Spiritualitate ,Cunoastere și Iluminare

Înainte ca lumea în care trăim să se dezvolte ,să se ultraraționalizeze , cunoașterea era rezervată unor cercuri restrânse de oameni .

Cunoașterea nu înseamnă să știi multe ,înseamnă să înțelegi esența lumii în care trăiești,să înțelegi dincolo de tine ,să  înțelegi că tu ești doar o mica fărâmă de nisip din oceanul Universului care dacă nu își face treaba și nu înțelege ce reprezintă în acest ocean ,nu există .

Spiritualitatea înseamnă muncă asiduuă cu tine însuți , înseamnă să îți dezvolți intuiția ,percepțiile ,trăirile. Spiritualitatea nu este înafara ta ,este înăuntrul tău ,a existat întotdeauna acolo ,trebuie doar trezită. Ține de spirit ,care îl ai în permanență înăuntru dar doarme ,e ascuns după ego , după dorințe raționale,îl lași să doarmă pentru că ești ocupat cu competiția cu ceilalți. Spiritul se trezește în momentul în care intri în competiție cu tine însuși ,când lansezi în eter intenția de a fi mai bun cu scopul de a te autodepăși.

Din punct de vedere structural corpurile noastre sunt catalogabile ,raționamentele mentale la fel. Ce ne deosebește între noi sunt emoțiile și trăirile interioare, acestea conferindu-ne starea de unicitate. Am văzut zilele trecute niște oferte la tot felul de cursuri spirituale. Mă întreb ce înseamnă cuvinte de genul „Inițiere , două la preț de trei sau dacă vrei să te inițiezi în……până în data de ….este jumătate de preț.” Cum poți face supermarket dintr-o proces spiritual? Și mă mai întreb câți dintre cei care participă la aceste acțiuni rămân inițiați după ce se termină cursul . Spiritualitatea este o dezvoltare interioară ,nu este o haină noua cu care ieși în lume să te vadă vecinii ,este un drum fără stații în care să îți tragi sufletul într-o odihnă binemeritată.

Spiritualitate înseamnă conștiența Constiinței ,care ori este permanentă ,ori nu este deloc . Nu există cale de mijloc. Dacă lansezi intenția de a-ți descoperi Spiritul din tine, și manifești această intenție nu există cale de întoarcere.

A te întoarce înseamnă a fugi de ceea ce te animă ,de ceea ce îți ghidează viața,acceptând răsplățile care vor urma.

Să nu uităm că omul pentru lucrul bun care i se întâmplă își atribuie meritul, îar pentru rele spune că l-a bătut Dumnezeu.

FALS . Omul este pentru el și înger și demon ,el e singurul vinovat pentru ceea ce i se întâmplă.

Alegerile , lipsa de fermitate  în manifestarea alegerilor iar în final capacitatea de asumare a alegerilor fac diferența între Rai și Iad.

Radu Dragan

Reclamă

VOCEA INTERIOARĂ

Multă lume ar dori să afle ce este aceasta voce interioară și cum poate deveni manifestă .

Această voce interioară se manifestă doar după mult exercițiu și lucru cu tine însuți. În interiorul nostru există o multitudine de voci .

Tot timpul auzim ceva în interiorul nostru, le numim gânduri .La orice se întâmplă în jurul nostru , gândim. La fiecare gând emis un alt gând vine și îl contrazice ,apoi un altul și un altul și ne oprim în momentul în care luăm o hotărâre.De fapt ni se pare că ne-am oprit pentru că întrebările noastre continuă, chiar dacă nu le verbalizăm și rămân la stadiu de gând ,ele sunt voci care se aud în mintea noastră . Se spune că cel care aude voci trebuie dus la doctor ,dar pun întrebarea: Cel care constată că persoana care care aude voci trebuie dusă la doctor pe ce fond a rostit această constatare,nu cumva pe fondul unui gând care l-a auzit ca o voce în mintea lui . Deci diferența între cei doi este că unul recunoaște că aude voci iar celălalt nu.

De aici putem trage o concluzie ,gândurile sunt vocile care se aud în interiorul nostru.Dar câte din aceste gânduri sunt personale , strict ale noastre.Puține , pentru că multe sunt emise ca urmare a unor reflexe sociale ,culturale,mostenite de la generațiile anterioare , când am fost învătați că AȘA trebuie făcute lucrurile.

De ce la unii funcționează aceste instrucțiuni de folosire a eului propriu și la alții nu ? Pentru că oamenii sunt diferiți,nu există doi indivizi la fel ,chiar dacă anumite caracteristici îi pot grupa pe oameni în categorii, proporțiile în care se manifestă sunt diferite. Să zicem că la moduri de gândire ar putea exista moduri de a reacționa la fel pe grupe de indivizi ,dar la trăiri sentimente și afinități fată de alte persoane nu mai există posibilități de încadrare .Pe acesta latură deja nu se mai poate explica rațional de ce iubești pe cineva ,de ce ești prieten cu cineva,Si aici mă refer la prietenia reală ,cea în care există un soi de chimie pe care mintea nu o poate explica .Sentimentele față de cineva la care omul nu aduce argumente ca să le susțină ci pur și simplu nu are cuvinte de a susține mental sentimentul în cauză și declară doar că așa simte ,sunt trăiri autentice și sunt rezultatele a ceea ce vă dictează vocea interioară.

Dacă faceți un experiment pe voi ,și realizați că toate lucrurile minunate din existența fiecăruia s-au întâmplat în momentele în care mintea era goală de gânduri și erați rupți de realitatea monotonă de zi cu zi ,o să vă dați seama când ați auzit vocea interioară. Există multe modalități de a scăpa de gânduri ,meditație,rugăciune ,contemplare a unor obiecte sau locuri care vă fac plăcere,și multe alte metode descrise în ezoterism.Dar același dușman care te îndepărtează de a pune în practică ,mintea începe să aleagă dintre metodele care ar putea fi puse în aplicare.Și uite așa cu ajutorul minții ne îndepărtăm de acțiune,și rămânem la stadiul de planificare.Reale sunt sentimentele , gândurile tin de trecut ,nici un gând nu este o proiecție a prezentului.Toate iau în calcul trecutul și ceea ce am învățat în trecut , sunt proiecții care planifică viitorul ,dar nu au legatură cu prezentul ,singurul element palpabil din toată ecuația.Viitorul îl putem clădi doar trăind prezentul pentu că ieri nu se mai întoarce, mîine este relativ ,poate fi sau nu ,deci nu rămâne decât azi .Constientizând asta , gândurile despre trecut vor dispărea ,despre viitor și veți avea posibilitatea de a trăi în prezent și să te apropii de sinele tău divin și să comunici cu el. Credință, muncă cu tine însuți și trăit prezentul la maxim .Mulți vor spune că e ușor de zis și greu de făcut ,dar până nu faci de unde știi dacă e greu sau ușor.

Radu Dragan

Reclamă

Copiii noii ere: indigo și de cristal

Copiii Indigo se incarneaza pe Pamant de 100 de ani incoace. Primii oameni Indigo au fost pionieri si deschizatori de drumuri. Dupa al doilea razboi mondial, s-au nascut in numar semnificativ, si acestia sunt adultii Indigo de azi. Totusi in anii `70 s-a nascut un val mare de oameni Indigo astfel ca acum avem o intreaga generatie de oameni Indigo care acum sunt in jurul varstei de 40-50 de ani si care sunt pe cale a-si ocupa locurile ca leaderi spirituali in lume. Oamenii Indigo au continuat sa se nasca pana prin anul 2000, cu abilitati crescande si grade sofisticate de creativitate si tehnologie.
Copiii de Cristal au inceput sa apara pe planeta in jurul anului 2000, desi unii ii dateaza usor mai tarziu. Acestia sunt copii extrem de puternici, al caror scop principal este sa ne duca catre urmatorul nivel in evolutia noastra, si sa ne reveleze puterea noastra interioara si divinitatea noastra. Ei functioneaza ca o constiinta de grup mai degraba decat ca indivizi, si ei traiesc prin „Legea lui Unu” sau Constiinta Unitatii. Ei sunt o forta puternica pentru dragoste si pace pe planeta.

Adultii Indigo si de Cristal sunt formati din doua grupuri. In primul, sunt cei care s-au nascut Indigo si acum realizeaza tranzitia catre Cristal. Asta inseamna ca sufera o transformare fizica si spirituala care le trezeste constiinta „Cristica” sau „Cristalina” si ii leaga de copiii de cristal ca parte a undei evolutive a schimbarii. In cel de-al doilea grup intra cei care s-au nascut fara aceste calitati, dar le-au achizitionat sau sunt in curs de a le achizitiona prin propria lor stradanie si urmarirea cu staruinta a cararii spirituale. Da, asta inseamna ca toti avem potentialul de a deveni parte din grupul de inaltare al „ingerilor umani”.

Lucrul pe care cei mai multi oameni il observa la Copiii de Cristal sunt ochii lor, mari, patrunzatori si inteligenti peste varsta lor. Ochii lor iti retin privirea si te hipnotizeaza, in timp ce realizezi ca sufletul ti-e dezvelit ca sa-l poata copilul vedea. Probabil ca ati observat aceasta noua „semintie” de copii populand rapid planeta noastra. Ei sunt voiosi, incantatori si iertatori. Aceasta generatie de noi lucratori ai luminii, cu varste aproximativ intre 0 si 7 ani, sunt ca nici o alta generatie. Ideali in multe privinte, ei sunt indicatoarele pentru directia in care se indreapta omenirea … si este o directie buna!
Copiii mai in varsta (aproximativ intre 7 si 25 de ani), numiti „Copiii indigo”, impartasesc anumite caracteristici cu Copiii de Cristal. Ambele generatii sunt foarte senzitive si mediumnice, si au scopuri importante in viata. Principala diferenta este temperamentul lor. Cei Indigo au un spirit de razboinic, deoarece telul lor colectiv este sa zdrobeasca vechile sisteme care nu ne mai sunt de folos. Ei sunt aici sa anuleze sistemele guvernamentale, educationale si legale carora le lipseste integritatea. Pentru a atinge acest tel, ei au nevoie de temperament si determinare arzatoare.
Acei adulti care rezista schimbarii si care pretuiesc conformismul se poate sa-i inteleaga gresit pe cei Indigo. Adesea acestia sunt etichetati in mod gresit cu diagnostice psihiatrice cum ar fi Sindromul Atentiei Deficitare Hiperactive (SADH) sau Sindromul Atentiei Deficitare (SAD). Din pacate, atunci cand acestia sunt sub medicatie, persoanele Indigo isi pierd adesea senzitivitatea lor frumoasa, darurile spirituale si energia de luptator… In comparatie, Copiii de Cristal sunt binecuvantati si echilibrati temperamental. Sigur, si ei pot avea ocazional accese de furie, dar acesti copii sunt foarte iertatori si placuti. Cristalinii sunt generatia care beneficiaza de valvataia raspandita de cei Indigo. Mai intai, Copiii Indigo au condus cu sabia, taind orice lucru caruia ii lipsea integritatea. Apoi Copiii de Cristal au calcat pe cararea curatata, intr-o lume mai protejata si mult mai sigura.
Termenii „Indigo” si „Cristal” au fost dati acestor doua generatii deoarece ei descriu cu cea mai mare acuratete culorile aurei lor si modelele energetice. Copiii Indigo au o multitudine de albastru-indigo in aura lor. Aceasta este culoarea „chakrei celui de-al treilea ochi”, care reprezinta centrul energetic din creier localizat intre cele doua sprancene. Aceasta chakra regleaza clarvederea, sau abilitatea de a vedea energia, viziuni si spirite. Multi dintre copiii Indigo sunt clarvazatori.
Copiii de Cristal au aure opalescente, cu culori multiple minunate in tonuri pastelate. Aceasta generatie da dovada de asemenea de fascinatie pentru cristale si pietre …
Copiii Indigo pot simti lipsa de onestitate, asa cum un catel poate simti frica. Persoanele Indigo stiu cand sunt mintite, luate peste picioar sau manipulate. Si devreme ce scopul lor colectiv este sa ne plaseze intr-o lume noua, a integritatii, detectoarele interioare de minciuni ale celor Indigo sunt integrale. Asa cum am amintit mai devreme, acest spirit de razboinic este amenintator pentru unii adulti. Astfel ca, persoanele Indigo nu sunt capabile sa se conformeze situatiilor disfunctionale de acasa, de la serviciu sau de la scoala. Ei nu au abilitatea de a se disocia de sentimentele lor si sa pretinda ca totul e O.K. … numai in cazul in care sunt sub medicatie sau sedati.
Darurile spirituale innascute ale Copiilor de Cristal sunt de asemenea neintelese. Mai exact, abilitatile lor telepatice care-i determina sa inceapa sa vorbeasca mai tarziu.
In noua lume pe care persoanele Indigo o inaugureaza, vom fi cu totii mai constienti de gandurile si sentimentele noastre intuitive. Nu ne vom mai baza asa de mult pe cuvantul scris sau vorbit. Comunicarea va fi mai rapida, mai directa, si mai onesta, pentru ca va fi de la minte la minte. Deja, un numar tot mai mare dintre noi luam contact cu abilitatile noastre psihice. Interesul nostru pentru paranormal este tot timpul ridicat, acompaniat de carti, emisiuni televizate si filme pe aceasta tema.
Astfel ca, nu este surprinzator faptul ca generatia care urmeaza celei Indigo este incredibil e telepatica. Multi dintre Copiii de Cristal si-au amanat modelele de vorbire si nu este neobisnuit pentru ei sa astepte pana la 3 sau 4 ani sa inceapa vorbirea. Dar parintii imi spun ca nu ai nici o problema in a comunica cu copiii lor tacuti. Nici pe departe! Parintii se angajeaza intr-o comunicare minte-la-minte cu Copiii lor de Cristal. Si acestia folosesc o combinatie de telepatie, limbaj al semnelor propriu creat si sunete (inclusiv cantecul) pentru a se exprima.
Problema apare cand Cristalinii sunt catalogati de personalul medical si educational ca avand modele de vorbire „anormale”. Nu este o coincidenta faptul ca pe masura ce se nasc tot mai multi Cristalini, numarul de diagnostice de autism este tot mai mare.

Este adevarat ca, Copiii de Cristal sunt diferiti fata de alte generatii. Dar de ce trebuie sa patologizam aceste diferente? Daca copiii comunica cu succes acasa, si parintii nu declara nici o problema… atunci de ce sa incercam cream o problema? Criteriul de diagnostic pentru autism este destul de clar. El arata ca o persoana autista traieste in propria ei lume, si este deconectata de alti oameni. Persoana autista nu vorbeste din cauza unei indiferente fata de comunicarea cu altii.
Copiii de Cristal sunt chiar opusul. Ei sunt printre cei mai conectati, comunicativi, iubitori si lingusitori dintre oricare generatie. Ei sunt de asemenea destul de inzestrati cu daruri filozofice si spirituale. In plus ei arata un nivel fara precedent de bunatate si sensibilitate acestei lumi. Copiii de Cristal imbratiseaza spontan si sunt grijulii cu oamenii la nevoie. O persoana autista nu ar face asta!
SADH ar trebui sa insemne Atentie Formata intr-o Dimensiune Superioara. Aceasta ar descrie cu mai multa acuratete aceasta generatie. In acelasi ton, Copiii de Cristal nu justifica o eticheta de autism. Ei nu sunt autisti! Ei sunt ADMIRA-tistici!
Acesti copii sunt demni de admiratie, nu de etichetat cu disfunctii. Daca cineva este disfunctional, acelea sunt sistemele care nu se acomodeaza la evolutia continua a speciei umane. Daca ii injosim pe copii cu etichete, sau ii medicam pentru supunere, vom submina un dar trimis din ceruri. Vom zdrobi o civilizatie inainte ca ea sa aiba timp sa prinda radacini. Din fericire, exista multe solutii pozitive si alternative. Si acelasi cer care ne-a trimis Copiii de Cristal ii poate asista pe aceia dintre noi care sunt avocatii copiilor.

sursa.Doreen Virtue, Copiii Indigo si de Cristal

Reclamă

Ayurveda -medicină prin cunoaștere.

Ayurveda este un sistem vechi de 5.000 de ani de vindecare naturală care își are originea în cultura vedica a Indiei. Deși practicată în secret în timpul anilor de ocupație străină, Ayurveda s-a bucurat de o renaștere majoră atât în țara ei natală cât și în întreaga lume. Medicina tibetană și medicina tradițională chinezească au rădăcinile în Ayurveda. Medicina greacă timpurie a îmbrățișat multe concepte descrise inițial în textele clasice medicale ayurvedice care datează de mii de ani.

Mai mult decât un simplu sistem de tratare a bolilor, Ayurveda este o știință de viață (Ayur = viață, Veda = stiință sau cunoaștere). Aceasta e bazată pe un sistem de înțelepciune conceput pentru ai ajuta pe oameni să descopere esența existenței ca să valorizeze deplin potențialul uman. Furnizează orientări privind viața de zi cu zi în funcție de anotimpuri, dietă, comportament și utilizarea deplină a simțurilor noastre.

Ayurveda ne amintește că sănătatea este echilibrarea dinamică între mediul în care trăim, trup, minte și spirit.

Recunoscând că ființele umane sunt parte a naturii, Ayurveda descrie trei energii fundamentale care guverneaza mediile noastre interioare și exterioare: mișcare, transformare, și structură.

Cunoscute în sanscrită ca Vatha (vânt), Pitha (Foc), și Kaptha (Pământ), aceste forțe primare sunt responsabile pentru caracteristicile spiritului, minții și a corpului nostru. Fiecare dintre noi are o parte unica a acestor trei forțe care modelează natura noastră.

Dacă Vatha este dominant în sistemul nostru, avem tendința de a fi slab, ușor, entuziast, energic, și schimbător.

În cazul în care Pitha predomină în natura noastră, avem tendința de a fi intens, inteligent, și orientat către obiective și cu un apetit puternic pentru viață.

Când Kaptha predomină, avem tendința de a fi comod, metodic, și în căutarea adevărului prin propriile noastre experiențe.

Deși fiecare dintre noi are toate cele trei forte, majoritatea oamenilor au una sau două elemente care predomină.

Pentru fiecare element, există echilibru și dezechilibru. Când Vata este echilibrat, o persoană este plină de viață și creativă, dar atunci când nu există prea multă mișcare în sistem, o persoană tinde să experimenteze anxietatea, insomnia, piele uscată, constipație, și dificultăți de atenție.

Când Pitha funcționează într-un mod echilibrat, persoana este caldă, prietenoasă, disciplinată, un lider bun, și un bun orator. Când Pitha este în dezechilibru, persoana tinde să fie compulsivă și iritabiă și poate suferi de indigestie sau de o stare inflamatorie. Când Kaptha este echilibrat, o persoană este stabilă în relații, iar când Kaptha este în dezechilibru, o persoană poate suferi de pierderi de memorie , creștere în greutate, și congestie sinusală.

Un obiectiv important al Ayurveda este de a identifica starea ideală de echilibru a unei persoane, și să ofere intervenții prin dieta, plante aromatice, aromoterapie, tratamente de masaj, muzică și meditație ca să se restabilească echilibrul.

Reclamă

Vishuddha sau chakra gatului

vishuddha-chakra-fifth-throat-chakra 800px-Lord_White_Elephant

Denumirea “Vishuddha” inseamna “purificare”, astfel ca acestei chakre ii revine tocmai acest rol. Simbolistica hindusa o reprezinta printr-un lotus cu 16 petale, de culoare azurie, uneori figurata cu aspect de fum albastru-violet. In centrul lotusului se plaseaza un triunghi cu varful in jos, cu un cerc alb inclus. Astrologia esoterica leaga Vishuddha de planeta Mercur iar calitatile la care centrul gatului este sensibil sunt legate de cunoastere, de stiintele concrete si de judecata. Animalul sacru asociat chakrei gatului este un elefant alb, simbolul intelepciunii, al discernamantului si al statorniciei.

Doctrina hindusa considera ca Vishuddha este locul unde poate fi gustat Nectarul Divin, elixirul nemuririi. Acest nectar este o secretie dulce, semitransparenta, produsa de glanda lalana chakra, aflata in spatele beregatei. Yoghinii cufundati in meditatie pot astfel supravietui vreme indelungata, fara apa si fara hrana, pe baza resurselor vitale ale lalanei. Mitologia greaca a sublimat aceasta credinta sub forma nectarului si a ambroziei – bautura si mancare – alimente eterice consumate de catre zeii din Olimp. Elixirul vietii vesnice a fost preluat ritual si simbolic chiar si in euharistia din slujba crestina, prin inchinarea de vin sfintit si mancarea unui fragment de anafura – azima sfintita, tinute in dosul gurii pana se dizolva.

La nivel fizic, Vishuddha guverneaza sistemul nervos, faringele cu corzile vocale si urechile, dar este legata direct si de organele genitale ale femeii, prin legatura cu Swadisthana chakra. Glandele endocrine asociate sunt tiroidele si paratiroidele iar plexul nervos aferent este plexul cervical.

Prin verbalizare, Vishuddha este centrul responsabil pentru transformarea formelor-gand in campuri purtatoare de energie si informatie manifestate, prin cuvantul rostit. Folosirea in comunicare a centrului de la gat este specifica fiintelor inteligente, mai ales a omului. Din acest motiv, vocea poate avea efecte puternic terapeutice, dar poate deveni o arma de temut, destructiva, prin adresarea acuzelor, a cuvintelor de ocara sau de injurii. In cazul folosirii benefice a calitatilor Vishuddha, cantatul este exprimarea purificarii sufletului, a gandurilor si a emotiilor prin intermediul gatlejului.

Judecata de sine si judecata altora este alta trasatura a chakrei gatului. Prin disfunctia acesteia, oamenii suparati pe lume sunt adesea ragusiti si cu gatul intepenit. Pe de alta parte, atunci cand Vishuddha functioneaza la parametrii normali, calmul, seninatatea si detasarea devin trasaturi permanente ale persoanei respective. Doctrina hindusa si mistica crestina considera ca centrul gatului constituie puntea de legatura din lumea fizica in lumea spirituala. Taramul cauzal – planul karmic – este cel asociat acestei chakre. Prin judecatile si autojudecatile pe care le formulam in gand, ne consemnam datorii si debite in “cartea vietii” sau “Cronica Akasha”, care se rasfrang asupra subconstientului nostru si ne determina actiunile. Aceasta dependenta de cauzalitate este denumita “karma” in traditia hindusa.

Odata deschis centrul energetic de la baza gatului, comunicarea cu vechii cunoscuti si prieteni se poate deteriora, intrucat conectarea la lumea spirituala implica modificarea energiilor – la frecvente mai ridicate, ceea ce provoaca schimbarea preocuparilor si a simpatiilor, generand dificultati de comunicare. Limbajul popular spune ca asemenea oameni “nu mai sunt pe aceeasi lungime de unda”. Pe de alta parte noile preocupari si energiile aferente interactioneaza cu campuri si energii de acelasi fel, astfel ca apar alti prieteni si alte simpatii.

Un efect secundar al deschiderii chakrei Vishuddha este dezvoltarea abilitatilor intuitive de cunoastere si de comunicare, atat verbale, cat mai ales perceptiile senzoriale largite si cele extrasenzoriale: capacitatile de telepatie, de telecognitie, de retrocognitie si de premonitie – cunoasterea lucrurilor aflate in alta parte, a trecutului si a viitorului.

Disfunctiile la nivelul acestui plex energetic pot provoca boli ale sistemelor aferente, de exemplu: laringita, usturimi in gat, ameteli, alergii, astm, oboseala, anemie si la femei probleme cu ciclul lunar. Prin legatura cu centrul sacral uneori se constata tendinte de imbolnavire a pielii, care uimitor pot fi remediate prin comunicare verbala sau prin activitati de exprimare artistica – efect folosit in medicina. Drept urmare a situatiilor indelungate de stres, apar simptome de oboseala cronica, pana la surmenaj, cazuri in care chakra gatului poate fi grav perturbata, afectand tiroida, adesea fara ca acesta sa prezinte semne clinice la analize. Remediul eficient al acestor afectiuni este neaparat odihna, pentru ca epuizarea nu poate fi recuperata numai prin reglarea superficiala a chakrei. In cazuri extreme, disfunctia chakrei gatului poate determina tetanie si osteita fibroasa – cresterea semnificativa a concentratiei de calciu in urina si sange, prin influenta asupra glandelor paratiroide.

Corpul cauzal – karmic si energia spirituala ShenQi sunt structurile asociate chakrei gatului. Chakra Vishuddha este asociata cu elementul eter. Simtul caracteristic centrului de la gat este auzul. Mantra acestui centru energetic este HAM.