Dincolo de trup………

Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală , iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.

De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.

Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două, raţiune şi suflet , însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.

Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?

l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.

În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.

Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.

În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete – senzoriale, ale obiectelor.

Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul transformă sentimentele în acte ale acţiunii sale.

Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.

De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.

Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.

Sentimentele pe care le trăim ne definesc în interiorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.

Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.

Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.

Radu Dragan

Reclamă

Reclame

Iubire și dăruire

Arborele care dăruieşte

„Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat. Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. ”

Ceea ce este mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băiat. Egoul încearcă întotdeauna să iubească ceea ce este mai mare decât el. Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă mare sau mic. Ea îi îmbrăţişează pe toţi cei de care se apropie. Aşadar, copacul s-a îndrăgostit de băieţelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. 

 „Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele.”

Iubirea este întotdeauna gata să se încline; egoul, niciodată. Dacă încerci să te apropii de un ego, acesta se va înălţa şi mai mult, devenind atât de rigid încât să nu-l poţi atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care stă pe tronul puterii, este considerat a fi mare.

„Aşadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire.”

Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva.

„Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac întotdeauna să te simţi ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac să te simţi mizerabil. Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simţea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut şi mai mult. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconfortează..Iubirea îşi aşteaptă întotdeauna obiectul afecţiunii sale. Ea nu este altceva decât o continuă aşteptare.Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să îşi treacă examenele, să îşi facă prieteni… De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aştept”. Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist. Singura tristeţe pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împărtăşi cu altcineva, de a nu se putea dărui. Atunci când se poate dărui în totalitate, iubirea este fericită.Băiatul a crescut şi mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare.  

Toţi cei care cresc în lumea ambiţiilor îşi găsesc din ce în ce mai puţin timp pentru iubire.Intrucat sunt mici in interiorul lor cauta sa se identifice cu exteriorul lor:bunuri,pozitii sociale,etc. care nu le vor aduce niciodata adevarata iubire, fericire si implinire.

Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale lumeşti. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?” Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”. Băiatul i-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”. Egoul este întotdeauna motivat: „Ce poţi să-mi oferi pentru ca să vin la tine? Aş putea veni, dar numai dacă ai ceva de oferit. Altminteri, nu văd de ce aş face-o”.Egoul are întotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezintă propria sa răsplată.Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni decât dacă îţi voi oferi ceva? Îţi ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu ţine niciodată nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se dăruieşte necondiţionat. „Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei încălziţi. Când bate vântul, dansăm şi cântăm. Deşi nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc vesele. Dacă ne-am implica şi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiţi şi de nefericiţi ca voi, oamenii, care sunteţi nevoiţi să staţi prin temple şi să ascultaţi predici despre iubire şi despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de bani”. Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obţine bani. Am nevoie de bani”. Egoul cere întotdeauna bani, căci banii înseamnă putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa. Copacul s-a gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele şi vinde-le. În felul acesta, vei obţine bani”. Băiatul s-a luminat imediat la faţă. S-a urcat în copac şi a cules toate fructele copacului, chiar şi pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou fericit. Iubirea se bucură chiar şi atunci când este lovită. Egoul nu este cu adevărat fericit nici măcar atunci când obţine ceva. El nu poate simţi decât nefericire. Asta e natura lui. 

Cei care traiesc in egou traiesc in nefericire, ca niste sclavi alergand dupa nevoile sale.

Băiatul nu şi-a dat nici măcar osteneala să-i mulţumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulţumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obţine bani în schimbul lor. Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi bani. A uitat cu totul de copac, şi astfel au trecut anii. Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi a se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. Întreaga sa fiinţă era în agonie. După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac. Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişează-mă”. Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”.Egoul consideră iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilărească. Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”. Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă?” Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”. Singurii care trăiesc în case sunt oamenii.

Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei.

„Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”. Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericită chiar şi atunci când îi sunt tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu ştie decât să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime. Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou. Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”. Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”. Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”. Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Voi aştepta de-a pururi întoarcerea ta”. Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat. Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A aşteptat mereu şi mereu, conştient însă că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată.

 

Egoul nu se duce decât acolo unde are ceva de câştigat

„Odată, m-am aşezat lângă ciot. Acesta mi-a şoptit: „Am un prieten care a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj”.

Egoul nu înţelege decât limbajul acceptării. Iubirea vorbeşte limbajul dăruirii. 

Dacă viaţa noastră ar semăna cu acest copac, întinzându-şi ramurile până departe, gata să le ofere umbră şi adăpost tuturor celor în nevoie, deschizându-şi braţele în faţa tuturor, am înţelege ce este iubirea. si am trai in iubire.

Nu există definiţii, scripturi sau doctrine ale iubirii. Nu există un set de principii care se aplică iubirii. Dar ce este la urma urmei iubirea? Dacă nu o puteţi vedea în privirea mea, dacă nu o puteţi simţi în gesturile mele, cu siguranţă nu veţi putea înţelege ce este ea din cuvintele mele.Vă sunt recunoscător că m-aţi ascultat cu atâta iubire, în tăcere. Iar acum, în final, mă înclin în faţa divinităţii care îşi are sălaşul în fiecare dintre voi. Vă rog să-mi acceptaţi această ofrandă de respect şi recunoştinţă.”

Sursa : OSHO

SUNTEM FĂCUȚI DIN APĂ. FII CA APA.

Apa are un mesaj foarte important pentru noi. Apa ne spune să privim foarte adânc în noi înșine. Atunci când facem asta prin intermediul oglinzii apei, mesajul devine foarte clar. Știm deja că viața omului este direct dependentă de calitatea apei, atât cea din noi cât și cea din afara noastră.

Informațiile din acest articol reflectă munca lui Masaru Emoto, un cercetator creativ și vizionar care a publicat cartea „Mesajele apei” ca rezultat al descoperirilor sale. Dacă te indoiești că gandurile tale te afectează (dar afecteaza și pe cei din jurul tau), rezultatele lui Masaru Emoto, pe care le expunem aici, îți vor schimba parerea și convingerile, definitiv.

Emoto ne dovedește prin experimente științifice că energia vibrațională umană (gânduri, cuvinte, idei, muzică) afectează profund structura moleculara a apei, aceeași apă care compune corpul uman în proporție de peste 70%. Interesant este și faptul că suprafața oceanelor de pe planeta este aproximativ 70% din cea totală. Apa este sursa vieții pe Terra, iar calitatea și integritatea ei sunt vitale pentru toate formele de viață.

Apa este o substanță care ia forma mediului în care se afla. Puneți apa într-un pahar și veți observa că apa ia forma paharului. Dar acest comportament al apei, de a reflecta fidel mediul în care se află, se aplică și la nivel molecular, iar Emoto a demonstrat-o cu prisosință.

Zăpada cade pe pământ de milioane de ani. Fiecare fulg de zapadă are o formă și structură unică.

Japonezul a descoperit că apa din izvoarele curate de la munte are o structură geometrică cristalină foarte simetrică și bine formată. Apa din zonele poluate industrial și apa din bazinele de stocare are o structură evident distorsionată și nesimetrică.

Emoto a studiat de asemenea și efectele muzicii asupra formei cristalelor de apă. Apoi a făcut aceleași experimente și pentru a vedea influența cuvintelor scrise pe o bucată de hârtie care a fost lipită de recipientul ce conținea mostra de apă de analizat.

Ce a facut, de fapt, dr. Masaru Emoto? Pe scurt, a luat o mostră de apa dintr-un izvor japonez, a înghețat-o până la -25 de grade, în condiții de laborator, după care, sub un microscop puternic, în timp ce gheața se topea, i-a fotografiat structura moleculară. Apoi, aceeași mostră a oferit-o unui preot buddhist, care a binecuvântat-o, și a repetat experimentul. Rezultatele au fost total diferite.

A repetat ulterior experimentul în nenumarate feluri, chiar cu apă introdusă în sticle pe care a lipit diferite etichete inscripționate cu cuvinte precum „iubire”, „mulțumesc”, dar și „mi-e silă de tine” sau „Adolf Hitler”. Spre surpriza lui, apa din sticlele inscripționate cu cuvinte frumoase a produs cristale absolut superbe, în timp ce apa din sticlele pe care au fost scrise cuvinte urâte a produs cristale total deformate și hidoase.

Rezultatele muncii lui au produs o carte cu un succes încredibil în Japonia și Statele Unite, numită „The message from the water”. Cartea a inspirat ulterior și un documentar care are ca temă centrală fizica cuantică, „What the bleep do we know?” care poate fi urmărit aic  ihttp://filmehd.net/what-the-bleep-do-we-know-2004-filme-online.html

Emoto a prezentat un eșantion de apă care a ascultat simfonia a IX-a a lui Beethoven, precum și Lacul Lebedelor a lui Ceaikovschi. „Când apa din corpul nostru ascultă o muzică frumoasă, se schimba corpul nostru. Muzica este o forma de vindecare, este medicamentul cel mai bun pe care l-a inventat specia umana. Va veni o vreme în care vom cumpăra de la farmacie muzică  vindecatoare”, a mai spus Emoto.

Așadar, trebuie să bem mai multă apă, trebuie să vedem imagini cât mai plăcute în jurul nostru, să ascultăm muzica vindecătoare și să auzim ,atât de la propria noastră conștiință, cât și de la cei din jur , cât mai multe cuvinte vindecătoare. Trebuie să reținem că aceleași extraordinare experimente au arătat că apa reproduce formele emoționale ale alimentelor pe care le mâncăm.

Dar să vedem ce este apa, ce legatură are apa cu rugăciunea, ce legătură are ea cu trupul, conștiința sau cu mediul înconjurător. În 1996, japonezul Masaro Emoto a făcut un experiment extraordinar pe un lac foarte poluat, într-o zona puternic industrializată din Japonia.

Câteva mii de oameni s-au rugat, să vadă ce efect are rugăciunea asupra apei, ce se întamplă cu apa în timpul rugăciunii? Oamenii s-au adunat în grupuri; unii s-au rugat într-un templu, alții pe lac, în bărci și alții pe malul lacului. S-a făcut și o ceremonie cu lumânări, exact ca în ritualurile creștine.

Masaru Emoto a prelevat apa din lac înainte de rugăciune și după două ore de rugăciune a văzut la microscop care era structura apei în ambele situații. Apa poluată era formată din particule haotice și stranii, pe cand apa prelevată după doua ore de rugăciune avea structura unor cristale minunate, pure, în formă de flori.

Frumusețea și perfecțiunea acestor cristale de apa purificată prin rugăciune este absolut  extraordinară în imaginile prezentate. Testele au mers mai departe și Masaru Emoto s-a întrebat ce durată de viață are apa purificată prin rugăciune. Constatarea extraordinară a fost aceea că structura cristalina a apei se păstrează și timp de o lună după rugăciune.

Cum trebuie să ne rugăm pentru a fi sănătoși.

Japonezul Emoto s-a întrebat apoi: Cum trebuie să ne rugăm pentru ca apa să aibă un efect maxim asupra corpului omenesc? Testele făcute de el arată că mâinile trebuie ținute împreunate în dreptul pieptului, cum țin preoții mâinile în ritualul de rugăciune, iar gândul emis în rugăciune să fie un gând de bine. Testele arată că mâinile ținute în alt mod decât împreunat creează altă structură a apei, precum și emiterea de gânduri negative în timpul rugăciunii creează alte efecte asupra apei.

 Ce observăm în aceste extraordinare testări?

Apa răspunde rugăciunii noastre, deci conștiinta umană poate schimba structura materiei. Faptul că peste 70 la sută din organismul omenesc este compus din apă este relevant și extraordinar în același timp. Pentru că, devine limpede faptul că, atâta vreme cât se purifică apa dintr-un lac, iar structura ei devine cristalină și vindecătoare, și rugăciunea noastră poate avea efecte purificatoare asupra noastră sau asupra persoanelor pentru care ne rugăm.

Iată de ce este foarte important felul în care ne gândim la alți oameni și felul în care ne gândim la noi înșine. Căci și gândirea noastră este o formă de rugăciune, iar aceasta poate crea forme vindecătoare pentru noi și pentru cei din jurul nostru.

Să nu lăsăm de izbeliște mintea și sentimentele noastre, să făcem tot posibilul pentru a ne schimba modul de gândire, „modul de rugăciune” și de simțire atunci când știm că ele sunt însoțite de frică, de suferință, de ură. Să ne asumăm responsabilitatea de ființe creatoare și să înțelegem că putem fi cântecul și bucuria noastră și a celor din jur atunci când întelegem că simțim, gândim și făptuim , nu doar pe noi înșine, ci și pe cei din jurul nostru.

Mai departe, experimentele lui Emoto au arătat că clorul împiedică apa să formeze cristale. Totusi, prin rugăciune, vibrația negativă a clorului a fost îndepartată, iar cristalele s-au format în mod obișnuit. Aceasta nu înseamna că rugăciunea îndepartează clorul ori îl distruge… Este îndepărtată doar informația distructivă pe care clorul o are asupra corpului. Este de reținut faptul că nu doar compoziția chimica a hranei sau a apei contează, cât și vibrația, adică informația pe care o consumăm prin ele.

Pare limpede faptul că o mâncare preparată cu dragoste, cu plăcere, cu bucurie nu produce dureri abdominale, ori alte forme de tulburări la nivelul corpului fizic, pe când cea preparată cu toate gandurile negre are nevoie, dacă nu de schimbarea sentimentelor și gândurilor celui care o face , de rugăciunea de purificare a apei și a hranei făcută de cel care o consumă.

Viața secretă a apei

Căutând fericirea, ne căutăm, de fapt, pe noi înșine. O putem căuta pe tărâmuri îndepartate, dar o vom găsi, în cele din urmă, doar în noi. O inimă plină de iubire și recunoștintă este calea spre fericire. Rugați-vă pentru aceasta lume a noastră și împartașiți mesajul iubirii celor din jur . Întelegând că găndurile și cuvintele noastre au efect asupra lumii, atunci, vom întelege, că deținem toate mijloacele pentru a ne schimba viața în bine.

Dacă veți căuta destul de bine prin amintiri, veți da peste o perioadă în care ați trăit o stare de candidă binecuvantare. Viața avea sens și trăiați atât de intens încât timpul fusese, pur și simplu, dat uitării. A urmat apoi maturitatea, cand ați lăsat de o parte tot ce va preocupase până atunci și ați încuiat ușa în urmă. Se poate chiar să fi uitat unde ați pus cheia.

Dar acele sentimente de fericire nu s-au pierdut, însă, de tot. Cu puțină străduință, ați putea descuia ușa, ați putea scoate din nou la iveală acele lucruri despre care ați crezut că vor rămâne pentru totdeauna o parte a trecutului vostru. Dacă vei fi sincer cu tine însuți și vei caută să fii și să faci ceea ce dorești cu adevărat, viața își va relua cursul firesc.

Odata ce ai descoperit ceea ce știi să faci cel mai bine și îți dai seama că în direcția aceea trebuie să îți îndrepți atenția, te afli deja pe drumul ce duce înapoi la starea de fericire binecuvântată. Iar de aici nu mai este mult până să simți că, într-adevăr, o mare schimbare are loc în viata ta, să ajungi din nou la tine.

 Structura apei ne arată conștiința noastră.

Dacă gândurile pot face asta apei, atunci ce efecte au aceste gânduri asupra noastră?

Acum dispunem de probe clare că noi ne putem vindeca și transforma pe noi înșine și întreaga planeta prin gândurile pe care alegem să le avem.

Reclamă

Visele conștiente

Cât de liberi suntem când visam! Barierele timpului, limitele spaţiului, regulile logicii, constrângerile conştiinţei, toate se risipesc şi noi devenim zeii propriilor noastre creaţii trecătoare. Freud a considerat visele noastre de o importanta centrala,din cauză că fiind create de noi, sunt unice. Înţelege visele omului şi vei înţelege omul, pare să spună el.
Mii de oameni au primit informaţii prin visele lor, printr-un mod paranormal, când erau disperaţi sau în pericol, sau într-un punct crucial al vieţii lor. Atunci însă când acest lucru mi s-a întâmplat mie, am simţit că este nu mai puţin decât un miracol. Freud spunea că somnul creează condiţii favorabile pentru telepatie. Somnul creează condiţii favorabile pentru receptarea informaţiilor de la Inteligenţa Superioară. Nu trebuie să fim ca unii care aşteaptă pasiv să sune telefonul. Oare nu s-ar putea să luăm iniţiativa şi să formăm noi acest număr de telefon pentru a comunica cu Inteligenţă Superioară? Dacă putem ajunge la Dumnezeu prin rugăciune, cu siguranţă putem dezvolta o metodă pentru a ajunge la Inteligenţa Superioară.
Un mod care este foarte simplu şi uşor de învăţat este Controlul Viselor.
Când interpretam un vis care a fost dinainte programat, adăugând pătrunderea în patologia psihicului propriu, găsim soluţii pentru problemele noastre zilnice. Sunt trei etape pentru învăţarea Controlului Viselor si toate include un nivel de meditaţie al minţii.
Prima etapă este să învăţăm să ne aducem aminte visele proprii. Mulţi spun: „Eu nu visez deloc”, dar acest lucru nu este adevărat. S-ar putea să nu ne aducem aminte, dar toţi visam. Dacă se înlătura visele, apar dereglări mentale şi emoţionale în câteva zile. Apar acele coincidenţe pe care nu putem să ni le explicăm. Noi nu avem nici o obiecţie împotriva cuvântului „coincidenţă” în Controlul Mental, dar îi dăm un înţeles special. Dacă un şir de întâmplări, care nu pot fi explicate uşor, conduc la un rezultat constructiv, aceasta o denumim coincidenţa. Când se obţine un rezultat distructiv, atunci acesta îl denumim accident. În Controlul Mental învăţăm cum să declanşăm coincidenţele. „E doar o coincidenţă” este o expresie pe care noi nu o folosim.

Ca să-ţi aminteşti visele nu poţi conta pe lumini strălucitoare, ci te poţi baza pe efectul cumulativ al programării proprii în timp ce eşti la nivelul tău, ca să-ţi aduci aminte. În timpul meditaţiei chiar înainte de a adormi, spune: „Vreau să-mi aduc aminte un vis, voi ţine minte un vis”. Pune pe noptiera un creion şi o hârtie şi culcăte. Când te trezeşti dimineaţa sau noaptea, notează tot ceea ce îţi aminteşti despre vis. Seara de seara exersează, astfel şi evocările vor fi din ce în ce mai clare şi mai complete. Când vei fi mulţumit de îmbunătăţirea capacităţii tale, atunci vei fi gata pentru următorul pas.
Înainte de a adormi în timpul meditaţiei, gândeşte-te la o problema care poate fi rezolvată pe bază de informaţii sau sfaturi. Alege o problema a cărei rezolvare te preocupă cu adevărat; întrebări prosteşti evoca răspunsuri prosteşti. Acum programeaza-te cu aceste cuvinte: „Doresc să am un vis, care va conţine informaţia pentru a rezolva problema pe care o am în minte.
„Voi avea un asemenea vis, pe care mi-l voi aminti şi-l voi înţelege”.
Când te vei trezi dimineaţa sau noaptea, analizează visul pe care ţi-l aminteşti cel mai
viu şi încearcă să-l înţelegi. Numai tu poţi interpreta visele pe care ai decis să le ai.
După autoprogramarea corespunzătoare dinainte a visului, vei avea o presimţire a modului cum trebuie înţeles. Subconştientul nostru fără grai comunica cu noi prin „presimţiri”. Exersând vei avea din ce în ce mai multă încredere în aceste „presimţiri” programate.
Dacă vei exersa răbdător Controlul Viselor, vei descoperi una din cele mai mari resurse mentale.

Sursa: Silva Metod

Radu Drăgan

Reclamă

Omul se crede singur……

„Omul se crede singur, dar în realitate este legat cu milioane de alte fiinte. El intra în contact cu ele prin gândurile si sentimentele sale. Daca aceste gânduri si sentimente sunt bune, nobile, luminoase, ele influenteaza favorabil fiintele care sunt dedesubtul lui, dar în acelasi timp declanseaza o miscare în regnurile superioare si energii divine încep sa se reverse asupra lui.

Întelepciunea, lumina, dragostea îngerilor, a arhanghelilor, a divinitatilor curg prin intermediul Initiatilor si a marilor Maestri si ating pe oamenii capabili sa le primeasca; dar ele nu se opresc aici, trec prin oameni pentru a ajunge la animale, vegetale si minerale. Apoi, datorita unui alt curent, aceasta forta se ridica din mineral pâna la regnurile superioare si în felul acesta are loc o circulatie extraordinara în univers. Cel care este legat în acest lant viu al creaturilor este patruns de bucuria, pacea si lumina pe care fiintele superioare le poarta în ele. Este deci periculos sa ramâi independent, separat, izolat pentru ca te privezi de posibilitatea de a beneficia de acesti curenti benefici. Si atunci de unde veti primi inspiratia si fortele necesare pentru viata de fiecare zi? „Le vom gasi în noi însine…” veti spune voi. Da, pentru o luna, pentru un an poate, dar în scurt timp rezervele voastre se vor epuiza. Daca din orgoliu si dorinta de independenta va veti taia legatura care va uneste cu fiintele superioare, va veti pierde puterea. Chiar daca ati început proiecte vaste, în curând nu va va mai ramâne nimic pentru ca este imposibil sa realizezi ceva maret daca nu esti legat în lantul viu al creaturilor. Este ca si când un bec electric si-ar imagina ca el este cel care lumineaza fara sa se gândeasca la centrala care-i trimite curentul al carei simplu conductor este.

În realitate, fie ca o cerem, fie ca nu, noi suntem legati, bransati, dar trebuie de fiecare data sa stabilim în mod constient aceasta legatura cu fiintele superioare pentru ca în noi sa circule un curent viu. Cel care refuza sau neglijeaza sa creeze aceasta legatura pierde mai devreme sau mai târziu lumina, forta si tot ceea ce mai are. Omul poate fi puternic, poate face miracole, dar nu trebuie sa uite ca nu este decât un conductor de energii venite de sus. El trebuie sa-si spuna: „Întelepciunea divina este cea care actioneaza în mine… lumea divina este cea care se manifesta prin mine…”, caci altfel va pierde tot.”

Omraam Mikhael Aivanhov

Reclamă

Fapta bună.

Ce înseamnă o faptă bună? Este explozia iubirii,adică a energiei, creaţiei, creativităţii şi altruismului. Dacă apa curge izvorând într-un torent neîntrerupt se umple bazinul până la refuz. Dacă izvorul seacă, apa poate să curgă   îndărăt. Cu cât senzaţia Divinului din noi devine neîntreruptă, cu atât avem mai multă energie şi iubire şi încetăm să ne ataşăm de activitatea noastră. în filozofia indiană se spune că bolile apar din cauza dependenţei mărite faţă de lumea exterioară. Prin urmare, renunţarea la lume ne permite să scăpăm de dependenţe şi să ne îmbunătăţim sănătatea. în filosofia indiană, detaşarea de rezultatele muncii noastre este unul dintre aspectele principale ale fericirii.
Iisus Hristos spunea că atunci când săvârşeşti o faptă bună nu trebuie să ştie stânga ce face dreapta. Aceasta înseamnă, de asemenea, detaşarea de rezultatele activităţii noastre. Chiar şi aşteptarea laudelor pentru faptele noastre bune este tot un fel de dependenţă de rezultate. Mândria pentru că faci o faptă bună ne permite să aşteptăm recunoştinţă în viitor şi să sperăm la răsplata de sus. Orice aşteptare înseamnă dependenţă. De aceea, când regretăm nişte bani sau timpul pierdut înseamnă că n-am primit răsplata aşteptată, că avem puţină energie şi puţină iubire în suflet. Dacă acordăm, continuu, atenţie şi iubire aproapelui nostru, nu înseamnă că nu trebuie să-i cerem acelaşi lucru. Trebuie să-i îndemnăm, periodic, pe prietenii noştri să se sacrifice, să ajute şi să aibă grijă de cineva.
Îmi amintesc de o povestire pe care am citit-o pe când aveam cincisprezece ani. Subiectul este următorul. Pe o navă cosmică ce se îndepărtase suficient de mult de Pământ au apărut nişte probleme grave. Era nevoie de un schimb de informaţie urgent iar pentru transmiterea ei era nevoie de câteva zile. Schimbul reciproc de semnale ar fi durat luni de zile şi membrii echipajului puteau să moară. Unul dintre coordonatorii proiectului a avut ideea de a transmite continuu informaţia din ambele sensuri iar pe parcurs să unească întrebările şi răspunsurile. Problema fost rezolvată în câteva zile. Când a fost întrebat cum de s-a gândit la aşa ceva, autorul a răspuns că astfel comunică soţia sa cu prietena ei când stau de vorbă. Apropo, această schemă stă la baza activităţii creierului când un grup de oameni acţionează conform regulii: să nu oprim imaginaţia în nici un caz. Critica, analiza, aprecierea sunt interzise. Aceasta înseamnă că adevărata creaţie începe în clipa când este eliminată raţiunea sănătoasă. Când interacţionăm la nivelurile de suprafaţă cu o energie scăzută, situaţia este reglată de raţiunea sănătoasă, adică funcţionează regulile, principiile, blocarea. Când trecem la conţinutul interior şi nivelul energetic creşte brusc, raţiunea sănătoasă cedează locul iubirii care trece dincolo de limitele conştiinţei şi vieţii. în acest caz raţiunea sănătoasă nu este decât o parte infimă a iubirii. Probabil, de aceea sfântul Augustin spunea: „Iubeşte-L pe Dumnezeu şi poţi să faci tot ce doreşti.”

Sursa : Lazarev

Reclamă

Iubire și iertare

Mă duce gândul un îndemn biblic care ne spune:‘’să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți’’ și  trag o concluzie: Nu poți să te iubești pe tine fără să iubești pe aproapele tău și nu poți iubi aproapele tău dacă nu te iubești pe tine, pentru că suntem făcuți din același aluat, parte din același întreg și împreună suntem unul.

Eu cred că Dumnezeu e în noi și El  reprezintă acel sine al nostru autentic înainte de păcatul primordial. În toate cărțile de istorie și religie ni se spune că suntem supuși greșelii, și într-adevăr suntem, însă în același timp putem fi supuși mareției și putem evolua  la statutul de creator al lumii în care trăim.

Eu cred că dacă îți dorești să ai la picioare tot ceea ce îți dorești, ai nevoie să accesezi Dumnezeul din tine și acest lucru înseamnă să  devii din ce în ce mai bun, un om mai bun. Nu degeaba se spune că cei buni și drepți vor străluci în împărăția Tatalui Lor.

Doar cei care vor întelege că iubirea și compasiunea sunt  căile prin care putem avea într-adevăr bogațiile lumii la picioare , vor ajunge să obțină tot ce își doresc. Doar cei care înteleg că dacă o celulă din întreg  este bolnavă , întregul este afectat, vor ajunge să trăiască împlinirea adevărată.
Iubirea poate salva omenirea și ea începe cu tine. Iubirea poate salva lumea și  ne poate transforma pe toti în impărați.
Așadar care este oare scopul nostru în aceasta lume? Am să o spun simplu și la obiect. Tot ce avem de facut este să evoluăm, să devenim din ce în ce mai buni, să ne dăm seama că legătura dintre toate lucrurile din lume este iubirea, să ne dăm seama că nu poți exista de unul singur și că suntem părți ale unui intreg, să ne dam seama că pentru a trăi într-o lume frumoasă, pură, prosperă fiecare dintre noi trebuie să contribuim la asta. Tot ce avem de făcut este să învățăm să ne dumnezeim, din ce in ce mai mult, sa devenim mai buni, mai calzi, mai iubitori și atunci nu vom experimenta niciodată sentimentul de lipsă și sărăcie.

Începe-ți ziua cu cuvintele: te iubesc, te iert, mulțumesc! Rosteste-le pentru tine în oglinda în primul rând și apoi  păstrează-le în minte ori de câte ori întâlnești sau interacționezi cu o alta persoană.

Te iubesc, te iert, mulțumesc!

Te iubesc pentru că ești o parte din mine și împreună suntem un întreg.

Te iert dacă greșești pentru că înteleg că la randul meu și eu gresesc și îmi doresc și merit să fiu iertat.

Oare e corect să spunem că noi credem în Dumnezeu, atunci când nu credem în noi? Oare putem să spunem că-l iubim pe Dumnezeu dacă nu ne iubim pe noi?

Tu ce crezi?

Radu Drăgan

Reclamă