Conștiință de sine și sănătatea.

    Pentru ca sufletul să se poată manifesta pe pământ, are nevoie de trei învelişuri: emoţiile, mintea logică şi corpul fizic. Împreună acestea alcătuiesc personalitatea sau Ego-ul.
Sufletul sau Sinele este conectat la Sursa vieţii prin intermediul spiritului. Această punte permite conştientizarea atât a Ego-ului (personalităţii) cât şi a Sinelui ca parte a unei structuri universale a vieţii. Sufletul nu reprezintă o forţă străină care încearcă să influenţeze voinţa, ci poate fi privit mai degrabă ca un părinte iubitor ce arată calea copilului său, de multe ori speriat.
Unul din aspectele fundamentale ale vieţii, pe care unii îl privesc ca pe un dar, iar alţii ca pe un obstacol, este liberul arbitru care dă dreptul de a alege, de a accepta propriile experienţe, de a învăţa lecţiile oferite de acestea. Din cauza liberului arbitru mulţi oameni ajung să se teamă de eşec, de comiterea unor greşeli deşi, în realitate, acestea nu există, pentru că nici o experienţă nu reprezintă o pierdere, oricât de neplacută, ea predând sufletului o lecţie.
Conştiinţa totală de sine – Sinele – este alcătuit din şapte aspecte spirituale:
– cunoaşterea de sine;
– responsabilitatea pentru sine;
– exprimarea de sine;
– iubirea de sine;
– preţuirea de sine;
– respectul de sine;
– conştiinţa de sine.
În cazul celor mai mulţi dintre oameni, personalitatea preia controlul vieţii lor de zi cu zi. Pe masură ce balanţa se înclină dinspre personalitate către suflet, procesul este iniţial receptat ca o dizarmonie de către minte, care începe să primească două tipuri diferite de vibraţii, unele de pe nivelul sufletului şi altele de pe nivelul personalităţii. Dacă vibraţia sufletului ar înlocui într-un mod natural vibraţia personalităţii, schimbarea s-ar produce fără prea multe dezechilibre şi tulburări în viaţa individului. Dacă personalitatea opune rezistenţă, dizarmonia pe care o resimte iniţial mintea conduce la simptome precum tensiunea nervoasă, frustrarea, mânia, depresia etc. Dacă individul nu întreprinde nimic pentru a schimba vibraţia, în pofida acestor mesaje de avertisment, dizarmonia se va transforma în curând în boală.
Eşecul medicinii datorat faptului că nu tratează omul ca o fiinţă integrală (trup-minte-spirit) este dovedit în practică la cca. 80% dintre pacienţii suferinzi de boli cornice, la care medicamentele corect prescrise şi administrate nu remediază fundamental starea de sănătate, chiar dacă elimină într-o oarecare măsură simptomele.
Boala nu este o pedeapsă sau un semn de slăbiciune, ci un proces natural născut din necesitatea organismului de a corecta un dezechilibru prin intermediul formei fizice.
Multe boli sau indispozitii apar ca urmare a refuzului de a renunţa la vechile gânduri, emoţii, atitudini şi posesiuni. Motivele frecvente indicate de psihologi pentru nevoia agăţării de trecut sau incapacitatea de a merge înainte, către viitor, sunt teama şi vinovăţia. Pentru eliminarea acestor vechi „prieteni” este nevoie de credinţă (excluzând habotnicia religioasă sau fanatismul care conduc la o cristalizare a gândirii şi la incapacitatea de a progresa), iar aceasta nu se poate naşte decât prin contactul cu fiinţa interioară.
Boala poate fi privită ca o criză în viaţa omului, dar cuvântul „criză” provine din grecescul krisis, care înseamnă decizie, aşadar un punct de cotitură. Pământul însuşi se confruntă cu asemenea crize care determină dezastre naturale (erupţii ale vulcanilor, taifunuri, cutremure etc.) ce descătuşează cantităţi uriaşe de energie, pentru a restabili astfel echilibrul.
Corpul fizic încearcă să menţină un mediu armonios (proces cunoscut sub numele de homeostazie), detectând dezechilibrele încă din faza lor incipientă şi corectându-le înainte ca ele să fie aduse în câmpul atenţiei conştiente. Când influenţa minţii trece însă peste aceste ajustări, dezechilibrul poate ajunge în faza de criză, iar boala devine inevitabilă pentru a restabili armonia. În ceea ce priveşte starea de sănătate, este inutilă teama că după contracţia muşchiului inimii nu va urma o relaxare a acestuia, sau că după o inspiraţie nu va urma o expiraţie. Această stare de acceptare mai poate fi numită şi „obişnuinţă”. Ea permite creierului să se relaxeze faţă de acele procese care sunt deja cunoscute şi acceptate, concentrându-se exclusiv asupra aspectelor cu adevărat importante ale vieţii.

Christine Paige -La frontierele sănătății

Fericire sau nefericire……….

Omul nu se poate bucura de o fericire deplină pe pământ de vreme ce viața i-a fost dată ca încercare sau ispășire. Totuși, depinde de el de a-și face mai suportabile lipsurile și de a fi astfel fericit cât este posibil pe pământ. De cele mai multe ori, omul este artizanul propriei nenorociri. Practicând legea lui Dumnezeu, își păzește binele de necazuri și capaătă o fericire atât de mare cât îi permite existența sa grosieră. Noi suntem pedepsiți încă din aceasta viață datorită infracțiunii pe care am comis-o asupra legilor existenței corporale prin tot felul de necazuri ce reprezintă urmarea acestei infracțiuni și a tuturor exceselor noastre. Dacă ne întoarcem din aproape în aproape la originea a ceea ce numim nefericiri pământene vom vedea că acestea sunt, în mare parte, consecința unei prime abateri de la drumul drept. Prin această abatere, noi am deviat pe o cale greșită și în consecință  cădem în nefericire.

Fericirea pământească este relativă în funcție de poziția fiecaruia; ceea ce provoacă fericirea unuia duce la nefericirea altuia. Există totuși o măsură a fericirii comune pentru toți oamenii. Pentru viața materială, ea este dată de posesiunea necesarului; pentru viața morală, o buna conștiință și încrederea în viitor. Ceea ce este de prisos pentru unul nu devine necesar pentru alții și reciproc după poziția fiecăruia – asta conform ideilor noastre materiale, prejudecăților, ambiției noastre și piedicilor ridicole pentru care viitorul va face dreptate atunci când vom întelege viitorul. Fără îndoială cel ce avea un câștig de cincizeci de mii de lire și se trezește cu el redus la zece mii se crede foarte nefericit, deoarece nu poate face o bună figură în societate, nu-și poate ține rangul, nu-și poate satisface toate capriciile. El își inchipuie că-i lipsește strictul necesar dar sincer, este el de plâns cand alaturi de el sunt atatia care mor de foame și de frig și nu au o pernă pe care să-și odihnească capul? Înțeleptul pentru a fi fericit, privește în sinea sa, și niciodată în afară – acest lucru îi înalță sufletul spre infinit. Există rele independente în modul de acțiune și care îl surprind chiar și pe omul cel mai drept. În acest caz, omul trebuie să se resemneze și să suporte fără murmur, dacă dorește să progreseze. El găsește întotdeauna o consolare în propria conștiință care îi dă speranța într-un viitor mai bun, dacă va face ceea ce trebuie pentru a-l obține.

Uneori credem că Dumnezeu favorizează obținerea unor averi de către persoane ce par că nu le merită dar este o favoare doar în ochii celor care nu văd decât prezentul. Norocul este adeseori o încercare mai periculoasa decat mizeria. Relele acestei lumi sunt datorate nevoilor artificiale create de noi. Cel ce știe să-și limiteze dorințele și vede fără invidie ceea ce este mai presus de el se apără de decepțiile acestei vieti. Omul mai bogat este cel ce are mai puține nevoi. Noi învidiem plăcerile celor ce ne par fericiții acestei lumi, dar oare știm ce le este rezervat? Dacă se bucură doar pentru ei înșiși înseamnă că sunt egoiști și atunci va veni și reversul. Să-i plângem mai degrabă.

Dumnezeu permite uneori ca omul rău să prospere, dar fericirea sa nu este de invidiat căci el va plăti cu lacrimi amare. Dacă cel drept este nefericit, aceasta este o proba de care i se va ține cont dacă o va suporta cu curaj. Să ne amintim cuvintele lui Iisus: „Fericiți cei care suferă, caci ei vor fi mângâiați”. Omul nu este cu adevarat nefericit decât atunci când sufera de lipsă strictului necesar pentru viață și pentru sănătatea corpului. Aceasta lipsa este, poate, greșeala noastră, atunci nu trebuie să se facă răspunzător decât pe sine însuși; dacă este greșeala aproapelui, responsabilitatea cade asupra asupra celui ce a cauzat-o. Prin existența aptitudinilor naturale, Dumnezeu indică în mod evident vocația noastră în aceasta lume. Multe rele pot proveni și din faptul că nu ne urmăm aceasta vocație. Este adevarat, și deseori părinții sunt cei care din orgoliul său  fac ca proprii lor copii să se abată de la calea stabilită de natură, și prin aceasta deviere, compromit fericirea copiilor; ei vor fi răspunzători.

Când omul va practica legea lui Dumnezeu, el va avea o ordine bazată pe dreptate și solidaritate și el însuși va fi mai bun. Nimeni nu este fericit în totalitate, și cel pe care-l credem fericit ascunde tristeți sfâșietoare; suferința există peste tot. Totuși, sunt mai numeroase clasele sociale denumite suferinde, deoarece pământul este un loc al ispășirii.Ceea ce este rău în lume influențează adeseori ceea ce este bun și aceasta se petrece datorită slăbiciunii celor buni; cei răi sunt intriganți și îndrăzneți, cei buni sunt timizi; când vor dori, ei vor avea întâietate. Omul este adesea artizanul suferințelor sale materiale dar chiar mai mult este și autorul suferințelor morale. Suferințele materiale sunt câteodată independente de voință dar orgoliul rănit, ambiția nesatisfăcută, anxietatea, invidia, gelozia, toate pasiunile într-un cuvant, reprezintă torturi ale sufletului.

Invidia și gelozia !

Fericiti cei ce nu cunosc acești viermi ai sufletului. Cu invidia și gelozia, nici un moment de liniște, de repaus posibil pentru cel atins de aceste rele: obiectele poftei sale, a urii și necazului său i se înfățișează ca niște fantome ce nu-i dau pace nici o clipă și-l urmăresc până și în somn.

Invidiosul și gelosul sunt într-o stare de agitație continuă. Multe expresii înfierează cu tărie efectele anumitor pasiuni. Se spune de exemplu: a plesni de orgoliu, a muri de invidie, a se usca de gelozie sau ciudă, a-și pierde pofta de mâncare sau băutură, etc ; acest tablou este foarte adevarat.

Omul este deseori nefericit doar din pricina importantei acordate lucrurilor pământești; vanitatea, ambiția și cupiditatea nesatisfăcute reprezintă nefericirea lor. Dacă s-ar situa deasupra cercului stramt al vieții materiale și și-ar înălța gândul spre infinitul căruia îi este destinat, atunci vicisitudinile îi vor părea meschine și puerile, ca și necazurile unui copil ce se plânge de pierderea jucăriei ce-i procura plăcerea supremă. Cel ce nu vede fericirea decât în satisfacerea orgoliului și a poftelor grosiere este nefericit atunci când nu și le poate satisface, în timp ce acela care nu cere nimic în plus este fericit cu ceea ce altora li se pare o calamitate. Vorbim de omul civilizat, căci sălbaticul avand necesități și mai limitate nu este tulburat de aceleași pasiuni și angoase; modul sau de a vedea lucrurile este cu totul diferit. În civilizație, omul judecă nefericirea sa și o analizează; și aceasta cu cat este mai afectat, dar poate de asemenea să judece și să analizeze mijloacele de a o alina.

Aceasta alinare o gaseste in credința ce-i da speranta într-un viitor mai bun.

după   Allan Kardec – Cartea Spiritelor

Reclamă

Alegerile și conștiența.

      „Într-o stare de conştienţă simplă, alegerile cele mai progresiste par să vină spontan.

În timp ce ego-ul se chinuieşte cumplit cu fiecare detaliu al unei situaţii, o parte mai profundă a conştienţei noastre ştie ce să facă, iar alegerile ei apar cu o fineţe surprinzătoare şi într-o sincronizare perfectă. Deci, conştienţa fără alegeri este o altă denumire a conştienţei libere.
Alternativa este să ne concentrăm pe rezultate şi să analizăm cauza, adică: cine este alegătorul dinăuntru nostru? În acest moment trăim sub povoara SINELUI nostru trecut, care încetează să mai trăiască şi deci, trebuie să protejăm alegerile care compun acest SINE ce moare definitiv.
Alegerea trebuie să se facă din mers, iar corpul ne sugerează deja că acesta este modul natural de a exista, deci, încercă să trăim ca şi celulele. Celulele nu stochează energie deoarece nu ştiu niciodată ce va urma.
Toată lumea ştie cum să aleagă, dar puţini ştiu cum să se detaşeze. Doar prin detaşare
de fiecare experienţă, putem să facem loc pentru următoarea alegere.
Detaşarea este o aptitudine care se poate învăţa, iar odată învăţată vom trăi într-un mod mult mai spontan.
Cum putem alege fără să cădem în capcană?
– Să folosim la maxim fiecare experienţă.
– Să nu fim obsedaţi de corectitudinea sau incorectitudinea deciziei.
– Să încetăm a ne apăra imaginea de SINE.
– Să trecem dincolo de riscuri.
– Să nu luăm nici o decizie când avem îndoieli.
– Să vedem posibilităţile în tot ce se poate întâmpla.
– Să găsim ce anume ne aduce bucurie.
Folosirea la maxim a experienţei. Cultura populară preaslăveşte peste tot principiul care spune să-ţi trăieşti viaţa din plin. Adică: o fantezie a plăcerilor senzuale totale, un statut social, atracţie sexuală şi imaginea de Sine a unui învingător. Însă, realitatea este ceea ce înseamnă să experimentezi efectiv ceva din plin, în loc să cauţi o supraîncărcare senzorială, care durează pentru totdeauna, vom descoperi că experienţele trebuie să fie percepute la nivel de însemnătate şi emoţie. Însemnătatea este esenţială, dacă momentul acesta contează pentru noi, atunci îl vom experimenta la maxim.
A experimenta pe deplin acest moment sau orice moment, înseamnă să fim angajaţi pe deplin. A te acorda la alţii, înseamnă un flux circular, anume: noi ne trimitem pe noi în afară, către oameni şi primim în funcţie de modul în care reacţionează ei faţă de noi.
Dacă dorim să experimentăm viaţa din pe deplin, trebuie să închidem cercul.
Decizii corecte şi greşite. Dacă ne simţim stresaţi că am luat sau nu o decizie corectă, practic, presupuneţi că universul ne va răsplăti pentru un lucru şi ne va pedepsi pentru altul. Asta nu e o presupunere corectă, deoarece universul este flexibil adaptându-se la orice decizie am luat.

Corect şi greşit sunt construcţii mentale ale ego-ului.

Deepak Chopra

Reclamă

De ce sunt aici ?

Fiecare om are o misiune personală .

Fiecare om e unic.

Fiecare om are un destin .

În 1999 am cunoscut un om care mi-a schimbat existența,a fost lectorul meu la cursurile de radiestezie și inforenergetică. În 2000 el a plecat din această lume lăsându-mă cu multe semne de întrebare:

Cine sunt eu?

De ce am venit pe acest pământ?

Cine sunt cei din jurul meu?

De ce sunt prin preajma mea? .

Suntem mai mult decât vedem,auzim și atingem ?

Care ne sunt limitele și cum le putem depăși ?

Am descoperit după ani de cercetări că nimic nu este întâmplător, totul funcționează după un plan bine stabilit.Un plan care este mai presus de înțelegerea minții umane. O mulțime de forme de învățământ de la psihologie la științe ezoterice nu mi-au dat nici un răspuns la întrebările mele.

În urma lor am tras concluzia că nici una din ele nu au o formă finală ,formă care să poată spune “Da, asta e soluția la problema ta.

Viața nu e o căutare de soluții ,viața este o soluție ,viața nu e o gară în care stai să alegi cu care tren să mergi ,viața este un tren,un tren pe care l-ai luat de la început și în care ești până la sfârșit.

În acel tren urcă oameni,coboară oameni iar toți cei care fac aceasta o fac pentru tine ,ca tu să te descoperi mai usor,ca tu să afli cine ești și ce cauți aici cu adevărat.Răspunsul la ce căutăm noi de fapt nu se află înafară se află înăuntrul nostru,în spate la toate etichetele pe care existența ni le-a pus și a acoperit partea de esență care este inima noastră.

Acolo este Răspunsul,în inima noastră.

Recuperarea sacrului ne duce din starea de falsă identificare cu existența noastră zilnică tridimensională către renaștere, renașterea fiind momentul în care  ajungem să ne identificăm cu peisajul din sufletul nostru .

Servicii oferite:

Dezvoltare personală;
Psihologie ,Bioenergetică ,Biodetecție,
Echilibrare energetica – se obtine in urma unui stil sanatos de viata si a controlului interactiunii cu factorii externi si interni;
Reconectare la realitate – trăim aici și acum;
Anularea tiparelor mentale nocive;
Consiliere spirituală;
Vindecare ancestrală;
Conștientizarea cauzelor suferințelor.

Respirația – un mod de viață

Toate marile traditii spirituale ale lumii folosesc respirația ca vehicul de accesare ale straturilor mai profunde ale ființei, de conectare la dimensiunea sacră a existenței. Respirația este energie vitala în primul rând și este strâns legată de capacitatea de deschidere, acceptare și transformare. Respirația este cea care leagă “interiorul” cu “exteriorul” și conduce, ușor-ușor, la înțelegerea realității ca “tot”.

Nivelul inimii este punctul de intersecție între ființa transcendentală, verticală, infinită, și ființa întrupată, aflată într-un parcurs în timp și spațiu, într-o realitate creată. Inima este punctul în care putem cu adevărat să facem alegeri, pentru că reflecta spațiul extins al iubirii, acceptării și al păcii interioare. De la acest nivel de trăire și înțelegere nonconceptuală, apare vindecarea tuturor celorlalte niveluri de conștiință.

Respirația Inimii “parcurge” dimensiunea verticală și face posibilă conștientizarea faptului că fiecare chakră corespunde unei anumite realități, sau nivel de experimentare a realității, cu atribute specifice.

Simpla constientizare și setare a atenției are o dimensiune terapeutică intrinsecă, deoarece cresterea gradului de prezenta aduce după sine vindecare la toate nivelurile. Energia urmeaza întotdeauna atenția adusă la nivel de concentrare. Respirația Inimii lucrează foarte mult cu gestul energetic, conectat la respirație.

Omul, ca și întrupare și exprimare unică a divinului în realitatea fizică, este în fapt o ființă multidimensională, cu acces la experiențe nelimitate și cu un parcurs firesc și curgător, de la nivelurile cele mai dense până la cele mai subtile. De multe ori însă, experientele pe care le traversăm lasă urme neconștientizate ce se reflectă ca blocaje, limitări la nivel energetic, emoțional și în cele din urmă fizic, corpul fiind cea mai densă formă de energie pe care o experimentăm ca oameni. Frici neexprimate, cuvinte nerostite, emoții ascunse sau uitate, judecăți de sine, toate se oglindesc în identificarile în care ne risipim, uitând cine suntem de fapt – ființe deschise către esenta divină.

Inspirația corectă

Când inspiri, împinge stomacul înainte, simte cum toracele este „inundat” cu aer iar zona intercostală se depărtează, apoi ridică-ți pieptul (în timp ce încă inspiri).

Inspirația trebuie să fie un proces lin, lent, curgător, fără întreruperi.

 

Expirația corectă

Lasă-ți pieptul și toracele să se relaxeze – aerul va fi eliminat automat. Apoi, când tot aerul pare că s-a dus, împinge-ți stomacul ușor înăuntru, pentru a elimina orice „urmă” de aer din plămâni.

Când expiri, totul devine mult mai usor și firesc – cu excepția momentului când „ajuți” aerul să iasă, împingând usor stomacul înapoi.

Esențial pentru o respirație corectă:

  • Găsește un loc liniștit, unde să te retragi pentru a respira nederanjat de nimeni.Golește-ți mintea de gânduri. Deschide larg fereastra pentru ca aerul să inunde camera.
  • Fie că alegi să stai pe scaun, fie că stai pe podea cu picioarele încrucișate, important este să ții coloana dreapta. Orice poziție „cocoșată” va dăuna exactității cu care trebuie să efectuezi exercițiile de respirație.
  • Respiră adânc și lent, dacă vrei să te relaxezi.
  • Efectuează exercițiile pe stomacul gol. Dacă ai avut parte de o masă consistentă, lasă să treacă cel putin 3 ore până la momentul efectuării exercițiilor sau o oră și jumătate dacă masa a constat într-o gustare ușoară. Altfel, organismul tău, centrat pe digestie, nu va transporta suficient sânge încărcat cu oxigen până la creier, proces extrem de important în cadrul unei respiratii corecte.

Pentru beneficii maxime, poți efectua exercițiile de două ori pe zi ,dimineața devreme, înainte de micul dejun, și la începutul serii. Este bine să nu mănânci nimic timp de 15 minute după exerciții.

Conștientizează zilnic diferența între stările tale în lipsa acestui exercițiu și cele pe care le ai după ce l-ai făcut și fă tu alegerea dacă să-l continui sau să renunți la el . La nivel fizic acest exercițiu te încarcă cu aer ,element esențial vieții , iar la nivel subtil te încarcă cu energia Universului ,energie fără de care noi și nimic din jurul nostru nu ar funcționa.

Reclamă

Codul de legi ale lui Hammurabi.

Code-de-Hammurabi-1

Hammurabi,rege al Babilonului a rămas în istorie pentru renumitul său cod de legi, scris în jurul anului 1760 î.Hr. și care conține nu mai puțin de 280 de articole de lege. Anterior mai fuseseră realizate două astfel de culegeri de legi, de către regele sumerian Ur-Nammu (aprox 2050 i.Hr.) și regele Isinului Lipit-Ishtar (aprox 1860 i.Hr.) dar acestea erau mai puțin cuprinzătoare și nu s-au păstrat de-a lungul timpului decât fragmente din ele.

Iată o parte din legile lui Hammurabi, inscriptionate pe o bucata de diorit (rocă magmatică foarte dură) înaltă de 2,25 metri. Blocul de piatra a fost descoperit în 1902 la Susa, pe teritoriul actual al Iranului. Actualmente este expus la Muzeul Luvru din Paris, replici ale lui aflându-se la Muzeul Pergamon din Berlin și Muzeul de istorie naturală din New York.

Dacă cineva acuză pe altcineva fără să poată aduce vreo dovadă acuzațiilor sale, atunci acuzatorul va fi omorât.

Dacă cineva acuză pe altcineva și poate dovedi vina acestuia, el va fi răsplatit.

Dacă un judecător ia o decizie într-un caz ,dar apoi se dovedește că a greșit, judecătorul va plăti de douăsprezece ori cât a impus el acuzatului și nu va mai avea dreptul să judece alte cazuri.

Dacă cineva fură sclavul cuiva, va fi omorât. Dacă cineva găsește un sclav evadat și îl înapoiază stăpânului său, acesta va plăti celui care îi aduce sclavul doi șekeli.

Dacă un hoț este descoperit în timp ce fură, va primi pedeapsa cu moartea.

Daca cineva nu are grijă de stăvilarul sau barajul pe care îl are în grijă iar stăvilarul sau barajul cedează, atunci el va fi vândut iar banii astfel obținuți vor acoperi pierderea recoltei din pricina inundării culturilor. Dacă cineva inundă culturile unui vecin, îi va plăti acestuia pierderea.

Dacă cineva are o datorie pe care nu o poate plăti, atunci el se poate vinde pe sine sau un membru al familiei sale ca să muncească timp de trei ani pentru cel căruia îi este îndatorat.

Dacă o soție are relații cu un alt bărbat decât soțul ei, atunci ori amândoi cei vinovați sunt legați și aruncați în apă, ori soția este dăruită regelui ca sclavă.

Dacă un bărbat se folosește de violentă pentru a supune soția altui barbat să se culce cu el, atunci el va fi omorât iar femeia va fi considerată fără de vină.

Dacă un bărbat vrea să se despartă de o femeie care a dat naștere copiilor săi, atunci o parte din pămantul și din banii soțului trebuie dată soției. Atunci când copiii cresc, ea se poate recăsători.

Dacă un bărbat vrea să se despartă de femeia cu care nu a avut copii, atunci el îi va da înapoi zestrea și banii pe care i-a adus din casa tatălui ei.

Dacă cineva lovește pe altcineva de rang mai înalt, va primi pedeapsa cu biciuirea în public de șaizeci de ori.

Dacă cineva lovește pe altcineva de același rang, va fi obligat să îi plătească acestuia o mină de aur.

Dacă un bărbat lovește o femeie însărcinată iar aceasta pierde sarcina, atunci el îi va plăti femeii zece șekeli.

Dacă un constructor ridică o casă și o construiește bine, proprietarul va plăti doi șekeli pentru fiecare unitate de suprafață a casei. Dacă însă nu reușește și casa se prăbușeste omorându-l pe proprietar, atunci constructorul va fi omorât .

Dacă fiul proprietarului va fi muri la prăbușirea casei, atunci fiul constructorului va fi ucis.

Aceleași lucruri se petrec și în zilele noastre ,oare acum ar fi  aplicabile?

Dreptul omului de a judeca.

În prima zi când cunoaștem un om ,ne formăm o părere despre el.A doua zi ne oferă elemente noi,elemente care ne formează o nouă părere despre el, și uite așa ,zi de zi schimbăm imaginea care ne-o creăm referitor la cel de lângă noi.În prima zi l-am privit cu ochii de ieri,azi îl privim cu ochii de azi,mâine vom vedea…..Spunem că cei de lângă noi s-au schimbat,dar nu luam în calcul factorul EU, faptul că percepția și ochii prin care privim lumea s-au schimbat.

Schimbarea este manifestă la toți,de aceea imaginea celorlalți raportată la noi este relativă,cum și a celorlalți raportată la noi este la fel de relativă.Zi de zi sistemele noastre de referință se schimbă,imaginile și trăirile noastre diferă,pentru căși noi și ceilalți sunt diferiți de la o clipă la alta.

Atunci cum putem judeca pe cineva înainte de a ne judeca pe noi înșine.Ar trebui ca raportarea noastră între noi să o facă un sistem neutru,un sistem în ochii căruia suntem toți la fel ,un sistem imparțial ,iar imparțial este doar sistemul Divin.

Divinitatea este perfecțiune,este entitatea pe care noi o creăm prin alegerile și trăirile noastre,omniprezentă și omnipotentă , la care ar trebui să ne raportăm în evoluție.

Așa cum în relația cu copii noștri manifestăm Iubire și  Acceptare ,așa și Divinul manifestă acestea asupra noastră, ca dovadă că oricâte rele ar face un om ,este acceptat de Divinitate,i se da șansa de a-și repara greșelile, după Legillor Divine este tratat cu toleranță ,iar după Legile Sociale făcute de oameni plătește cu închisoarea sau în unele cazuri cu propria viață.

De câte ori nu am greșit în viață și nu am fost pedepsiți ? Divinitatea nu pedepsește pe nimeni,te lasă să faci alegerea acțiunilor tale. Oamenii pedepsesc ,oamenii judecă ,oamenii condamnă.

Atunci în evoluția noastră să învățăm de la alți oameni care la rândul lor au făcut greșeli ,sau să-l căutăm pe Dumnezeu să ne raportăm la EL?

R.D.26.03.2015

Reclamă