Forța din noi

Nimic din ceea ce posedăm, nici una dintre ființele la care ținem, nu ne aparțin cu adevărat și definitiv. În orice clipă riscăm să le pierdem, iar atunci când le pierdem, noi suntem obligați să facem apel la toate forțele din noi ce ne vor ajuta să suportăm această pierdere. Aceste forțe se află în credință, iubire, dezinteres, umilință, sacrificiu, și trebuie să le trezim în noi în mod conștient pentru ziua în care vom avea cu adevărat nevoie de ele.
Când totul le merge bine, este greu să îi convingi pe oameni că ar trebui să se concentreze asupra esențialului, pentru a fi pregătiți în ziua în care încercările vor apare. Fiindcă ele vor veni, este sigur, nimeni de pe pământ nu este scutit. Așadar, de ce să așteptăm să ajungem în mizerie, să fim bolnavi sau necăjiți, pentru a face apel la forțele spiritului? Dacă sunteți deja bine înarmați, nu numai că le veți depăși, dar veți ieși întăriți din ele.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

image

Păcatul ….

    Mulți consideră atunci că viața lor a dat greș și se aruncă cu atât mai năvalnic în plăceri amețitoare sau într-o viață de muncă înverșunată, sau îi apucă melancolia și bolile nervoase. Vindecarea desăvârșită a acestor tulburări sufletești este cu putință numai cu ajutorul  credinței. Dar, fiindcă aici vorbim despre oameni care au uitat drumul spre Dumnezeu, vom spune numai următoarele:

Există o renaștere chiar și după cea mai grea cădere, există putința de a repara greșeala și păcatul, există, pentru orice om, un drum care duce la ispășirea purificatoare. Cea dintâi condiție pentru aceasta este groaza omului de sine însuși, umilința adâncă, mărturisirea deplină a păcatului.

De aici, răsare de la sine nevoia elementară de ispășire, care nu-i doar un produs artificial al propovăduirii religioase, ci își are izvorul în puterea și setea de primenire a naturii umane. Fără spovedanie, căință și ispășire nu există progres lăuntric pentru om, iar marea lui capacitate intelectuală este seacă și stearpă fără acel progres lăuntric, care izvorăște din conștiința greșelii și din ispășire. Lipsurile, eforturile și suferințele pe care omul și le impune singur, ca să arate vechiului său eu puterea unei voințe noi, este pentru el singurul mijloc de a se elibera de sine, de a se înălța deasupra lui însuși. Fără aceasta nu există decât lâncezeala și putreziciunea lăuntrică. Omul care mai are un sâmbure sănătos simte nelămurit că pasiunea năvalnică și dorul bolnăvicios de viață pot fi ținute în frâu numai prin îngrădiri și lipsuri dureroase. În acest înțeles, Socrate numește pedeapsa doctoria sufletului și spune: Cine a săvârșit o nedreptate trebuie să se grăbească să se ducă singur la judecător, ca și cum ar fi vorba de un doctor, pentru ca nu cumva răul să se încuibeze în suflet, să-l umple de tainica-i otravă și să ajungă fără leac. Să comparăm spiritul care domnește în marile tragedii antice cu spiritul de astăzi și vom simți cum omul din zilele noastre și-a pierdut într-o măsură de neiertat acea nevoie elementară de purificare, atât de vie în oamenii de altădată, și care a dat creștinismului avânturile lui cele mai adânci.

Unde mai întâlnim acel fior grozav în fața păcatului, acea sete arzătoare de a se spăla de păcatul săvârșit printr-o suferință impusă de bună voie? Avem o civilizație foarte dezvoltată în ce privește săpunul, suntem foarte simțitori la orice lipsă de curățenie exterioară; groaza de pângărirea lăuntrică însă a dispărut, am ajuns foarte îngăduitori față de faptele și de nepăsarea noastră. În învălmășeala generală a epocii, deosebirea tragică dintre bine și rău s-a pierdut, iar păcatul ajunge o simplă pățanie, de care uneori mai ești și mândru.

Pentru cercuri tot mai largi ale umanității dispare acel fior de purificare, izvorât odinioară din adâncurile unei concepții religioase a vieții și care îl făcea pe om să lupte cu sine însuși și cu păcatele lui. E un semn că sufletul este, în adâncul lui, neprihănit, când omul are încă năzuința și puterea ca printr-o spovedanie și o osândire de sine neînduplecată să-și treacă oarecum păcatele prin foc, și, printr-o ispășire ce și-a ales-o singur sau a primit-o de bunăvoie, să întărească și să închege în sufletul său o străduință mai înaltă.

Cine este în stare să o facă își păstrează o tinerețe veșnică, apărându-se astfel de acea împietrire a sufletului în care cad atâția oameni încă din anii cei fragezi, din cauza mulțumirii de sine și a tihnei. Există oameni care evoluează și alții care vegetează, unii activi, alții pasivi. Numai cine poate să se cerceteze pe sine, să se umilească și să se căiască, acela evoluează și se înalță față de sine și față de viață, trece de la starea pasivă la starea activă.

Fr.W.Foster – Îndrumarea vieții

Reclamă

Voi cei care combateți spiritualitatea …..

Voi toţi cei care atacaţi spiritualitatea, doriţi un mijloc de a-l combate cu succes?

Nimic mai simplu.

Iată-l.

Înlocuiţi-l prin ceva mai bun, găsiţi o soluţie mai înţeleaptă tuturor problemelor rezolvate de ea ; daţi omului o altă certitudine care să-l facă mai fericit; şi înţelegeţi bine valoarea cuvântului „certitudine”, căci omul acceptă drept cert doar ceea ce simte ; a vă mulţumi să spuneţi că nu este aşa, e foarte uşor; dovediţi, nu prin negare, ci prin fapte, că nu este aşa, nu a fost niciodată aşa şi nu poate fi aşa. Dacă nu este aşa, afirmaţi mai ales ceea ce-i poate lua locul; în sfârşit, dovediţi că aceste consecinţe ale spiritualității nu-i fac pe oameni mai buni, şi deci mai fericiţi, prin practicarea celei mai pure morale , morală de care voi faceţi atâta caz, dar pe care o practicaţi atât de puţin.
Când veţi fi făcut toate acestea, veţi avea dreptul să atacaţi. Spiritualitatea este puternică deoarece se sprijină chiar pe temeliile religiei : Dumnezeu, sufletul, pedepsele şi recompensele viitoare; şi mai ales pentru că prezintă pedepsele şi recompensele ca pe nişte consecinţe naturale ale vieţii pământene, astfel încât nimic, în perspectiva oferită de viitor, să nu poată fi tăgăduit de cea mai exigentă judecată.

Voi, a căror doctrină constă în negarea viitorului, ce compensaţie oferiţi suferinţelor de pe pământ? Voi vă sprijiniţi pe necredinţă, spiritualitatea se sprijină pe credinţa în Dumnezeu; în timp ce spiritualitatea invită oamenii la fericire, la speranţă, la adevărata fraternitate, voi oferiţi neantul ca perspectivă, şi egoismul drept consolare.

adaptare după Allan Kardec

Fericire sau nefericire……….

Omul nu se poate bucura de o fericire deplină pe pământ de vreme ce viața i-a fost dată ca încercare sau ispășire. Totuși, depinde de el de a-și face mai suportabile lipsurile și de a fi astfel fericit cât este posibil pe pământ. De cele mai multe ori, omul este artizanul propriei nenorociri. Practicând legea lui Dumnezeu, își păzește binele de necazuri și capaătă o fericire atât de mare cât îi permite existența sa grosieră. Noi suntem pedepsiți încă din aceasta viață datorită infracțiunii pe care am comis-o asupra legilor existenței corporale prin tot felul de necazuri ce reprezintă urmarea acestei infracțiuni și a tuturor exceselor noastre. Dacă ne întoarcem din aproape în aproape la originea a ceea ce numim nefericiri pământene vom vedea că acestea sunt, în mare parte, consecința unei prime abateri de la drumul drept. Prin această abatere, noi am deviat pe o cale greșită și în consecință  cădem în nefericire.

Fericirea pământească este relativă în funcție de poziția fiecaruia; ceea ce provoacă fericirea unuia duce la nefericirea altuia. Există totuși o măsură a fericirii comune pentru toți oamenii. Pentru viața materială, ea este dată de posesiunea necesarului; pentru viața morală, o buna conștiință și încrederea în viitor. Ceea ce este de prisos pentru unul nu devine necesar pentru alții și reciproc după poziția fiecăruia – asta conform ideilor noastre materiale, prejudecăților, ambiției noastre și piedicilor ridicole pentru care viitorul va face dreptate atunci când vom întelege viitorul. Fără îndoială cel ce avea un câștig de cincizeci de mii de lire și se trezește cu el redus la zece mii se crede foarte nefericit, deoarece nu poate face o bună figură în societate, nu-și poate ține rangul, nu-și poate satisface toate capriciile. El își inchipuie că-i lipsește strictul necesar dar sincer, este el de plâns cand alaturi de el sunt atatia care mor de foame și de frig și nu au o pernă pe care să-și odihnească capul? Înțeleptul pentru a fi fericit, privește în sinea sa, și niciodată în afară – acest lucru îi înalță sufletul spre infinit. Există rele independente în modul de acțiune și care îl surprind chiar și pe omul cel mai drept. În acest caz, omul trebuie să se resemneze și să suporte fără murmur, dacă dorește să progreseze. El găsește întotdeauna o consolare în propria conștiință care îi dă speranța într-un viitor mai bun, dacă va face ceea ce trebuie pentru a-l obține.

Uneori credem că Dumnezeu favorizează obținerea unor averi de către persoane ce par că nu le merită dar este o favoare doar în ochii celor care nu văd decât prezentul. Norocul este adeseori o încercare mai periculoasa decat mizeria. Relele acestei lumi sunt datorate nevoilor artificiale create de noi. Cel ce știe să-și limiteze dorințele și vede fără invidie ceea ce este mai presus de el se apără de decepțiile acestei vieti. Omul mai bogat este cel ce are mai puține nevoi. Noi învidiem plăcerile celor ce ne par fericiții acestei lumi, dar oare știm ce le este rezervat? Dacă se bucură doar pentru ei înșiși înseamnă că sunt egoiști și atunci va veni și reversul. Să-i plângem mai degrabă.

Dumnezeu permite uneori ca omul rău să prospere, dar fericirea sa nu este de invidiat căci el va plăti cu lacrimi amare. Dacă cel drept este nefericit, aceasta este o proba de care i se va ține cont dacă o va suporta cu curaj. Să ne amintim cuvintele lui Iisus: „Fericiți cei care suferă, caci ei vor fi mângâiați”. Omul nu este cu adevarat nefericit decât atunci când sufera de lipsă strictului necesar pentru viață și pentru sănătatea corpului. Aceasta lipsa este, poate, greșeala noastră, atunci nu trebuie să se facă răspunzător decât pe sine însuși; dacă este greșeala aproapelui, responsabilitatea cade asupra asupra celui ce a cauzat-o. Prin existența aptitudinilor naturale, Dumnezeu indică în mod evident vocația noastră în aceasta lume. Multe rele pot proveni și din faptul că nu ne urmăm aceasta vocație. Este adevarat, și deseori părinții sunt cei care din orgoliul său  fac ca proprii lor copii să se abată de la calea stabilită de natură, și prin aceasta deviere, compromit fericirea copiilor; ei vor fi răspunzători.

Când omul va practica legea lui Dumnezeu, el va avea o ordine bazată pe dreptate și solidaritate și el însuși va fi mai bun. Nimeni nu este fericit în totalitate, și cel pe care-l credem fericit ascunde tristeți sfâșietoare; suferința există peste tot. Totuși, sunt mai numeroase clasele sociale denumite suferinde, deoarece pământul este un loc al ispășirii.Ceea ce este rău în lume influențează adeseori ceea ce este bun și aceasta se petrece datorită slăbiciunii celor buni; cei răi sunt intriganți și îndrăzneți, cei buni sunt timizi; când vor dori, ei vor avea întâietate. Omul este adesea artizanul suferințelor sale materiale dar chiar mai mult este și autorul suferințelor morale. Suferințele materiale sunt câteodată independente de voință dar orgoliul rănit, ambiția nesatisfăcută, anxietatea, invidia, gelozia, toate pasiunile într-un cuvant, reprezintă torturi ale sufletului.

Invidia și gelozia !

Fericiti cei ce nu cunosc acești viermi ai sufletului. Cu invidia și gelozia, nici un moment de liniște, de repaus posibil pentru cel atins de aceste rele: obiectele poftei sale, a urii și necazului său i se înfățișează ca niște fantome ce nu-i dau pace nici o clipă și-l urmăresc până și în somn.

Invidiosul și gelosul sunt într-o stare de agitație continuă. Multe expresii înfierează cu tărie efectele anumitor pasiuni. Se spune de exemplu: a plesni de orgoliu, a muri de invidie, a se usca de gelozie sau ciudă, a-și pierde pofta de mâncare sau băutură, etc ; acest tablou este foarte adevarat.

Omul este deseori nefericit doar din pricina importantei acordate lucrurilor pământești; vanitatea, ambiția și cupiditatea nesatisfăcute reprezintă nefericirea lor. Dacă s-ar situa deasupra cercului stramt al vieții materiale și și-ar înălța gândul spre infinitul căruia îi este destinat, atunci vicisitudinile îi vor părea meschine și puerile, ca și necazurile unui copil ce se plânge de pierderea jucăriei ce-i procura plăcerea supremă. Cel ce nu vede fericirea decât în satisfacerea orgoliului și a poftelor grosiere este nefericit atunci când nu și le poate satisface, în timp ce acela care nu cere nimic în plus este fericit cu ceea ce altora li se pare o calamitate. Vorbim de omul civilizat, căci sălbaticul avand necesități și mai limitate nu este tulburat de aceleași pasiuni și angoase; modul sau de a vedea lucrurile este cu totul diferit. În civilizație, omul judecă nefericirea sa și o analizează; și aceasta cu cat este mai afectat, dar poate de asemenea să judece și să analizeze mijloacele de a o alina.

Aceasta alinare o gaseste in credința ce-i da speranta într-un viitor mai bun.

după   Allan Kardec – Cartea Spiritelor

Reclamă

12 Gânduri despre Karma și Legile Vieții.

Karma este cuvântul sanscrit pentru acțiune.

Când gândim, vorbim sau acționăm inițiem o forță care va reacționa în consecință.

O persoană nu poate scăpa de consecințele acțiunilor sale.

Necunoașterea nu este o scuză.
Aici este ceea ce trebuie să știți despre Existență.

1. Cauză și efect

-” Ce semeni, aceea vei culege”. Acestă lege este cunoscută sub numele de „Legea cauzei și efectului”.

– Orice am dăruit Universului , dar mai ales cum , este ceea ce se întoarce la noi.

2. Creația

– Orice acțiune are un început

– Viața nu se întâmplă , este nevoie de participarea noastră.

– Suntem una cu Universul, atât în ​​interior cât și în afara.

– Oricare ne înconjoară ne dă indicii despre starea noastră interioară.
3. Acceptarea
– Ce refuzi să accepți, va continua să vină înspre tine.

– A accepta nu înseamnă a te umili .

– Acceptarea apare când transformi judecata în observare.

4.Alegere și evoluție

– „Oriunde alegi să te duci, acolo ești”.

– Creșterea se face prin schimbare, noi suntem cei care trebuie să se schimbe – nu oamenii, locurile sau lucrurile din jurul nostru.
5. Resonsabilitatea

– Ori de câte ori există ceva în neregulă în viața mea, eu sunt singurul care am ales.

– Cei care ne înconjoară sunt oglinda noastră; Acesta este un adevăr universal.

– Trebuie să-ți asumi ceea ce ești pentru că tu ai devenit ceea ce ești .
6. Interconectivitatea

– Orice acțiune cât de mică schimbă Întregul.

– Fiecare pas duce la pasul următor, și așa mai departe.

– Trecut – prezent – viitor toate sunt conectate .

7. Scop

– Când obiectivul nostru este de calitate morală, este imposibil pentru noi să avem gânduri mai mici, cum ar fi lăcomia sau furie.

8. Transpunerea

– Fără practică nici o cunoaștere nu valorează nimic.

9.Prezentul

– Privind înapoi pentru a examina ceea ce a fost, nu vedem ce este aici și acum.

– Gândurile vechi, vechile tipare de comportament, visele vechi , ne împiedică de a avea altele noi .
10. Repetiția

– Toate se repetă până când vom învăța lecțiile de care avem nevoie pentru a schimba calea.
11. Răbdare și răsplată

– Toate recompensele necesita o trudă inițială.

– Orice răsplată vine atunci când o meriți.

12.Contribuție personală și valoare.

– Valoarea reală a ceva este un rezultat direct al energiei consumate, a intenției și manifestării intenției .

– Fiecare contribuție personală este, o contribuție la întreg.

Reclamă

Karma se poate schimba doar prin conștiență……..

   Orice om este în esenţă un suflet care la dispoziţie posibilităţi infinite de a face alegeri. În fiecare clipă a existenţei noastre noi suntem scăldaţi în câmpul tuturor posibilităţilor, unde avem acces la o infinitate de opţiuni. Unele dintre aceste opţiuni sunt luate conştient, în timp ce altele sunt luate inconştient. Cea mai bună cale de a înţelege şi de a maximiza efectele legii karma-ei constă însă în a deveni conştienţi de alegerile pe care le facem în fiecare clipă. Indiferent dacă suntem de acord sau nu, tot ceea ce ni se întâmplă în acest moment este rezultatul unei alegeri făcute în trecut. Din nefericire, foarte mulţi oameni fac aceste alegeri inconştient. Ei nu se gândesc la consecinţele opţiunii lor, dar acestea se vor produce. Dacă eu insult pe cineva, acesta va alege probabil opţiunea de a se simţi ofensat. Dacă îi fac însă un compliment, el va alege probabil opţiunea de a se simţi flatat. La urma urmei, nu este însă vorba decât de o opţiune.
Este posibil ca eu să insult o persoană şi aceasta să nu se simtă ofensată. La fel, se poate să-i fac cuiva un compliment, iar el să nu se simtă flatat. Altfel spus, deşi au la dispoziţie opţiuni infinite, marea majoritatea a oamenilor au devenit simple noduri de reflexe condiţionate care sunt declanşate în permanenţă de oameni şi de evenimente, declanşând tipare comportamentale previzibile. Aceste reflexe condiţionate nu diferă prin nimic de faimoasa condiţionare a lui Pavlov. Pavlov a demonstrat că dacă îi dai în fiecare zi de mâncare unui câine în timp ce suni un clopoţel, foarte rapid acesta va începe să saliveze la simplul auz al clopoţelului, întrucât învaţă să asocieze un stimul cu celălalt.
Ca rezultat al condiţionării lor, majoritatea oamenilor învaţă răspunsuri repetitive şi predictibile la stimulii din mediul înconjurător. Reacţiile lor sunt declanşate automat de oameni şi evenimente, iar ei uită că la urma urmei, aceste reacţii rămân simple opţiuni care le stau în permanenţă la dispoziţie. Ei fac aceste alegeri, dar inconştient.
Dacă ne distanţăm pentru o clipă şi contemplăm opţiunile pe care le alegem, chiar în clipa când le alegem, întregul proces trece din zona inconştientului în cea a conştiinţei. Acest procedeu de alegere conştientă prin detaşare şi contemplare are o putere incredibilă. Atunci când facem o alegere – indiferent care – noi ne putem pune două întrebări: mai întâi: „Care sunt consecinţele alegerii pe care sunt pe punctul de a o face?” În inima noastră noi vom cunoaşte imediat răspunsul la această întrebare. În al doilea rând: „Ne va face mai fericiţi, pe mine şi pe cei din jur, această alegere a mea?” Dacă răspunsul este afirmativ, putem merge mai departe cu alegerea noastră. Dacă el este însă negativ, dacă opţiunea noastră ne poate face nefericiţi, pe noi sau pe cei din jur, cel mai bine este să nu o luăm.  Nimic mai simplu!
Din întreaga infinitate de opţiuni care ne stau în permanenţă la dispoziţie nu există decât una singură care ne poate face deopotrivă fericiţi pe noi înşine şi pe cei din jur. Această decizie corectă este cea care ne va conduce la un comportament spontan corect. Acţiunea spontan corectă este acţiunea justă intreprinsă la momentul potrivit. Ea reprezintă răspunsul corect la orice situaţie care se petrece. Beneficiile cei vor fi simţite pe loc de autorul acţiunii, dar şi de cei care sunt influenţaţi de ea.
Universul aplică un mecanism extrem de interesant pentru a ne ajuta să luăm deciziile cele mai corecte în mod spontan. Acest mecanism este legat de senzaţiile noastre corporale. Corpul nostru experimentează două tipuri de senzaţii: una de confort, cealaltă de disconfort. În clipa în care faceţi o alegere în mod conştient, urmăriţi cu atenţie reacţiile corpului dumneavoastră; întrebaţi-l: „Ce se va întâmpla dacă voi lua această hotărâre?” În cazul în care corpul vă trimite un mesaj de confort, este limpede că aţi luat hotărârea justă. În cazul în care corpul vă trimite un mesaj de disconfort, cel mai bine este să nu luaţi decizia respectivă.
Există oameni care simt aceste mesaje de confort şi de disconfort în zona plexului solar, dar cei mai mulţi le simt la nivelul inimii. De aceea, ori de câte ori trebuie să luaţi o decizie, focalizaţi-vă atenţia asupra inimii şi întrebaţi-o ce trebuie să faceţi. Aşteptaţi apoi răspunsul, sub forma unei senzaţii fizice. Oricât de slab ar fi, acesta va veni cu siguranţă. Numai inima poate cunoaşte răspunsul corect. Foarte mulţi oameni cred că inima este patetică şi sentimentală. În realitate, lucrurile nu stau deloc aşa. Inima este intuitivă, holistică, relaţională şi contextuală. Ea nu abordează realitatea în termeni de învins şi învingător, ci operează direct la computerul cosmic – câmpul potenţialităţii pure, cunoaşterea pură, puterea de organizare infinită – de unde preia toate informaţiile de care are nevoie. De multe ori ea nu pare deloc raţională, dar inima are o capacitate de calcul care depăşeşte cu mult în precizie limitele gândirii raţionale.
Legea karma-ei poate fi aplicată inclusiv pentru a face rost de bani, pentru prosperitate, pentru toate lucrurile bune pe care le doriţi. Dar mai întâi de toate trebuie să deveniţi conştienţi de faptul că viitorul dumneavoastră este generat de alegerile pe care le faceţi în fiecare clipă din viaţa dumneavoastră. Dacă veţi face acest exerciţiu de conştientizare în mod regulat, veţi putea aplica plenar Legea Karma-ei. Cu cât veţi deveni mai conştient în alegerile pe care le faceţi, cu atât mai multe decizii corecte veţi ajunge să luaţi, atât pentru dumneavoastră cât şi pentru cei din jur.
Ce se întâmplă însă cu karma din trecut şi cum ne influenţează ea prezentul? Există numai trei răspunsuri la această întrebare. Mai întâi de toate, este necesar să ne plătim datoriile. Este exact ceea ce fac marea majoritate a oamenilor, inconştient desigur. Această reacţie este la rândul ei o opţiune, pe care o putem prefera sau nu. De multe ori plata vechilor datorii implică foarte multă suferinţă, dar Legea karmei afirmă că nici o datorie nu poate rămâne neplătită. Contabilitatea pe care o ţine universul este perfectă, iar schimburile de energie curg în sensul compensării acestor datorii. Cea de-a doua opţiune pe care o putem alege constă în transmutarea şi transformarea karmei noastre într-o experienţă mai plăcută. Există un proces foarte interesant prin care ne putem întreba, atunci când ne plătim o datorie karmică: „Ce anume pot învăţa din această experienţă? De ce se întâmplă acest lucru şi care este mesajul universului pentru mine? Cum aş putea transforma această experienţă în ceva util pentru mine şi pentru ceilalţi oameni?”
Prin această atitudine noi putem căuta seminţele unor oportunităţi noi, asociindu-le apoi cu dharma noastră, cu scopul nostru în viaţă. Acest proces ne permite să ne transmutăm karma într-o expresie nouă. De pildă, dacă ne rupem piciorul în timp ce jucăm sport, ne putem întreba: „Ce pot învăţa din această experienţă? Care este mesajul pe care mi-l transmite universul?” Poate că mesajul constă în faptul că trebuie să încetinim puţin ritmul şi să fim mai atent cu corpul nostru.

Dacă dharma noastră constă în a-i învăţa pe ceilalţi ceea ce ştim, pornind de la întrebarea: „Cum i-aş putea ajuta pe semenii mei pornind de la această experienţă?”, ne putem decide să scriem o carte despre sport, sau putem crea nişte pantofi mai siguri, ori nişte suspensoare care să prevină accidente de felul celui care ni s-a întâmplat nouă. În acest fel nu numai că ne plătim datoria karmică, dar transformăm elementul advers într-un beneficiu care ne poate aduce bunăstare şi împlinire. Asta înseamnă transmutarea karmei într-o experienţă pozitivă.    Nu se pune problema de a scăpa complet de karma, ci de modificare a atitudinii noastre faţă de episodul karmic respectiv, generând astfel o karma nouă, pozitivă.
Cea de-a treia modalitate prin care ne putem trata karma constă chiar în transcenderea ei. A-ţi transcende karma înseamnă a deveni independent faţă de ea. Calea prin care ne putem transcende karma constă în experimentarea permanentă a Sinelui sau a Spiritului. Procesul ar putea fi asemănat cu spălarea unei rufe murdare într-un curent de apă curată. Ori de câte ori o spălăm, câteva pete de pe ea dispar. Cu cât o spălăm mai des, cu atât mai curată devine. În mod similar, seminţele karmei pot fi spălate sau transcense prin intrarea în starea de vid şi revenirea în lumea manifestată. Evident, acest lucru nu poate fi realizat decât prin practica meditaţiei.
Orice acţiune reprezintă de fapt un episod karmic. Băutul unei ceşti de cafea reprezintă un episod karmic. Acţiunea respectivă generează o amintire, care are capacitatea sau potenţialitatea de a genera apoi dorinţa (de a relua acţiunea respectivă). Programul operaţional (sofware-ul) al sufletului nostru este aşadar alcătuit din karma, memorie şi dorinţă. Sufletul nostru este un nod de conştiinţă care poartă în el seminţele karmei, amintiri şi dorinţe.     Devenind conştienţi de manifestarea acestor seminţe, putem deveni un generator conştient al propriei noastre realităţi. Făcând în mod conştient alegerile, putem începe să generăm acţiuni care să reprezinte o evoluţie pentru noi, dar şi pentru cei din jurul nostru. Asta este tot ceea ce avem de făcut.
Atât timp cât karma are un sens evoluţionist (progresiv) – deopotrivă pentru Sine şi pentru cei afectaţi de Sinele nostru – fructele ei vor fi fericirea şi succesul.

Aplicarea Legii karmei, sau a cauzei şi efectului Voi pune în aplicare Legea karma-ei, angajându-mă să urmez următoarele etape:
1. Astăzi voi deveni martorul conştient al propriilor mele decizii, în fiecare moment al zilei. Prin contemplarea conştientă a acestor opţiuni, le voi aduce în câmpul conştiinţei mele. Voi conştientiza astfel plenar faptul că cea mai bună cale de a mă pregăti pentru viitor constă în a trăi plenar conştient în prezent.
2. Ori de câte ori voi avea de făcut o alegere, îmi voi pune următoarele două întrebări: „Care sunt consecinţele alegerii mele?” şi „Ne va aduce această alegere – mie şi celor din jurul meu, care sunt afectaţi de ea – mai multă fericire şi împlinire?”
3. Îmi voi întreba apoi inima şi voi asculta răspunsul ei, exprimat sub forma unei senzaţii de confort sau de disconfort. Dacă alegerea mea îmi va trezi în inimă un sentiment de confort, voi merge înainte, fără a mă crampona însă de ea. Dacă ea îmi va trezi însă un sentiment de disconfort, voi examina mai atent consecinţele ei cu ajutorul lucidităţii interioare. Această tehnică de întrebare a inimii îmi va permite să iau cele mai bune decizii, cele care sunt corecte în mod spontan, deopotrivă pentru mine şi pentru cei din jurul meu.

Deepak Chopra

Metode antiagresiune…….

Prima este metoda antidotului: dacă cineva se gân­dește la tine cu ură, tu trebuie să te gândești la el cu iubire. Este cea mai simplă forma de apărare. Dacă țipă la tine, răspunde-i liniștit. Această metodă induce agresorului o stare cu care nu se identifică, dar o preia prin legea acțiunii și reacțiunii.

A doua metodă este aceea a conștientizării: dacă cineva te urăște, tu trebuie să înțelegi că ura este trecătoare, iar 7 secunde de liniște fac mai mult decât te aștepți și agresiunea începe să dispară.

Și în momen­tul în care vin ca o avalanșă necazu­rile asupra ta, tu trebuie să te gândești că toate sunt tre­cătoare și că vor lua sfârșit.

În a treia me­todă, folosim energia negativă care se îndreaptă spre tine . Este ca și cum ai cădea în mare și te-ai folosi de forța valurilor ca să ieși la mal.Această metodă este compusă din celelalte două plus suprapunerea gândului că oricâtă lume este pornită împotriva ta , există acolo sus tot timpul Cineva care te iubește.

Singura condiție ca ele să funcționeze este să fii suficient de treaz ca să simți diferența dintre energiile negative și cele pozitive,

și când ele sunt agresiuni externe sau sunt provocate din interiorul nostru, autoagresiuni.

Toate aceste metode sunt o cheiță de deschidere a minții și a su­fletului și un pas spre  întelegerea  vieții.

Din păcate, noi nu le cu­noaștem și nici nu le practicăm.

Dacă ne face cineva rău, sărim la gâtul lui să-i demonstrăm cine suntem și ce putem noi.

Noi nu răspundem cu dra­goste la ură, răspundem cu o teamă interioară la orice nu cunoaștem și la ce nu înțelegem.

Nu ne rămâne decât să cunoaștem realitatea din jurul nostru ca să stim de cine și cum să ne apărăm.

R.D.

Reclamă

Iertarea

Evenimentele negative ne afectează mai mult decât cele pozitive.

Amintirea lor este mai vie pentru noi și are o importantă mai mare decât amintirea elementelor pozitive în modelarea vieții noastre.

Despărțirile, accidentele, lucrurile pe care părinții ni le-au făcut și pe care noi le considerăm rele, pierderi financiare și chiar imaginea negativă care noi credem că o au cei din jurul nostru față de noi, ocupă cea mai mare a spațiului nostru psihic, lăsând puțin loc pentru cuvinte bune sau experiențe plăcute care ne-ar putea ajuta pe calea provocărilor vieții.

Omul are o capacitate extraordinară de adaptare, care stă în stare latentă înăuntrul lui.

Sute de studii științifice din întreaga lume confirma tendinta noastră spre negativitate : în timp ce o zi buna nu are nici un efect de durată în ziua următoare, o zi proastă are un efect de lungă durată.

Noi procesăm datele negative, mai rapid și mai bine decât datele pozitive,iar ele ne afectează cel mai mult.

Social, investim mai mult în evitarea unei reputații proaste decât în ​​construirea unei bune.

Emoțional, durează mult mai mult pentru a evita o stare proastă decat pentru a experimenta una bună.

Pesimiști au tendința de a evalua sănătatea lor mai precis decât optimiștii.

Remarcile negative ies în evidență și par mult mai autentice.

Indiferent de cât de multe zâmbete vedem în mulțime, vom observa mereu fața furiosă prima dată.

Omul obișnuit are o natură fatalistă, principiul unul din zece al mentalului uman este cel care ne guvernează aprecierile existenței. Dacă o persoană ne face să ne simțim bine de nouă ori , iar o dată ne supără ținem minte întâmplarea negativă ,o amplificăm până celelalte nouă se estompează.

Dar nu ne punem întrebarea ,chiar ne-a supărat el sau atitudinea noastră a fost cea care a ales supărarea .

Sunt situații în care ne pare rău de atitudinea care am adoptat-o în anumite situații ,iar dacă această atitudine o conștientizăm iar apoi ne cerem iertare pe toate planurile structurilor noastre, lucrurile iau o turnură neașteptată în valorizarea evenimentului petrecut.

Important este ca iertarea să fie manifestată în profunzime ,acel cineva implicat să simtă iertarea .

Iertarea este o trăire ,nu este doar o acțiune manifestată doar mental și fizic ,ea trebuie să implice sufletul ,părticica de Divin din noi care trebuie să fie catalizatorul oricărei acțiuni din existența noastră.

Fără iertare nu există iubire, iar iubirea fără iertare e doar un șir de vorbe goale.

Radu Drăgan

Autenticitatea – adevărata bogăție

„Niciodată n-ai fost acceptat de părinții tăi, de profesori, de vecini, de societate așa cum ești. Toată lumea a încercat să-ți aducă îmbunătățiri, să te facă mai bun. Toată lumea ți-a scos în evidență defectele, greșelile, slăbiciunile inerente oricărei ființe umane. Nimeni n-a pus accent pe frumusețea ta, nimeni n-a pus accent pe inteligența ta, pe grandoarea ta.
Simplul fapt de a fi viu este un dar nemaipomenit, dar nimeni nu ți-a spus vreodată să-i fii recunoscător existenței. Dimpotrivă, toată lumea bombăne, se plânge. Încă de la început, toți cei care te înconjoară îți spun întruna că nu ești ce ar trebui să fii, îți dau sfaturi, îți oferă idealuri mari pe care trebuie să le urmărești. Faptul că exiști nu e prețuit. Viitorul tău e prețuit, important e să devii cineva respectabil, puternic, bogat, renumit, nu doar un nimeni.
Condiționarea constantă a născut în mintea ta ideea: «Nu sunt suficient așa cum sunt, lipsește ceva. Și trebuie să fiu altundeva, nu aici. Nu ăsta e locul în care trebuie să fiu, ci undeva mai sus; trebuie să fiu mai puternic, mai dominator, mai respectat, mai cunoscut».
Mulți oameni ți-au transformat mintea conform ideilor lor despre cum ar trebui să fii. Și nu cu rea-intenție. Părinții te-au iubit, profesorii te-au iubit, societatea vrea să fii cineva. Intențiile au fost bune, dar înțelegerea a fost foarte limitată. Ei au uitat că nu poți transforma o gălbenea în trandafir, și invers.
Tot ce poți să faci e să ajuți trandafirul să crească mai mare, mai colorat, mai parfumat. Îi dai toate elementele necesare transformării culorii și parfumului – îngrășământul potrivit, solul potrivit, îl uzi când și cât trebuie –, dar nu poți să faci tufa de trandafiri să dea flori de lotus. Iar dacă începi să-i imprimi tufei de trandafiri ideea: «Trebuie să faci flori de lotus», imprimi o condiționare greșită. Nu numai că tufa asta n-o să poată să facă niciodată flori de lotus, ci întreaga ei energie va fi îndreptată pe un drum greșit, astfel încât ea n-o să mai dea nici trandafiri, căci de unde să ia energia de a da trandafiri? Iar când se va dovedi că n-au ieșit nici flori de lotus, nici trandafiri, firește că această biată tufă se va simți frustrată, golașă, nedemnă.
Așa se întâmplă cu făpturile umane. Animați de cele mai bune intenții, oamenii îți transformă mintea. Într-o societate mai bună, cu oameni mai înțelegători, nimeni nu va încerca să te schimbe. Toată lumea te va ajuta să fii tu însuți – iar să fii tu însuți e cel mai bun lucru din lume. A fi tu însuți îți dă tot ce îți trebuie pentru a te simți împlinit, tot ce poate să dea sens vieții tale. Simplul fapt de a fi tu însuți și a te dezvolta conform naturii tale va aduce împlinire destinului tău.
Asta e adevărata bogăție. Asta e adevărata putere.
Dacă fiecare ajunge să fie el însuși, tot pământul va fi plin de oameni puternici, inteligenți, înțelegători, împliniți și bucuroși că au ajuns acasă.”
(Osho, „Inteligența – Reacționează creativ la prezent”, Pro Editură și Tipografie, 2006)

Formele gând

  Rămâne bine stabilit că atunci când un om gândeşte, emite şiruri nesfârşite de forme-idei, care părăsind fiinţa umană se propagă prin spaţiu. La ieşirea din corpul duhului, ideile penetrează materia eterică, aflată peste tot în univers. Din această cauză materia eterică ce umple universul intră în vibraţie ondulatorie, sub forma unor sfere concentrice. Materia fluidică a spaţiilor nesfârşite este asemănătoare apei unui imens ocean. Prin urmare undele fluidice mentale pot fi comparate cu undele create de o piatră aruncată în apă, unde care pe măsură ce se îndepărtează de locul contactului dintre piatră şi apă, pierd tot mai mult din amplitudinea oscilaţiilor. Fenomenul propagării formelor-idei se aseamănă şi mai mult cu vibraţiile produse de limba ce loveşte clopotul unei biserici, vibraţii care pun în mişcare aerul ce se mişcă sub forma unor unde sferice concentrice.

La fel se petrece şi cu gândirea noastră. Ea joacă rolul clopotului, care, vibrând, pune în vibraţie materia subtilă mentală, risipită în universul nostru. Aceste unde ale materiei mentale întâlnesc mii şi milioane de alte unde, trecând unele prin altele fără să-şi perturbe vibraţiile şi fără să-şi devieze sensul mişcării. Fenomenul se aseamănă cu fenomenul fizic numit interferenţă, când undele de lumină trec unele prin altele fără să se deformeze. Se înţelege că puterea de propagare a undelor mentale este direct proporţională cu puterea prin care ideile au penetrat această materie şi au pus-o în mişcare; la rândul lor, ideile vor avea o vibraţie, o forţă, cu atât mai mare, cu cât ele aparţin unei game mai înalte din seria nesfârşită de idei create de duh.

Anumite împrejurări – ca de exemplu apropierea de sistemul nostru a unei comete, stările de opoziţie sau conjuncţie ale unor planete, efluviile magnetice mai mari ori mai slabe ale stelelor etc. – produc agitaţii în oceanul fluidic al universului. In acest caz, propagarea undelor ce vor purta ideile emise de duh va fi, oarecum, paralizată. In Cer totul se petrece asemănător ca şi pe pământ. Aceleaşi legi domnesc în toate lumile, de toate gradele, bineînţeles adaptate mediului respectiv. In zilele când magnetismul cosmic, solar sau planetar este mai mare, aerul e agitat şi sunetul clopotului de la biserică moare la o mică distanţa de el. Daca aerul e liniştit, vibraţiile clopotului se propagă în depărtare, fiind auzite până în satele vecine. Acelaşi fenomen se petrece şi cu propagarea ideilor noastre prin spaţiu. Când atmosfera mentală este calmă, gândirea noastră e purtată pe undele materiei mentale, până la locul destinat, impresionând destinatarul gândului nostru. Ziua, din cauza căldurii solare, aerul vibrează. Datorită curenţilor fluidici se produc agitaţii în atmosfera materiei mentale, motiv pentru care gândirea noastră nu străbate prin oceanul fluidic decât foarte greu şi la o distanţă apropiată. Noaptea, când aerul este mai liniştit şi materia gândurilor e mai calmă, ruga noastră, sugestia noastră, poate străbate prin oceanul fluidic la distanţe de zeci de ori mai mari decât în timpul zilei. Iată de ce se recomandă ca rugăciunea să o înălţăm la miezul nopţii. Ea va străbate spaţiile până la Soarele nostru, de unde anumite duhuri, îngeri-solari, au datoria să o transmită mai departe, prin tot universul, până la centrul Sferei divine, sediul Tatălui creator.

Când un om analizează ceva, face o reflexie, meditează asupra unei probleme oarecare, el creează idei. Ele neavând nici o destinaţie, ieşind din corpul eteric al omului, vor rămâne în jurul său, formând o atmosferă de gânduri în jurul capului. Cât timp acest născocitor de idei va fi activ, preocupat de diferite probleme ale vieţii, aceste idei nu vor avea nici un rol, nu pot produce nici un efect; insă de îndată ce creatorul lor va fi liniştit, cu mintea liberă, aceste idei, prin vibraţia lor, vor pune în vibraţie materia sa mentală, generând idei similare, cu aceleaşi forme, muzică şi culori, care emise în afara lor, le vor întări pe cele preexistente. Acum forţa lor a devenit dublă. Cu o alta ocazie, ideile vor lucra din nou asupra mentalului acestui om, şi gândul său va fi preocupat mereu de aceleaşi idei, bune sau rele, până într-o zi, când îl vor decide la o acţiune corespunzătoare acelei gândiri sau serii de idei.

Pentru a ilustra şi mai bine influenţa gândului asupra noastră, să luăm două exemple. Cineva a fost nedreptăţit sau păgubit de un altul. In mintea păgubaşului sau a nedreptăţitului s-a născut ideea de ură, de răzbunare. Această gândire a dat naştere unor forme-idei, care stau în preajma lui. Din timp în timp, aceste forme-idei se furişează în interiorul, în mentalul său, iar spiritul, amintindu-şi de paguba, de nedreptatea ce i s-a făcut este răscolit de ideea răzbunării. Gânduri noi întăresc pe cele dintâi, până când ideea urii şi a răfuielii, lucrând mereu asupra mentalului său, îl determină să execute fapta răzbunării, ce îi încolţise în minte. Astfel, într-una din zile, loveşte, rănind grav, sau ucigând pe cel care l-a nedreptăţit. Nefericitul crede că şi-a făcut dreptate, uitând că nu are dreptul să judece faptele omului pedepsite sau nepedepsite de legile omeneşti.

Iată de ce se impune să examinăm din timp în timp, ce fel de idei aleargă prin mintea noastră, şi de îndată ce constatăm că ele sunt de o calitate inferioară sau josnică, să trecem la alte idei, adică să căutăm să le gonim din mentalul nostru, pentru a nu ne mai influenţa. Dar este posibil ca gândul nostru să fie destinat pentru o anumită persoană. In acest caz, această formă-gând se îndreaptă, prin spaţiu, asemenea unui glonţ, până la persoana respectivă, şi dacă o va găsi liberă, se va introduce în corpul gândurilor ei şi de acolo va lucra asupra spiritului, producând anumite efecte, după natura şi destinaţia formei-gând. Dacă persoana destinatară este ocupată, forma-gând va sta în preajma ei până în momentul când, devenind liberă, se strecoară în interior şi o influenţează.

La fel, gândurile de iertare se duc ca o săgeată catre persoanele destinate, dar e posibil la unele persoane, din cauza naturii lor răutăcioase, mintea fiindu-le mereu într-o furtună, sa respinga formele-idei de iertare. Ele revin la autorul lor, dar în drumul lor de întoarcere – pe firul magnetic pe care au fost emise – atrag din spaţiu fluide mentale de acelaşi grad superior, acoperind cu binecuvântare emiţătorul. Acest om iertător a rupt orice legătură karmică cu acel spirit inferior, pentru că l-a iertat, iar pentru gestul său sublim a fost urcat pe o treaptă spirituală superioară.

Amintiţi-vă mereu că cea mai mare forţă din lume este ideea sau gândul. Cu gândul a creat divinul Tată tot ce vedem şi nu vedem, dar ideea cea mai sublimă este rugăciunea. In bucurie, mulţumiţi prin rugă Tatălui, în nenorocire, înălţaţi-vă gândul la Cel care conduce şi ţine în mână tot universul. Ideile rugăciunii se înalţă spre Centrul divin şi de acolo coboară o rază strălucitoare, care te scaldă dându-ţi sănătate în boală, ajutor în primejdie, mângâiere în durere, linişte şi pace sufletului tău zbuciumat.

Transmiterea şi puterea gândului a fost cunoscută cu mii de ani în urmă de marii preoţi din India, Chaldeea şi Egipt, dar dezvăluirea ei se pedepsea cu moartea, deoarece, dacă prin puterea gândului înţeleptul putea face bine, omul nepriceput putea face cel mai mare rău semenului său. Legile divine nu sunt scrise peste tot, dar încălcarea lor aduce asupra celui care a păcătuit toata greutatea lor. Vai de duhul care va întrebuinţa puterea gândului pentru a nenoroci pe altul!

Exista cazuri cand prin puterea gândului, a rugăciunii, se poate vindeca un bolnav. In diferite centre parapsihologice de pe glob se recurge la vindecarea sau eliberarea de vicii pe calea magnetismului, dar tot prin intermediul ideii. In acest scop, bolnavul este adormit, hipnotizat de către un magnetizor. După ce a fost complet adormit, i se spune: „Ai fost bolnav, dar de acum boala va trece, mâine vei fi mai bine, poimâine mai uşurat, iar peste trei zile vei fi complet vindecat.” Dacă e vorba de un viciu, i se sugerează să nu mai bea, să nu mai fumeze, să nu mai fure etc. De cele mai multe ori, dacă n-au intervenit alte împrejurări, această metodă a dat rezultate frumoase.

Ca orice în lume, obişnuinţa, buna educare duc la perfecţiune. Astfel şi corpul mental trebuie silit să lucreze ordonat, atent şi metodic. Suntem chemaţi să facem tot posibilul ca materia mentală să devină din ce în ce mai fină. In acest scop, vom hrăni corpul mental cu ideile unor conferinţe morale, ştiinţifice şi filosofice. Vom citi lucrările de seamă ale marilor gânditori ai omenirii. Dar mai presus de toate, ceea ce contribuie cel mai mult la fabricarea şi subtilizarea materiei mentale, este propria noastră gândire, reflectarea la ceea ce am făcut şi urmările ei, reflectarea la ceea ce va trebui să facem şi analizarea sub toate aspectele a efectelor ce vor urma. De la actele şi vorbele noastre, vom trece la vorbele şi faptele celor cu care am venit în contact. Care e dedesubtul vorbelor şi faptelor, de ce au procedat aşa şi nu altfel, ce au vrut ei să zică etc. Deosebit de mult se dezvoltă puterea gândirii noastre, când examinăm natura şi ordinea din ea.

Gândind mereu la probleme abstracte, filosofice, ne vom obişnui într-o asemenea măsură cu acest grad înalt de gândire, încât ideile banale sau josnice ne vor provoca neplăcere. O conversaţie trivială ne va determina să plecăm din acel mediu. Obişnuit cu adevărul, mentalul nostru nu mai e capabil să emită minciuna. Cantitatea de cunoştinţe acumulate ne face mai înţelept, aşa că zâmbim de milă când primim explicaţii şi argumentări care denotă o desăvârşită ignoranţă a naturii omeneşti şi a legilor naturii. Spiritul se va ascuţi într-o asemenea măsură, încât prin inducţie sau prin deducţie, întrevedem sau descoperim adevărul în toate situaţiile şi împrejurările cele mai complexe.

fragment  Din tainele vietii si ale universului – Scarlet Demetrescu

Reclamă