Boli cu transmitere spirituală

Viziunea şi practica noastră spirituală poate fi „infectată” de câteva „boli cu transmitere spirituală”. Iată principalii „contaminanţi”:

1. Spiritualitatea de tip „fast-food”: Amestecaţi spiritualitatea cu o cultură occidentală care promovează viteza, multitasking-ul şi recompensarea imediată şi veţi obţine probabil o spiritualitate „fast-food”. Ea provine din fantezia noastră, comună şi de înţeles, că eliberarea de suferinţa umană poate fi un proces rapid şi uşor. Totuşi, un lucru este clar: transformarea spirituală nu poate fi obţinută dintr-o dată.

2. Falsa spiritualitate: Este tendinţa de a umbla, a te îmbrăca şi a acţiona aşa cum ne imaginăm că ar face o persoană spirituală. Dar aceasta este doar o imitaţie a realizării spirituale autentice, precum sunt produsele contrafăcute vândute ieftin pe la colţul străzii.

3. Motivaţie confuză: Deşi dorinţa noastră de evoluţie spirituală poate fi autentică, ea este deseori amestecată cu motivaţii mai pământeşti, cum ar fi dorinţa de a te simţi iubit, dorinţa de a fi legat de cineva, nevoia de a-ţi umple goliciunea sufletească, credinţa că drumul spiritual îţi va alunga orice durere şi ambiţia spirituală, adică dorinţa de a fi cineva „special”, mai grozav ca alţii.

4. Identificarea cu experienţele spirituale: În această boală ego-ul îşi asumă meritul experienţei spirituale şi începem să credem că noi suntem întruchiparea iluminării. De obicei, fenomenul nu durează la nesfârşit, dar tinde să se prelungească la cei care se consideră persoane iluminate sau care au statutul de învăţători spirituali.

5. Ego-ul spiritualizat: Boala apare când structura profundă a personalităţii este profund pătrunsă de concepţii şi idei spirituale. Ego-ul se retrage la adăpost sub această carapace „spirituală”, ceea ce îl face impenetrabil la critici, sfaturi, feedback, stimuli proaspeţi. Ne blocăm creşterea spirituală reală tocmai în numele ideilor noastre îndelung elaborate, dar pietrificate, despre spiritualitate.

6. Producerea pe bandă rulantă de maeştri spirituali: La ora actuală există numeroase şcoli şi tradiţii spirituale la modă care îi fac pe discipoli să creadă că ei se află la un înalt nivel de iluminare spirituală, lucru departe de a fi adevărat. Totul se produce conform reţetei: primeşte lumina, trăieşte experienţa mistică şi – gata! – eşti iluminat şi pregătit să-i iluminezi şi pe alţii în acelaşi mod. Problema nu este că astfel de oameni predau lecţii despre spiritualitate, ci că ei se cred a fi ajuns deja maeştri.

7. Orgoliul spiritual: După ani de eforturi, practicantul atinge un anumit nivel real de înţelepciune, ceea ce îi stimulează mândria, sentimentul de „superioritate spirituală”. Boala se manifestă sub forma gândurilor de genul „sunt mai bun, mai înţelept şi deasupra celorlalţi, fiindcă eu sunt un om spiritual.”

8. Mintea colectivă: Cunoscută şi sub numele de gândire de grup, mentalitate de sectă sau boală de ashram, este un virus insidios al dependenţei. Într-un grup spiritual se fac convenienţe subtile şi inconştiente despre cum ar fi corect să gândeşti, să umbli, să te îmbraci, să acţionezi. Indivizii şi grupurile infectate cu acest virus resping persoanele, atitudinile şi circumstanţele care nu se conformează regulilor nescrise ale grupului.

9. Complexul „poporului ales”: Acest complex de superioritate nu aparţine exclusiv evreilor. Este credinţa că „Grupul nostru este mai evoluat spiritual, mai puternic, mai iluminat, pur şi simplu, mai bun decât orice alt grup”. Acest crez maladiv nu trebuie confundat cu recunoaşterea faptului că ai găsit calea cea mai bună pentru tine, adică învăţătorul spiritual sau comunitatea potrivită ţie!

10. Virusul mortal – „Am ajuns!”: Această boală este terminală, mortală pentru evoluţia noastră spirituală. Este vorba de credinţa că „am ajuns” la scopul final al căii spirituale. Din momentul în care credem că nu mai este nimic de atins, progresul spiritual şi orice dezvoltare ulterioară încetează.

În dobândirea discernământului pe calea spirituală este important să ne descoperim bolile ego-ului şi autoînşelării, al căror morb îl avem cu toţii. Atunci avem nevoie, mai mult decât oricând, de simţul umorului şi sprijinul prietenilor spirituali veritabili. Când înfruntăm obstacolele de pe cale, pot interveni şi clipe când cădem în disperare şi ne scade stima de sine, sau ne pierdem credinţa în disciplina pe care o urmăm. Totuşi, trebuie să ne păstrăm credinţa în noi înşine şi în ceilalţi ca să putem realiza ceva important pe lume.

Adaptare după ” Eyes Wide Open: Cultivating Discernment on the Spiritual Path”

traducere şi adaptare de Rãzvan Petre . sursa Spiritus.ro

Reclamă

Dincolo de trup………

Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală , iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.

De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.

Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două, raţiune şi suflet , însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.

Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?

l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.

În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.

Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.

În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete – senzoriale, ale obiectelor.

Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul transformă sentimentele în acte ale acţiunii sale.

Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.

De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.

Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.

Sentimentele pe care le trăim ne definesc în interiorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.

Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.

Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.

Radu Dragan

Reclamă

Egoul și non-acceptarea

Ți-ai dat seama până acum că atunci când acuzi pe cineva de ceva, acea persoană te acuză la rândul ei, de același lucru?

„Ceea ce trăim în non-acceptare se acumulează la nivelul sufletului. Acesta, nemuritor fiind, revine mereu, sub diverse forme umane, cu tot bagajul adunat în memoria sa . Înainte de a ne naște, ne hotărâm ce anume dorim să reparăm în timpul următoarei încarnări. Această decizie și tot ceea ce am acumulat în trecut, nu sunt înregistrate în memoria noastră conștientă, respectiv ceea care aparține intelectului. De abia pe parcursul vieții ne vom da seama treptat de planul nostru de viață și de ce anume trebuie să reparăm.

Să nu lași ego-ul să-ți joace feste, ego-ul care încearcă adesea, prin toate mijloacele, să ne facă să credem că am încheiat o situație. Ni se întâmplă deseori să spunem : „Da, înteleg de ce celălalt acționat așa”, pentru a nu fi necesar să ne privim pe noi înșine și să ne iertăm. Ego-ul nostru încearcă astfel să găsescă o modalitate rapidă de a lasa de o parte situațiile neplăcute. Se întâmplă să acceptăm o situație sau o persoană fără să ne fi iertat pe noi înșine, sau fără să ne fi acordat dreptul de a-i purta pică celuilalt, sau a avea resentimente. Acest lucru însemnă „a accepta doar experiența”.

Este important să facem diferența între a accepta experiența și a se accepta pe sine.” Acesta acceptare este grea, deoarece ego-ul nostru nu vrea să accepte faptul că toate experiențele dificile pe care le trăim au ca unic scop să ne arate că și noi ne purtăm în același fel ca și ceilalti.

Depinde de fiecare dintre noi să hotărâm să ne luăm viața în propriile mâini, pentru a deveni stăpâni pe propria existență, în loc să lăsăm ego-ul fiecăruia să ne controleze viața. Dar a face față acestor lucruri necesita mult curaj deoarece în mod inevitabil se vor atinge vechile răni, care ne pot produce foarte mult rău, mai ales dacă nu au mai fost tratate încă din viețile anterioare.

Pentru a te ajuta, poți să te sprijini pe DUMNEZEUL tău interior care este omniscient (El știe tot), omniprezent (El este peste tot) și omnipotent (El este atotputernic).

Iar aceasta putere este mereu prezentă, vie în tine. Acționează astfel încât să te orientezi spre persoanele și spre situațiile care îți sunt necesare pentru a crește și a evolua, conform planului de viață ales înainte de a te fi născut.”

Lise Bourbeau – Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine

Reclamă

Iubire și dăruire

Arborele care dăruieşte

„Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat. Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. ”

Ceea ce este mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băiat. Egoul încearcă întotdeauna să iubească ceea ce este mai mare decât el. Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă mare sau mic. Ea îi îmbrăţişează pe toţi cei de care se apropie. Aşadar, copacul s-a îndrăgostit de băieţelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. 

 „Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele.”

Iubirea este întotdeauna gata să se încline; egoul, niciodată. Dacă încerci să te apropii de un ego, acesta se va înălţa şi mai mult, devenind atât de rigid încât să nu-l poţi atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care stă pe tronul puterii, este considerat a fi mare.

„Aşadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire.”

Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva.

„Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac întotdeauna să te simţi ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac să te simţi mizerabil. Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simţea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut şi mai mult. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconfortează..Iubirea îşi aşteaptă întotdeauna obiectul afecţiunii sale. Ea nu este altceva decât o continuă aşteptare.Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să îşi treacă examenele, să îşi facă prieteni… De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aştept”. Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist. Singura tristeţe pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împărtăşi cu altcineva, de a nu se putea dărui. Atunci când se poate dărui în totalitate, iubirea este fericită.Băiatul a crescut şi mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare.  

Toţi cei care cresc în lumea ambiţiilor îşi găsesc din ce în ce mai puţin timp pentru iubire.Intrucat sunt mici in interiorul lor cauta sa se identifice cu exteriorul lor:bunuri,pozitii sociale,etc. care nu le vor aduce niciodata adevarata iubire, fericire si implinire.

Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale lumeşti. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?” Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”. Băiatul i-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”. Egoul este întotdeauna motivat: „Ce poţi să-mi oferi pentru ca să vin la tine? Aş putea veni, dar numai dacă ai ceva de oferit. Altminteri, nu văd de ce aş face-o”.Egoul are întotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezintă propria sa răsplată.Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni decât dacă îţi voi oferi ceva? Îţi ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu ţine niciodată nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se dăruieşte necondiţionat. „Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei încălziţi. Când bate vântul, dansăm şi cântăm. Deşi nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc vesele. Dacă ne-am implica şi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiţi şi de nefericiţi ca voi, oamenii, care sunteţi nevoiţi să staţi prin temple şi să ascultaţi predici despre iubire şi despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de bani”. Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obţine bani. Am nevoie de bani”. Egoul cere întotdeauna bani, căci banii înseamnă putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa. Copacul s-a gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele şi vinde-le. În felul acesta, vei obţine bani”. Băiatul s-a luminat imediat la faţă. S-a urcat în copac şi a cules toate fructele copacului, chiar şi pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou fericit. Iubirea se bucură chiar şi atunci când este lovită. Egoul nu este cu adevărat fericit nici măcar atunci când obţine ceva. El nu poate simţi decât nefericire. Asta e natura lui. 

Cei care traiesc in egou traiesc in nefericire, ca niste sclavi alergand dupa nevoile sale.

Băiatul nu şi-a dat nici măcar osteneala să-i mulţumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulţumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obţine bani în schimbul lor. Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi bani. A uitat cu totul de copac, şi astfel au trecut anii. Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi a se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. Întreaga sa fiinţă era în agonie. După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac. Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişează-mă”. Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”.Egoul consideră iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilărească. Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”. Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă?” Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”. Singurii care trăiesc în case sunt oamenii.

Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei.

„Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”. Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericită chiar şi atunci când îi sunt tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu ştie decât să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime. Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou. Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”. Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”. Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”. Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Voi aştepta de-a pururi întoarcerea ta”. Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat. Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A aşteptat mereu şi mereu, conştient însă că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată.

 

Egoul nu se duce decât acolo unde are ceva de câştigat

„Odată, m-am aşezat lângă ciot. Acesta mi-a şoptit: „Am un prieten care a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj”.

Egoul nu înţelege decât limbajul acceptării. Iubirea vorbeşte limbajul dăruirii. 

Dacă viaţa noastră ar semăna cu acest copac, întinzându-şi ramurile până departe, gata să le ofere umbră şi adăpost tuturor celor în nevoie, deschizându-şi braţele în faţa tuturor, am înţelege ce este iubirea. si am trai in iubire.

Nu există definiţii, scripturi sau doctrine ale iubirii. Nu există un set de principii care se aplică iubirii. Dar ce este la urma urmei iubirea? Dacă nu o puteţi vedea în privirea mea, dacă nu o puteţi simţi în gesturile mele, cu siguranţă nu veţi putea înţelege ce este ea din cuvintele mele.Vă sunt recunoscător că m-aţi ascultat cu atâta iubire, în tăcere. Iar acum, în final, mă înclin în faţa divinităţii care îşi are sălaşul în fiecare dintre voi. Vă rog să-mi acceptaţi această ofrandă de respect şi recunoştinţă.”

Sursa : OSHO

Fapta bună.

Ce înseamnă o faptă bună? Este explozia iubirii,adică a energiei, creaţiei, creativităţii şi altruismului. Dacă apa curge izvorând într-un torent neîntrerupt se umple bazinul până la refuz. Dacă izvorul seacă, apa poate să curgă   îndărăt. Cu cât senzaţia Divinului din noi devine neîntreruptă, cu atât avem mai multă energie şi iubire şi încetăm să ne ataşăm de activitatea noastră. în filozofia indiană se spune că bolile apar din cauza dependenţei mărite faţă de lumea exterioară. Prin urmare, renunţarea la lume ne permite să scăpăm de dependenţe şi să ne îmbunătăţim sănătatea. în filosofia indiană, detaşarea de rezultatele muncii noastre este unul dintre aspectele principale ale fericirii.
Iisus Hristos spunea că atunci când săvârşeşti o faptă bună nu trebuie să ştie stânga ce face dreapta. Aceasta înseamnă, de asemenea, detaşarea de rezultatele activităţii noastre. Chiar şi aşteptarea laudelor pentru faptele noastre bune este tot un fel de dependenţă de rezultate. Mândria pentru că faci o faptă bună ne permite să aşteptăm recunoştinţă în viitor şi să sperăm la răsplata de sus. Orice aşteptare înseamnă dependenţă. De aceea, când regretăm nişte bani sau timpul pierdut înseamnă că n-am primit răsplata aşteptată, că avem puţină energie şi puţină iubire în suflet. Dacă acordăm, continuu, atenţie şi iubire aproapelui nostru, nu înseamnă că nu trebuie să-i cerem acelaşi lucru. Trebuie să-i îndemnăm, periodic, pe prietenii noştri să se sacrifice, să ajute şi să aibă grijă de cineva.
Îmi amintesc de o povestire pe care am citit-o pe când aveam cincisprezece ani. Subiectul este următorul. Pe o navă cosmică ce se îndepărtase suficient de mult de Pământ au apărut nişte probleme grave. Era nevoie de un schimb de informaţie urgent iar pentru transmiterea ei era nevoie de câteva zile. Schimbul reciproc de semnale ar fi durat luni de zile şi membrii echipajului puteau să moară. Unul dintre coordonatorii proiectului a avut ideea de a transmite continuu informaţia din ambele sensuri iar pe parcurs să unească întrebările şi răspunsurile. Problema fost rezolvată în câteva zile. Când a fost întrebat cum de s-a gândit la aşa ceva, autorul a răspuns că astfel comunică soţia sa cu prietena ei când stau de vorbă. Apropo, această schemă stă la baza activităţii creierului când un grup de oameni acţionează conform regulii: să nu oprim imaginaţia în nici un caz. Critica, analiza, aprecierea sunt interzise. Aceasta înseamnă că adevărata creaţie începe în clipa când este eliminată raţiunea sănătoasă. Când interacţionăm la nivelurile de suprafaţă cu o energie scăzută, situaţia este reglată de raţiunea sănătoasă, adică funcţionează regulile, principiile, blocarea. Când trecem la conţinutul interior şi nivelul energetic creşte brusc, raţiunea sănătoasă cedează locul iubirii care trece dincolo de limitele conştiinţei şi vieţii. în acest caz raţiunea sănătoasă nu este decât o parte infimă a iubirii. Probabil, de aceea sfântul Augustin spunea: „Iubeşte-L pe Dumnezeu şi poţi să faci tot ce doreşti.”

Sursa : Lazarev

Reclamă

Iubire și iertare

Mă duce gândul un îndemn biblic care ne spune:‘’să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți’’ și  trag o concluzie: Nu poți să te iubești pe tine fără să iubești pe aproapele tău și nu poți iubi aproapele tău dacă nu te iubești pe tine, pentru că suntem făcuți din același aluat, parte din același întreg și împreună suntem unul.

Eu cred că Dumnezeu e în noi și El  reprezintă acel sine al nostru autentic înainte de păcatul primordial. În toate cărțile de istorie și religie ni se spune că suntem supuși greșelii, și într-adevăr suntem, însă în același timp putem fi supuși mareției și putem evolua  la statutul de creator al lumii în care trăim.

Eu cred că dacă îți dorești să ai la picioare tot ceea ce îți dorești, ai nevoie să accesezi Dumnezeul din tine și acest lucru înseamnă să  devii din ce în ce mai bun, un om mai bun. Nu degeaba se spune că cei buni și drepți vor străluci în împărăția Tatalui Lor.

Doar cei care vor întelege că iubirea și compasiunea sunt  căile prin care putem avea într-adevăr bogațiile lumii la picioare , vor ajunge să obțină tot ce își doresc. Doar cei care înteleg că dacă o celulă din întreg  este bolnavă , întregul este afectat, vor ajunge să trăiască împlinirea adevărată.
Iubirea poate salva omenirea și ea începe cu tine. Iubirea poate salva lumea și  ne poate transforma pe toti în impărați.
Așadar care este oare scopul nostru în aceasta lume? Am să o spun simplu și la obiect. Tot ce avem de facut este să evoluăm, să devenim din ce în ce mai buni, să ne dăm seama că legătura dintre toate lucrurile din lume este iubirea, să ne dăm seama că nu poți exista de unul singur și că suntem părți ale unui intreg, să ne dam seama că pentru a trăi într-o lume frumoasă, pură, prosperă fiecare dintre noi trebuie să contribuim la asta. Tot ce avem de făcut este să învățăm să ne dumnezeim, din ce in ce mai mult, sa devenim mai buni, mai calzi, mai iubitori și atunci nu vom experimenta niciodată sentimentul de lipsă și sărăcie.

Începe-ți ziua cu cuvintele: te iubesc, te iert, mulțumesc! Rosteste-le pentru tine în oglinda în primul rând și apoi  păstrează-le în minte ori de câte ori întâlnești sau interacționezi cu o alta persoană.

Te iubesc, te iert, mulțumesc!

Te iubesc pentru că ești o parte din mine și împreună suntem un întreg.

Te iert dacă greșești pentru că înteleg că la randul meu și eu gresesc și îmi doresc și merit să fiu iertat.

Oare e corect să spunem că noi credem în Dumnezeu, atunci când nu credem în noi? Oare putem să spunem că-l iubim pe Dumnezeu dacă nu ne iubim pe noi?

Tu ce crezi?

Radu Drăgan

Reclamă

EGOUL – o piedică în calea spre tine însuți

EGO-ul este constituit din gândurile şi mintea noastră. Gândurile noastre sunt propria noastră creaţie. Le facem să fie reale cooperând cu ele. Atunci când nu le mai susţinem, gândurile dispar. Trebuie doar să ne observăm gândurile, să devenim martorii lor detaşaţi. Norii de pe cer au diferite forme, ce se modifică neîncetat. Puteţi vedea în nori chipuri de oameni, forme ale unor animale, corăbii etc. Un copil mic crede că aceste forme sunt reale, dar, desigur, ele sunt iluzorii. Într-o manieră asemănătoare gândurile noastre, mereu schimbătoare, trec prin minte. Ele îşi asumă diferite forme, dar nu sunt mai reale decât norii de pe cer. Dacă doar observăm gândurile atunci când ne traversează mintea, fără să mai interferăm cu ele, acestea vor înceta să ne mai afecteze.

Un leu făcut din santal este considerat viu de un copil, dar pentru un adult rămâne o bucată de lemn de santal. Pentru copil, lemnul de santal este ocultat, în timp ce forma leului este revelată. Persoana adultă se bucură de asemenea de forma leului, dar ştie că nu este un leu adevărat. Pentru el, lemnul de santal este real, nu leul. Într-o manieră asemănătoare, pentru o fiinţă eliberată spiritual, întregul univers nu este altceva decât esenţa, „lemnul” în care este conţinut totul, BRAHMAN sau Conştiinţa Supremă.

Î: Ce înseamnă, de fapt, moartea EGO-ului pentru un căutător autentic al eliberării spirituale?

MA: Dacă EGO-ul nu este real, despre ce moarte vorbeşti? Noi suprapunem irealul peste real. Ceea ce există cu adevărat este BRAHMAN. Nu există descoperire, ci doar dezvăluire.

Î: Care sunt semnele transcenderii autentice ale EGO-ului?

MA: Cel care a trecut dincolo de EGO devine o ofrandă adusă lumii, aşa cum un beţişor parfumat, în timp ce arde, îşi oferă parfumul său celorlalţi. Pentru o asemenea persoană, nu există sentimentul separabilităţii. Este foarte dificil de precizat un semn clar al acestei transcenderi. Oamenii pot pretinde sau pot imita o calitate sau alta – dar pentru un adevărat ghid spiritual, care nu se mai identifică cu EGO-ul, toată fiinţa lui şi fiecare acţiune a sa sunt o expresie pură a iubirii divine şi a sacrificiului de sine. Iubirea divină şi sacrificiul de sine nu pot fi imitate.

Î: În ce fel un ghid spiritual îl ajută pe discipol să îşi transceandă EGO-ul?
MA: Un ghid spiritual autentic creează situaţii care vor permite căutătorului spiritual să iasă din visul său. Aspirantul spiritual vrea să doarmă în continuare şi să viseze, dar ghidul său spiritual doreşte să-l trezească. Efortul pe care ghidul său spiritual îl depune este de a-l aduce pe aspirant înapoi la realitatea adevăratei sale existenţe, la natura sa adevărată, Sinele Suprem, ATMAN.

Un adevărat ghid spiritual nu va permite ca ego-ul discipolilor săi să se amplifice. Pentru a opri aceasta, un ghid spiritual poate acţiona într-o manieră foarte severă. Oamenii care văd un fierar lovind cu putere o bucată fierbinte de metal ar putea crede că el este o fiinţă severă. Chiar metalul ar putea crede că nu a existat vreodată un om mai rău. Dar, la fiecare lovitură, fierarul se gândeşte doar la produsul final. La fel este şi un ghid spiritual autentic.

Î: Se spune că EGO-ul va face tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a stăpâni în continuare conştiinţa individuală a aspirantului la spiritualitate, deghizându-se chiar sub forma unei aşa-zise aspiraţii spirituale (dar care este în realitate dictată de EGO). Care sunt calităţile esenţiale pe care aspirantul spiritual trebuie să le aibă pentru a câştiga lupta împotriva înşelătoriilor fără de sfârşit ale EGO-ului?

MA: Aspirantul la starea de eliberare spirituală trebuie să îşi realizeze practica spirituală cu perseverenţă şi cu o credinţă intensă. Acestea sunt foarte importante, chiar esenţiale în practică. Trebuie să avem credinţa că există o realitate superioară EGO-ului, să iubim această realitate şi să dorim cu tot sufletul nostru să o atingem.

Î: Care este cea mai bună metodă de a amplifica discernământul în faţa tuturor tentaţiilor EGO-ului?

MA: Căutătorul spiritual autentic obţine puterea de a discerne între ceea ce este etern şi ceea ce este efemer odată cu perseverenţa pe calea spirituală. Puterea de discriminare se dezvoltă atunci când devenim maturi din punct de vedere spiritual. Pe măsură ce învăţăm să evaluăm corect experienţele vieţii, începem să folosim inteligenţa noastră discriminatorie. Este o creştere interioară, un proces lent, dar sigur. Fiecare experienţă de viaţă aduce cu ea un mesaj divin – atât experienţele pozitive cât şi cele negative. Nimic nu vine din exterior, totul se află şi se naşte în noi. Întregul univers este în noi. Pe calea spirituală apar foarte multe teste şi tentaţii. Doar o fiinţă care a trecut aceste teste şi a depăşit aceste tentaţii vă poate ajuta. Drumul spre MOKSHA este foarte subtil, şi poate fi destul de greu pentru un aspirant spiritual să se menţină permanent vertical şi să nu fie amăgit.

Î: Care este rolul ghidului spiritual în călăuzirea aspirantului pe calea către eliberarea supremă?

MA: Dacă vrei să înveţi să conduci o maşină, ai nevoie de un şofer experimentat care să facă aceasta. Un copil are nevoie să fie învăţat cum să se lege la şireturi. Cum ai putea învăţa matematica fără profesor? Dacă profesorii sunt indispensabili vieţii cotidiene, cu atât mai mult ei sunt necesari pe calea spirituală, care este presărată cu atâtea capcane. Deşi adevărata cunoaştere este natura noastră esenţială, noi ne-am identificat cu lumea numelor şi a formelor pentru atât de mult timp, încât le considerăm reale. Trebuie să încetăm această identificare. În realitate, nu este nimic care trebuie să fie predat. Un ghid spiritual te ajută să închei călătoria.

Dacă vrei să pleci undeva departe, ai nevoie de o hartă. Dar indiferent cât de bine ai studia acea hartă, dacă este vorba despre un ţinut complet necunoscut, nu vei şti nimic cu adevărat despre acel ţinut până când nu îl vei vedea cu ochii tăi. Harta nu îţi va spune nimic despre călătorie, despre drumul pe care vei merge sau despre posibilele pericole ale rutei. Cea mai bună ghidare o poţi primi de la o fiinţă care a fost în această călătorie şi îţi poate vorbi din propria sa experienţă. Pe calea spirituală, trebuie să ascultăm şi să ne supunem cu adevărat ghidului spiritual autentic, doar aşa îi vom asimila învăţătura în fiinţa noastră.

Î: De ce este supunerea faţă de voinţa ghidului spiritual atât de importantă pentru ca discipolul să reuşească să îşi transceandă EGO-ul?
MA: EGO-ul rezidă în minte. Orice alt obstacol poate fi înlăturat folosind mintea, cu excepţia EGO-ului, deoarece acesta este mai subtil decât mintea. Doar prin abandonarea voinţei egotice în faţa unui ghid spiritual autentic, în faţa unei fiinţe stabilite în Conştiinţa Supremă a lui BRAHMAN, aspirantul spiritual îşi poate învinge EGO-ul.

Î: Se identifică supunerea perfectă în faţa voinţei unui ghid spiritual cu moartea EGO-ului?

MA: Da. De aceea, ghidul spiritual autentic este uneori numit în textele sacre drept YAMA, zeul morţii. Moartea EGO-ului aspirantului spiritual se petrece în mod natural în faţa unui ghid spiritual autentic, această supunere despre care vorbesc nu este o experienţă forţată. Simpla prezenţă plină de lumină şi umilinţă a ghidului spiritual trezeşte în discipol starea de abandon.

Î: Cum putem recunoaşte un ghid spiritual autentic faţă de unul fals?

MA: Un ghid spiritual autentic este o fiinţă complet independentă. Asemenea fiinţe nu trebuie să depindă de nimic exterior pentru a fi fericite, pentru că întreaga lor fiinţă este plină de beatitudine, care se naşte din faptul că Sinele lor este complet revelat. Aş spune că fiecare fiinţă face parte dintr-o mulţime, mai puţin ghizii spirituali autentici, care sunt unici şi se disting în mod clar de mulţime. Un autentic ghid spiritual trebuie să fie un exemplu prin viaţa şi acţiunile sale. Cel care abuzează de statutul şi puterea lor, profitând de ceilalţi, în mod evident nu îşi află sursa fericirii în interiorul fiinţei lor, deci ei nu pot fi fiinţe realizate spiritual. Un adevărat ghid spiritual nu pretinde nimic. El doar este – el este însăşi prezenţa.

Î: Deci se poate spune că falşii ghizi spirituali au devenit mai mândri datorită experienţelor spirituale pe care le-au avut?

MA: Există fiinţe care au o experienţă spirituală sau un flash al unei stări divine şi care se grăbesc să considere că acum drumul lor s-a sfârşit, au atins eliberarea supremă. Dar să ştiţi că o fiinţă care nu a atins realizarea supremă poate repeta pretutindeni: „Eu sunt o fiinţă eliberată! Eu sunt o fiinţă eliberată!” Aceasta îi va crea un EGO foarte subtil, care este mult mai periculos decât EGO-ul grosier.

Aceste fiinţe nici măcar nu îşi dau seama că ceea ce le motivează este acest ego foarte subtil, care devine o parte a naturii lor. Aceste fiinţe ar face orice pentru nume şi putere. Acest gen de mândrie duce la pierderea capacităţii de a asculta. Iar ascultarea este foarte importantă pe o cale spirituală. O fiinţă care nu ştie să asculte nu ştie să fie umilă. Şi doar atunci când suntem cu adevărat umili ni se va revela Pura Conştiinţă ascunsă în noi. Doar cel mai umil dintre cei umili poate fi considerat cel mai măreţ dintre cei măreţi.

Î: Deoarece există aceste pericole, este bine să cultivăm starea de puritate?
MA: Nu trebuie să devenim acum obsedaţi de puritate. Îndepliniţi-vă DHARMA cu o atitudine corectă şi cu iubire. Iar starea de puritate va veni de la sine.

Î: Ce este DHARMA, în viziunea ta?
MA: DHARMA înseamnă acţiune corectă, la timpul şi locul potrivit.

Î: Cum poate afla cineva care este DHARMA sa?
MA: Iubind viaţa cu o atitudine corespunzătoare şi având o înţelegere corectă, noi vom putea realiza acţiunile care sunt necesare la momentul respectiv.

Î: Cum putem dezvolta în fiinţa noastră o asemenea iubire?
MA: Iubirea nu este ceva ce trebuie dezvoltat – ea se află deja în noi în toată plenitudinea ei. Viaţa nu poate exista fără iubire, ele sunt inseparabile. Trebuie să aveţi o puternică aspiraţie de a atinge eliberarea spirituală în această viaţă. Să fiţi focalizaţi asupra acestui ţel. Astfel de calităţi precum iubirea, răbdarea, entuziasmul şi optimismul nu vor întârzia să apară. Aceste calităţi vă vor ajuta să vă atingeţi ţelul.

Un aspirant spiritual obişnuit vrea să îşi păstreze EGO-ul, în timp ce un aspirant autentic îşi doreşte moartea EGO-ului, astfel încât să poată trăi într-o stare de conştiinţă pură şi de iubire. Moartea EGO-ului vă va face să deveniţi nemuritori. Când EGO-ul moare, trăiţi etern în beatitudine.”

„Dacă doreşti să-L cunoşti pe Dumnezeu, trebuie să elimini EGO-ul, găsindu-ţi refugiul lângă un ghid spiritual autentic şi ascultându-l cu umilinţă şi abandonându-te în faţa înţelepciunii sale. Când ne plecăm fruntea în faţa unui ghid spiritual autentic, evităm capcanele EGO-ului şi permitem Sinelui nostru să se reveleze.”

Mata Amritanandamayi

sursă YogaEsoteric.net

Reclamă