Forța din noi

Nimic din ceea ce posedăm, nici una dintre ființele la care ținem, nu ne aparțin cu adevărat și definitiv. În orice clipă riscăm să le pierdem, iar atunci când le pierdem, noi suntem obligați să facem apel la toate forțele din noi ce ne vor ajuta să suportăm această pierdere. Aceste forțe se află în credință, iubire, dezinteres, umilință, sacrificiu, și trebuie să le trezim în noi în mod conștient pentru ziua în care vom avea cu adevărat nevoie de ele.
Când totul le merge bine, este greu să îi convingi pe oameni că ar trebui să se concentreze asupra esențialului, pentru a fi pregătiți în ziua în care încercările vor apare. Fiindcă ele vor veni, este sigur, nimeni de pe pământ nu este scutit. Așadar, de ce să așteptăm să ajungem în mizerie, să fim bolnavi sau necăjiți, pentru a face apel la forțele spiritului? Dacă sunteți deja bine înarmați, nu numai că le veți depăși, dar veți ieși întăriți din ele.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

image

Anunțuri

Tehnologie și spiritualitate

“Maeșterii Tibetani spun că toți oamenii de pe planetă sunt legați de pămînt prin niște “fire” invizibile care fac conexiunea între energia telurică a  Pământului și forța vitala a corpului, cea care întreține viața în organism. La rîndul lor, aceste “fire”  vin direct din centrul galaxiei și ajung la Pamânt filtrate și focalizate de alte câteva stele și de  Soarele  nostru  care  este  tot  o  stea.  De fapt, energia telurică a Pământului și forța vitală a corpului  sunt  una  și  aceeași  energie, cea pe care maeștrii Tibetani o numesc “prana”. Există o corespondență  directă între  energia telurică a locurilor în care se naște și  trăiește o populație și nivelul  ei de spiritualitate.  În locurile în care această energie abundă , se dezvoltă de obicei mari civilizații creeatoare care dau umanității mari religii și mari filozofii, descoperiri știintifice, opere de   arta,   și alte creații.   În   aceste   locuri  indicele  de  inteligență,  simțul  artistic  și  fenomenul  ESP (clarviziune,  claraudiție ,  telepatie,  telechinezie,  puterea  de  a vindeca bolile prin bio-curenți, etc.)  sunt  de  obicei  ridicate.  Astfel,  datorită  acestei  energii  a planetei, oamenii pot comunica telepatic  la  distanțe mari,  și multe alte lucruri care în realitatea convențională par pure fantezii. Maeștrii  Tibetani  spun  că  pământul  României  abundă  în  astfel  de energie, mai ales în zonele muntoase.

Problema este însă, că nu numai românii, ci toți oamenii planetei s-au îndepărtat de natura pe  care  o  abuzează  cu  iresponsabilitate, de legile și sursele spirituale pe care nu le mai înteleg. Ei nu conștientizează că natura  se  poate întoarce oricind cu furie împotriva oamenilor, iar aceștia nu vor fi capabili să  primească ajutor de la  sursele spirituale deoarece  au încetat să mai comunice cu acestea, nu mai  “aud”  și  nu  mai înțeleg  limbajul lor.

Masterii Tibetani spun că întreaga civilizație actuală este săracă și dezechilibrată, deoarece  se  sprijină  prea  mult  pe  tehnologie și ignoră partea spirituală. 

Dacă  mâine  s-ar  întâmpla  un  cataclism,  oamenii  nu  ar fi capabili să-l împiedice în ciuda realizărilorștiințifice și tehnologice extraordinare care s-au făcut în ultimul timp.  Aceasta, deoarece  oricât de mult se straduiește omul,  nu poate depăși anumite bariere și nu poate căpăta acces la alte dimensiuni pâna când nu evoluează spiritual.

Prins  între  colapsul  tehnologic  și  lipsa  de  comunicare  spirituală,  omul s-ar trezi dintr-odată dezorientat  și mai neajutorat decât un copil , întorcându-se în timp record la stadiul de barbarie și semisălbaticie  din  care  cu  mare  greutate s- a  desprins  acum  câteva  mii  de  ani.  În  general vorbind,  cu  cât omul are la îndemână mai puțină tehnologie,  cu atât trebuie să se axeze mai mult pe  partea spirituală pentru a putea compensa ceea ce îi lipsește.  Indiferent însă de ce se întâmplă în viața omului de zi cu zi,  în viața popoarelor de la decadă la decadă sau în viața întregii omeniri de  la secol la secol,  mai spun maeștrii Tibetani,  nu vor pieri niciodată cei care își păstrează cele două calități  care îi conferă omului statutul de om și în aceleși timp, de ființă Divină – identitatea și spiritualitatea. 

Orice s-ar întâmpla,  omul  nu trebuie să-și piardă niciodată credința în Spiritul Creeator,  încrederea  în el însuși și speranța într-o zi mai  bună care  tot va veni  odată și odată, indiferent va fi acea zi.”

 

 

Cristina Nicoleta Sprânceană

Virtually-divine

Forța gândului.

Corpul nostru fizic este înconjurat sau aflat în imersiune în fluidul unui câmp de forţã energetic, ce urmãreşte conturul corpului şi care, deşi ar putea fi asemãnat cu o umbrã, este, mai degrabã, ca un „frate geamãn“. Acest corp geamãn, deşi invizibil, poate fi perceput de cineva care este sensibil şi a cãrui capacitate de percepție vizualã depãşeşte plaja de vibraţii a vederii normale, cu ajutorul ochilor, ca fiind o luminiscenţã albãstruie, pe care unele persoane cu capacitãţi de extrasenzoriale o numesc „etericã“. Este „Corpul energetic“, el dã energie şi „modeleazã“ corpul fizic, are aproximativ aceeaşi formã cu acesta, fiind nu numai o extensiea lui, ci şi o „formã“, deoarece el dã posibilitatea corpului fizic sã îşi menţinã caracteristicile şi forma. El dã energie corpului fizic distribuindu-i putere vitalizatoare care îl încarcã cu dinamism.

Corpul energetic poate fi privit ca un corp de naturã electromagneticã. Aflat între realitatea fizicã şi cea non-fizicã el transformã cele mai delicate şi eterice energii non-fizice, decodificã și transmite informații corpului fizic. Dar, din pãcate, vibrațiile energiilor decodificate nu sunt tot timpul pozitive, ci și negative, iar acestea vor duce la intruziuni, lipsã de armonie, blocaje (în chakre) sau defecţiuni care se vor manifesta mai devreme sau mai târziu asupra pãrţii corespunzãtoare din corpul fizic, sau chiar a întregului.

Printre informațiile decodificate în câmpul energetic sunt și cele furnizate de gândurile celor din jur, mai ales atunci când sunt programate și direcționate cãtre noi. Gândurile pozitive au, în general, un efect benefic, deoarece menţin starea de armonie în interiorul corpului energetic, pe câtã vreme gândurile negative provoacã acorduri dizarmonice în undele de energie și, odatã decriptate, oferã individului direcția de acțiune doritã de emitent sau contribuie la apariţia unei afecţiuni sau boli.

Gândurile negative – forță distructivă
Gândul este o forţã, o energie, dar este de asemenea o materie foarte subtilã care lucreazã într-o regiune foarte îndepãrtatã de planul fizic. În stare abia creatã, gândurile pe care le formãm nu ating, încã, materia densã, vizibilã; ele nu ating şi nu fac să vibreze decât ceea ce se apropie cel mai mult de natura lor, adicã elementele cele mai subtile care existã în noi sau în alţii.
Gândirea, ca energie, ca vibraţie şi forţã este perceputã de anumiţi centri care sunt dotaţi cu antene: aceste antene, situate în creier sau chiar mai sus, în planul eteric, se pun în vibraţie şi trimit mesaje altor aparate; în acest moment, în tot corpul se produc înregistrãri, cuplãri, circulaţii de forţe, de energii. Imediat ce se stabileşte comunicarea, energiile circulã şi pot produce efecte în materie. În acel moment gândul este puternic, se manifestã în plenitudine: trece prin ziduri şi obiecte, se poate realiza, acţioneazã asupra materiei.
Fiecare gând se materializeazã: fiecare gând, dorinţã, intenţie, fiecare idee are formã, culoare, dimensiune, iar pentru a le vedea este suficient sã privim în jur. Dar aceste efecte nu sunt imediate. Gândirea este capabilã sã atingă materia, dar ca sã poată acţiona asupra obiectelor sau fiinţelor, gândul trebuie condensat: lucrând mult timp asupra unor creaţii mentale, adãugându-le chiar particule din propria lor materie, oamenii ajung sã îmbrace aceste forme gânduri de materie psihicã. Anumiţi indivizi o pot face rapid, pentru cã ei cunosc tehnicile ce permit materializarea unei forme gând, pentru ca ea să devinã vizibilã şi tangibilã.

Atâta timp cât oamenii au gânduri şi dorinţe divine, totul este armonie, dar când oamenii sunt rãi, răzbunãtori, cruzi, gândurile și dorinţele lor pot chiar sã ucidã.

Dar sã nu uitãm cã suntem și emitenți de gânduri și implicit, putem fi și cei care atacã energetic pe cei din jur.

Câmpul fiecãrui om conține câte un set de programe care determinã interrelațiile sale cu lumea și cu oamenii. Sentimentele de dragoste, urã, supãrare pe care le nutresc cei din jur fațã de om corespund cu strictețe de ceea ce este sãdit în karma acestuia. De aceea existã oameni care sunt în permanențã jigniți, care suferã traumatisme, care sunt invidiați etc. În câmpul omului sunt conținute programe informaționale ale atitudinilor fațã de el însuși și programe ale atitudinii acestuia fațã de alți oameni. Când împotriva noastrã se întreprinde ceva neplãcut, nu e bine sã rãspundem în același fel. Ne putem opune doar la nivel fizic, însã la nivelul câmpului și la nivelul spiritual trebuie sã ne pãstrãm întotdeauna o atitudine de smerenie, de blândețe, să manifestãm iubire fațã de oameni și sã ținem minte cã orice neplãcere este cauzatã de imperfecțiunea noastrã. Acest lucru ne curațã karma, ne ferește de boli, ne amelioreazã destinul și sãnãtatea copiilor. Irascibilitatea în raporturile cu oamenii, rãutatea constituie o tentativã de atac bioenergetic nu numai asupra unui individ ci și asupra Universului, provocând deformãri ale structurii câmpului.
„Rugați-vã pentru cei ce vã blestemã și binecuvântați-i pe cei care vã urãsc!”. Aceasta este cea mai puternicã apãrare împotriva nenorocirilor, bolilor și a aceea ce numim deochi.

sursa   intreadevarsiiluzie.com

Reclamă