ACUM – un mod de viață…..

Observați liniștea din jurul nostru.

Observati diferența dintre un atunci și acum.

Mulți oameni experimentează valuri puternice de frică. Frica de necunoscut. Frica de schimbare. Frica datorită nesiguranței. Frica de a pierde controlul.

Aceste frici și nesiguranțe sunt pur și simplu iluziile finale ale dualității, totusi se simt foarte reale pentru cei care le experimenteaza.

Acestea sunt fricile și nesiguranțele care ne țin prinși în vechile tipare.

Dacă stăm în calmul furtunii ca entități unice, nu vom fi înfricoșați și vom fi capabili să vedem și să primim oportunitățile care vin spre noi.
Multe elemente ale noilor noastre vieți se vor desfasura din plin, fără piedici. Este o presiune crescândă, ca o presiune a izbucnirii lavei într-un vulcan. Aceasta presiune ne împinge spre Cel care zace în noi cu adevărat. Dacă conștientizăm acest lucru, ce ni se va întâmpla în continuare , va fi complet neasteptat.
Totul va devine foarte accelerat și se va petrece fără efort dacă vom fi la locul potrivit. Oamenii care sunt deja în inima lor, se simt mai profund în relația cu ei înșiși , decat înainte. Simt un entuziasm crescând și un val de creativitate. Odata ce ne simțim diferiți, cu oamenii potriviți,în locurile cu care ne identificăm , va exista o manifestare aproape instantanee a adevăratelor noastre vieți.

         Să nu asteptăm să o facem mai târziu.De cele mai multe ori mai târziu înseamnă prea târziu. Faceți un mod de viață din cuvântul ACUM.

Reclamă

Indiferența sau inconștiență ?

Indiferenţa ca şi comportament social îi avantajează întotdeauna pe cei aflaţi la putere. Dacă tot mai mulţi oameni sunt aduşi la starea de indiferenţă, guvernanţii pot face ce vor ei, fără ca nimeni sau prea puţini să li se opună. O metodă de aducere a oamenilor în starea de indiferenţă este bombardarea lor cu informaţii contradictorii.

Un experiment revelator

La începutul anilor ‘70 în psihologie a apărut conceptul de neajutorare învăţată. Acesta se baza pe experimentele realizate de Seligman şi colaboratorii săi. Mai mulţi câini au fost învăţati ca atunci când apasă pe pedala roşie a unui dispozitiv primesc mâncare, în timp ce atunci când apasă pe pedala albastră primesc un şoc electric. Evident, după mai multe experienţe de acest gen câinii au început să apese doar pe pedala roşie, evitând să se mai atingă de cea albastră. În etapa a doua a acestui experiment, Seligman a asociat pedalele în mod aleator cu mâncarea şi şocurile electrice. Astfel că, în unele situaţii când apăsau pe pedala roşie câinii primeau mâncare, în altele primeau şocuri electrice, la fel şi când apăsau pe pedala albastră. In faţa unor stimuli atât de contradictorii câinii s-au simţit tot mai dezorientaţi. După un timp, în care au primit şi mâncare şi şocuri electrice fără să înţeleagă nimic, au început să fie şovăitori, se apropiau de pedale şi apoi se întoarceau întrucât nu mai ştiau ce să facă pentru a primi mâncarea dorită. După încă o perioadă de timp, nici nu s-au mai apropiat de zona pedalelor, retrăgându-se într-un colţ, au devenit apatici, unii chiar au dezvoltat tulburări digestive cum ar fi ulcerul, pentru ca în final chiar şi atunci când mâncarea era în faţa lor şi nu mai trebuiau să facă nimic pentru a o obţine nici nu s-au mai apropiat de ea.

…şi un exemplu din viaţa de zi cu zi

Veţi spune: bine, bine, dar asta este valabil la câini, nu se aplică la oameni. Mergeţi atunci într-o staţie de autobuz la o oră supra-aglomerată şi observaţi comportamentul oamenilor. Vine primul autobuz, toţi se aproprie, se înghesuie doar, doar vor avea o şansă de a se urca. Urcă doar 2-3 persoane şi în staţie mai râmân 20. Vine al doilea, al treilea şi tot aşa. După mai multe încercări eşuate până şi cei care se înghesuiau optimişti vor trece cel puţin prin faza de nehotărâre când la vederea autobuzului nu vor mai ştii ce să facă, să se înghesuie iar, să rămână liniştiţi că oricum nu au nici o şansă? Mulţi se vor resemna să rămână undeva în spate, cu umerii căzuţi şi braţele lăsate pe lângă corp, fără a mai spera că va veni vreun autobuz în care să se urce. Şi chiar atunci când acest autobuz va veni, se vor urni cu greu de lângă zidul lângă care au aşteptat atât.
Concluzia? Oamenii pot fi foarte uşor determinaţi să rămână indiferenţi prin prezentarea repetată a unor informaţii contradictorii. Este de ajuns să se lanseze o informaţie şi apoi contrariul ei. Într-o primă fază va apare o separere între două tabere, una pro şi alta contra. Dacă se continuă în acealaşi mod, persoanele din ambele tabere nu vor mai şti ce să creadă şi singura modalitate de a se proteja în faţa acestei nesiguranţe şi oscilări va fi să renunţe a mai avea vreo opinie. Este vizibil cât de mult este utilizat acest mecanism în politica şi mass media de astăzi. Vă lăsam să căutaţi singuri exemple.

articol de Angela Anghel

sursa yogaesoteric

Reclamă

Păcatul ….

    Mulți consideră atunci că viața lor a dat greș și se aruncă cu atât mai năvalnic în plăceri amețitoare sau într-o viață de muncă înverșunată, sau îi apucă melancolia și bolile nervoase. Vindecarea desăvârșită a acestor tulburări sufletești este cu putință numai cu ajutorul  credinței. Dar, fiindcă aici vorbim despre oameni care au uitat drumul spre Dumnezeu, vom spune numai următoarele:

Există o renaștere chiar și după cea mai grea cădere, există putința de a repara greșeala și păcatul, există, pentru orice om, un drum care duce la ispășirea purificatoare. Cea dintâi condiție pentru aceasta este groaza omului de sine însuși, umilința adâncă, mărturisirea deplină a păcatului.

De aici, răsare de la sine nevoia elementară de ispășire, care nu-i doar un produs artificial al propovăduirii religioase, ci își are izvorul în puterea și setea de primenire a naturii umane. Fără spovedanie, căință și ispășire nu există progres lăuntric pentru om, iar marea lui capacitate intelectuală este seacă și stearpă fără acel progres lăuntric, care izvorăște din conștiința greșelii și din ispășire. Lipsurile, eforturile și suferințele pe care omul și le impune singur, ca să arate vechiului său eu puterea unei voințe noi, este pentru el singurul mijloc de a se elibera de sine, de a se înălța deasupra lui însuși. Fără aceasta nu există decât lâncezeala și putreziciunea lăuntrică. Omul care mai are un sâmbure sănătos simte nelămurit că pasiunea năvalnică și dorul bolnăvicios de viață pot fi ținute în frâu numai prin îngrădiri și lipsuri dureroase. În acest înțeles, Socrate numește pedeapsa doctoria sufletului și spune: Cine a săvârșit o nedreptate trebuie să se grăbească să se ducă singur la judecător, ca și cum ar fi vorba de un doctor, pentru ca nu cumva răul să se încuibeze în suflet, să-l umple de tainica-i otravă și să ajungă fără leac. Să comparăm spiritul care domnește în marile tragedii antice cu spiritul de astăzi și vom simți cum omul din zilele noastre și-a pierdut într-o măsură de neiertat acea nevoie elementară de purificare, atât de vie în oamenii de altădată, și care a dat creștinismului avânturile lui cele mai adânci.

Unde mai întâlnim acel fior grozav în fața păcatului, acea sete arzătoare de a se spăla de păcatul săvârșit printr-o suferință impusă de bună voie? Avem o civilizație foarte dezvoltată în ce privește săpunul, suntem foarte simțitori la orice lipsă de curățenie exterioară; groaza de pângărirea lăuntrică însă a dispărut, am ajuns foarte îngăduitori față de faptele și de nepăsarea noastră. În învălmășeala generală a epocii, deosebirea tragică dintre bine și rău s-a pierdut, iar păcatul ajunge o simplă pățanie, de care uneori mai ești și mândru.

Pentru cercuri tot mai largi ale umanității dispare acel fior de purificare, izvorât odinioară din adâncurile unei concepții religioase a vieții și care îl făcea pe om să lupte cu sine însuși și cu păcatele lui. E un semn că sufletul este, în adâncul lui, neprihănit, când omul are încă năzuința și puterea ca printr-o spovedanie și o osândire de sine neînduplecată să-și treacă oarecum păcatele prin foc, și, printr-o ispășire ce și-a ales-o singur sau a primit-o de bunăvoie, să întărească și să închege în sufletul său o străduință mai înaltă.

Cine este în stare să o facă își păstrează o tinerețe veșnică, apărându-se astfel de acea împietrire a sufletului în care cad atâția oameni încă din anii cei fragezi, din cauza mulțumirii de sine și a tihnei. Există oameni care evoluează și alții care vegetează, unii activi, alții pasivi. Numai cine poate să se cerceteze pe sine, să se umilească și să se căiască, acela evoluează și se înalță față de sine și față de viață, trece de la starea pasivă la starea activă.

Fr.W.Foster – Îndrumarea vieții

Reclamă

Revelația….

Fiecare religie de pe acest pământ este în căutarea unui Adevăr Suprem în feluri diferite și cu metode de căutare diferite .

Cu cât învață mai mult o persoană, cu atât devine mai confuză.

Dar nu va fi capabilă să înțeleagă adevărul, pentru că nu știe nimeni care este adevărul .

De ce trebuie să înveți ?

Ca să știi.

Nu poți înțelege dacă nu știi.

Dar nu întotdeauna când știi , poți întelege .

Poți înțelege dacă experimentezi și îți transformi experiențele în credințe.

Un adevărat Maestru nu comunica informații : el dă ființă informației .

El te învață să-ți folosești cunoștințele, el te îndrumă pe calea meditației, el te învată cum să-ți potolești gândurile , să sortezi gândurile care te bântuie.

El nu vă dă teorii, ipoteze, filozofii: el te trimite înăuntrul sufletului tău să sapi din nou și din nou și din nou. Și el o face de multe ori împotriva ta, pentru că vrei răspunsuri clare de la el , vrei o filozofie de care să te agăți, o ideeîn care să crezi.

Un adevărat maestru nu îți va de o idee, o dogmă teologică. De fapt, el va face în așa fel încât tot ceea ce știi să uiți , să-ți descoperi propria credință cu care te identifici.

Și încet , încet te va lăsa cu totul gol, astfel încât să poți vedea singur cine ești , și asta nu raportat la o dogma , la o teorie , nu în funcție de o idee.

Religiile sunt descrieri diferite ale aceluiași adevăr.

Că în interiorul nostru există ceva mai presus de noi care ne așteaptă dintotdeauna să-L descoperim.

El a făcut primul pas .

Mai trebuie să facem și noi un pas înspre El.

Nu descoperirea sinelui este revelația .

Calea este revelația.

Revelația se petrece în interiorul tău atunci când descoperi cine ești și de ce ești aici.

Asta se poate întâmpla în fiecare dintre voi .

Dar întodeauna se va întâmpla după ce faceți pasul.

R.D.Reclamă

Omul vechi , omul nou………..

Înainte de a dori să pornești în căutarea sinelui tău , a copilului din tine ,

ar fi bine să îți pui niște întrebări care să îți facă un tablou reprezentativ al adultului care ești.

Într-o ordine aleatorie acestea și într-o formă simplă acestea ar fi :

  • Cu cine mă identific?
  • Trăiesc în prezent sau în trecut?
  • Ce simt și ce nu simt?
  • Îmi cunosc orgoliile?
  • De ce îmi este teamă?
  • Sunt temerile mele sau sunt induse de trecut?
  • Ce aștept?
  • Și mai ales de la cine aștept?
  • Cine sau ce îmi conduce viața?
  • Rutina?
  • Întâmplarea ?
  • Rațiunea ?
  • Vocea interioară ?
  • Știu tot sau mai am de învățat?
  • Am înțeles tot sau mai am lucruri care nu le înțeleg?
  • Hotărârile care le iau sunt ale mele sau le iau alții pentru mine ?
  • Am așteptări ?
  • Am dorințe?
  • Am vise?
  • În ce cred?
  • Îmi este frică de necunoscut?

Și ultima dar cea mai importantă 

       –   Pot , Trebuie și Vreau  să știu cine sunt ?

R.D.

Reclamă

Onestitate , spațiu și timp………..

Fii onest și respectă-ți promisiunile care ți le faci pentru a-ți oferi dreptul la speranță.
Fii cinstit cu tine însuți ca să-i poți cinsti pe cei din jur și nu uita că nimeni nu va veni la tine pentru a transforma lucrurile în locul tău .
Viața presupune o schimbare permanentă și alegerile pe care le facem determină momentul în care intrăm pe linia destinului.
A trăi o experiență diferită înseamnă evoluție.
A trăi aceeși experiență zi de zi înseamnă stagnare . Cât timp crezi că ai la dispoziție în această viață ?
Cu cât timpul trece și ești pe drumul altora, cu atât te îndepărtezi mai mult de drumul tău în viață.
Așteptându-l ,destinul tău nu va veni la tine , tu ești cel care se îndreaptă spre destin.
Rămânând fixat în timp și spațiu , vei fi la fel în fiecare zi.
Spațiu e o noțiune care ține de Univers ,de Dumnezeu ,pe când timpul este o noțiune umană ,o noțiune pe care omul o poate schimba .
Tu ești cel ce dai dimensiune timpului tău .
Nu o va face nimeni în locul tău.

r.d.

Reclamă

Religie și credință

Religia şi credinţa, două cuvinte pe care oamenii le asociază destul de des. Ba unii, le cred sinonime. Şi totuşi, care este deosebirea dintre oamenii religioşi şi oamenii credincioşi?

Deosebirile sunt destul de multe şi evidente, din păcate.

1. Religia poate îngrădi, credinţa nu. De câte ori ţi s-a spus să nu faci o faptă bună pentru că oamenii pot înţelege altceva? De câte ori Isus Însuşi a fost „oprit” de la unele fapte pentru că nu erau încadrate în normele religiei de atunci? Fariseii(religia) au îngrădit minunile din acea perioadă, Isus(credinţa) nu.

2. Oamenii religioşi pot deveni extremişti, credincioşii nu. Des am observat oameni care cad dintr-o extremă în alta. Am văzut şi auzit oameni care şi-au bătut copiii până la sânge pentru că nu au vrut să poarte batic sau că nu s-au conformat unor reguli din biserică. Ştiu oameni care şi-au aruncat copiii în stradă numai pentru că nu au primit Cuvântul Domnului aşa cum l-au primit şi ei. Sau…ştiu oameni care nu au ştiut cum să-şi folosească libertatea în Hristos şi au ajuns să frecventeze discotecile, barurile şi să întreţină relaţii sexuale înainte de căsătorie şi încă să afirme că sunt liberi în Hristos. Asta face religia. Asta fac oamenii religioşi. Cad dintr-o extremă în alta. Credinţa? Nu. CREDINŢA te face liber în Hristos!

3. Religia poate provoca războaie. Credinţa nu. Cele mai sângeroase războaie au fost din cauza religiei. Cele mai dureroase torturi au fost pentru religie. Masacre, violuri, ucideri în masă şi acte de terorism. Toate din cauza religiei. De fapt, este principalul argument al ateilor. Dacă religia este atât de bună, de ce atâtea războaie? Da…s-ar putea să rămâneţi cu gura căscată pentru că spun asta. Dar de ce să vă mint? Să deschidem ochii. Credinţa promovează pacea…şi blândeţea.

4. Religioşii urăsc. Credincioşii nu. Aţi întâlnit şi voi acele priviri pline de ură din partea unor oameni religioşi? Aţi primit şi voi acea ameninţare plină de ură: „iadul e pentru tine” sau „în iad ai să putrezeşti”? De unde atâta „căldură” fraţilor? Oare nu suntem prea plini de zel, sau să zic…de ură? Oare nu ar trebui să ne rugăm pentru cei păcătoşi, nu să-i ameninţăm şi să le aruncăm priviri duşmănoase pentru că s-au pierdut pe cale? Asta fac religioşii. Credincioşii îi îndreaptă cu blândeţe, le curăţă rănile şi suferă împreună cu ei.

5. Oamenii religioşi se concentrează pe tradiţii. Oamenii credincioşi pe Hristos. Voi nu v-aţi săturat de acele tradiţii în care oamenii se dau peste cap să le ţină? Oare nu ne-am ascuns în spatele unor tradiţii şi am uitat adevăratul scop al nostru? Al lui Dumnezeu? Oare nu chiar Isus a încălcat una din tradiţiile fariseilor? Să vă mai întreb ceva: „Nu cumva L-am înlocuit pe Hristos cu nişte tradiţii trecătoare?

Poate că vă simţiţi jigniţi unii dintre voi de aceste afirmaţii. Eu am spus ce am avut pe inimă. Voi sunteţi datori să vă cercetaţi fiecare şi să cercetaţi scripturile. Şi…lăsaţi-L pe El să vă vorbească. Multă credinţă, dragii mei!

sursa stiricrestine.ro

Reclamă