Simțurile și dincolo de ele……

„Fiecare organ de simţ ne procură o parte din cunoaşterea lumii şi e interesant de ştiut cum sunt aceste simţuri ierarhizate. Simţul tactil e specializat în ceea ce este solid, nu atingem nici ceea ce este gazos, nici ceea ce este eteric, un pic lichidele, dar mai ales solidele. Gustul e specializat pentru lichide. Veţi spune: “Ba nu, când pun o bomboană în gură, ea e solidă, şi am totuşi o senzaţie de dulce…“ Ah! Vă voi răspunde că n-aţi studiat bine problema: gustul nu funcţionează decât cu o condiţie, ca ceea ce puneţi în gură să aibe posibilitatea de a deveni lichid graţie salivei. Să luăm acum mirosul. Este un simţ care percepe mirosurile, adică emanaţiile gazoase. Nasul are încă raporturi cu materia, dar cu o materie mai subtilă ale cărei particule plutesc în aer. Mai departe, în cazul auzului, nu mai e vorba de particule materiale, ci numai de unde, vibraţii. Şi la fel este pentru văz. Cu vederea suntem aproape de lumea eterică. Deci, vedeţi, cele cinci simţuri sunt ierarhizate, de la cel mai grosier la cel mai subtil.
Dar dacă vrem acum să pătrundem în lumea astrală, nu ne mai putem folosi de cele cinci simţuri. Ne trebuie un alt simţ, care să fie adaptat, adică capabil de a percepe o materie şi mai subtilă. Toţi aceia care nu au dezvoltat acest al şaselea simţ nu pot şti că există o altă materie, o altă regiune, ei nu bănuie că universul e parcurs de alte vibraţii, care ne pot provoca senzaţii mai vaste şi intense. Pentru a atinge un obiect, trebuie să te afli lângă el. Pentru a-l gusta, de asemenea. Pentru a respira un parfum, putem fi, deja, la o anumită distanţă. Pentru a capta un sunet, distanţa poate fi puţin mai mare… Şi pentru vedere, şi mai mare, pentru că ochii sunt astfel alcătuiţi încât ne permit să primim informaţii şi instrucţiuni de foarte departe. Vedeţi din nou cum natura a stabilit foarte inteligent această ierarhie între cele cinci simţuri. Dar ea nu s-a oprit aici, şi acum alte simţuri trebuie să ne pună în contact cu regiuni mai vaste şi mai îndepărtate.
Cât timp fiinţa umană nu şi-a dezvoltat organele care pot să o pună în contact cu regiuni şi entităţi mult mai elevate, ea nu va cunoaşte mare lucru. Ea va scrie, va vorbi, va explica, va critica, va judeca, dar se va înşela tot timpul, pentru că nu cunoaşte decât o parte a realităţii. Dacă vrea să cunoască întreaga realitate, trebuie să exerseze, să trezească în ea alte facultăţi pe care le poseda şi înainte, dar care dorm, aşteptând să fie utilizate. Într-o epocă foarte îndepărtată, când omul nu intrase cu adevărat în posesia corpului său fizic, tradiţia iniţiatică spune că trăia tot timpul dedublat, în afara corpului său… Mai târziu, când spiritul său a început să coboare progresiv în materie, el şi-a dezvoltat facultăţi care îi permiteau să lucreze asupra materiei (cele cinci simţuri), în timp ce slăbeau facultăţile sale mediumnice. Dar nu le-a pierdut, le posedă încă.
Priviţi copiii. Până la vârsta de şapte ani nu sunt complet intraţi în corpul lor fizic: aceasta reflectă perioada când umanitatea era în acest stadiu de evoluţie. În acea perioadă, oamenii vorbeau cu spiritele naturii şi cu sufletele morţilor, comunicau cu ele, le întâlneau, şi când mureau ei înşişi, nu ştiau dacă sunt morţi sau vii. Lumea invizibilă, lumea spiritelor era pentru ei cea mai mare realitate; ei pluteau în atmosferă ca şi cum ar fi fost imateriali, şi numai din când în când reintrau în corpul lor fizic. În aceste condiţii, ei nu erau pregătiţi să lucreze asupra materiei. Ori, în evoluţia lor trebuiau să treacă prin aceasta. În prezent, oamenii au ajuns să aibă mijloace intelectuale formidabile pentru a domina materia, dar în acelaşi timp au uitat de existenţa lumii spirituale, au rupt contactul cu ea. La unii, desigur, a rămas o amintire, o intuiţie, dar majoritatea a uitat.
Există două forme de cunoaştere: intelectuală şi spirituală, deci dacă le-am putea dezvolta pe amândouă, e cu atât mai bine. Nu trebuie să uităm că natura însăşi, adică Inteligenţa cosmică are punctul ei de vedere asupra evoluţiei omului: ea a plănuit dezvoltarea fiinţei umane în cele două sensuri, spre materie şi spre spirit. Dar cum e foarte dificil de dezvoltat cele două părţi în acelaşi timp, ea a dat omului secole şi milenii pentru a lucra într-o singură direcţie, lăsând câteva căi deschise în cealaltă, pentru a nu împiedica evoluţia sa spirituală. Deci, pentru epoca actuală, Spiritul cosmic a decis de a permite oamenilor de a se dezvolta în domeniul senzaţiilor, al vederii, al auzului, etc… El îi lasă pe oameni să coboare în materie pentru a o poseda, a o atinge, a o explora, a o cunoaşte, şi mai cu seamă pentru a lucra cu ea.
Nu vă miraţi, aşa este, e un pasaj. Spiritul uman e obligat să coboare, din ce în ce mai profund, în materie pentru a o cunoaşte, pe punctul de a pierde toate amintirile patriei celeste unde trăia în trecutul îndepărtat. Dar, cunoscând din ce în ce mai bine materia, el a făcut numeroase achiziţii, şi mai ales a început să-şi domine materia lui proprie. Pe moment, desigur, numai o mică minoritate este capabilă de aceasta, dar pentru om, scopul existenţei terestre este de a coborî în corpul fizic ca să intre în posesia facultăţilor sale şi să le utilizeze pentru a lucra asupra lumii exterioare.
Când spun că spiritul uman “coboară în materie”, subînţeleg în primul rând în corpul fizic, pentru a se instala, pentru a-l lua în posesie şi a pentru a-i deveni stăpân. Apoi, după ce s-a instalat, el lucrează la rândul său asupra mediului exterior. Aici, de asemenea, manipulează lucruri: el transformă, construieşte, distruge… E o perioadă de involuţie, de coborâre în materie. Dar cum Spiritul divin are proiecte grandioase pentru fiinţa umană, El nu o lasă să coboare indefinit, să se scufunde complet, să piardă contactul cu Cerul şi să-şi uite originile. De îndată ce va atinge un stadiu suficient de posesiune de sine, de stăpânire a propriului creier, a propriilor membre şi tuturor facultăţile sale, de cunoaştere a tuturor proprietăţilor elementelor, atunci alte influenţe, alte forţe, alţi curenţi vor începe să o poarte, să o ridice, şi, progresiv, ea va regăsi facultăţile pe care le poseda în trecut: va cunoaşte în acelaşi timp şi materia şi spiritul.
Se spune în Geneză că Adam şi Eva au mâncat din fructul Arborelui Cunoaşterii Binelui şi al Răului. Aceasta semnifică că nu au vrut să se mulţumească cu cunoaşterea spiritului, şi că au vrut de asemenea să coboare în materie; au început atunci să coboare, şi aici, prin bucurie şi suferinţe, prin sănătate şi boli, studiază – mai mult răul – de milioane de ani. Depindea de ei să rămână sus, în Paradis, să nu fi mâncat decât fructele Arborelui Vieţii eterne, dar, împinşi de curiozitate, au vrut să vadă ce era jos, şi atunci au început să sufere de frig, de obscuritate, de boli şi de moarte.
Omenirea îşi continuă, încă, coborârea… Anumite religii numesc această coborâre “păcatul originar”. Dar o putem interpreta, de asemenea, ca un studiu în care fiinţa umană a vrut să se lanseze. Da, acest Arbore al Cunoaşterii Binelui şi Răului, reprezenta nişte studii de făcut, nişte studii forte dificile, pentru că omul trebuia să înfrunte o materie din ce în ce mai densă. Dar ce era rău în asta? El a ales să coboare să se instruiască, şi a coborât; acum e adâncit în studiile sale până la gât, pe cale de a-şi da seama în ce infern s-a băgat. Pentru moment, el studiază răul, dar într-o bună zi va urca înapoi pentru a studia binele.
Eu cunosc proiectele şi planurile Inteligenţei cosmice, ştiu că atunci când oamenii vor stăpâni şi domina materia graţie celor cinci simţuri, ei vor începe să se avânte spre înălţimi pentru a-şi dezvolta simţurile spirituale. Deci, cei care doresc să avanseze pe drumul evoluţiei, să înceapă să reducă din senzaţiile pe care le încearcă prin cele cinci simţuri pentru a căuta de acum înainte în ei înşişi. Înăuntru e vastitate, bogăţie… trebuie numai să căutăm! „

Omraam Mikhael Aivanhov

Reclamă

Inițiere pentru toți ?

Iniţierea este o muncă pe care fiecare o face asupra lui însuşi, o muncă neîntreruptă de organizare interioară, de purificare, de stăpânire de sine. Ori, ceea ce se petrece acum, acest interes pe care îl constatăm din ce în ce mai mult pentru lucrările de magie şi ocultism este mai mult decât îngrijorător. Pentru că el nu exprimă nevoia unei spiritualităţi adevărate ci dorinţa de a intra într-un domeniu necunoscut, misterios, interzis. De altfel, vedem rezultatele: aceste cărţi nu fac oamenii mai înţelepţi, mai echilibraţi, mai puri; din contră, ele descătuşează în ei forţe obscure, zăpăcesc ideile lor, fac din ei victime ale entităţilor inferioare, care nu caută decât să se hrănească pe seama oamenilor.

Timp de secole Biserica a combătut, pe nedrept, tradiţia iniţiatică. Dar ceea ce este pe cale de a se produce acum: ştiinţele oculte puse la dispoziţia tuturor oamenilor slabi, vicioşi, rău intenţionaţi, nu este de dorit. Dacă Iniţiaţii din trecut au dat ca precept: “a tăcea” este pentru că ştiau că secretele Ştiinţei iniţiatice puteau deveni arme foarte periculoase în mâinile oamenilor care nu erau pregătiţi să le primească. Pentru că natura umană este astfel făcută că, orice îi veţi revela, adevărurile cele mai sublime, mai divine, ea va încerca să le utilizeze pentru a servi interesele sale cele mai personale şi egoiste. De aceea tot ceea ce se dă oamenilor pentru binele lor, pentru salvarea lor, ei deturnează şi utilizează în realitate pentru ruina lor şi a altora.

Din ce în ce mai multe experimente se fac acum pentru a descoperi puterile gândirii, influenţarea obiectelor sau fiinţelor umane, acţiunea la distanţă, aflarea de informaţii secrete. Există persoane care exersează pentru a influenţa prin gândire atleţii care participă la competiţii sportive şi astfel să-i facă să câştige pe unii şi să-i facă să piardă pe alţii. Fără să vorbim de cei care se ocupă să impregneze obiecte cu influenţe nocive pentru a le trimite, sub aparenţa cadourilor, unor demnitari sau înalte personalităţi în scopul de a le dăuna şi a slăbi ţara lor. Toate aceste cercetări care se fac asupra puterii gândului, pentru a o utiliza într-un scop distructiv, sunt la fel de periculoase ca şi cercetările asupra armei atomice şi, din punct de vedere moral, ele sunt încă şi mai de condamnat. Omul nu are dreptul de a se servi de acest factor divin, gândirea, pentru a face rău. Aceasta este magie neagră, iar cei ce o practică trebuie să ştie că mai repede sau mai târziu vor fi pedepsiţi.

Nu este nimic rău în sine a vrea să cunoşti puterile gândului. Dar şi aici există, din nefericire, tot felul de oameni care vor să utilizeze aceste cunoştinţe în sensul în care le convine. Întotdeauna natura inferioară este cea care se manifestă în om pentru a-l împinge să profite de toate mijloacele care-i cad în mână. Iată de ce atâtea civilizaţii au dispărut până acum, şi a noastră de asemenea va dispărea, dacă aspectul moral, dragostea, bunătatea nu vor fi biruitoare. Când lăsăm intelectul să domine, cum el nu are prin el însuşi nici o moralitate, el nu se preocupă decât de a pune noi mijloace ştiinţifice şi tehnice la dispoziţia omului, fără să se întrebe cum le va folosi. Şi este de asemenea pentru ştiinţele oculte. Pentru că nu trebuie să credem că, dacă oamenii sunt atraşi de ştiinţele oculte, este pentru că ei au aspiraţii mistice sau un elan spre spiritualitate. Deloc. Ei pot fi chiar cei mai mari materialişti. Dar, deoarece s-au convins că pot găsi aici mijlocul de a-şi satisface ambiţiile lor, să obţină succese, îşi spun: “De ce nu? Să încercăm, vom vedea cum va fi”, şi încearcă.

Oamenii au dorinţe, nevoi… acestea nu lipsesc! Ceea ce le lipsesc, sunt calităţile de inteligenţă, răbdare, perseverenţă, pentru a obţine ceea ce îşi doresc. Ei caută mereu să ajungă cât mai repede folosind mijloacele cele mai uşoare. Şi când li se propune magia, ei cred că ea le poate aduce succese rapide şi sunt gata să se avânte în orice experienţă.

Priviţi câţi editori, de câţiva ani încoace, s-au apucat să publice lucrări de ocultism! Unele dintre aceste cărţi conţin reţete înspăimântătoare, mergând până la a indică cum să faci un pact cu diavolul. Ceea ce este foarte grav şi poate nu o ştiţi, este că există mulţi oameni, mai mulţi decât vă imaginaţi, care se interesează de aceste practici. Şi cei mai puternici reuşesc! De ce? Pentru că pasiunile lor, ambiţiile lor, invidia şi încăpăţânarea pe care o depun pentru îndeplinirea acestora, serveşte drept hrană, momeală spiritelor infernului; ei reuşesc astfel să le atragă, să comunice cu ele, şi aproape să le dea viaţă.

Oamenii nu îşi dau seama de pericolul pe care îl prezintă practicarea magiei negre. Ce responsabilitate există pentru autorii şi editorii acestor cărţi! Cum ei nu se gândesc decât cum să câştige bani, ei se păzesc să explice în detaliu cititorilor toate pericolele care decurg din aplicarea reţetelor lor, nu le pasă că alţii îşi vor pierde sufletul din cauza lor. Ei pun la dispoziţia unor oameni care nu au învăţat încă să-şi stăpânească impulsurile lor instinctive mijloace de satisfacere a tuturor ambiţiilor… Cum putem să credem că aceşti oameni vor rezista? Unii doresc să obţină dragostea unui bărbat sau a unei femei, sau să se răzbune pe un duşman, sau să-şi satisfacă ambiţia sau lăcomia de bani, şi cum aceste dorinţe sunt mai puternice decât gândirea, ei decid să recurgă la magie neagră. Este atât de tentant să vezi toate aceste dorinţe îndeplinite! Câţi oameni, care ştiu că alcoolul sau tutunul le distruge sănătatea, nu pot să învingă nevoia de a bea şi de a fuma! Este la fel cu practicile magice: de ce să pui la dispoziţia unor oameni slabi mijloace care, sub influenţa unei dorinţe sau a unei pasiuni necontrolate, le vor folosi la a pierde pe alţii sau a-i pierde pe ei? Ei da! Pentru că ei atrag entităţi malefice care vor să-i prade, de asemenea, şi pe ei. Numai că, nimeni nu-i previne. Autorii cărţilor de magie neagră ar trebui să ştie că sunt nişte criminali şi că într-o zi justiţia divină îi va pedepsi. Să nu fie miraţi, în ziua aceea. Nu avem dreptul de a atrage oamenii în regiunile infernului, nu avem dreptul să-i antrenăm decât spre Cer.

Câte cazuri se cunosc, în istorie, de oameni care au pierit lamentabil pentru că s-au amestecat în magia neagră! Desigur, se pot obţine şi rezultate, dar trebuie cunoscute pericolele pe care aceasta le reprezintă şi ar trebui să nu se angajeze nimeni pe acest drum, pentru că abisul îi aşteaptă pe vrăjitorii şi magicienii negri. La ce serveşte să ai ambiţii spirituale, dacă nu ai conştiinţa consecinţelor apropiate sau îndepărtate ale actelor tale?

fragment din Cartea Magiei Divine -Omraam Mikhael Aivanhov

Reclamă

De ce nu funcționează lumea.

Lumea în care trăim este o componentă a unui Întreg Universal.

Tot ceea ce există în jurul nostru înafară de natura umană se hrănește cu energie ,tot ceea ce vietuiește pe acest pământ ,plante ,animale,oameni folosesc în comun energia solară,energia magnetică ,energia emoțională și toate energiile cunoscute și nerecunoscute de știință.

Nici una din ele nu se vede dar toate se simt.

Haideți să încercăm utopic să anulăm una dintre energiile acestui univers .

Să luăm energia magnetică.

Ce s-ar întâmpla dacă nu ar mai exista ?

Am fi aruncați în spațiu cu tot ceea ce este pe pământ și totul s-ar dezintegra .

Se poate trăi în spațiu ?

Nu ,deci avem un rezultat extincția.

Să luăm energia solară ,să considerăm că soarele s-ar stinge.

În acel moment temperatura ar scădea brusc ne mai permițând viața,ca să nu mai vorbim de fotosinteza plantelor , și alte procese care întrețin viața.

Se poate trăi fără soare ?

Nu ,deci avem un rezultat extincția.

Emoția e o energie ,viața însăși este condusă de energie.

Anulăm  emoțiile , anulăm iubirea ,anulăm energia care întreține relațiile umane .

Poți trăi fără să simți bucuria ,tristețea,iubirea?

Nu ,deci avem un rezultat extincția.

Lumea nu poate funcționa  doar dacă o acceptăm ca un tot unitar.

Ca lumea să funcționeze trebuie să acceptăm toate tipurile de energie ,tot ceea ce se simte ,fără a distruge nici o componentă

În timpul care trăim toate aceste componente sunt în distrugere,dar ce e mai grav este starea deplorabilă a energiei umane.

Lumea este plină de depresii, boli,suferințe dar necredința în existența acestui Tot  Universal nu mai dă oamenilor nici o șansă.

Lumea caută rezolvări în afară ,dar înăuntru nu se uită nimeni ,zeul oamenilor s-a transformat într-un zeu material numit EGO.

Soluția nu este să distrugem sufletul omului in continuare ca să ne hrănim egoul cu faptul ca tot noi vom descoperi metode și tehnici de reparare.

Moda planetară este să fabricăm suferințe ca să putem să vindem antidoturi.

Unica soluție a acestori stări de fapt este constiința indiferent de denumirea pe care fiecare i-o atribuie Dumnezeu,Divin,Absulut,Unic,Mahomed ,Buddha sau alte denumiri.

Esența umană este conștiința.

Albert Einstein a declarat înt-un context :”Aș da tot ce am și tot ce știu ,ca să cunosc Mintea lui Dumnezeu.”

Radu Dragan

Reclamă

Dincolo de simțuri

Cu cât un spirit se ridică spre treapta maximă spirituală, pe care se află spiritul pur, cu atât el poate folosi un procent mai mare din potenţialul creierului său. Acest lucru funcţionează asemenea unui sistem de protecţie al Universului, puterea fiind dată celui care se află în rezonanţă cu legile evoluţiei universale, şi nu celui care ar putea folosi-o în sens distructiv.

Omul este legat, prin corpul fizic, de materie, de Pământ, iar prin spirit aparţine Universului Nevăzut. Fizicul şi spiritul sunt legate prin corpul eteric al sufletului.

Corpul fizic foloseşte ca senzori de legătură cu viaţa materială cele cinci simţuri. Corpul astral, al spiritului, beneficiază de simţuri din afara normalului, extrasenzoriale. Studiind cele cinci simţuri ale corpului material, din punct de vedere al omului ca un copil al Universului care îşi duce viaţa pe Pământ, se poate constata că simţurile care îşi au senzorii în partea superioară a corpului fizic iau informaţii din eter, pe când celelalte iau informaţii din materie.

Astfel, văzul transmite creierului, prin intermediul ochilor, imaginea lumii înconjurătoare, fără ca aceasta să fie atinsă fizic. Auzul transmite vibraţia din lumea materială, fără ca urechile să o atingă. Mirosul transmite, de asemenea, informaţii, folosindu-se de nas, tot din aerul din jur, fără o atingere fizică. Doar gustul şi simţul tactil transmit informaţii creierului prin contact direct cu materia.

În corpul energetic al omului există şapte centri, cei superiori reprezintă legătura cu Universul, iar cei din partea inferioară a corpului reprezintă legătura cu Pământul. Activarea centrilor superiori duce la o creştere spirituală, iar activarea celor inferiori duce la accentuarea dorinţelor vieţii pământene. Pentru o viaţă sănătoasă este necesar să existe un echilibru în funcţionarea tuturor centrilor energetici. Omul, prin naştere, este materie şi spirit, deci trebuie să se bucure de viaţa de pe Pământ, dar să aplice legile creşterii spirituale.

Dacă există dezechilibru între centrii spiritului şi cei ai fizicului, se creează condiţiile apariţiei bolilor.

Ignorarea legilor spirituale aduce afecţiuni ale fizicului, iar absolutizarea spiritului şi minimizarea fizicului duc la fanatism religios.

Reclamă

VOCEA INTERIOARĂ

Multă lume ar dori să afle ce este aceasta voce interioară și cum poate deveni manifestă .

Această voce interioară se manifestă doar după mult exercițiu și lucru cu tine însuți. În interiorul nostru există o multitudine de voci .

Tot timpul auzim ceva în interiorul nostru, le numim gânduri .La orice se întâmplă în jurul nostru , gândim. La fiecare gând emis un alt gând vine și îl contrazice ,apoi un altul și un altul și ne oprim în momentul în care luăm o hotărâre.De fapt ni se pare că ne-am oprit pentru că întrebările noastre continuă, chiar dacă nu le verbalizăm și rămân la stadiu de gând ,ele sunt voci care se aud în mintea noastră . Se spune că cel care aude voci trebuie dus la doctor ,dar pun întrebarea: Cel care constată că persoana care care aude voci trebuie dusă la doctor pe ce fond a rostit această constatare,nu cumva pe fondul unui gând care l-a auzit ca o voce în mintea lui . Deci diferența între cei doi este că unul recunoaște că aude voci iar celălalt nu.

De aici putem trage o concluzie ,gândurile sunt vocile care se aud în interiorul nostru.Dar câte din aceste gânduri sunt personale , strict ale noastre.Puține , pentru că multe sunt emise ca urmare a unor reflexe sociale ,culturale,mostenite de la generațiile anterioare , când am fost învătați că AȘA trebuie făcute lucrurile.

De ce la unii funcționează aceste instrucțiuni de folosire a eului propriu și la alții nu ? Pentru că oamenii sunt diferiți,nu există doi indivizi la fel ,chiar dacă anumite caracteristici îi pot grupa pe oameni în categorii, proporțiile în care se manifestă sunt diferite. Să zicem că la moduri de gândire ar putea exista moduri de a reacționa la fel pe grupe de indivizi ,dar la trăiri sentimente și afinități fată de alte persoane nu mai există posibilități de încadrare .Pe acesta latură deja nu se mai poate explica rațional de ce iubești pe cineva ,de ce ești prieten cu cineva,Si aici mă refer la prietenia reală ,cea în care există un soi de chimie pe care mintea nu o poate explica .Sentimentele față de cineva la care omul nu aduce argumente ca să le susțină ci pur și simplu nu are cuvinte de a susține mental sentimentul în cauză și declară doar că așa simte ,sunt trăiri autentice și sunt rezultatele a ceea ce vă dictează vocea interioară.

Dacă faceți un experiment pe voi ,și realizați că toate lucrurile minunate din existența fiecăruia s-au întâmplat în momentele în care mintea era goală de gânduri și erați rupți de realitatea monotonă de zi cu zi ,o să vă dați seama când ați auzit vocea interioară. Există multe modalități de a scăpa de gânduri ,meditație,rugăciune ,contemplare a unor obiecte sau locuri care vă fac plăcere,și multe alte metode descrise în ezoterism.Dar același dușman care te îndepărtează de a pune în practică ,mintea începe să aleagă dintre metodele care ar putea fi puse în aplicare.Și uite așa cu ajutorul minții ne îndepărtăm de acțiune,și rămânem la stadiul de planificare.Reale sunt sentimentele , gândurile tin de trecut ,nici un gând nu este o proiecție a prezentului.Toate iau în calcul trecutul și ceea ce am învățat în trecut , sunt proiecții care planifică viitorul ,dar nu au legatură cu prezentul ,singurul element palpabil din toată ecuația.Viitorul îl putem clădi doar trăind prezentul pentu că ieri nu se mai întoarce, mîine este relativ ,poate fi sau nu ,deci nu rămâne decât azi .Constientizând asta , gândurile despre trecut vor dispărea ,despre viitor și veți avea posibilitatea de a trăi în prezent și să te apropii de sinele tău divin și să comunici cu el. Credință, muncă cu tine însuți și trăit prezentul la maxim .Mulți vor spune că e ușor de zis și greu de făcut ,dar până nu faci de unde știi dacă e greu sau ușor.

Radu Dragan

Reclamă

De ce sunt aici ?

Fiecare om are o misiune personală .

Fiecare om e unic.

Fiecare om are un destin .

În 1999 am cunoscut un om care mi-a schimbat existența,a fost lectorul meu la cursurile de radiestezie și inforenergetică. În 2000 el a plecat din această lume lăsându-mă cu multe semne de întrebare:

Cine sunt eu?

De ce am venit pe acest pământ?

Cine sunt cei din jurul meu?

De ce sunt prin preajma mea? .

Suntem mai mult decât vedem,auzim și atingem ?

Care ne sunt limitele și cum le putem depăși ?

Am descoperit după ani de cercetări că nimic nu este întâmplător, totul funcționează după un plan bine stabilit.Un plan care este mai presus de înțelegerea minții umane. O mulțime de forme de învățământ de la psihologie la științe ezoterice nu mi-au dat nici un răspuns la întrebările mele.

În urma lor am tras concluzia că nici una din ele nu au o formă finală ,formă care să poată spune “Da, asta e soluția la problema ta.

Viața nu e o căutare de soluții ,viața este o soluție ,viața nu e o gară în care stai să alegi cu care tren să mergi ,viața este un tren,un tren pe care l-ai luat de la început și în care ești până la sfârșit.

În acel tren urcă oameni,coboară oameni iar toți cei care fac aceasta o fac pentru tine ,ca tu să te descoperi mai usor,ca tu să afli cine ești și ce cauți aici cu adevărat.Răspunsul la ce căutăm noi de fapt nu se află înafară se află înăuntrul nostru,în spate la toate etichetele pe care existența ni le-a pus și a acoperit partea de esență care este inima noastră.

Acolo este Răspunsul,în inima noastră.

Recuperarea sacrului ne duce din starea de falsă identificare cu existența noastră zilnică tridimensională către renaștere, renașterea fiind momentul în care  ajungem să ne identificăm cu peisajul din sufletul nostru .

Servicii oferite:

Dezvoltare personală;
Psihologie ,Bioenergetică ,Biodetecție,
Echilibrare energetica – se obtine in urma unui stil sanatos de viata si a controlului interactiunii cu factorii externi si interni;
Reconectare la realitate – trăim aici și acum;
Anularea tiparelor mentale nocive;
Consiliere spirituală;
Vindecare ancestrală;
Conștientizarea cauzelor suferințelor.

Dincolo de materie – lumea vizibilă cu sufletul…..

În timpurile îndepărtate, marii iniţiaţi comunicau discipolilor Adevărul. Azi, marile Lumini ale lumii spirituale comunică celor chemaţi Adevărul. Astfel aflăm că în natura înconjurătoare există o diversitate de materii eterice, de diferite grade, a căror fineţe este atât de mare, încât simţurile fizice nu sunt în stare să ni le reveleze. Aceste materii sunt animate de unde vibratorii, diferite de cele care animă materia vizibilă, tangibilă, în sânul lor existând o infinitate de vieţuitoare, de aceeaşi compoziţie cu mediul unde trăiesc.

Aceste afirmaţii, ca şi multe altele, sunt primite azi de lumea savantă cu neîncredere, ba chiar cu ironie, invocând întrebarea: „De ce nu se poate proba existenţa acestor materii şi forţe, de ce nu pot fi văzute, auzite şi pipăite de toţi oamenii?”

Răspunsul la această întrebare este următorul: Lumile hiperfizice, cu materiile şi forţele lor, nu pot fi văzute şi simţite, nu se poate lua cunoştinţă de existenţa lor, pentru că oamenii nu dispun deocamdată decât de organele de simţ necesare perceperii lumii fizice.
Este adevărat că omul are în fiinţa sa – pe lîngă organele de simţ fizice – şi organe de simţ impresionabile de prezenţa materiilor invizibile şi a entităţilor spirituale vieţuitoare în mediile hiperfizice, dar aceste simţuri dorm, stau latente în fiinţa noastră. Numai când aceste simţuri superioare vor fi puse în activitate, când vor fi chemate la viaţă, omul va deveni un medium între Cer şi pământ. Din acel moment el va auzi, simţi şi vedea materii şi fiinţe animate de alte forţe decât cele fizice.
Cu alte cuvinte, lumea hiperfizică este pentru om la fel cum este lumea culorilor pentru omul născut orb. El va auzi sunetele, va simţi cald sau rece, va pipăi lucrurile moi sau tari din lumea fizică, dar nu va avea nici o idee despre ceea ce înseamnă roşu, albastru sau verde. Mintea sa nu are posibilitatea să definească peisajele, perspectivele şi culorile, deoarece nu a avut niciodată un organ capabil de a primi vibraţiile luminii, care, sosind pe scoarţa cerebrală, se transformă în noţiuni de culori şi forme. In mintea orbului din naştere, lumea vizibilă de către un om sănătos nu provoacă nici o noţiune corespunzătoare; însă cu toate că nu o vede, ea există.
Faptul că cea mai mare parte din omenire nu vede fiinţele, materiile din lumile hiperfizice, nu este un argument că ele nu există.  Dacă printr-o „minune” sau operaţie, orbul din naştere ar dobândi vederea, la început n-ar pricepe nimic, ar rămâne uluit, dar treptat, făcându-şi educaţia vizuală a imaginilor sosite pe cortex, ajunge să ia pe deplin cunoştinţă şi de acest domeniu necunoscut lui până atunci. La fel s-ar întâmpla cu oricare dintre oamenii care dobândesc vederea spirituală. Dacă graţie unor evenimente neprevăzute, unei educaţii sau practici speciale, omul ajunge să-şi dezvolte simţurile superioare ale lumilor suprafizice, ar vedea forme şi ar auzi sunete neinteligibile la început, dar încetul cu încetul, obişnuindu-se cu ele, le va înţelege şi distinge unele de altele.

Pentru cunoaşterea acestei lumi invizibile se cer ani de zile de observaţii şi o continuă educaţie. Se petrece acelaşi fenomen ca în lumea fizică. Toţi oamenii au ochi; cei sănătoşi văd lucrurile şi fiinţele, dar oare toţi cunosc natura, funcţia şi rostul lor în angrenajul universului? Sunt necesari ani de studii pentru a le cunoaşte, deosebi şi afla rostul în decorul vast al naturii.
Unii oameni afirmă: „Deoarece noi, deocamdată, nu simţim, auzim sau vedem aceste lumi invizibile, înseamnă că nu a sosit timpul să le cunoaştem. Când va veni vremea, se vor dezvolta treptat şi simţurile superfizice din noi şi atunci le vom cunoaşte. La ce bun să ne batem capul cu ele de pe acum? Să terminăm cu deplina cunoaştere a lumii fizice, şi apoi omenirea va trece şi la cunoaşterea lumilor necunoscute”.
Argumentul este puternic în aparenţă, însă greşit în fond, şi iată de ce. Să presupunem că suntem chemaţi neapărat într-o ţară îndepărtată, unde va trebui să trăim mulţi ani. Ei bine, se cade să cunoaştem din vreme condiţiile în care vom trăi acolo, mediul şi influenţa lui asupra noastră.
Bineînţeles că ajungând acolo, ne vom adapta, vrând-nevrând, acelui mediu, dar oare nu este mai bine să cunoaştem din vreme noile condiţii şi să ne pregătim pentru ele? Evident că da. Aşa fiind, nu numai că nu este de prisos, dar chiar se impune să cunoaştem lumile invizibile, deoarece cunoscându-le din timp vom şti cum să ne comportăm atunci când dezbrăcând haina carnală, trupul, vom pătrunde în aceste lumi, unde ne vom desfăşura existenţa în forme noi de viaţă.
Pregătiţi ca atare vom fi scutiţi să rătăcim ani şi ani în neştiinţă şi să pierdem astfel o vreme îndelungată până să ne obişnuim iarăşi cu „noua” noastră patrie spirituală, veche din veşnicia veacurilor fără număr. În afara acestui motiv esenţial, se cade să luăm cunoştinţă de aceste lumi şi pentru faptul că ceea ce vedem pe pământ nu este decât efectul unor cauze aflate în lumea invizibilă. Aşa de exemplu: un om simplu constată cum telefonul transmite voci de la un loc la altul, vede cum tramvaiul circulă pe străzi, vede efectul, dar cauza care le pune în funcţiune – electricitatea – nu o vede, nu o cunoaşte. Acelaşi raport există şi între lumea fizică şi cea hiperfizică. Noi nu vom ajunge să cunoaştem pe deplin lumea fizică, lumea efectelor, până nu vom avea cunoştinţe despre lumea invizibilă, hiperfizică – domeniul cauzelor tuturor fenomenelor, lucrurilor şi fiinţelor vizibile pe pământ.
Ori de câte ori o problemă este complexă prin natura ei, se cade să se vină cu exemple cât mai numeroase. Iată un arhitect decis să proiecteze o casă. Acest om nu va îngrămădi material peste material, fără nici o ordine, fără necesitate şi în cantităţi de prisos. Mai întâi se foloseşte de gândirea şi imaginaţia sa. îşi croieşte în minte o formă de casă, cu o anumită distribuţie, cu un anumit aspect şi dimensiuni. După aceea aşterne pe hârtie ceea ce croise mental, şi încetul cu încetul, urmărindu-şi imaginaţia, face pe hârtie un plan. După acest plan, începe construcţia – realizarea fizică a unei concepţii. Cu alte cuvinte, întâi a fost o creaţie mentală, ideală, apoi a urmat realizarea ei într-o imagine, într-o formă aşternută pe hârtie, într-un proiect, şi în fine – realizarea ei în lumea fizică, cu material fizic. Ideea aparţine Lumii divine; imaginea, planul, aparţine lumii astrale; iar construcţia fizică aparţine lumii fizice.
Casa, opera fizică este trecătoare, pieritoare. Un foc, un cutremur o poate rade de pe suprafaţa pământului. Proiectul aşternut pe hârtie se poate distruge şi el, dar arhitectul are în minte imaginea casei, care nu se va distruge niciodată. Omul fizic, personalitatea creatoare va pieri şi ea, dar imaginea, creaţia sa mentală, va dura în vecii vecilor în lumea invizibilă, unde s-a imprimat ca pe o placă fotografică.
Într-adevăr, universul este plin de o sumă de materii extraeterate, numite fluide. Aceste fluide au, printre alte însuşiri, calitatea de a fixa pe ele imaginile, ideile emise de oameni, îngeri, supraîngeri şi alte entităţi spirituale. Cu alte cuvinte, în spaţiile infinite se găsesc arhivele  naturii, unde se imprimă toate gândurile, evenimentele şi sentimentele omenirii, fie întrupate, fie destrupate.
Tot ce există pe pământ – aer, apă, munţi şi câmpii, flora şi fauna, totul are influenţă asupra omului. Dar în afară de influenţele lumii vizibile, asupra fiecăruia din noi se exercită influenţe şi mai mari, şi mai puternice – influenţele lumilor invizibile. Noi suntem, la un moment dat, rezultatul influenţei mediului vizibil şi invizibil asupra noastră, şi al muncii depuse de spirit – stăpânul trupului – potrivit evoluţiei sale.
Să nu credem că ştim tot ce ne înconjoară. Chiar în lumea fizică – tangibilă, vizibilă şi cercetată cu simţurile noastre – se petrec o mulţime de fenomene de care rămânem neştiutori, pentru că simţurile noastre mărginite nu ni le fac cunoscute. De exemplu, se află înaintea noastră o statuie.
Undele luminoase căzute pe această formă se reflectă şi vin la ochii noştri, de unde sunt transmise la central văzului aflat pe cortex, de aici la suflet, şi prin intermediul sufletului conştiinţa noastră, spiritul, traduce aceste vibraţii în culoare şi formă.
Dar oare cunoaştem noi totul despre această lumină? Nu, şi iată de ce. Se ştie că lumina ce scaldă cu vibraţiile ei suprafaţa pământului, vine de la soare. Dacă facem să treacă printr-o prismă o rază de lumină, vom vedea că ea se descompune în mai multe fâşii colorate, care întâlnind un ecran, ne dau spectrul solar, compus din şapte culori: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Noi atât vedem cu ochii. Cu toate acestea, adevărul este că fâşia de lumină mai dă naştere, trecând prin prismă, şi altor culori, unele înaintea roşului – infraroşu, şi altele dincolo de violet -ultraviolet. Într-adevăr, dacă punem o lentilă în dreptul spaţiului gol dinaintea roşului şi aşezăm în focarul acestei lentile o bucată de fosfor, vom vedea că fosforul se aprinde, deoarece razele obscure, invizibile ochiului nostru, trecând prin lentilă, s-au concentrat, s-au manifestat sub formă de căldură, aprinzând fosforul. Prin urmare, înaintea roşului există unde vibratorii producătoare de căldură.
Dacă punem la finele spectrului un paravan şi alături de el o placă unsă cu o soluţie de cianură de potasiu, vom vedea cum această placă se va lumina sub acţiunea razelor ultraviolete.
Fluidul este o materie formată din particule infinit de mici, de natură electrică sau magnetică. Aceste particule oferă un suport energetic pentru informaţii mentale şi sentimentale organizate în diverşi algoritmi. In funcţie de gradul evolutiv al vibraţiilor şi algoritmilor care animă aceste particule, există o scară infinită de calităţi ale fluidelor, de la cele inferioare, ce însoţesc pietrele, până la cele superioare, care intră în constituţia Divinităţii.
Cu toţii primim vibraţii din lumea hiperfizică, dar rămânem nesimţitori la acţiunea lor, deoarece conştiinţa noastră nu răspunde la influenţa lor, nu sesizează sosirea lor. Clarvăzătorii, lucizii, primind aceste vibraţii, le înţeleg, conştiinţa lor ia act de prezenţa lor, şi ei văd fenomene, fiinţe, materii şi forţe la a căror descriere rămânem pe gânduri.
Evident că şi între lucizi există diferite grade: unii văd binişor, alţii bine şi alţii foarte bine, la fel ca în cazul văzului fizic comun. Pentru aceşti oameni, vederea în lumea invizibilă este un act involuntar – privesc şi văd. Ei pot vedea şi cu ochii deschişi şi cu ochii închişi, ceea ce denotă o independenţă între vederea fizică şi cea spirituală. Ei văd cartea pe care o au în mână, dar în jurul ei, prin ea şi dincolo de ea văd lumea invizibilă.
In această lume, luminoasă prin ea însăşi, prin care circulă valuri de materii subtile, se vede o mişcare deosebit de rapidă în toate direcţiile. Prin urmare lumea invizibilă este şi ea materială, animată de numeroase forţe, desfăşurate conform unor anumite legi. Aceste materii sunt de diferite densităţi, formate fiecare din particule eterice de anumite dimensiuni şi constituţii, materii dispuse unele deasupra altora, conform fineţii lor, dar în acelaşi timp pătrunzându-se rând pe rând, cele mai fine pe cele mai grosolane, sau cu particule mai mari. Vom descrie aceste materii dispuse în zone diferite, unele deasupra altora, în decursul capitolelor următoare.
În peregrinarea lui pe calea evoluţiei, timp de mii şi milioane de ani, omul abia a ajuns să-şi dezvolte inteligenţa. Graţie acestei inteligenţe, el face azi descoperiri din ce în ce mai numeroase şi mai uimitoare. După scurgerea a mii şi mii de ani şi veacuri, omul va deveni mai bun şi mai înţelept, iubind tot ceea ce-l înconjoară. În fine, când evoluţia omenească va fi spre sfârşit, pe lângă o înaltă inteligenţă şi o bunătate îngerească, omul va dobândi puteri deosebite, forţe divine. Atunci se va termina evoluţia omenirii pe această planetă. Masa umanităţii înaintată astfel, ridicată până la termenul final al existenţei sale terestre, va trece pe un alt corp ceresc, pentru a-şi continua drumul evolutiv infinit, iar cei înapoiaţi, întârziaţii, vor fi trecuţi prin întrupări, pe un alt glob, de aceeaşi natură cu Pământul, ca să-şi continue drumul neterminat.
Constatăm că evoluţia omului necesită multe secole, şi totuşi fiecare dintre noi poate grăbi sau scurta durata acestei evoluţii. Aceasta presupune o metodă specială, o hotărâre nestrămutată, sacrificii mari, adică viaţa sfinţilor, a marilor mistici sau a yoghinilor. Prin alimentaţie şi meditaţie, prin retragerea departe de vâltoarea lumii, prin sfinţenia, iubirea şi jertfa manifestată pentru tot ce a creat Tatăl şi prin rugăciunile lor nesfârşite, aceşti oameni ajung să-şi activeze spiritul, dezvoltă forţele latente ascunse în adâncul lor, se iluminează şi dobândesc puteri divine şi cunoştinţe ignorate de omenire. Din rândul acestor oameni ieşeau savanţii de altădată, întemeietorii unei ştiinţe vaste, din care s-a oferit omenirii numai atât cât putea pricepe şi avea nevoie pentru avansarea ei.
Bietul savant de azi se străduieşte să ştie ce este eterul, cum este constituit atomul. Se zbate în ipoteze asupra vieţii, a constituţiei lui, dar nu va cunoaşte tainele vieţii decât în ziua în care îşi va ilumina fiinţa printr-o viaţă morală, corectă, conformă legilor divine – de blândeţe şi iubire pentru tot ce există în jurul său. Numai atunci spiritul său va lucra puternic prin cuirasa, prin învelişul său trupesc, şi va vedea cu ochii spiritului atomul mare cât roata plugului, îi va vedea constituţia, va înţelege viaţa şi evoluţia ei. Numai atunci când trupul său, când sistemul său cerebral va ajunge să vibreze ca şi atomul, savantul modern va ajunge să cunoască mai mult. Atunci nu va mai exista pentru el nici un mister privitor la atom. Va cunoaşte rând pe rând toate materiile invizibile, toate forţele ce lucrează asupra lor şi toate cauzele fenomenelor petrecute în natură.
Reducând totul la materia fizică şi la legile ce o stăpânesc, savantul de azi nu poate, tocmai datorită acestui materialism feroce, să se înalţe în sfere mai înalte, să cunoască materii, legi, forţe şi fiinţe mai subtile, decât cele cunoscute în jurul său din copilărie. În antichitate, cei dotaţi cu inteligenţă, cei pregătiţi de natură, se puneau sub conducerea unui mare preot, sfânt în conduita lui şi versat în cunoştinţe oculte şi ale naturii. Acesta, timp de 20-30 de ani, îi povăţuia pe discipoli, le descria şi arăta experimental tot ceea ce se referă la om şi natură, în tot acest timp discipolii, erau ţinuţi în locuri retrase, în plină natură, feriţi de influenţele lumii, de gândurile ei josnice, de pornirile ei pătimaşe, de influenţele ei magnetice. Somnul, alimentaţia, băile şi exerciţiile fizice, antrenamentele mentale şi rugăciunile, toate erau reprezentate şi executate cu
scrupulozitate. An de an, se dezvolta în ei vederea în lumea invizibilă şi auzul în lumea tăcerii, a celor fără glas.
Când discipolul dobândea aceste două instrumente de cercetare a naturii, dincolo de materia tangibilă şi analizabilă, marele guru, iniţiat sau preot, începea să-i descrie lumea fizică şi lumea hiperfizică. îi făcea cunoscută matematica, biologia, chimia şi aşa, rând pe rând, tot ce înconjoară pe om, natura întreagă. O dată intrat în stăpânirea lor, trecea la studiul forţelor şi materiilor superfizice, a materiilor eteriforme, a fiinţelor invizibile ochilor fizici. Când – după ani de zile – îşi însuşea întreg acest domeniu, trecea la cunoaşterea originii şi a creaţiei universurilor, a vieţii şi a tuturor fiinţelor.
După aceea îşi încheia cariera de discipol cu aflarea celor mai înalte cunoştinţe îngăduite unui muritor – noţiuni referitoare la Creatorul lumilor şi atributele Sale. Din ziua când a reuşit să-şi înfrâneze simţurile şi dorinţele, să-şi ordoneze gândurile, să respingă influenţele semenilor săi, el ieşea în lume, păşea-în mijlocul omenirii, devenea la rândul său o mare lumină spirituală.
De acum înainte, cunoscător a ceea ce există pe pământ şi în Ceruri, el poate să-şi lase trupul pe pat, la umbra unui copac, într-un loc retras, iar împreună cu o parte din sufletul său să iasă şi să se îndepărteze de trup, să se ridice în spaţiu, ca un nor nevăzut, şi acolo să vadă, să cerceteze, să audă şi să primească sfaturile marilor Lumini spirituale, înaltele entităţi spirituale diriguitoare ale evoluţiei lucrurilor şi fiinţelor de pe planeta noastră. În această fază, iniţiatul posedă puteri deosebite; poate face ceea ce omul numeşte „minuni”.
El se ridică în aer, merge pe suprafaţa apei, stă în mijlocul flăcărilor, se face invizibil, vindecă boli şi face o serie nesfârşită de fapte, pentru că ştie să mânuiască toate materiile, cunoaşte secretul legilor ce le guvernează, realizând – asemenea unui mic creator – orice doreşte. Vai lui dacă o va face din vanitate sau împotriva semenilor săi! Un asemenea om era privit – cum ar fi privit şi azi – ca un supraom, respectat de toţi. De la aceşti iniţiaţi au rămas până în zilele de azi ceea ce se mai cunoaşte, ca tradiţie, despre lumea superfizică.
Anumite fenomene şi activităţi spirituale sunt în mod greşit denumite „minuni” sau „fenomene paranormale”, ele fiind cât se poate de normale. Dacă în urmă cu câteva sute de ani i s-ar fi prezentat omului imaginea unui televizor, el ar fi spus că este vorba de ceva paranormal şi cu toate acestea televizorul este azi foarte normal chiar şi pentru cei mai neştiutori copii. Mai paranormal este faptul că deşi suntem creaţi de Tatăl şi vieţuim în creaţia Sa, ne sustragem mereu de a-I fi recunoscători şi de a ne considera adevăraţii Săi copii.

sursa Existența lumilor invizibile – Scarlat Demetrescu

Reclamă