Sapte emoţii explicate de medicina traditională chineză…….

Medicina tradiţională chineză ne învaţă că bolile interne sunt adesea cauzate de cele şapte emoţii: bucurie, tristeţe, furie, supărare, melancolie, frică şi spaimă. Relaţia psihologică între emoţii şi sistemul imunitar este de o importanţă copleşitoare. Excesul ori represia emoţiilor au tendinţa de a ne face vulnerabili la boli cronice, iar la rândul lor bolile cronicene fac vulnerabili la excesul sau represia emoţiilor.
Excesul unei emoţii, în particular, va dăuna în timp organului care are legătură cu emoţia respectivă. Reciproc, un organ neechilibrat poate cauza o manifestare intensă a emoţiilor ce sunt direct conectate cu acesta. Cunoaşterea problemelor emoţionale ne ajută la vindecarea corpului şi a organului respectiv. De asemenea, tratarea corpului, în special a organului respectiv, diminuează expresia sau manifestarea emoţiilor intim conectate cu acestea.

O persoană care este în mod frecvent iritabilă, furioasă, frustrată sau depresivă poate determina congestia ficatului sau poate genera un exces de căldură în ficat. Acest proces, în schimb, poate genera simptome ca: faţa şi ochi înroşiţi, tinitus, ameţeli, migrene, tensiune la gât şi umeri, tulburări de somn, constipaţie, simptome premenstruale, menstruaţii dureroase şi neregulate, ameţeli, vărsături şi alte simptome digestive. În schimb, o persoană care suferă de aceste simptome (cauzate de o dietă excesivă de grăsimi, alcool, cofeină, un mod de viaţa stresant şi emoţii refulate pe o perioadă mai îndelungată) va începe să manifeste iritaţie, frustrare, depresie şi furie fără a avea un motiv aparent.
Dacă această persoană lucrează în expresia adecvată şi se eliberează de frustrare, iritabilitate şi furie (prin scris, creativitate, mişcare, etc) ficatul acesteia se va descongestiona şi “căldurile” în ficat se vor risipi, iar persoana în cauză va deveni mai puţin predispusă la accese de furie sau depresie.

Să luăm pe rând fiecare din cele şapte emoţii şi să observăm ce efect au asupra organismului.

Bucurie
În cadrul celor şapte emoţii, bucuria se
caracterizează prin excitabilitate mărita. Această condiţie afectează
inima şi poate duce la insomnie, anxietate, gândire confuză, accese de
râs sau plâns, convulsii, isterie şi nebunie.

Furie
Resentimentele, frustrarea, iritabilitatea, furia,
indignarea, amărăciunea, animozitatea şi mânia afectează ficatul şi
produce dureri de cap, tinitus, ameţeli, vedere înceţoşată, confuzie
mentală, vomă, hipertensiune arterială, sindroame premenstruale,
depresie, umflarea sânilor înainte de menstruaţie, menstre neregulate
sau dureroase şi dereglări digestive.

Tristeţe
Tristeţea afectează atât plămânii cât şi inima
şi provoacă dispnee, depresie sau accese de plâns, oboseală, amenoree,
dificultăţi de respiraţie, rezistenţă redusă la răceli şi gripă,
palpitaţii, ameţeli, insomnie şi anxietate.

Melancolie
Melancolia este, de asemenea, cunoscută sub
numele de caracter meditativ sau obsesie. Ea perturbă funcţiile splinei
şi provoacă lipsa poftei de mâncare, oboseală, umezeală, digestia slabă,
distensie abdominală, scaune moi, anemie şi imunitate scăzută.

Durere
Durerea afectează plămânii şi duce la dificultăţi
de respiraţie, expectoraţie de mucus, transpiraţie, oboseală, tuse,
alergii, astm, pneumonie, bronşită şi alte boli pulmonare, anxietate şi
sensibilitate la răceli şi gripă.

Frică
Nesiguranţa, paranoia şi frica afectează rinichii
şi glandele suprarenale şi poate cauza enurezis nocturn, urinare
frecventă, incontinenţă urinară, dureri de spate şi genunchi, infecţii
ale urechii, infertilitate, un libidou redus, semne de îmbătrânire
prematură şi imunitate scăzută.

Spaimă
Spaima afectează atât rinichii cât şi inima şi
provoacă palpitaţii, dispnee, insomnie, ameţeli, tinitus, transpiraţii
nocturne şi oboseală cronică.

În medicina tradiţională chineză, tratamentul emoţiilor exprimate excesiv sau reprimate (viciile) se face punând accentul pe viciile corespunzătoare virtuţilor emoţionale. În antichitate, medicii încurajau pacienţii să-şi schimbe viciile în virtuţii. Acest proces a fost numit „cultivarea virtuţii.” Acei medici au folosit o emoţie pentru a suprima/ trata alta. Mai jos este indicată relaţia dintre anumite organe şi emoţiile lor specifice:
Ficat
Viciu: furie, frustrare
Virtute: bunăvoinţă, iertare, stimă, respect
Inima
Viciu: supraexcitare; supra-realizare
Virtute: compasiune, grijă de sine
Plămâni
Viciu: durere, tristeţe
Virtute: conştiinciozitate, împăcare de sine
Splina
Viciu: obsesie, analiză peste măsură
Virtute: empatie, egocentrism
Rinichi
Viciu: Frică, paranoia, griji
Virtute: curaj, înţelepciune

Reciproc, organele pot fi de asemenea tratate prin compensarea emoţiilor sau cerinţelor lor esenţiale. Mai jos sunt enumerate câteva cerinţe fiziologice şi psihologice corelate cu un organ specific:
Ficat: relaxare, pace, plante medicinale
Inima: iubire, bucuri, frumuseţe
Plămâni: încredere, timp şi spaţiu
Splina: ocrotire, nutriţie
Rinichi: linişte, meditaţie, odihnă, somn, consumul de apă

Articol tradus din cartea: „Trataţi-va cu plante chinezeşti ” de Lesley Tiesursa

sursa 333ina.blogspot.com

Reclamă

Omul vechi , omul nou………..

Înainte de a dori să pornești în căutarea sinelui tău , a copilului din tine ,

ar fi bine să îți pui niște întrebări care să îți facă un tablou reprezentativ al adultului care ești.

Într-o ordine aleatorie acestea și într-o formă simplă acestea ar fi :

  • Cu cine mă identific?
  • Trăiesc în prezent sau în trecut?
  • Ce simt și ce nu simt?
  • Îmi cunosc orgoliile?
  • De ce îmi este teamă?
  • Sunt temerile mele sau sunt induse de trecut?
  • Ce aștept?
  • Și mai ales de la cine aștept?
  • Cine sau ce îmi conduce viața?
  • Rutina?
  • Întâmplarea ?
  • Rațiunea ?
  • Vocea interioară ?
  • Știu tot sau mai am de învățat?
  • Am înțeles tot sau mai am lucruri care nu le înțeleg?
  • Hotărârile care le iau sunt ale mele sau le iau alții pentru mine ?
  • Am așteptări ?
  • Am dorințe?
  • Am vise?
  • În ce cred?
  • Îmi este frică de necunoscut?

Și ultima dar cea mai importantă 

       –   Pot , Trebuie și Vreau  să știu cine sunt ?

R.D.

Reclamă

A minți ……..

Va voi dezvalui cele mai comune sapte motive pentru care oamenii mint.

Unii oameni vad minciuna ca o parte componenta a vietii de zi cu zi, in timp ce altii vad minciuna ca pe un pacat. Indiferent care este punctul tau de vedere, minciuna este ceva ce aparent toata lumea o face din cand in cand. De ce mint oamenii?

7.Pentru a evita umilinta

Oamenii mint de multe ori pentru a evita o eventuala umilinta. Din pacate, acestia nu se gandesc ca de fapt minciuna este partea in care se umilesc.

6.Pentru a evita pedeapsa

Multe persoane evita sa spuna adevarul pentru a scapa de pedeapsa. Mama: „Tu ai scris pe peretele asta?”. Copilul: „Nu am scris eu, ci papusa”. Aceasta este o incercare a celor mici de a evita o pedeapsa.

5.Urmarirea propriului interes

Unii oameni mint doar pentru a-si urmari propriul interes. Daca te simti vinovata ca folosesti acest timp de minciune, nu te ingrijora. Majoritatea dintre noi o facem, nu e nimic in neregula cu tine.

4.Pentru a fi placuti

Sa recunoastem, exista si persoane care mint doar din dorinta de a fi acceptati sau placuti. Ganditi-va la scoala generala sau liceu. Stiti cati baieti au mintit in legatura cu virginitatea lor doar pentru a fi cool in fata prietenilor? Foarte multi.

3.Sa evite responsabilitatile

Un caz foarte intalnit este mintitul pentru a evita responsabilitatea in legatura cu o intamplare. Daca acesti oameni ar spune adevarul, intr-o situatie provocata de ei, vor fi nevoiti sa o indrepte. In schimb, acestia prefera sa dea vina pe altcineva, atata timp cat le merge.

2.Nu vor sa raneasca pe altii

Unele minciuni sunt spuse pentru a evita ranirea sentimentelor unei alte persoane. Un exemplu simplu, ar fi sa spui cuiva „Ce bine iti sta azi parul”, cand de fapt tu nu crezi asta. Adesea aceste minciuni sunt numite „minciuni albe” si sunt considerate acceptabile. Totusi, in unele cazuri, este mai dureros pentru persoana pe care vrei sa o protejezi sa fie mintita, decat sa afle adevarul.

1.Le este frica sa spuna adevarul

Exista si cazul oamenilor carora le este frica sa spuna adevarul. Nu conteaza cat de mult ar vrea, din diferite cauze, nu pot face nimic in aceasta privinta.

Unii oameni de stiinta spun ca cei care spun minciuni sunt tentati sa isi atinga fata sau gatul involuntar atunci cand vorbesc. Expresia fetei nu se potriveste cu ceea ce spun, si zambetul este fortat.

Questin Crips spunea „Minciuna este temelia bunelor maniere”, incearca sa eviti sa spui minciuni si atunci nu va trebui sa te fortezi sa tii minte prea multe detalii.

sursa elle.ro

Reclamă

Acceptare sau abandon ?

Pentru unii oameni, abandonarea poate avea conotaţii negative, implicând înfrângerea, renunţarea, eşecul de a face faţă dificultăţilor vieţii, letargia ş.a.m.d. Adevărata abandonare, totuşi, este un lucru total diferit. Nu înseamnă să accepţi pasiv orice situaţie în care eşti implicat şi să nu faci nimic în această privinţă. Nici nu înseamnă să nu-ţi mai faci planuri sau să nu întreprinzi acţiuni pozitive.
Abandonarea este înţelepciunea simplă, dar profundă, ce constă în a te supune mai degrabă decât a te opune cursului vieţii. Singurul loc în care puteţi simţi cursul vieţii este Clipa de acum, aşa că a te abandona înseamnă a accepta momentul prezent necondiţionat şi fără rezerve. Înseamnă a renunţa la orice rezistenţă internă faţă de ceea ce este.
Rezistenţa internă înseamnă a spune „nu” la ceea ce există, prin critică şi negativism emoţional. Devine extrem de pronunţată mai ales atunci când lucrurile „merg prost”, adică atunci când există un decalaj între cererile sau aşteptările rigide ale minţii şi realitate. Aceasta este prăpastia durerii. Dacă aţi trăit suficient, ştiţi că lucrurile pot „merge prost” foarte des. Tocmai în acele momente trebuie să practicaţi abandonarea, dacă doriţi să eliminaţi durerea şi suferinţa din viaţa dvs. Acceptarea stării prezente vă eliberează imediat de identificarea cu mintea şi astfel vă reconectează cu Fiinţa. Rezistenţa este mintea.

Abandonarea este un fenomen pur interior. Nu înseamnă că la nivel exterior nu puteţi întreprinde nimic pentru a schimba situaţia. De fapt, nu situaţia în întregime trebuie să o acceptaţi atunci când vă abandonaţi, ci numai micul segment numit Acum.

De exemplu, dacă aţi fi împotmolit undeva în noroi, nu aţi spune: „Bine, mă resemnez să fiu împotmolit în noroi”. Resemnarea nu este abandonare. Nu trebuie să acceptaţi o situaţie de viaţă indezirabilă sau neplăcută. Şi nici nu trebuie să vă minţiţi, spunând că nu este nimic rău în a fi împotmolit în noroi. Nu. Recunoaşteţi în totalitate dorinţa dvs. de a ieşi din această situaţie. Vă restrângeţi atenţia la momentul prezent, fără să îl etichetaţi în niciun fel. Aceasta înseamnă că nu există o judecată critică la adresa Clipei de acum. Deci nu există rezistenţă, negativism emoţional. Acceptaţi calitatea acestui moment. Apoi treceţi la acţiune şi faceţi tot ce puteţi pentru a ieşi din noroi. O astfel de acţiune eu o numesc pozitivă. Este mult mai eficientă decât acţiunea negativă, care vine din furie, disperare sau frustrare.
Până când nu obţineţi rezultatul dorit, continuaţi să practicaţi abandonarea, evitând etichetarea Clipei de acum.
Daţi-mi voie să vă ofer o analogie vizuală pentru a ilustra ceea ce vreau să spun. Mergeţi noaptea pe o potecă, înconjurat de o ceaţă deasă. Dar aveţi o lanternă puternică, care trece prin ceaţă şi creează un spaţiu îngust în faţa dvs. Ceaţa este situaţia dvs. de viaţă, care include trecutul şi viitorul; lanterna este prezenţa dvs. conştientă; spaţiul clar din faţa dvs. este Clipa de acum.
Lipsa abandonării vă consolidează forma psihologică, scoica sinelui fals, şi astfel creează un puternic sentiment de separare. Lumea din jur şi mai ales oamenii încep să fie percepuţi ca o ameninţare. Apare compulsia inconştientă de a-i distruge pe ceilalţi judecându-i critic şi nevoia de a concura şi a domina. Chiar şi natura devine un duşman, iar percepţiile şi interpretările dvs. sunt guvernate de frică. Boala mentală pe care o numim paranoia este numai o formă puţin mai acută a acestei stări normale, dar disfuncţionale a conştiinţei.
Nu numai forma dvs. psihologică, dar şi forma fizică — corpul dvs. — se întăresc şi se rigidizează prin rezistenţă. Tensiunea creşte în diferite segmente ale corpului, iar corpul ca întreg se contractă. Circulaţia liberă a energiei vieţii prin corp, esenţială pentru o funcţionare sănătoasă, este foarte redusă. Exerciţiile asupra corpului şi anumite forme de terapie fizică pot fi utile în restabilirea circulaţiei acestei energii, dar dacă nu practicaţi abandonarea în viaţa de zi cu zi, aceste lucruri nu pot aduce decât o ameliorare temporară a simptomelor, deoarece cauza — tiparul rezistenţei — nu a fost dizolvat.
Există în dvs. ceea ce rămâne neafectat de condiţiile trecătoare, care formează situaţia de viaţă dată, şi numai abandonându-vă aveţi acces la el. Este viaţa dvs., însăşi Fiinţa — care există etern în domeniul atemporal al prezentului. Găsirea acestei vieţi este „singurul lucru necesar” despre care vorbea Iisus.
Dacă găsiţi că situaţia dvs. de viaţă este nesatisfăcătoare sau chiar intolerabilă, numai abandonându-vă într-o primă fază puteţi sparge tiparul inconştient de rezistenţă ce perpetuează această situaţie. Abandonarea este perfect compatibilă cu acţiunea, cu iniţierea schimbării sau cu realizarea obiectivelor. Dar în starea de abandonare totală o energie complet diferită, de o calitate diferită, vă animă acţiunile. Abandonarea vă reconecteaza cu energia-sursă a Fiinţei, şi dacă ceea ce faceţi este inundat de Fiinţă, aceasta devine o celebrare plină de bucurie a energiei vieţii, care vă poartă şi mai adânc în prezent.
Prin lipsa de rezistenţă, calitatea conştiinţei dvs., şi din acest motiv calitatea tuturor acţiunilor pe care le întreprindeţi, creşte infinit de mult. Rezultatele vor veni de la sine şi vor reflecta această calitate. Am putea numi acest lucru „acţiune de abandonare de sine”. Nu este o muncă, aşa cum ne-am obişnuit noi cu ea de mii de ani.
Pe măsură ce tot mai mulţi oameni se vor trezi, cuvântul muncă va dispărea din vocabularul nostru şi poate că în locul lui va fi creat unul nou.
Calitatea conştiinţei dvs. din acest moment este elementul determinant al viitorului pe care îl veţi trăi. Aşa că abandonarea este cel mai important lucru pe care îl puteţi face pentru a produce schimbări pozitive. Orice acţiune pe care o întreprindeţi este secundară. Nici o acţiune cu adevărat pozitivă nu poate să provină dintr-o stare de conştiinţă din care lipseşte abandonarea.
Înţeleg că dacă mă aflu într-o situaţie neplăcută sau nesatisfăcătoare şi accept complet momentul aşa cum este, nu va exista suferinţă sau nefericire. Voi fi deasupra acestora. Dar tot nu înţeleg bine de unde vine energia sau motivaţia acţiunii pentru producerea schimbării, în condiţiile în care nu există o anumită cotă de nemulţumire?
În stare de abandonare, înţelegeţi foarte clar ce trebuie făcut şi treceţi la fapte, făcând câte un lucru pe rând şi concentrându-vă asupra fiecăruia. Învăţaţi de la natură: observaţi cum se împlineşte fiecare lucru şi cum se desfăşoară firIul vieţii, fără nemulţumire sau nefericire. De aceea a spus Isus: „Luaţi seamă la crinii câmpului cum cresc, nu se ostenesc şi nici nu torc”.
Dacă situaţia dvs. generală este nesatisfăcătoare sau neplăcută, separaţi-vă de ea chiar în acest moment şi abandonaţi-vă situaţiei existente. Aceasta este lumina lanternei care străbate ceaţa. Starea dvs. de conştiinţă încetează atunci să mai fie controlată de condiţii externe. Nu mai acţionaţi pe baza reacţiei şi a rezistenţei.
Analizaţi datele concrete ale acţiunii. Întrebaţi-vă: „Pot să fac ceva pentru a schimba această situaţie, pentru a o ameliora sau a ieşi din ea?”. Dacă da, întreprindeţi acţiunile potrivite. Concentraţi-vă nu asupra celor 100 de lucruri pe care le veţi face sau va trebui să le faceţi la un moment dat, ci asupra singurului lucru pe care îl puteţi face acum. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să vă faceţi niciun fel de planuri. Poate că stabilirea unui plan de acţiune este lucrul pe care îl puteţi face acum. Dar asiguraţi-vă că nu începeţi să derulaţi în sinea dvs. „filme mentale”, că nu vă proiectaţi în viitor, pierzând astfel Clipa de acum. Orice acţiune veţi întreprinde, este posibil să nu îşi arate roadele imediat. Până când se vor vedea rezultatele — nu vă împotriviţi situaţiei existente.
Dacă nu puteţi întreprinde nimic şi nici nu puteţi ieşi din situaţie, folosiţi situaţia pentru a pătrunde mai adânc în starea de abandonare, în Clipa de acum, în Fiinţă. Când pătrundeţi în această dimensiune atemporală a prezentului, schimbarea vine deseori în feluri ciudate, fără să fie nevoie să faceţi mare lucru. Viaţa devine cooperantă, începe să vă ajute. Dacă factori interni ca frica, vinovăţia sau inerţia v-au împiedicat să faceţi ceva, ei se vor dizolva în lumina prezenţei conştiente.
Nu confundaţi abandonarea cu o atitudine de tipul „Nu mă mai deranjează nimic” sau „Nu îmi mai pasă”. Dacă vă veţi uita mai atent, veţi descoperi că o astfel de atitudine este contaminată de negativism, sub forma resentimentelor ascunse, astfel încât nu este deloc o abandonare, ci o rezistenţă mascată.
Când vă abandonaţi, îndreptaţi-vă atenţia în interior pentru a verifica dacă a mai rămas vreo urmă de rezistenţă. Fiţi foarte vigilent făcând acest lucru; altfel, un rest de rezistenţă poate continua să se ascundă într-un colţ întunecat, sub forma unui gând sau a unei emoţii nerecunoscute…

ECKHART TOLLE – Sensul abandonării

Reclamă

„Dragostea şi compasiunea sunt o necesitate, nu un lux. Fără ele, omenirea nu poate supravieţui“, Dalai Lama.

Ce minunată ar fi lumea dacă oamenii ar putea să manifeste puţin mai multă compasiune unii faţă de alţii. Puterea compasiunii este mai pronunţată decât empatia, deoarece consistă în a-ţi imagina suferinţa celorlalţi la un nivel mai profund; prin urmare este mult mai probabil ca compasiunea să stimuleze acţiune.

Iar compasiunea nu este benefică doar pentru persoana care a fost ajutată – cultivarea compasiunii are anumite efecte psihologice deosebite asupra propriei persoane. Mai jos sunt prezentate opt studii psihologice care dezvăluie efectele practicării umanităţii.

1.Compasiunea se poate învăţa

Compasiunea nu este un sentiment pe care îl ai sau nu-l ai – este un sentiment ce poate fi (şi ar trebui) învăţat şi cultivat. Acest lucru a fost demonstrat de Weng şi colaboratorii săi (2013) care au ţinut un curs de o zi despre meditaţia bunătăţii. Acest curs facilitează dezvoltarea sentimentelor de bunăvoinţă şi iubire faţă de sine şi faţă de ceilalţi. După şedinţa de meditaţie, participanţii s-au simţit mai bine în pielea lor, manifestau mai multă compasiune faţă de ceilalţi şi s-a constatat o activare mai puternică a zonelor din creier asociate cu iubirea, afilierea şi emoţia pozitivă. Acest lucru a fost valabil şi în cazul în care participanţii au vizionat clipuri video ce prezentau persoane aflate în suferinţă, clipuri care anterior provocau sentimente negative. Autorul principal al studiului, Helen Weng a afirmat: „Este precum un antrenament cu greutăţi. Folosind această abordare sistematică am descoperit că oamenii pot de fapt să-şi întărească „muşchiul” compasiunii şi să răspundă la suferinţa celorlalţi cu grijă şi dorinţă de a ajuta”.
2. Compasiunea stimulează acţiunea

E un lucru bun să simţi mai multă compasiune, însă nu este de prea mare folos dacă nu faci nimic în privinţa asta. Totuşi, compasiunea poate fi o forţă motivantă puternică. În cadrul unui studiu, participanţii care practicau meditaţia au luat parte la un test sub acoperire privind compasiunea lor (Condon şi colaboratorii, 2013). Ei stăteau într-o sală de aşteptare improvizată în care se aflau doi actori, în timp ce un alt actor intra în cârje, prefăcându-se că are dureri. Cei doi actori care stăteau lângă participanţi ignorau persoana care avea dureri trimiţând semnalul inconştient de a nu te interveni. Totuşi, cei care au practicat meditaţia erau cu 50% mai susceptibili să ajute persoana ce acuza dureri decât grupul de control care nu a practicat meditaţia. Unul din autorii studiului, David DeSteno a afirmat: „Aspectul cu adevărat surprinzător al acestei descoperiri este că meditaţia îi determină pe oameni să îşi dorească să acţioneze virtuos – să-i ajute pe ceilalţi care suferă –chiar şi în faţa unei situaţii care îi îndeamnă să nu facă asta”.

3. Mai fericit şi mai sănătos

Faptul de a practica mai mult compasiunea nu este benefic doar pentru ceilalţi, ci aduce beneficii şi asupra propriei sănătăţi psihologice şi fizice. În cadrul unui studiu realizat de Fredrickson şi colaboratorii săi (2008) participanţii au trebuit să-şi direcţioneze compasiunea iubitoare către ei înşişi timp de o săptămână, apoi, săptămâna următoare, către cei pe care îi iubeau. Cercetătorii au descoperit că participanţii care au fost desemnaţi la întâmplare să mediteze pe tema compasiunii au prezentat niveluri crescute de fericire zilnică în comparaţie cu grupul de control. Şi nu doar atât, căci cei care au meditat cu privire la compasiune au suferit mai puţin de depresie, erau mai mulţumiţi de viaţă şi aveau o condiţie fizică mai bună.

4. Stimulează imunitatea

Puterea compasiunii afectează, de asemenea, sistemul de răspuns la stres şi sistemul imunitar al organismului. Pace şi colaboratorii (2009) au descoperit că pacienţii care au meditat mai mult pe tema compasiunii au avut răspunsuri imune mai puternice la un factor de stres, măsurate fiziologic prin nivelurile de interleukină şi cortizol.

5. Răspunsul neural empatic

Specialiştii în neuroştiinte au descoperit că intensificarea compasiunii iubitoare poate fi măsurată în creierul viu. În cadrul unui studiu realizat de Lutz şi colaboratorii săi (2008), practicanţi experimentaţi ai meditaţiei şi cei debutanţi au creat o stare mentală de bunăvoinţă-compasiune iubitoare în timp ce creierele lor erau scanate. În anumite momente, în timp ce participanţii erau aşezaţi în scaner, realizatorii experimentului au introdus sunete de suferinţă. Cât timp participanţii se concentrau pe faptul de a fi plini de compasiune, activitatea regiunilor din creier responsabile cu procesarea emoţiilor se intensifica, în comparaţie cu situaţia în care participanţii erau liniştiţi. În plus, zonele asociate cu empatia şi înţelegerea minţii celorlalţi erau, de asemenea, mai active.

6. Intensificarea empatiei

Din moment ce meditaţia pe tema compasiunii intensifică activitatea centrului empatiei din creier, aceasta sporeşte, de asemenea, acurateţea empatiei. Mascaro şi colaboratorii (2013) au supus participanţii la un test de empatie, numit „Mind in the Eyes Test”, ce constă în ghicirea emoţiilor privind doar o pereche de ochi. Cei care au finalizat un scurt curs de compasiune au avut rezultate mai bune la test, indicând faptul că acurateţea empatică a fost intensificată.

7. Mai binevoitor

În cadrul unui studiu realizat de Leiberg şi colaboratorii (2011) participanţii au jucat jocul numit Zurich Prosocial Game (ZPG). Acesta verifică dacă participanţii fie împărtăşesc sentimental, fie reacţionează atunci când alţii suferă şi evaluează costurile ajutorului. Înainte de joc, unii participanţi au luat parte, pentru o perioadă scurtă de timp, la şedinţe de meditaţie pe tema compasiunii. Rezultatele participanţilor la acest test au fost comparate cu cele ale unui grup de control care a urmat un antrenament al memoriei. Grupul celor care au participat la şedinţele de meditaţie pe tema compasiunii a manifestat un comportament mai prosocial- cu alte cuvinte participanţii erau mai binevoitori unii faţă de alţii.

8. Teama de suferinţă este diminuată

Durerea celorlalţi provoacă tristeţe şi este o reacţie naturală să eviţi persoanele care suferă. Dar faptul de a simţi mai multă compasiune poate schimba acest lucru, făcând ca sentimentele negative de evitare să fie înlocuite cu sentimente de compasiune pozitive. Asta au descoperit Klimecki şi colaboratorii săi (2013) când au supus participanţii unei şedinţe de meditaţie pe tema compasiunii şi apoi le-au prezentat un clip video despre persoanele care suferă. După respectiva ședință, oamenii reacţionau neuronal cu mai multă dragoste, afiliere şi sentimente pozitive faţă de suferinţă.

Toate aceste studii indică faptul că următorul citat al lui Dalai Lama este cât se poate de adevărat: „Dacă vrei ca cei din jurul tău să fie fericiţi, practică compasiunea. Dacă vrei ca tu să fii fericit, practică compasiunea.”

scientia.ro

Reclamă

Cei care te trag înapoi

Iti amintesti acea perioada din copilarie/adolescenta in care credeai ca orice este posibil? Pe parcurs ce cresti si realitatea vietii se asterne, s-ar putea ca visele sa inceapa sa dispara. Insa exista anumite momente cheie in care focul si dorinta de a trai viata la care ai visat dintotdeauna, incep din nou sa apara.

Cand iti trec astfel de idei prin minte, in mod natural vei incepe sa vorbesti despre asta cu persoanele din jurul tau. Din cate am observat, partea negativa in a face acest lucru este ca s-ar putea ca unele din persoanele cu care vorbesti sa inceapa sa-ti expuna cele 100 de motive pentru ca nu vei putea avea niciodata stilul de viata la care ai visat.

Acesti “prieteni” ar putea merge de la vorbe descurajatoare la povesti zilnice in care sa-ti spuna de ce este atat de prostesc sa-ti doresti mai mult de la viata. Astfel exista riscul ca aceste remarci negative sa te opreasca din ceea ce vrei sa faci.

S-ar putea sa fi trecut printr-o astfel de experienta in viata, cand simteai un entuziasm fantastic atunci cand vorbeai cu cineva care credeai ca te va sustine, si tot ce facea aceasta era sa stinga flacara din inima ta.

O persoana negativista poate omora un vis si te poate trage inapoi de la viata pe care ti-o doresti. Uite 5 moduri prin care ar putea face acest lucru:

Te determina sa te indoiesti
Fiecare dintre noi are momente in care se lupta cu acea voce interioara care ne spune ca visele noastre sunt imposibile. O persona care ne influenteaza negativ nu face nimic altceva decat sa amplifice acea voce, sa ne faca sa credem ca ceea ce spune este adevarat. Incearca sa transforme acea indoiala in realitate, sa o faca sa para logica.

Validarea fricii
Ca in cazul indoielii, se mai da o posibila lupta si cu frica. De cele mai multe ori frica este motivul numarul 1 pentru care nu ne urmam visele. De asemenea, se intampla ca o persoana negativista sa se hraneasca cu frica noastra. Daca vrei sa-ti traiesti viata asa cum doresti, cucereste acea frica.

Iti strica starea de concentrare
Daca stii exact ce-ti doresti, concepe un plan si fa in fiecare zi cate ceva, conform planului. Nu lasa influentele negative sa iti ocupe mintea cu frica si indoiala, sa iti afecteze concentrarea.

Sursa de stres
Influentele negative pot fi o sursa de stres, si te pot aduce in punctul in care vrei sa renunti la visele tale. Cu cat te confrunti mai mult cu o astfel de stare, cu atat exista riscul abandonului.

Egoism
Oamenii negativisti au de dat propriile lor lupte. Ei sunt speriati de visele lor, le este teama ca vor fi lasati in urma, iar atunci au tendinta de a te trage inapoi. Dar tu trebuie sa faci ce este corect pentru viata ta, nu pentru viata altcuiva.

Autor: Vlad Negrila – NLP Trainer, NLP Master

http://calatoriiprinsunet.ro/

Viața ghidată sau nevoia de dependențe și frici.

Câți dintre noi ne conducem pe drumul nostru și câți dintre noi suntem conduși pe drumul altora

Viaţa fiecăruia dintre noi este condusă (ghidată, direcţionată, controlată, motivată) de ceva.

Care este forţa motrice sau motivaţia vieţii tale?

Fiecare dintre noi trece prin etape diferite, mai lungi sau mai scurte, când viaţa noastră este dominată de o amintire, de o teamă, de un crez. Există sute de circumstanţe, valori şi emoţii care conduc viaţa ta. Warren ne propune să discutăm despre cele mai obişnuite dintre acestea:

Vinovăţia.

Mulţi traiesc toată viaţa fugind de propriile greşeli si ascunzându-şi ruşinea. Trecutul le controlează viitorul, sabotându-şi propiul succes. Sunt asemeni lui Cain, pribegind fără un scop viitor. Este adevărat că suntem produsul trecutului nostru, dar nu trebuie să fim prizonierii lui! Dumnezeu transformă oamenii, indiferent de trecutul lor, în oameni plăcuţi lui. Gândiţi-vă la Moise, sau la Pavel…

Resentimentele şi mânia.

Sunt oameni care ţin în ei toate rănile şi durerile şi nu reuşesc să treacă peste ele. În loc să se elibereze, iertând, retrăiesc mereu clipele când au suferit. Unii îşi interiorizează mânia, alţii explodează, revârsând mânia pe alţii. Cei ce te-au rănit în trecut pot continua să te rănească numai dacă tu păstrezi durerea prin resentiment. Te răneşti singur cu propria amărăciune! ……

Frica.

E un sentiment pe care toţi îl avem din când în cănd, mai mult sau mai puţin permanent, care ne debilitează mai mult decât putem crede. Frica e rezultatul unor experinţe traumatizante, a aşteptărilor nerealiste, a mediului prea strict în care ai crescut. Frica este o închisoare autoimpusă care te va împiedica să devii ceea ce Dumnezeu intenţionează ca tu să fii. Luptă impotriva ei cu armele credinţei şi dragostei. ……..

Materialismul.

Câştigul este singurul scop în viaţa unora. Ei cred că având mai mult vor fi mai fericiţi, mai protejaţi, mai importanţi. Cât de departe de adevăr sunt! Fericirea adusă de lucruri este temporară, întotdeauna vom dori ceva mai bun, mai mare, mai nou, mai performant. Apoi, valoarea de sine nu e sinonimă cu averea. Siguranţa, nevoia de protecţie pe care o avem cu toţii nu stă în bogăţii, ele se pot risipi foarte repede, sunt atât de mulţi factori pe care nu putem să-i controlăm! Siguranţa adevărată, ca şi fericirea, nu poate fi găsită decât într-o relaţie personală cu Dumnezeu, care nu-ţi poate fi luată niciodată.
Nevoia de aprobare. Sunt mulţi care sunt conduşi de nevoia de a fi aprobaţi de ceilalţi. Ei permit ca aşteptările părinţilor, ale profesorilor, soţului sau soţiei, prietenilor să le controleze vieţile. Cu siguranţă a încerca să mulţumeşti pe toată lumea este o cheie sigură a eşecului! Mântuitorul nostru a spus „Nu poţi să slujeşti la doi stăpâni!”

Mai sunt multe alte forţe care îţi pot conduce viaţa, dar toate duc la acelaşi rezultat: potenţial nefolosit, stres inutil şi o viaţă neîmplinită.

Viaţa condusă de scopurile lui Dumenzeu este una deplină, împlinită, abundentă.

Iată câteva din beneficiile trăirii unei vieţi conduse de scopuri:

Cunoaşterea scopurilor dă sens vieţii tale.

Marea tragedie nu este moartea, ci viaţa irosită fără scop.

Scopul aduce speranţă, şi putere şi credinţă.

sursa   Viața condusă de scopuri – Rick Warren

Reclamă