Dincolo de materie – lumea vizibilă cu sufletul…..

În timpurile îndepărtate, marii iniţiaţi comunicau discipolilor Adevărul. Azi, marile Lumini ale lumii spirituale comunică celor chemaţi Adevărul. Astfel aflăm că în natura înconjurătoare există o diversitate de materii eterice, de diferite grade, a căror fineţe este atât de mare, încât simţurile fizice nu sunt în stare să ni le reveleze. Aceste materii sunt animate de unde vibratorii, diferite de cele care animă materia vizibilă, tangibilă, în sânul lor existând o infinitate de vieţuitoare, de aceeaşi compoziţie cu mediul unde trăiesc.

Aceste afirmaţii, ca şi multe altele, sunt primite azi de lumea savantă cu neîncredere, ba chiar cu ironie, invocând întrebarea: „De ce nu se poate proba existenţa acestor materii şi forţe, de ce nu pot fi văzute, auzite şi pipăite de toţi oamenii?”

Răspunsul la această întrebare este următorul: Lumile hiperfizice, cu materiile şi forţele lor, nu pot fi văzute şi simţite, nu se poate lua cunoştinţă de existenţa lor, pentru că oamenii nu dispun deocamdată decât de organele de simţ necesare perceperii lumii fizice.
Este adevărat că omul are în fiinţa sa – pe lîngă organele de simţ fizice – şi organe de simţ impresionabile de prezenţa materiilor invizibile şi a entităţilor spirituale vieţuitoare în mediile hiperfizice, dar aceste simţuri dorm, stau latente în fiinţa noastră. Numai când aceste simţuri superioare vor fi puse în activitate, când vor fi chemate la viaţă, omul va deveni un medium între Cer şi pământ. Din acel moment el va auzi, simţi şi vedea materii şi fiinţe animate de alte forţe decât cele fizice.
Cu alte cuvinte, lumea hiperfizică este pentru om la fel cum este lumea culorilor pentru omul născut orb. El va auzi sunetele, va simţi cald sau rece, va pipăi lucrurile moi sau tari din lumea fizică, dar nu va avea nici o idee despre ceea ce înseamnă roşu, albastru sau verde. Mintea sa nu are posibilitatea să definească peisajele, perspectivele şi culorile, deoarece nu a avut niciodată un organ capabil de a primi vibraţiile luminii, care, sosind pe scoarţa cerebrală, se transformă în noţiuni de culori şi forme. In mintea orbului din naştere, lumea vizibilă de către un om sănătos nu provoacă nici o noţiune corespunzătoare; însă cu toate că nu o vede, ea există.
Faptul că cea mai mare parte din omenire nu vede fiinţele, materiile din lumile hiperfizice, nu este un argument că ele nu există.  Dacă printr-o „minune” sau operaţie, orbul din naştere ar dobândi vederea, la început n-ar pricepe nimic, ar rămâne uluit, dar treptat, făcându-şi educaţia vizuală a imaginilor sosite pe cortex, ajunge să ia pe deplin cunoştinţă şi de acest domeniu necunoscut lui până atunci. La fel s-ar întâmpla cu oricare dintre oamenii care dobândesc vederea spirituală. Dacă graţie unor evenimente neprevăzute, unei educaţii sau practici speciale, omul ajunge să-şi dezvolte simţurile superioare ale lumilor suprafizice, ar vedea forme şi ar auzi sunete neinteligibile la început, dar încetul cu încetul, obişnuindu-se cu ele, le va înţelege şi distinge unele de altele.

Pentru cunoaşterea acestei lumi invizibile se cer ani de zile de observaţii şi o continuă educaţie. Se petrece acelaşi fenomen ca în lumea fizică. Toţi oamenii au ochi; cei sănătoşi văd lucrurile şi fiinţele, dar oare toţi cunosc natura, funcţia şi rostul lor în angrenajul universului? Sunt necesari ani de studii pentru a le cunoaşte, deosebi şi afla rostul în decorul vast al naturii.
Unii oameni afirmă: „Deoarece noi, deocamdată, nu simţim, auzim sau vedem aceste lumi invizibile, înseamnă că nu a sosit timpul să le cunoaştem. Când va veni vremea, se vor dezvolta treptat şi simţurile superfizice din noi şi atunci le vom cunoaşte. La ce bun să ne batem capul cu ele de pe acum? Să terminăm cu deplina cunoaştere a lumii fizice, şi apoi omenirea va trece şi la cunoaşterea lumilor necunoscute”.
Argumentul este puternic în aparenţă, însă greşit în fond, şi iată de ce. Să presupunem că suntem chemaţi neapărat într-o ţară îndepărtată, unde va trebui să trăim mulţi ani. Ei bine, se cade să cunoaştem din vreme condiţiile în care vom trăi acolo, mediul şi influenţa lui asupra noastră.
Bineînţeles că ajungând acolo, ne vom adapta, vrând-nevrând, acelui mediu, dar oare nu este mai bine să cunoaştem din vreme noile condiţii şi să ne pregătim pentru ele? Evident că da. Aşa fiind, nu numai că nu este de prisos, dar chiar se impune să cunoaştem lumile invizibile, deoarece cunoscându-le din timp vom şti cum să ne comportăm atunci când dezbrăcând haina carnală, trupul, vom pătrunde în aceste lumi, unde ne vom desfăşura existenţa în forme noi de viaţă.
Pregătiţi ca atare vom fi scutiţi să rătăcim ani şi ani în neştiinţă şi să pierdem astfel o vreme îndelungată până să ne obişnuim iarăşi cu „noua” noastră patrie spirituală, veche din veşnicia veacurilor fără număr. În afara acestui motiv esenţial, se cade să luăm cunoştinţă de aceste lumi şi pentru faptul că ceea ce vedem pe pământ nu este decât efectul unor cauze aflate în lumea invizibilă. Aşa de exemplu: un om simplu constată cum telefonul transmite voci de la un loc la altul, vede cum tramvaiul circulă pe străzi, vede efectul, dar cauza care le pune în funcţiune – electricitatea – nu o vede, nu o cunoaşte. Acelaşi raport există şi între lumea fizică şi cea hiperfizică. Noi nu vom ajunge să cunoaştem pe deplin lumea fizică, lumea efectelor, până nu vom avea cunoştinţe despre lumea invizibilă, hiperfizică – domeniul cauzelor tuturor fenomenelor, lucrurilor şi fiinţelor vizibile pe pământ.
Ori de câte ori o problemă este complexă prin natura ei, se cade să se vină cu exemple cât mai numeroase. Iată un arhitect decis să proiecteze o casă. Acest om nu va îngrămădi material peste material, fără nici o ordine, fără necesitate şi în cantităţi de prisos. Mai întâi se foloseşte de gândirea şi imaginaţia sa. îşi croieşte în minte o formă de casă, cu o anumită distribuţie, cu un anumit aspect şi dimensiuni. După aceea aşterne pe hârtie ceea ce croise mental, şi încetul cu încetul, urmărindu-şi imaginaţia, face pe hârtie un plan. După acest plan, începe construcţia – realizarea fizică a unei concepţii. Cu alte cuvinte, întâi a fost o creaţie mentală, ideală, apoi a urmat realizarea ei într-o imagine, într-o formă aşternută pe hârtie, într-un proiect, şi în fine – realizarea ei în lumea fizică, cu material fizic. Ideea aparţine Lumii divine; imaginea, planul, aparţine lumii astrale; iar construcţia fizică aparţine lumii fizice.
Casa, opera fizică este trecătoare, pieritoare. Un foc, un cutremur o poate rade de pe suprafaţa pământului. Proiectul aşternut pe hârtie se poate distruge şi el, dar arhitectul are în minte imaginea casei, care nu se va distruge niciodată. Omul fizic, personalitatea creatoare va pieri şi ea, dar imaginea, creaţia sa mentală, va dura în vecii vecilor în lumea invizibilă, unde s-a imprimat ca pe o placă fotografică.
Într-adevăr, universul este plin de o sumă de materii extraeterate, numite fluide. Aceste fluide au, printre alte însuşiri, calitatea de a fixa pe ele imaginile, ideile emise de oameni, îngeri, supraîngeri şi alte entităţi spirituale. Cu alte cuvinte, în spaţiile infinite se găsesc arhivele  naturii, unde se imprimă toate gândurile, evenimentele şi sentimentele omenirii, fie întrupate, fie destrupate.
Tot ce există pe pământ – aer, apă, munţi şi câmpii, flora şi fauna, totul are influenţă asupra omului. Dar în afară de influenţele lumii vizibile, asupra fiecăruia din noi se exercită influenţe şi mai mari, şi mai puternice – influenţele lumilor invizibile. Noi suntem, la un moment dat, rezultatul influenţei mediului vizibil şi invizibil asupra noastră, şi al muncii depuse de spirit – stăpânul trupului – potrivit evoluţiei sale.
Să nu credem că ştim tot ce ne înconjoară. Chiar în lumea fizică – tangibilă, vizibilă şi cercetată cu simţurile noastre – se petrec o mulţime de fenomene de care rămânem neştiutori, pentru că simţurile noastre mărginite nu ni le fac cunoscute. De exemplu, se află înaintea noastră o statuie.
Undele luminoase căzute pe această formă se reflectă şi vin la ochii noştri, de unde sunt transmise la central văzului aflat pe cortex, de aici la suflet, şi prin intermediul sufletului conştiinţa noastră, spiritul, traduce aceste vibraţii în culoare şi formă.
Dar oare cunoaştem noi totul despre această lumină? Nu, şi iată de ce. Se ştie că lumina ce scaldă cu vibraţiile ei suprafaţa pământului, vine de la soare. Dacă facem să treacă printr-o prismă o rază de lumină, vom vedea că ea se descompune în mai multe fâşii colorate, care întâlnind un ecran, ne dau spectrul solar, compus din şapte culori: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Noi atât vedem cu ochii. Cu toate acestea, adevărul este că fâşia de lumină mai dă naştere, trecând prin prismă, şi altor culori, unele înaintea roşului – infraroşu, şi altele dincolo de violet -ultraviolet. Într-adevăr, dacă punem o lentilă în dreptul spaţiului gol dinaintea roşului şi aşezăm în focarul acestei lentile o bucată de fosfor, vom vedea că fosforul se aprinde, deoarece razele obscure, invizibile ochiului nostru, trecând prin lentilă, s-au concentrat, s-au manifestat sub formă de căldură, aprinzând fosforul. Prin urmare, înaintea roşului există unde vibratorii producătoare de căldură.
Dacă punem la finele spectrului un paravan şi alături de el o placă unsă cu o soluţie de cianură de potasiu, vom vedea cum această placă se va lumina sub acţiunea razelor ultraviolete.
Fluidul este o materie formată din particule infinit de mici, de natură electrică sau magnetică. Aceste particule oferă un suport energetic pentru informaţii mentale şi sentimentale organizate în diverşi algoritmi. In funcţie de gradul evolutiv al vibraţiilor şi algoritmilor care animă aceste particule, există o scară infinită de calităţi ale fluidelor, de la cele inferioare, ce însoţesc pietrele, până la cele superioare, care intră în constituţia Divinităţii.
Cu toţii primim vibraţii din lumea hiperfizică, dar rămânem nesimţitori la acţiunea lor, deoarece conştiinţa noastră nu răspunde la influenţa lor, nu sesizează sosirea lor. Clarvăzătorii, lucizii, primind aceste vibraţii, le înţeleg, conştiinţa lor ia act de prezenţa lor, şi ei văd fenomene, fiinţe, materii şi forţe la a căror descriere rămânem pe gânduri.
Evident că şi între lucizi există diferite grade: unii văd binişor, alţii bine şi alţii foarte bine, la fel ca în cazul văzului fizic comun. Pentru aceşti oameni, vederea în lumea invizibilă este un act involuntar – privesc şi văd. Ei pot vedea şi cu ochii deschişi şi cu ochii închişi, ceea ce denotă o independenţă între vederea fizică şi cea spirituală. Ei văd cartea pe care o au în mână, dar în jurul ei, prin ea şi dincolo de ea văd lumea invizibilă.
In această lume, luminoasă prin ea însăşi, prin care circulă valuri de materii subtile, se vede o mişcare deosebit de rapidă în toate direcţiile. Prin urmare lumea invizibilă este şi ea materială, animată de numeroase forţe, desfăşurate conform unor anumite legi. Aceste materii sunt de diferite densităţi, formate fiecare din particule eterice de anumite dimensiuni şi constituţii, materii dispuse unele deasupra altora, conform fineţii lor, dar în acelaşi timp pătrunzându-se rând pe rând, cele mai fine pe cele mai grosolane, sau cu particule mai mari. Vom descrie aceste materii dispuse în zone diferite, unele deasupra altora, în decursul capitolelor următoare.
În peregrinarea lui pe calea evoluţiei, timp de mii şi milioane de ani, omul abia a ajuns să-şi dezvolte inteligenţa. Graţie acestei inteligenţe, el face azi descoperiri din ce în ce mai numeroase şi mai uimitoare. După scurgerea a mii şi mii de ani şi veacuri, omul va deveni mai bun şi mai înţelept, iubind tot ceea ce-l înconjoară. În fine, când evoluţia omenească va fi spre sfârşit, pe lângă o înaltă inteligenţă şi o bunătate îngerească, omul va dobândi puteri deosebite, forţe divine. Atunci se va termina evoluţia omenirii pe această planetă. Masa umanităţii înaintată astfel, ridicată până la termenul final al existenţei sale terestre, va trece pe un alt corp ceresc, pentru a-şi continua drumul evolutiv infinit, iar cei înapoiaţi, întârziaţii, vor fi trecuţi prin întrupări, pe un alt glob, de aceeaşi natură cu Pământul, ca să-şi continue drumul neterminat.
Constatăm că evoluţia omului necesită multe secole, şi totuşi fiecare dintre noi poate grăbi sau scurta durata acestei evoluţii. Aceasta presupune o metodă specială, o hotărâre nestrămutată, sacrificii mari, adică viaţa sfinţilor, a marilor mistici sau a yoghinilor. Prin alimentaţie şi meditaţie, prin retragerea departe de vâltoarea lumii, prin sfinţenia, iubirea şi jertfa manifestată pentru tot ce a creat Tatăl şi prin rugăciunile lor nesfârşite, aceşti oameni ajung să-şi activeze spiritul, dezvoltă forţele latente ascunse în adâncul lor, se iluminează şi dobândesc puteri divine şi cunoştinţe ignorate de omenire. Din rândul acestor oameni ieşeau savanţii de altădată, întemeietorii unei ştiinţe vaste, din care s-a oferit omenirii numai atât cât putea pricepe şi avea nevoie pentru avansarea ei.
Bietul savant de azi se străduieşte să ştie ce este eterul, cum este constituit atomul. Se zbate în ipoteze asupra vieţii, a constituţiei lui, dar nu va cunoaşte tainele vieţii decât în ziua în care îşi va ilumina fiinţa printr-o viaţă morală, corectă, conformă legilor divine – de blândeţe şi iubire pentru tot ce există în jurul său. Numai atunci spiritul său va lucra puternic prin cuirasa, prin învelişul său trupesc, şi va vedea cu ochii spiritului atomul mare cât roata plugului, îi va vedea constituţia, va înţelege viaţa şi evoluţia ei. Numai atunci când trupul său, când sistemul său cerebral va ajunge să vibreze ca şi atomul, savantul modern va ajunge să cunoască mai mult. Atunci nu va mai exista pentru el nici un mister privitor la atom. Va cunoaşte rând pe rând toate materiile invizibile, toate forţele ce lucrează asupra lor şi toate cauzele fenomenelor petrecute în natură.
Reducând totul la materia fizică şi la legile ce o stăpânesc, savantul de azi nu poate, tocmai datorită acestui materialism feroce, să se înalţe în sfere mai înalte, să cunoască materii, legi, forţe şi fiinţe mai subtile, decât cele cunoscute în jurul său din copilărie. În antichitate, cei dotaţi cu inteligenţă, cei pregătiţi de natură, se puneau sub conducerea unui mare preot, sfânt în conduita lui şi versat în cunoştinţe oculte şi ale naturii. Acesta, timp de 20-30 de ani, îi povăţuia pe discipoli, le descria şi arăta experimental tot ceea ce se referă la om şi natură, în tot acest timp discipolii, erau ţinuţi în locuri retrase, în plină natură, feriţi de influenţele lumii, de gândurile ei josnice, de pornirile ei pătimaşe, de influenţele ei magnetice. Somnul, alimentaţia, băile şi exerciţiile fizice, antrenamentele mentale şi rugăciunile, toate erau reprezentate şi executate cu
scrupulozitate. An de an, se dezvolta în ei vederea în lumea invizibilă şi auzul în lumea tăcerii, a celor fără glas.
Când discipolul dobândea aceste două instrumente de cercetare a naturii, dincolo de materia tangibilă şi analizabilă, marele guru, iniţiat sau preot, începea să-i descrie lumea fizică şi lumea hiperfizică. îi făcea cunoscută matematica, biologia, chimia şi aşa, rând pe rând, tot ce înconjoară pe om, natura întreagă. O dată intrat în stăpânirea lor, trecea la studiul forţelor şi materiilor superfizice, a materiilor eteriforme, a fiinţelor invizibile ochilor fizici. Când – după ani de zile – îşi însuşea întreg acest domeniu, trecea la cunoaşterea originii şi a creaţiei universurilor, a vieţii şi a tuturor fiinţelor.
După aceea îşi încheia cariera de discipol cu aflarea celor mai înalte cunoştinţe îngăduite unui muritor – noţiuni referitoare la Creatorul lumilor şi atributele Sale. Din ziua când a reuşit să-şi înfrâneze simţurile şi dorinţele, să-şi ordoneze gândurile, să respingă influenţele semenilor săi, el ieşea în lume, păşea-în mijlocul omenirii, devenea la rândul său o mare lumină spirituală.
De acum înainte, cunoscător a ceea ce există pe pământ şi în Ceruri, el poate să-şi lase trupul pe pat, la umbra unui copac, într-un loc retras, iar împreună cu o parte din sufletul său să iasă şi să se îndepărteze de trup, să se ridice în spaţiu, ca un nor nevăzut, şi acolo să vadă, să cerceteze, să audă şi să primească sfaturile marilor Lumini spirituale, înaltele entităţi spirituale diriguitoare ale evoluţiei lucrurilor şi fiinţelor de pe planeta noastră. În această fază, iniţiatul posedă puteri deosebite; poate face ceea ce omul numeşte „minuni”.
El se ridică în aer, merge pe suprafaţa apei, stă în mijlocul flăcărilor, se face invizibil, vindecă boli şi face o serie nesfârşită de fapte, pentru că ştie să mânuiască toate materiile, cunoaşte secretul legilor ce le guvernează, realizând – asemenea unui mic creator – orice doreşte. Vai lui dacă o va face din vanitate sau împotriva semenilor săi! Un asemenea om era privit – cum ar fi privit şi azi – ca un supraom, respectat de toţi. De la aceşti iniţiaţi au rămas până în zilele de azi ceea ce se mai cunoaşte, ca tradiţie, despre lumea superfizică.
Anumite fenomene şi activităţi spirituale sunt în mod greşit denumite „minuni” sau „fenomene paranormale”, ele fiind cât se poate de normale. Dacă în urmă cu câteva sute de ani i s-ar fi prezentat omului imaginea unui televizor, el ar fi spus că este vorba de ceva paranormal şi cu toate acestea televizorul este azi foarte normal chiar şi pentru cei mai neştiutori copii. Mai paranormal este faptul că deşi suntem creaţi de Tatăl şi vieţuim în creaţia Sa, ne sustragem mereu de a-I fi recunoscători şi de a ne considera adevăraţii Săi copii.

sursa Existența lumilor invizibile – Scarlat Demetrescu

Reclamă

Copiii noii ere: indigo și de cristal

Copiii Indigo se incarneaza pe Pamant de 100 de ani incoace. Primii oameni Indigo au fost pionieri si deschizatori de drumuri. Dupa al doilea razboi mondial, s-au nascut in numar semnificativ, si acestia sunt adultii Indigo de azi. Totusi in anii `70 s-a nascut un val mare de oameni Indigo astfel ca acum avem o intreaga generatie de oameni Indigo care acum sunt in jurul varstei de 40-50 de ani si care sunt pe cale a-si ocupa locurile ca leaderi spirituali in lume. Oamenii Indigo au continuat sa se nasca pana prin anul 2000, cu abilitati crescande si grade sofisticate de creativitate si tehnologie.
Copiii de Cristal au inceput sa apara pe planeta in jurul anului 2000, desi unii ii dateaza usor mai tarziu. Acestia sunt copii extrem de puternici, al caror scop principal este sa ne duca catre urmatorul nivel in evolutia noastra, si sa ne reveleze puterea noastra interioara si divinitatea noastra. Ei functioneaza ca o constiinta de grup mai degraba decat ca indivizi, si ei traiesc prin „Legea lui Unu” sau Constiinta Unitatii. Ei sunt o forta puternica pentru dragoste si pace pe planeta.

Adultii Indigo si de Cristal sunt formati din doua grupuri. In primul, sunt cei care s-au nascut Indigo si acum realizeaza tranzitia catre Cristal. Asta inseamna ca sufera o transformare fizica si spirituala care le trezeste constiinta „Cristica” sau „Cristalina” si ii leaga de copiii de cristal ca parte a undei evolutive a schimbarii. In cel de-al doilea grup intra cei care s-au nascut fara aceste calitati, dar le-au achizitionat sau sunt in curs de a le achizitiona prin propria lor stradanie si urmarirea cu staruinta a cararii spirituale. Da, asta inseamna ca toti avem potentialul de a deveni parte din grupul de inaltare al „ingerilor umani”.

Lucrul pe care cei mai multi oameni il observa la Copiii de Cristal sunt ochii lor, mari, patrunzatori si inteligenti peste varsta lor. Ochii lor iti retin privirea si te hipnotizeaza, in timp ce realizezi ca sufletul ti-e dezvelit ca sa-l poata copilul vedea. Probabil ca ati observat aceasta noua „semintie” de copii populand rapid planeta noastra. Ei sunt voiosi, incantatori si iertatori. Aceasta generatie de noi lucratori ai luminii, cu varste aproximativ intre 0 si 7 ani, sunt ca nici o alta generatie. Ideali in multe privinte, ei sunt indicatoarele pentru directia in care se indreapta omenirea … si este o directie buna!
Copiii mai in varsta (aproximativ intre 7 si 25 de ani), numiti „Copiii indigo”, impartasesc anumite caracteristici cu Copiii de Cristal. Ambele generatii sunt foarte senzitive si mediumnice, si au scopuri importante in viata. Principala diferenta este temperamentul lor. Cei Indigo au un spirit de razboinic, deoarece telul lor colectiv este sa zdrobeasca vechile sisteme care nu ne mai sunt de folos. Ei sunt aici sa anuleze sistemele guvernamentale, educationale si legale carora le lipseste integritatea. Pentru a atinge acest tel, ei au nevoie de temperament si determinare arzatoare.
Acei adulti care rezista schimbarii si care pretuiesc conformismul se poate sa-i inteleaga gresit pe cei Indigo. Adesea acestia sunt etichetati in mod gresit cu diagnostice psihiatrice cum ar fi Sindromul Atentiei Deficitare Hiperactive (SADH) sau Sindromul Atentiei Deficitare (SAD). Din pacate, atunci cand acestia sunt sub medicatie, persoanele Indigo isi pierd adesea senzitivitatea lor frumoasa, darurile spirituale si energia de luptator… In comparatie, Copiii de Cristal sunt binecuvantati si echilibrati temperamental. Sigur, si ei pot avea ocazional accese de furie, dar acesti copii sunt foarte iertatori si placuti. Cristalinii sunt generatia care beneficiaza de valvataia raspandita de cei Indigo. Mai intai, Copiii Indigo au condus cu sabia, taind orice lucru caruia ii lipsea integritatea. Apoi Copiii de Cristal au calcat pe cararea curatata, intr-o lume mai protejata si mult mai sigura.
Termenii „Indigo” si „Cristal” au fost dati acestor doua generatii deoarece ei descriu cu cea mai mare acuratete culorile aurei lor si modelele energetice. Copiii Indigo au o multitudine de albastru-indigo in aura lor. Aceasta este culoarea „chakrei celui de-al treilea ochi”, care reprezinta centrul energetic din creier localizat intre cele doua sprancene. Aceasta chakra regleaza clarvederea, sau abilitatea de a vedea energia, viziuni si spirite. Multi dintre copiii Indigo sunt clarvazatori.
Copiii de Cristal au aure opalescente, cu culori multiple minunate in tonuri pastelate. Aceasta generatie da dovada de asemenea de fascinatie pentru cristale si pietre …
Copiii Indigo pot simti lipsa de onestitate, asa cum un catel poate simti frica. Persoanele Indigo stiu cand sunt mintite, luate peste picioar sau manipulate. Si devreme ce scopul lor colectiv este sa ne plaseze intr-o lume noua, a integritatii, detectoarele interioare de minciuni ale celor Indigo sunt integrale. Asa cum am amintit mai devreme, acest spirit de razboinic este amenintator pentru unii adulti. Astfel ca, persoanele Indigo nu sunt capabile sa se conformeze situatiilor disfunctionale de acasa, de la serviciu sau de la scoala. Ei nu au abilitatea de a se disocia de sentimentele lor si sa pretinda ca totul e O.K. … numai in cazul in care sunt sub medicatie sau sedati.
Darurile spirituale innascute ale Copiilor de Cristal sunt de asemenea neintelese. Mai exact, abilitatile lor telepatice care-i determina sa inceapa sa vorbeasca mai tarziu.
In noua lume pe care persoanele Indigo o inaugureaza, vom fi cu totii mai constienti de gandurile si sentimentele noastre intuitive. Nu ne vom mai baza asa de mult pe cuvantul scris sau vorbit. Comunicarea va fi mai rapida, mai directa, si mai onesta, pentru ca va fi de la minte la minte. Deja, un numar tot mai mare dintre noi luam contact cu abilitatile noastre psihice. Interesul nostru pentru paranormal este tot timpul ridicat, acompaniat de carti, emisiuni televizate si filme pe aceasta tema.
Astfel ca, nu este surprinzator faptul ca generatia care urmeaza celei Indigo este incredibil e telepatica. Multi dintre Copiii de Cristal si-au amanat modelele de vorbire si nu este neobisnuit pentru ei sa astepte pana la 3 sau 4 ani sa inceapa vorbirea. Dar parintii imi spun ca nu ai nici o problema in a comunica cu copiii lor tacuti. Nici pe departe! Parintii se angajeaza intr-o comunicare minte-la-minte cu Copiii lor de Cristal. Si acestia folosesc o combinatie de telepatie, limbaj al semnelor propriu creat si sunete (inclusiv cantecul) pentru a se exprima.
Problema apare cand Cristalinii sunt catalogati de personalul medical si educational ca avand modele de vorbire „anormale”. Nu este o coincidenta faptul ca pe masura ce se nasc tot mai multi Cristalini, numarul de diagnostice de autism este tot mai mare.

Este adevarat ca, Copiii de Cristal sunt diferiti fata de alte generatii. Dar de ce trebuie sa patologizam aceste diferente? Daca copiii comunica cu succes acasa, si parintii nu declara nici o problema… atunci de ce sa incercam cream o problema? Criteriul de diagnostic pentru autism este destul de clar. El arata ca o persoana autista traieste in propria ei lume, si este deconectata de alti oameni. Persoana autista nu vorbeste din cauza unei indiferente fata de comunicarea cu altii.
Copiii de Cristal sunt chiar opusul. Ei sunt printre cei mai conectati, comunicativi, iubitori si lingusitori dintre oricare generatie. Ei sunt de asemenea destul de inzestrati cu daruri filozofice si spirituale. In plus ei arata un nivel fara precedent de bunatate si sensibilitate acestei lumi. Copiii de Cristal imbratiseaza spontan si sunt grijulii cu oamenii la nevoie. O persoana autista nu ar face asta!
SADH ar trebui sa insemne Atentie Formata intr-o Dimensiune Superioara. Aceasta ar descrie cu mai multa acuratete aceasta generatie. In acelasi ton, Copiii de Cristal nu justifica o eticheta de autism. Ei nu sunt autisti! Ei sunt ADMIRA-tistici!
Acesti copii sunt demni de admiratie, nu de etichetat cu disfunctii. Daca cineva este disfunctional, acelea sunt sistemele care nu se acomodeaza la evolutia continua a speciei umane. Daca ii injosim pe copii cu etichete, sau ii medicam pentru supunere, vom submina un dar trimis din ceruri. Vom zdrobi o civilizatie inainte ca ea sa aiba timp sa prinda radacini. Din fericire, exista multe solutii pozitive si alternative. Si acelasi cer care ne-a trimis Copiii de Cristal ii poate asista pe aceia dintre noi care sunt avocatii copiilor.

sursa.Doreen Virtue, Copiii Indigo si de Cristal

Reclamă