Manifestarea iubirii.

De foarte multe ori, oamenii confunda iubirea cu dragostea, manifestata prin mangaierea sau imbratisarea trupului.
Iubirea, ca valoare a fiintei umane, cuprinde un inteles mai amplu, care poate fi cunoscut in mod deosebit prin traire si simtire.
Fiecare fiinta umana isi are valoarea sa bine definita pe aceasta planeta, indiferent de rasa, sex, fizionomia trupului sau religie. Aceasta valoare trebuie cunoscuta de catre fiecare om si impartasita chiar, dandui-se sensul adevarat, pentru a se putea pastra armonia in univers.
Armonia se pastreza  valoarea iubirii luminata de om, care a fost creat de catre Dumnezeu-Creatorul, prin binecuvantarea data, “dupa chipul si asemanarea Sa.” Prin aceasta binecuvantare, data de Insusi Creatorul, omul trebuie sa-si traiasca viata in aceasta dimensiune karmica prin valoarea-i data, asa cum se cere unei fiinte spirituale.
Pentru aceasta, el, omul, trebuie sa-si manifesteze dorinta de cunoastere, si prin aceasta sa cerceteze fiecare traire si simtire a aproapelui sau. Asa cum am spus, fiecare om isi are valoarea sa in univers, valoare ce-i este data de nivelul constiintei lui, masurat in caste, ca simbol al luminii sale. Fiecare casta, ce cuprinde o unitate masurabila a constiintei omului, care ii arata intelepciunea pe care Creatorul o recunoaste ca valoare a fiintei, trebuie cunoscuta de catre fiecare om. Cunoasterea acestei valori il poate determina pe om sa o cuprinda prin meditatie, rugaciune, fapte bune si acceptarea oricaror situatii ce vin in pasul vietii sale.
Viata omului, ca destin, poate fi schimbata prin ceea ce accepta el, ca fiinta spirituala, vie, sau fiinta nespirituala, nevie.
A fi o fiinta spirituala, vie, inseamna a fi in armonie permanenta cu universul si in acord cu Legile Divine, universale, iar a fi o fiinta nespirituala, nevie, inseamna a fi in dizarmonie cu universul si in dezacord cu Legile Divine, acceptand intunericul ca forma de existenta. Cum exista liberul arbitru, lasat de catre Insusi Dumnezeu, fiecare om isi alege calea existentei sale prin timp si spatiu.
Iubirea, ca valoare a fiintei umane, este singura in masura sa modifice comportamentul omului, schimbandu-i chiar destinul, eliberandu-l de greutatea karmei. Prin aceasta eliberare a sa de cuprinsul karmei, omul poate cunoaste cu adevarat ce-nseamna a iubi. Valoarea constiintei sale crescand, ea il ajuta ca prin meditatie, rugaciune, fapte bune, sa priveasca spre aproapele sau cu un gand de binecuvantare, pretuindu-l.
Prin aceasta pretuire a aproapelui, fiinta umana spiritualizata respecta statutul de fiinta a fiecarui confrate, acceptandu-l, ajutandu-l chiar sa se inalte prin cunoasterea pe care i-o poate da.
Cunoasterea ajuta omul in a-si manifesta iubirea. Iubirea da nou sens vietii fiintei care a ajuns la o anumita cunoastere, de o valoare precisa.
Valoarea venita catre cuprinsul omului il inalta, facand ca tot ceea este in preajma lui sa se schimbe prin simpla sa prezenta, manifestata prin iubire.
Aceasta manifestare a iubirii poate redestina destine in pasii acelora care pot sa accepte adevarul venit prin cei de langa ei. Iubirea da un nou sens vietii fiintei umane. Pentru aceasta trebuie sa se accepte ideea ca omul prin insasi existenta sa este cale catre adevar prin ceea ce i s-a dat prin binecuvantarea Creatorului.
Iubirea poate cuprinde adevarul fiecarui om, daca omul isi poate manifesta iubirea. Manifestarea iubirii poate fi inteleasa de fiecare om, daca omul accepta iubirea ca valoare absoluta. Necuprinsul iubirii aduce infinita bucurie fiintei, prin retraire, aceasta stie sa si-o manifesteze.
Fiecare manifestare a unei trairi, daca poate fi pretuita, se poate spune ca omul si-a invatat lectia pentru care se afla acum si aici…

maitreya.ro

Reclamă

Legile spirituale ale succesului

Legea potenţialităţii pure

Prima lege spirituală a succesului este Legea Purei Potenţialităţi. Esenţa acestei legi constă în faptul că, în stare esenţială, noi suntem conştiinţă pură. Conştiinţa pură este tot una cu potenţialitatea pură; ea reprezintă un câmp al tuturor posibilităţilor şi al creativităţii infinite. Conştiinţa pură este esenţa noastră spirituală. Fiind infinită şi nelimitată, ea reprezintă de asemenea şi beatitudine pură. Celelalte atribute ale conştiinţei sunt cunoaşterea pură, tăcerea infinită, echilibrul perfect, invincibilitatea, simplitatea şi beatitudinea. Aceasta este natura noastră esenţială.

 

Legea dăruirii (consacrării)

Cea de-a doua lege spirituală a succesului este Legea dăruirii. Ea ar mai putea fi numită şi Legea dăruirii şi primirii, căci universul operează prin intermediul schimburilor dinamice. Nimic nu este static în univers. Corpul nostru se află într-un schimb constant cu corpul universului; mintea noastră interacţionează dinamic cu mintea cosmosului; energia noastră este o expresie a energiei cosmice.

Fluxul vieţii nu înseamnă altceva decât interacţiunea armonioasă a tuturor elementelor şi forţelor care structurează câmpul existenţei. Această interacţiune armonioasă a elementelor şi forţelor din viaţa noastră operează sub forma Legii dăruirii. Întrucât corpul şi mintea noastră, pe de o parte, şi universul, pe de altă parte, se află într-un schimb constant şi dinamic, blocarea circulaţiei energiei ar fi similară cu oprirea circulaţiei sângelui.

Legea karma-ei, sau a cauzei şi efectului

Cea de-a treia lege spirituală a succesului este Legea karma-ei. Karma înseamnă simultan acţiunea şi consecinţele ei, cauza şi efectul, căci orice forţă generează o forţă de răspuns, care se întoarce asupra noastră cu aceeaşi putere. Toată lumea a auzit expresia „Cine seamănă culege ceea ce a semănat”. De aceea, este limpede că dacă dorim să avem parte de fericire în viaţa noastră, noi trebuie să învăţăm mai întâi cum să semănăm seminţele care vor crea această fericire. Altfel spus, karma implică o alegere conştientă (angrenarea liberului arbitru).

Orice om este în esenţă un suflet care la dispoziţie posibilităţi infinite de a face alegeri. În fiecare clipă a existenţei noastre noi suntem scăldaţi în câmpul tuturor posibilităţilor, unde avem acces la o infinitate de opţiuni. Unele dintre aceste opţiuni sunt luate conştient, în timp ce altele sunt luate inconştient. Cea mai bună cale de a înţelege şi de a maximiza efectele legii karma-ei constă însă în a deveni conştienţi de alegerile pe care le facem în fiecare clipă.

Indiferent dacă suntem de acord sau nu, tot ceea ce ni se întâmplă în acest moment este rezultatul unei alegeri făcute în trecut. Din nefericire, foarte mulţi oameni fac aceste alegeri inconştient. Ei nu se gândesc la consecinţele opţiunii lor, dar acestea se vor produce.

Dacă eu insult pe cineva, acesta va alege probabil opţiunea de a se simţi ofensat. Dacă îi fac însă un compliment, el va alege probabil opţiunea de a se simţi flatat. La urma urmei, nu este însă vorba decât de o opţiune.

Este posibil ca eu să insult o persoană şi aceasta să nu se simtă ofensată. La fel, se poate să-i fac cuiva un compliment, iar el să nu se simtă flatat. Altfel spus, deşi au la dispoziţie opţiuni infinite, marea majoritatea a oamenilor au devenit simple noduri de reflexe condiţionate care sunt declanşate în permanenţă de oameni şi de evenimente, declanşând tipare comportamentale previzibile.

Legea efortului minim

Cea de-a patra lege spirituală a succesului este Legea efortului minim. Această lege are la bază maniera în care funcţionează natura, fără nici cel mai mic efort, fără griji, într-o stare deplină de abandon. Acesta este principiul acţiunii minime, sau al non-rezistenţei. Altfel spus, este principiul armoniei şi iubirii. Învăţând această lecţie de la natură, noi putem să ne împlinim cu uşurinţă dorinţele.

Dacă veţi observa felul în care operează natura, veţi constata că ea merge întotdeauna în sensul efortului minim. Iarba nu se străduieşte să crească, ea creşte pur şi simplu. Peştii nu învaţă să înoate, înoată pur şi simplu. Florile nu fac eforturi ca să înflorească; înfloresc pur şi simplu. Păsările nu învaţă să zboare, ci zboară direct. Aceasta este natura lor inerentă. Pământul nu face eforturi ca să se învârtească în jurul propriei sale axe; aceasta este natura lui, să se învârtească cu o viteză ameţitoare şi să înainteze în spaţiu, pe o anumită orbită. Copiii mici sunt fericiţi în mod natural; aceasta este natura lor. Natura soarelui este să strălucească, natura stelelor să lumineze. Iar natura omului constă în a-şi realiza visele, dându-le o formă fizică, fără nici un efort şi cu cea mai mare uşurinţă.

În Ştiinţa Vedică, străvechea filosofie a Indiei, acest principiu este cunoscut sub denumirea de principiul economiei de efort, care constă în „a face mai puţin şi a realiza mai mult”. În final, omul ajunge la acel stadiu în care nu mai face nimic, dar realizează totul. Altfel spus, cea mai slabă intenţie a lui este suficientă pentru ca realizarea ei să se producă spontan. Aşa-numitele „miracole” nu sunt altceva decât expresii ale Legii efortului minim.

Inteligenţa naturii funcţionează fără efort, fără fricţiuni, în mod spontan. Ea nu este liniară, ci intuitivă, holistică şi are capacitatea de a inspira. Atunci când suntem în armonie cu natura, când suntem ferm stabiliţi în cunoaşterea Sinelui, putem folosi cu uşurinţă Legea efortului minim.

Efortul devine minim atunci când acţiunile noastre sunt motivate de iubire, căci natura este creată de energia iubirii. Ori de câte ori urmărim puterea şi controlul celor din jur, noi cheltuim energie. Atunci când urmărim banii sau puterea de dragul egoului, noi ne risipim energia urmărind iluzia fericirii, în loc să ne bucurăm de fericirea pe care ne-o oferă momentul prezent. Atunci când urmărim să obţinem bani numai pentru un profit personal, noi ne tăiem singuri fluxul de energie care comunică cu fiinţa noastră interioară, blocând astfel manifestarea inteligenţei naturii.

 

Legea intenţiei şi a dorinţei

Cea de-a cincea lege spirituală a succesului este Legea intenţiei şi a dorinţei. Această lege are la bază faptul că energia şi informaţia există pretutindeni în natură. De fapt, la nivelul câmpului cuantic nu există nimic altceva decât energie şi informaţie. Câmpul cuantic este doar un alt nume pentru câmpul potenţialităţii pure sau pentru conştiinţa pură. Iar acest câmp cuantic este influenţat de intenţie şi de dorinţă. Ne propunem să examinăm în detaliu acest proces.

Dacă sunt reduse la natura lor esenţială, o floare, un curcubeu, un fir de iarbă, un corp uman, toate înseamnă energie şi informaţie. În natura sa esenţială, întregul univers nu este altceva decât o mişcare a energiei şi informaţiei. Singura diferenţă dintre noi şi un copac se referă la conţinutul informaţional al corpurilor noastre.

La nivel material, atât noi cât şi copacul suntem alcătuiţi din aceleaşi elemente reciclate, în principal carbon, hidrogen, oxigen, sodiu, şi alte elemente în cantităţi mai mici. Pentru câţiva dolari, aceste elemente pot fi cumpărate de la un magazin. Diferenţa dintre noi şi copac nu constă neapărat în cantitatea de carbon, hidrogen sau oxigen. Mai mult, noi şi copacul fac un schimb permanent de carbon şi de oxigen. Adevărata diferenţă se referă la energie şi informaţie.

În planul naturii, noi, oamenii, suntem o specie privilegiată, întrucât avem un sistem nervos capabil să devină conştient de conţinutul energetic şi informatic al câmpului ce dă naştere corpului nostru fizic. Noi experimentăm subiectiv acest câmp sub forma gândurilor noastre, a sentimentelor, emoţiilor, dorinţelor, amintirilor, instinctelor, impulsurilor şi convingerilor noastre. Acelaşi câmp poate fi experimentat şi obiectiv, sub forma corpului fizic, iar prin intermediul acestui corp, putem experimenta acest câmp ca fiind lumea exterioară. În esenţă, totul este însă alcătuit din acelaşi material. Aşa se explică de ce înţelepţii din vechime au afirmat că: „Eu sunt acela, tu eşti acela, tot ce există este acela, şi altceva nu există în afara lui”.

Corpul nostru nu este separat de corpul universului, căci la nivel cuantic nu există limite bine definite. Acolo totul este numai vibraţie, val, fluctuaţie, convoluţie, perturbări localizate într-un câmp cuantic mai mare. Acest câmp cuantic lărgit – universul – este adevăratul nostru corp.

Sistemul nervos uman este nu doar capabil să devină conştient de informaţia şi energia propriului său câmp cuantic, dar întrucât conştiinţa umană are o flexibilitate infinită datorită acestui sistem nervos perfect creat, noi ne putem schimba în mod voluntar conţinutul informaţional care dă naştere corpului nostru fizic. La fel, noi putem modifica în mod voluntar energia şi conţinutul informaţional al corpului nostru cuantic lărgit – care este mediul înconjurător sau lumea exterioară – determinând anumite manifestări.

Există două calităţi inerente conştiinţei care permit această schimbare conştientă: atenţia şi intenţia. Atenţia energizează, iar intenţia transformă. Obiectul asupra căruia ne concentrăm atenţia – indiferent care este el – va creşte şi va deveni mai puternic în viaţa noastră. Invers, dacă ne reducem atenţia acordată unui anumit obiect (sau subiect), acesta îşi va pierde treptat importanţa, se va dezintegra şi va dispărea (din viaţa noastră). Pe de altă parte, intenţia declanşează transformarea energiei şi informaţiei. Ea îşi organizează propria împlinire.

Aşadar, calitatea intenţiei acordată unui obiect al atenţiei noastre va genera o infinitate de evenimente spaţio-temporale care vor conduce la rezultatul dorit, conform legilor spirituale ale succesului. Acest lucru se datorează faptului că intenţia sădită în solul fertil al atenţiei are o putere de organizare infinită. Puterea de organizare infinită se referă la puterea de a organiza o infinitate de evenimente spaţio-temporale, toate în acelaşi timp. Putem vedea expresia acestei puteri infinite de organizare în fiecare fir de iarbă, în fiecare pom înflorit, în fiecare celulă a corpului nostru. O putem vedea oriunde există viaţă.

Conform planului naturii, toate lucrurile şi toate fiinţele sunt legate între ele. Când apar ghioceii, ştim că primăvara este aproape. Când păsările încep să migreze, ştim că vine toamna. Natura este o simfonie, iar această simfonie este orchestrată la nivelul ultim al creaţiei.

Corpul uman este un alt exemplu al acestei simfonii. O singură celulă din corpul nostru face şase trilioane de operaţiuni pe secundă, şi trebuie să cunoască ce fac toate celelalte celule din corp, în acelaşi timp. Corpul uman poate cânta la un instrument, poate ucide microbii, poate concepe un copil, poate recita o poezie, contemplând în acelaşi timp mişcarea stelelor, şi toate acestea deoarece câmpul corelaţiilor infinite face parte din propriul său câmp informaţional.

Unul din cele mai remarcabile lucruri legate de sistemul nervos al omului este faptul că el îşi poate controla puterea sa infinită de organizare prin intermediul intenţiei conştiente. La om, intenţia nu este blocată într-un sistem energetic şi informaţional rigid. Ea are o flexibilitate infinită. Altfel spus, atâta vreme cât nu violăm celelalte legi ale naturii, noi putem să le comandăm prin intenţia noastră să ne împlinească visele şi dorinţele.

 

Legea detaşării

Cea de-a şasea lege spirituală a succesului este Legea detaşării. Această lege susţine că pentru a dobândi ceva în universul material, este necesar să renunţăm la ataşamentul nostru faţă de respectivul lucru. Aceasta nu înseamnă că trebuie să renunţăm la intenţiile sau la dorinţele noastre. Singurul lucru la care trebuie să renunţăm este ataşamentul faţă de rezultatul lor.

Această lege este extrem de puternică. În momentul în care renunţăm la ataşamentul faţă de rezultate, combinând intenţia focalizată cu detaşarea de fructele ei, vom obţine cu siguranţă ceea ce ne dorim. Orice dorinţă poate fi împlinită prin intermediul detaşării, căci detaşarea are la bază credinţa necondiţionată în puterea Sinelui real.

Pe de altă parte, ataşamentul are la bază teama şi insecuritatea, iar nevoia de securitate este centrată pe necunoaşterea Sinelui real. Sursa prosperităţii, a belşugului, a obţinerii oricărui lucru din universul material, este întotdeauna aceeaşi: Sinele real, conştiinţa care ştie cum să împlinească orice nevoie. Tot restul nu sunt decât simboluri: maşini, case, bani, haine, avioane. Simbolurile sunt trecătoare; ele vin şi pleacă. Urmărirea simbolurilor seamănă cu călătoria pe o hartă, în locul teritoriului real. Ea dă naştere la anxietate şi ne lasă goi pe dinăuntru, căci noi confundăm Sinele cu simbolurile sale.

Ataşamentul se naşte din conştiinţa sărăciei, căci el se adresează întotdeauna simbolurilor. Detaşarea este sinonimă cu conştiinţa bogăţiei, căci ea aduce cu sine libertatea de a crea. Fericirea şi râsul nu se pot naşte decât din implicarea detaşată, care conduce la crearea spontană şi lipsită de efort a simbolurilor prosperităţii. Fără detaşare noi suntem prizonierii neajutorării, lipsei de speranţă, nevoilor lumeşti, grijilor triviale, disperării tăcute şi seriozităţii excesive şi inutile – adică ai acelor calităţi care caracterizează existenţa mediocră şi conştiinţa sărăciei.

Conştiinţa bogăţiei este capacitatea de a obţine tot ceea ce dorim, oricând dorim şi cu eforturi minime. Această experienţă nu este însă posibilă fără centrarea în înţelepciunea incertitudinii. În această incertitudine putem descoperi libertatea de a crea tot ceea ce dorim.

Oamenii caută cu disperare securitatea, fără să-şi dea seama de inutilitatea demersului lor. Chiar şi ataşamentul faţă de bani este un semn de insecuritate. Unii oameni îşi spun: „În clipa când voi avea un milion de dolari mă simţi pe deplin sigur. Atunci voi fi independent din punct de vedere financiar şi mă voi retrage la pensie. Voi avea astfel timp să fac tot ceea ce mi-am dorit de-a lungul vieţii mele”. Dar acest lucru nu se petrece niciodată, niciodată.

Cei care urmăresc securitatea o caută de-a lungul întregii vieţi, dar nu o descoperă niciodată. Ea rămâne veşnic efemeră, căci securitatea nu poate fi niciodată obţinută numai cu ajutorul banilor. Ataşamentul faţă de bani va crea întotdeauna insecuritate, indiferent cât de mare este contul în bancă. De fapt, printre oamenii cei mai nesiguri din lume se numără de multe ori chiar cei foarte bogaţi.

Căutarea securităţii este o iluzie. În tradiţiile spirituale de altădată, soluţia la această dilemă a fost găsită în înţelepciunea insecurităţii, sau a incertitudinii. Aceasta afirmă că urmărirea certitudinii şi a securităţii nu reprezintă altceva decât un ataşament faţă de ceea ce cunoaştem. Şi ce anume cunoaştem? Trecutul. Cunoaşterea nu este altceva decât închisoarea condiţionării trecutului. Aceasta nu poate conduce la evoluţie, la eliberare, iar atunci când nu există evoluţie, tot ce mai rămâne este stagnarea, entropia, dezordinea şi descompunerea.

Pe de altă parte, incertitudinea reprezintă solul fertil al creativităţii pure şi al libertăţii. Incertitudinea înseamnă să ne aruncăm în necunoscut în fiecare moment al existenţei noastre. Necunoscutul este câmpul tuturor posibilităţilor, este întotdeauna nou, întotdeauna proaspăt, întotdeauna deschis faţă de apariţia unor noi manifestări. Fără incertitudine şi fără necunoscut, viaţa nu ar fi altceva decât o repetiţie fadă a unor amintiri trăite cândva. Omul ar deveni victima trecutului său, iar tiranul de astăzi ar fi acelaşi ego lăsat nesupravegheat ieri.

De aceea, renunţaţi la ataşamentul dumneavoastră faţă de ceea ce cunoaşteţi, păşiţi cu curaj în necunoscut, şi veţi pătrunde în câmpul tuturor posibilităţilor. Voinţa de a păşi în necunoscut derivă din acceptarea înţelepciunii incertitudinii. În acest fel, în fiecare clipă din viaţa dumneavoastră veţi avea parte de aventură, de trăiri vii, de mister. Veţi experimenta astfel viaţa ca pe un joc incitant, ca pe o magie, ca pe o sărbătoare a propriului dumneavoastră spirit.

Nu lăsaţi să treacă nici o zi fără a căuta aventura în câmpul tuturor posibilităţilor. Atunci când daţi dovadă de incertitudine înseamnă că vă aflaţi pe calea cea bună, aşa că nu renunţaţi. Nu este deloc important să vă faceţi o idee clară şi rigidă despre ceea ce veţi face săptămâna viitoare sau anul viitor, căci dacă aveţi o idee prea clară despre ceea ce se va petrece şi dacă vă ataşaţi prea rigid de acel viitor anticipat, nu faceţi altceva decât să blocaţi o întreagă gamă de posibilităţi care s-ar fi putut petrece.

 

Legea dharma-ei, sau a menirii în viaţă

Cea de-a şaptea lege spirituală a succesului este Legea dharma-ei. Dharma este un cuvânt sanscrit care înseamnă „menirea în viaţă”. Legea dharma-ei afirmă că noi ne-am asumat manifestarea în această formă fizică cu unicul scop de a împlini această menire. Câmpul potenţialităţii pure este în esenţa lui însăşi divinitatea, iar divinul îşi asumă o formă umană numai cu scopul de a împlini un anumit ţel.

Potrivit acestei legi, orice om are un talent unic şi o manieră unică de a-l exprima. Există ceva ce putem face mai bine decât oricine altcineva din întreaga lume. Oricărui talent unic (şi expresiei sale manifestate) îi corespund o serie de nevoi unice. Atunci când aceste nevoi se suprapun peste expresia creativă a talentului nostru, scânteia produsă dă naştere la abundenţă şi belşug. Exprimarea talentelor noastre pentru a răspunde acestor nevoi creează prosperitate.

Dacă i-am învăţa pe copii acest principiu încă de la începutul vieţii lor, am vedea ce efecte remarcabile poate să producă el. Personal, am făcut acest lucru cu copiii mei. Le-am spus întotdeauna că există un motiv pentru care se află în această lume şi că ei trebuie să descopere singuri care este acest motiv. Copiii mei au auzit aceste lucruri de la vârsta de patru ani. În plus, i-am învăţat cum să mediteze, după care le-am spus: „Aş dori să nu vă temeţi niciodată, dar absolut niciodată, în legătură cu felul în care vă veţi câştiga existenţa. Dacă nu veţi reuşi singuri acest lucru, eu voi avea grijă de voi, aşa că nu trebuie să vă faceţi griji. Aş dori de asemenea să nu vă concentraţi excesiv asupra notelor pe care le obţineţi la şcoală. Nu ţin să deveniţi cei mai buni. Ceea ce mi-aş dori în schimb foarte mult din partea voastră ar fi să vă puneţi întrebarea în ce fel puteţi servi umanitatea, şi care sunt talentele voastre speciale. Fiecare om are un talent special pe care nu-l mai are nimeni altcineva, şi fiecare o mare o manieră specială de a exprima acel talent, pe care nimeni altcineva nu o mai are”. Şi astfel, toţi copiii mei au ajuns la cele mai bune şcoli, au avut cele mai mari note, şi fiecare încearcă să îşi exprime unicitatea, concentrându-se asupra lucrurilor pe care le au de dăruit. Aceasta este Legea dharma-ei.

Legea dharma-ei are trei elemente. Primul afirmă că orice om se află pe acest pământ

pentru a-şi descoperi Sinele real, pentru a realiza că adevărata sa identitate este una spirituală, că în esenţă este o fiinţă spirituală care şi-a asumat o manifestare în formă fizică. Nu este corect să spunem că noi suntem fiinţe umane care au din când în când experienţe spirituale. Realitatea este inversă: noi suntem fiinţe spirituale care şi-au asumat o formă umană ocazională.

Orice om se află pe această planetă pentru a-şi descoperi sinele superior sau sinele spiritual. Acesta este primul înţeles al Legii dharma-ei. Noi trebuie să descoperim singuri că în interiorul nostru se află un zeu sau o zeiţă într-o stare embrionară, care doreşte să se nască pentru ca noi să ne manifestăm divinitatea.

Cel de-al doilea element al Legii dharma-ei se referă la exprimarea talentului nostru unic. Legea dharma-ei afirmă că orice fiinţă umană se naşte cu un talent unic. Fiecare dintre noi are un talent unic prin expresia lui, atât de unic încât nu mai există nimeni pe această planetă care să dispună de acest talent, sau de expresia lui. Altfel spus, există în noi posibilitatea de a face ceva mai presus decât oricine altcineva pe această planetă. Atunci când ne descoperim această menire şi când o exersăm, noi pierdem noţiunea timpului. Atunci când ne exprimăm talentul unic de care dispunem (în unele cazuri avem chiar mai multe asemenea talente unice), expresia acestui talent ne conduce într-o lume a conştiinţei care transcende hotarele timpului.

Cel de-al treilea element al Legii dharma-ei se referă la serviciul adus umanităţii, semenilor noştri, la anumite întrebări pe care orice om ar trebui să şi le pună, căutând răspunsul la ele: „Ce pot face pentru a fi de folos? Cum îi pot ajuta pe cei cu care intru în contact?” Atunci când combinăm capacitatea de a ne exprima talentul unic cu serviciul adus umanităţii, se poate spune că respectăm plenar Legea dharma-ei. Dacă mai adăugăm şi experienţa directă a propriei noastre spiritualităţi, a câmpului potenţialităţii pure, este de-a dreptul imposibil să nu avem acces la o prosperitate infinită, căci aceasta este singura cale prin care poate fi atinsă prosperitatea.

Această prosperitate nu este temporară, ci permanentă, căci talentul nostru este unic şi nu poate fi depăşit de nimeni, la care se adaugă serviciile aduse semenilor noştri, pe care le putem descoperi răspunzând la întrebări de tipul: „Ce pot să fac ca să-i ajut pe alţii?”, în locul unora de tipul: „Ce pot să fac pentru a-mi fi mie bine?”

Întrebarea „Cu ce mă aleg eu?” ţine de dialogul interior al egoului. Întrebarea „Ce pot să fac pentru a le fi de folos altora?” ţine de dialogul interior al spiritului. Spiritul se referă la acel domeniu al conştiinţei noastre în care experimentăm universalitatea. Simpla trecere de la un dialog interior bazat pe întrebarea „Eu cu ce mă aleg?” la întrebarea „Ce pot face pentru alţii” este suficientă pentru a transcende egoul şi pentru a pătrunde în lumea spiritului. Calea cea mai sigură pentru a pătrunde în lumea spiritului este meditaţia, dar simpla trecere de la o întrebare la alta, aşa cum am arătat mai sus, este suficientă pentru a căpăta acces la lumea spirituală, adică la acea lume în care ne putem experimenta propria universalitate.

Dacă doriţi să folosiţi la maximum Legea dharma-ei, este necesar să faceţi mai multe angajamente.

Primul angajament este acesta: îmi propun să caut până când îmi voi descoperi sinele superior, care îmi transcende egoul, prin intermediul practicii spirituale.

Cel de-al doilea angajament este următorul: voi urmări să îmi descopăr talentele unice, pentru a mă bucura de ele, căci ştiu că pătrunderea în lumea spiritului, care transcende timpul, aduce după sine fericirea. Voi cunoaşte astfel beatitudinea.

Cel de-al treilea angajament este acesta: mă voi întreba în permanenţă ce pot face pentru a fi de folos umanităţii. Voi răspunde la această întrebare şi apoi voi aplica în practică acest răspuns. Îmi voi folosi talentele unice pentru a le fi de folos semenilor mei, îmbinând împlinirea nevoilor lor cu dorinţa mea de a-i ajuta pe alţii.

fragmente din „Cele șapte legi  spirituale ale succesului”-Deepak Chopra.

Reclamă

Cauză și efect……..

Legea cauzei şi efectului spune că orice cauză are un efect rezultant şi fiecare efect devine cauza unui alt efect. Nu există nimic la întâmplare. Nimic nu începe un nou lanţ de evenimente. Universul e un ciclu perpetuu. Orice spunem sau facem are o consecinţă. Asta nu înseamnă că trebuie sa privim consecinta ca pe o pedeapsă. Pur şi simplu, are un rezultat. Karma e doar rezultatul sau consecinţa unei acţiuni.

Există multe expresii care ilustrează această lege: „Ce semeni, aia culegi”, „Părinţii mănâncă aguridă şi copiilor li se strepezeşte gura”, „Cum îţi aşterni, aşa dormi”, „După faptă şi răsplată”. Altfel spus, ceea ce emiţi se întoarce la tine (de fapt, nici nu te părăseşte vreodată).
E important să examinăm efectele din viaţa noastră şi cauzele lor. Trebuie să devenim conştienţi de toate alegerile pe care le facem, pentru că toate vor deveni cauzele rezultatelor de pe parcursul drumului. Dacă gândurile noastre sunt cele care ne creează viaţa, cum trebuie să ne schimbăm gândurile (cauza) pentru a obţine un efect diferit? Şi căror forţe exterioare le permitem să provoace efecte asupra vieţii noastre?

Legea karmei este legea vindecării în acţiune. Ea afirmă că nu poţi ataca o persoană, fără să te ataci pe tine însuţi. Într-un final, trebuie să simţi suferinţa pe care ai cauzat-o.
Agresiunea este o forma de proiecţie prin care încercăm să-i dăm altuia durerea noastră. Dacă suferim, dorim ca şi alţii să sufere – aşadar, agresam, iar apoi ne simţim vinovaţi. Vina menţine agresiunea în câmpul nostru energetic. Credem că am scăpat de suferinţa noastră, dar nu este aşa. Ea se află încă acolo. Apoi, într-o zi, în viaţa noastră intră cineva sau ceva care ne declanşează vina şi o aduce la suprafaţă pentru a fi vindecată. Poate că suntem agresati sau răniţi de către altcineva. Poate că doar vizionăm un film sau citim o carte care ne tulbură.

Atunci când vina se ridică la suprafaţă şi ne cuprinde, iese la lumină şi ocazia de a ne vindeca. Primim o şansă pentru a ne asuma greşelile şi remuşcările cu privire la ceea ce am spus sau făcut altuia. Avem ocazia să ne recunoaştem greşeala, să o corectăm şi să cerem iertare.

Negarea ne împiedică întotdeauna să ne manifestăm responsabilitatea adecvată pentru gândurile, sentimentele, cuvintele şi acţiunile noastre. Până nu înlăturăm acest mecanism de negare, nu putem înfrunta adevărul despre noi înşine. Legea karmei ne asigură că vina şi ruşinea noastră vor fi conştientizate şi aduse spre vindecare. Deci, chiar dacă nu facem nimic spre a ne sparge cochilia negării, viaţa o va face, într-un final, în locul nostru, întrucât, mai devreme sau mai târziu, trebuie să ne asumăm responsabilitatea corespunzătoare.

Majoritatea dintre noi suntem mai fericiţi atunci când ne oferim benevol să ne asumăm responsabilitatea, decât atunci când suntem “forţaţi” de evenimente să o facem. De ce să ne proiectăm vina asupra celorlalţi, când aceasta creează o distanţă inutilă sau o amânare între păcatul nostru şi îndreptarea lui? De ce să-i implicăm şi pe alţii în melodrama noastră, dacă putem descoperi rădăcina suferinţei sau a fricii şi tratarea ei?

Roata karmică nu reprezintă decât oameni care îşi proiectează durerea şi încearcă să o trateze într-o relaţie cu altcineva. Ea ne oferă multe ocazii de a ne privi problemele şi de a ni le asuma.
Roata karmică nu este alimentată de electricitate. Ea se autosusţine. Prin urmare, nu încetează să se rotească. Nu te dai jos de pe roata karmică, oprind-o. Te dai jos, prin asumarea propriilor probleme – o dată pentru totdeauna si cautand solutii alternative la viata pe care o traiesti.

Sursa:    lumeaîngerilor.ro

Reclamă

Metoda lui David Hawkins de asumare a greselilor

Metoda lui David Hawkins (autorul cartii Putere versus forta) de
asumare a greselilor.
Asumarea 100% a responsabilitatii si consemnarea greselilor

1. Consemneaza, in scris, toate greselile si toate lucrurile de care te
simti vinovat/a.
2. Consemneaza in scris toate greselile de care altii cred ca tu esti
vinovat/a, chiar daca tu consideri ca nu este asa.
3. Asuma-ti responsabilitatea pentru toate.
4. Daca toate acestea iti apartin, nimeni nu te mai poate ataca in niciun
fel.
5. Daca cineva te ataca pentru ceva, acest lucru se intampla fiindca acel
ceva nu este al tau.
6. Mai mult decat atat, nu e nimic rau daca esti fraier/a sau urat/a.
7. In acest fel, ne recunoastem greselile si incetam sa le mai etichetam
drept greseli/vini.
8. Trebuie sa ispravim cu sensibilitatea noastra narcisista.
9. Nici o reactie negativa nu are cauze exterioare; toate tin de alegerea
noastra.
10. Calea de a fi blindat/a este de a fi stapanul/a a tot ceea ce pare
greseala/vina.
11. Calea de a depasi reactiile egoului este de a spune:
Sunt urat/a sau fraier/a!? Nu conteaza, Dumnezeu ma iubeste asa cum sunt!
~Dr. David R. Hawkins, Seminar Emotions and Sensations (Emotii si
Senzatii), Creative Life Center, Sedona, Arizona

– Universul este intotdeauna in favoarea puterii. Mai mult, universul nu
uita.
In cele din urma, va trebui sa acceptam responsabilitatea pentru fiecare
gand, cuvant, fapta pe care le-am generat. Altfel, vom trai din nou exact
aceeasi suferinta pe care am pricinuit-o altora. Noi ne cream propriul rai
sau iad.
~David R. Hawkins, The Eye of the I (Ochiul Sinelui), publicata de
Editura Cartea Daath.

Atunci cand cineva realizeaza ca el/ea este universul, ca este pe deplin
contopit/a cu Tot Ceea ce Este, mereu si pentru eternitate, nicio suferinta
nu mai este posibila
~David R. Hawkins, (Realitate si Subiectivism);

Daca ne asumam responsabilitatea ca suntem autorii lumii noastre, ne
apropiem de sursa acesteia, de unde o putem corecta.
~David R. Hawkins, I. Reality and Subjectivity (Realitate si
Subiectivism);

Toate vietile au suisuri si coborasuri. Fiecare om se naste, sufera si
moare. Exista fericire si tristete, nenorocire si succes, crestere si
descrestere. Bursa de valori creste si se prabuseste. Bolile si accidentele
vin si pleaca. Dansul karmic al vietii se desfasoara in teatrul karmic al
universului.

Toate reactiile la incercarile vietii sunt subiective. Nu se intampla
nimic oribil, incitant, trist, bun sau rau. Nu are niciun rost sa adopti o
pozitie din care sa consideri ca nu ar trebui sa aiba loc catastrofe, ca
cei nevinovati nu ar trebui sa sufere, sau nu-i asa ca e oribil sau
trebuie sa fie vina cuiva. Dintr-o perspectiva mai larga, ar trebui sa nu
fim perturbati de continutul sau contextul vietii. Aceasta abordare
presupune renuntarea la judecarea altora, la asteptari sau sensibilitati.
~David R. Hawkins, I. Reality and Subjectivity (Realitate si
Subiectivism);

Ceea ce le iert altora, imi iert si mie, in mod automat, fiindca tot ceea
ce vad in exterior este proiectia mea in lume.
~David R. Hawkins, Healing and Recovery (Vindecare si
Recuperare);
Calea de a deveni intangibil este sa recunosti ca orice aspect negativ pe
care ti-l poti imagina despre tine, chiar ar putea exista in tine.
~David R. Hawkins, Seminar Emotions and Sensations (Emotii si
Senzatii), Creative Life Center, Sedona, Arizona.

sursa http://atingereaiubirii.blogspot.ro

imagine IQmatrix.com

Reclamă

Principiile Divine.

1. Primul principiu etern – Principiul întregului:

„Totul este conectat la Dumnezeu în fiecare clipă!”
Nu există nimic în afara lui Dumnezeu şi niciun fir de iarbă din întregul Macrocosmos nu se mişcă fără ştirea şi voia lui Dumnezeu! Totul există prin voia Sa şi a fost creat ca întreg; unitatea divină se manifestă neîncetat pretutindeni şi ochiul celui iniţiat o recunoaşte, căci lumina sa este cea care îi face să vibreze neîncetat inima umplândui-o de bucuria supremei recunoaşteri a aceleiaşi esenţe divine în tot şi în toate.
De aceea lecţia pe care ne-o aduce cu sine acest principiu etern este aceea a eliminării separării! Fiecare dintre noi suntem o parte din Dumnezeu şi nicio parte din Dumnezeu nu este nici superioară, nici inferioară unei alte părţi şi nici separată de întreg.

2. Al doilea principiu etern – Principiul KARMA-ei:

„Ceea ce facem în fiecare clipă şi tot ceea ce se petrece cu noi este rezultatul alegerii noastre de a veni pe Pământ şi a învăţa lecţiile pe care este necesar să le învăţăm.”
Ştiind aceasta putem să alegem conştienţi în fiecare clipă calea acceptării şi a asumării pe deplin conştiente a evenimentelor cu care Jocul divin al manifestării ne confruntă neîncetat, într-o perfectă integrare divină a tuturor evenimentelor care se succed în viaţa noastră şi să învăţăm continuu, conştient din tot ceea ce se petrece, sintetizând şi asimilând astfel lecţiile pe care le avem de învăţat.

3. Al treilea principiu etern – Principiul Înţelepciunii:

„Înţelepciunea înseamnă să-ţi dai seama de ceea ce poţi să schimbi şi de ceea ce nu poţi să schimbi în viaţa ta şi, procedând în consecinţă, să creşti spiritual.”
Ceea ce ar putea sintetiza cel mai bine atitudinea înţeleaptă şi totodată lecţia de viaţă pe care ne-o aduce cu sine acest principiu sunt cuvintele lui Francisc din Assisi: „Doamne, dă-mi seninătatea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul să schimb lucrurile pe care le pot schimba şi înţelepciunea să-mi dau seama care este diferenţa dintre ele.”

4. Al patrulea principiu etern – Principiul iubirii:

„Iubirea pură, necondiţionată, ne vindecă de ură şi de KARMA-ă şi ne reaminteşte permanent de natura noastră divină.”
Putem afirma fără să greşim câtuşi de puţin că în întreaga manifestare iubirea pură, iubirea divină este singura realitate, tot restul este iluzie. Dumnezeu a creat totul din iubire, pentru iubire, cu infinită iubire. Dumnezeu este cel care se iubeşte pe Sine în fiecare creatură şi totodată fiecare creatură nu este altceva decât Dumnezeu care se descoperă pe sine prin iubire! De aceea iubirea este suprema realitate a întregii manifestări ce ne permite ieşirea de sub incidenţa legii KARMA-ei şi intrarea sub incidenţa Legii graţiei, iubirea este cea care face cu putinţă miracolul recunoaşterii şi al reîntoarcerii în suprema sursă a iubirii infinite – Inima Supremă a lui Dumnezeu.
Aşadar lecţia fundamentală pe care ne-o aduce cu sine acest principiu este: Iubeşte necondiţionat!

5. Al cincilea principiu etern – Principiul armoniei:

„În tot ceea ce există se manifestă o ordine divină, iar noi suntem meniţi să fim permanent în armonie cu toţi şi cu toate.”
Orice încălcare a ordinii şi armoniei divine se va repercuta imediat în întreaga nostră viaţă, afectându-ne fie sănătatea, fie echilibrul interior. De aceea lecţia divină pe care ne-o duce cu sine acest principiu este foarte simplă: „Păstrează neîncetat ordinea divină din tine şi din afara ta!”

6. Al şaselea principiu etern – Principiul abundenţei:

„Abundenţa este o stare în care putem să materializăm bogăţie pe toate planurile.”
Tot ce avem de făcut în această direcţie este să urmărim să trăim plenar şi total conştient această stare şi astfel vom avea experienţa raiului pe Pământ.

7. Al şaptelea principiu etern – Principiul atracţiei:

„Totul lucrează împreună cu noi în fiecare clipă sau altfel spus totul va fi atras permanent către noi prin rezonanţă.”
Fiecare gând înseamnă selectarea unei anumite frecvenţe de rezonanţă, fiecare atitudine atrage prin rezonanţă o aptitudine şi în ultimă instanţă un caracter, fiecare acţiune atrage prin rezonanţă o reacţiune. Aşadar lecţia acestui principiu este foarte simplă: Atenţie la ceea ce ne dorim căci mai devreme sau mai târziu vom primi!

8. Al optulea principiu etern – Principiul evoluţiei:

„Totul evoluează continuu.”
Spirala evolutivă poate fi însă ascendentă sau descendentă. Aşadar: Fii conştient continuu de evoluţia ta şi orientează-te continuu către Dumnezeu, conştient fiind chiar şi de faptul că „elanul către Dumnezeu este Dumnezeu” aşa cum se spune într-un străvechi text al înţelepciunii şivaite.

9. Al nouălea principiu etern – Principiul materializării:

„Puterea de a materializa este dreptul nostru divin, iar noi suntem co-creatori la realitatea în care trăim.”
Suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi asemeni Lui avem puterea de a ne crea fiecare dintre noi ceea ce am putea denumi propriul nostru „univers”. Tot ceea ce avem de făcut cunoscând acest principiu este să participăm conştient la opera divină.

10. Al zecelea principiu etern – Principiul DHARMA-ei (al menirii spirituale):

„Fiecare dintre noi avem o menire unică aici pe Pământ.”
Fiecare suflet ce coboară în manifestare vine spre a-şi împlini aici o anumită menire spirituală, ce constitue pentru el însuşi sensul acelei existenţe şi tocmai de aceea împlinirea ei este foarte importantă pentru creşterea şi realizarea spirituală a fiecăruia dintre noi. Aşadar îndemnul şi totodată lecţia spirituală a acestui principiu este: Împlineşte-ţi DHARMA perfect conştient.

11. Al unsprezecelea principiu etern – Principiul posibilităţilor infinite:

„În infinitul divin totul este posibil, dar nu totul este permis.”
Asemeni lui Dumnezeu Tatăl fiinţa umană este şi ea înzestrată cu putere de creaţie, menţinere şi resorbţie în propriul său univers lăuntric. Atât timp cât fiinţa umană se menţine pe un nivel de conştiinţă limitat şi puterea sa creatoare va fi limitată. Pe măsură ce sufletul respectiv se înalţă, recunoscându-şi natura sa divină, reală, esenţială, liberă şi nelimitată, şi puterea sa creatoare va redobândi natura sa divină ce îşi va extrage neîncetat forţa şi libertatea de acţiune numai şi numai din omnipotenţa şi voinţa supremă atotdeterminatoare a lui Dumnezeu Tatăl, cărora ea le va recunoşte neîncetat suveranitatea. De aceea ceea ce ne învaţă acest principiu am putea sintetiza prin: Foloseşte în fiecare moment cu înţelepciune ceea ce îţi este permis.

12. Al doisprezecelea principiu etern – Totul este Dumnezeu

„Omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.”
Putem spune aşadar că fiecare dintre noi, recunoscându-şi natura sa divină, reală, esenţială, are dreptul divin şi posibilitatea să se manifeste asemeni lui Dumnezeu – în comuniune deplină cu El.

Mulţumim neîncetat lui Dumnezeu cu TOT-ul, în TOT, pentru TOT!

sursa : yogaesoteric.net

imagine Art.com

Reclamă

Reîncarnarea.

Adevărul reîntrupării a fost cunoscut de iniţiaţii veacurilor apuse şi revelat şi azi de marile Lumini ale spaţiilor. Această cunoştinţă o posedau pieile-roşii din America – din Alaska până în Peru şi Bolivia, celţii din Europa, locuitorii băştinaşi din insulele Hawaii. În Asia, ideea reîntrupării este şi azi foarte răspândită exercitând o mare influenţă în conduita omului. Peste 600 milioane de locuitori ai Indiei, Indochinei, Tibetului, Chinei, Mongoliei şi Japoniei, cred în reîntrupare şi cunosc legile ei la fel cum noi, occidentalii, ştim că sângele circulă prin vasele sanguine. Pentru asiatici, legea reîntrupării este o lege ca orice lege naturală – legea contracţiei la frig şi a dilataţiei la cald a corpurilor. Ea este socotită o lege fundamentală, care se exercită asupra tuturor entităţilor, fie ele minerale, vegetale, animale, umane, fie soare sau univers.

Vechimea acestei cunoaşteri se pierde în noaptea veacurilor şi aproape că nu există religie sau legendă care să nu aibă un sâmbure din această idee. Reîntruparea fiind cunoscută din timpuri foarte îndepărtate şi trecută prin mintea diferitelor popoare, a ajuns la noi sub diferite forme şi însoţită de numeroase erezii. Gândirea superioară a omului de azi a înlăturat părţile absurde aparţinând superstiţiei pentru a-i reda valoarea filosofică şi morală avută în trectul îndepărtat. Graţie nenumăratelor comunicări făcute de entităţi spirituale, în şedinţele de revelaţie, această idee se întinde peste tot pământul, fiind găsită firească, deoarece explică multe probleme sociale, religioase şi filosofice, nerezolvate până azi.

Este mai bine de un secol de când ştiinţa a luat un avânt uimitor, valul descoperirilor purtând omul pe undele nevăzutului, spre înălţimile infinitului. An de an, omul îşi îmbogăţeşte cunoştinţele cu privire la lumea înconjurătoare, dar în aceeaşi măsură credinţa lui slăbeşte şi omenirea alunecă pe panta materialismului. Bisericile sunt din ce în ce mai puţin frecventate de credincioşi deoarece preotul de azi, pierzând legătura cu Cerul, cu ştiinţa şi cu arta, nu mai este în stare să dea un răspuns acceptabil la întrebările referitoare la viaţă, creaţie, destin, Absolut, nefiind în măsură să explice fenomenul naşterii şi al morţii. Din această cauză, mulţi afirmă că religia este de prisos, ba chiar dăunătoare, întrucât ea stagnează progresul omenirii, şi în loc să-1 apropie pe om de Tatăl său creator, îl îndepărtează. Se susţine că biserica – fiind îngrădită de dogme şi deci anchilozată în aceleaşi forme de mai bine de o mie de ani – vine flagrant în conflict cu datele ştiinţifice răspândite în masele populare. Omul de azi nu este satisfăcut de răspunsul oferit de biserică, el având nevoie de o religie ştiinţifică şi artistică, bazată pe iubire, cunoaştere şi comuniune cu Divinitatea.

Dar şi savanţii – grăbiţi să proclame domnia materiei şi a legilor ei – se vor convinge în curând că, în afara materiei tangibile, mai există şi alte substanţe eterice, conduse de legi diferite celor fizice. La începutul apariţiei materialismului se credea că acesta va da un răspuns satisfăcător la toate întrebările. Se afirma că, în definitiv, nu există în univers decât materie, energie şi legile care le pun în activitate, că au murit pentru totdeauna vechile credinţe care, secole de-a rândul, au stagnat civilizaţia, că spiritul de care se tot vorbeşte nu este decât produsul imaginaţiei, iar religia o înşiruire de poveşti şi rugăciuni, care nu lămuresc viaţa şi adâncul prefacerilor din natură şi din corpul omului. Fizicianul a demonstrat prin experienţe că natura este condusă de legi; chimistul, graţie cercetărilor ingenioase, revelează lumii structura necunoscută a materiei; biologul, în teoria sa evoluţionistă, arată că există o ordine în lume şi un scop în toate domeniile complexe ale vieţuitoarelor. În straturile succesive ale scoarţei terestre se citeşte, azi, minunata istorie a secolelor scurse. Telescoape gigantice ne aduc mai aproape nebuloase, galaxii şi miliarde de sori îndepărtaţi; trupul omenesc este studiat şi cunoscut până în cele mai ascunse celule. Lumea întreagă este în freamăt la fiecare nouă descoperire. Dar cu toate acestea flacăra de entuziasm a materialiştilor se stinge treptat; iar la lumina maturităţii spiritului, lucrurile şi fenomenele sunt văzute mai clar, spiritul nostru revenind la ştiinţa ezoterică, la tradiţia şi comoara spirituală a omenirii.

Din acest considerent ne vom strădui să reluăm ideile abandonate în vremurile materialismului, acordând acestor studii atenţia cuvenită. Asemenea cercetătorului de minereu preţios – care reia şi realege metalul preţios din bucăţelele aruncate – omul caută azi în aceste cunoştinţe vechi, să mai găsească multe şi nebănuite bogăţii, desconsiderate de-a lungul secolelor de ignoranţă şi întuneric.

Este evident că printre lucrurile noastre de preţ există şi podoabe false, fără valoare, cu toată strălucirea lor. Astfel, ştiinţa va fi obligată să mai arunce din teoriile sale inexacte, religia – din dogmele, ritualurile şi ipocrizia ei, iar filosofia – din speculaţiile ei deşarte. În faţa acestor frământări intelectuale, prefaceri şi conflicte, omul rămâne dezorientat şi se întreabă cu nelinişte: „Care este adevărul?”

Natura omului este făcută să caute mereu, să-şi explice existenţa lucrurilor şi a faptelor, să-şi chinuie sufletul în faţa enigmelor ce se ridică mereu în drumul său. Din această cauză, materialismul – atât de trâmbiţat şi pompos întronat – se năruie, şi omul se întoarce către datele ştiinţei ezoterice, către tradiţia spirituală a lumilor invizibile, ascunsă şi încuiată cu zeci de lacăte, căutând să-şi explice prin ea existenţa lumilor şi a destinului omenesc.

Bietul om se întreabă mereu: „Există un Dumnezeu, o Putere inteligentă, infinită, care a creat totul în univers atât de armonios?” „Da”, îi răspunde biserica. „Da”, răspunde şi sufletul său, dar el vede în jurul său nedreptăţi, războaie, calamităţi, boli, suferinţe de tot felul. În sufletul său se naşte întrebarea: „Dacă există un Dumnezeu, de ce permite atâta suferinţă şi nedreptate? De ce slabul cade pradă celui puternic?” Priveşte în jur şi constată violenţă şi cruzime: şopârla mănâncă furnici, ea este mâncată de şarpe, şarpele este mâncat de un arici, care la rândul său cade pradă unei vulpi. Toate fiinţele omoară şi la rândul lor sunt omorâte, şi atunci se întreabă bietul om: „Unde este mila şi dreptatea lui Dumnezeu?”

Omul nu înţelege nimic din desfăşurarea evenimentelor petrecute în jurul său, pentru că nu cunoaşte adâncul tainelor ce îl înconjoară, după cum nu ştie că moartea va face să se nască viaţa şi mai strălucitoare. El nu ştie, pentru că în faţa lui stă aparenţa, iar nu realitatea. Omul neştiutor nu vede în lume decât un vast complot al sălbăticiei fără milă, de la mic la mare, şi nedumerit, se întreabă: „Dacă există, într-adevăr, un Dumnezeu, de ce există atâta mizerie în lume? De ce oameni puternici şi sănătoşi devin într-o bună zi orbi? De ce copii nevinovaţi sunt loviţi de boli, şi mame – care strâng cu dragoste la sân un copilaş – sunt omorâte?” De câte ori nu se întreabă ignoranţii: „De ce în această lume binele rămâne nerecompensat şi răul nepedepsit? Adesea criminalul circulă liber şi inocentul este aruncat în închisoare. Dispreţul îi urmăreşte pe cei ce muncesc şi îi împinge către mormânt, pe când în lume forfotesc neruşinaţi şi şarlatani. De ce atâta nedreptate?” Religia ar vrea să ne facă să înţelegem că în lumea cealaltă aceste suferinţe vor fi răsplătite, păcatele noastre vor fi iertate şi ignoranţa luminată. Bazaţi pe aceste afirmaţii, timp de secole, oamenii au ridicat ochii spre Cer, au suferit încercările acestei lumi, cu speranţa că se vor bucura dincolo de fericirea promisă.

Scepticul însă, zâmbind, răspunde acestor suflete frumoase şi încrezătoare: „Dacă Dumnezeu a creat această lume pe care o vedem atât de nedreaptă, ce mai putem aştepta în lumea de dincolo? Dacă nu este dreptate aici pe pământ, pentru ce ar fi mai multă acolo? Dacă toate sufletele se nasc egale, de ce soarta oamenilor este atât de diferită?” Oare să fie la mijloc o simplă întâmplare? Se poate concepe un univers alcătuit de Tatăl ceresc, în care vieţile oamenilor sunt aruncate la voia întâmplării? Nu, de o mie de ori nu – răspunde omul cunoscător – deoarece chiar dacă nu vedem totul şi toate, lumea noastră fizică este guvernată de legi sublime şi absolut juste.

Cu toate acestea, neştiutorul, dar mai ales materialistul, vine mereu, în faţa aparenţelor ce ne înconjoară, cu argumente noi şi cu întrebări de felul: „De ce unii oameni au un trup sănătos şi plin de viaţă, iar alţii îl au slab şi bolnav? De ce unii sunt frumoşi şi din fiinţa lor respiră distincţia, iar alţii au o înfăţişare grosolană şi brutală? De ce unora li s-a dat o inteligenţă vie, iar alţii sunt animaţi de puţine gânduri, şi acelea confuze?”

Cu mulţi ani în urmă, trecătorii puteau vedea pe treptele Universităţii din Bucureşti un om mic, diform. Avea aproape 40 de ani, dar trupul său nu era mai mare decât al unui copil de 8 ani. Braţele îi erau închircite, capul mare, iar picioarele arcuite. Îţi era greu să-1 priveşti. Îşi câştiga existenţa vânzând piepteni, butoni de manşetă şi multe alte nimicuri. Universul său intelectual se limita la răspântiile unde îşi petrecea viaţa. Dacă s-ar compara sărăcia acestei vieţi, suferinţele lui morale, dorinţa lui vagă de iubire, zilele sale triste, orizontul cunoştinţelor sale restrânse, cu existenţa lipsită de griji a unora aflaţi în plenitudinea fizică şi mentală, ori cu desfătarea sentimentală şi morală, cu înţelegerea larga a altora, multora dintre noi ni s-ar tulbura mintea şi nu am mai putea spune nici un cuvânt.

Acestea sunt faptele şi, tu – care ştii că în dosul acestor inegalităţi există totuşi o dreptate – te mâhneşti deoarece nu o poţi demonstra pe înţelesul tuturor. Toţi te combat cu emfază şi îţi aruncă în faţă fel de fel de argumente. Materialistul, scepticul şi ateul te vor întreba: „Pentru ce un copil se naşte într-un bordei, condamnat prin însăşi naşterea sa la o viaţă restrânsă, iar un altul se naşte în mijlocul unei societăţi avansate în cultură şi civilizaţie, unde are prilejul să înveţe şi să fie educat.

Fragment  Scarlat Demetrescu-Din Tainele Vieții Si a Universului.

Reclamă

Vishuddha sau chakra gatului

vishuddha-chakra-fifth-throat-chakra 800px-Lord_White_Elephant

Denumirea “Vishuddha” inseamna “purificare”, astfel ca acestei chakre ii revine tocmai acest rol. Simbolistica hindusa o reprezinta printr-un lotus cu 16 petale, de culoare azurie, uneori figurata cu aspect de fum albastru-violet. In centrul lotusului se plaseaza un triunghi cu varful in jos, cu un cerc alb inclus. Astrologia esoterica leaga Vishuddha de planeta Mercur iar calitatile la care centrul gatului este sensibil sunt legate de cunoastere, de stiintele concrete si de judecata. Animalul sacru asociat chakrei gatului este un elefant alb, simbolul intelepciunii, al discernamantului si al statorniciei.

Doctrina hindusa considera ca Vishuddha este locul unde poate fi gustat Nectarul Divin, elixirul nemuririi. Acest nectar este o secretie dulce, semitransparenta, produsa de glanda lalana chakra, aflata in spatele beregatei. Yoghinii cufundati in meditatie pot astfel supravietui vreme indelungata, fara apa si fara hrana, pe baza resurselor vitale ale lalanei. Mitologia greaca a sublimat aceasta credinta sub forma nectarului si a ambroziei – bautura si mancare – alimente eterice consumate de catre zeii din Olimp. Elixirul vietii vesnice a fost preluat ritual si simbolic chiar si in euharistia din slujba crestina, prin inchinarea de vin sfintit si mancarea unui fragment de anafura – azima sfintita, tinute in dosul gurii pana se dizolva.

La nivel fizic, Vishuddha guverneaza sistemul nervos, faringele cu corzile vocale si urechile, dar este legata direct si de organele genitale ale femeii, prin legatura cu Swadisthana chakra. Glandele endocrine asociate sunt tiroidele si paratiroidele iar plexul nervos aferent este plexul cervical.

Prin verbalizare, Vishuddha este centrul responsabil pentru transformarea formelor-gand in campuri purtatoare de energie si informatie manifestate, prin cuvantul rostit. Folosirea in comunicare a centrului de la gat este specifica fiintelor inteligente, mai ales a omului. Din acest motiv, vocea poate avea efecte puternic terapeutice, dar poate deveni o arma de temut, destructiva, prin adresarea acuzelor, a cuvintelor de ocara sau de injurii. In cazul folosirii benefice a calitatilor Vishuddha, cantatul este exprimarea purificarii sufletului, a gandurilor si a emotiilor prin intermediul gatlejului.

Judecata de sine si judecata altora este alta trasatura a chakrei gatului. Prin disfunctia acesteia, oamenii suparati pe lume sunt adesea ragusiti si cu gatul intepenit. Pe de alta parte, atunci cand Vishuddha functioneaza la parametrii normali, calmul, seninatatea si detasarea devin trasaturi permanente ale persoanei respective. Doctrina hindusa si mistica crestina considera ca centrul gatului constituie puntea de legatura din lumea fizica in lumea spirituala. Taramul cauzal – planul karmic – este cel asociat acestei chakre. Prin judecatile si autojudecatile pe care le formulam in gand, ne consemnam datorii si debite in “cartea vietii” sau “Cronica Akasha”, care se rasfrang asupra subconstientului nostru si ne determina actiunile. Aceasta dependenta de cauzalitate este denumita “karma” in traditia hindusa.

Odata deschis centrul energetic de la baza gatului, comunicarea cu vechii cunoscuti si prieteni se poate deteriora, intrucat conectarea la lumea spirituala implica modificarea energiilor – la frecvente mai ridicate, ceea ce provoaca schimbarea preocuparilor si a simpatiilor, generand dificultati de comunicare. Limbajul popular spune ca asemenea oameni “nu mai sunt pe aceeasi lungime de unda”. Pe de alta parte noile preocupari si energiile aferente interactioneaza cu campuri si energii de acelasi fel, astfel ca apar alti prieteni si alte simpatii.

Un efect secundar al deschiderii chakrei Vishuddha este dezvoltarea abilitatilor intuitive de cunoastere si de comunicare, atat verbale, cat mai ales perceptiile senzoriale largite si cele extrasenzoriale: capacitatile de telepatie, de telecognitie, de retrocognitie si de premonitie – cunoasterea lucrurilor aflate in alta parte, a trecutului si a viitorului.

Disfunctiile la nivelul acestui plex energetic pot provoca boli ale sistemelor aferente, de exemplu: laringita, usturimi in gat, ameteli, alergii, astm, oboseala, anemie si la femei probleme cu ciclul lunar. Prin legatura cu centrul sacral uneori se constata tendinte de imbolnavire a pielii, care uimitor pot fi remediate prin comunicare verbala sau prin activitati de exprimare artistica – efect folosit in medicina. Drept urmare a situatiilor indelungate de stres, apar simptome de oboseala cronica, pana la surmenaj, cazuri in care chakra gatului poate fi grav perturbata, afectand tiroida, adesea fara ca acesta sa prezinte semne clinice la analize. Remediul eficient al acestor afectiuni este neaparat odihna, pentru ca epuizarea nu poate fi recuperata numai prin reglarea superficiala a chakrei. In cazuri extreme, disfunctia chakrei gatului poate determina tetanie si osteita fibroasa – cresterea semnificativa a concentratiei de calciu in urina si sange, prin influenta asupra glandelor paratiroide.

Corpul cauzal – karmic si energia spirituala ShenQi sunt structurile asociate chakrei gatului. Chakra Vishuddha este asociata cu elementul eter. Simtul caracteristic centrului de la gat este auzul. Mantra acestui centru energetic este HAM.