12 Gânduri despre Karma și Legile Vieții.

Karma este cuvântul sanscrit pentru acțiune.

Când gândim, vorbim sau acționăm inițiem o forță care va reacționa în consecință.

O persoană nu poate scăpa de consecințele acțiunilor sale.

Necunoașterea nu este o scuză.
Aici este ceea ce trebuie să știți despre Existență.

1. Cauză și efect

-” Ce semeni, aceea vei culege”. Acestă lege este cunoscută sub numele de „Legea cauzei și efectului”.

– Orice am dăruit Universului , dar mai ales cum , este ceea ce se întoarce la noi.

2. Creația

– Orice acțiune are un început

– Viața nu se întâmplă , este nevoie de participarea noastră.

– Suntem una cu Universul, atât în ​​interior cât și în afara.

– Oricare ne înconjoară ne dă indicii despre starea noastră interioară.
3. Acceptarea
– Ce refuzi să accepți, va continua să vină înspre tine.

– A accepta nu înseamnă a te umili .

– Acceptarea apare când transformi judecata în observare.

4.Alegere și evoluție

– „Oriunde alegi să te duci, acolo ești”.

– Creșterea se face prin schimbare, noi suntem cei care trebuie să se schimbe – nu oamenii, locurile sau lucrurile din jurul nostru.
5. Resonsabilitatea

– Ori de câte ori există ceva în neregulă în viața mea, eu sunt singurul care am ales.

– Cei care ne înconjoară sunt oglinda noastră; Acesta este un adevăr universal.

– Trebuie să-ți asumi ceea ce ești pentru că tu ai devenit ceea ce ești .
6. Interconectivitatea

– Orice acțiune cât de mică schimbă Întregul.

– Fiecare pas duce la pasul următor, și așa mai departe.

– Trecut – prezent – viitor toate sunt conectate .

7. Scop

– Când obiectivul nostru este de calitate morală, este imposibil pentru noi să avem gânduri mai mici, cum ar fi lăcomia sau furie.

8. Transpunerea

– Fără practică nici o cunoaștere nu valorează nimic.

9.Prezentul

– Privind înapoi pentru a examina ceea ce a fost, nu vedem ce este aici și acum.

– Gândurile vechi, vechile tipare de comportament, visele vechi , ne împiedică de a avea altele noi .
10. Repetiția

– Toate se repetă până când vom învăța lecțiile de care avem nevoie pentru a schimba calea.
11. Răbdare și răsplată

– Toate recompensele necesita o trudă inițială.

– Orice răsplată vine atunci când o meriți.

12.Contribuție personală și valoare.

– Valoarea reală a ceva este un rezultat direct al energiei consumate, a intenției și manifestării intenției .

– Fiecare contribuție personală este, o contribuție la întreg.

Reclamă

Anunțuri

Între naștere și moarte

Au fost vremuri când era ceva cu totul neobişnuit să vezi primele semne de îmbătrânire până la vârsta de 40-45 de ani, cu excepţia unei vieţi trăite în greutăţi foarte mari. Obezitatea, albirea părului, chelirea, pierderea apetitului sexual, ridurile şi reducerea vitalităţii – toate acestea reprezintă semne ale procesului de îmbătrânire. Înainte de a afla cum pot fi inversate aceste semne, este important să înţelegem cum apar ele. Este important de asemenea să înţelegem cum se manifestă ele. Atunci când vom deveni CONŞTIENŢI de trecerea timpului, vom deveni conştienţi şi de forţele invizibile ale îmbătrânirii, care ne fac să ne trezim bătrâni, deşi în sufletul nostru ne simţim în continuare tineri.

Procesul de îmbătrânire începe discret, fără să facă valuri. El nu este altceva decât un proces de autodistrugere care grăbeşte trecerea timpului şi ne apropie de momentul morţii.

Schimbă-ţi această stare de lucruri Nu este obligatoriu ca viaţa noastră să se petreacă în acest fel!

Noi avem libertatea să schimbăm această stare de lucruri ,indiferent de vârsta pe care o avem! Putem inversa cursul vieţii noastre, dacă dorim cu adevărat să învăţăm şi să transpunem apoi în practică această nouă cunoaştere. În realitate, oamenii nu se tem atât de ideea de îmbătrânire, cât de faptul că acest proces le va răpi desfătările de care se bucurau cândva gratuit. Pentru cei mai mulţi dintre ei, gândul bătrâneţii este asociat cu viziunea unei fundături, a singurătăţii, durerii, suferinţei, şi în final a morţii.

Vedeți voi ,cei care au ajuns în moarte clinică și au revenit înapoi au mărturisit că au văzut filmul vieții lor și au identificat greșelile existenței lor .Momentul morții este un miracol în care sufletul tău reușeste să se manifeste plenar în lipsa egoului care este atribut mental al existenței.

Până nu cunoști realitatea existenței umane ,ce înseamnă în mod real nașterea și moartea ,nu vei putea să înțelegi conținutul vieții.

Aceste greșeli pot fi accesate în starea de conștiință extinsă ,aducând informația în planul mental și transformând-o în acțiune.

Pe aceasta se bazează dictonul “Vindecându-ți trecutul ,îți vindeci viitorul”.

Radu Dragan.

Reclamă

Sacralizarea

10676395_10203340151890789_5420017564533909220_nCeea ce contează cu adevărat pentru fiecare persoană este viaţa cotidiană alături de familie, activând în profesie, socializând cu ceilalţi şi ocupându-se de toate lucrurile și acțiunile care îi necesită participarea , care stabilesc până la urmă cursul pe care îl urmăm. A trăi spiritualitatea în viaţa de zi cu zi înseamnă să transformăm într-o lecţie fiecare experienţă dificilă adică un moment încărcat de valoare. Fructificăm astfel o resursă inepuizabilă, care ne poate face să traversăm cu fruntea sus toate vicisitudinele vieţii sau ne pigmentează rutina existenţei.Aceasta este sacralizarea. A implementa divinul din noi în tot și în toate .

R.D. 21.12.2014

Sensul vieții

„Suntem atât de departe de universul interior încât ne imaginăm că îl putem găsi tot în exterior, la biserică sau la psiholog sau în altă parte. Nici nu mai știm drumul către ființa noastră intimă. Explic. Spuneam că în vreme ce occidentul și-a căutat fericirea în lumea exterioară pe care a încercat să o stăpânească prin tehnologie, orientul s-a aplecat mai curând către lumea interioară dezvoltând tehnici de introspecție și reușind astfel să cartografieze mult mai precis decât occidentul, universul interior. Această cunoaștere a ființei lăuntrice, de fapt, dă sens existenței. Cuvântul sens este fundamental. Oamenii nu pot trăi fără să aibă un sens al vieții, al existenței, al ființei, o înțelegere. Ceea ce se petrece în civilizația occidentală este o pierdere a sensului existenței care conduce la nefericire și mai ales la frică existențială. Nu poți fi fericit dacă ți-e frică. Cum trăim? Mergem la serviciu ca să câștigăm bani, folosim banii ca să mâncăm, și mâncăm ca să putem merge la serviciu. Ce sens are această situație? De ce trăim? Ca să uităm de acest non-sens evident, de această goană după vânt, de aceată deșertăciune a deșertăciunilor, ne prefacem că totul e în regulă, ne uităm la televizor, ne refugiem într-o realitate virtuală, într-un fals, ca să ne ținem mintea ocupată. Trăim emoții care nu sunt ale noastre, apoi comunicăm la telefon sau pe internet cu oameni pe care nu-i vedem și credem că aceasta înseamnă relaționare, când, din nou, avem de-a face cu un surogat. Descoperim în jurul nostru oameni care au totul, mașini, bani, obiecte nenumărate dar care ajung la psihiatru, care se refugiază în alcool și droguri deși aparent nimic nu le lipsește, doborâți de depresie. Credem mereu că ne lipsește ceva dinafara noastră ca să fim fericiți și când obținem acel ceva descoperim că tot nefericiți suntem. Aceasta se datorează lipsei de sens pe care o simțim inconștient, îndepărtării de noi înșine, înstrăinării de esența finței noastre. Orientalii au știut să nu piardă această orientare, să rămână în contact cu interiorul. Fericirea este o stare de a fi, iar o stare este exclusiv generată în interior. Nu depinde de cicumstanțe exterioare. Este o filosofie foarte rafinată, pe care noi am pierdut-o. De aceea, dacă mergem la biserică de pildă căutând acolo fericirea, nu o vom găsi, pentru că ea nu ne poate fi dată prin intermediul unor ritualuri golite de semnificație, ci numai descoperită prin introspecție. În occident, Dumnezeu este imaginat undeva în afară. În orient, este înăuntru. Primii creștini știau acest lucru. Din acele timpuri provine extraordinara ”rugăciune a inimii”, una dintre cele mai puternice mijloace de accesare a dimensiunilor interioare ale ființei, care a supraviețuit în europa până în zilele noastre, o tehnică echivalentă cu meditațiile orientului. Numai că toate acestea au fost uitate. Psihologul nu face altceva decât să ne însoțească pe drumul către noi înșine, ne ajută să descoperim meandrele propriului interior, să ne regăsim sensul. În orient nu este nevoie de psihologi pentru că acolo au fost dezvoltate tehnici de introspecție, de meditație, de cunoaștere a spațiului interior, singurul în măsură să ne racordeze la ritmurile universului, să ne dezvăluie adevărata semnificație a vieții. Omul modern este atât de înstrăinat de sine, încât îi este și frică să rămână singur, în tăcere, în spațiul interior. Așa se explică această insatisfacție generalizată într-o mare de bunuri care ne înconjoară, valul de sinucideri, de depresii, de alienare. Dacă ar trebui să dau un sfat, cum să ne apropiem de noi înșine, ar suna banal pentru că știți deja. Sau credeți că știți, dar n-ați încercat niciodată cu adevărat. V-aș spune ”apropiați-vă de natură, învățați să ascultați, practicați meditația, conștientizarea, aveți curajul să vă simțiți inima”. Banal, nu? Dar ați încercat vreodată cu adevărat să faceți acest lucru? Oamenii ies în natură sau pe malul mării și în loc să se conecteze cu mediul, stau cu muzica la maximum, iar când sunt obosiți se uită la televizor crezând că asta îi va relaxa când în realitate ei continuă să se depărteze continuu de ceea ce sunt cu adevărat.”images-2

sursa:  „Întoarcere la Dumnezeu” –  Dr. Dumitru Constantin Dulcan