fiziologice şi biologice, orice fel de fenomen de recepţie, toate procesele metabolice, toate acţiunile calorice etc., îşi au baza în corpul vital. Acest corp este cu adevărat un fel de dublu organic. De exemplu, dacă un braţ al acestui dublu organic iese din braţul fizic, simţim cum mâna este amorţită. Fiecare atom al corpului vital intră în fiecare atom al corpului fizic, de aceea se produce o vibraţie; această vibraţie este cea pe care o simţim când braţul începe să-şi revină din amorţeală. Dacă am fi capabili să retragem complet corpul vital din corpul fizic al unei persoane, această persoană ar muri. Aceasta este foarte interesant. Acest corp nu este decât secţiunea superioară a corpului fizic. Este partea tetradimensională a corpului fizic. Studenţii Vedelor consideră corpul vital şi cel fizic ca fiind o unitate.

Corpul bioenergetic, aura, corp eteric
Dincolo de corpul fizic, cu baza sa vitală organică, găsim Egourile. Egoul este suma diferitelor elemente inumane pe care le avem în interiorul nostru. Aceste elemente le numim: Mânie, Lăcomie, Desfrâu, Gelozie, Orgoliu, Lene, Gurmandism etc. Avem atât de multe defecte încât nici dacă am avea 1000 de limbi pentru a vorbi şi cerul gurii de oţel nu ne-ar ajunge niciodată să le enumerăm pe toate. Există persoane care întronează egourile în inimă şi le fac un altar pentru a le adora. Aceste persoane cred că Egoul este divin, dar ei se înşeală. Există persoane care divizează Eul în două: Eul superior şi Eul inferior. Ei vor ca Eul superior să controleze Eul inferior. Aceste persoane nu vor să realizeze că partea inferioară şi cea superioară sunt acelaşi lucru. Eul în sine este al timpului, eul este un roman cu multe volume. În Eu se găsesc toate defectele noastre, toate elementele care fac din noi adevărate animale intelectuale în sensul cel mai complet al cuvântului. Unii spun că „Alter Egoul” este divin şi-l adoră, acesta este un alt fel de a căuta o scăpare pentru a diviza Eul. Eul este eu şi asta-i tot.

Ceea ce rămâne
În lumea fizică ramân trei lucruri:

Corpul de carne şi oase care ajunge în mormânt;
Corpul vital sau „Corpul bioplastic”, cum îl numesc ruşii, care pluteşte în apropierea cadavrului şi se descompune puţin câte puţin, o dată cu corpul fizic. Ştim foarte bine că la fiecare 7 ani corpul fizic se schimbă total şi că nu rămâne nici un atom viu din corpul vechi. Dar corpul vital nu se schimbă. Acest corp conţine toţi atomii copilăriei, adolescenţei, tinereţii, maturităţii, bătrâneţii şi decrepitudinii.
Personalitatea umană. Personalitatea nu este corpul fizic, personalitatea este energetică. Nu o putem vedea cu ochii fizici, dar ea există. Când o persoană vine pe lume, ea nu are personalitate. Aceasta se formează urmând exemplul părinţilor, cu ceea ce învăţăm la şcoală, cu experienţa vieţii etc. În realitate, personalitatea se formează în timpul primilor 7 ani de viaţă şi se dezvoltă cu experienţă şi timp. Personalitatea e fiica timpului său, se naşte în timpul său şi moare în timpul său. Nu există nici un „mâine” pentru personalitate. După moartea corpului fizic, personalitatea rămâne în mormânt, însă ea iese când cineva îi aduce flori, când cineva o vizitează; în acel moment ea iese, ca apoi să se întoarcă din nou în mormânt. Personalitatea umană este perceptibilă pentru clarvăzători. Orice persoană care are puţină extrapercepţie poate vedea cum ex-personalitatea se dezintegrează lent în cimitir.
Ceea ce continuă
Dar nu toate lucrurile rămân în lumea fizică. Există ceva ce continuă: sunt „Valorile”, atât pozitive, cât şi negative, sunt „Eurile” bune şi „Eurile” rele.

Moarte, corp fizic, aura, personalitate
Fiecare persoană este mai multe persoane, adică mai multe „Euri”. Un lucru este „Eul geloziei” şi altul, „Eul non-geloziei”. Un lucru este „Eul iubirii” şi altul, „Eul non-iubirii”. Un lucru este „Eul mâniei” şi altul, „Eul non-mâniei”. Din toate aceste defecte trebuie înţeles că „Eul” nu există doar într-un mod individual. „Eul” este o grămadă de „Euri”, fiecare cu mentalul lui propriu, voinţa proprie, propriile sentimente. Ceea ce spunem noi aici putem să vedem în întregime; dovada o avem în faptul că o persoană iubeşte pe o alta timp de o jumătate de oră.

Concluzie: Moartea este o sumă de operaţii matematice. O dată ce operaţiile matematice sunt terminate ceea ce rămâne este un singur lucru: „Valorile”, adică, cantitatea de Euri diabolice ce personifică defectele noastre psihologice. Eternitatea devorează. În lumina astrală Valorile noastre se atrag şi se resping în acord cu Legea atracţiei universale. Aceste Valori, uneori se ciocnesc între ele sau pur şi simplu se atrag şi se resping.

Astfel deci, ceea ce continuă după moarte nu este un lucru prea frumos. Elementele care nu sunt distruse cu corpul fizic nu sunt altceva decât grămada de diavoli, agregatele psihice, defectele. Singurul lucru pozitiv care există în fondul tuturor acestor entităţi cavernoase care constituie Egoul este Conştiinţa, Esenţa, Buddhata…

Moartea se reîntoarce la punctul originar de plecare. Dacă un om nu lucrează asupra propriei vieţi şi nu încearcă s-o modifice, este clar că este pe cale să piardă timpul în mod mizerabil, căci un om nu este altceva decât ceea ce va fi. Trebuie să ne lucrăm propria viaţă, pentru ca să devină o operă de măiestrie. Viaţa este ca un film. Când terminăm filmul îl purtăm în eternitate. În eternitate trăim din nou viaţa pe care am trăit-o. În timpul primelor zile de dezîncarnare morţii văd casa unde au locuit şi continuă să locuiască în acest loc. Dacă cineva moare la 80 de ani continuă să trăiască cu nepoţii săi şi se va aşeza la masă etc.

Egoul este perfect convins că este încă viu şi nu va fi nimic în viaţă care să ajungă să-l convingă de contrariu. Pentru Ego, din păcate nimic nu se schimbă. Egoul vede întotdeauna viaţa în acelaşi mod. De exemplu, că este aşezat la o masă şi cere alimentele obişnuite. E clar, că această familie nu-l va vedea, însă subconştient va da defunctului alimentele. Evident, nu vor fi alimente fizice, căci aceasta ar fi imposibil, însă îi vor servi forme mentale foarte asemănătoare alimentelor pe care mortul obişnuia să le mănânce.

Viaţa şi Moartea – mort, corp fizic, corp eteric, personalitate
Dezîncarnaţii pot vedea sau participa la priveghi, dar niciodată ei nu se gândesc că acest priveghi este pentru ei. Ei cred că priveghiul este pentru o altă persoană care a murit. Acest defunct se simte viu, căci nu se gândeşte niciodată că este mort. Dacă se plimbă pe stradă va vedea exact aceleaşi lucruri pe care le-a văzut în timpul vieţii şi nimic nu-l va face să se gândească la faptul că ceva s-a întâmplat. Dacă merge la biserică, îl va vedea pe preotul care face slujba, va participa la ritual şi foarte liniştit va ieşi din biserică, perfect convins că este viu. Nimic nu-l va putea face să se gândească că este mort. Dacă cineva încearcă să-i spună contrariul acest defunct va zâmbi şi nu-l va crede, nu va accepta în nici un fel această afirmaţie.

sursa vopus.org

Anunțuri

Vindecatorul …….

Rolul „vindecătorului” – câteva fragmente din cartea „Reconectarea” de Dr. Eric Pearl:
” Vindecarea este o chestiune care se decide între pacient și univers.

Ca „vindecători”, devenim o verigă în lanțul reconectării. Energia vindecătoare vine de la Sursă – ea curge în noi și prin noi, emanând de la noi și înspre noi. Această energie este ca o lumină care trece printr-o prismă. Noi suntem prisma. Ne alăturăm pacientului și universului, pentru a genera un câmp reciproc format din iubire – în cel mai exaltat sens al acestui cuvânt – și o stare de unitate. Universul recunoaște nevoile pacientului și apoi furnizează circumstanțele care permit o reacție corespunzătoare la acele nevoi.

Noi nu suntem vindecători. Noi suntem doar un termen al ecuației. Ecuația are trei termeni: un termen este pacientul, un termen suntem noi, iar un alt termen este Dumnezeu. Când Dumnezeul din noi se întâlnește cu Dumnezeul din pacient, se întâmplă lucrurile cele mai uimitoare. Ecuația aceasta se numește uneori „Puterea lui Unu” sau „Puterea lui Trei”. De ce suntem implicați în această ecuație?
Să fie pentru binele celorlalți? Probabil că nu. După cum spuneam mai devreme, cel mai probabil este că suntem implicați în această ecuație pentru noi. ( Pentru aceia dintre voi pe care îi deranjează folosirea cuvântului Dumnezeu – depășiți-vă problema. E doar egoul vostru. Dumnezeu, Iubire, Univers, Sursă, Creator, Lumina – toate aceste cuvinte înseamnă același lucru și sunt interschimbabile în textul cărții. Alegeți termenul care vă place.)

Că tot veni vorba, ce înseamnă atunci când un pacient nu primește vindecarea la care se aștepta?

Problema nu este cu vindecarea ci cu așteptările.
Obișnuiam să spun că nu toată lumea se vindecă.
Acum nu mai cred asta. Acum cred că toată lumea se vindecă – deși nu neapărat în modul în care se așteaptă să se întâmple acest lucru. Recunoscând că „vindecarea” înseamnă reconectarea cu perfecțiunea universului, ne dăm seama că universul știe ce ne trebuie și ce vom dobândi, ca rezultat a ceea ce am primit. Chestia este că ceea ce ne trebuie s-ar putea să nu corespundă întotdeauna cu ceea ce așteptăm noi, sau cu ceea ce credem că vrem.
Așa cum vindecătorii trebuie să-și accepte rolul de canale, la fel și pacienții trebuie să-și accepte rolul de primitori.”

Dr. Eric Pearl despre “Vindecarea Reconectivă și ce înseamnă aceasta” (II).
Informații oficiale despre Vindecarea Reconectivă și Reconectare sunt disponibile aici:  –  site-ul oficial în…
WWW.EMILENA.RO

Reclamă

Indiferența sau inconștiență ?

Indiferenţa ca şi comportament social îi avantajează întotdeauna pe cei aflaţi la putere. Dacă tot mai mulţi oameni sunt aduşi la starea de indiferenţă, guvernanţii pot face ce vor ei, fără ca nimeni sau prea puţini să li se opună. O metodă de aducere a oamenilor în starea de indiferenţă este bombardarea lor cu informaţii contradictorii.

Un experiment revelator

La începutul anilor ‘70 în psihologie a apărut conceptul de neajutorare învăţată. Acesta se baza pe experimentele realizate de Seligman şi colaboratorii săi. Mai mulţi câini au fost învăţati ca atunci când apasă pe pedala roşie a unui dispozitiv primesc mâncare, în timp ce atunci când apasă pe pedala albastră primesc un şoc electric. Evident, după mai multe experienţe de acest gen câinii au început să apese doar pe pedala roşie, evitând să se mai atingă de cea albastră. În etapa a doua a acestui experiment, Seligman a asociat pedalele în mod aleator cu mâncarea şi şocurile electrice. Astfel că, în unele situaţii când apăsau pe pedala roşie câinii primeau mâncare, în altele primeau şocuri electrice, la fel şi când apăsau pe pedala albastră. In faţa unor stimuli atât de contradictorii câinii s-au simţit tot mai dezorientaţi. După un timp, în care au primit şi mâncare şi şocuri electrice fără să înţeleagă nimic, au început să fie şovăitori, se apropiau de pedale şi apoi se întoarceau întrucât nu mai ştiau ce să facă pentru a primi mâncarea dorită. După încă o perioadă de timp, nici nu s-au mai apropiat de zona pedalelor, retrăgându-se într-un colţ, au devenit apatici, unii chiar au dezvoltat tulburări digestive cum ar fi ulcerul, pentru ca în final chiar şi atunci când mâncarea era în faţa lor şi nu mai trebuiau să facă nimic pentru a o obţine nici nu s-au mai apropiat de ea.

…şi un exemplu din viaţa de zi cu zi

Veţi spune: bine, bine, dar asta este valabil la câini, nu se aplică la oameni. Mergeţi atunci într-o staţie de autobuz la o oră supra-aglomerată şi observaţi comportamentul oamenilor. Vine primul autobuz, toţi se aproprie, se înghesuie doar, doar vor avea o şansă de a se urca. Urcă doar 2-3 persoane şi în staţie mai râmân 20. Vine al doilea, al treilea şi tot aşa. După mai multe încercări eşuate până şi cei care se înghesuiau optimişti vor trece cel puţin prin faza de nehotărâre când la vederea autobuzului nu vor mai ştii ce să facă, să se înghesuie iar, să rămână liniştiţi că oricum nu au nici o şansă? Mulţi se vor resemna să rămână undeva în spate, cu umerii căzuţi şi braţele lăsate pe lângă corp, fără a mai spera că va veni vreun autobuz în care să se urce. Şi chiar atunci când acest autobuz va veni, se vor urni cu greu de lângă zidul lângă care au aşteptat atât.
Concluzia? Oamenii pot fi foarte uşor determinaţi să rămână indiferenţi prin prezentarea repetată a unor informaţii contradictorii. Este de ajuns să se lanseze o informaţie şi apoi contrariul ei. Într-o primă fază va apare o separere între două tabere, una pro şi alta contra. Dacă se continuă în acealaşi mod, persoanele din ambele tabere nu vor mai şti ce să creadă şi singura modalitate de a se proteja în faţa acestei nesiguranţe şi oscilări va fi să renunţe a mai avea vreo opinie. Este vizibil cât de mult este utilizat acest mecanism în politica şi mass media de astăzi. Vă lăsam să căutaţi singuri exemple.

articol de Angela Anghel

sursa yogaesoteric

Reclamă

Revelația….

Fiecare religie de pe acest pământ este în căutarea unui Adevăr Suprem în feluri diferite și cu metode de căutare diferite .

Cu cât învață mai mult o persoană, cu atât devine mai confuză.

Dar nu va fi capabilă să înțeleagă adevărul, pentru că nu știe nimeni care este adevărul .

De ce trebuie să înveți ?

Ca să știi.

Nu poți înțelege dacă nu știi.

Dar nu întotdeauna când știi , poți întelege .

Poți înțelege dacă experimentezi și îți transformi experiențele în credințe.

Un adevărat Maestru nu comunica informații : el dă ființă informației .

El te învață să-ți folosești cunoștințele, el te îndrumă pe calea meditației, el te învată cum să-ți potolești gândurile , să sortezi gândurile care te bântuie.

El nu vă dă teorii, ipoteze, filozofii: el te trimite înăuntrul sufletului tău să sapi din nou și din nou și din nou. Și el o face de multe ori împotriva ta, pentru că vrei răspunsuri clare de la el , vrei o filozofie de care să te agăți, o ideeîn care să crezi.

Un adevărat maestru nu îți va de o idee, o dogmă teologică. De fapt, el va face în așa fel încât tot ceea ce știi să uiți , să-ți descoperi propria credință cu care te identifici.

Și încet , încet te va lăsa cu totul gol, astfel încât să poți vedea singur cine ești , și asta nu raportat la o dogma , la o teorie , nu în funcție de o idee.

Religiile sunt descrieri diferite ale aceluiași adevăr.

Că în interiorul nostru există ceva mai presus de noi care ne așteaptă dintotdeauna să-L descoperim.

El a făcut primul pas .

Mai trebuie să facem și noi un pas înspre El.

Nu descoperirea sinelui este revelația .

Calea este revelația.

Revelația se petrece în interiorul tău atunci când descoperi cine ești și de ce ești aici.

Asta se poate întâmpla în fiecare dintre voi .

Dar întodeauna se va întâmpla după ce faceți pasul.

R.D.Reclamă

Religie și credință

Religia şi credinţa, două cuvinte pe care oamenii le asociază destul de des. Ba unii, le cred sinonime. Şi totuşi, care este deosebirea dintre oamenii religioşi şi oamenii credincioşi?

Deosebirile sunt destul de multe şi evidente, din păcate.

1. Religia poate îngrădi, credinţa nu. De câte ori ţi s-a spus să nu faci o faptă bună pentru că oamenii pot înţelege altceva? De câte ori Isus Însuşi a fost „oprit” de la unele fapte pentru că nu erau încadrate în normele religiei de atunci? Fariseii(religia) au îngrădit minunile din acea perioadă, Isus(credinţa) nu.

2. Oamenii religioşi pot deveni extremişti, credincioşii nu. Des am observat oameni care cad dintr-o extremă în alta. Am văzut şi auzit oameni care şi-au bătut copiii până la sânge pentru că nu au vrut să poarte batic sau că nu s-au conformat unor reguli din biserică. Ştiu oameni care şi-au aruncat copiii în stradă numai pentru că nu au primit Cuvântul Domnului aşa cum l-au primit şi ei. Sau…ştiu oameni care nu au ştiut cum să-şi folosească libertatea în Hristos şi au ajuns să frecventeze discotecile, barurile şi să întreţină relaţii sexuale înainte de căsătorie şi încă să afirme că sunt liberi în Hristos. Asta face religia. Asta fac oamenii religioşi. Cad dintr-o extremă în alta. Credinţa? Nu. CREDINŢA te face liber în Hristos!

3. Religia poate provoca războaie. Credinţa nu. Cele mai sângeroase războaie au fost din cauza religiei. Cele mai dureroase torturi au fost pentru religie. Masacre, violuri, ucideri în masă şi acte de terorism. Toate din cauza religiei. De fapt, este principalul argument al ateilor. Dacă religia este atât de bună, de ce atâtea războaie? Da…s-ar putea să rămâneţi cu gura căscată pentru că spun asta. Dar de ce să vă mint? Să deschidem ochii. Credinţa promovează pacea…şi blândeţea.

4. Religioşii urăsc. Credincioşii nu. Aţi întâlnit şi voi acele priviri pline de ură din partea unor oameni religioşi? Aţi primit şi voi acea ameninţare plină de ură: „iadul e pentru tine” sau „în iad ai să putrezeşti”? De unde atâta „căldură” fraţilor? Oare nu suntem prea plini de zel, sau să zic…de ură? Oare nu ar trebui să ne rugăm pentru cei păcătoşi, nu să-i ameninţăm şi să le aruncăm priviri duşmănoase pentru că s-au pierdut pe cale? Asta fac religioşii. Credincioşii îi îndreaptă cu blândeţe, le curăţă rănile şi suferă împreună cu ei.

5. Oamenii religioşi se concentrează pe tradiţii. Oamenii credincioşi pe Hristos. Voi nu v-aţi săturat de acele tradiţii în care oamenii se dau peste cap să le ţină? Oare nu ne-am ascuns în spatele unor tradiţii şi am uitat adevăratul scop al nostru? Al lui Dumnezeu? Oare nu chiar Isus a încălcat una din tradiţiile fariseilor? Să vă mai întreb ceva: „Nu cumva L-am înlocuit pe Hristos cu nişte tradiţii trecătoare?

Poate că vă simţiţi jigniţi unii dintre voi de aceste afirmaţii. Eu am spus ce am avut pe inimă. Voi sunteţi datori să vă cercetaţi fiecare şi să cercetaţi scripturile. Şi…lăsaţi-L pe El să vă vorbească. Multă credinţă, dragii mei!

sursa stiricrestine.ro

Reclamă

Voi cei care combateți spiritualitatea …..

Voi toţi cei care atacaţi spiritualitatea, doriţi un mijloc de a-l combate cu succes?

Nimic mai simplu.

Iată-l.

Înlocuiţi-l prin ceva mai bun, găsiţi o soluţie mai înţeleaptă tuturor problemelor rezolvate de ea ; daţi omului o altă certitudine care să-l facă mai fericit; şi înţelegeţi bine valoarea cuvântului „certitudine”, căci omul acceptă drept cert doar ceea ce simte ; a vă mulţumi să spuneţi că nu este aşa, e foarte uşor; dovediţi, nu prin negare, ci prin fapte, că nu este aşa, nu a fost niciodată aşa şi nu poate fi aşa. Dacă nu este aşa, afirmaţi mai ales ceea ce-i poate lua locul; în sfârşit, dovediţi că aceste consecinţe ale spiritualității nu-i fac pe oameni mai buni, şi deci mai fericiţi, prin practicarea celei mai pure morale , morală de care voi faceţi atâta caz, dar pe care o practicaţi atât de puţin.
Când veţi fi făcut toate acestea, veţi avea dreptul să atacaţi. Spiritualitatea este puternică deoarece se sprijină chiar pe temeliile religiei : Dumnezeu, sufletul, pedepsele şi recompensele viitoare; şi mai ales pentru că prezintă pedepsele şi recompensele ca pe nişte consecinţe naturale ale vieţii pământene, astfel încât nimic, în perspectiva oferită de viitor, să nu poată fi tăgăduit de cea mai exigentă judecată.

Voi, a căror doctrină constă în negarea viitorului, ce compensaţie oferiţi suferinţelor de pe pământ? Voi vă sprijiniţi pe necredinţă, spiritualitatea se sprijină pe credinţa în Dumnezeu; în timp ce spiritualitatea invită oamenii la fericire, la speranţă, la adevărata fraternitate, voi oferiţi neantul ca perspectivă, şi egoismul drept consolare.

adaptare după Allan Kardec

Conștiință de sine și sănătatea.

    Pentru ca sufletul să se poată manifesta pe pământ, are nevoie de trei învelişuri: emoţiile, mintea logică şi corpul fizic. Împreună acestea alcătuiesc personalitatea sau Ego-ul.
Sufletul sau Sinele este conectat la Sursa vieţii prin intermediul spiritului. Această punte permite conştientizarea atât a Ego-ului (personalităţii) cât şi a Sinelui ca parte a unei structuri universale a vieţii. Sufletul nu reprezintă o forţă străină care încearcă să influenţeze voinţa, ci poate fi privit mai degrabă ca un părinte iubitor ce arată calea copilului său, de multe ori speriat.
Unul din aspectele fundamentale ale vieţii, pe care unii îl privesc ca pe un dar, iar alţii ca pe un obstacol, este liberul arbitru care dă dreptul de a alege, de a accepta propriile experienţe, de a învăţa lecţiile oferite de acestea. Din cauza liberului arbitru mulţi oameni ajung să se teamă de eşec, de comiterea unor greşeli deşi, în realitate, acestea nu există, pentru că nici o experienţă nu reprezintă o pierdere, oricât de neplacută, ea predând sufletului o lecţie.
Conştiinţa totală de sine – Sinele – este alcătuit din şapte aspecte spirituale:
– cunoaşterea de sine;
– responsabilitatea pentru sine;
– exprimarea de sine;
– iubirea de sine;
– preţuirea de sine;
– respectul de sine;
– conştiinţa de sine.
În cazul celor mai mulţi dintre oameni, personalitatea preia controlul vieţii lor de zi cu zi. Pe masură ce balanţa se înclină dinspre personalitate către suflet, procesul este iniţial receptat ca o dizarmonie de către minte, care începe să primească două tipuri diferite de vibraţii, unele de pe nivelul sufletului şi altele de pe nivelul personalităţii. Dacă vibraţia sufletului ar înlocui într-un mod natural vibraţia personalităţii, schimbarea s-ar produce fără prea multe dezechilibre şi tulburări în viaţa individului. Dacă personalitatea opune rezistenţă, dizarmonia pe care o resimte iniţial mintea conduce la simptome precum tensiunea nervoasă, frustrarea, mânia, depresia etc. Dacă individul nu întreprinde nimic pentru a schimba vibraţia, în pofida acestor mesaje de avertisment, dizarmonia se va transforma în curând în boală.
Eşecul medicinii datorat faptului că nu tratează omul ca o fiinţă integrală (trup-minte-spirit) este dovedit în practică la cca. 80% dintre pacienţii suferinzi de boli cornice, la care medicamentele corect prescrise şi administrate nu remediază fundamental starea de sănătate, chiar dacă elimină într-o oarecare măsură simptomele.
Boala nu este o pedeapsă sau un semn de slăbiciune, ci un proces natural născut din necesitatea organismului de a corecta un dezechilibru prin intermediul formei fizice.
Multe boli sau indispozitii apar ca urmare a refuzului de a renunţa la vechile gânduri, emoţii, atitudini şi posesiuni. Motivele frecvente indicate de psihologi pentru nevoia agăţării de trecut sau incapacitatea de a merge înainte, către viitor, sunt teama şi vinovăţia. Pentru eliminarea acestor vechi „prieteni” este nevoie de credinţă (excluzând habotnicia religioasă sau fanatismul care conduc la o cristalizare a gândirii şi la incapacitatea de a progresa), iar aceasta nu se poate naşte decât prin contactul cu fiinţa interioară.
Boala poate fi privită ca o criză în viaţa omului, dar cuvântul „criză” provine din grecescul krisis, care înseamnă decizie, aşadar un punct de cotitură. Pământul însuşi se confruntă cu asemenea crize care determină dezastre naturale (erupţii ale vulcanilor, taifunuri, cutremure etc.) ce descătuşează cantităţi uriaşe de energie, pentru a restabili astfel echilibrul.
Corpul fizic încearcă să menţină un mediu armonios (proces cunoscut sub numele de homeostazie), detectând dezechilibrele încă din faza lor incipientă şi corectându-le înainte ca ele să fie aduse în câmpul atenţiei conştiente. Când influenţa minţii trece însă peste aceste ajustări, dezechilibrul poate ajunge în faza de criză, iar boala devine inevitabilă pentru a restabili armonia. În ceea ce priveşte starea de sănătate, este inutilă teama că după contracţia muşchiului inimii nu va urma o relaxare a acestuia, sau că după o inspiraţie nu va urma o expiraţie. Această stare de acceptare mai poate fi numită şi „obişnuinţă”. Ea permite creierului să se relaxeze faţă de acele procese care sunt deja cunoscute şi acceptate, concentrându-se exclusiv asupra aspectelor cu adevărat importante ale vieţii.

Christine Paige -La frontierele sănătății