Cu cat stim mai mult , cu atat avem o raspundere mai mare

  Deci cel care cunoaste Legea Spirituala si nu o pune in practica, sufera in mod teribil consecintele.
  Daca noi Intelegem ca cuvantul ‘DUMNEZEU’ inseamna ‘LEGE DIVINA’, multe pasaje din Biblie ni se vor clarifica.
  ‘Razbunarea este a Mea, si a Mea e rasplata!’, spune Dumnezeu (Legea). Dar sa fie clar ca Legea este cea care se razbuna, si nu Dumnezeu! Dumnezeu Il vede pe om perfect, ‘creat dupa imaginea (imaginatia) Sa’ si dotat cu ‘puterea stapanirii de sine’.
  Iata ideea perfecta despre om, cum este inregistrata in Intelegerea Divina, asteptand ca omul s-o recunoasca, caci el nu poate fi decat asa cum se vede el insusi si nu poate deveni altceva decat ceea ce se vede el insusi ca devine.
  Acest paragraf as spune ca se refera la Constiinta de sine. Daca tu traiesti impresii despre tine si nu ceea ce tu esti IN ADEVAR, atunci legic vei experimenta din intregul tau potential exact cat iti permiti tu singur sa te vezi a fi…Nimeni nu te limiteaza in experienta, decat proria ta viziune, mai grav chiar, iluzia ca tu te percepi si inca CORECT, din simplul motiv ca noi nu am venit sa ne constatam vietile ci sa le creem constient… si nici nu ar fi corect cred ca cineva sa pluseze, sa te oblige sa accepti ceea ce tu refuzi, din maretia cu care ai fost inzestrat. Facand abstractie de ADEVARATA TA IDENTITATE, de fapt nu faci decat sa afirmi indirect ca ai lectii neintelese, deci nici macar compasiunea nu se justifica.
   Noi vedem mai intai succesul sau esecul, bucuria sau durerea inainte de a aparea ca scene create de imaginatia noastra. Noi am observat aceasta la mama care isi imagineaza boala copilului ei, la sotia care ‘vede’ reusita sotului sau.
Iisus Hristos a spus: ‘Veti cunoaste Adevarul si Adevarul va va elibera’
  Astfel noi constatam ca LIBERTATEA (care ne salveaza din conditiile nefericite)PROVINE DIN CUNOASTERE, respectiv DIN CUNOASTEREA LEGILOR SPIRITUALE.
  AICI ma simt dator sa atentionez ca termenul “libertate”, ca si oricare altul, cunoaste o infinitate de definiri posibile. Cu exceptia CELEI EXPLICATE AICI, oricare alta este simpla “erezie” a mintii…
  Ascultarea precede comanda si LEGEA DIVINA ASCULTA DE CEL CARE O RESPECTA. Legea electricitatii trebuie sa fie cunoscuta inainte de a servi omului. Daca este folosita cu ignoranta, ea devine inamicul lui mortal. La fel si cu Legea spirituala!   Cel mai frecvent noi insa AFLAM LEGEA, apoi nu o luam in seama, dar am dori sau avem asteptari ca ea sa functioneze benefic in viata noastra, noi neacceptandu-o de fapt, neintegrand-o in vietile noastre. Rezultatul va fi INTOTDEAUNA ca vom suferi in continuare exact ce rezulta din pasajul acesta.

O doamna cu o vointa puternica, dorea sa posede o casa apartinand unor cunostinte si deseori isi construia imagini mentale in care se vedea locuind in aceasta casa.  Dupa catva timp, proprietarul muri si ea intra in posesia acelei case.
  Cativa ani mai tarziu, invatand sa cunoasca Legea spirituala, ea ma intreba: ‘Crezi ca am contribuit la moartea acelui om?’ ‘Da’, i-am raspuns. ‘Dorinta ta era atat de puternica, incat a maturat totul; dar ai platit datoria Karmica. Sotul tau, pe care il iubeai atat de tandru, a murit la scurt timp dupa aceea, si aceasta casa a fost pentru tine ‘un cal troian’. Totusi, nici primul propietar al acestei case, nici sotul ei n-ar fi putut sa fie afectati de gandurile acestei persoane, daca ar fi fost ancorati in Adevar, dar ei erau amandoi sub incidenta legii Karmice (fiind ignoranti). Aceasta doamna, care dorea atat de mult acea casa, ar fi trebuit sa spuna: ‘Spirit Infinit, da-mi casa care mi se cuvine, tot atat de minunata ca aceasta, si care este a mea prin drept Divin!’
Alegerea Divina i-ar fi dat satisfactie perfecta si ar fi adus fiecaruia binele lui. Modelul Divin este singurul cu care se poate lucra pe deplin sigur. Reia pe drept cuvant aceasta explicatie si aici: alinierea cu planul Divin este conditie a constientei noastre.
Dorinta este o forta formidabila, dar trebuie ca ea sa fie canalizata in mod convenabil, in caz contrar instalandu-se haosul.
  OMUL NU TREBUIE SA CEARA NICIODATA ALTCEVA DECIT CEEA CE II APARTINE PRIN DREPT DIVIN ! ! !
   Dar sa revenim la exemplul nostru: daca doamna respectiva ar fi repetat mental: ‘Daca aceasta casa pe care o doresc este a mea, eu nu pot s-o pierd; dar daca nu-mi apartine, da-mi, Doamne, echivalentul ei!’, proprietarul ar fi luat poate hotararea sa se mute, deci in mod armonios (daca acea casa era pentru ea alegerea Divina) casa i-ar fi revenit sau ar fi primit o alta casa, echivalentul celei dorite. Deci, ATENTIE : orice lucru caruia ii fortam manifestarea prin vointa personala este intotdeauna ‘rau primit’, prin urmare sortit insuccesului.
  Aici, aparent se intra in conflict cu fizica quantica, magia, “the secret”…Spun aparent deoarece unui anumit nivel de constienta e necesar sa ii corespunda si un nivel de ATENTIE la oportunitatea si armonia creeri acelei manifestari in experienta. Ea oricum este iluzorie, da doar gustul experientei, dar macar sa nu strice jocul altei entitati creatoare. Este asa numita “aliniere”, pomenita succint si in filmul “the Secret”. A nu se uita ca este, totusi, doar un joc.
  Omul a primit acest ordin precis: ‘faca-Se Voia Mea, si nu a ta !’, si, lucru curios, el obtine intotdeauna exact ce-si doreste, cand renunta la vointa sa personala, permitand astfel Spiritului Infinit sa actioneze prin intermediul lui.
‘Stai linistit si asteapta cu incredere Eliberarea de la Dumnezeu’ (Legea).
Asadar, CUNOASTEREA LEGII SPIRITUALE II DA OMULUI PUTEREA SA-SI STEARGA GRESELILE.
Omul nu poate forta ambianta exterioara sa fie ceea ce nu este el ansusi! Retineti ca toti au spus asta, intr-o forma sau alta. Pana ce subconstientul (Fiul) nu este impregnat sau una cu Tatal, ceea ce este convingerea subconstientului, credinta sa, aceea se va aduce in manifestare.

TOTUL SE PLATESTE.
Oamenii au impresia ca daca obtin ceva ,e deptul lor sa aibe acel lucru.
Dreptul Divin e legea prin care pot si pastra ceea ce primesc.
Dar pierd din vedere un amanunt . Cum poti sa-ti si inchipui ca poti primi ceva fara sa dai ceva in schimb.
Universul are o Lege care spune „Nimic nu se pierde , nimic nu se câstiga,totul se transforma.”
Tot ceea ce primesti ,daca nu rasplatesti daruind pentru el ,ti se va lua .
Dar ce ar mai fi de luat in considerare este ca si cel care ti-a va pierde ,pe langa ceea ce a pierdut dandu-ti tie.

Daca doreste bogatii, el trebuie mai intai sa-si constientizeze propria bogatie interioara.

Astfel, o doamna veni sa-mi ceara un tratament pentru prosperitate. Ea se interesa foarte putin de starea ei interioara, care era in mare dezordine.

Eu i-am spus: ‘DACA VREI SA FII BOGATA, TREBUIE SA FII ORDONATA! TOTI CEI CARE POSEDA MARI AVERI SUNT ORDONATI in interior si in plan exterior; ORDINEA ESTE prima LEGE CEREASCA.’ Apoi am adaugat: ‘Cat timp nu va fi ordine la tine acasa, bogatia te va ocoli.’

Imediat, ea incepu sa-si aranjeze prin casa, mutand mobilele, facand ordine in sertare, curatand covoarele, si peste putin timp realiza o importanta demonstratie pecuniara, sub forma unui dar, pe care i-l facu o ruda. Ea insasi s-a transformat, si acum isi conduce singura afacerile, isi supravegheaza tot ceea ce o inconjoara, asteptand in fiecare clipa PROSPERITATEA, stiind ca DUMNEZEU ESTE IZVORUL CEL MAI SIGUR.

De fapt aici se refera la dizarmonii versus armonia Universala. Desigur dezordinea este haotica si nu poate fi consonanta cu armonia.

Multi ignora ca a da anseamna a face un plasament si ca a tezauriza, a economisi in exces, duce inevitabil la pierderi!

‘Cel care da fara constrangere, va deveni mai bogat, iar cel care economiseste prea mult, va saraci.

Legea Spirituala a prosperitatii sustine intotdeauna pe cel care cheltuieste fara teama, dar cu intelepciune.

   RESURSELE NOASTRE SUNT INEPUIZABILE SI INFAILIBILE, ATUNCI CAND INCREDEREA NOASTRA ESTE ABSOLUTA ! ! ! Aici este invocata o lege mai putin cunoscuta, aceea a “totalitatii”, adica a fii absolut in alegerea, decizia si increderea ta.
Dar increderea si credinta trebuie sa preceada demonstratia.
‘Faca-Se Voia Ta!’
‘Credinta este esenta lucrurilor pe care le speram, evidenta lucrurilor pe care nu le vedem’ – deoarece credinta mentine viziunea stabila, imaginile adverse se risipesc si ‘la timpul potrivit,  vom recolta, daca nu ne indoim.’

Iisus Hristos a adus vestea cea buna (Evanghelia) care ne invata ca exista O LEGE MAI PUTERNICA DECIT KARMA. ESTE LEGEA HARULUI CERESC, A GRATIEI DIVINE, A IERTARII. Doar ACEASTA LEGE IL ELIBEREAZA PE OM de legea cauza-efect – legea consecintelor! Insist si eu pentru intelegerea corecta: ambele sunt Legi Adevarate ale Creatiei si deci ambele functioneaza. Cea a Karmei este cea sub care ne situeaza egoul infatuat, care crede ca el stie si poate. Lipsit insa de clarviziune, el creeaza un ciclu cauza/efect nedorit ca gust al experientei. Totodata el ne separa de legea Gratiei, sub care daca am alege sa ne situam constient, am beneficia de tot ceea ce, in Planul Divin, ne este rezervat.
‘Prin Har Ceresc, si nu prin legea karmei ne vom mantui!’
Ni se spune ca vom recolta ceea ce am semanat; dar darurile lui Dumnezeu se revarsa neancetat asupra noastra. ‘Tot ceea ce poseda Imparatia, ai apartine OM-ului.’ Aceasta stare de beatitudine continua il asteapta pe acel OM care a depasit intelegerea si gandirea muritorului de rand. …respectiv inconstienta. Tribulatiile exista in(ne)intelegerea omului obisnuit, dar Iisus Hristos a spus: ‘Fiti curajosi, Eu am invins lumea (lumescul)!’

Gandirea materialista/carnala/lumeasca este a ignorantei, adica a pacatului, a bolii si a mortii. Iisus a inteles irealitatea lor absoluta si a afirmat ca boala si durerea vor trece; si chiar si moartea, ultimul inamic, va fi anvins! “griji, nevoi, necaz, durere” as spune ca corespunde unui manunchi de frecvente din Creatie, pe care puteti foarte lesne sa le evitati in mod constient, lundu-va in mod ATENT atentia de la ele. Asa cum la piata nu veti cumpara decat ceea ce voi alegeti sa aveti in sacosa, fara a va putea trezi cu un produs nedorit, exact la fel puteti ignora din creatie orice alegeti ca nu corespunde intentiei voastre de a experimenta. Treceti pe langa ele, fara a le vedea, exact ca in fata tarabei pe care sta ceva ce nu va doriti. Doar asa veti scapa de boli, lipsuri, suferinte de orice fel. Alta cale chiar NU ESTE. Odata ce o anumita “realitate” a fost creata de cineva,constient sau inconstient, ea exista ca atare, doar ca nu e treaba voastra, daca voi nu alegeti. Renuntati sa va mai tot spuneti ca iata, boala exista la vecinul; e treaba sa ce a  ales el sa experimenteze si nu a voastra. Daca o doriti, priviti la ea atent si vi se va transfera automat. Ca nu boala este transmisibila, ci informatia aceea, indiferent ce crede actuala medicina.

Astazi, din punct de vedere stiintific, stim ca moartea ar putea fi invinsa imprimand in subconstient convingerea  tineretii eterne si a vietii vesnice.

SUBCONSTIENTUL, ACEASTA PUTERE FARA DIRECTIE, EXECUTA FARA SA DISCUTE/COMENTEZE ORDINELE PE CARE LE PRIMESTE.

Sursa :

image

site google.com

Conștiință de sine și sănătatea.

    Pentru ca sufletul să se poată manifesta pe pământ, are nevoie de trei învelişuri: emoţiile, mintea logică şi corpul fizic. Împreună acestea alcătuiesc personalitatea sau Ego-ul.
Sufletul sau Sinele este conectat la Sursa vieţii prin intermediul spiritului. Această punte permite conştientizarea atât a Ego-ului (personalităţii) cât şi a Sinelui ca parte a unei structuri universale a vieţii. Sufletul nu reprezintă o forţă străină care încearcă să influenţeze voinţa, ci poate fi privit mai degrabă ca un părinte iubitor ce arată calea copilului său, de multe ori speriat.
Unul din aspectele fundamentale ale vieţii, pe care unii îl privesc ca pe un dar, iar alţii ca pe un obstacol, este liberul arbitru care dă dreptul de a alege, de a accepta propriile experienţe, de a învăţa lecţiile oferite de acestea. Din cauza liberului arbitru mulţi oameni ajung să se teamă de eşec, de comiterea unor greşeli deşi, în realitate, acestea nu există, pentru că nici o experienţă nu reprezintă o pierdere, oricât de neplacută, ea predând sufletului o lecţie.
Conştiinţa totală de sine – Sinele – este alcătuit din şapte aspecte spirituale:
– cunoaşterea de sine;
– responsabilitatea pentru sine;
– exprimarea de sine;
– iubirea de sine;
– preţuirea de sine;
– respectul de sine;
– conştiinţa de sine.
În cazul celor mai mulţi dintre oameni, personalitatea preia controlul vieţii lor de zi cu zi. Pe masură ce balanţa se înclină dinspre personalitate către suflet, procesul este iniţial receptat ca o dizarmonie de către minte, care începe să primească două tipuri diferite de vibraţii, unele de pe nivelul sufletului şi altele de pe nivelul personalităţii. Dacă vibraţia sufletului ar înlocui într-un mod natural vibraţia personalităţii, schimbarea s-ar produce fără prea multe dezechilibre şi tulburări în viaţa individului. Dacă personalitatea opune rezistenţă, dizarmonia pe care o resimte iniţial mintea conduce la simptome precum tensiunea nervoasă, frustrarea, mânia, depresia etc. Dacă individul nu întreprinde nimic pentru a schimba vibraţia, în pofida acestor mesaje de avertisment, dizarmonia se va transforma în curând în boală.
Eşecul medicinii datorat faptului că nu tratează omul ca o fiinţă integrală (trup-minte-spirit) este dovedit în practică la cca. 80% dintre pacienţii suferinzi de boli cornice, la care medicamentele corect prescrise şi administrate nu remediază fundamental starea de sănătate, chiar dacă elimină într-o oarecare măsură simptomele.
Boala nu este o pedeapsă sau un semn de slăbiciune, ci un proces natural născut din necesitatea organismului de a corecta un dezechilibru prin intermediul formei fizice.
Multe boli sau indispozitii apar ca urmare a refuzului de a renunţa la vechile gânduri, emoţii, atitudini şi posesiuni. Motivele frecvente indicate de psihologi pentru nevoia agăţării de trecut sau incapacitatea de a merge înainte, către viitor, sunt teama şi vinovăţia. Pentru eliminarea acestor vechi „prieteni” este nevoie de credinţă (excluzând habotnicia religioasă sau fanatismul care conduc la o cristalizare a gândirii şi la incapacitatea de a progresa), iar aceasta nu se poate naşte decât prin contactul cu fiinţa interioară.
Boala poate fi privită ca o criză în viaţa omului, dar cuvântul „criză” provine din grecescul krisis, care înseamnă decizie, aşadar un punct de cotitură. Pământul însuşi se confruntă cu asemenea crize care determină dezastre naturale (erupţii ale vulcanilor, taifunuri, cutremure etc.) ce descătuşează cantităţi uriaşe de energie, pentru a restabili astfel echilibrul.
Corpul fizic încearcă să menţină un mediu armonios (proces cunoscut sub numele de homeostazie), detectând dezechilibrele încă din faza lor incipientă şi corectându-le înainte ca ele să fie aduse în câmpul atenţiei conştiente. Când influenţa minţii trece însă peste aceste ajustări, dezechilibrul poate ajunge în faza de criză, iar boala devine inevitabilă pentru a restabili armonia. În ceea ce priveşte starea de sănătate, este inutilă teama că după contracţia muşchiului inimii nu va urma o relaxare a acestuia, sau că după o inspiraţie nu va urma o expiraţie. Această stare de acceptare mai poate fi numită şi „obişnuinţă”. Ea permite creierului să se relaxeze faţă de acele procese care sunt deja cunoscute şi acceptate, concentrându-se exclusiv asupra aspectelor cu adevărat importante ale vieţii.

Christine Paige -La frontierele sănătății

Logica Existenței Lui Dumnezeu…..

 

În cele ce urmează un set de întrebări și răspunsuri logice despre Existența lui Dumnezeu . Concluziile sunt ușor de tras de fiecare cu condiția să accepte întrebarile. Când nu acceptăm întrebări , să nu avem pretenția la răspunsuri.

Întotdeauna ca să obții un răspuns corect ,trebuie să pui și întrebarea corectă.

Ce este Dumnezeu?

„Dumnezeu este inteligenţa supremă, cauza primă a tuturor lucrurilor”.

Ce se înţelege prin infinit?

„Ceea ce nu are nici început, nici sfârşit; necunoscutul; tot ceea ce este necunoscut e infinit”.

 S-ar putea spune că Dumnezeu este infinit?

„ Limbajul oamenilor este prea sărac pentru a putea defini lucrurile care sunt mai presus de inteligenţa lor”.

 Se poate găsi proba existenţei lui Dumnezeu?

„Printr-o axiomă pe care o aplicaţi ştiinţelor voastre se spune: nu există efect fără cauză. Căutaţi cauza a tot ce nu este opera omului şi raţiunea voastră vă va răspunde”.

 Pentru a crede în Dumnezeu, este suficient să-ţi arunci ochii asupra operelor creaţiei. Universul există, el are deci o cauză.A te îndoi de existenţa lui Dumnezeu este ca şi cum ai nega că orice efect are o cauză, şi a avansa ideea că din nimic s-a putut face ceva.

 Ce consecinţă se poate trage din sentimentul intuitiv al existenţei lui Dumnezeu pe care orice om îl poartă în el însuşi?

„Că Dumnezeu există; căci de unde i-ar veni acest sentiment dacă el nu se clădeşte pe nimic? Este încă o consecinţă a principiului că nu există efect fără cauză”.

 Sentimentul intim al existenţei lui Dumnezeu pe care-l avem în noi înşine este oare acţiunea educaţiei sau produsul ideilor acumulate?

„Dacă ar fi aşa, de ce sălbaticii ar avea şi ei acest sentiment?”

  Dacă sentimentul existenţei unei fiinţe supreme nu ar fi decât produsul unei învăţături, atunci el nu ar fi universal, şi nu ar exista, conform noţiunilor ştiinţei, decât la cei care ar fi putut primi această învăţătură.

 S-ar putea găsi cauza primă a creaţiei lucrurilor în proprietăţile intime ale materiei?

„Dar atunci care ar fi cauza acestor proprietăţi? Trebuie să existe întotdeauna o cauză primă”.

 A atribui creaţia primordială a lucrurilor unor proprietăţi intime ale materiei înseamnă a lua efectul drept cauză, căci aceste proprietăţi sunt ele însele un efect ce trebuie să aibă o cauză.

 Ce părere aveţi despre concepţia care atribuie creaţia primordială unei combinaţii întâmplătoare a materiei, altfel spus hazardului?

„ Absurditate! Care om de bun simt poate privi hazardul ca o fiinţă inteligentă? Şi apoi, ce este hazardul? Nimic”.

 Armonia care reglează resorturile universului pune în evidență combinaţii determinate şi, prin aceasta, revelează o putere inteligentă. A atribui creaţia primordială hazardului ar fi un nonsens, căci hazardul este orb şi nu poate produce efecte inteligente. Un hazard inteligent nu ar mai fi hazard.

Unde se vede în cauza primă o inteligenţă supremă şi superioară tuturor inteligenţelor?

„Voi aveţi un proverb care spune: „într-o operă se recunoaşte creatorul”.

Ei bine! Priviţi opera şi căutaţi creatorul. Orgoliul este cel ce zămisleşte necredinţa. Omul orgolios nu vrea nimic deasupra lui, deoarece se consideră un spirit puternic. Biată fiinţă, Dumnezeu te poate doborâ cu o singură adiere!”

 Puterea unei inteligente se judecă prin operele sale; întrucât nici o fiinţă umană nu poate crea ceea ce natura zămisleşte, cauza primă este aşadar o inteligenţă superioară umanităţii. Oricât de grandioase ar fi minunile înfăptuite de inteligenţa umană – inteligenţă ce are ea însăşi o cauză , cu atât cauza primă trebuie să fie mai grandioasă. Este acea inteligenţă-cauză primă a tuturor lucrurilor, oricare ar fi numele sub care omul a desemnat-o.

 Poate omul să înţeleagă natura intimă a lui Dumnezeu?

„Nu; este o înţelegere care îi scapă”. Dar o poate simți (n.p)

Va exista o zi dată omului pentru a înţelege misterul Divinităţii?

„Când spiritul său nu va mai fi întunecat de materie şi când, prin perfecţiune, se va apropia de el, atunci îl va vedea şi-l va înţelege”.

 Inferioritatea facultăţilor omului nu-i permite să înţeleagă natura intimă a lui Dumnezeu. În copilăria umanităţii, omul îl confundă adesea cu o fiinţă căreia îi atribuie lipsuri, dar pe măsură ce simţul moral se dezvoltă în om, gândirea sa pătrunde mai bine în miezul lucrurilor şi el îşi face o idee mai justă şi mai conformă cu o judecată sănătoasă, deşi întotdeauna incompletă.

 Dacă putem înţelege natura intimă a lui Dumnezeu, am putea avea idee despre unele desăvîrşiri ale sale ?

„Da, despre unele. Omul le înţelege mai bine pe măsură ce se ridică deasupra materiei; le întrezăreşte prin gândire”.

Atunci când spunem că Dumnezeu este etern, infinit, imuabil, imaterial, unic, atotputernic, drept şi bun în cel mai înalt grad, oare nu avem o idee completă despre atributele sale?

„Din punctul vostru de vedere, da, deoarece credeţi că totul poate fi cuprins, dar ştiţi bine că există lucruri mai presus de inteligenţa omului cel mai inteligent, şi pentru care limbajul vostru, mărginit de ideile şi senzaţiile voastre, este incapabil să le exprime”.

Raţiunea vă spune, într-adevăr, că Dumnezeu trebuie să aibă aceste desăvârşiri de nivel suprem, căci dacă ar avea una singură mai puţin perfectă, sau dacă nu ar fi de nivel suprem, el nu ar fi superior tuturor lucrărilor, şi, în consecinţă, nu ar fi Dumnezeu.

Pentru a fi mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu nu trebuie să suport nici o vicisitudine şi să nu posede nici una dintre imperfecţiunile pe care imaginaţia le poate concepe”.

 

Deci , Există Dumnezeu?

 

 

Sursa Allan Kardec – Cartea Spiritelor.

Reclamă

Existenţa lumilor invizibile

În timpurile îndepărtate, marii iniţiaţi comunicau discipolilor Adevărul. Azi, marile Lumini ale lumii spirituale comunică celor chemaţi Adevărul. Astfel aflăm că în natura înconjurătoare există o diversitate de materii eterice, de diferite grade, a căror fineţe este atât de mare, încât simţurile fizice nu sunt în stare să ni le reveleze. Aceste materii sunt animate de unde vibratorii, diferite de cele care animă materia vizibilă, tangibilă, în sânul lor existând o infinitate de vieţuitoare, de aceeaşi compoziţie cu mediul unde trăiesc.
Aceste afirmaţii, ca şi multe altele, sunt primite azi de lumea savantă cu neîncredere, ba chiar cu ironie, invocând întrebarea:     „De ce nu se poate proba existenţa acestor materii şi forţe, de ce nu pot fi văzute, auzite şi pipăite de toţi oamenii?”
Răspunsul la această întrebare este următorul: Lumile hiperfizice, cu materiile şi forţele lor, nu pot fi văzute şi simţite, nu se poate lua cunoştinţă de existenţa lor, pentru că oamenii nu dispun deocamdată decât de organele de simţ necesare perceperii lumii fizice.
Este adevărat că omul are în fiinţa sa – pe lîngă organele de simţ fizice – şi organe de simţ impresionabile de prezenţa materiilor invizibile şi a entităţilor spirituale vieţuitoare în mediile hiperfizice, dar aceste simţuri dorm, stau latente în fiinţa noastră. Numai când aceste simţuri superioare vor fi puse în activitate, când vor fi chemate la viaţă, omul va deveni un medium între Cer şi pământ. Din acel moment el va auzi, simţi şi vedea materii şi fiinţe animate de alte forţe decât cele fizice.
Cu alte cuvinte, lumea hiperfizică este pentru om la fel cum este lumea culorilor pentru omul născut orb. El va auzi sunetele, va simţi cald sau rece, va pipăi lucrurile moi sau tari din lumea fizică, dar nu va avea nici o idee despre ceea ce înseamnă roşu, albastru sau verde. Mintea sa nu are posibilitatea să definească peisajele, perspectivele şi culorile, deoarece nu a avut niciodată un organ capabil de a primi vibraţiile luminii, care, sosind pe scoarţa cerebrală, se transformă în noţiuni de culori şi forme. In mintea orbului din naştere, lumea vizibilă de către un om sănătos nu provoacă nici o noţiune corespunzătoare; însă cu toate că nu o vede, ea există.
Faptul că cea mai mare parte din omenire nu vede fiinţele, materiile din lumile hiperfizice, nu este un argument că ele nu există. Dacă printr-o „minune” sau operaţie, orbul din naştere ar dobândi vederea, la început n-ar pricepe nimic, ar rămâne uluit, dar treptat, făcându-şi educaţia vizuală a imaginilor sosite pe cortex, ajunge să ia pe deplin cunoştinţă şi de acest domeniu necunoscut lui până atunci.
La fel s-ar întâmpla cu oricare dintre oamenii care dobândesc vederea spirituală. Dacă graţie unor evenimente neprevăzute, unei educaţii sau practici speciale, omul ajunge să-şi dezvolte simţurile superioare ale lumilor suprafizice, ar vedea forme şi ar auzi sunete neinteligibile la început, dar încetul cu încetul, obişnuindu-se cu ele, le va înţelege şi distinge unele de altele.
Pentru cunoaşterea acestei lumi invizibile se cer ani de zile de observaţii şi o continuă educaţie. Se petrece acelaşi fenomen ca în lumea fizică. Toţi oamenii au ochi; cei sănătoşi văd lucrurile şi fiinţele, dar oare toţi cunosc natura, funcţia şi rostul lor în angrenajul universului? Sunt necesari ani de studii pentru a le cunoaşte, deosebi şi afla rostul în decorul vast al naturii.
Unii oameni afirmă: „Deoarece noi, deocamdată, nu simţim, auzim sau vedem aceste lumi invizibile, înseamnă că nu a sosit timpul să le cunoaştem. Când va veni vremea, se vor dezvolta treptat şi simţurile superfizice din noi şi atunci le vom cunoaşte.    La ce bun să ne batem capul cu ele de pe acum? Să terminăm cu deplina cunoaştere a lumii fizice, şi apoi omenirea va trece şi la cunoaşterea lumilor necunoscute”.
Argumentul este puternic în aparenţă, însă greşit în fond, şi iată de ce. Să presupunem că suntem chemaţi neapărat într-o ţară îndepărtată, unde va trebui să trăim mulţi ani. Ei bine, se cade să cunoaştem din vreme condiţiile în care vom trăi acolo, mediul şi influenţa lui asupra noastră.
Bineînţeles că ajungând acolo, ne vom adapta, vrând-nevrând, acelui mediu, dar oare nu este mai
bine să cunoaştem din vreme noile condiţii şi să ne pregătim pentru ele? Evident că da. Aşa fiind, nu numai că nu este de prisos, dar chiar se impune să cunoaştem lumile invizibile, deoarece cunoscându-le din timp vom şti cum să ne comportăm atunci când dezbrăcând haina carnală, trupul, vom pătrunde în aceste lumi, unde ne vom desfăşura existenţa în forme noi de viaţă.
Pregătiţi ca atare vom fi scutiţi să rătăcim ani şi ani în neştiinţă şi să pierdem astfel o vreme îndelungată până să ne obişnuim iarăşi cu „noua” noastră patrie spirituală, veche din veşnicia veacurilor fără număr.
În afara acestui motiv esenţial, se cade să luăm cunoştinţă de aceste lumi şi pentru faptul că ceea ce vedem pe pământ nu este decât efectul unor cauze aflate în lumea invizibilă. Aşa de exemplu:un om simplu constată cum telefonul transmite voci de la un loc la altul, vede cum tramvaiul circulă pe străzi, vede efectul, dar cauza care le pune în funcţiune – electricitatea – nu o vede, nu o cunoaştem. Acelaşi raport există şi între lumea fizică şi cea hiperfizică. Noi nu vom ajunge să cunoaştem pe deplin lumea fizică, lumea efectelor, până nu vom avea cunoştinţe despre lumea invizibilă, hiperfizică – domeniul cauzelor tuturor fenomenelor, lucrurilor şi fiinţelor vizibile pe pământ.
Ori de câte ori o problemă este complexă prin natura ei, se cade să se vină cu exemple cât mai numeroase. Iată un arhitect decis să proiecteze o casă. Acest om nu va îngrămădi material peste material, fără nici o ordine, fără necesitate şi în cantităţi de prisos. Mai întâi se foloseşte de gândirea şi imaginaţia sa. Îşi croieşte în minte o formă de casă, cu o anumită distribuţie, cu un anumit aspect şi dimensiuni. După aceea aşterne pe hârtie ceea ce croise mental, şi încetul cu încetul, urmărindu-şi imaginaţia, face pe hârtie un plan. După acest plan, începe construcţia – realizarea fizică a unei concepţii. Cu alte cuvinte, întâi a fost o creaţie mentală, ideală, apoi a urmat realizarea ei într-o imagine, într-o formă aşternută pe hârtie, într-un proiect, şi în fine – realizarea ei în lumea fizică, cu material fizic. Ideea aparţine Lumii divine; imaginea, planul, aparţine lumii astrale; iar construcţia fizică aparţine lumii fizice.
Casa, opera fizică este trecătoare, pieritoare. Un foc, un cutremur o poate rade de pe suprafaţa pământului. Proiectul aşternut pe hârtie se poate distruge şi el, dar arhitectul are în minte imaginea casei, care nu se va distruge niciodată. Omul fizic, personalitatea creatoare va pieri şi ea, dar imaginea, creaţia sa mentală, va dura în vecii vecilor în lumea invizibilă, unde s-a imprimat ca pe o placă fotografică.
Într-adevăr, universul este plin de o sumă de materii extraeterate, numite fluide. Aceste fluide au, printre alte însuşiri, calitatea de a fixa pe ele imaginile, ideile emise de oameni, îngeri, supraîngeri şi alte entităţi spirituale. Cu alte cuvinte, în spaţiile infinite se găsesc arhivele2 naturii, unde se imprimă toate gândurile, evenimentele şi sentimentele omenirii, fie întrupate, fie destrupate.
Tot ce există pe pământ – aer, apă, munţi şi câmpii, flora şi fauna, totul are influenţă asupra omului. Dar în afară de influenţele lumii vizibile, asupra fiecăruia din noi se exercită influenţe şi mai mari, şi mai puternice – influenţele lumilor invizibile. Noi suntem, la un moment dat, rezultatul influenţei mediului vizibil şi invizibil asupra noastră, şi al muncii depuse de spirit – stăpânul trupului – potrivit evoluţiei sale. Să nu credem că ştim tot ce ne înconjoară. Chiar în lumea fizică – tangibilă, vizibilă şi cercetată cu simţurile noastre – se petrec o mulţime de fenomene de care rămânem neştiutori, pentru că simţurile noastre mărginite nu ni le fac cunoscute. De exemplu, se află înaintea noastră o statuie.
Undele luminoase căzute pe această formă se reflectă şi vin la ochii noştri, de unde sunt transmise la centrul văzului aflat pe cortex, de aici la suflet, şi prin intermediul sufletului conştiinţa noastră, spiritul, traduce aceste vibraţii în culoare şi formă.
Dar oare cunoaştem noi totul despre această lumină? Nu, şi iată de ce. Se ştie că lumina ce scaldă cu vibraţiile ei suprafaţa pământului, vine de la soare. Dacă facem să treacă printr-o prismă o rază de lumină, vom vedea că ea se descompune în mai multe fâşii colorate, care întâlnind un ecran, ne dau spectrul solar, compus din şapte culori: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Noi atât vedem cu ochii. Cu toate acestea, adevărul este că fâşia de lumină mai dă naştere, trecând prin prismă, şi altor culori, unele înaintea roşului – infraroşu, şi altele dincolo de violet – ultraviolet. Într-adevăr, dacă punem o lentilă în dreptul spaţiului gol dinaintea roşului şi aşezăm în focarul acestei lentile o bucată de fosfor, vom vedea că fosforul se aprinde, deoarece razele obscure, invizibile ochiului nostru, trecând prin lentilă, s-au concentrat, s-au manifestat sub formă de căldură, aprinzând fosforul. Prin urmare, înaintea roşului există unde vibratorii producătoare de căldură.
Dacă punem la finele spectrului un paravan şi alături de el o placă unsă cu o soluţie de cianură de potasiu, vom vedea cum această placă se va lumina sub acţiunea razelor ultraviolete.
Fluidul este o materie formată din particule infinit de mici, de natură electrică sau magnetică. Aceste particule oferă un suport energetic pentru informaţii mentale şi sentimentale organizate în diverşi algoritmi. In funcţie de gradul evolutiv al vibraţiilor şi algoritmilor care animă aceste particule, există o scară infinită de calităţi ale fluidelor, de la cele inferioare, ce însoţesc pietrele, până la cele superioare, care intră în constituţia Divinităţii.
Arhiva Akaşă (sanscr. – eter, fluid) – Cronica sau memoria spirituală permanentă a tuturor vibraţiilor din univers.
Aşadar, există în razele soarelui culori infraroşii şi ultraviolete, invizibile ochilor noştri, dar sesizabile prin efectele lor. După cum ochiul nostru nu vede decât între anumite limite, urechea noastră nu aude decât sunetele produse în aer cu o frecvenţă între 32-36.000 de vibraţii pe secundă. Or în natura fizică înconjurătoare se produc vibraţii de o frecvenţă mai înaltă de 36.000 Hz şi mai joase de 32 Hz; dar urechea noastră nu le percepe, nu le aude, ca şi cum n-ar exista.
De aici tragem concluzia că suntem scăldaţi din toate părţile de vibraţii – unele transmise prin aer, altele transmise prin eter – de care însă nu avem cunoştinţă, pentru că nu deţinem organe potrivite recepţionării lor.
Aşa de exemplu electricitatea – ale cărei unde se transmit prin eter – are de la 1.046.000 până la 35.000 milioane vibraţii pe secundă. Fluidul electric ce se scurge pe firele electrice nu este văzut de ochiul nostru, pentru că vibraţiile sale au o frecvenţă foarte mare. Dar imediat ce curentul electric întâmpină o rezistenţă în drumul său – un filament de bec electric – numărul vibraţiilor prin eter scade între 350 milioane şi 760 milioane de vibraţii pe secundă, filamentul devine luminos şi ochiul nostru vede lumina.
Până în prezent se cunosc 63 categorii de vibraţii, din care fac parte undele hertziene, undele nancy, undele x, y etc. Dintre acestea, noi nu percepem decât opt categorii, prin urmare avem cunoştinţă de prea puţin.
Să presupunem că nervul optic n-ar dispune de sensibilitatea dobândită până în prezent; desigur n-am avea nici o cunoştinţă de lumina soarelui, atmosfera din jurul nostru fiind întunecată. Să presupunem acum că nervul ochiului ar fi impresionabil de undele electrice; în acest caz noi am vedea totul în jurul nostru, graţie luminii emise de electronii care ne înconjoară din toate părţile.
Astfel n-ar mai fi pentru noi, nici noapte, nici zi, ci o lumină continuă, atâta vreme cât electronii vor fi mânaţi mereu în vârtejul infinit de rapid al mişcării lor de rotaţie şi revoluţie.
Având în vedere acest principiu, înţelegem facultatea văzului şi auzului spiritual a unor persoane numite clarvăzătoare sau lucide. Cu toţii primim vibraţii din lumea hiperfizică, dar rămânem nesimţitori la acţiunea lor, deoarece conştiinţa noastră nu răspunde la influenţa lor, nu sesizează sosirea lor. Clarvăzătorii, lucizii, primind aceste vibraţii, le înţeleg, conştiinţa lor ia act de prezenţa lor, şi ei văd fenomene, fiinţe, materii şi forţe la a căror descriere rămânem pe gânduri.
Evident că şi între lucizi există diferite grade: unii văd binişor, alţii bine şi alţii foarte bine, la fel ca în cazul văzului fizic comun. Pentru aceşti oameni, vederea în lumea invizibilă este un act involuntar – privesc şi văd. Ei pot vedea şi cu ochii deschişi şi cu ochii închişi, ceea ce denotă o independenţă între vederea fizică şi cea spirituală. Ei văd cartea pe care o au în mână, dar în jurul ei, prin ea şi dincolo de ea văd lumea invizibilă.
În această lume, luminoasă prin ea însăşi, prin care circulă valuri de materii subtile, se vede o mişcare deosebit de rapidă în toate direcţiile. Prin urmare lumea invizibilă este şi ea materială, animată de numeroase forţe, desfăşurate conform unor anumite legi. Aceste materii sunt de diferite densităţi, formate fiecare din particule eterice de anumite dimensiuni şi constituţii, materii dispuse unele deasupra altora, conform fineţii lor, dar în acelaşi timp pătrunzându-se rând pe rând, cele mai fine pe cele mai grosolane, sau cu particule mai mari. Vom descrie aceste materii dispuse în zone diferite, unele deasupra altora, în decursul capitolelor următoare.
În peregrinarea lui pe calea evoluţiei, timp de mii şi milioane de ani, omul abia a ajuns să-şi dezvolte inteligenţa. Graţie acestei inteligenţe, el face azi descoperiri din ce în ce mai numeroase şi mai uimitoare. După scurgerea a mii şi mii de ani şi veacuri, omul va deveni mai bun şi mai înţelept, iubind tot ceea ce-l înconjoară. În fine, când evoluţia omenească va fi spre sfârşit, pe lângă o înaltă inteligenţă şi o bunătate îngerească, omul va dobândi puteri deosebite, forţe divine. Atunci se va termina evoluţia omenirii pe această planetă. Masa umanităţii înaintată astfel, ridicată până la termenul final al existenţei sale terestre, va trece pe un alt corp ceresc, pentru a-şi continua drurnul evolutiv infinit, iar cei înapoiaţi, întârziaţii, vor fi trecuţi prin întrupări, pe un alt glob, de aceeaşi natură cu Pământul, ca să-şi continue drumul neterminat. Constatăm că evoluţia omului necesită multe secole, şi totuşi fiecare dintre noi poate grăbi sau scurta durata acestei evoluţii. Aceasta presupune o metodă specială, o hotărâre nestrămutată, sacrificii mari, adică viaţa sfinţilor, a marilor mistici sau a yoghinilor. Prin alimentaţie şi meditaţie, prin retragerea departe de vâltoarea lumii, prin sfinţenia, iubirea şi jertfa manifestată pentru tot ce a creat Tatăl şi prin rugăciunile lor nesfârşite, aceşti oameni ajung să-şi activeze spiritul, dezvoltă forţele latente ascunse în adâncul lor, se iluminează şi dobândesc puteri divine şi cunoştinţe ignorate de omenire. Din rândul acestor oameni ieşeau savanţii de altădată, întemeietorii unei ştiinţe vaste, din care s-a oferit omenirii numai atât cât putea pricepe şi avea nevoie pentru avansarea ei.
Bietul savant de azi se străduieşte să ştie ce este eterul, cum este constituit atomul. Se zbate în ipoteze asupra vieţii, a constituţiei lui, dar nu va cunoaşte tainele vieţii decât în ziua în care îşi va ilumina fiinţa printr-o viaţă morală, corectă, conformă legilor divine – de blândeţe şi iubire pentru tot ce există în jurul său. Numai atunci spiritul său va lucra puternic prin cuirasa, prin învelişul său trupesc, şi va vedea cu ochii spiritului atomul mare cât roata plugului, îi va vedea constituţia, va înţelege viaţa şi evoluţia ei. Numai atunci când trupul său, când sistemul său cerebral va ajunge să vibreze ca şi atomul, savantul modern va ajunge să cunoască mai mult. Arunci nu va mai exista pentru el nici un mister privitor la atom. Va cunoaşte rând pe rând toate materiile invizibile, toate forţele ce lucrează asupra lor şi toate cauzele fenomenelor petrecute în natură. Reducând totul la materia fizică şi la legile ce o stăpânesc, savantul de azi nu poate, tocmai datorită acestui materialism feroce, să se înalţe în sfere mai înalte, să cunoască materii, legi, forţe şi fiinţe mai subtile, decât cele cunoscute în jurul său din copilărie.
În antichitate, cei dotaţi cu inteligenţă, cei pregătiţi de natură, se puneau sub conducerea unui mare preot, sfânt în conduita lui şi versat în cunoştinţe oculte şi ale naturii. Acesta, timp de 20-30 de ani, îi povăţuia pe discipoli, le descria şi arăta experimental tot ceea ce se referă la om şi natură.
În tot acest timp discipolii erau ţinuţi în locuri retrase, în plină natură, feriţi de influenţele lumii, de gândurile ei josnice, de pornirile ei pătimaşe, de influenţele ei magnetice. Somnul, alimentaţia, băile şi exerciţiile fizice, antrenamentele mentale şi rugăciunile, toate erau reprezentate şi executate cu scrupulozitate. An de an, se dezvolta în ei vederea în lumea invizibilă şi auzul în lumea tăcerii, a celor fără glas.
Când discipolul dobândea aceste două instrumente de cercetare a naturii, dincolo de materia tangibilă şi analizabilă, marele guru, iniţiat sau preot, începea să-i descrie lumea fizică şi lumea hiperfizică. Ii făcea cunoscută matematica, biologia, chimia şi aşa, rând pe rând, tot ce înconjoară pe om, natura întreagă. O dată intrat în stăpânirea lor, trecea la studiul forţelor şi materiilor superfizice, a materiilor eteriforme, a fiinţelor invizibile ochilor fizici. Când – după ani de zile – îşi însuşea întreg acest domeniu, trecea la cunoaşterea originii şi a creaţiei universurilor, a vieţii şi a tuturor fiinţelor. După aceea îşi încheia cariera de discipol cu aflarea celor mai înalte cunoştinţe îngăduite unui muritor – noţiuni referitoare la Creatorul lumilor şi atributele Sale.
Din ziua când a reuşit să-şi înfrâneze simţurile şi dorinţele, să-şi ordoneze gândurile, să respingă influenţele semenilor săi, el ieşea în lume, păşea în mijlocul omenirii, devenea la rândul său o mare lumină spirituală.
De acum înainte, cunoscător a ceea ce există pe pământ şi în Ceruri, el poate să-şi lase trupul pe pat, la umbra unui copac, într-un loc retras, iar împreună cu o parte din sufletul său să iasă şi să se îndepărteze de trup, să se ridice în spaţiu, ca un nor nevăzut, şi acolo să vadă, să cerceteze, să audă şi să primească sfaturile marilor Lumini spirituale, înaltele entităţi spirituale diriguitoare ale evoluţiei lucrurilor şi fiinţelor de pe planeta noastră.
În această fază, iniţiatul posedă puteri deosebite; poate face ceea ce omul numeşte „minuni”1. El se ridică în aer, merge pe suprafaţa apei, stă în mijlocul flăcărilor, se face invizibil, vindecă boli şi face o serie nesfârşită de fapte, pentru că ştie să mânuiască toate materiile, cunoaşte secretul legilor ce le guvernează, realizând — asemenea unui mic creator — orice doreşte. Vai lui dacă o va face din vanitate sau împotriva semenilor săi!
Un asemenea om era privit – cum ar fi privit şi azi – ca un supraom, respectat de toţi. De la aceşti iniţiaţi au rămas până în zilele de azi ceea ce se mai cunoaşte, ca tradiţie, despre lumea superfizică.
‘ Anumite fenomene şi activităţi spirituale sunt în mod greşit denumite „minuni” sau „fenomene paranormale”, ele fiind cât se poate de normale. Dacă în urmă cu câteva sute de ani i s-ar fi prezentat omului imaginea unui televizor, el ar fi spus că este vorba de ceva paranormal şi cu toate acestea televizorul este azi foarte normal chiar şi pentru cei mai neştiutori copii. Mai paranormal este faptul că deşi suntem creaţi de Tatăl şi vieţuim în creaţia Sa, ne sustragem mereu de a-I fi recunoscători şi de a ne considera adevăraţii Săi copii.

Fragment din ”Din tainele vieții și a universului” Scarlat Demetrescu

Reclamă

Manifestarea iubirii.

De foarte multe ori, oamenii confunda iubirea cu dragostea, manifestata prin mangaierea sau imbratisarea trupului.
Iubirea, ca valoare a fiintei umane, cuprinde un inteles mai amplu, care poate fi cunoscut in mod deosebit prin traire si simtire.
Fiecare fiinta umana isi are valoarea sa bine definita pe aceasta planeta, indiferent de rasa, sex, fizionomia trupului sau religie. Aceasta valoare trebuie cunoscuta de catre fiecare om si impartasita chiar, dandui-se sensul adevarat, pentru a se putea pastra armonia in univers.
Armonia se pastreza  valoarea iubirii luminata de om, care a fost creat de catre Dumnezeu-Creatorul, prin binecuvantarea data, “dupa chipul si asemanarea Sa.” Prin aceasta binecuvantare, data de Insusi Creatorul, omul trebuie sa-si traiasca viata in aceasta dimensiune karmica prin valoarea-i data, asa cum se cere unei fiinte spirituale.
Pentru aceasta, el, omul, trebuie sa-si manifesteze dorinta de cunoastere, si prin aceasta sa cerceteze fiecare traire si simtire a aproapelui sau. Asa cum am spus, fiecare om isi are valoarea sa in univers, valoare ce-i este data de nivelul constiintei lui, masurat in caste, ca simbol al luminii sale. Fiecare casta, ce cuprinde o unitate masurabila a constiintei omului, care ii arata intelepciunea pe care Creatorul o recunoaste ca valoare a fiintei, trebuie cunoscuta de catre fiecare om. Cunoasterea acestei valori il poate determina pe om sa o cuprinda prin meditatie, rugaciune, fapte bune si acceptarea oricaror situatii ce vin in pasul vietii sale.
Viata omului, ca destin, poate fi schimbata prin ceea ce accepta el, ca fiinta spirituala, vie, sau fiinta nespirituala, nevie.
A fi o fiinta spirituala, vie, inseamna a fi in armonie permanenta cu universul si in acord cu Legile Divine, universale, iar a fi o fiinta nespirituala, nevie, inseamna a fi in dizarmonie cu universul si in dezacord cu Legile Divine, acceptand intunericul ca forma de existenta. Cum exista liberul arbitru, lasat de catre Insusi Dumnezeu, fiecare om isi alege calea existentei sale prin timp si spatiu.
Iubirea, ca valoare a fiintei umane, este singura in masura sa modifice comportamentul omului, schimbandu-i chiar destinul, eliberandu-l de greutatea karmei. Prin aceasta eliberare a sa de cuprinsul karmei, omul poate cunoaste cu adevarat ce-nseamna a iubi. Valoarea constiintei sale crescand, ea il ajuta ca prin meditatie, rugaciune, fapte bune, sa priveasca spre aproapele sau cu un gand de binecuvantare, pretuindu-l.
Prin aceasta pretuire a aproapelui, fiinta umana spiritualizata respecta statutul de fiinta a fiecarui confrate, acceptandu-l, ajutandu-l chiar sa se inalte prin cunoasterea pe care i-o poate da.
Cunoasterea ajuta omul in a-si manifesta iubirea. Iubirea da nou sens vietii fiintei care a ajuns la o anumita cunoastere, de o valoare precisa.
Valoarea venita catre cuprinsul omului il inalta, facand ca tot ceea este in preajma lui sa se schimbe prin simpla sa prezenta, manifestata prin iubire.
Aceasta manifestare a iubirii poate redestina destine in pasii acelora care pot sa accepte adevarul venit prin cei de langa ei. Iubirea da un nou sens vietii fiintei umane. Pentru aceasta trebuie sa se accepte ideea ca omul prin insasi existenta sa este cale catre adevar prin ceea ce i s-a dat prin binecuvantarea Creatorului.
Iubirea poate cuprinde adevarul fiecarui om, daca omul isi poate manifesta iubirea. Manifestarea iubirii poate fi inteleasa de fiecare om, daca omul accepta iubirea ca valoare absoluta. Necuprinsul iubirii aduce infinita bucurie fiintei, prin retraire, aceasta stie sa si-o manifesteze.
Fiecare manifestare a unei trairi, daca poate fi pretuita, se poate spune ca omul si-a invatat lectia pentru care se afla acum si aici…

maitreya.ro

Reclamă

Legea bumerangului – dupa faptă și răsplată

Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente etc. se întorc la noi producând efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic.
De aceea nimeni nu poate face rău altuia fără să plătească.
Când ne gândim la cineva, se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim. De aceea, orice gând rău reprezintă un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm unul pe altul în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru.

Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău atât sieşi cât şi unui alt om.

Neînţelegerile într-o relaţie de cuplu vin din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt. Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii. Când controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia .
Astfel devii vampir energetic. Ori de cate ori cădem în acest prost obicei ne deconectăm de la sursă şi intrăm în suferinţă.

Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară.
Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură. O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă într-un program de autodistrugere.
Dacă doi parteneri abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei nu merită să rămână împreună…

Dependenţa naşte agresivitatea. Iar agresivitatea produce boală.
Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia. Cu cât este mai puternică dependenţa de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea.

Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă. Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor.

Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite pentru că ele pot prelungi durata lor.
Când NU vorbim cuiva despre problemele noastre noi ne îndepărtăm de ele. Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora. Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dumneavoastră să nu căutaţi milă sau compătimiri.

Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe încercaţi să nu aduceţi sentimentele acestea acasă. Ieşiţi în stradă cu deosebire în locurile înverzite şi plimbaţi-vă. Nu faceţi din casa dumneavoastră o groapă de gunoi energetic. Dacă locuiţi de câţiva ani şi aţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire.

Este mai bine să plângeţi decât să urâţi.
Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dumneavoastă înşivă, agresiunea se acumulează în mod inevitabil. Atunci când plângeţi agresiunea apărută se distruge.

Lazarev

Reclamă

Dincolo de simțuri

Cu cât un spirit se ridică spre treapta maximă spirituală, pe care se află spiritul pur, cu atât el poate folosi un procent mai mare din potenţialul creierului său. Acest lucru funcţionează asemenea unui sistem de protecţie al Universului, puterea fiind dată celui care se află în rezonanţă cu legile evoluţiei universale, şi nu celui care ar putea folosi-o în sens distructiv.

Omul este legat, prin corpul fizic, de materie, de Pământ, iar prin spirit aparţine Universului Nevăzut. Fizicul şi spiritul sunt legate prin corpul eteric al sufletului.

Corpul fizic foloseşte ca senzori de legătură cu viaţa materială cele cinci simţuri. Corpul astral, al spiritului, beneficiază de simţuri din afara normalului, extrasenzoriale. Studiind cele cinci simţuri ale corpului material, din punct de vedere al omului ca un copil al Universului care îşi duce viaţa pe Pământ, se poate constata că simţurile care îşi au senzorii în partea superioară a corpului fizic iau informaţii din eter, pe când celelalte iau informaţii din materie.

Astfel, văzul transmite creierului, prin intermediul ochilor, imaginea lumii înconjurătoare, fără ca aceasta să fie atinsă fizic. Auzul transmite vibraţia din lumea materială, fără ca urechile să o atingă. Mirosul transmite, de asemenea, informaţii, folosindu-se de nas, tot din aerul din jur, fără o atingere fizică. Doar gustul şi simţul tactil transmit informaţii creierului prin contact direct cu materia.

În corpul energetic al omului există şapte centri, cei superiori reprezintă legătura cu Universul, iar cei din partea inferioară a corpului reprezintă legătura cu Pământul. Activarea centrilor superiori duce la o creştere spirituală, iar activarea celor inferiori duce la accentuarea dorinţelor vieţii pământene. Pentru o viaţă sănătoasă este necesar să existe un echilibru în funcţionarea tuturor centrilor energetici. Omul, prin naştere, este materie şi spirit, deci trebuie să se bucure de viaţa de pe Pământ, dar să aplice legile creşterii spirituale.

Dacă există dezechilibru între centrii spiritului şi cei ai fizicului, se creează condiţiile apariţiei bolilor.

Ignorarea legilor spirituale aduce afecţiuni ale fizicului, iar absolutizarea spiritului şi minimizarea fizicului duc la fanatism religios.

Reclamă