Boli cu transmitere spirituală

Viziunea şi practica noastră spirituală poate fi „infectată” de câteva „boli cu transmitere spirituală”. Iată principalii „contaminanţi”:

1. Spiritualitatea de tip „fast-food”: Amestecaţi spiritualitatea cu o cultură occidentală care promovează viteza, multitasking-ul şi recompensarea imediată şi veţi obţine probabil o spiritualitate „fast-food”. Ea provine din fantezia noastră, comună şi de înţeles, că eliberarea de suferinţa umană poate fi un proces rapid şi uşor. Totuşi, un lucru este clar: transformarea spirituală nu poate fi obţinută dintr-o dată.

2. Falsa spiritualitate: Este tendinţa de a umbla, a te îmbrăca şi a acţiona aşa cum ne imaginăm că ar face o persoană spirituală. Dar aceasta este doar o imitaţie a realizării spirituale autentice, precum sunt produsele contrafăcute vândute ieftin pe la colţul străzii.

3. Motivaţie confuză: Deşi dorinţa noastră de evoluţie spirituală poate fi autentică, ea este deseori amestecată cu motivaţii mai pământeşti, cum ar fi dorinţa de a te simţi iubit, dorinţa de a fi legat de cineva, nevoia de a-ţi umple goliciunea sufletească, credinţa că drumul spiritual îţi va alunga orice durere şi ambiţia spirituală, adică dorinţa de a fi cineva „special”, mai grozav ca alţii.

4. Identificarea cu experienţele spirituale: În această boală ego-ul îşi asumă meritul experienţei spirituale şi începem să credem că noi suntem întruchiparea iluminării. De obicei, fenomenul nu durează la nesfârşit, dar tinde să se prelungească la cei care se consideră persoane iluminate sau care au statutul de învăţători spirituali.

5. Ego-ul spiritualizat: Boala apare când structura profundă a personalităţii este profund pătrunsă de concepţii şi idei spirituale. Ego-ul se retrage la adăpost sub această carapace „spirituală”, ceea ce îl face impenetrabil la critici, sfaturi, feedback, stimuli proaspeţi. Ne blocăm creşterea spirituală reală tocmai în numele ideilor noastre îndelung elaborate, dar pietrificate, despre spiritualitate.

6. Producerea pe bandă rulantă de maeştri spirituali: La ora actuală există numeroase şcoli şi tradiţii spirituale la modă care îi fac pe discipoli să creadă că ei se află la un înalt nivel de iluminare spirituală, lucru departe de a fi adevărat. Totul se produce conform reţetei: primeşte lumina, trăieşte experienţa mistică şi – gata! – eşti iluminat şi pregătit să-i iluminezi şi pe alţii în acelaşi mod. Problema nu este că astfel de oameni predau lecţii despre spiritualitate, ci că ei se cred a fi ajuns deja maeştri.

7. Orgoliul spiritual: După ani de eforturi, practicantul atinge un anumit nivel real de înţelepciune, ceea ce îi stimulează mândria, sentimentul de „superioritate spirituală”. Boala se manifestă sub forma gândurilor de genul „sunt mai bun, mai înţelept şi deasupra celorlalţi, fiindcă eu sunt un om spiritual.”

8. Mintea colectivă: Cunoscută şi sub numele de gândire de grup, mentalitate de sectă sau boală de ashram, este un virus insidios al dependenţei. Într-un grup spiritual se fac convenienţe subtile şi inconştiente despre cum ar fi corect să gândeşti, să umbli, să te îmbraci, să acţionezi. Indivizii şi grupurile infectate cu acest virus resping persoanele, atitudinile şi circumstanţele care nu se conformează regulilor nescrise ale grupului.

9. Complexul „poporului ales”: Acest complex de superioritate nu aparţine exclusiv evreilor. Este credinţa că „Grupul nostru este mai evoluat spiritual, mai puternic, mai iluminat, pur şi simplu, mai bun decât orice alt grup”. Acest crez maladiv nu trebuie confundat cu recunoaşterea faptului că ai găsit calea cea mai bună pentru tine, adică învăţătorul spiritual sau comunitatea potrivită ţie!

10. Virusul mortal – „Am ajuns!”: Această boală este terminală, mortală pentru evoluţia noastră spirituală. Este vorba de credinţa că „am ajuns” la scopul final al căii spirituale. Din momentul în care credem că nu mai este nimic de atins, progresul spiritual şi orice dezvoltare ulterioară încetează.

În dobândirea discernământului pe calea spirituală este important să ne descoperim bolile ego-ului şi autoînşelării, al căror morb îl avem cu toţii. Atunci avem nevoie, mai mult decât oricând, de simţul umorului şi sprijinul prietenilor spirituali veritabili. Când înfruntăm obstacolele de pe cale, pot interveni şi clipe când cădem în disperare şi ne scade stima de sine, sau ne pierdem credinţa în disciplina pe care o urmăm. Totuşi, trebuie să ne păstrăm credinţa în noi înşine şi în ceilalţi ca să putem realiza ceva important pe lume.

Adaptare după ” Eyes Wide Open: Cultivating Discernment on the Spiritual Path”

traducere şi adaptare de Rãzvan Petre . sursa Spiritus.ro

Reclamă

Ce este un maestru-aveți grijă în mâinile cui vă puneți sufletul.

Maestrul Omraam Mikhael Aivanhov a descris ceea ce este un maestru spiritual.

Învătăturile lui au fost de natură orală ,cărtile fiind scrise de cei din preajma lui,iar în rândurile de mai jos ve-ți descoperi ce înseamnă un maestru spiritual, Mi se pare corect față de voi ,cei ce veți citi aceste rânduri ,să știți ce este cu adevărat un maestru spiritual ca să știți în mâinile cui vă puneți sufletul.

Un Maestru, trebuie s-o ştiţi, este la fel ca toţi ceilalţi oameni: are aceleaşi organe care-l fac să simtă aceleaşi nevoi şi aceleaşi dorinţe. Iar dacă îi tăiaţi o bucată de carne, veţi vedea că sângele său va curge roşu ca la toată lumea! Diferenţa este că la un Maestru conştiinţa este mult mai vastă decât la majoritatea oamenilor: el are un ideal, puncte de vedere superioare şi, mai ales, a ajuns la o perfectă stăpânire de sine. Evident, pentru aceasta trebuie foarte mult timp şi o activitate gigantică; de aceea nimeni nu poate deveni Maestru într-o singură încarnare.

Dacă întâlniţi un Maestru, să ştiţi că toate calităţile şi virtuţile pe care le manifestă, nu le-a achiziţionat în această singură viaţă. Nu, a fost nevoie ca el să lucreze timp de secole, chiar milenii, şi cum calităţile pe care le-a câştigat prin proprie activitate nu dispar în momentul în care a trebuit să părăsească Pământul, când revine îşi aduce din nou aceste calităţi. Astfel, din încarnare în încarnare, el adaugă noi elemente spirituale, până în ziua în care devine o adevărată călăuză de Lumină şi Virtute divină.

Din nefericire, există şi fiinţe care s-au pregătit timp de secole să devină mesageri ai Răului, iar aceştia sunt Maeştrii magiei negre. Fiinţa umană este liberă să aleagă Binele sau Răul; chiar dacă Inteligenţa cosmică o lasă să-l facă un anumit timp, în măsura în care s-a ridicat prin comportamentul ei contra ordinii universale, fiinţa aceea sfârşeşte totdeauna prin a fi distrusă. Dar, la început, ea are posibilitatea de alegere. Atâta timp cât fiinţa umană este vie, este liberă să se decidă pentru un sens sau celălalt.

În câteva cazuri, foarte rare, se găsesc fiinţe care, cu toată această libertate ce le este dată, rămân definitiv determinate. Marii Iniţiaţi, de exemplu” sunt determinaţi pentru Lumină şi pentru Iubire. Unii, bineînţeles, au putut să decadă, dar majoritatea lor au rămas Spirite ale Luminii. Şi, de altfel, cu cât trece timpul, cu atât mai puţin li se dă posibilitatea să-şi schimbe sensul, deoarece, graţie activităţilor spirituale, au reuşit să transforme, să divinizeze materia corpului lor şi ea a devenit ca un metal inoxidabil: aur pur. Dar atâta timp cât o fiinţă n-a ajuns la acest grad de evoluţie, este totdeauna posibil ca ea să-şi schimbe direcţia, şi s-au văzut cazuri în istorie când magi albi au devenit magicieni negri.

Vă întrebaţi cum se poate ajunge un magician negru… În realitate, este foarte uşor, chiar pentru voi: este suficient să daţi curs naturii voastre inferioare. Dacă încălcaţi fără încetare Legile Bunătăţii, ale Justiţiei şi ale Iubirii încercând să reuşiţi pe spezele altora, să-i excludeţi, să-i distrugeţi, nu puteţi să mai faceţi altfel decât să deveniţi un magician negru. Este simplu, este clar Mulţi îşi imaginează că pentru a deveni un magician negru, trebuie să ai un Maestru diabolic care să predea arta vrăjilor şi conjuraţiilor malefice. Aceasta se poete întâmpla, dar, pentru a vă pune în serviciul Răului, nu aveţi nevoie deloc de un Maestru; fără instructor, fără reţetă, fără nimic, puteţi deveni un magician negru dacă vă lăsaţi ghidat prea mult de natura voastră inferioară. Şi, la fel, pentru un om care nu se gândeşte decât să-i lumineze şi să-i ajute pe ceilalţi: chiar dacă nu are un Maestru pentru a-l instrui, este pe cale să devină un mag alb.

În realitate, fiecare fiinţă umană are un Maestru, dacă nu este un Maestru vizibil, este un Maestru invizibil. Criminalii au în Lumea invizibilă un Maestru care nu încetează să-i sfătuiască să facă rău celorlalţi. Chiar dacă ei spun: “Noi, un Maestru? Niciodată!” Ei bine, trebuie s-o ştie, aceşti orbi, că au un Maestru ale cărui sfaturi dăunătoare le urmează zi şi noapte.

Evident, eu, când vorbesc de Maeştri, subînţeleg întotdeauna adevăraţii Mari Maeştri spirituali, magii albi. Eu ştiu bine că se dă acest titlu de Maestru multor artizani pentru a arăta că ei excelează în profesia lor şi la fel şi notarilor, magistraţilor şi artiştilor etc… Este un mod de a vedea lucrurile şi eu nu le refuz acest titlu. Dar voi trebuie să ştiţi că un adevărat Maestru, în sensul spiritual al termenului, este o fiinţă care, în primul rând, cunoaşte Adevărurile esenţiale, nu ceea ce oamenii au scris, creat sau povestit, ci esenţialul după Inteligenţa cosmică. În al doilea rând, el trebuie să fi avut voinţa de a domina totul, de a stăpâni şi controla totul în el şi să fi reuşit. În fine, această ştiinţă şi această dominaţie pe care el le-a cucerit nu trebuie să servească decât manifestării tuturor calităţilor şi virtuţilor unei iubiri dezinteresate.

După dezinteresul său veţi recunoaşte un adevărat Maestru. Fiecare Maestru vine pe Pământ pentru a manifesta în mod particular o calitate: există, deci, Maeştri ai înţelepciunii, Maeştri ai iubirii, sau ai forţei, sau ai purităţii… Dar toţi adevăraţii Maeştri au în mod obligatoriu această mare calitate în comun: dezinteresul.

Există atâta impostori şi şarlatani pregătiţi să profite de naivitatea oamenilor! Ei au citit doar câteva mici cărţi de ştiinţe oculte care, deseori, au fost scrise de nişte ignoranţi şi asta este: se vor prezenta peste tot ca Mari Maeştri. Ei nu poartă asupra lor nici un semn după care să arate că Cerul i-a recunoscut; ei înşişi s-au declarat Maeştri şi cred că aceasta este suficient. Privitor însă la ceilalţi, în loc să studieze un pic o asemenea fiinţă pentru a vedea cum se comportă, ei o urmează cu ochii închişi. El îi va înşela, îi va stoarce de bani, îi va aservi, dar ei nu-şi vor da, totuşi, seama. Ei bine, este magnific, iată cel puţin o fiinţă inteligentă! Ceilalţi sunt proşti. De ce nu se întreabă nimeni de unde vine, cum a trăit, cine e Maestrul său, cine 1-a trimis?… Ah, nu, nu, inutil să-şi pună întrebări; din moment ce el promite să-i iniţieze în trei zile mijlocind cu câteva mii de dolari – ei îl cred. Sunt grăbiţi, înţelegeţi voi, Iniţierea nu trebuie să dureze mai mult de trei zile. Lumea este plină de oameni ca aceştia, glumeţi, excroci, care profită de credulitatea şi stupiditatea altora. Dar ei, cel puţin sunt inteligenţi!

Eu nu neg că aceşti oameni au ceva puteri – oricine, exersându-se, poate obţine anumite puteri -, dar problema este de a şti cum să le folosească şi în ce scop. Aici, despre aceasta Cerul se pronunţă: Cerul nu se preocupă de mijloacele pe care le posedaţi, ci de modul în care voi le folosiţi. Ceea ce contează pentru el, nu este ştiinţa voastră, clarviziunea voastră sau puterile voastre, ci dezinteresul vostru. Voi puteţi avea ştiinţă, clarviziune şi puteri, însă atâta timp cât nu sunteţi dezinteresat, chiar dacă oamenii vă recunosc ca Maestru, Cerul nu vă recunoaşte.

Nefericirea pentru oameni, este lipsa lor de discernământ: dacă întâlnesc un adevărat Maestru dezinteresat nu se vor încrede, pe când pe primul venit, care le va arunca praf în ochi prezentându‑se ca Maestru, îl vor urma. În realitate, un adevărat Maestru nu vă va spune niciodată că este un Maestru, niciodată; el vă va lăsa să o simţiţi şi să o înţelegeţi, el nu se grăbeşte să fie recunoscut. Din contră, un fals Maestru, din momentul în care a decretat că este un Maestru, nu mai are decât o singură idee: să se impună celorlalţi.