Medicina shamanică…

Şamanii amerindieni au practicat medicina energetică vreme de mai bine de cinci mii de ani. Unii vindecători consideră că descendenţa lor spirituală îşi are originile în vremuri încă mai îndepărtate. Ei îşi amintesc poveşti pe care bunicile lor le-au învăţat de la bunicile lor şi în care se vorbeşte despre perioada în care Pământul era tânăr. Chiar dacă primii locuitorii ai Americii aveau cunoştinţe avansate despre astronomie, matematică şi arhitectură, scrisul nu s-a dezvoltat niciodată în această regiune ca în altele. Oamenii învăţaţi au trecut cu vederea tradiţiile spirituale ale amerindienilor, în favoarea iudaismului, creştinismului şi budismului, care au lăsat în urmă diferite înscrisuri. De exemplu, dacă teologii vestici studiază budismul de mai bine de două secole, de abia în ultimii patruzeci de ani s-au aplecat cu interes asupra studiului spiritualităţii amerindienilor. Studiul şamanismului a fost lăsat pe seama antropologilor care, cu vreo câteva excepţii notabile, precum Margaret Mead, n-au fost îndeajuns de pregătiţi pentru a studia aceste aspecte.
Distrugerea civilizaţiei indienilor nord-americani de către coloniştii europeni i-a forţat pe amerindieni să se stabilească în rezervaţii unde se îmbolnăveau pe capete şi în care învăţaţii păzeau cu grijă tradiţia spirituală. Este de la sine înţeles că înţelepţii nu au dorit să-şi împărtăşească tradiţiile celor care îi cotropiseră. Nici indienii din Peru nu au avut o soartă mai bună. Conchistadorii spanioli au venit în Peru în căutarea aurului şi, prin urmare, nu au intervenit foarte mult asupra tradiţiilor spirituale incaşe. Totuşi, ceea ce conchistadorii au trecut cu vederea, au reuşit să distrugă misionarii.
Căutătorii de aur care au ajuns pe teritoriul Americii de Sud au adus cu ei o serie de credinţe de neînţeles pentru indieni. Prima credinţă era că toată hrana din lume aparţinea prin drept Divin oamenilor – mai concret, europenilor – care erau stăpâni peste animalele şi plantele Pământului. Cea de-a doua se referea la faptul că oamenii nu pot vorbi cu râurile, cu animalele, cu munţii sau cu Dumnezeu. Iar ce-a de-a treia era că oamenii trebuie să aştepte până la sfârşitul veacurilor pentru a experimenta nemărginirea.
Nimic nu li se părea mai absurd amerindienilor. Dacă europenii credeau că au fost alungaţi din Grădina mitică a Edenului, amerindienii se considerau administratorii şi îngrijitorii Grădinii. Ei încă vorbeau cu râurile învolburate şi cu munţii şi încă auzeau vocea lui Dumnezeu în şoapta vântului. Cronicarii spanioli din Peru povestesc că, atunci când conchistadorul Pizarro 1-a întâlnit pe conducătorul incaş Atahualpa, i-a înmânat Biblia şi i-a explicat că aceasta era cuvântul lui Dumnezeu. Incaşul a dus volumul la ureche, a ascultat cu grijă câteva momente şi apoi a aruncat cartea sfântă, exclamând: „Ce fel de Dumnezeu este acesta care nu vorbeşte?”
Pe lângă tăcerea Dumnezeului European, pe amerindieni i-a uimit şi genul acestuia. Conchistadorii au adus cu ei o mitologie patriarhală, care a intimidat tradiţiile feminine amerindiene. înainte de sosirea spaniolilor, Mama Pământ şi formele sale feminine – peşterile, lagunele şi celelalte deschideri ale Terrei – reprezentau principii Divine. Europenii au impus principiul Divin masculin – falusul, sau copacul vieţii. Bisericile au început să se ridice până la cer. Pământul feminin nu a mai fost divinizat ori respectat. Copacii, animalele şi pădurile au rămas la bunul plac al jefuitorilor.
Astăzi, încă trăim prinşi în chingile acestei viziuni despre lume. Considerăm că ceea ce nu respiră, nu se mişcă şi nu creşte, nu este ceva viu. Percepem energia prin prisma surselor de combustibil pe care le folosim, precum lemnul, petrolul ori cărbunele. în vremurile îndepărtate, energia era considerată materia vie a Universului. Energia era creaţia manifestată. Poate că cea mai importantă exprimare contemporană a acestei credinţe a fost formulată de Albert Einstein, atunci când a descris relaţia dintre energie şi materie în ecuaţia sa, E = MC2. în Vest, ne identificăm cu latura materială, care este finită prin natura sa. Şamanii se identifică însă cu latura energetică, infinită prin natura sa.
Mai există o diferenţă fundamentală între vechii amerindieni şi americanii de astăzi. în zilele noastre, ne bazăm pe percepţie. Suntem o societate condusă prin reguli, care se bazează pe documente precum Constituţia, cele Zece Porunci sau legi impuse de politicienii aleşi să ne pună ordine în viaţă. Ne schimbăm perceptele (regulile sau legile) atunci când vrem să schimbăm lumea.
Grecii antici, pe de altă parte, erau oameni ai conceptelor. Nu erau interesaţi de reguli, ci mai degrabă de idei. Considerau că o singură idee poate schimba lumea şi că nu există nimic mai puternic decât o idee emisă la timpul potrivit. Şamanii sunt oameni ai perceptelor. Atunci când vor să schimbe lumea, ei produc nişte schimbări percep-tuale, care le schimbă relaţia cu viaţa. Ei prevăd posibilul, iar lumea exterioară se schimbă. Iată de ce un grup de înţelepţi incaşi va medita, gândindu-se ce fel de lume vor să lase drept moştenire nepoţilor.
Un motiv pentru care practica vindecării energetice a fost păzită cu atâta străşnicie a fost frecventa confuzie cu un set de tehnici, la fel cum medicina vestică este uneori percepută ca un set de proceduri, în mod greşit considerăm că putem stăpâni vindecarea energetică dacă învăţăm nişte reguli. Pentru şaman, nu este vorba despre reguli sau idei. Este vorba despre viziune şi Spirit. Şi, dacă practicile de vindecare variază adesea de la un sat la altul, Spiritul nu se schimbă niciodată. Adevărata vindecare nu este decât o trezire, a viziunii despre natura noastră perfectă şi experienţa nemărginirii.
fragment din Saman,Vindecător,Înțelept-  Alberto Villoldo

Reclamă