Negativitate din limitare

Multi oameni intreaba de ce exista atat de multa negativitate pe Pamant, in prezent. Un raspuns este ca ea trebuie sa fie manifestata, adusa la suprafata pentru a fi curatata.

Pentru ca de mii de ani directia omenirii a fost in principal negativa si acum, deoarece foarte multi oameni doresc o lume pozitiva, cu atat mai mult ies la suprafata acele viziuni negative.

Cu cat devii mai pozitiv, mai orientat spre ajutorarea intregului si implicit a propriei persoane, cu atat vezi mai multa negativitate.

Eu cand ies afara din casa simt imediat o schimbare, se simte negativitatea din jur.

Pana acum nu le acrodam prea mare atentie lucrurilor negative, dar acum, deoarece am mers mai mult spre pozitiv ele devin mult mai evidente.

Multi oameni, desi vor sa vada o schimbare, se uita la lumea din jur si vad ca este exact la fel.

Ea nu este exact la fel, deoarece in constiinta s-au schimbat multe lucruri, dar inca exista orientarea negativa, impulsul negativ.

Am observat si la mine, este foarte greu sa ai continuitate in ceea ce vrei sa faci in plan fizic, concret pentru ca orice actiune pozitiva este cumva barata de climatul negativ.

Adica, nu se poate desfasura in plinatatea ei.

Asta nu inseamna sa nu actionezi si personal simt ca fac acest lucru, doar ca acum, in prezent, este mai dificil sa aiba continuitate.

Deja multi dintre noi pur si simplu nu mai putem sta langa persoanele negative și avem manifestari fizice sub forma de senzatii si in cele din urma transformandu-se in dureri.

Incompatibilitatea va creste pana cand nu ne vom mai intalni.

Legat de fortele care incearca sa ii tina pe oameni pe loc, in control  ele vor continua sa isi faca jocul folosind tot felul de tactici: dezastre naturale, razboaie, amenintari , crize, discreditarea unor informatii si tot felul de metode negative.

In esenta, tot ce creaza frica, orice stire care nu ofera o solutie si mai mult raspandeste confuzie, orice actiune despre care se spune ca este pozitiva dar mijloacele folsite sunt negative (razboiul de orice fel), orice stire/persoana care spune ca nu exista suficiente resurse pe Pamant (desi este evident ca daca toti banii si resursele umane investite in complexul militar-industrial s-ar investi in tehnologii pentru producerea hranei si energiei), orice organizatie sau persoana care ascunde/distorsioneaza informatii , si altele de acest tip pot fi puse in categoria „negativ”.

Orice persoana/organizatie care aduce cunoastere, care incurajeaza si ii vindeca pe semenii lor, care are programe pozitive si ofera solutii viabile, care intelege ca lumea merge intr-o noua era, orice persoana care simte compasiune, iubire si are intelegere spirituala poate fi pusa in categoria „pozitiv”.

Din ce am observat, o problema/provocare este ca majoritatea oamenilor nu intra in cele doua categorii ci se afla undeva la mijloc.

Multi sunt indiferenti, multi actioneaza din inertie, multi cred ca lucrurile se vor schimba „peste sute de ani”. Cred ca si din acest motiv exista mai mult impuls negativ in aceasta secunda pe Pamant.

Pentru ca negativitatea, oamenii negativi, cer doar ca ei sa faca ceea ce doresc, sa isi continue dorinta de dominare si manipulare.

In schimb, oamenii pozitivi, nu pot actiona singuri pentru a schimba ceva in pozitiv (la nivel de masa) pentru ca pozitivitatea cere integrare, cere ca fiecare om sa actioneze sincron spre actiuni pozitive.

Doar 100 oameni impreuna pot construi un turn si doar un singur om este nevoie pentru a-l darama.

Daca stam sa ne uitam in jur, foarte multi oameni vor o lume pozitiva si atunci ne putem intreba, de ce nu se vad acele schimbari pozitive?

Cei mai multi oameni probabil vor zice, „Ok, fac o schimbare pozitiva in viata mea, dar pana la urma guvernul, cei care controleaza banii, corporatiile, ei au puterea. Pana la urma o sa te ciocnesti de ei.” Nu e important acest lucru.

Ei (adica noi, o parte din noi cu care nu vrem sa comunicam) au putere datorita inertei, datorita faptului ca de mii de ani, majoritatea oamenilor si-au cedat puterea unei organizatii, de orice forma ar fi ea.

Ca metoda practica, ce am exersat-o, ideea e sa fii constient de fiecare moment cand iti cedezi puterea unei organizatii.

Ideea e sa faci ce iti place, in acord cu sinele tau.

Sistemul de pe Pamant (economic, religios, guvernamental, militar)are o puternica influenta negativa si  este responsabilitatea fiecaruia de a-l schimba.

Noile materiale care se ofera, noile idei (pe care le simtim adevarate) „ar trebui” aplicate si in planul fizic, altfel raman doar acolo ca ideal.

Lumea nu este schimbata, nu exista atat de multe manifestari pozitive, pentru ca in viziunea mea inca, la nivel de masa, exista multe convingeri limitative.

Reclamă

Destinul colectiv

In existenţa sa terestră, omul nu cunoaşte legile care conduc universul, ducându-şi viaţa fără să ştie nimic despre marile scopuri ale Divinităţii.
Când faptele sale rele s-au acumulat prea mult, când gândurile şi vorbele au creat în preajma sa o lume nevăzută, împiedicând ajungerea fluidelor superioare până la el, copleşit de povara păcatelor sale adunate din viaţă în viaţă, omul va fi smuls din seria nesocotinţelor sale, printr-o zguduire sufletească puternică. Acest seism îl va aduce la o altă ^concepţie, la o altă înţelegere a adevărurilor, a legilor, a legăturii dintre el şi cauzele create de el. în vederea acestui scop, destinul său este astfel alcătuit încât viaţa trupească să-i fie brusc curmată, printr-o moarte violentă în război, revoluţie, incendiu, cutremur, naufragiu, catastrofă feroviară etc.
Toţi cei desemnaţi de Forţele cereşti, de spiritele executoare ale legii destinului, să treacă printr-o moarte violentă, vor fi adunaţi într-o zi la un loc, fiind puşi în situaţia de a pieri brusc din existenţa lor fizică. Se vor îmbarca pe acelaşi vapor – care va naufragia, trenul lor va deraia, vor merge la un teatru, unde vor fi carbonizaţi de un incendiu etc. însă vor scăpa toţi cei nedestinaţi acestui fel de a pleca din lumea fizică, neavând în destinul lor datorii de plătit printr-un accident sau catastrofă. Aceştia vor pierde trenul sau vor renunţa în ultimul moment de a mai pleca cu acel tren sau vapor, vor scăpa ca prin minune din mijlocul unei catastrofe seismice sau a unei înspăimântătoare ploi de gloanţe etc. Cazul se va prezenta mulţimii neştiutoare ca fiind „o scăpare providenţială”, dar în realitate a fost determinat de legea cauzalităţii.
Ca să ilustrez acest fel de expiere al destinului colectiv, şters printr-o suferinţă comună, voi cita un caz petrecut în ţara noastră. în anul 1930 presa română a publicat date asupra nenorocirii petrecute în comuna Costeşti, judeţul Argeş. în Săptămâna Patimilor, în preajma comemorării învierii Domnului nostru Isus Christos, s-a aprins, de la o lumânare, biserica de lemn, arzând 110 persoane. Un cerc de revelaţie din Bucureşti, a primit, prin intermediul unui medium, o comunicare referitoare la acest caz. Iată textul comunicării:
„Sunt mai bine de trei sute de ani de când prin apusul Europei oamenii se ucideau între ei, pentru ideile lor religioase. în Franţa, sub instigaţia preoţilor, cetăţenii catolici îi urmăreau şi-i exterminau pe hughenoţii protestanţi. Cu toate prigonirile şi suferinţele îndurate, hughenoţii au preferat să moară decât să se lepede de credinţa lor.
La acea epocă, într-un mic sătuc, pitit la poalele munţilor Ceveni, s-a ascuns o mână de hughenoţi, goniţi ca fiarele sălbatice, catolicii considerându-i eretici. Aici, neavând biserică, să se roage lui Dumnezeu, se furişau noaptea unul câte unul pe drumuri ascunse, pe cărări pline de spini, către un punct mai ridicat al muntelui, unde se adunau într-un adăpost de vite, făcut din trunchiuri groase de lemn şi scânduri.
Nu departe de acest sătuc, era un orăşel unde îşi avea sediul episcopul catolic din partea aceea. E Săptămâna Mare, se ţin predici prin toate bisericile catolice, ocazie cu care se tună şi fulgeră în contra ereticilor. între altele, episcopul din acest oraş spuse: «A-i distruge pe aceşti oameni este o binefacere, este a face un lucru plăcut Domnului, a câştiga un loc în cer»-, şi apoi cu un gest larg le dădu binecuvântarea. «Duceţi-vă, căutaţi-i şi oriunde îi veţi găsi, denunţaţi-i».
O voce ascuţită de femeie se ridică din mijlocul mulţimii: «Eu cunosc un cuib de hughenoţi, ştiu unde se adună, şi peste câteva ore se vor întruni acolo. Să mergem să-i distingem». Din mulţime se desprinse o ceată de 110 persoane – bărbaţi, femei şi tineri – şi prin drumuri ascunse, necunoscute nefericiţilor de hughenoţi, s-au dus până la locul lor de rugăciune.
Sub adăpost se aflau 73 de persoane, înălţând cu sufletul pierdut rugi fierbinţi către Cel Atotputernic. Cei veniţi au înconjurat adăpostul, au aprins torţe şi i-au dat repede foc. Bărbaţii ţinteau cu archebuzele încărcate, gata să ucidă pe oricare ar da să fugă din această casă de rugăciune.
Predicatorul observă grozăvia, îşi dădu seama că nu mai este nici o scăpare. Cu vocea tremurândă de emoţie, zise: «Fraţilor, a venit vremea să dăm socoteală Domnului de ,viaţa noastră. Bunul Dumnezeu să ne ierte păcatele, slăbiciunile şi groaza de care sufletele noastre sunt cuprinse acum, şi să ierte şi pe nenorociţii care ne-au urmărit cu ura lor, precum i-a iertat Mântuitorul pe călăii Săi».
A doua zi – sărbătoare mare printre catolici. S-a mai distras un cuib de şerpi. Sus pe munte nu a mai rămas decât o mână de cenuşă, oase calcinate, o Biblie arsă pe la colţuri – Cuvântul Domnului nu piere.
Aţi iertat voi martiri, dar legea dreptăţii, legea cauzalităţii nu se poate înlătura. Acţiunea nesocotinţei lor va trebui să aibă urmări, sancţiuni!
Trei sute şi mai bine de ani, spiritele acestor ucigaşi au rătăcit prin spaţiu, învăluiţi în noaptea neagră şi torturaţi de actul lor nebunesc. Domnul i-a adunat pe toţi la un loc, azi pe unul, mâine pe altul, aducându-i din nou pe pământ, ca oameni trupeşti în satul Costeşti din România; iar în Săptămâna Mare, pe când se rugau, au ars toţi cei 110 care au dat foc fraţilor de altă credinţă. Au plătit fapta lor din trecut! Legea divină s-a executat.
Cine omoară prin sabie, prin sabie va pieri. Cine omoară prin foc, prin foc va pieri. Nimic din ce pare omului neînţeles, nu este fără rost. Totul este recompensat – şi fapta bună, şi cea rea!”
Pământul se roteşte în jurai axei sale într-o zi, şi în acelaşi timp călătoreşte mereu în jurul soarelui, înconjurându-1 într-un an. Vremea se scurge mereu, anii şi secolele se înşiră fără oprire.
Entităţile spirituale vin valuri la reîntrupare, pe suprafaţa pământului, pentru a-şi face şcoala vieţii, iar după un timp se întorc în spaţiu. Această migraţie intensă, de la Cer la pământ, ori de la pământ la Cer, se urmează sute de mii de ani, având ca scop perfecţionarea.
Umanitatea se înşiră astfel inconştientă pe calea evoluţiei, împinsă de legea progresului. Din această mulţime nesfârşită, răsar în anumite locuri şi momente, entităţi spirituale în care se dezvoltă facultăţi divine, graţie conştiinţei lor mai devreme iluminată, graţie destinului lor mereu fericit, graţie unor zguduiri sufleteşti ce au înflăcărat şi cuprins întreaga lor fiinţă. Aflând rostul vieţii,
înţelegând legea binelui şi a iubirii, aceşti oameni îşi analizează firea, îşi recunosc caracterul şi slăbiciunile, pornind hotărâţi la corectarea defectelor şi la întărirea pârtilor bune. Ştiind că totul are urmări, că vor fi iertaţi în aceeaşi măsură în care au iertat, cunoscând că orice faptă rea, oricât de redusă ar fi, va trebui expiată, fiind conştienţi că orice gând pregăteşte mentalitatea şi facultăţile omului din prezent, dar mai ales pe cele din vieţile viitoare, vor exprima în viaţa lor terestră doar blândeţe şi iertare. Aceşti oameni se desprind din cursul general al ^evoluţiei, vor urma conştient şi ştiinţific o cale spirituală, acumulând în fiinţa lor materii mai fine. în acest fel vor dispune de forţe mai mari decât fraţii lor, păşind grăbiţi să-şi termine cât mai repede şcoala pământului.
Mii de veacuri a durat până când omul, supus la flacăra durerilor şi a suferinţelor de tot felul, a ajuns la momentul fericit în care să înţeleagă că deasupra tuturor lucrurilor există legi inflexibile. Din acest moment, omul trece în sfârşit la partea a doua a existenţei sale terestre, se naşte în lume din nou, dar de această dată se botează în lumina spiritualităţii. Va muri şi se va naşte şi de acum înainte, dar vieţile lui se vor scurge mai lin, vor fi mai pioase, mai fericite iar progresul său spiritual va fi din ce în ce mai accentuat.
Omul va şti că minciunii care cutreieră spaţiile trebuie să-i opună foiţa adevărului, pentru ca astfel să distrugă forţele ce se opun mersului omenirii spre perfecţiune. El va şti că împotriva forţei gândurilor egoiste, care dezagregă materiile şi tulbură armonia din natură, e nevoie să răspândească mereu foiţa iubirii şi a unirii. El va şti că forţa rugăciunii, ce cheamă din spaţiu lumină – forţele şi materiile binefăcătoare – poate ameliora sau vindeca o boală, poate consola o pierdere sau întări un suflet. Atunci, asemenea unui soare dătător de viaţă şi lumină, omul va răspândi către anumite persoane bolnave, necăjite şi disperate, valul rugăciunii sale, le va înconjura cu fluide benefice şi luminoase, dăraindu-le sănătate şi eliberându-le din adâncul mâhnirii în care au căzut.
Prin urmare, din ziua când omul s-a convins că există legi ce conduc existenţa universurilor, din ziua când se străduieşte să repare trecutul şi să-şi amelioreze viitorul, el va lucra cu forţele pe care i le pune la dispoziţie Divinitatea, pentru ridicarea celor de sub el. Graţie voinţei sale, îşi va îmbunătăţi mereu destinul şi va îndulci soarta altora, până va ajunge la perfecţiunea finală a evoluţiei terestre. El va face ceea ce realizează şi fizicianul, care emite un sunet de o anumită vibraţie, urmat de un alt sunet a cărui limită inferioară de vibraţie corespunde limitei superioare a primului sunet; cele două sunete se vor întâlni, şi la întretăierea acestor două forţe sau vibraţii se produce linişte. Acest fenomen poartă numele de interferenţă’.
Tot astfel poate lucra forţa iubirii contra forţei urii. în felul acesta, omul drept va ajunge la tăcere şi pace, la armonizarea şi echilibrarea forţelor sale, la eliberarea sufletului de sub influenţa nefastă a forţelor distrugătoare.
Domnul Isus Christos a spus: „ Când unul te loveşte, întinde şi celălalt obraz”. El a dorit să spună: palma primită acum e palma pe care ai dat-o odată; este efectul cauzei produsă de tine într-o altă întrupare. Tu, care ai primit palma, nu trebuie să răspunzi cu o altă palmă, căci în acest caz generezi o cauză, al cărei efect îl vei culege cândva. Ca să nu mai continue această înşirare de cauze şi efecte, întinde şi celălalt obraz, în virtutea legii iertării.
E greu de înţeles înălţimea acestor cuvinte ale Luminii lumilor sistemului nostru solar, dar şi mai greu este de aplicat.

Scarlat Demetrescu- Din tainele vieții și universului

Reclamă

Stiință și conștiință.

Dezvoltarea omenirii pe baze egoiste, în sistemul “pentru mine” a produs formarea unei prăpastii adânci între nivelul conștiintei omenirii și nivelul tehnologic pe care l-a atins. Tocmai pentru acesta au fost îngrijorați în timpurile lor Aristotel si Platon, când au interzis învățarea științelor celora care nu aveau un grad înalt de conștiință

Exista legătură între nivelul de conștiință al omului, adică între intențiile sale și potențialul său științific?

Desigur.

Fără intenția descoperirii scopului Creației , nu descoperim în cercetările științifice legile naturii și legile sociale în forma lor adevărată, ci descoperim numai un anumit punct de vedere al legii universului și acțiunea sa în universul îngust al lumii noastre. Căci, de fapt, noi cercetam legile universului cu instrumentele noastre egoiste “A primi pentru mine însumi”, de aceea noi receptionăm din ele numai anumite legături din toate elementele care ne înconjoară.

Fiecare lege funcționează în întreg spațiul universal, atât în lumea aceasta cât și în lumea spirituală, dar ca să o putem vedea în întregime, pe întreaga ei rază de acționare, o putem face numai în condițiile în care ne aflam și noi, cu simțurile noastre, în acest spațiu care cuprinde întreg universul. În acest scop trebuie să fim și noi proprietari de însușiri identice cu însușirile existente în acest spațiu, însușiri altruiste de dăruire, însușiri ale treptelor lumii spirituale.

Omul, cu însușirile sale, nu schimbă legile naturii și nici însușirile naturii: legăturile care sunt între puterile naturii nu se schimbă, ci în funcție de însușirile cercetătorului, natura își descoperă un alt aspect și nu o alta lege, astfel funcționează lucrurile în lumea noastra. Noi înțelegem numai ceea ce noi captăm și simțim cu cele cinci simțuri ale noastre. Adica simțirile noastre sunt întotdeauna individuale și personale. Dar din moment ce fiecare persoana are aceași natura, noi recepționăm legile naturii în forma identică.

Să ne schimbăm, acesta este singurul lucru care ne stă în putință să-l facem.

Natura rămâne asa cum este ea, numai ca rezultat al faptului ca omul însuși se schimbă, el simte în alta forma felul în care actionează asupra sa legile constante ale naturii. Omul își schimba felul în care se expune legilor naturii.

Din cauza schimbărilor produse în el, simte ca și cum natura s-a schimbat.

Natura este legea atracției, legile chimiei, legile fizicii, etc.

Aceste legi nu se schimbă în funcție de calitățile omului. Ceea ce se schimbă nu sunt acțiunile acestor legi ci felul în care omul le întelege.

Omul simte schimbarea în senzațiile care ajung la el, de aceea el crede că schimbarea s-a produs în exteriorul său, căci astfel este el alcatuit, el se crede centrul universului care nu se schimba.

Exista numai o singură stare de perfecțiune vesnică, omul schimbându-și calitățile, se apropie de aceasta stare și o simte tot mai clar. Adică singurele schimbări care se petrec în univers sunt schimbările care se petrec în interioriul simțurilor ființei umane, și în interiorul acestor schimbări omul simte ca și cum conducerea superioara se schimbă față de el.

De aceea trebuie să știm să ne schimbăm trasăsăturile interioare, pentru ca să știm să schimbăm legile naturii în favoarea noastră. Când vom ști să facem acestea, vom fi siguri pe rezultat, și viitorul nu va mai fi o necunoscută.

Michael Laitman -Interviu cu viitorul

Reclamă

Refacerea contractelor sufletului.

,,Contractele Sufletului sunt legaminte pe care le facem pentru a supravietui unei crize si care ne permit sa facem față unei situatii dureroase, pentru care, aparent, nu exista solutie. (…) Contractele sufletului pot lua forma unor promisiuni pe care ni le facem noua insine ( De astazi inainte voi face … ) …”

,,Cel mai adesea, aceste promisiuni sunt facute in tacere si onorate fara nici o discutie – sau chiar cu constiinciozitate – foarte multi ani la rand. Si, cu toate ca ele e posibil sa fi functionat bine in perioada in care am fost raniti, pentru a ne crea o stare de siguranta, intr-o lume pe care o consideram nesigura, ele se trensforma in sursa credintelor noastre limitatoare despre abundenta, intimitate, iubire si succes. Cu alte cuvinte, un singur contract al sufletului va genera zeci de credinte limitatoare.”

,, … suntem rareori constienti de costul contractelor noastre, pana cand pretul pe care-l cer devine exorbitant.”

,, … chiar si dupa ce ne vom intreba: ,,De ce fac asta?”, s-ar putea sa treaca ani pana cand vom deveni suficient de constienti de contractele sufletului nostru, pentru a le rescrie. Adevarata transformare poate aparea doar atunci cand ne revedem obligatiile si le inlocuim pe cele vechi, pana inlocuim credintele limitatoare cu altele noi, care ne permit sa traim o viata plina de sens.”

,,Chiar daca a constientiza contractele personale ale sufletului insemna a face primul pas catre a le transforma, nu trebuie sa asteptam un moment de criza pentru a incepe sa facem schimbari, ci putem renegocia termeni mai favorabili, inainte ca lumea noastra sa se intoarca cu susul in jos.”

Sursa Alberto Villoldo, ,,Sa refacem trecutul si sa vindecam viitorul, prin recuperarea sufletului”

Reclamă

Fii un părinte bun.

Fii un părinte bun. Ce înseamnă să fii un părinte bun?

Să-i oferi copilului tău dragostea ta, dar mai presus de toate înțelegerea , să înțelegi întotdeauna și să-ți fie clar că alegerea este a copilului. Dacă vrea să-ți urmeze sfaturile , el le poate urma, dar să știi că orice ai face tu, el urmează întotdeauna propria lui alegere. Explică-i doar o singură dată totul despre subiectul în discuție .Dacă se identifică cu ceea ce îi spui tu din învățăturile tale, înseamnă că ceea ce spui tu e pentru el ,dacă vezi că respinge ideile tale ,nu este ceea ce își dorește , este ceea ce îți dorești tu. Îl iubești, așa că nu-i comanda , nu este sluga ta . Lasă-l să înțeleagă.

Părintele nu trebuie să utilizeze copilul pentru îndeplinirea propriilor ambiții. El trebuie să iubească copilul, să-l facă puternic, să-l ajut să devină mai atent, astfel încât copilul să-și poată simți propriile căi în viață.

Poți să ai un copil independent,care va rezista provocărilor vieții, dacă tu reușești să-i dai libertate.

Și dacă există un părinte bun, copilul va fi și el bun.

Aceasta este atmosfera de familie, spațiul în care trăim. Acest spațiu trebuie să fie de intimitate, de dragoste, de acceptare și noncondiționare.

Numai atunci relația spirituală în comuniunea părinte –copil va fi canalizată pe o pantă ascendentă și cei inplicați în relație vor experimenta o stare de plenitudine dată de lipsa conflictului.

Radu Drăgan

Reclamă

De la constiență la inconstiență

Sau mai corect ce poate însemna să pierzi legătura cu tine pentru o secundă.

Spațiu informațional ,iar aici nu ma refer la cel creat de nevoia tehnologică umană de a acapara tot cee ce oamenii de stiință cred că pot controla.Mă refer la acel spațiu informațional care conține date pe care mintea umană nu și-l poate explica ,acel ceva care se petrece fară controlul nostru.

Acest spațiu în care nașterea ,moartea și tot ceea ce se petrece între cele două momente și este încărcat cu tot ceea ce nu înțelegem,este spațiul din care vin toate acele intuiții ,premoniții sau alte tipuri de comunicare care fac legătura între noi ca entitate umană și un acel Ceva mai presus de noi.

Acel Ceva tot timpul comunică cu noi ,ne întreține inexplicabilitatea funcțiilor ,și ne face să funcționăm între marile momente existențiale.

O secundă de nemanifestare a acelei lipse de comunicare poate face diferența între a ne fi bine sau rău.

Nu neapărat că nu auzim acea voce interioară care ne atenționează doar și cu o secundă înainte dacă e bine sau nu e bine ceea ce urmează să alegem , dar mai degrabă cred că e o manifestare a unui orgoliu care ne spune că putem și singuri să facem anumite lucruri ,că suntem atotștiutori.Da , le putem face și singuri ,dar cu ce daune.

Vă voi povesti un caz simplu cu care m-am întâlnit zilele trecute și pe care îl consider tărănesc de simplu de înțeles.

Am întâlnit un om care într-o zi ,într-o secundă de pierdere a contactului cu starea de conștiență și certitudine care o manifesta până atunci ,a trecut din rai în iad.

Într-o zi de iarna ,omul lucra la un canton CFR de undeva de lângă Borșa ,Maramureș.

În canton era cald și era cufundat într-o stare de confort existențial.

Se apropia ora la care trebuia să schimbe un macaz.

Nici o clipă nu s-a gândit că acel macaz era macazul existenței lui de până atunci.

Avea de facut o alegere . Cu ce să se încalțe ca să parcurgă cei zece metri care erau pâna la macaz.Avea o pereche de ghete de iarnă și pantofii de interior cu care stătea înăuntru la căldură.

Ce și-a spus ? Doar pentru zece metri pe gheață ,n-a fi foc dacă ar merge cu pantofii,durează doar trei minute.

Și a ieșit . Dupa doi metri a alunecat și a căzut pe șine ,a dat cu coastele de șina de cale ferată, i-au perforat plămânul ,a ajuns la Cluj, i-au scos un plămân ,a stat 65 de zile în spital între viață și moarte. Apoi afecțiunea a urcat ,vocea i-a dispărut încetul cu încetul ,iar acum este din nou la operație. Este străveziu ,palid ,trist ,speriat și gol pe dinăuntru.

Un om de un metru nouăzeci .

Cu vocea dogită mi-a spus un lucru:

„Să știi că înainte am auzit că o voce mi-a spus , „Ai grijă că vei cădea ! „” .

L-am întrebat ce a răspuns ,iar el a spus că a răspuns :”Până acolo nu mi se poate întâmpla nimic,pot și singur”.

Iar de atunci trăiește doar cu păreri de rău și în suferință.

Să fie Karmă sau alegere ? Eu zic că e una și același lucru.

Doar momentul de timp diferă, momentul primei alegeri.

Radu Drăgan.

Reclamă

Alegerile sufletului……

„Dacă la un moment dat, eşti înfricoşat, asta se întâmplă pentru că alegi să‑ţi fie frică.
Dacă eşti bucuros, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă eşti supărat, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă eşti supărat, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă eşti hărţuit, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă eşti iubit, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă eşti ignorat, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă eşti ajutat, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă eşti jignit, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă eşti înţelept, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă te simţi nedreptăţit, este aşa pentru că alegi să fii.
Lista poate continua la nesfârşit.
De fapt, … chiar continuă.

Înţelege că A Fi este o STARE în care se află cineva – nu o acţiune pe care o face.
Nu poţi să faci „fericit”, poţi doar să fii “fericit” – în funcţie de ce anume hotărăşti să fii.
Nu poţi să faci „trist”.
Nu poţi să faci „fricos”.
Nu poţi să faci „nedreptăţit” sau „jignit” sau „supărat”.
Poţi doar să fii astfel.
Oare ce te determină să fii toate acestea? Mulţi oameni cred că motivul se află în ceea ce se întâmplă în jurul lor; că totul este determinat de ceea ce face cineva sau altceva.
Nu e câtuşi de puţin aşa!
Decizia ta în privinţa a ce anume face altcineva, determină această stare. E vorba de alegerea pe care o faci.
Situaţia e foarte complexă, deoarece problema este următoarea: atât de multe dintre alegerile tale sunt făcute, acum, în mod automat şi se bazează atât de mult pe experienţa anterioară, încât ţi se pare că nu tu le controlezi. Astfel, ţi se pare că acţiunile celorlalţi, sau experienţele exterioare ţie sunt cele care induc în tine, asemenea reacţii.
Adevărul este că tu alegi să fii în starea în care te găseşti. Singura diferenţă dintre tine şi cei care sunt maeştri în a‑şi controla viaţa, este că Maeştri aleg în mod diferit.
Ideea care reiese de aici este că starea de A Fi este ceva ales şi nu indus. Tu ai ales să fii ceea ce dorești. De ce ai ales astfel, e o cu totul altă chestiune – şi poate constitui subiectul unei alte cărţi. Dar ştiu un lucru sigur: alegerea nu s‑a făcut cu forţa. Adesea, alegerile pot părea impuse cu forţa, dar nu sunt niciodată aşa.
Tu poţi produce o stare de A Fi, pur şi simplu, selectând una. Şi poţi face acest lucru oricând, oriunde.
O stare de A Fi este un sentiment, nu o acţiune. Totuşi, tu poţi hotărî să simţi într‑un anumit fel. Adică, ai puterea de a decide cum te vei simţi şi cum te simţi chiar acum.
Acesta este marele secret al existenţei umane. Acesta este marele dar, marele instrument. Folosind acest instrument, întregul Univers ţi se deschide – şi ţi se dă absolut toată libertatea ca să fii şi să trăieşti experienţa lui Cine Eşti Tu cu Adevărat.
Acesta este Adevărul, Adevărul care te va elibera.”
Neale Donald Walsch

Reclamă

Merită să fii stresat?

Avem două posibilități ,să ne fie rău sau să ne fie bine.
Dacă ne e bine nu avem nici o treabă, totul e minunat,nu avem nici un factor de stres.
Stresul începe când nu ne este bine,ne gândim dacă ne va fi bine sau ne vom îmbolnăvi .
Dacă ne îmbolnăvim din nou ne stresăm ,ne gândim dacă ne vindecăm  sau vom muri.
Dacă suntem în pragul morții iar ne stresăm.Vom ajunge in rai sau în iad .
Dacă ajungem in rai nu avem nici un motiv să ne stresăm.
Dacă ajungem în iad iar ne stresăm de întâlnirea cu toți cei cu care va trebui să dam mâna și să le explicăm de ce am ajuns acolo.
Iar la rândul ei ne vor explica de ce au ajuns acolo.
Oare nu stresul ne face să alegem greșit ?
Oare nu cumva noi suntem cei care alegem stresul?
Atunci merită să ne stresăm?
De ce ne stresăm?
Pentru că nu este cum vrem noi, pentru ca provocările la care viața ne supune nu au finalitatea pe care o dorim noi.
Dar știm ce ne dorim?
Ce ne dorim e dorința noastră ,sau e dorința celor din jurul nostru?
Dacă e dorința celorlalți de ce să ne stresăm?
Lor nu li se împlinește.
În concluzie la ce ne folosește stresul?

Radu Drăgan

Reclamă

Autenticitatea – adevărata bogăție

„Niciodată n-ai fost acceptat de părinții tăi, de profesori, de vecini, de societate așa cum ești. Toată lumea a încercat să-ți aducă îmbunătățiri, să te facă mai bun. Toată lumea ți-a scos în evidență defectele, greșelile, slăbiciunile inerente oricărei ființe umane. Nimeni n-a pus accent pe frumusețea ta, nimeni n-a pus accent pe inteligența ta, pe grandoarea ta.
Simplul fapt de a fi viu este un dar nemaipomenit, dar nimeni nu ți-a spus vreodată să-i fii recunoscător existenței. Dimpotrivă, toată lumea bombăne, se plânge. Încă de la început, toți cei care te înconjoară îți spun întruna că nu ești ce ar trebui să fii, îți dau sfaturi, îți oferă idealuri mari pe care trebuie să le urmărești. Faptul că exiști nu e prețuit. Viitorul tău e prețuit, important e să devii cineva respectabil, puternic, bogat, renumit, nu doar un nimeni.
Condiționarea constantă a născut în mintea ta ideea: «Nu sunt suficient așa cum sunt, lipsește ceva. Și trebuie să fiu altundeva, nu aici. Nu ăsta e locul în care trebuie să fiu, ci undeva mai sus; trebuie să fiu mai puternic, mai dominator, mai respectat, mai cunoscut».
Mulți oameni ți-au transformat mintea conform ideilor lor despre cum ar trebui să fii. Și nu cu rea-intenție. Părinții te-au iubit, profesorii te-au iubit, societatea vrea să fii cineva. Intențiile au fost bune, dar înțelegerea a fost foarte limitată. Ei au uitat că nu poți transforma o gălbenea în trandafir, și invers.
Tot ce poți să faci e să ajuți trandafirul să crească mai mare, mai colorat, mai parfumat. Îi dai toate elementele necesare transformării culorii și parfumului – îngrășământul potrivit, solul potrivit, îl uzi când și cât trebuie –, dar nu poți să faci tufa de trandafiri să dea flori de lotus. Iar dacă începi să-i imprimi tufei de trandafiri ideea: «Trebuie să faci flori de lotus», imprimi o condiționare greșită. Nu numai că tufa asta n-o să poată să facă niciodată flori de lotus, ci întreaga ei energie va fi îndreptată pe un drum greșit, astfel încât ea n-o să mai dea nici trandafiri, căci de unde să ia energia de a da trandafiri? Iar când se va dovedi că n-au ieșit nici flori de lotus, nici trandafiri, firește că această biată tufă se va simți frustrată, golașă, nedemnă.
Așa se întâmplă cu făpturile umane. Animați de cele mai bune intenții, oamenii îți transformă mintea. Într-o societate mai bună, cu oameni mai înțelegători, nimeni nu va încerca să te schimbe. Toată lumea te va ajuta să fii tu însuți – iar să fii tu însuți e cel mai bun lucru din lume. A fi tu însuți îți dă tot ce îți trebuie pentru a te simți împlinit, tot ce poate să dea sens vieții tale. Simplul fapt de a fi tu însuți și a te dezvolta conform naturii tale va aduce împlinire destinului tău.
Asta e adevărata bogăție. Asta e adevărata putere.
Dacă fiecare ajunge să fie el însuși, tot pământul va fi plin de oameni puternici, inteligenți, înțelegători, împliniți și bucuroși că au ajuns acasă.”
(Osho, „Inteligența – Reacționează creativ la prezent”, Pro Editură și Tipografie, 2006)

Legea de bază a lumii spirituale se rezumă la două cuvinte: „altruism absolut”.

Legea de bază a lumii spirituale se rezumă la două cuvinte: „altruism absolut”.
Cum putem dobândi această calitate? Transformându-ne noi înşine. Doar prin acest act interior suntem capabili să percepem lumea spirituală şi să începem să trăim simultan în ambele lumi.
O asemenea transformare este numită „credinţa deasupra raţiunii”. Lumea spirituală este o lume altruistă. Fiecare dorinţă şi acţiune care există pe acest tărâm nu este dictată de raţiunea umană sau de egoism, ci de credinţa; i.e., prin simţirea Creatorului.
Dacă bunul simţ este un instrument vital pentru acţiunile noastre, atunci pare că nu suntem capabili să ne eliberăm complet de intelectul nostru. Totuşi, datorită faptului că intelectul nostru nu ne arată cum putem scăpa de circumstanţele pe care Creatorul le plasează în faţa noastră într-o manieră ascunsă, el nu ne poate ajuta în rezolvarea problemelor.
În schimb, vom rămâne suspendaţi fără sprijin şi fără un răspuns logic la ceea ce ni întâmplă. În lumea noastră, noi suntem conduşi doar de către raţiunea noastră. În tot ceea ce facem, raţiunea – calculul egoist pur „raţional”- este baza tuturor dorinţelor şi acţiunilor noastre.
Raţiunea noastră calculează cantitatea de plăcere pe care ne aşteptăm să o experimentăm, în comparaţie cu cantitatea de durere care trebuie siportată pentru a dobândi această plăcere. Apoi le scădem una din alta pentru a evalua costul şi astfel decidem dacă ne îndreptăm către plăcere sau alegem liniştea.
O asemenea abordare „raţională” a lucrurilor din jurul nostru, este numită „credinţa în raţiune”. În acest caz, raţiunea noastră determină câtă credinţă vom consuma.
Adeseori acţionăm fără a calcula beneficiul sau costul efortului, ca de exemplu în cazurile fanatismului sau comportamentelor condiţionate. Asemenea acte „oarbe” sunt numite acte ale „credinţei sub raţiune”, pentru că sunt determinate mai degrabă de urmarea orbească a deciziilor luate de altcineva, decât de raţiune sau estimare.
Acţiunile noastre pot fi dictate de asemenea de educaţie, care a devenit a două noastră natură în aşa fel încât trebuie să facem un efort pentru a nu acţiona mecanic, prin puterea obişnuinţei.
Pentru a face trecerea de la urmarea legilor lumii noastre, la legile lumii spirituale, trebuie să îndeplinim anumite condiţii. În primul rând, trebuie să ne eliberăm complet de argumentele raţiunii noastre şi să renunţăm să ne folosim de intelectul nostru în determinarea acţiunilor noastre. Ar trebui să încercăm să ne ţinem de Creator cu ambele mâini, ca şi cum am fi suspendaţi în aer, permiţându-i acestuia şi numai lui, să ne determine acţiunile.

Dr Michael Laitman-Atingerea lumilor spirituale

Reclamă