Milă sau compasiune

Am primit un mail, în care o doamnă mă ruga să explic de ce este o diferență între milă și compasiune. Nu este același lucru?
La scurt timp, la un articol am văzut un comentariu care suna așa: “Pentru astfel de persoane eu manifest milă, pentru că încerc să-mi dau seama prin ce zbucium trăiesc”.
Așadar, astăzi scriu despre milă, compasiune și diferența între ele, căci consider că sunt lucruri total diferite la nivel de gânduri, emoții, comportamente.
Mila

O emoție de superioritate, care te pune pentru o clipă în pielea personajului de care ți-e milă, te gândești cum ai simți tu în locul lui, apoi te bucuri că nu ești în situația respectivă. “Eu sunt aici, tu ești acolo”.

Când simți milă, în creierul tău se secretă endorfină, care te face să te gândești “Pffiuu! Ce bine că nu sunt în locul omului.” Apoi, poate să apară frica să nu ajungi să treci și tu prin acea situație. Mila te face să te simți separat de ceilalți și împarte realitate în bine și rău, făcându-te să te simți ușurat pentru viața ta (când vezi pe altul mai nenorocit decât tine) și evitând acel rău.

Nu este niciun sentiment nobil ascuns în milă pentru că scade stima de sine a celui căzut, iar tu te raportezi la el ca și când nu ar avea resursele necesare pentru a reuși să se ridice.

Mila este o proiecție. Adesea, când auzi un om cu o întâmplare neplăcută, te gândești ce ai simți tu în locul lui și proiectezi pe el posibilele tale trăiri (sau ce ai trăit în trecut, privind o experiență asemănătoare). Îl limitezi în secunda în care îl privești cu milă, căci nu ai de unde știi cum se raportează acea persoană la experiența ei, iar mila ta poate să-i facă mai mult rău decât bine.

Mila de sine este o boală și de cele mai multe ori duce la depresie. În acest caz, se recomandă ajutorul unui psihiatru. Cei care cer milă (conștient sau inconștient) se umilesc și se simt separați de ceilalți.

Comentariul de care ți-am povestit la începutul articolului, arată cel mai bine cum stă treaba cu mila: “Pentru astfel de persoane eu manifest milă, pentru că încerc să-mi dau seama prin ce zbucium trăiesc”.

Ție nu-ți suna a jignire expresia “mi-e milă de tine?”
Nu degeaba unii ca să jignească spun “Nu-mi provoci decât milă.” În asta se ascunde superioritatea, ideea că “tu ești vai de capul tău de amărât, eu îs ok, sunt aici…mai sus decât tine. EU SUNT NORMAL “.
Nu. Nu-ți poți da seama prin ce zbucium trec unii, decât prin percepția ta subiectiva și din realitatea ta limitată. Dacă tu ai suferi crunt într-un anumit context, nu proiecta și pe ceilalți aceleași gânduri, emoții și comportamente. Oamenii reacționează diferit, în funcție de societate, educație, convingeri și multe altele.

De exemplu, sunt persoane care au suferit un viol. Unele femei, au rămas cu traume adânci și își revin foarte greu, iar alte femei își revin mai repede, rezolvându-și problemele emoționale și/sau trauma. Sau nici măcar nu o numesc traumă. Experiența este aceeași, oamenii sunt diferiți. Însă dacă tu privești cu milă o persoană care a trecut printr-o experiență dificilă, îi faci rău așteptându-te să aibă anumite reacții ce ție ți se par normale în acel context.

Compasiunea

Compasiunea nu simte separarea, ci simte mai ales că suntem oameni, suntem conectați și nimeni nu e mai presus sau mai prejos decât celălalt.

Când simți compasiune, îți întorci privirea către celălalt, înțelegând prin ce trece, fără să te raportezi la experiența ta și ce ai simțit sau simți tu. Nu apare ușurarea că nu ești în locul cuiva și nici frica, ci mai degrabă empatia și dorința de a da o mână de ajutor, dacă și cum poți. Totuși, ajutorul nu este forțat și coștientizezi că se poate uneori ca binele făcut să fie mai mult rău, de aceea prin compasiune, privești omul ca pe cineva capabil să se ajute singur sau să învețe să o facă și îi respecți demnitatea.

Compasiunea spune “Tu ÎNCĂ nu poți”, “Tu ÎNCĂ ești jos. Eu și cu tine suntem pe același nivel și nu-ți sunt superior prin nimic.”

Compasiunea înseamnă să dai voie ca lucrurile să fie. Oamenii pot să sufere, să fie fericiți, să fie asemeni ție sau diferiți, însă nu vrei să schimbi ceva la ei, ci doar îi accepți și eventual îi ajuți, ghidându-i spre ei înșiși.

Compasiunea nu proiectează propriile gânduri, stări și așteptări și nu crezi că un om TREBUIE să simtă sau să reacționeze într-un anume fel, ci îi înțelegi și accepți unicitatea

Mila distruge stima de sine, compasiunea oferă încrederea că oricine poate să reușească să treacă peste o perioadă nefastă.
Mila proiectează propriile credințe și așteptări, compasiunea privește cu autenticitate și empatie.
Mila te face să te simți separat de ceilalți, compasiunea te face să realizezi că nu există ceilalți, ci TU.
Mila te face să te simți superior, ușurat, fricos. Compasiunea înțelege că toți suntem unul și nimeni nu e nici inferior, nici superior prin nimic.
Mila spune “Nu poți, hai că te ajut EU, îți dăruiesc și-ți arăt CE să faci.” Compasiunea spune “Nu poți ÎNCĂ, hai că te îndrum și-ți arăt CUM.”

Concluzie

Data viitoare când mai simți milă față de cineva, gândește-te unde anume, de ce îți pare rău de tine. Ce ai proiectat pe omul din fața ta? Cum te-ai raportat la el? De ce ți-e milă? În comparație cu viața ta? Cum te face să te simți această emoție?
Iar dacă îți plângi de milă, oprește-te și întreabă-te cum te raportezi la situața respectivă. Îți place să spui oamenilor că ți-e greu, că ești depresiv, că toate-ți sunt potrivnice? Ce anume cauți prin acest comportament? De ce ai nevoie de mila altora?
Alege compasiunea. Față de ceilalți și de tine. Înseamnă conectare, îngăduință, încredere și mai ales, înțelepciune.
Oamenii sunt diferiți. Nici superiori, nici inferiori altora. Doar diferiți. Însă fiecare are posibilitatea și resursele interioare pentru a reuși, chiar dacă câteodată avem nevoie de alți oameni care să ne ghideze.

sursa entuziasm.ro

Reclamă

sursa entuziasm.ro

Reclame

Reacție în lanț….

Atunci când sunteți supărați pe cineva , și vă vărsați  furia pe el, veți creea o reacție în lanț.
Acum, și el se va supăra , pentru că i-ați transmis furia.
Acest lucru poate continua pentru toată viața și va continua până veți ajunge dușmani.

Cum puteți termina această stare de fapt?
Există o singură posibilitate.
Se poate termina doar în meditație, nicăieri în altă parte,
pentru că în meditație nu ești supărat pe cineva.

Ești pur și simplu supărat.

Această diferență este de bază.
Nu sunteți supărați pe cineva.
Sunteți pur și simplu supărați și furia este eliberată în cosmos.
Nu vă vărsați ura spre cineva.
În cazul în care ura vă învăluie , sunteți pur și simplu plin de ură,  ura va fi aruncată înafară.

În meditație , emoțiile nu sunt abordate.
Sunt nesolutionate . Ele doar sunt. Nu au adresă ,nu au destinație . Doar sunt.

Ele se mișcă în cosmos , și cosmosul purifică totul.

Reclamă

Energii și bioenergii.

„Trăim într-o epocă modernă”, spunea un cunoscut comentator de radio. Trăim într-o epocă în care comunicarea şi mijloacele ei nu au fost nicicând mai dezvoltate, mai puternice şi mai „performante”. Imaginea omului actual este cea de „cadru dinamic”, aşezat în spatele biroului său împânzit de telefoane fixe sau portabile, fax, minitel sau computer, toate reprezentând accesorii ale puterii sale de comunicare instantanee cu lumea întreagă.
Totuşi, tabloul acesta nu este nici pe departe atât de idilic precum l-am prezentat. Comunicarea, de cele mai multe ori goală, lipsită de substanţă, nu face decât să întreţină o iluzie a ei (atunci când, de altfel, nu este practicată în mod deliberat). Toate aceste gadgeturi nu sunt decât proteze, excrescenţe compensatorii ale incapacităţii noastre de a fi şi de a ne schimba cu adevărat, care ne permit, de fiecare dată, să trişăm ceva mai mult sau să ne depăşim frica de celălalt.
Modul de viaţă actual, omniprezenţa şi suveranitatea mass-mediei, capcana materialismului, accelerarea permanentă a vieţii cotidiene ne-au făcut să ajungem, încet-încet, să confundăm viaţa cu existenţa, viaţa cu agitaţia, viaţa cu frenezia. Acest lucru se realizează, de cele mai multe ori, cu consimţământul nostru implicit, chiar la cererea noastră. Mereu mai mult, mereu mai repede, iată sloganul sau laitmotivul nostru… Ca să facem „ce”? Ca să ne trezim într-o zi, indiferent de vârstă, bolnavi sau deprimaţi, constatând cu tristeţe că am trecut pe lângă noi înşine, pe lângă propria viaţă?
Societatea în care trăim, educaţia pe care am primit-o şi o uşoară superficialitate ne-au făcut să căutăm satisfacerea dorinţelor în afara noastră. Învăţăm deci să conducem, stăpânim, să dominăm, să posedăm sau să comunicăm cu „exteriorul”. Această cursă contra cronometru ne îndepărtează în fiecare zi, puţin câte puţin, de noi înşine şi ne goleşte de propria substanţă. Numai moartea sau boala ne readuc, obligatoriu, cu forţa, faţă în faţă cu noi înşine. În acel moment, confuzia este mare.
Oare cine este omul pe care îl descoperim, trist, în oglindă? Cine este fiinţa cvasinecunoscută care zace acolo, în pat? Ce înseamnă acest corp care ne doare? El este totuşi primul şi adevăratul nostru interlocutor. Cel cu care însă nu am vorbit niciodată cu adevărat, pe care nici nu am avut timp să-l cunoaştem, adică este vorba chiar de noi înşine. Descoperirea pe care o facem este uluitoare şi de neacceptat pentru noi, aşa că îi cerem medicului să ne dea „ceva” care să facă să înceteze suferinţa ce nu trebuie să-şi găsească locul în viaţa noastră. Şi totuşi, dacă am şti! Durerile nu sunt altceva decât ţipetele disperate pe care viaţa şi propriul corp le trimit spre urechile noastre înfundate, asurzite de zgomotul pe care îl facem tot agitându-ne. Sunt semnale de alarmă, dovezi ale dezechilibrelor interioare, dar noi nu le putem auzi şi, cu atât mai mult să facem ceva ,dacă folosim aceleași  metode cu care am produs aceste dezechilibre.
Niciodată un efectul unei cauze care s-a petrecut în timp de un an ,doi ,trei ,poate zece nu vom putea să-l anulăm în timp scurt numai dacă vindecarea se face la nivel energetic-emoțional și nu prin metode clasice .La nivel energetic ,în astral timpul are dimensiunea pe care o dai tu prin dorință manifestă, credință și fermitate în credință.
Vindecarea se face în sufletul nostru, ajutat de Părinții și Frații  sufletului nostru, acei pe care nu îi vedem cu ochii trupului dar îi simțim cu inima ,care ne dau trăiri pe care nu le putem întelege mental ,dar le simțim în toate structurile noastre. Aceasta este bioenergia neînteleasă de raționaliști. Acei raționaliști care sustin ca numai energiile fizice , palpabile există. Magnetismul,electricitatea,vibrațiile,vântul ,fulgerul,aerul, toate ei le acceptă dar ei pot să ni le arate. Pot sa le demonstreze prin tot felul de experimente ,dar nici ele nu se văd dar se simt.
Ce spuneți voi ,cei care ați experimentat senzațiile meditației, senzațiile bioenergetice,emoțiile spațiilor benefice sau malefice, vampirismul bioenergetic, ați văzut  sau numai ați simțit aceste fenomene?
Care este diferența între curent electric,magnetism,fulgere,vânt și bioenergie ,toate au aceeași componentă comună .Sunt energii ,unele constructive, altele distructive în funcție de intenția cu care o avem în utilizarea lor.
Radu Drăgan

Reclamă

Aura

Aura energetică este extensia a ceea ce reprezintă fiecare individ în plan fizic. Aura dezvăluie adevărata identitate, personalitate, cum individul interacţioneză cu ceilalţi oameni şi cum se comportă cu propria persoană.

Acţiunile, gândurile şi emoţiile sunt toate prezente în aura. Cu cât devenim mai conştienti de propria aură, cu atât putem să învaţam mai multe despre noi şi să evoluam aşa cum nici măcar n-am visat.

Aurele sunt flexibile, deoarece sunt în permanentă schimbare. Mărimea, culoarea, textura şi densitatea sunt relative şi se pot schimba în funcţie de starea spirituala şi de încercările la care ne supune viaţa.

De exemplu, Dr. V. Hunt, cercetător stiintific la UCLA, a observat că femeile tind să aibă o energie mai puternică în partea superioara a corpului, iar bărbaţii au aura mai pronunţată în jurul jumătăţii inferioare. Este fapt dovedit, că oamenii care se gândesc deseori la viitorul lor, îşi deplasează aura în faţa. Cei care îşi petrec mai mult timp amintindu-şi trecutul, sau care nu vor să-şi planifice viitorul, au energia concentrată în partea din spate a corpului.

Unele aure pot fi mai largi decât altele, unele pot fi mai rotunjite sau pot avea forma unui ou. Nu există aure tipice, deoarece fiecare dintre noi suntem diferiţi. Aura se poate extinde spre exterior mai mult sau mai puţin.

Oamenii cu aure restrânse tind să se piardă în mulţime la petreceri şi la alte evenimente sociale. Îşi strâng aura atât de tare în jurul corpului fizic ca să nu fie observaţi, iar cei cu aure largi pot domina într-o întâlnire, sunt puternici si mereu in centrul atentiei.

Imaginile mentale se pot creea în minte, ca apoi să fie transferate câmpului energetic din jurul corpului fizic, aurei. Dacă un om isi imagineaza că se va îngrăşa, invariabil va stoca undeva această imagine. Apoi, ori de câte ori se va uita în oglindă, subconştientul lui va vedea imaginea negativă şi o va întări.

Acesta este motivul pentru care multe persoane se îngraşă după o cură de slăbire. Imaginile mentale negative pe care şi le creează despre propria persoană se întăresc, se înrădăcinează atât de tare în subconştient, încât le este foarte greu să scape de ele.

În propria aură, noi putem înmagazina atât imagini pozitive, cât şi imagini negative. Noi ne proiectăm gândurile sau imaginile mentale în exterior, în lume. Realitatea „de afară”, cea din exteriorul nostru, este creeată pe baza acestor proiecţii.

„Corpul planetar este o icoană fidelă a sentimentelor, impresiilor, senzaţiilor şi dorinţelor noastre.

El se schimbă în tonalităţi de culori şi vibraţii, după stările noastre sufleteşti. Fiecare calitate sau defect al sufletului nostru – nobleţea sau ticăloşia fiinţei noastre – se arată în exterior, în aura noastră planetară, prin anumite culori. Dacă punem în faţa unui clarvăzător, a unui om care a dobândit vederea spirituală, o persoană, veselă sau tristă, calmă sau iritată, vicioasă sau cuminte – mediumul lucid ne va indica anumite culori şi vibraţii în undele aurei din jurul corpului şi în special în cea care înconjoară capul persoanei examinate. Astfel, roşu aprins denotă mânia de care e cuprins un om, roşu închis arată că acel om e un senzual desfrânat, roşu brun dezvăluie pe omul zgârcit, pe avarul al cărui gând e îndreptat numai la bani, uitând că totul va rămâne aici, când va sosi momentul cel mare. Cenuşiu deschis arată frica, portocaliu indică un om orgolios, mândru de fiinţa sa. Galbenul denotă pe omul ce posedă o inteligenţă superioară. Violetul arată pe omul spiritualizat. Rozul deschis, asemenea rozelor, arată iubirea sub toate formele ei.

Culorile corespunzătoare sentimentelor şi pasiunilor omeneşti, fiind legate de gradul de evoluţie al entităţii spirituale, au un caracter permanent, persistând pe parcursul unei vieţi terestre. Numai stările sufleteşti ocazionale – durerea, veselia, iritarea de moment – se arată prin culori corespunzătoare lor, care pier odată cu schimbarea stării sufleteşti.

Stările sufleteşti superioare generează vibraţii armonioase, unde vibratorii egale, ritmice şi ordonate, care se propagă în spaţiu pe mari distanţe. Dacă întâlnesc în calea lor un om, îi provoacă o armonizare a vibraţiilor învelişului său spiritual, iar acesta se va simţi mai liniştit, mai mulţumit, fără să ştie cauza noii sale stări.

Omul preocupat de gândul răzbunării, al uciderii, al furtului, omul frământat de invidie şi pasiuni josnice, răspândeşte în jurul său unde neregulate, dezordonate, cu intensităţi şi amplitudini diferite. Prin vibraţiile lor, aceste unde dezarmonizează tot ce întâlnesc în cale. Un om nervos, ce nu-şi găseşte liniştea, pe care îl irită toţi şi toate, are corpul planetar într-o continuă furtună. Unor asemenea oameni li se recomandă un mediu liniştit, la ţară, departe de vâltoarea lumii, de furnicarul marilor centre urbane, locuri unde influenţele nefericite ale omenirii în frământare sunt mai reduse”.

Sursa:  Scarlat Demetrescu – post-07-22-1„Din tainele vieții si a universului”