Omul se crede singur……

„Omul se crede singur, dar în realitate este legat cu milioane de alte fiinte. El intra în contact cu ele prin gândurile si sentimentele sale. Daca aceste gânduri si sentimente sunt bune, nobile, luminoase, ele influenteaza favorabil fiintele care sunt dedesubtul lui, dar în acelasi timp declanseaza o miscare în regnurile superioare si energii divine încep sa se reverse asupra lui.

Întelepciunea, lumina, dragostea îngerilor, a arhanghelilor, a divinitatilor curg prin intermediul Initiatilor si a marilor Maestri si ating pe oamenii capabili sa le primeasca; dar ele nu se opresc aici, trec prin oameni pentru a ajunge la animale, vegetale si minerale. Apoi, datorita unui alt curent, aceasta forta se ridica din mineral pâna la regnurile superioare si în felul acesta are loc o circulatie extraordinara în univers. Cel care este legat în acest lant viu al creaturilor este patruns de bucuria, pacea si lumina pe care fiintele superioare le poarta în ele. Este deci periculos sa ramâi independent, separat, izolat pentru ca te privezi de posibilitatea de a beneficia de acesti curenti benefici. Si atunci de unde veti primi inspiratia si fortele necesare pentru viata de fiecare zi? „Le vom gasi în noi însine…” veti spune voi. Da, pentru o luna, pentru un an poate, dar în scurt timp rezervele voastre se vor epuiza. Daca din orgoliu si dorinta de independenta va veti taia legatura care va uneste cu fiintele superioare, va veti pierde puterea. Chiar daca ati început proiecte vaste, în curând nu va va mai ramâne nimic pentru ca este imposibil sa realizezi ceva maret daca nu esti legat în lantul viu al creaturilor. Este ca si când un bec electric si-ar imagina ca el este cel care lumineaza fara sa se gândeasca la centrala care-i trimite curentul al carei simplu conductor este.

În realitate, fie ca o cerem, fie ca nu, noi suntem legati, bransati, dar trebuie de fiecare data sa stabilim în mod constient aceasta legatura cu fiintele superioare pentru ca în noi sa circule un curent viu. Cel care refuza sau neglijeaza sa creeze aceasta legatura pierde mai devreme sau mai târziu lumina, forta si tot ceea ce mai are. Omul poate fi puternic, poate face miracole, dar nu trebuie sa uite ca nu este decât un conductor de energii venite de sus. El trebuie sa-si spuna: „Întelepciunea divina este cea care actioneaza în mine… lumea divina este cea care se manifesta prin mine…”, caci altfel va pierde tot.”

Omraam Mikhael Aivanhov

Reclamă

Spatiul sacru al inimii

Ati avut acest loc in interiorul inimii voastre si el inca se gaseste acolo, acum. Acest spatiu a existat chiar dinaintea creatiei si va exista si dupa ce ultima stea isi va trimite lumina stralucitoare in unuvers. In timpul noptii, atunci cand patrundeti in vis va parasiti mintea si intrati in Spatiul Sacru din interiorul inimii. Va aduceti aminte sau va reamintiti doar visul?
In interiorul inimii voastre se afla un loc, un loc sacru in care lumea poate fi refacuta, la propriu, prin co-creare constienta. Daca va doriti cu adevarat pacea spiritului si, daca vreti sa va reintoarceti ACASA, va invit sa vizitati frumusetea propriei voastre inimi.
Odata ce ati intrat in „Lumina Marelui Intuneric” viata voastra se va schimba – intr-un final, va veti aminti cine sunteti cu adevarat. Cu timpul, viata voastra va deveni o viata de serviciu pus in slujba omenirii.

Spatiul sacru al inimii – numit uneori si camera constiintei, in care toate lucrurile sunt posibile, aici si acum.
Cand mintea coopereaza, inima raspunde. Inima are un creier propriu cu neuroni reali, in jur de 40000 de celule.
Inima umana genereaza un camp energetic cu mult mai mare si mai puternic decat al oricarui organ din corp – inclusiv al creierului din craniu. Acest camp elecromagnetic are un diametru de 2 m avand axa centrala in inima. Forma sa seamana cu cea a unei gogosi dintr-un TOR (corp geometric care rezulta din rotirea unui cerc in jurul unei axe situate pe planul cercului, dar care nu trece prin centru )
Aici, in Spatiul Sacru al inimii, se naste un camp toroidal mai mic, ambele fiind centrate pe aceeasi axa, exact ca cele 5 corpuri platonice din cubul lui Metatron.
Acest camp toroidal poate fi folosit pe post de portal pentru a patrunde in camera secreta a inimii.
Chirurgii cardiologi au descoperit ca in inima exista un loc foarte mic, ce nu trebuie atins niciodata – altfel persoana ar muri imediat. Sunt convins ca acest camp toroidal trece exact prin punctul respectiv si ca este generat din Spatiul Sacru al inimii.

Trebuie sa va urmati inima si sa fiti sinceri cu voi insiva. daca unele concepte din aceasta carte nu vi se potrivesc, pur si simplu nu le luati in considerare. Sunt convins ca pentru fiecare dintre noi exista o cale pentru a ne gasi Spatiul Sacru al Inimii.

In inima noastra exista o alta realiate – la fel de importanta si poate mai insemnata decat aceasta lume structurata a mintii in care traim cu totii.

Patrunderea in Spatiul Sacru al inimii nu implica un proces de invatare – mai degraba este un proces de reamintire, deoarece noi am fost dintotdeauna in acest loc, inca de la inceputuri. Am ales sa ne indreptam atentia spre aceasta cale a constiintei polarizate – insa, odata ce lectia va fi invatata, sunt convins ca ne vom intoarce la starea primordiala a UNIMII.

Voi sunteti preaiubitul copil al lui Dumnezeu, care are un vis ca este o fiinta umana, pe o mica planeta, in mijlocul neantului. Ce se va intampla atunci cand va reamintiti cine sunteti cu adevarat? Numai voi puteti sti asta.

Acum stiti cum sa ajungeti ACASA. In interiorul Spatiului Sacru al inimii au luat nastere toate lumile, toate dimensiunile, toate universurile si intreaga creatie. Prin propria voastra inima toate celelalte inimi sunt interactionate cu intreaga viata de pretutindeni.

Spatiul sacru al inimii (Drunvalo Melchizedek)

Reclamă

Lumina – energia fundamentală

Fiecare raza de soare este o sursa de energie. Deoarece resursele actuale: carbunele, petrolul, uraniul, sunt pe cale de epuizare, în viitor umanitatea se va orienta din ce în ce mai mult catre razele soarelui ale caror posibilitati sunt infinite. Dar lumina solara nu este energie ce se poate utiliza numai în planul fizic. Lumina este un spirit viu care coboara din soare si care intra în contact direct cu spiritul nostru.
Coborând asupra unui obiect sau fiinta, oricare ar fi ea, fiecare raza de soare aduce ceva. Chiar si pietrele au nevoie de aceasta viata pe care o primesc de la soare. Fiindca pietrele, cu toate ca sunt nemiscate, sunt vii. Acesta viata este mai perceptibila la plante care cresc si se multiplica gratie luminii solare. La animale, razele soarelui se transforma nu numai în vitalitate, ci si în sensibilitate. Da, gratie razelor soarelui animalele încep sa simta suferinta sau bucuria. În sfârsit, la oameni, razele soarelui se transforma în inteligenta, fiindca începând cu regnul uman lumina uman lumina este primita destul de complet pentru a se putea manifesta drept gând. Spiritul care va vorbeste prin gura unui om este o emanatie a luminii solare. Lumina este aceea care gândeste, vorbeste, care cânta, creeaza.

Pe masura ce lumina îsi croieste drum în sufletul omenesc, ea se reflecta sub forma de inteligenta, de iubire de frumusete, de noblete, de forta. Numai razele soarelui sunt capabile sa mentina, sa alimenteze si sa creasca viata în om, cu conditia ca el sa învete s-o primeasca. Daca va deschideti din toata inima în fata razelor soarelui, veti simti lucrarea pe care o vor începe s-o faca pentru regenerarea si învierea voastra.

Dar, bineînteles, pentru a simti ce sunt razele soarelui si cât sunt de puternice, pure, divine, trebuie sa va pregatiti în fiecare zi sa le întâmpinati, daca nu veti ramâne asemeni acelor oameni adormiti si ignoranti care lasa sa treaca pe lânga ei razele soarelui fara a fi constienti de bogatiile pe care le contin. Iar dupa aceea, se plâng: „Mi-e foame, mi-e sete, sunt sarac, obscur, cine ma poate ajuta?” si totusi au tot ce le trebuie în aceste raze! si daca i-ati cunoaste pe cei ce le trimit!… Da, fiindca în soare vietuiesc fiinte mult superioare noua, ne privesc, ne zâmbesc uneori, dar noi, în acest timp, noi unde suntem ?… stiu foarte bine ca este dificil sa-i faci pe oameni sa accepte ca lumina este mai mult decât o vibratie fizica, ca este un spirit viu. si deoarece sunt opaci la aceasta idee, nu pot primi de la soare toate binecuvântarile sale.
Trebuie sa va aranjati în asa maniera existenta voastra încât lumina sa ocupe un loc din ce în ce mai important. Dar mai presus de toate trebuie sa deveniti constienti de prezenta sa în fiecare lucru pentru a putea beneficia de el. Daca mâncati constientizând ca hrana, cerealele, fructele, legumele, sunt o condensare a razelor solare la care au fost expuse, veti crea cele mai bune conditii fiziologice pentru ca aceste raze sa fie bine absorbite si repartizate în organismul vostru. Daca respirati cu convingerea ca prin respiratie atrageti în voi lumina, sunteti capabili sa primiti lumina celesta, spiritul lui Dumnezeu. Fiindca, evident, asa cum v-am mai spus, aceasta lumina pe care o vedeti venind de la soare nu este decât forma cea mai materiala a luminii. Dincolo de ea exista alte forme de lumina, mai subtila, si daca veti sti sa intrati în legatura cu ele, va vor aduce viata eterna.

Dimineata, când priviti soarele, gânditi ca aceste raze care sosesc pâna la voi, sunt creaturi vii care pot sa va ajute sa va rezolvati problemele din timpul zilei … dar numai cele din ziua respectiva, nu si cele de a doua zi. Mâine va trebui din nou sa mergeti sa le consultati, si tot numai pentru o zi. Ele nu va vor raspunde niciodata pentru doua sau trei zile în avans. Ele vor spune: „Nu va nelinistiti. Veniti din nou mâine si va vom raspunde.” În fiecare zi, când mâncati, nu faceti provizii pentru o saptamâna, ci numai pentru o zi. Ei bine, cu lumina se întâmpla la fel, fiindca este o hrana pe care trebuie sa o absorbiti în fiecare zi, ca sa poata deveni în voi sentimente, gânduri, inspiratii…
De ce nu aveti pentru lumina aceeasi logica ca pentru nutritie. Voi spuneti: „Adevarat, am mâncat ieri, dar asta a fost pentru ieri, astazi trebuie sa manânc din nou”. La fel este si pentru lumina, în fiecare zi aveti nevoie sa va hraniti cu ea.

Puteti de exemplu, sa faceti urmatorul exercitiu.
Va aflati la rasaritul soarelui si asteptati prima raza sa apara. Sunteti atent si vigilent si de Indata ce a aparut o beti, o aspirati … si astfel începeti sa beti soarele. În loc numai sa o primiti (priviti) si sa o respirati, o beti, o mâncati, gândind ca aceasta lumina care este vie se propaga în toate celulele organelor voastre, ca le împrospateaza, le întareste, le purifica. Acest exercitiu va ajuta sa va concentrati, iar rezultatele sunt fantastice: întreaga voastra fiinta vibreaza si veti ajunge sa simtiti ca beti într-adevar lumina.
Cu mai multe mii de ani în urma, înteleptii Indiei au revelat în Cartile lor sacre importanta pe care o atribuiau soarelui. Sa luam de exemplu Puranele.
În Agni Purana, soarele este considerat o manifestare a lui Vishnon (Visnu) si sursa tuturor lucrurilor.
În Matsya Purana, se spune ca adorând soarele, sunt adorati Brahma, Visnu si Shiva – trinitatea care corespunde Tatalui, Fiului si Sfântului Duh în religia crestina.
În Markandeya Purana, soarele este numit lacasul cunoasterii, cel care desfiinteaza tenebrele, Sufletul Suprem fara pata, Cauza universala, materialul si imaterialul si este considerat drept Puterea primordiala existând în toate manifestarile apei, pamântului, vântului si focului. Se spune totodata ca cel care întâmpina în fiecare dimineata soarele cu respect si veneratie, în smerenie si pacea inimii sale, obtine gratia lui Lakshmi, divinitatea iubirii si frumusetii. Cel care adora soarele cu o daruire totala este eliberat de pacat si se bucura de imunitate contra tuturor bolilor.
Brahma Purana prezinta soarele ca pe ochiul celor trei lumi, ca pe Stapânul Universului, germenele actiunii, portul milei si simbolul actiunii însasi.
Brahmanda Purana prezinta soarele ca pe cauza tuturor activitatilor în lume.
Linga Purana îl prezinta ca pe ordinea universala.
Padma Purana indica recitarea anumitor imnuri tantrice spre a fi recitate în abordarea soarelui pentru a putea fi vindecate tot felul de boli fizice si psihice.
În Brahma Vaivarta Purana, se spune ca soarele vindeca toate, elibereaza de tristete, de agitatie mentala si frica. El daruieste fericirea, eliberarea, credinta si toate binecuvântarile.
De-a lungul anilor, stiinta initiatica a considerat întotdeauna soarele fizic ca pe o reprezentare a adevaratului soare spiritual care este centrul cunoasterii universale si a puterii universale manifestate prin raspândirea celor sapte culori. De aceea, daca va pot da un sfat, va voi spune: „Lasati totul la o parte, studiati numai razele soarelui”. Daca ati sti ce contine o raza de soare, ce putere, ce bogatie, claritate, puritate, inteligenta ! … Da, inteligenta, va surprinde asta ? Dar nimeni, pe acest pamânt nu este asa de inteligent cum sunt razele soarelui, nici un savant, nici un geniu …
Ocupati-va de razele soarelui, doriti-le, cautati-le, iubiti-le, deschideti-va în fata lor si veti întelege sensul creatiei, viata voastra va deveni creatoare, minunata, va capata sens, o plenitudine ! Entitati spirituale locuiesc în fiecare raza si se manifesta diferit dupa culoarea lor: rosu, albastru, verde, galben, etc. De aceea este asa de important pentru discipol sa învete sa lucreze cu lumina.
Fragment din „Lumina-spirit viu”Omraam Mikhael Aivanhov

Reclamă

Lumile Universului

Cosmologia modernă consideră Universul nostru drept gazdă a mai multor lumi, fiecare având caracteristici proprii, o stare proprie a materiei şi a timpului. Noi locuim în spaţiul tridimensional cu coordonatele: înălţime, lăţime, lungime, iar funcţia timpului este sensibilă la orice mişcare mecanică sau biologică. Dar, în lumea noastră materială există fenomene mult mai subtile, care primesc în următoarele dimensiuni caracteristicile timpului. Dezvoltarea voinţei, intelectului, intuiţiei, dragostei, sunt coordonatele spaţiilor cu patru,cinci, şase şi şapte dimensiuni. Universul nostru este străbătut de cea mai subtilă substanţă, despre care se aminteşte în multe filozofii cosmogonice ale antichităţii – Absolutul, care are un număr infinit de dimensiuni. Trecutul, prezentul,viitorul sunt unite în Absolut, În afară de Universul nostru, în Absolut există şi alte universuri, dar cunoaşterea lor este încă greu accesibilă chiar şi pentru civilizaţii mai avansate de pe alte planete. Universul nostru uneşte treisprezece lumi, şapte lumi principale, cinci lumi intermediare şi o lume opusă, lumea forţelor „întunecate”.

Prima lume, tridimensională, ne este bine cunoscută. Materia şi energia corespund oscilaţiilor undelor de culoare roşie şi sunt în armonie cu vibraţiile sunetului”do”din prima octavă.

A doua lume, eterică, nu are fiinţe vii. Energia corespunde oscilaţiilor undelor culorii portocalii şi notei „re”. Energia acestei lumi se consumă pentru mişcarea fiinţelor vii de pe pământ. A treia lume este cea astrală. Materia este câmpul gravitaţional al Lunii. Energia şi materia corespund oscilaţiilor undelor de culoare galbenă şi notei „mi”.

A patra lume – (spaţiul cvadridimensional) – este cea mentală. Materia este câmpul gravitaţional al planetelor sistemului Solar. Energia şi materia corespund oscilaţiilor undelor de culoare verde şi notei „fa”.

A cincea lume – (spaţiul pentadimensional) —este lumea karmică. Materia este câmpul gravitaţional al Soarelui. Materia şi energia corespund oscilaţiilor undelor de culoare bleu şi notei „sol”.

A şasea lume – (spaţiul hexadimensional) — este lumea intuitivă. Materia este câmpul gravitaţional al galaxiei noastre şi corespunde oscilaţiilor undelor de culoare albastră şi notei „la”.

A şaptea lume – (spaţiul septidimensional) — este Nirvana (lumea iubirii).Materia este câmpui gravitaţional al Universului şi corespundeculorii violet şi notei „si”.

Există şi reflectarea în oglindă a Nirvanei — a treisprezecea lume. Sentimentul opus iubirii, care duce la creaţie — sentimentul urii, care duce la distrugere. Materia şi energia lumii a treisprezecea corespund undelor de culoare maron, nota lipseşte. În religia hindusă se numeşte lumea lui Shiva, în creştinism — lumea lui Lucifer. Această lume este răspândită în întregul Univers, dar planeta de bază a lumii a treisprezecea se considera Pământul, care devine astfel centrul luptei universale. Poate că, tocmai din această cauză, pe Pământ sunt condiţii minunate atât pentru dezvoltare rapidă, cât şi pentru degradare la fel de rapidă. Fiecare din cele treisprezece lumi are aceeaşi importanţă pentru Absolut. Această dependenţă cosmică este exprimată în pictură: contopirea principalelor culori creează o culoare unică, globală — alb sau negru. Aceasta este culoarea Absolutului. De asemenea dacă se amestecă într-una singură toate culorile curcubeului, se obţine culoarea albă (lanţul creaţiei şi al iubirii). Dacă se face acelaşi lucru, schimbând însă culoarea violet (iubirea) cu culoarea maron (ura), se va obţine culoarea neagră (lanţul distrugerii).

Albert Ignatenko

Univers

Lumile Universului

Cosmologia modernă consideră Universul nostru drept gazdă a mai multor lumi, fiecare având caracteristici proprii, o stare proprie a materiei şi a timpului. Noi locuim în spaţiul tridimensional cu coordonatele: înălţime, lăţime, lungime, iar funcţia timpului este sensibilă la orice mişcare mecanică sau biologică. Dar, în lumea noastră materială există fenomene mult mai subtile, care primesc în următoarele dimensiuni caracteristicile timpului. Dezvoltarea voinţei, intelectului, intuiţiei, dragostei, sunt coordonatele spaţiilor cu patru,cinci, şase şi şapte dimensiuni. Universul nostru este străbătut de cea mai subtilă substanţă, despre care se aminteşte în multe filozofii cosmogonice ale antichităţii – Absolutul, care are un număr infinit de dimensiuni. Trecutul, prezentul,viitorul sunt unite în Absolut, În afară de Universul nostru, în Absolut există şi alte universuri, dar cunoaşterea lor este încă greu accesibilă chiar şi pentru civilizaţii mai avansate de pe alte planete. Universul nostru uneşte treisprezece lumi, şapte lumi principale, cinci lumi intermediare şi o lume opusă, lumea forţelor „întunecate”.

Prima lume, tridimensională, ne este bine cunoscută. Materia şi energia corespund oscilaţiilor undelor de culoare roşie şi sunt în armonie cu vibraţiile sunetului”do”din prima octavă.

A doua lume, eterică, nu are fiinţe vii. Energia corespunde oscilaţiilor undelor culorii portocalii şi notei „re”. Energia acestei lumi se consumă pentru mişcarea fiinţelor vii de pe pământ. A treia lume este cea astrală. Materia este câmpul gravitaţional al Lunii. Energia şi materia corespund oscilaţiilor undelor de culoare galbenă şi notei „mi”.

A patra lume – (spaţiul cvadridimensional) – este cea mentală. Materia este câmpul gravitaţional al planetelor sistemului Solar. Energia şi materia corespund oscilaţiilor undelor de culoare verde şi notei „fa”.

A cincea lume – (spaţiul pentadimensional) —este lumea karmică. Materia este câmpul gravitaţional al Soarelui. Materia şi energia corespund oscilaţiilor undelor de culoare bleu şi notei „sol”.

A şasea lume – (spaţiul hexadimensional) — este lumea intuitivă. Materia este câmpul gravitaţional al galaxiei noastre şi corespunde oscilaţiilor undelor de culoare albastră şi notei „la”.

A şaptea lume – (spaţiul septidimensional) — este Nirvana (lumea iubirii).Materia este câmpui gravitaţional al Universului şi corespundeculorii violet şi notei „si”.

Există şi reflectarea în oglindă a Nirvanei — a treisprezecea lume. Sentimentul opus iubirii, care duce la creaţie — sentimentul urii, care duce la distrugere. Materia şi energia lumii a treisprezecea corespund undelor de culoare maron, nota lipseşte. În religia hindusă se numeşte lumea lui Shiva, în creştinism — lumea lui Lucifer. Această lume este răspândită în întregul Univers, dar planeta de bază a lumii a treisprezecea se considera Pământul, care devine astfel centrul luptei universale. Poate că, tocmai din această cauză, pe Pământ sunt condiţii minunate atât pentru dezvoltare rapidă, cât şi pentru degradare la fel de rapidă. Fiecare din cele treisprezece lumi are aceeaşi importanţă pentru Absolut. Această dependenţă cosmică este exprimată în pictură: contopirea principalelor culori creează o culoare unică, globală — alb sau negru. Aceasta este culoarea Absolutului. De asemenea dacă se amestecă într-una singură toate culorile curcubeului, se obţine culoarea albă (lanţul creaţiei şi al iubirii). Dacă se face acelaşi lucru, schimbând însă culoarea violet (iubirea) cu culoarea maron (ura), se va obţine culoarea neagră (lanţul distrugerii).

Albert Ignatenko

Univers

Principiile Divine.

1. Primul principiu etern – Principiul întregului:

„Totul este conectat la Dumnezeu în fiecare clipă!”
Nu există nimic în afara lui Dumnezeu şi niciun fir de iarbă din întregul Macrocosmos nu se mişcă fără ştirea şi voia lui Dumnezeu! Totul există prin voia Sa şi a fost creat ca întreg; unitatea divină se manifestă neîncetat pretutindeni şi ochiul celui iniţiat o recunoaşte, căci lumina sa este cea care îi face să vibreze neîncetat inima umplândui-o de bucuria supremei recunoaşteri a aceleiaşi esenţe divine în tot şi în toate.
De aceea lecţia pe care ne-o aduce cu sine acest principiu etern este aceea a eliminării separării! Fiecare dintre noi suntem o parte din Dumnezeu şi nicio parte din Dumnezeu nu este nici superioară, nici inferioară unei alte părţi şi nici separată de întreg.

2. Al doilea principiu etern – Principiul KARMA-ei:

„Ceea ce facem în fiecare clipă şi tot ceea ce se petrece cu noi este rezultatul alegerii noastre de a veni pe Pământ şi a învăţa lecţiile pe care este necesar să le învăţăm.”
Ştiind aceasta putem să alegem conştienţi în fiecare clipă calea acceptării şi a asumării pe deplin conştiente a evenimentelor cu care Jocul divin al manifestării ne confruntă neîncetat, într-o perfectă integrare divină a tuturor evenimentelor care se succed în viaţa noastră şi să învăţăm continuu, conştient din tot ceea ce se petrece, sintetizând şi asimilând astfel lecţiile pe care le avem de învăţat.

3. Al treilea principiu etern – Principiul Înţelepciunii:

„Înţelepciunea înseamnă să-ţi dai seama de ceea ce poţi să schimbi şi de ceea ce nu poţi să schimbi în viaţa ta şi, procedând în consecinţă, să creşti spiritual.”
Ceea ce ar putea sintetiza cel mai bine atitudinea înţeleaptă şi totodată lecţia de viaţă pe care ne-o aduce cu sine acest principiu sunt cuvintele lui Francisc din Assisi: „Doamne, dă-mi seninătatea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul să schimb lucrurile pe care le pot schimba şi înţelepciunea să-mi dau seama care este diferenţa dintre ele.”

4. Al patrulea principiu etern – Principiul iubirii:

„Iubirea pură, necondiţionată, ne vindecă de ură şi de KARMA-ă şi ne reaminteşte permanent de natura noastră divină.”
Putem afirma fără să greşim câtuşi de puţin că în întreaga manifestare iubirea pură, iubirea divină este singura realitate, tot restul este iluzie. Dumnezeu a creat totul din iubire, pentru iubire, cu infinită iubire. Dumnezeu este cel care se iubeşte pe Sine în fiecare creatură şi totodată fiecare creatură nu este altceva decât Dumnezeu care se descoperă pe sine prin iubire! De aceea iubirea este suprema realitate a întregii manifestări ce ne permite ieşirea de sub incidenţa legii KARMA-ei şi intrarea sub incidenţa Legii graţiei, iubirea este cea care face cu putinţă miracolul recunoaşterii şi al reîntoarcerii în suprema sursă a iubirii infinite – Inima Supremă a lui Dumnezeu.
Aşadar lecţia fundamentală pe care ne-o aduce cu sine acest principiu este: Iubeşte necondiţionat!

5. Al cincilea principiu etern – Principiul armoniei:

„În tot ceea ce există se manifestă o ordine divină, iar noi suntem meniţi să fim permanent în armonie cu toţi şi cu toate.”
Orice încălcare a ordinii şi armoniei divine se va repercuta imediat în întreaga nostră viaţă, afectându-ne fie sănătatea, fie echilibrul interior. De aceea lecţia divină pe care ne-o duce cu sine acest principiu este foarte simplă: „Păstrează neîncetat ordinea divină din tine şi din afara ta!”

6. Al şaselea principiu etern – Principiul abundenţei:

„Abundenţa este o stare în care putem să materializăm bogăţie pe toate planurile.”
Tot ce avem de făcut în această direcţie este să urmărim să trăim plenar şi total conştient această stare şi astfel vom avea experienţa raiului pe Pământ.

7. Al şaptelea principiu etern – Principiul atracţiei:

„Totul lucrează împreună cu noi în fiecare clipă sau altfel spus totul va fi atras permanent către noi prin rezonanţă.”
Fiecare gând înseamnă selectarea unei anumite frecvenţe de rezonanţă, fiecare atitudine atrage prin rezonanţă o aptitudine şi în ultimă instanţă un caracter, fiecare acţiune atrage prin rezonanţă o reacţiune. Aşadar lecţia acestui principiu este foarte simplă: Atenţie la ceea ce ne dorim căci mai devreme sau mai târziu vom primi!

8. Al optulea principiu etern – Principiul evoluţiei:

„Totul evoluează continuu.”
Spirala evolutivă poate fi însă ascendentă sau descendentă. Aşadar: Fii conştient continuu de evoluţia ta şi orientează-te continuu către Dumnezeu, conştient fiind chiar şi de faptul că „elanul către Dumnezeu este Dumnezeu” aşa cum se spune într-un străvechi text al înţelepciunii şivaite.

9. Al nouălea principiu etern – Principiul materializării:

„Puterea de a materializa este dreptul nostru divin, iar noi suntem co-creatori la realitatea în care trăim.”
Suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi asemeni Lui avem puterea de a ne crea fiecare dintre noi ceea ce am putea denumi propriul nostru „univers”. Tot ceea ce avem de făcut cunoscând acest principiu este să participăm conştient la opera divină.

10. Al zecelea principiu etern – Principiul DHARMA-ei (al menirii spirituale):

„Fiecare dintre noi avem o menire unică aici pe Pământ.”
Fiecare suflet ce coboară în manifestare vine spre a-şi împlini aici o anumită menire spirituală, ce constitue pentru el însuşi sensul acelei existenţe şi tocmai de aceea împlinirea ei este foarte importantă pentru creşterea şi realizarea spirituală a fiecăruia dintre noi. Aşadar îndemnul şi totodată lecţia spirituală a acestui principiu este: Împlineşte-ţi DHARMA perfect conştient.

11. Al unsprezecelea principiu etern – Principiul posibilităţilor infinite:

„În infinitul divin totul este posibil, dar nu totul este permis.”
Asemeni lui Dumnezeu Tatăl fiinţa umană este şi ea înzestrată cu putere de creaţie, menţinere şi resorbţie în propriul său univers lăuntric. Atât timp cât fiinţa umană se menţine pe un nivel de conştiinţă limitat şi puterea sa creatoare va fi limitată. Pe măsură ce sufletul respectiv se înalţă, recunoscându-şi natura sa divină, reală, esenţială, liberă şi nelimitată, şi puterea sa creatoare va redobândi natura sa divină ce îşi va extrage neîncetat forţa şi libertatea de acţiune numai şi numai din omnipotenţa şi voinţa supremă atotdeterminatoare a lui Dumnezeu Tatăl, cărora ea le va recunoşte neîncetat suveranitatea. De aceea ceea ce ne învaţă acest principiu am putea sintetiza prin: Foloseşte în fiecare moment cu înţelepciune ceea ce îţi este permis.

12. Al doisprezecelea principiu etern – Totul este Dumnezeu

„Omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.”
Putem spune aşadar că fiecare dintre noi, recunoscându-şi natura sa divină, reală, esenţială, are dreptul divin şi posibilitatea să se manifeste asemeni lui Dumnezeu – în comuniune deplină cu El.

Mulţumim neîncetat lui Dumnezeu cu TOT-ul, în TOT, pentru TOT!

sursa : yogaesoteric.net

imagine Art.com

Reclamă

Sacralizarea

10676395_10203340151890789_5420017564533909220_nCeea ce contează cu adevărat pentru fiecare persoană este viaţa cotidiană alături de familie, activând în profesie, socializând cu ceilalţi şi ocupându-se de toate lucrurile și acțiunile care îi necesită participarea , care stabilesc până la urmă cursul pe care îl urmăm. A trăi spiritualitatea în viaţa de zi cu zi înseamnă să transformăm într-o lecţie fiecare experienţă dificilă adică un moment încărcat de valoare. Fructificăm astfel o resursă inepuizabilă, care ne poate face să traversăm cu fruntea sus toate vicisitudinele vieţii sau ne pigmentează rutina existenţei.Aceasta este sacralizarea. A implementa divinul din noi în tot și în toate .

R.D. 21.12.2014