Forța din noi

Nimic din ceea ce posedăm, nici una dintre ființele la care ținem, nu ne aparțin cu adevărat și definitiv. În orice clipă riscăm să le pierdem, iar atunci când le pierdem, noi suntem obligați să facem apel la toate forțele din noi ce ne vor ajuta să suportăm această pierdere. Aceste forțe se află în credință, iubire, dezinteres, umilință, sacrificiu, și trebuie să le trezim în noi în mod conștient pentru ziua în care vom avea cu adevărat nevoie de ele.
Când totul le merge bine, este greu să îi convingi pe oameni că ar trebui să se concentreze asupra esențialului, pentru a fi pregătiți în ziua în care încercările vor apare. Fiindcă ele vor veni, este sigur, nimeni de pe pământ nu este scutit. Așadar, de ce să așteptăm să ajungem în mizerie, să fim bolnavi sau necăjiți, pentru a face apel la forțele spiritului? Dacă sunteți deja bine înarmați, nu numai că le veți depăși, dar veți ieși întăriți din ele.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

image

Anunțuri

Revelația….

Fiecare religie de pe acest pământ este în căutarea unui Adevăr Suprem în feluri diferite și cu metode de căutare diferite .

Cu cât învață mai mult o persoană, cu atât devine mai confuză.

Dar nu va fi capabilă să înțeleagă adevărul, pentru că nu știe nimeni care este adevărul .

De ce trebuie să înveți ?

Ca să știi.

Nu poți înțelege dacă nu știi.

Dar nu întotdeauna când știi , poți întelege .

Poți înțelege dacă experimentezi și îți transformi experiențele în credințe.

Un adevărat Maestru nu comunica informații : el dă ființă informației .

El te învață să-ți folosești cunoștințele, el te îndrumă pe calea meditației, el te învată cum să-ți potolești gândurile , să sortezi gândurile care te bântuie.

El nu vă dă teorii, ipoteze, filozofii: el te trimite înăuntrul sufletului tău să sapi din nou și din nou și din nou. Și el o face de multe ori împotriva ta, pentru că vrei răspunsuri clare de la el , vrei o filozofie de care să te agăți, o ideeîn care să crezi.

Un adevărat maestru nu îți va de o idee, o dogmă teologică. De fapt, el va face în așa fel încât tot ceea ce știi să uiți , să-ți descoperi propria credință cu care te identifici.

Și încet , încet te va lăsa cu totul gol, astfel încât să poți vedea singur cine ești , și asta nu raportat la o dogma , la o teorie , nu în funcție de o idee.

Religiile sunt descrieri diferite ale aceluiași adevăr.

Că în interiorul nostru există ceva mai presus de noi care ne așteaptă dintotdeauna să-L descoperim.

El a făcut primul pas .

Mai trebuie să facem și noi un pas înspre El.

Nu descoperirea sinelui este revelația .

Calea este revelația.

Revelația se petrece în interiorul tău atunci când descoperi cine ești și de ce ești aici.

Asta se poate întâmpla în fiecare dintre voi .

Dar întodeauna se va întâmpla după ce faceți pasul.

R.D.Reclamă

Religie și credință

Religia şi credinţa, două cuvinte pe care oamenii le asociază destul de des. Ba unii, le cred sinonime. Şi totuşi, care este deosebirea dintre oamenii religioşi şi oamenii credincioşi?

Deosebirile sunt destul de multe şi evidente, din păcate.

1. Religia poate îngrădi, credinţa nu. De câte ori ţi s-a spus să nu faci o faptă bună pentru că oamenii pot înţelege altceva? De câte ori Isus Însuşi a fost „oprit” de la unele fapte pentru că nu erau încadrate în normele religiei de atunci? Fariseii(religia) au îngrădit minunile din acea perioadă, Isus(credinţa) nu.

2. Oamenii religioşi pot deveni extremişti, credincioşii nu. Des am observat oameni care cad dintr-o extremă în alta. Am văzut şi auzit oameni care şi-au bătut copiii până la sânge pentru că nu au vrut să poarte batic sau că nu s-au conformat unor reguli din biserică. Ştiu oameni care şi-au aruncat copiii în stradă numai pentru că nu au primit Cuvântul Domnului aşa cum l-au primit şi ei. Sau…ştiu oameni care nu au ştiut cum să-şi folosească libertatea în Hristos şi au ajuns să frecventeze discotecile, barurile şi să întreţină relaţii sexuale înainte de căsătorie şi încă să afirme că sunt liberi în Hristos. Asta face religia. Asta fac oamenii religioşi. Cad dintr-o extremă în alta. Credinţa? Nu. CREDINŢA te face liber în Hristos!

3. Religia poate provoca războaie. Credinţa nu. Cele mai sângeroase războaie au fost din cauza religiei. Cele mai dureroase torturi au fost pentru religie. Masacre, violuri, ucideri în masă şi acte de terorism. Toate din cauza religiei. De fapt, este principalul argument al ateilor. Dacă religia este atât de bună, de ce atâtea războaie? Da…s-ar putea să rămâneţi cu gura căscată pentru că spun asta. Dar de ce să vă mint? Să deschidem ochii. Credinţa promovează pacea…şi blândeţea.

4. Religioşii urăsc. Credincioşii nu. Aţi întâlnit şi voi acele priviri pline de ură din partea unor oameni religioşi? Aţi primit şi voi acea ameninţare plină de ură: „iadul e pentru tine” sau „în iad ai să putrezeşti”? De unde atâta „căldură” fraţilor? Oare nu suntem prea plini de zel, sau să zic…de ură? Oare nu ar trebui să ne rugăm pentru cei păcătoşi, nu să-i ameninţăm şi să le aruncăm priviri duşmănoase pentru că s-au pierdut pe cale? Asta fac religioşii. Credincioşii îi îndreaptă cu blândeţe, le curăţă rănile şi suferă împreună cu ei.

5. Oamenii religioşi se concentrează pe tradiţii. Oamenii credincioşi pe Hristos. Voi nu v-aţi săturat de acele tradiţii în care oamenii se dau peste cap să le ţină? Oare nu ne-am ascuns în spatele unor tradiţii şi am uitat adevăratul scop al nostru? Al lui Dumnezeu? Oare nu chiar Isus a încălcat una din tradiţiile fariseilor? Să vă mai întreb ceva: „Nu cumva L-am înlocuit pe Hristos cu nişte tradiţii trecătoare?

Poate că vă simţiţi jigniţi unii dintre voi de aceste afirmaţii. Eu am spus ce am avut pe inimă. Voi sunteţi datori să vă cercetaţi fiecare şi să cercetaţi scripturile. Şi…lăsaţi-L pe El să vă vorbească. Multă credinţă, dragii mei!

sursa stiricrestine.ro

Reclamă

Legăturile karmice………….

“Cu oamenii care îţi sunt acum foarte apropiaţi, sau care îţi sunt rude, ai avut relaţii strânse şi în vieţile anterioare, deşi probabil că în „roluri” diferite. Prietenii tăi din prezent ţi-au fost tovarăşi în trecut. Mama de acum ţi-a fost, poate, frate sau fiică şi soţul din această viaţă s-ar fi putut să-ţi fi fost atunci soţie sau un bun prieten. Ai ales să fii împreună cu oameni pe care i-ai cunoscut înainte şi cu care ai fost într-un anumit raport, pentru a putea avea ocazii de a-ţi echilibra karma pe care o ai cu ei, sau pur şi simplu din bucuria de a fi iarăşi împreună.
Când îi întâlneşti în această viaţă, sufletul tău îşi aminteşte de ei şi de momentele petrecute împreună cu ei în trecut.

Karma ta este o împletitură formată din relaţiile şi experienţele pe care le-ai avut cu oamenii din viaţa ta. Multe din relaţiile prezente sunt o reflectare a legăturilor vieţilor trecute cu oamenii cunoscuţi atunci. Dacă în trecut relaţia a fost negativă, înseamnă că acum aţi ales să fiţi împreună pentru a corecta karma prin echilibrarea ei şi aducerea ei la un nivel pozitiv. Atunci când aveţi probleme cu cei pe care îi cunoaşteţi acum şi cu relaţia cu ei, în majoritatea cazurilor acest lucru se datorează karmei negative dintre voi pe care v-aţi creat-o unul altuia în altă viaţă.

Dacă în trecut aţi avut o relaţie pozitivă, ea se continuă şi în prezent şi se întăreşte şi mai mult.

Când, întâlnind pe cineva pentru prima oară, simţi că între voi există o puternică legătură, înseamnă ca aţi trecut împreună, într-o viaţă anterioară, prin întâmplări şi experienţe comune, fie pozitive, fie negative. Mai există şi alţi oameni cunoscuţi cu care aţi stabilit legături karmice în alte vieţi. Poţi simpatiza sau antipatiza pe cineva de la prima privire, fără să îţi explici de ce. Este semnul clar al unei relaţii karmice din trecut. Ai senzaţia precisă că ceva trebuie făcut pentru echilibrarea relaţiei dintre voi.

Există totdeauna un motiv serios de a te întâlni cu cineva în această viaţă şi motivul devine evident la câtva timp – zile sau săptămâni sau luni – după ce întâlneşti persoana respectivă.

Relaţia voastră prezentă indică o legătură karmică trecută. Fie că cei pe care îi cunoşti sunt simple suflete de care eşti legat karmic, relaţia actuală cu ei are un scop precis. Scopul poate consta ori în aprofundarea relaţiei dintre voi, ori în rezolvarea karmei dintre voi prin echilibrare, karmă pe care v-aţi făcut-o cândva; în cele mai multe cazuri este vorba de o combinaţie a ambelor motive.

Stările emoţionale din vieţile trecute se transmit de la o viaţă la alta şi influenţează relaţiile şi simţămintele în mai multe vieţi succesive. Multe din problemele din prezent îşi au rădăcina într-o viaţă anterioară. Problemele create atunci, până ce se rezolvă, continuă să influenţeze relaţia prezentă şi experienţele trăite împreună cu acea persoană.

Relaţia ta de acum poate fi o continuare a unei relaţii precedente şi poate reflecta fapte care au avut loc şi nu s-au echilibrat atunci. Relaţia actuală există pentru a plăti datoriile karmice şi pentru a învăţa.

„În război şi în dragoste totul este permis” poate fi valabil într-un sens negativ în cazul unei răzbunări, dar sub nici o formă nu te ajută din punct de vedere spiritual la echilibrarea karmei pe care ţi-ai dobândit-o. Tot ce-ai făcut cuiva, într-o viaţă trecută sau în prezent, se întoarce împotriva ta, ca un bumerang, până ce se rezolvă. Dacă acum manevrezi pe altcineva, te vei găsi în situaţia unei marionete trasă de sfori în viaţa viitoare. Dacă tratezi pe cineva cu respect, tot aşa vei fi şi tu respectat.

Karma pe care o împarţi cu alte persoane existente acum în viaţa ta, se manifestă în moduri foarte variate. Dacă arunci o privire asupra situaţiilor prin care ai trecut cu persoanele care îţi sunt apropiate şi îţi laşi gândurile să curgă, încercând să vezi cum oglindeşte prezentul trecutul, vei conştientiza legăturile din trecut care vă leagă si care determină respectivele situaţii. Motivul de a fi împreună cu cineva în această viaţă este faptul că în acest moment împrejurările sunt cele mai potrivite pentru a vă rezolva karma existentă între voi.

PLĂTIREA DATORIILOR DIN TRECUT

Echilibrarea karmei şi învăţarea lecţiilor sunt complementare una faţă de alta, deşi ele pot fi separate şi distincte între ele. Sunt situaţii în care prima trebuie să fie învăţată lecţia şi pe urmă echilibrată karma, aşa cum în alte cazuri karma este cea care trebuie mai întâi echilibrată pentru a putea învăţa apoi lecţia. Plătirea datoriilor din trecut este trăită ca un proces care te conduce, prin diferite nivele de conştienţă şi înţelegere, la numeroase experienţe, pe măsură ce acţiunile, reacţiunile şi interacţiunile îşi fac apariţia în prezent.

Experienţele pe care le trăieşti reprezintă tot atâtea trepte care te ajută să ajungi în inima problemelor. Treptele sunt clădite din experienţe care duc una din alta. După ce înveţi o lecţie sau o parte din ea, te deplasezi mai departe pentru a învăţa alte părţi ale lecţiei, sau pentru a păşi mai sus spre o altă lecţie sau spre un nivel de conştienţă superior. Treptele se unesc şi formează o scară care te conduce, indicându-ţi modul de a-ţi completa lecţiile şi de a-ţi echilibra karma. Scara pe care păşeşti te ajută să înţelegi natura experienţelor prin care treci şi, în mod simbolic, treptele te conduc spre spiritualitate.

Când priveşti în prezent în tine pentru a afla trecutul, vei descoperi baza de plecare a lecţiilor din prezent şi a karmei. Vei vedea toate etapele parcurse până să ajungi unde te afli acum şi îţi vei da seama cum experienţele din trecut le-au creat pe cele din prezent. Examinând situaţiile prezente, vei conştientiza faptul că de fapt tu ştii intuitiv ce trebuie făcut pentru a-ţi echilibra karma şi a învăţa lecţiile.

Stările tale emoţionale constituie un barometru permanent al modului cum te străduieşti să-ţi rezolvi echilibrul. Pe măsură ce-ţi conştientizezi karma, fii foarte atent la simţămintele pe care le încerci faţă de situaţiile şi relaţiile în care eşti implicat(a). Observă motivele şi cauzele subterane, încearcă să înţelegi de ce reacţionezi astfel în faţa evenimentelor vieţii. Simţămintele încercate îţi vor arăta care îţi este lecţia şi ce trebuie să faci ca să-ţi echilibrezi karma.”

Gloria Chadwick

Sursa: drumuricatretine

Reclamă

Fără credință nu există vindecare.

Orice proces de vindecare începe întotdeauna din interior. Spiritul ne vindecă trupul. Mâinile unui medic pot efectua o operație chirurgicală, iar medicina poate asigura anumite circumstanțe ajutătoare pentru starea de sănătate, dar cel care efectuează vindecarea propriu-zisă este întotdeauna spiritul. Un corp lipsit de spirit nu ar putea fi vindecat. De altfel, el nici nu ar putea trăi decât foarte puțin. În lumea spiritelor celulele corpului uman au fost astfel programate astfel încât să asigure prelungirea indefinită a vieții. Ele au fost programate să se regenereze singure, să înlocuiască vechile celule deteriorate cu altele noi și viguroase, astfel încât viața în sine să nu aibă de suferit. La un moment dat, s-a produs un incident care a schimbat această stare de lucruri. Corpurile noastre nu mai sunt ale noastre,le-am dăruit falsei civilizații, civilizație pe care o considerăm sfântă și am adoptat-o ca mod de viață.Corpul nostru trebuie să moară, dar noi avem puterea de a ne modifica celulele prin credința și prin energia noastră pozitivă, astfel încât să ne putem vindeca, dacă acest lucru este în acord cu voința lui Dumnezeu. Nu trebuie să uităm că niciun proces de vindecare nu se poate efectua fără această voință.

Bolile de care suferim în propria noastră viață sunt rezultatul depresiei sau al sentimentului că nu suntem iubiti. Noi înșine suntem cei care ne creem bolile!

Procesul de vindecare începe odată cu dialogul interior pozitiv. Dacă am iden­tificat boala sau problema de care suferim, noi trebuie să îi aplicăm un remediu verbal. Altfel spus, trebuie să în­depărtăm gândurile legate de boală din mintea noastră și trebuie să începem să ne gândim numai la vindecarea ei. Apoi trebuie să verbalizăm această vindecare, bazându-ne pe puterea cuvintelor și a gândurilor noastre. Acest lucru activează inteligența noastră inerentă, care începe să ne vindece.   Cea mai bună formă de verbalizare este rugăciunea cu cele doua componente de bază iubire și iertare.Dumnezeu doar tebuie să vadă că nu numai dorim vindecarea ci și facem ceva pentru asta. Doar statul în genunchi borborosind o rugăciune nu va vindeca pe nimeni. Este necesară acțiune și fermitate în această acțiune. Când este acțiune energiile divine se pun în mișcare. Noi trebuie să trăim în funcție de credința noastră, nu de ceea ce vedem. Vederea are legătură cu mintea cognitivă, analitică. Ea raționalizează și justifică. Credința este guvernată de spirit, care este un principiu emoțional, ce acceptă și integrează în interior. La fel ca în cazul oricărei alte facultăți, cea mai bună cale de a ne amplifica puterea credinței constă în a o practica. Dacă vom învăța să ne folosim mai plenar de ceea ce avem, vom primi întotdeauna mai mult. Aceasta este o lege spirituală.

Dezvoltarea credinței poate fi comparată cu plantarea unor semințe. Chiar dacă o parte dintre acestea vor cădea pe un sol mai puțin propice, noi tot vom obține o anumită recoltă. Orice act de credință reprezintă o binecuvântare pentru noi. Cu cât devenim mai eficienți în practicarea credinței noastre (lucru care se întâmplă tot prin practică), cu atât mai mare va fi recolta pe care o vom culege. Orice sămânță dă naștere exclusiv la planta din specia ei. Și aceasta este tot o lege spirituală.Ce semeni aceea culegi.

Reclamă

Superficialitate și umbră.

Deși este incontestabil faptul că oamenii sunt capabili de o mare iubire, istoria este plină de atrocitați ,brutalitate ,crime și războaie. În ciuda tuturor realizărilor noastre minunate, noi oamenii  am fost forța cea mai feroce și distructiv care a trăit vreodată pe Pământ ,iar  eterna întrebare cu care am rămas este”de ce ?”. În comportamentul nostru de zi cu zi, de ce noi, oamenii, sunem tot timpul în competiție , egoiști și agresivi atunci când în mod clar idealurile de viață trebuie să fie total opuse, respectiv cooperare, altruism și iubire?
Putem observa  că viața umană a devenit tot greu de suportat ,suferințele umanității sunt tot mai pregnante ,iar natura in anumite zone ale pământului este în declin  ?!
Este dificil  să răspundem corect la această cea mai adâncă și mai întunecată întrebare a noastră care vizează imperfecțiunea și perfecțiunea umană, de ce oamenii ori sunt fundamentali buni ,fundamental răi sau un mix într-o anumită proporție dintre cel două antistări .
Într-adevăr, celebrul psihanalist Carl Jung s-a referit la subiectul terifiant al condiției umane, când a scris că „Atunci când umbra noastra apare … este destul de limitată posibilitatea pentru un om să recunoască răul relativ al naturii sale, dar este o experiență rară și o șansă unică în  viață pentru om să privească în fața răul absolut ,să se confrunte cu el și să-l transforme in bine înțelegandu-l ”  .
Da, „fața răului absolut” este „zguduitoarea  posibilitate – dacă permitem minții să se gândească la asta – ca noi, oamenii trăim dintr-o falsă realitate !
Socrate a spus că „viața neexaminată nu merită trăită” , și este adevărat că este imperios necesar  pentru a ne înțelege să ne autoexaminăm propria condiție umană , dar putem observa că de cate ori ne apropiem de răul absolut ,de umbra noastră , mintea incepe să producă îndoieli, și ne îndepartează de la confruntarea cu noi înșine.

Toate aceste amânări ale autoconfruntării sunt rezultatele neintelegerii unei trăsături umane care marchează omul până in cele mai subtile structuri.

SUPERFICIALITATEA -vine din lipsa unui sistem de valori bine conturat,când orgoliul și stimulii externi nasc în interiorul tău nevoia de a te alinia prin comparație la o societate sau un statut social care este considerat ca stadiu evolutiv avansat.
Aceste false stadii de evoluție sunt transformate în etaloane de ce care au nemulțumiri, de cei care nu sunt împăcați cum destinul lor ,și nu doar că nu fac nimic cu ei ,ci mai au și pretenția ca să schimbe lumea din jurul lor ,astfel creând  o realitate în care ei să se poată să își alimenteze partea întunecată pe care refuza să o scoată la suprafața.
Superficialitatea are ca și daună colaterală majoră incertitudinea.Orice conștientizare nefinalizată ,nu face decât să alimenteze lipsa unei credințe care se construiește prin observație și experimentare ,și care în urma finalizării se transformă în adevăr,iar odată implementat in structuri ia valoarea unei credințe nestrămutate asupra căruia „gura lumii”nu mai are nici un efect.
Superficialitatea mai are un fundament solid pe care se dezvoltă iar acela este lipsa idealului existențial și implicit a fermității care ne motivează în finalizarea lui.
Idealul este tratat de cei care îl au ca pe o proiecție a ceea ce ei doresc să dețină ,să fie proprietarii acestui ideal.
Idealul existențiale nu este dorință.

E total greșit ,idealul trebuie să aibă ca reprezentare starea emoțională ,mentală și fizică a ceea ce consideri tu o treaptă în drumul tău spre perfecțiune. Idealul este o noțiune atemporală și aspațială ,este o stare prezentă care prin trăirea clipei cu conștientă te modifică  în ceea ce tu simți că te alimentează și te potențează pentru pasul următor ,pas pe care nu îl cunoști ,dar în momentul în care te apropii de el te identifici cu el și ți se potrivește ca o mănușă.
Identificarea momentului îți da certitudinea că ești pe linia destinului și nu împotriva lui luptându-te cu morile de vânt.
Judecata ,comparația, dorința egoistă ,nonvalorile sunt elementele care te ajuta să identifici dacă ești pe valul existențial sau împotriva lui.

Și toate acestea nu aparțin celor din jurul tau ,sunt doar ale tale și numai tu poți face ceva cu ele.
Iar când vei înțelege ca trebuie sa faci cu ele vei mai avea parte de o întrebare :”De când sa încep?” Bănuiți răspunsul.

Radu Drăgan

Reclamă

A trăi în inimă.

Cum poți trăi din inima?

Primul și cel mai important pas este de a nu ajunge în inimă prin creier.    Activarea și responsabilizarea centrul inimii tale începe cu recunoașterea că există un creier și un centru emoțional care este situat în inima ta.

Într-o lume care este bazată pe ceea ce auzi și vezi și în mod constant ești bombardat cu stimuli mentali, ești expus la o mulțime de senzații care te fac să procesezi informația mental , nefiltrată de sufletul tău.

De la gândurile despre activitatea ta de zi cu zi la relații, locuri de muncă, responsabilități sociale, acasă, familie … .și lista ar putea continua , ai rămas blocat pe sistemul de procesare mental al informației.

Gândurile tale sunt o reflectare a ceea ce se petrece în jurul nostru.

Cum putem liniști aceste gânduri și să trăim mai mult în inimile noastre?

Este nevoie de timp, efort, dedicare, eliberarea energiilor negative, amintirilor, gândurilor și a evenimentelor pe care le-am acumulat de-a lungul vieții noastre.

Ce trebuie să pretindem de la mintea noastră?

Doar pace, să facem pace cu mintea noastră !!!!!

Orice gând este de domeniul trecutului ,deci nu ar trebui să ne mai afecteze!

Orice am fi putut face sau nu am fi putut face , s-a întâmplat într-un anumit mod pentru că noi am ales așa, ideea este să înțelegem că nu ni s-a întâmplat nimic rău până acum ,atâta timp cât putem scrie sau citi aceste rânduri.

Emoțional, mental, spiritual, și fizic suntem ființe diferite pentru că experimentăm în mod diferit existența cu toate elementele ei.

Pentru a vedea lumea prin inimă este necesar să fii în primul rând plin de compasiune pentru tine și pentru cei din jurul tău , în special în ceea ce privește experiențele tale proprii, doar ce simți tu e al tău , restul sunt experiențele celorlalți..

Mintea noastră vede doar separare, devastare și fatalism iar aceste însușiri ne țin prizonieri ai propriilor noastre experiențe.

Pentru a trăi din inimă trebuie să recunoști prezența Divinului în existența ta și să crezi cu tărie că viața ta se desfășoară conform Planului Divin.

Pentru a trăi în inimă trebuie să înțelegi că în primul rând ,tu ești o ființă spirituală ,iar apoi o minte și un trup să înțelegi că trebuie să trăiești în simbioză cu Pământul și tot ceea ce există în jurul tău, nu în competiție .

Mintea ta e umplută cu gândurile tuturor,gânduri pe care le-ai preluat de la ei .

Inima este plină de sentimentele tale ,care sunt numai ale tale ,care nu pot fi influențate decât de minte.

Dacă reușești să îți golești mintea de gânduri, inima va vorbi cu tine, iar ea fiind doar a ta , îți va spune întotdeauna ADEVĂRUL.

Radu Drăgan

Reclamă