Iertarea

Evenimentele negative ne afectează mai mult decât cele pozitive.

Amintirea lor este mai vie pentru noi și are o importantă mai mare decât amintirea elementelor pozitive în modelarea vieții noastre.

Despărțirile, accidentele, lucrurile pe care părinții ni le-au făcut și pe care noi le considerăm rele, pierderi financiare și chiar imaginea negativă care noi credem că o au cei din jurul nostru față de noi, ocupă cea mai mare a spațiului nostru psihic, lăsând puțin loc pentru cuvinte bune sau experiențe plăcute care ne-ar putea ajuta pe calea provocărilor vieții.

Omul are o capacitate extraordinară de adaptare, care stă în stare latentă înăuntrul lui.

Sute de studii științifice din întreaga lume confirma tendinta noastră spre negativitate : în timp ce o zi buna nu are nici un efect de durată în ziua următoare, o zi proastă are un efect de lungă durată.

Noi procesăm datele negative, mai rapid și mai bine decât datele pozitive,iar ele ne afectează cel mai mult.

Social, investim mai mult în evitarea unei reputații proaste decât în ​​construirea unei bune.

Emoțional, durează mult mai mult pentru a evita o stare proastă decat pentru a experimenta una bună.

Pesimiști au tendința de a evalua sănătatea lor mai precis decât optimiștii.

Remarcile negative ies în evidență și par mult mai autentice.

Indiferent de cât de multe zâmbete vedem în mulțime, vom observa mereu fața furiosă prima dată.

Omul obișnuit are o natură fatalistă, principiul unul din zece al mentalului uman este cel care ne guvernează aprecierile existenței. Dacă o persoană ne face să ne simțim bine de nouă ori , iar o dată ne supără ținem minte întâmplarea negativă ,o amplificăm până celelalte nouă se estompează.

Dar nu ne punem întrebarea ,chiar ne-a supărat el sau atitudinea noastră a fost cea care a ales supărarea .

Sunt situații în care ne pare rău de atitudinea care am adoptat-o în anumite situații ,iar dacă această atitudine o conștientizăm iar apoi ne cerem iertare pe toate planurile structurilor noastre, lucrurile iau o turnură neașteptată în valorizarea evenimentului petrecut.

Important este ca iertarea să fie manifestată în profunzime ,acel cineva implicat să simtă iertarea .

Iertarea este o trăire ,nu este doar o acțiune manifestată doar mental și fizic ,ea trebuie să implice sufletul ,părticica de Divin din noi care trebuie să fie catalizatorul oricărei acțiuni din existența noastră.

Fără iertare nu există iubire, iar iubirea fără iertare e doar un șir de vorbe goale.

Radu Drăgan

Anunțuri

Autenticitatea – adevărata bogăție

„Niciodată n-ai fost acceptat de părinții tăi, de profesori, de vecini, de societate așa cum ești. Toată lumea a încercat să-ți aducă îmbunătățiri, să te facă mai bun. Toată lumea ți-a scos în evidență defectele, greșelile, slăbiciunile inerente oricărei ființe umane. Nimeni n-a pus accent pe frumusețea ta, nimeni n-a pus accent pe inteligența ta, pe grandoarea ta.
Simplul fapt de a fi viu este un dar nemaipomenit, dar nimeni nu ți-a spus vreodată să-i fii recunoscător existenței. Dimpotrivă, toată lumea bombăne, se plânge. Încă de la început, toți cei care te înconjoară îți spun întruna că nu ești ce ar trebui să fii, îți dau sfaturi, îți oferă idealuri mari pe care trebuie să le urmărești. Faptul că exiști nu e prețuit. Viitorul tău e prețuit, important e să devii cineva respectabil, puternic, bogat, renumit, nu doar un nimeni.
Condiționarea constantă a născut în mintea ta ideea: «Nu sunt suficient așa cum sunt, lipsește ceva. Și trebuie să fiu altundeva, nu aici. Nu ăsta e locul în care trebuie să fiu, ci undeva mai sus; trebuie să fiu mai puternic, mai dominator, mai respectat, mai cunoscut».
Mulți oameni ți-au transformat mintea conform ideilor lor despre cum ar trebui să fii. Și nu cu rea-intenție. Părinții te-au iubit, profesorii te-au iubit, societatea vrea să fii cineva. Intențiile au fost bune, dar înțelegerea a fost foarte limitată. Ei au uitat că nu poți transforma o gălbenea în trandafir, și invers.
Tot ce poți să faci e să ajuți trandafirul să crească mai mare, mai colorat, mai parfumat. Îi dai toate elementele necesare transformării culorii și parfumului – îngrășământul potrivit, solul potrivit, îl uzi când și cât trebuie –, dar nu poți să faci tufa de trandafiri să dea flori de lotus. Iar dacă începi să-i imprimi tufei de trandafiri ideea: «Trebuie să faci flori de lotus», imprimi o condiționare greșită. Nu numai că tufa asta n-o să poată să facă niciodată flori de lotus, ci întreaga ei energie va fi îndreptată pe un drum greșit, astfel încât ea n-o să mai dea nici trandafiri, căci de unde să ia energia de a da trandafiri? Iar când se va dovedi că n-au ieșit nici flori de lotus, nici trandafiri, firește că această biată tufă se va simți frustrată, golașă, nedemnă.
Așa se întâmplă cu făpturile umane. Animați de cele mai bune intenții, oamenii îți transformă mintea. Într-o societate mai bună, cu oameni mai înțelegători, nimeni nu va încerca să te schimbe. Toată lumea te va ajuta să fii tu însuți – iar să fii tu însuți e cel mai bun lucru din lume. A fi tu însuți îți dă tot ce îți trebuie pentru a te simți împlinit, tot ce poate să dea sens vieții tale. Simplul fapt de a fi tu însuți și a te dezvolta conform naturii tale va aduce împlinire destinului tău.
Asta e adevărata bogăție. Asta e adevărata putere.
Dacă fiecare ajunge să fie el însuși, tot pământul va fi plin de oameni puternici, inteligenți, înțelegători, împliniți și bucuroși că au ajuns acasă.”
(Osho, „Inteligența – Reacționează creativ la prezent”, Pro Editură și Tipografie, 2006)

Formele gând

  Rămâne bine stabilit că atunci când un om gândeşte, emite şiruri nesfârşite de forme-idei, care părăsind fiinţa umană se propagă prin spaţiu. La ieşirea din corpul duhului, ideile penetrează materia eterică, aflată peste tot în univers. Din această cauză materia eterică ce umple universul intră în vibraţie ondulatorie, sub forma unor sfere concentrice. Materia fluidică a spaţiilor nesfârşite este asemănătoare apei unui imens ocean. Prin urmare undele fluidice mentale pot fi comparate cu undele create de o piatră aruncată în apă, unde care pe măsură ce se îndepărtează de locul contactului dintre piatră şi apă, pierd tot mai mult din amplitudinea oscilaţiilor. Fenomenul propagării formelor-idei se aseamănă şi mai mult cu vibraţiile produse de limba ce loveşte clopotul unei biserici, vibraţii care pun în mişcare aerul ce se mişcă sub forma unor unde sferice concentrice.

La fel se petrece şi cu gândirea noastră. Ea joacă rolul clopotului, care, vibrând, pune în vibraţie materia subtilă mentală, risipită în universul nostru. Aceste unde ale materiei mentale întâlnesc mii şi milioane de alte unde, trecând unele prin altele fără să-şi perturbe vibraţiile şi fără să-şi devieze sensul mişcării. Fenomenul se aseamănă cu fenomenul fizic numit interferenţă, când undele de lumină trec unele prin altele fără să se deformeze. Se înţelege că puterea de propagare a undelor mentale este direct proporţională cu puterea prin care ideile au penetrat această materie şi au pus-o în mişcare; la rândul lor, ideile vor avea o vibraţie, o forţă, cu atât mai mare, cu cât ele aparţin unei game mai înalte din seria nesfârşită de idei create de duh.

Anumite împrejurări – ca de exemplu apropierea de sistemul nostru a unei comete, stările de opoziţie sau conjuncţie ale unor planete, efluviile magnetice mai mari ori mai slabe ale stelelor etc. – produc agitaţii în oceanul fluidic al universului. In acest caz, propagarea undelor ce vor purta ideile emise de duh va fi, oarecum, paralizată. In Cer totul se petrece asemănător ca şi pe pământ. Aceleaşi legi domnesc în toate lumile, de toate gradele, bineînţeles adaptate mediului respectiv. In zilele când magnetismul cosmic, solar sau planetar este mai mare, aerul e agitat şi sunetul clopotului de la biserică moare la o mică distanţa de el. Daca aerul e liniştit, vibraţiile clopotului se propagă în depărtare, fiind auzite până în satele vecine. Acelaşi fenomen se petrece şi cu propagarea ideilor noastre prin spaţiu. Când atmosfera mentală este calmă, gândirea noastră e purtată pe undele materiei mentale, până la locul destinat, impresionând destinatarul gândului nostru. Ziua, din cauza căldurii solare, aerul vibrează. Datorită curenţilor fluidici se produc agitaţii în atmosfera materiei mentale, motiv pentru care gândirea noastră nu străbate prin oceanul fluidic decât foarte greu şi la o distanţă apropiată. Noaptea, când aerul este mai liniştit şi materia gândurilor e mai calmă, ruga noastră, sugestia noastră, poate străbate prin oceanul fluidic la distanţe de zeci de ori mai mari decât în timpul zilei. Iată de ce se recomandă ca rugăciunea să o înălţăm la miezul nopţii. Ea va străbate spaţiile până la Soarele nostru, de unde anumite duhuri, îngeri-solari, au datoria să o transmită mai departe, prin tot universul, până la centrul Sferei divine, sediul Tatălui creator.

Când un om analizează ceva, face o reflexie, meditează asupra unei probleme oarecare, el creează idei. Ele neavând nici o destinaţie, ieşind din corpul eteric al omului, vor rămâne în jurul său, formând o atmosferă de gânduri în jurul capului. Cât timp acest născocitor de idei va fi activ, preocupat de diferite probleme ale vieţii, aceste idei nu vor avea nici un rol, nu pot produce nici un efect; insă de îndată ce creatorul lor va fi liniştit, cu mintea liberă, aceste idei, prin vibraţia lor, vor pune în vibraţie materia sa mentală, generând idei similare, cu aceleaşi forme, muzică şi culori, care emise în afara lor, le vor întări pe cele preexistente. Acum forţa lor a devenit dublă. Cu o alta ocazie, ideile vor lucra din nou asupra mentalului acestui om, şi gândul său va fi preocupat mereu de aceleaşi idei, bune sau rele, până într-o zi, când îl vor decide la o acţiune corespunzătoare acelei gândiri sau serii de idei.

Pentru a ilustra şi mai bine influenţa gândului asupra noastră, să luăm două exemple. Cineva a fost nedreptăţit sau păgubit de un altul. In mintea păgubaşului sau a nedreptăţitului s-a născut ideea de ură, de răzbunare. Această gândire a dat naştere unor forme-idei, care stau în preajma lui. Din timp în timp, aceste forme-idei se furişează în interiorul, în mentalul său, iar spiritul, amintindu-şi de paguba, de nedreptatea ce i s-a făcut este răscolit de ideea răzbunării. Gânduri noi întăresc pe cele dintâi, până când ideea urii şi a răfuielii, lucrând mereu asupra mentalului său, îl determină să execute fapta răzbunării, ce îi încolţise în minte. Astfel, într-una din zile, loveşte, rănind grav, sau ucigând pe cel care l-a nedreptăţit. Nefericitul crede că şi-a făcut dreptate, uitând că nu are dreptul să judece faptele omului pedepsite sau nepedepsite de legile omeneşti.

Iată de ce se impune să examinăm din timp în timp, ce fel de idei aleargă prin mintea noastră, şi de îndată ce constatăm că ele sunt de o calitate inferioară sau josnică, să trecem la alte idei, adică să căutăm să le gonim din mentalul nostru, pentru a nu ne mai influenţa. Dar este posibil ca gândul nostru să fie destinat pentru o anumită persoană. In acest caz, această formă-gând se îndreaptă, prin spaţiu, asemenea unui glonţ, până la persoana respectivă, şi dacă o va găsi liberă, se va introduce în corpul gândurilor ei şi de acolo va lucra asupra spiritului, producând anumite efecte, după natura şi destinaţia formei-gând. Dacă persoana destinatară este ocupată, forma-gând va sta în preajma ei până în momentul când, devenind liberă, se strecoară în interior şi o influenţează.

La fel, gândurile de iertare se duc ca o săgeată catre persoanele destinate, dar e posibil la unele persoane, din cauza naturii lor răutăcioase, mintea fiindu-le mereu într-o furtună, sa respinga formele-idei de iertare. Ele revin la autorul lor, dar în drumul lor de întoarcere – pe firul magnetic pe care au fost emise – atrag din spaţiu fluide mentale de acelaşi grad superior, acoperind cu binecuvântare emiţătorul. Acest om iertător a rupt orice legătură karmică cu acel spirit inferior, pentru că l-a iertat, iar pentru gestul său sublim a fost urcat pe o treaptă spirituală superioară.

Amintiţi-vă mereu că cea mai mare forţă din lume este ideea sau gândul. Cu gândul a creat divinul Tată tot ce vedem şi nu vedem, dar ideea cea mai sublimă este rugăciunea. In bucurie, mulţumiţi prin rugă Tatălui, în nenorocire, înălţaţi-vă gândul la Cel care conduce şi ţine în mână tot universul. Ideile rugăciunii se înalţă spre Centrul divin şi de acolo coboară o rază strălucitoare, care te scaldă dându-ţi sănătate în boală, ajutor în primejdie, mângâiere în durere, linişte şi pace sufletului tău zbuciumat.

Transmiterea şi puterea gândului a fost cunoscută cu mii de ani în urmă de marii preoţi din India, Chaldeea şi Egipt, dar dezvăluirea ei se pedepsea cu moartea, deoarece, dacă prin puterea gândului înţeleptul putea face bine, omul nepriceput putea face cel mai mare rău semenului său. Legile divine nu sunt scrise peste tot, dar încălcarea lor aduce asupra celui care a păcătuit toata greutatea lor. Vai de duhul care va întrebuinţa puterea gândului pentru a nenoroci pe altul!

Exista cazuri cand prin puterea gândului, a rugăciunii, se poate vindeca un bolnav. In diferite centre parapsihologice de pe glob se recurge la vindecarea sau eliberarea de vicii pe calea magnetismului, dar tot prin intermediul ideii. In acest scop, bolnavul este adormit, hipnotizat de către un magnetizor. După ce a fost complet adormit, i se spune: „Ai fost bolnav, dar de acum boala va trece, mâine vei fi mai bine, poimâine mai uşurat, iar peste trei zile vei fi complet vindecat.” Dacă e vorba de un viciu, i se sugerează să nu mai bea, să nu mai fumeze, să nu mai fure etc. De cele mai multe ori, dacă n-au intervenit alte împrejurări, această metodă a dat rezultate frumoase.

Ca orice în lume, obişnuinţa, buna educare duc la perfecţiune. Astfel şi corpul mental trebuie silit să lucreze ordonat, atent şi metodic. Suntem chemaţi să facem tot posibilul ca materia mentală să devină din ce în ce mai fină. In acest scop, vom hrăni corpul mental cu ideile unor conferinţe morale, ştiinţifice şi filosofice. Vom citi lucrările de seamă ale marilor gânditori ai omenirii. Dar mai presus de toate, ceea ce contribuie cel mai mult la fabricarea şi subtilizarea materiei mentale, este propria noastră gândire, reflectarea la ceea ce am făcut şi urmările ei, reflectarea la ceea ce va trebui să facem şi analizarea sub toate aspectele a efectelor ce vor urma. De la actele şi vorbele noastre, vom trece la vorbele şi faptele celor cu care am venit în contact. Care e dedesubtul vorbelor şi faptelor, de ce au procedat aşa şi nu altfel, ce au vrut ei să zică etc. Deosebit de mult se dezvoltă puterea gândirii noastre, când examinăm natura şi ordinea din ea.

Gândind mereu la probleme abstracte, filosofice, ne vom obişnui într-o asemenea măsură cu acest grad înalt de gândire, încât ideile banale sau josnice ne vor provoca neplăcere. O conversaţie trivială ne va determina să plecăm din acel mediu. Obişnuit cu adevărul, mentalul nostru nu mai e capabil să emită minciuna. Cantitatea de cunoştinţe acumulate ne face mai înţelept, aşa că zâmbim de milă când primim explicaţii şi argumentări care denotă o desăvârşită ignoranţă a naturii omeneşti şi a legilor naturii. Spiritul se va ascuţi într-o asemenea măsură, încât prin inducţie sau prin deducţie, întrevedem sau descoperim adevărul în toate situaţiile şi împrejurările cele mai complexe.

fragment  Din tainele vietii si ale universului – Scarlet Demetrescu

Reclamă

Întoarcere la realitate.

Trăim în vremuri de mare foame spirituală,iar în fiecare din noi se află și mijlocul de a depăși această foame.Oamenii din întreaga lume încep să simtă prezența unui sâmbure în interior.Această sămânță a fost ignorată multă vreme de sociologie,psihologie si de medicină.Fără a fi călauziți călăuziți în aceste domenii ,oamenii se văd nevoiți să caute metode de a o îngriji. Unii se îndreaptă spre înțelepciunea străveche, alții către tradițiile religioase,alții spre stiinta modernă.

Dar toate aceste lucruri încep să se schimbe.

Poate că simțiți un dor inexplicabil în interiorul vostru, nu vă speriați ,este Eul autentic din voi care vrea să iasă la suprafață, este acel ceva care face lucrurile să meargă ,este acel nu știu ce? pentru oamenii de știință ,este sufletul pentru oamenii mai puțini raționali. Dar oricum ar fi denumit ,nu putem să-i negăm existența pentru că îl simțim în fiecare moment al existenței.Este chemarea la schimbare ,este chemarea voastră spre adevăratele valori morale,spre voi ca entitate umană nu ca rotiță a unui mecanism automat care functionează după reguli pe care nu le-am trecut prin filtrul emoțional, le-am luat de bune pentru că funcționăm pe principiul AȘA TREBUIE indiferent dacă e bine sau rău.

Radu Drăgan.

Reclamă

Egoul și non-acceptarea

Ți-ai dat seama până acum că atunci când acuzi pe cineva de ceva, acea persoană te acuză la rândul ei, de același lucru?

„Ceea ce trăim în non-acceptare se acumulează la nivelul sufletului. Acesta, nemuritor fiind, revine mereu, sub diverse forme umane, cu tot bagajul adunat în memoria sa . Înainte de a ne naște, ne hotărâm ce anume dorim să reparăm în timpul următoarei încarnări. Această decizie și tot ceea ce am acumulat în trecut, nu sunt înregistrate în memoria noastră conștientă, respectiv ceea care aparține intelectului. De abia pe parcursul vieții ne vom da seama treptat de planul nostru de viață și de ce anume trebuie să reparăm.

Să nu lași ego-ul să-ți joace feste, ego-ul care încearcă adesea, prin toate mijloacele, să ne facă să credem că am încheiat o situație. Ni se întâmplă deseori să spunem : „Da, înteleg de ce celălalt acționat așa”, pentru a nu fi necesar să ne privim pe noi înșine și să ne iertăm. Ego-ul nostru încearcă astfel să găsescă o modalitate rapidă de a lasa de o parte situațiile neplăcute. Se întâmplă să acceptăm o situație sau o persoană fără să ne fi iertat pe noi înșine, sau fără să ne fi acordat dreptul de a-i purta pică celuilalt, sau a avea resentimente. Acest lucru însemnă „a accepta doar experiența”.

Este important să facem diferența între a accepta experiența și a se accepta pe sine.” Acesta acceptare este grea, deoarece ego-ul nostru nu vrea să accepte faptul că toate experiențele dificile pe care le trăim au ca unic scop să ne arate că și noi ne purtăm în același fel ca și ceilalti.

Depinde de fiecare dintre noi să hotărâm să ne luăm viața în propriile mâini, pentru a deveni stăpâni pe propria existență, în loc să lăsăm ego-ul fiecăruia să ne controleze viața. Dar a face față acestor lucruri necesita mult curaj deoarece în mod inevitabil se vor atinge vechile răni, care ne pot produce foarte mult rău, mai ales dacă nu au mai fost tratate încă din viețile anterioare.

Pentru a te ajuta, poți să te sprijini pe DUMNEZEUL tău interior care este omniscient (El știe tot), omniprezent (El este peste tot) și omnipotent (El este atotputernic).

Iar aceasta putere este mereu prezentă, vie în tine. Acționează astfel încât să te orientezi spre persoanele și spre situațiile care îți sunt necesare pentru a crește și a evolua, conform planului de viață ales înainte de a te fi născut.”

Lise Bourbeau – Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine

Reclamă

Rai și iad

„Un renumit samurai, cu o constituţie masivă, a hotărît într-o zi să viziteze un călugăr firav, sperînd să dobîndească acces la secretele Universului. ‘Călugare’, spuse el pe un ton agresiv, specific unui om obişnuit să comande, ‘învaţă-mă despre rai şi iad!’. Micul călugăr îl privi în tăcere pe vajnicul luptător. Apoi, după cîteva clipe, îi spuse samuraiului cu mult dispreţ: ‘Să te învăţ despre rai şi iad? Nu te-aş putea învăţa nimic. Eşti murdar! Miroşi urît! Sabia ta este ruginită! Eşti dizgraţios, o adevărată ruşine pentru clasa samurailor. Dispari din faţa mea imediat! Nu pot să te suport!’. Samuraiul era furios. Atît de furios încît întregul corp începuse să-i tremure. Faţa i se înroşise şi valuri de mînie îi străbăteau trupul. Fulgerător, fără să mai stea pe gînduri, samuraiul ridica ameninţător sabia deasupra capului, pregătindu-se să îl ucidă pe călugăr. ‘…Acesta este iadul.’, spuse, liniştit, călugărul, privindu-l. Samuraiul împietri, şocat de răspunsul călugărului.

Compasiunea şi calmul acestui omuleţ, care îşi riscase viaţa pentru a oferi o învăţătură despre iad! Samuraiul îşi coborî încet sabia, plin de gratitudine şi, pentru motive pe care nu le putea explica, inima sa se umplu pe data de o pace cum nu mai cunoscuse. ‘…Şi acesta este raiul’, adăugă, la fel de calm, călugărul.”

Reclamă

Legea naturii umane

 

Totii oamenii sunt guvernati de o Lege Naturala sau Lege Morala (Legea Binelui si Raului).

Aceasta Lege este speciala pentru ca omul poate alege sa nu o respecte. Sunt alte legi cum ar fi legea gravitatiei, si anumite legi biologice ce nu pot fi incalcate, adica suntem supusi lor.

Legea Naturii Umane este cunoscuta de totii oamenii, nimeni nu trebuie sa fie invatat cu privire la ea. Chiar daca mai exista diferente in pricipiile morale ale unor civililizatii, acestea nu sunt totale, comparati invataturile morale ale mai multor popoare si veti constata o asemanare uimitoare. Cine ar aprecia egoismul sau cine ar spune ca altruismul este rau.

Ori de câte ori vei găsi un om care spune că el nu crede într-un Bine şi Rău real, vei descoperi că-şi va retrage afirmaţia o clipă mai târziu. El poate să-şi încalce promisiunea pe care ţi-a făcut-o, dar dacă tu încerci să încalci o promisiune pe care i-ai făcut-o, înainte ca să poţi spune tu un cuvânt, el va protesta: „Nu e bine ce faci”.

Nici unul dintre noi nu respecta aceasta Legea a Naturii in totul.

Noi insine nu punem intotdeauna in practica felul de comportare pe care il asteptam de la altii.

Omul gaseste intotdeauna scuze cu privire la comportamentul sau. Am procedat asa pentru ca…. Dacă noi nu credem în comportarea decentă, de ce suntem atât de nerăbdători să ne scuzăm când nu ne-am comportat decent?

Observaţi că numai pentru purtările noastre rele găsim toate aceste explicaţii sau incercam sa dam vina pe altcineva. Numai stările de nervozitate le punem pe seama oboselii, a îngrijorării sau a foamei; pentru stările pozitive ne asumăm noi înşine meritul.

Acestea deci sunt cele două lucruri pe care am vrut să le spun. Mai întâi, că fiinţele umane, de pretutindeni de pe pământ, au această idee ciudată că trebuie să se comporte într-un anumit fel şi nu se pot debarasa de ea. În al doilea rând, ei nu se comportă aşa cum ar trebui. Ei cunosc Legea Naturii, dar o încalcă. Aceste două fapte sunt de importanţă fundamentală pentru orice sistem de gândire clar cu privire la noi înşine şi la universul în care trăim.

Extras din “Crestinismul redus la esențe”
C. S. Lewis

Reclamă