„Dragostea şi compasiunea sunt o necesitate, nu un lux. Fără ele, omenirea nu poate supravieţui“, Dalai Lama.

Ce minunată ar fi lumea dacă oamenii ar putea să manifeste puţin mai multă compasiune unii faţă de alţii. Puterea compasiunii este mai pronunţată decât empatia, deoarece consistă în a-ţi imagina suferinţa celorlalţi la un nivel mai profund; prin urmare este mult mai probabil ca compasiunea să stimuleze acţiune.

Iar compasiunea nu este benefică doar pentru persoana care a fost ajutată – cultivarea compasiunii are anumite efecte psihologice deosebite asupra propriei persoane. Mai jos sunt prezentate opt studii psihologice care dezvăluie efectele practicării umanităţii.

1.Compasiunea se poate învăţa

Compasiunea nu este un sentiment pe care îl ai sau nu-l ai – este un sentiment ce poate fi (şi ar trebui) învăţat şi cultivat. Acest lucru a fost demonstrat de Weng şi colaboratorii săi (2013) care au ţinut un curs de o zi despre meditaţia bunătăţii. Acest curs facilitează dezvoltarea sentimentelor de bunăvoinţă şi iubire faţă de sine şi faţă de ceilalţi. După şedinţa de meditaţie, participanţii s-au simţit mai bine în pielea lor, manifestau mai multă compasiune faţă de ceilalţi şi s-a constatat o activare mai puternică a zonelor din creier asociate cu iubirea, afilierea şi emoţia pozitivă. Acest lucru a fost valabil şi în cazul în care participanţii au vizionat clipuri video ce prezentau persoane aflate în suferinţă, clipuri care anterior provocau sentimente negative. Autorul principal al studiului, Helen Weng a afirmat: „Este precum un antrenament cu greutăţi. Folosind această abordare sistematică am descoperit că oamenii pot de fapt să-şi întărească „muşchiul” compasiunii şi să răspundă la suferinţa celorlalţi cu grijă şi dorinţă de a ajuta”.
2. Compasiunea stimulează acţiunea

E un lucru bun să simţi mai multă compasiune, însă nu este de prea mare folos dacă nu faci nimic în privinţa asta. Totuşi, compasiunea poate fi o forţă motivantă puternică. În cadrul unui studiu, participanţii care practicau meditaţia au luat parte la un test sub acoperire privind compasiunea lor (Condon şi colaboratorii, 2013). Ei stăteau într-o sală de aşteptare improvizată în care se aflau doi actori, în timp ce un alt actor intra în cârje, prefăcându-se că are dureri. Cei doi actori care stăteau lângă participanţi ignorau persoana care avea dureri trimiţând semnalul inconştient de a nu te interveni. Totuşi, cei care au practicat meditaţia erau cu 50% mai susceptibili să ajute persoana ce acuza dureri decât grupul de control care nu a practicat meditaţia. Unul din autorii studiului, David DeSteno a afirmat: „Aspectul cu adevărat surprinzător al acestei descoperiri este că meditaţia îi determină pe oameni să îşi dorească să acţioneze virtuos – să-i ajute pe ceilalţi care suferă –chiar şi în faţa unei situaţii care îi îndeamnă să nu facă asta”.

3. Mai fericit şi mai sănătos

Faptul de a practica mai mult compasiunea nu este benefic doar pentru ceilalţi, ci aduce beneficii şi asupra propriei sănătăţi psihologice şi fizice. În cadrul unui studiu realizat de Fredrickson şi colaboratorii săi (2008) participanţii au trebuit să-şi direcţioneze compasiunea iubitoare către ei înşişi timp de o săptămână, apoi, săptămâna următoare, către cei pe care îi iubeau. Cercetătorii au descoperit că participanţii care au fost desemnaţi la întâmplare să mediteze pe tema compasiunii au prezentat niveluri crescute de fericire zilnică în comparaţie cu grupul de control. Şi nu doar atât, căci cei care au meditat cu privire la compasiune au suferit mai puţin de depresie, erau mai mulţumiţi de viaţă şi aveau o condiţie fizică mai bună.

4. Stimulează imunitatea

Puterea compasiunii afectează, de asemenea, sistemul de răspuns la stres şi sistemul imunitar al organismului. Pace şi colaboratorii (2009) au descoperit că pacienţii care au meditat mai mult pe tema compasiunii au avut răspunsuri imune mai puternice la un factor de stres, măsurate fiziologic prin nivelurile de interleukină şi cortizol.

5. Răspunsul neural empatic

Specialiştii în neuroştiinte au descoperit că intensificarea compasiunii iubitoare poate fi măsurată în creierul viu. În cadrul unui studiu realizat de Lutz şi colaboratorii săi (2008), practicanţi experimentaţi ai meditaţiei şi cei debutanţi au creat o stare mentală de bunăvoinţă-compasiune iubitoare în timp ce creierele lor erau scanate. În anumite momente, în timp ce participanţii erau aşezaţi în scaner, realizatorii experimentului au introdus sunete de suferinţă. Cât timp participanţii se concentrau pe faptul de a fi plini de compasiune, activitatea regiunilor din creier responsabile cu procesarea emoţiilor se intensifica, în comparaţie cu situaţia în care participanţii erau liniştiţi. În plus, zonele asociate cu empatia şi înţelegerea minţii celorlalţi erau, de asemenea, mai active.

6. Intensificarea empatiei

Din moment ce meditaţia pe tema compasiunii intensifică activitatea centrului empatiei din creier, aceasta sporeşte, de asemenea, acurateţea empatiei. Mascaro şi colaboratorii (2013) au supus participanţii la un test de empatie, numit „Mind in the Eyes Test”, ce constă în ghicirea emoţiilor privind doar o pereche de ochi. Cei care au finalizat un scurt curs de compasiune au avut rezultate mai bune la test, indicând faptul că acurateţea empatică a fost intensificată.

7. Mai binevoitor

În cadrul unui studiu realizat de Leiberg şi colaboratorii (2011) participanţii au jucat jocul numit Zurich Prosocial Game (ZPG). Acesta verifică dacă participanţii fie împărtăşesc sentimental, fie reacţionează atunci când alţii suferă şi evaluează costurile ajutorului. Înainte de joc, unii participanţi au luat parte, pentru o perioadă scurtă de timp, la şedinţe de meditaţie pe tema compasiunii. Rezultatele participanţilor la acest test au fost comparate cu cele ale unui grup de control care a urmat un antrenament al memoriei. Grupul celor care au participat la şedinţele de meditaţie pe tema compasiunii a manifestat un comportament mai prosocial- cu alte cuvinte participanţii erau mai binevoitori unii faţă de alţii.

8. Teama de suferinţă este diminuată

Durerea celorlalţi provoacă tristeţe şi este o reacţie naturală să eviţi persoanele care suferă. Dar faptul de a simţi mai multă compasiune poate schimba acest lucru, făcând ca sentimentele negative de evitare să fie înlocuite cu sentimente de compasiune pozitive. Asta au descoperit Klimecki şi colaboratorii săi (2013) când au supus participanţii unei şedinţe de meditaţie pe tema compasiunii şi apoi le-au prezentat un clip video despre persoanele care suferă. După respectiva ședință, oamenii reacţionau neuronal cu mai multă dragoste, afiliere şi sentimente pozitive faţă de suferinţă.

Toate aceste studii indică faptul că următorul citat al lui Dalai Lama este cât se poate de adevărat: „Dacă vrei ca cei din jurul tău să fie fericiţi, practică compasiunea. Dacă vrei ca tu să fii fericit, practică compasiunea.”

scientia.ro

Reclamă

Iubire și orgoliu

Iubirea si orgoliul sunt două noțiuni care  nu au nici o legătură între ele.
Chiar mai mult de atât ele sunt în totală contradicție.
Orgoliu este iubirea de sine dusă la extrem călcând in picioare sufletul tău,sufletele celorlalți pentru un ideal care este dictat de cultura populară, curentul social sau de direcția natională ,într-un cuvânt ține de competitia umană.
Dacă pierdem din vedere faptul că fiecare faptură umana este diferită de cealaltă prin inteligența emoțională ,prin vârstă astrală ,e simplu putem avea o competiție .
Dar dacă luăm în considerare elementele de mai sus e ca și cum un melc s-ar întrece cu un iepure.
Cei orgolioși nu sunt capabili de iubire pentru că iubirea înseamna dăruire ,iar orgoliosul prin natura lui este cel care primește ,nu cel care dăruiește.
Cei au orgoliu au doar plăcerea de a de a primi , de a acapara fără a ajunge la finalitatea de a fi mulțumit.
Cei care iubesc dăruiesc necondiționat au capacitatea de a mulțumi în fiecare secundă a existenței lor.
Deci alegerea e simplă iubire sau orgoliu?
La acestea nu există cale de mijloc sau negociere.
Matematica ne dă doar două alternative ,fals sau adevărat , 0 sau 1 ,fără variabilă.
Orgoliu sau Iubire .Orgoliu 0    .Iubire 1.

Radu Drăgan.

Reclamă

Fii un părinte bun.

Fii un părinte bun. Ce înseamnă să fii un părinte bun?

Să-i oferi copilului tău dragostea ta, dar mai presus de toate înțelegerea , să înțelegi întotdeauna și să-ți fie clar că alegerea este a copilului. Dacă vrea să-ți urmeze sfaturile , el le poate urma, dar să știi că orice ai face tu, el urmează întotdeauna propria lui alegere. Explică-i doar o singură dată totul despre subiectul în discuție .Dacă se identifică cu ceea ce îi spui tu din învățăturile tale, înseamnă că ceea ce spui tu e pentru el ,dacă vezi că respinge ideile tale ,nu este ceea ce își dorește , este ceea ce îți dorești tu. Îl iubești, așa că nu-i comanda , nu este sluga ta . Lasă-l să înțeleagă.

Părintele nu trebuie să utilizeze copilul pentru îndeplinirea propriilor ambiții. El trebuie să iubească copilul, să-l facă puternic, să-l ajut să devină mai atent, astfel încât copilul să-și poată simți propriile căi în viață.

Poți să ai un copil independent,care va rezista provocărilor vieții, dacă tu reușești să-i dai libertate.

Și dacă există un părinte bun, copilul va fi și el bun.

Aceasta este atmosfera de familie, spațiul în care trăim. Acest spațiu trebuie să fie de intimitate, de dragoste, de acceptare și noncondiționare.

Numai atunci relația spirituală în comuniunea părinte –copil va fi canalizată pe o pantă ascendentă și cei inplicați în relație vor experimenta o stare de plenitudine dată de lipsa conflictului.

Radu Drăgan

Reclamă

Există gânduri proprii ?

Cum poți să știi adevărul? Te poți gândi doar la ceva despre care știi deja. Gândirea poate exista numai în limitele cunoscute. Adevărul nu se cunoaște încă, atunci cum poți să crezi ceva despre necunoscut? Necunoscut nu poate fi gândit, necunoscutul trebuie să fie experimentat. Dar oamenii gândesc despre adevăr, despre Dumnezeu, despre iubire. Oamenii trebuie să experimenteze ca să-l descopere pe Dumnezeu, să descopere adevărul,să descopere iubirea.

Experiență este singur lucru original în existența omului. Attât timp cât omul este unic , gândirea nu este niciodată originală, este întotdeauna împrumutată.

Dacă stai o secundă si reflectezi ,îți vei da seama că nimic din ceea la ce te-ai gândit nu a venit de la tine .Pe fondul unei întâmplări, a unui cuvânt al unui stimul ai început să gândești.
Atunci ,între atâtea gânduri care nu au veni de la noi ,care sunt ale noastre?
Gândul este un reflex la un stimul,pe când sentimentele care ne încearcă și ne produc tot felul de stări care nu le înțelegem de cele mai multe ori ,acelea sunt ale noastre,în ele constă unicitatea fiecăruia, în ceea ce simte,și mai ales în cum manifestă ceea ce simte.

Radu Drăgan

Reclamă

Somnul și liniștea sufletului

Somnul este un exemplu perfect de combinație între disciplină și grație.

Tu nu te poți face singur să dormi. Nu poți obliga corpul să doarmă fără a avea un motiv întemeiat , o oboseală manifestă, consumul anumitor medicamente sau alti stimuli externi. Somnul este un act de predare. Este o declarație de încredere.

Nu putem face noi înșine să ne producem somnul, dar putem crea condițiile necesare pentru un somn liniștit.

Cum se ajunge la starea de somn conștient fără stimuli externi?

Ei bine,fiecare persoană este diferită și fiecare situație are propriile provocări. Obținerea stării de somn a corpului tău necesita unele încercări care probabil vor da unele stări de eroare, dar ca să ai parte de un somn conștient și relaxat ,cu vise plăcute care să ți le și aduci aminte ,există câteva acțiuni preparatorii care trebuie făcute sau evitate pentru a crește calitatea somnului.

În primul rând ora de culcare ar fi ideal să fie aceeași în fiecare zi,în al doilea rând, o muzică liniștitoare contribuie foarte mult la starea în care vei adormi. Multă lume consideră că somnul este modul în care te odihnești cel mai bine. E adevărat pe undeva ,dar somnul odihnește numai trupul și mentalul, zbuciumurile sufletești nu se vindecă prin somn. Una din lucrurile cele mai importante care trebuie făcute înainte de culcare este să îți liniștești sufletul.

Un remember asupra activității din ziua care a trecut ,mai ales asupra trăirilor de care ai avut parte ,și mai ales cele care au avut un impact negativ asupra ta ,înțelegând în primul rând că în acel moment nu mai poți modifica trecutul , dar poți măcar în experiențele negative pe care le-ai trăit peste zi să cauti o parte pozitivă care să o valorifici transformând-o într-o învățătură care să te ajute în modelarea atitudinilor tale viitoare.

Somnul este perioada în care pierdem controlul asupra corpului și a raționalului nostru și totuși nu murim. Înseamnă că ceva trăiește în noi în timpul somnului.

Ce a mai rămas viu ? Sufletul .

Atunci cum putem avea un somn liniștit dacă o componentă a noastră este cuprinsă de neliniște?

În concluzie ,ar fi ideal dacă sufletește ne-am culca odihniți ,am ierta pe cei care noi credem că ne-au greșit în acea zi ,i-am accepta așa cum sunt ,chiar mai mult de atât ,să le dăruim un gram de iubire iertându-i . Noi suntem singurii care putem face asta dacă dorim ,iar dacă trebuie ca să ierți pe cineva ,asta înseamnă să te duci la întâlnire cu sufletul lui. Iar datoria noastră este să mergem la întâlnire chiar dacă el nu vine. Vom avea senzația datoriei împlinite.

Mai simplu de atâta nu poți să ajungi la un somn conștient și liniștitor.

Radu Drăgan

Reclamă

Iertarea

Evenimentele negative ne afectează mai mult decât cele pozitive.

Amintirea lor este mai vie pentru noi și are o importantă mai mare decât amintirea elementelor pozitive în modelarea vieții noastre.

Despărțirile, accidentele, lucrurile pe care părinții ni le-au făcut și pe care noi le considerăm rele, pierderi financiare și chiar imaginea negativă care noi credem că o au cei din jurul nostru față de noi, ocupă cea mai mare a spațiului nostru psihic, lăsând puțin loc pentru cuvinte bune sau experiențe plăcute care ne-ar putea ajuta pe calea provocărilor vieții.

Omul are o capacitate extraordinară de adaptare, care stă în stare latentă înăuntrul lui.

Sute de studii științifice din întreaga lume confirma tendinta noastră spre negativitate : în timp ce o zi buna nu are nici un efect de durată în ziua următoare, o zi proastă are un efect de lungă durată.

Noi procesăm datele negative, mai rapid și mai bine decât datele pozitive,iar ele ne afectează cel mai mult.

Social, investim mai mult în evitarea unei reputații proaste decât în ​​construirea unei bune.

Emoțional, durează mult mai mult pentru a evita o stare proastă decat pentru a experimenta una bună.

Pesimiști au tendința de a evalua sănătatea lor mai precis decât optimiștii.

Remarcile negative ies în evidență și par mult mai autentice.

Indiferent de cât de multe zâmbete vedem în mulțime, vom observa mereu fața furiosă prima dată.

Omul obișnuit are o natură fatalistă, principiul unul din zece al mentalului uman este cel care ne guvernează aprecierile existenței. Dacă o persoană ne face să ne simțim bine de nouă ori , iar o dată ne supără ținem minte întâmplarea negativă ,o amplificăm până celelalte nouă se estompează.

Dar nu ne punem întrebarea ,chiar ne-a supărat el sau atitudinea noastră a fost cea care a ales supărarea .

Sunt situații în care ne pare rău de atitudinea care am adoptat-o în anumite situații ,iar dacă această atitudine o conștientizăm iar apoi ne cerem iertare pe toate planurile structurilor noastre, lucrurile iau o turnură neașteptată în valorizarea evenimentului petrecut.

Important este ca iertarea să fie manifestată în profunzime ,acel cineva implicat să simtă iertarea .

Iertarea este o trăire ,nu este doar o acțiune manifestată doar mental și fizic ,ea trebuie să implice sufletul ,părticica de Divin din noi care trebuie să fie catalizatorul oricărei acțiuni din existența noastră.

Fără iertare nu există iubire, iar iubirea fără iertare e doar un șir de vorbe goale.

Radu Drăgan

Stima de sine

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.

Şi atunci, am putut să mă liniştesc.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Stimă de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniştea şi suferinţa mea emoţională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viaţă diferită şi am început să înţeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greşeală să forţez o situaţie sau o persoană, cu singurul scop de a obţine ceea ce doresc, ştiind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiţi şi că nu este momentul …

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situaţii, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, raţiunea mea numea asta egoism.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Iubire de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber şi am renunţat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place şi în ritmul meu.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înşelat.

Astăzi, am descoperit … Modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viaţă. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.

Şi aceasta se numeste … Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că raţiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte preţios.

şi toate acestea înseamnă … Să ştii să trăieşti cu adevărat.

Charlie Chaplin

Reclamă

Dincolo de trup………

Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală , iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.

De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.

Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două, raţiune şi suflet , însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.

Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?

l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.

În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.

Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.

În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete – senzoriale, ale obiectelor.

Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul transformă sentimentele în acte ale acţiunii sale.

Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.

De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.

Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.

Sentimentele pe care le trăim ne definesc în interiorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.

Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.

Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.

Radu Dragan

Reclamă

Iubire și dăruire

Arborele care dăruieşte

„Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat. Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. ”

Ceea ce este mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băiat. Egoul încearcă întotdeauna să iubească ceea ce este mai mare decât el. Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă mare sau mic. Ea îi îmbrăţişează pe toţi cei de care se apropie. Aşadar, copacul s-a îndrăgostit de băieţelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. 

 „Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele.”

Iubirea este întotdeauna gata să se încline; egoul, niciodată. Dacă încerci să te apropii de un ego, acesta se va înălţa şi mai mult, devenind atât de rigid încât să nu-l poţi atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care stă pe tronul puterii, este considerat a fi mare.

„Aşadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire.”

Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva.

„Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac întotdeauna să te simţi ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac să te simţi mizerabil. Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simţea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut şi mai mult. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconfortează..Iubirea îşi aşteaptă întotdeauna obiectul afecţiunii sale. Ea nu este altceva decât o continuă aşteptare.Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să îşi treacă examenele, să îşi facă prieteni… De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aştept”. Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist. Singura tristeţe pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împărtăşi cu altcineva, de a nu se putea dărui. Atunci când se poate dărui în totalitate, iubirea este fericită.Băiatul a crescut şi mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare.  

Toţi cei care cresc în lumea ambiţiilor îşi găsesc din ce în ce mai puţin timp pentru iubire.Intrucat sunt mici in interiorul lor cauta sa se identifice cu exteriorul lor:bunuri,pozitii sociale,etc. care nu le vor aduce niciodata adevarata iubire, fericire si implinire.

Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale lumeşti. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?” Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”. Băiatul i-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”. Egoul este întotdeauna motivat: „Ce poţi să-mi oferi pentru ca să vin la tine? Aş putea veni, dar numai dacă ai ceva de oferit. Altminteri, nu văd de ce aş face-o”.Egoul are întotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezintă propria sa răsplată.Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni decât dacă îţi voi oferi ceva? Îţi ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu ţine niciodată nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se dăruieşte necondiţionat. „Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei încălziţi. Când bate vântul, dansăm şi cântăm. Deşi nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc vesele. Dacă ne-am implica şi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiţi şi de nefericiţi ca voi, oamenii, care sunteţi nevoiţi să staţi prin temple şi să ascultaţi predici despre iubire şi despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de bani”. Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obţine bani. Am nevoie de bani”. Egoul cere întotdeauna bani, căci banii înseamnă putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa. Copacul s-a gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele şi vinde-le. În felul acesta, vei obţine bani”. Băiatul s-a luminat imediat la faţă. S-a urcat în copac şi a cules toate fructele copacului, chiar şi pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou fericit. Iubirea se bucură chiar şi atunci când este lovită. Egoul nu este cu adevărat fericit nici măcar atunci când obţine ceva. El nu poate simţi decât nefericire. Asta e natura lui. 

Cei care traiesc in egou traiesc in nefericire, ca niste sclavi alergand dupa nevoile sale.

Băiatul nu şi-a dat nici măcar osteneala să-i mulţumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulţumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obţine bani în schimbul lor. Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi bani. A uitat cu totul de copac, şi astfel au trecut anii. Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi a se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. Întreaga sa fiinţă era în agonie. După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac. Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişează-mă”. Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”.Egoul consideră iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilărească. Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”. Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă?” Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”. Singurii care trăiesc în case sunt oamenii.

Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei.

„Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”. Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericită chiar şi atunci când îi sunt tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu ştie decât să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime. Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou. Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”. Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”. Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”. Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Voi aştepta de-a pururi întoarcerea ta”. Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat. Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A aşteptat mereu şi mereu, conştient însă că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată.

 

Egoul nu se duce decât acolo unde are ceva de câştigat

„Odată, m-am aşezat lângă ciot. Acesta mi-a şoptit: „Am un prieten care a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj”.

Egoul nu înţelege decât limbajul acceptării. Iubirea vorbeşte limbajul dăruirii. 

Dacă viaţa noastră ar semăna cu acest copac, întinzându-şi ramurile până departe, gata să le ofere umbră şi adăpost tuturor celor în nevoie, deschizându-şi braţele în faţa tuturor, am înţelege ce este iubirea. si am trai in iubire.

Nu există definiţii, scripturi sau doctrine ale iubirii. Nu există un set de principii care se aplică iubirii. Dar ce este la urma urmei iubirea? Dacă nu o puteţi vedea în privirea mea, dacă nu o puteţi simţi în gesturile mele, cu siguranţă nu veţi putea înţelege ce este ea din cuvintele mele.Vă sunt recunoscător că m-aţi ascultat cu atâta iubire, în tăcere. Iar acum, în final, mă înclin în faţa divinităţii care îşi are sălaşul în fiecare dintre voi. Vă rog să-mi acceptaţi această ofrandă de respect şi recunoştinţă.”

Sursa : OSHO

SUNTEM FĂCUȚI DIN APĂ. FII CA APA.

Apa are un mesaj foarte important pentru noi. Apa ne spune să privim foarte adânc în noi înșine. Atunci când facem asta prin intermediul oglinzii apei, mesajul devine foarte clar. Știm deja că viața omului este direct dependentă de calitatea apei, atât cea din noi cât și cea din afara noastră.

Informațiile din acest articol reflectă munca lui Masaru Emoto, un cercetator creativ și vizionar care a publicat cartea „Mesajele apei” ca rezultat al descoperirilor sale. Dacă te indoiești că gandurile tale te afectează (dar afecteaza și pe cei din jurul tau), rezultatele lui Masaru Emoto, pe care le expunem aici, îți vor schimba parerea și convingerile, definitiv.

Emoto ne dovedește prin experimente științifice că energia vibrațională umană (gânduri, cuvinte, idei, muzică) afectează profund structura moleculara a apei, aceeași apă care compune corpul uman în proporție de peste 70%. Interesant este și faptul că suprafața oceanelor de pe planeta este aproximativ 70% din cea totală. Apa este sursa vieții pe Terra, iar calitatea și integritatea ei sunt vitale pentru toate formele de viață.

Apa este o substanță care ia forma mediului în care se afla. Puneți apa într-un pahar și veți observa că apa ia forma paharului. Dar acest comportament al apei, de a reflecta fidel mediul în care se află, se aplică și la nivel molecular, iar Emoto a demonstrat-o cu prisosință.

Zăpada cade pe pământ de milioane de ani. Fiecare fulg de zapadă are o formă și structură unică.

Japonezul a descoperit că apa din izvoarele curate de la munte are o structură geometrică cristalină foarte simetrică și bine formată. Apa din zonele poluate industrial și apa din bazinele de stocare are o structură evident distorsionată și nesimetrică.

Emoto a studiat de asemenea și efectele muzicii asupra formei cristalelor de apă. Apoi a făcut aceleași experimente și pentru a vedea influența cuvintelor scrise pe o bucată de hârtie care a fost lipită de recipientul ce conținea mostra de apă de analizat.

Ce a facut, de fapt, dr. Masaru Emoto? Pe scurt, a luat o mostră de apa dintr-un izvor japonez, a înghețat-o până la -25 de grade, în condiții de laborator, după care, sub un microscop puternic, în timp ce gheața se topea, i-a fotografiat structura moleculară. Apoi, aceeași mostră a oferit-o unui preot buddhist, care a binecuvântat-o, și a repetat experimentul. Rezultatele au fost total diferite.

A repetat ulterior experimentul în nenumarate feluri, chiar cu apă introdusă în sticle pe care a lipit diferite etichete inscripționate cu cuvinte precum „iubire”, „mulțumesc”, dar și „mi-e silă de tine” sau „Adolf Hitler”. Spre surpriza lui, apa din sticlele inscripționate cu cuvinte frumoase a produs cristale absolut superbe, în timp ce apa din sticlele pe care au fost scrise cuvinte urâte a produs cristale total deformate și hidoase.

Rezultatele muncii lui au produs o carte cu un succes încredibil în Japonia și Statele Unite, numită „The message from the water”. Cartea a inspirat ulterior și un documentar care are ca temă centrală fizica cuantică, „What the bleep do we know?” care poate fi urmărit aic  ihttp://filmehd.net/what-the-bleep-do-we-know-2004-filme-online.html

Emoto a prezentat un eșantion de apă care a ascultat simfonia a IX-a a lui Beethoven, precum și Lacul Lebedelor a lui Ceaikovschi. „Când apa din corpul nostru ascultă o muzică frumoasă, se schimba corpul nostru. Muzica este o forma de vindecare, este medicamentul cel mai bun pe care l-a inventat specia umana. Va veni o vreme în care vom cumpăra de la farmacie muzică  vindecatoare”, a mai spus Emoto.

Așadar, trebuie să bem mai multă apă, trebuie să vedem imagini cât mai plăcute în jurul nostru, să ascultăm muzica vindecătoare și să auzim ,atât de la propria noastră conștiință, cât și de la cei din jur , cât mai multe cuvinte vindecătoare. Trebuie să reținem că aceleași extraordinare experimente au arătat că apa reproduce formele emoționale ale alimentelor pe care le mâncăm.

Dar să vedem ce este apa, ce legatură are apa cu rugăciunea, ce legătură are ea cu trupul, conștiința sau cu mediul înconjurător. În 1996, japonezul Masaro Emoto a făcut un experiment extraordinar pe un lac foarte poluat, într-o zona puternic industrializată din Japonia.

Câteva mii de oameni s-au rugat, să vadă ce efect are rugăciunea asupra apei, ce se întamplă cu apa în timpul rugăciunii? Oamenii s-au adunat în grupuri; unii s-au rugat într-un templu, alții pe lac, în bărci și alții pe malul lacului. S-a făcut și o ceremonie cu lumânări, exact ca în ritualurile creștine.

Masaru Emoto a prelevat apa din lac înainte de rugăciune și după două ore de rugăciune a văzut la microscop care era structura apei în ambele situații. Apa poluată era formată din particule haotice și stranii, pe cand apa prelevată după doua ore de rugăciune avea structura unor cristale minunate, pure, în formă de flori.

Frumusețea și perfecțiunea acestor cristale de apa purificată prin rugăciune este absolut  extraordinară în imaginile prezentate. Testele au mers mai departe și Masaru Emoto s-a întrebat ce durată de viață are apa purificată prin rugăciune. Constatarea extraordinară a fost aceea că structura cristalina a apei se păstrează și timp de o lună după rugăciune.

Cum trebuie să ne rugăm pentru a fi sănătoși.

Japonezul Emoto s-a întrebat apoi: Cum trebuie să ne rugăm pentru ca apa să aibă un efect maxim asupra corpului omenesc? Testele făcute de el arată că mâinile trebuie ținute împreunate în dreptul pieptului, cum țin preoții mâinile în ritualul de rugăciune, iar gândul emis în rugăciune să fie un gând de bine. Testele arată că mâinile ținute în alt mod decât împreunat creează altă structură a apei, precum și emiterea de gânduri negative în timpul rugăciunii creează alte efecte asupra apei.

 Ce observăm în aceste extraordinare testări?

Apa răspunde rugăciunii noastre, deci conștiinta umană poate schimba structura materiei. Faptul că peste 70 la sută din organismul omenesc este compus din apă este relevant și extraordinar în același timp. Pentru că, devine limpede faptul că, atâta vreme cât se purifică apa dintr-un lac, iar structura ei devine cristalină și vindecătoare, și rugăciunea noastră poate avea efecte purificatoare asupra noastră sau asupra persoanelor pentru care ne rugăm.

Iată de ce este foarte important felul în care ne gândim la alți oameni și felul în care ne gândim la noi înșine. Căci și gândirea noastră este o formă de rugăciune, iar aceasta poate crea forme vindecătoare pentru noi și pentru cei din jurul nostru.

Să nu lăsăm de izbeliște mintea și sentimentele noastre, să făcem tot posibilul pentru a ne schimba modul de gândire, „modul de rugăciune” și de simțire atunci când știm că ele sunt însoțite de frică, de suferință, de ură. Să ne asumăm responsabilitatea de ființe creatoare și să înțelegem că putem fi cântecul și bucuria noastră și a celor din jur atunci când întelegem că simțim, gândim și făptuim , nu doar pe noi înșine, ci și pe cei din jurul nostru.

Mai departe, experimentele lui Emoto au arătat că clorul împiedică apa să formeze cristale. Totusi, prin rugăciune, vibrația negativă a clorului a fost îndepartată, iar cristalele s-au format în mod obișnuit. Aceasta nu înseamna că rugăciunea îndepartează clorul ori îl distruge… Este îndepărtată doar informația distructivă pe care clorul o are asupra corpului. Este de reținut faptul că nu doar compoziția chimica a hranei sau a apei contează, cât și vibrația, adică informația pe care o consumăm prin ele.

Pare limpede faptul că o mâncare preparată cu dragoste, cu plăcere, cu bucurie nu produce dureri abdominale, ori alte forme de tulburări la nivelul corpului fizic, pe când cea preparată cu toate gandurile negre are nevoie, dacă nu de schimbarea sentimentelor și gândurilor celui care o face , de rugăciunea de purificare a apei și a hranei făcută de cel care o consumă.

Viața secretă a apei

Căutând fericirea, ne căutăm, de fapt, pe noi înșine. O putem căuta pe tărâmuri îndepartate, dar o vom găsi, în cele din urmă, doar în noi. O inimă plină de iubire și recunoștintă este calea spre fericire. Rugați-vă pentru aceasta lume a noastră și împartașiți mesajul iubirii celor din jur . Întelegând că găndurile și cuvintele noastre au efect asupra lumii, atunci, vom întelege, că deținem toate mijloacele pentru a ne schimba viața în bine.

Dacă veți căuta destul de bine prin amintiri, veți da peste o perioadă în care ați trăit o stare de candidă binecuvantare. Viața avea sens și trăiați atât de intens încât timpul fusese, pur și simplu, dat uitării. A urmat apoi maturitatea, cand ați lăsat de o parte tot ce va preocupase până atunci și ați încuiat ușa în urmă. Se poate chiar să fi uitat unde ați pus cheia.

Dar acele sentimente de fericire nu s-au pierdut, însă, de tot. Cu puțină străduință, ați putea descuia ușa, ați putea scoate din nou la iveală acele lucruri despre care ați crezut că vor rămâne pentru totdeauna o parte a trecutului vostru. Dacă vei fi sincer cu tine însuți și vei caută să fii și să faci ceea ce dorești cu adevărat, viața își va relua cursul firesc.

Odata ce ai descoperit ceea ce știi să faci cel mai bine și îți dai seama că în direcția aceea trebuie să îți îndrepți atenția, te afli deja pe drumul ce duce înapoi la starea de fericire binecuvântată. Iar de aici nu mai este mult până să simți că, într-adevăr, o mare schimbare are loc în viata ta, să ajungi din nou la tine.

 Structura apei ne arată conștiința noastră.

Dacă gândurile pot face asta apei, atunci ce efecte au aceste gânduri asupra noastră?

Acum dispunem de probe clare că noi ne putem vindeca și transforma pe noi înșine și întreaga planeta prin gândurile pe care alegem să le avem.

Reclamă