Așteptarea……………..

”Aşteptarea ne dă iluzia că facem ceva aşteptând, când, de fapt, nu facem altceva decât să murim suportabil, puţin câte puţin.” – Octavian Paler
De-a lungul existenţei trăim momente, clipe, zile, ani, reprezentări ale timpului adunate într-o istorie a vieţii alcătuită din experienţe. Viaţa este o continuă aşteptare a unei întâmplări la capătul căreia visul să devină realitate. Cu fiecare întâmplare care promite ceva din aşteptarea noastră, imaginaţia trimite sufletului depeşa speranţei de împlinire. Însă de fiecare dată, odată cu consumarea întâmplării, moare şi speranţa înflorită la început. Totul n-a fost decât iluzie.

Gândul că va veni un moment al împlinirii este precum un tren aşteptat într-o gară. De fiecare dată trenul trece, năruind speranţa aşteptării. Îi auzim freamătul pe şine, îl simţim de la distanţă cum şerpuieşte spre gară, îl urmărim cu privirea şi îl acompaniem cu acordurile inimii până când nerăbdarea ajunge la apogeu. Opreşte… urcăm învolburaţi de dorinţă şi căutăm compartimentul rezervat nouă. Ne aşezăm în braţele imaginate, confortabile ale ideii construite cu multă trudă şi îndârjire. Închidem ochii savurând victoria. Ne bucurăm frenetic trepidând de emoţie. O clipă… două… trei… Nu-i nevoie decât de o sclipire a raţiunii şi visul se spulberă în mii de cioburi. ”N-a fost nimic…” vorba poetului… ”a trecut acceleratul”. Tristeţea cu care coborâm este pe măsura bucuriei cu care am urcat în tren. Coborâm cu sufletul asemenea visului transformat în cioburi. N-am fost nimic din ceea ce construisem himeric în imaginaţia noastră. Doar umbre ce păreau că pot împlini orice dorinţă. Durează o vreme până când din cenuşa speranţei de naşte alta, pentru alt tren, pentru alt ideal. În fond fără speranţă ce ar fi omul? Viaţa din el ar fi doar o pâlpâire jalnică care riscă să se stingă la orice adiere de tristeţe amară… Poate de aceea cutia Pandorei a păstrat la loc tainic speranţa.

Uneori, uitaţi de destin în această gară, aşteptăm necontenit aproape o viaţă de om, trenul acela pe care ni-l imaginăm a fi o reală minune. Trenul care va aduce suprema fericire, va şterge lacrimi şi va lumina cu zâmbete chipul. Va înflori inimi şi va însori suflete. Aşteptarea este doar o iluzie pentru a trece mai departe? Sau trenul mult aşteptat există cu adevărat? Şi totuşi trenul vine… Este cel mult aşteptat, dar noi nu mai avem curajul să urcăm. După atâtea experienţe nefericite, atâtea iluzii spulberate de neşansă, de teamă ori de neîncredere, refuzăm să credem că poate fi cel adevărat. Refuzăm să credem că există minuni, că avem dreptul să credem în ele, că ceea ce ni se oferă este doar pentru noi, acea şansă pe care dacă o ratezi, alta nu va mai exista… Dar de unde să ştim că este aşa? Puţini sunt cei care îşi asumă riscul unei alegeri, unui risc de a urca în trenul vieţii lor după atâtea trenuri greşite. Curajoşii ori inconştienţii câştigă întotdeauna riscând, asumându-şi victoria ori… eşecul. Cert este că fiecăruia dintre noi i se oferă şansa de a alege, dar nu şi un somnifer pentru conştiinţă.

Se spune că avem libertatea alegerii… a trenului, a gării, a direcţiei în care va pleca. Goethe spunea că ”nimeni nu este mai înrobit decât cel care crede în mod greşit că este liber”. Libertatea de a alege o ai doar când eşti singur în propria singurătate, altfel numai spiritul şi gândirea sunt cu adevărat libere. Trenul pe care îl poţi alege este doar o fata morgana ce vine şi trece prin gară chiar dacă tu ai senzaţia că te-ai urcat în el. Este doar iluzia care te salvează de la moartea sufletului, sacrificându-te pe altarul celor care se hrănesc cu libertatea ta. Atâta vreme cât depindem incontestabil şi permanent de cei din jur, libertatea alegerii este doar o falsă părere. Chiar dacă alegem trenul salvator şi pentru o clipă avem fericirea de a fi liberi, în secunda alegerii devenim din nou prinşi în vâltoarea dependenţei de oameni şi fapte. Cu toate astea o dependenţă ce-ţi dă iluzia libertăţii este mai bună decât o dependenţă în care te simţi întemniţat. Întotdeauna există contradicţia între sacrificiul de sine şi dorinţă, între raţiune şi instinct.

Realmente, trenul şansei vieţii există şi cu siguranţă opreşte în gara fiecăruia dintre noi. Ceea ce rămâne de făcut este să avem curajul alegerii fără remuşcări şi priviri în urmă. Insă pentru asta trebuie să fii singur.

Sursa pluttonia.blogspot.ro

Reclame

Visele conștiente

Cât de liberi suntem când visam! Barierele timpului, limitele spaţiului, regulile logicii, constrângerile conştiinţei, toate se risipesc şi noi devenim zeii propriilor noastre creaţii trecătoare. Freud a considerat visele noastre de o importanta centrala,din cauză că fiind create de noi, sunt unice. Înţelege visele omului şi vei înţelege omul, pare să spună el.
Mii de oameni au primit informaţii prin visele lor, printr-un mod paranormal, când erau disperaţi sau în pericol, sau într-un punct crucial al vieţii lor. Atunci însă când acest lucru mi s-a întâmplat mie, am simţit că este nu mai puţin decât un miracol. Freud spunea că somnul creează condiţii favorabile pentru telepatie. Somnul creează condiţii favorabile pentru receptarea informaţiilor de la Inteligenţa Superioară. Nu trebuie să fim ca unii care aşteaptă pasiv să sune telefonul. Oare nu s-ar putea să luăm iniţiativa şi să formăm noi acest număr de telefon pentru a comunica cu Inteligenţă Superioară? Dacă putem ajunge la Dumnezeu prin rugăciune, cu siguranţă putem dezvolta o metodă pentru a ajunge la Inteligenţa Superioară.
Un mod care este foarte simplu şi uşor de învăţat este Controlul Viselor.
Când interpretam un vis care a fost dinainte programat, adăugând pătrunderea în patologia psihicului propriu, găsim soluţii pentru problemele noastre zilnice. Sunt trei etape pentru învăţarea Controlului Viselor si toate include un nivel de meditaţie al minţii.
Prima etapă este să învăţăm să ne aducem aminte visele proprii. Mulţi spun: „Eu nu visez deloc”, dar acest lucru nu este adevărat. S-ar putea să nu ne aducem aminte, dar toţi visam. Dacă se înlătura visele, apar dereglări mentale şi emoţionale în câteva zile. Apar acele coincidenţe pe care nu putem să ni le explicăm. Noi nu avem nici o obiecţie împotriva cuvântului „coincidenţă” în Controlul Mental, dar îi dăm un înţeles special. Dacă un şir de întâmplări, care nu pot fi explicate uşor, conduc la un rezultat constructiv, aceasta o denumim coincidenţa. Când se obţine un rezultat distructiv, atunci acesta îl denumim accident. În Controlul Mental învăţăm cum să declanşăm coincidenţele. „E doar o coincidenţă” este o expresie pe care noi nu o folosim.

Ca să-ţi aminteşti visele nu poţi conta pe lumini strălucitoare, ci te poţi baza pe efectul cumulativ al programării proprii în timp ce eşti la nivelul tău, ca să-ţi aduci aminte. În timpul meditaţiei chiar înainte de a adormi, spune: „Vreau să-mi aduc aminte un vis, voi ţine minte un vis”. Pune pe noptiera un creion şi o hârtie şi culcăte. Când te trezeşti dimineaţa sau noaptea, notează tot ceea ce îţi aminteşti despre vis. Seara de seara exersează, astfel şi evocările vor fi din ce în ce mai clare şi mai complete. Când vei fi mulţumit de îmbunătăţirea capacităţii tale, atunci vei fi gata pentru următorul pas.
Înainte de a adormi în timpul meditaţiei, gândeşte-te la o problema care poate fi rezolvată pe bază de informaţii sau sfaturi. Alege o problema a cărei rezolvare te preocupă cu adevărat; întrebări prosteşti evoca răspunsuri prosteşti. Acum programeaza-te cu aceste cuvinte: „Doresc să am un vis, care va conţine informaţia pentru a rezolva problema pe care o am în minte.
„Voi avea un asemenea vis, pe care mi-l voi aminti şi-l voi înţelege”.
Când te vei trezi dimineaţa sau noaptea, analizează visul pe care ţi-l aminteşti cel mai
viu şi încearcă să-l înţelegi. Numai tu poţi interpreta visele pe care ai decis să le ai.
După autoprogramarea corespunzătoare dinainte a visului, vei avea o presimţire a modului cum trebuie înţeles. Subconştientul nostru fără grai comunica cu noi prin „presimţiri”. Exersând vei avea din ce în ce mai multă încredere în aceste „presimţiri” programate.
Dacă vei exersa răbdător Controlul Viselor, vei descoperi una din cele mai mari resurse mentale.

Sursa: Silva Metod

Radu Drăgan

Reclamă

Iubire și iertare

Mă duce gândul un îndemn biblic care ne spune:‘’să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți’’ și  trag o concluzie: Nu poți să te iubești pe tine fără să iubești pe aproapele tău și nu poți iubi aproapele tău dacă nu te iubești pe tine, pentru că suntem făcuți din același aluat, parte din același întreg și împreună suntem unul.

Eu cred că Dumnezeu e în noi și El  reprezintă acel sine al nostru autentic înainte de păcatul primordial. În toate cărțile de istorie și religie ni se spune că suntem supuși greșelii, și într-adevăr suntem, însă în același timp putem fi supuși mareției și putem evolua  la statutul de creator al lumii în care trăim.

Eu cred că dacă îți dorești să ai la picioare tot ceea ce îți dorești, ai nevoie să accesezi Dumnezeul din tine și acest lucru înseamnă să  devii din ce în ce mai bun, un om mai bun. Nu degeaba se spune că cei buni și drepți vor străluci în împărăția Tatalui Lor.

Doar cei care vor întelege că iubirea și compasiunea sunt  căile prin care putem avea într-adevăr bogațiile lumii la picioare , vor ajunge să obțină tot ce își doresc. Doar cei care înteleg că dacă o celulă din întreg  este bolnavă , întregul este afectat, vor ajunge să trăiască împlinirea adevărată.
Iubirea poate salva omenirea și ea începe cu tine. Iubirea poate salva lumea și  ne poate transforma pe toti în impărați.
Așadar care este oare scopul nostru în aceasta lume? Am să o spun simplu și la obiect. Tot ce avem de facut este să evoluăm, să devenim din ce în ce mai buni, să ne dăm seama că legătura dintre toate lucrurile din lume este iubirea, să ne dăm seama că nu poți exista de unul singur și că suntem părți ale unui intreg, să ne dam seama că pentru a trăi într-o lume frumoasă, pură, prosperă fiecare dintre noi trebuie să contribuim la asta. Tot ce avem de făcut este să învățăm să ne dumnezeim, din ce in ce mai mult, sa devenim mai buni, mai calzi, mai iubitori și atunci nu vom experimenta niciodată sentimentul de lipsă și sărăcie.

Începe-ți ziua cu cuvintele: te iubesc, te iert, mulțumesc! Rosteste-le pentru tine în oglinda în primul rând și apoi  păstrează-le în minte ori de câte ori întâlnești sau interacționezi cu o alta persoană.

Te iubesc, te iert, mulțumesc!

Te iubesc pentru că ești o parte din mine și împreună suntem un întreg.

Te iert dacă greșești pentru că înteleg că la randul meu și eu gresesc și îmi doresc și merit să fiu iertat.

Oare e corect să spunem că noi credem în Dumnezeu, atunci când nu credem în noi? Oare putem să spunem că-l iubim pe Dumnezeu dacă nu ne iubim pe noi?

Tu ce crezi?

Radu Drăgan

Reclamă

Metoda lui David Hawkins de asumare a greselilor

Metoda lui David Hawkins (autorul cartii Putere versus forta) de
asumare a greselilor.
Asumarea 100% a responsabilitatii si consemnarea greselilor

1. Consemneaza, in scris, toate greselile si toate lucrurile de care te
simti vinovat/a.
2. Consemneaza in scris toate greselile de care altii cred ca tu esti
vinovat/a, chiar daca tu consideri ca nu este asa.
3. Asuma-ti responsabilitatea pentru toate.
4. Daca toate acestea iti apartin, nimeni nu te mai poate ataca in niciun
fel.
5. Daca cineva te ataca pentru ceva, acest lucru se intampla fiindca acel
ceva nu este al tau.
6. Mai mult decat atat, nu e nimic rau daca esti fraier/a sau urat/a.
7. In acest fel, ne recunoastem greselile si incetam sa le mai etichetam
drept greseli/vini.
8. Trebuie sa ispravim cu sensibilitatea noastra narcisista.
9. Nici o reactie negativa nu are cauze exterioare; toate tin de alegerea
noastra.
10. Calea de a fi blindat/a este de a fi stapanul/a a tot ceea ce pare
greseala/vina.
11. Calea de a depasi reactiile egoului este de a spune:
Sunt urat/a sau fraier/a!? Nu conteaza, Dumnezeu ma iubeste asa cum sunt!
~Dr. David R. Hawkins, Seminar Emotions and Sensations (Emotii si
Senzatii), Creative Life Center, Sedona, Arizona

– Universul este intotdeauna in favoarea puterii. Mai mult, universul nu
uita.
In cele din urma, va trebui sa acceptam responsabilitatea pentru fiecare
gand, cuvant, fapta pe care le-am generat. Altfel, vom trai din nou exact
aceeasi suferinta pe care am pricinuit-o altora. Noi ne cream propriul rai
sau iad.
~David R. Hawkins, The Eye of the I (Ochiul Sinelui), publicata de
Editura Cartea Daath.

Atunci cand cineva realizeaza ca el/ea este universul, ca este pe deplin
contopit/a cu Tot Ceea ce Este, mereu si pentru eternitate, nicio suferinta
nu mai este posibila
~David R. Hawkins, (Realitate si Subiectivism);

Daca ne asumam responsabilitatea ca suntem autorii lumii noastre, ne
apropiem de sursa acesteia, de unde o putem corecta.
~David R. Hawkins, I. Reality and Subjectivity (Realitate si
Subiectivism);

Toate vietile au suisuri si coborasuri. Fiecare om se naste, sufera si
moare. Exista fericire si tristete, nenorocire si succes, crestere si
descrestere. Bursa de valori creste si se prabuseste. Bolile si accidentele
vin si pleaca. Dansul karmic al vietii se desfasoara in teatrul karmic al
universului.

Toate reactiile la incercarile vietii sunt subiective. Nu se intampla
nimic oribil, incitant, trist, bun sau rau. Nu are niciun rost sa adopti o
pozitie din care sa consideri ca nu ar trebui sa aiba loc catastrofe, ca
cei nevinovati nu ar trebui sa sufere, sau nu-i asa ca e oribil sau
trebuie sa fie vina cuiva. Dintr-o perspectiva mai larga, ar trebui sa nu
fim perturbati de continutul sau contextul vietii. Aceasta abordare
presupune renuntarea la judecarea altora, la asteptari sau sensibilitati.
~David R. Hawkins, I. Reality and Subjectivity (Realitate si
Subiectivism);

Ceea ce le iert altora, imi iert si mie, in mod automat, fiindca tot ceea
ce vad in exterior este proiectia mea in lume.
~David R. Hawkins, Healing and Recovery (Vindecare si
Recuperare);
Calea de a deveni intangibil este sa recunosti ca orice aspect negativ pe
care ti-l poti imagina despre tine, chiar ar putea exista in tine.
~David R. Hawkins, Seminar Emotions and Sensations (Emotii si
Senzatii), Creative Life Center, Sedona, Arizona.

sursa http://atingereaiubirii.blogspot.ro

imagine IQmatrix.com

Reclamă