Răbdarea – o virtute.

Noi suntem în general nerăbdători deoarece ne gândim la viitor, aşteptând ceva sau dorind ca ceva să se petreacă exact aşa cum am vrea noi.

A fi răbdător înseamnă de fapt a fi prezent la ceea ce se petrece în momentul ACUM, trăindu-l plenar şi văzând semnele pe care ni le trimite viaţa şi care se pot afla chiar în faţa noastră.
În societatea noastră modernă răbdarea este adeseori văzută ca fiind ceva pasiv şi plictisitor. O cauză probabilă a acestei atitudini este importanţa care se acordă ambiţiei, realizărilor şi productivităţii. Atunci când lucrurile stau în calea acestora, avem tendinţa de a deveni nerăbdători. Totuşi, răbdarea nu este plictisitoare şi cu siguranţă ea nu este pasivă; este o calitate activă care denotă putere interioară şi o înţelegere mai profundă a realităţii.

Ca orice virtute, răbdarea trebuie să fie practicată pentru a fi îmbunătăţită. De fiecare dată când suntem capabili să rămânem calmi şi să nu ne supărăm atunci când suntem forţaţi să aşteptăm sau să tolerăm ceva ce nu ne place, noi întărim şi amplificăm această calitate a răbdării în fiinţa noastră. Păstrând în minte acest lucru, noi putem practica răbdarea în multe situaţii de viaţă, de la circumstanţe triviale, cum ar fi aşteptarea autobuzului atunci când acesta întârzie sau aşteptarea la rând la caseria unui supermarket, până la situaţii mai profunde cum ar fi să fim răbdători cu cei pe care îi iubim sau să aşteptăm luni sau chiar ani de zile rezultatele practicii noastre spirituale. Oportunitatea de a practica răbdarea ne este oferită în fiecare situaţie, până când ajungem la punctul în care suntem capabili de a face faţă oricărei conjuncturi, fiind pe deplin conştienţi în acele momente că primim exact ceea ce merităm şi că într-o schemă mai largă a lucrurilor, totul se petrece aşa cum trebuie să se petreacă.

Radu Drăgan

Reclamă

Eliberare……..

Pentru ca o ființă umană să se dezvolte armonios nu are nevoie decât decât de câteva trăiri pozitive IUBIRE ,COMPASIUNE,BUCURIE,CREDINȚĂ.
Toate celelalte trebuie eliberate.Citiți acest rânduri până la capăt și veți vedea în câte din cele negative vă regăsiți și le-ați simțit odată în viață . Ele sunt create de om de-a lungul existenței. Încercați să va imaginați viața fără ele și trageți singuri o concluzie.
Acest exercițiu este în primul rând un exercițiu de răbdare.Răbdarea stă la baza tuturor lucrurilor bune.

Eliberez toată agresivitatea şi autoagresivitatea.

Eliberez toată trufia, aroganţa, sfidarea, furia, frustrarea şi rutina.

Eliberez toată neiubirea, nelumina, nearmonia, neiertarea, necredinţa, falsitatea, amânarea, egoismul.

Eliberez toate cauzele sărăciei: frică, ruşine, vinovăţie şi energii datorate şi toate jurămintele de sărăcie de la facere până ACUM..

Eliberez toată agitaţia, grijile, temerile, sperieturile, spaimele, graba, stresul, controlul, judecăţile de sine şi ale semenilor şi alergiile.

Eliberez toată persecuţia, perversitatea, prostituţia de orice fel, promiscuitatea, iluziile minţii, iluziile timpului care ucide.

Eliberez toate conflictele, luptele, cruzimea, tortura, abuzurile, protestle, violul, ura, certurile, teroarea, mânia, supărările, tirania.

Eliberez toată corupţia, mita, batjocura, haosul, dispreţul, vandalismul, minciunile, demagogia, bârfele, abuzul, excesele.

Eliberez toate stările de inferioritate, de victimă, de zădărnicie, de nelinişte, de abandon, de ratare, starea că nu sunt bun de nimic, că nu fac faţă vieţii, de slugă, de neputinţă, umilinţă, înveninare şi ranchiună.

Eliberez toată dualitatea, traume, răni, regrete, manipulare, laşitate, trădare, timiditate, emoţii, datorii, neîmpliniri de orice fel, suferinţă, durere tristeţe şi compromisuri.

Eliberez toată hoţia, laşitatea, lăcomia, zgârcenia, credinţe vechi, nemernicia, superstiţii, prejudecăţi, încătuşare, superficialitate, îngâmfare, răutate, mofturi,linguşire, măşti, prefăcătorii, căinţă, vicii din toate punctele de vedere, depresie şi atacuri de panică.

Eliberez toate blestemele, făcăturile, legăturile, magiile, vrăjile, farmecele, agresiunile de orice fel, gândurile negre, înjurăturile, toate energiile malefice şi entităţile malefice, toţi demonii, vulgaritatea.

Eliberez toată negativitatea din mine de la Facere până acum şi tot ce mă opreşte să fiu unime în lumină, sferă liberă.

Eliberez starea de a fi ocupat şi tot ce mă opreşte să-mi folosesc la maximum toate capacităţile şi capabilităţile pe care le am în această viaţă din toate punctele de vedere.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să-mi folosesc la maximum toate harurile şi darurile divine hărăzite mie pentru această viaţă!

Eliberez toate dezechilibrele din mine şi în special cele dintre energiile masculine şi feminine.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să fiu eu însumi, să fiu autentic şi să-mi asum responsabilitatea totală pentru mine.

Eliberez toate programele de autodistrugere, de invadare, dirijare, bruiaj şi control al creierului, de hipnoză, de incitare la autodistrugere şi sinucidere, toate programele de depresie şi atacuri de panică, psihoze şi angoase, indiferent cum au fost produse sau induse de către oricine şi în orice scopuri.

Eliberez toate cauzele arestărilor, infracţiunilor, contravenţiilor şi tot ce mă determină să încalc legile pământeşti, morale, ale universului şi cele spirituale, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, cu voie sau fără voie.

Eliberez toată nelibertatea, încătuşarea, îndoielile, reaua-voinţă, nesimţirea, încăpăţânarea, şmecheria, violenţa, nesiguranţa, suspiciunile, energiile reziduale şi meteodependenţa.

Eliberez toate cauzele prin care atrag radiaţii, de orice natură ar fi ele, prin antene GSM, telefoane mobile, computere, aparatură electrocasnică, radiaţii chimice, biologice şi altele.

Eliberez efectele negative ale radiaţiilor şi toată agresiunea asupra vieţii, a oamenilor, a solului, a apelor, a aerului, a vegetaţiei, a animalelor, sub orice formă, inclusiv prin substanţe chimice toxice.

Eliberez toate cauzele care determină sacrificarea mieilor, animalelor în masă şi individual şi toate efectele negative cauzate de sacrificarea animalelor, precum şi carmele şi energiile produse.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să trec din stadiul de animal care se hrăneşte cu alte animale.

Eliberez toate cauzele prin care brutalizez animalele, le sacrific, le consum.

Eliberez toată înşelătoria, falsurile, escrocheriile, cămătăria şi discriminarea.

Eliberez toate abuzurile care mi se fac prin taxe, impozite, preţuri, deprecierea monedei naţionale şi toate cauzele abuzurilor conştiente şi inconştiente.

Eliberez toate cauzele care duc la scăderea nivelulu de trai, umilinţe, dispreţ, desconsiderare, sărăcire, disperare, şovinism.

Eliberez toată dezordinea, delăsarea, lenea, nechibzuinţa, fărădelegea, necredinţa, jaful.

Eliberez toate cauzele care mă determină să pun intersul personal înaintea celui divin.

Eliberez toate cauzele dezbinării şi a efectelor ei în toate relaţiile mele.

Eliberez toată nepriceperea, lipsa de iniţiativă, de prosperitate, de performanţe.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să devin un exemplu demn de urmat pentru întreaga umanitate din toate punctele de vedere.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să conştientizez toată cunoaşterea de la Facere până Acum.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să fiu stăpân în manifestare a energiilor şi materiei.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să am conştientizare totală de sine.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să am neclintire în nemurire şi nemurire în neclintire.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să mă împac cu mine însumi şi să fac ascultare totală de Divinitate.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să TAC şi Dumnezeu să vorbească prin mine.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să ajung înger uman, maestru înălţat de dimensiunea 5D.

Eliberez toate bolile şi toate handicapurile din mine.

Eliberez toate energiile înţepenite din mine.

Eliberez toate energiile de care nu mai am nevoie în această viaţă şi toate regretele trecutului.

Eliberez toate blocajele energetice din mine.

Eliberez toate regretele trecutului.

Eliberez toate carmele, de la Facere şi până acum. Acum se încheie ciclul carmic, nimic nu mai am de plătit, indiferent câte vieţi mai vin aici, pe Pământ, absolut, dar absolut nimic, niciodată nu mai am nimic de plătit.

Eliberez toate suferinţele şi toate durerile, tristeţea şi toate legăturile până la al şaptelea neam.

Eliberez toate fricile din mine: frica de viitor, frica de sărăcie, frica de critică, frica de boală, frica de moarte, frica de pierderea fiinţei iubite, frica de înălţime, frica de întuneric, frica de fenomenele naturii: de ploaie, fulger, trăznet, tunet, frica de apă, frica de înec, frica de semenii noştri, de oamenii, de public, de aglomeraţie, frica de a fi prădat, furat, frica de agresiune, frica de animale, frica de organele de control, frica de autorităţi, frica de singurătate, frica de bătrâneţe, frica de examene, frica să nu pot duce la îndeplinire sarcinile pe care le am în această viaţă, frica de adversari, frica de duşmani, frica că nu mă ridic la pretenţiile partenerului meu din toate punctele de vedere, frica că nu sunt, nu fac şi nu am ceea ce ar trebui, frica de zădărnicie, frica de energiile malefice, frica de superstiţii, frica de blesteme şi vrăji, frica de morţi, frica de spirite, frica de cimitire, frica de a avea iniţiative, frica de nou, frica de singurătate, de neputinţă şi sărăcie la bătrâneţe, frica de examene ale vieţii, frica de întâlniri, frica că nu sunt suficient de bun, suficient de înalt, frica de a-mi satisface partenerul din toate punctele de vedere, frica de pierdere, frica de soţ sau soţie, frica de puşcărie, frica că nu fac faţă concurenţei, frica de cutremure, inundaţii, grindină, secetă, vânturi puternice, furtuni, tornade, frica de calculator şi de toate aparatele electrice.

Eliberez toate emoţiile şi toate blocajele emoţionale, superstiţii şi prejudecăţi.

Eliberez toate rănile trecute şi prezente.

Eliberez toate angoasele, reziduurile, îndoielile, încăpăţânarea şi insuccesele.

Eliberez toate reziduurile.

Elibera toate îndoielile.

Eliberez toată încăpăţânarea.

Eliberez te orgoliile, toate lipsurile, toate blocajele.

Eliberez toate energiile înţepenite din mine, din toate părţile corpului meu, din cap, din creier, din dinţi, din ochi, din urechi, din gât, din toate organele interne, din membrele superioare şi inferioare, din piele şi din toate celulele corpului meu.

Eliberez toate stările: de inferioritate, de victimă, de slugărnicie şi servilism, de hipnoză, de sărăcie, de neputinţă, de dependenţă.

Eliberez toate energiile malefice, toate răutăţile din mine şi toate ataşamentele.

Eliberez toate blocajele care mă opresc să am credinţă în Divinitate, să am credinţă în mine, în tot ceea ce am de împlinit, ca şi cum s-ar fi împlinit deja.

Eliberez toate promisiunile, toate făgăduielile, toate jurămintele şi toate legămintele, toate obligaţiile, toate sarcinile şi toate angajamentele, indiferent cum s-au făcut de la Facere până acum, cu voie sau fără voie, prin constrângere, conştient sau inconştient, sub formă scrisă sau verbală, oficial sau neoficial şi din toate punctele de vedere de la Facere până ACUM pentru a fi cu adevărat LIBER şi INDEPENDENT, adică LIBERTATE MAXIMĂ ABSOLUTĂ ÎN VID TOTAL, ACUM ŞI AICI..

Eliberez toate înşelăciunile, toate minciunile, toate umilinţele.

Eliberez toată gelozia şi toată invidia, toate nereuşitele şi toate dezechilibrele.

Eliberez toată prostituţia din mine şi toate fanteziile sexuale.

Eliberez energiile distructive, demolatoare şi devastatoare ale lui Azura Tamu şi din toate punctele de vedere.

Eliberez toată încătuşarea şi tot zbuciumul.

Eliberez toate blocajele pentru ca să mă împac cu mine însumi şi cu corpul meu, cu divinitatea şi umanitatea.

Eliberez toate blocajele pentru a-mi activa total creierul şi ADN-ul şi a-mi creşte la maximum imunitatea.

Eliberez toate Seminţele Destinului şi toate nepotrivirile.

Eliberez toate reţelele energetice vechi din viaţa mea.

Eliberez toate blocajele pentru ca să permit corpului meu fizic să se elibereze total, din toate punctele de vedere. Eliberez toate blocajele pentru a deveni o fiinţă liberă şi independentă, armonioasă şi echilibrată, să trăiesc în bucurie, fericire şi abundenţă, în demnitate şi prestanţă, în împlinire totală.

Eliberez toate relaţiile nepotrivite şi relaţiile nepotrivite din viaţa mea, cu soţul sau soţia, cu copiii, cu rudele, cu părinţii, cu şefii sau cu subalternii, cu toţi semenii mei.

Eliberez toate legăturile nepotrivite de la Facere până acum cu toţi pe care i-am cunoscut în această viaţă, chiar dacă sunt decedaţi.

Eliberez toate blocajele care mă opresc să-mi reclădesc, regenerez, întineresc şi înfloresc corpul fizic.

Eliberez toate obstacolele pentru a-mi accelera la maximum procesul de întinerire şi a-mi reduce la minimum procesul de îmbătrânire.

Eliberez toate obstacolele pentru a ajunge eu însumi – înger uman.

Eliberez toate obstacolele care mă blochează ca abundenţa financiară să intre în viaţa mea.

Eliberez toate obsesiile şi insatisfacţiile din viaţa mea.

Eliberez toată lipsa de ofensivă, de iniţiativă şi de acţiune.

Eliberez toată lenea, comoditatea, inacţiunea, toată lipsa de vlagă şi delăsarea.

Eliberez toate blocajele care mă opresc să am o mentalitate sigură, de învingător.

Eliberez toate blocajele pentru ca în viaţa mea să intre partenerul sau partenera cea mai potrivită din toate punctele de vedere.

Eliberez toate blocajele pentru a-mi dezlega căsătoria şi a-mi întemeia o familie.

Eliberez toate blocajele pentru a da naştere la copii, atâţia câţi îmi doresc.

Eliberez toate blocajele pentru a depune pe mine kilogramele care îmi lipsesc din greutatea corporală pentru a ajunge la greutatea normală, după vârstă şi înălţime.

Eliberez toate blocajele pentru a avea o talie de vis şi a fi frumoasă.

Eliberez toate blocajele pentru a trăi în lux, confort şi eleganţă, oriunde m-aş afla, în plăceri şi satisfacţii depline.

Eliberez toate blocajele pentru ca viaţa mea să fie o adevărată sărbătoare în fiecare clipă a vieţii mele, să trăiesc starea de iubire divină.

Eliberez toate blocajele pentru a fi SUVERAN, adică a avea independenţă totală, creaţie totală şi împuternicire totală.

Eliberez toate limitele din mine, toate comportamentele nedemne, din toate punctele de vedere.

Eliberez toată chelia şi toate cauzele pentru care mi-a căzut părul de pe cap.

Eliberez toată inconsecvenţa şi toate nepotrivirile din mine şi toate nelămuririle.

Eliberez toate tainele deţinute de mine care nu sunt în Şi din iubire de Dumnezeu.

Eliberez toată batjocura şi toate poverile şi greutăţile vieţii.

Eliberez toate blocajele care mă ţin, sub orice formă în energia veche.

Eliberez toată lăcomia, toate exagerările şi toată stinghereala.

Eliberez toată ticăloşia, toată nesimţirea, tot cinismul şi toată nevrednicia.

Eliberez toate reţinerile de toate felurile, toată lipsa de ofensivă, de iniţiativă şi de acţiune.

Eliberez toate tendinţele şi toate dorinţele de a consuma droguri sau alte substanţe asemănătoare.

Eliberez tot egoismul din mine şi toată duritatea şi toată nepăsarea faţă de mine, de viaţa mea, de familia mea, de comunitatea în care trăiesc, de glia străbună şi identitatea naţională.

Eliberez toată teama din mine, teamă că îmi pierd slujba şi nu o să am din ce să trăiesc, eu şi familia mea, teama de tot ce mă înconjoară.

Eliberez toată jena şi ruşinea şi reţinerile de a-i întreba pe cei care mă slujesc sau care îmi sunt angajaţi despre îndeplinirea sarcinilor pe care le au conform înţelegerilor făcute şi pentru care sunt plătiţi, precum şi jena, ruşinea şi reţinerile de a-i lua la întrebări pe cei a căror superior sunt, şi care îmi sunt subordonaţi şi pe care eu îi plătesc prin salarii şi alte drepturi, despre integritatea averii mele pe care ei o gestionează, pur şi simplu, eliberez toate blocajele care mă opresc, care mă blochează să-i iau la întrebări despre lipsurile din gestiune, despre neîndeplinirea sarcinilor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă.

Eliberez toate blocajele pentru ca job-ul meu să fie acelaşi cu misiunea mea aici şi acum pe Pământ.

Eliberez toate obiceiurile proaste şi comportamentele nedemne.

Eliberez toată lipsa de demnitate, de fermitate, de victorii, în fiecare situaţie din viaţă.

Eliberez toate kilogramele în plus pe care le am şi toate cauzele care au dus la acumularea acestora.

Eliberez toate incertitudinile, toată neîncrederea şi toată nesiguranţa, loialitate, vulnerabilitate.

Eliberez toată starea de boală închipuită, de ipohondrie.

Eliberez toate mofturile şi toată dezordinea şi indisciplina din viaţa mea.

Eliberez lipsa de scrupule, de blândeţe şi de tandreţe.

Eliberez toată plictiseala şi toată dezorientarea din mine.

Eliberez toate blocajele pentru a fi sănătos, armonizat, vindecat şi echilibrat din toate punctele de vedere.

Eliberez toate blocajele pentru a avea tărie, forţă şi putere inepuizabile şi integritate totală din toate punctele de vedere.

Eliberez toată scleroza şi lipsa de discernământ.

Eliberez toate blocajele minţii şi imposibilitatea de a memora, de a judeca, de a reţine tot ce am studiat şi de a reda.

Eliberez „boala vitezei” pe care o am în timpul conducerii autoturismului.

Eliberez lipsa de comunicare totală sau parţială, de atenţie şi conştientizare totală.

Eliberez toate dereglările pe care le am de orice natură ar fi ele, toate dezechilibrele.

Eliberez toată starea de agitaţie şi de nelinişte în care mă aflu şi toată nemernicia.

Eliberez toată teroarea şi toate energiile care mă terorizează, din toate punctele de vedere.

Eliberez toate afecţiunile pe care le am şi toate lipsurile şi inclusiv lipsa apetitului sexual.

Eliberez toate cauzele şi toate blocajele şi absolut tot ceea ce mă opreşte să fiu eu însumi, să permit binele cel mai înalt din toate punctele de vedere, să manifest în permanenţă EU SUNT CEEA CE SUNT, nu întreb pe nimeni şi nu cer nimănui nimic

Reclamă

CELE 12 CATEGORII DE PROBLEME SUFLETEŞTI

Toate problemele pe care le are o persoană de-a lungul vieţii, intră în 12 categorii mari.
Nu putem rezolva problemele utilizând același mod de gândire cu care le-am creat .  Albert Einstein

  1. Lipsa iubirii necondiționate
  2. Lipsa iertarii
  3. Lipsa credinței
  4. Dăruire contra dorință
  5. Bucurie contra tristeţe
  6. Linişte contra zgomot interior
  7. Răbdare contra nerăbdare
  8. Bunăvoinţă contra reavoință
  9. Bunătate contra răutate
  10. Încredere contra neîncredere
  11. Simplitate contra egou
  12. Autocontrol contra lipsa controlului.

Ordinea în care se pot rezolva toate aceste probleme este o provocare care rămâne la latitudinea fiecăruia.

Dar putem observa că de la 12 la 4 avem posibilitatea de a alege între bine și rău ,dacă ajungem la credință ,iertarea și iubirea necondiționată vin de la sine ,și după credință nu mai există alegeri .Eu vă urez spor la treabă.

Reclamă

Legile de bază ale Universului.

1. Legea Unitătii – Totul este interconectat si provine din aceeasi sursă. Cunoscută si ca
Legea Energiei. Citat din Viziune despre Ramala: „Este întelept acel suflet care
recunoaste că toată Umanitatea este, într-adevăr, parte a marelui tot unic, că fiecare
fiintă umană poate fi considerată ca o celulă individuală din creierul cosmic al Creatorului
vostru. Este adevărat că nu există separare, decât acolo unde Umanitatea alege să o
trăiască.
Asadar, una dintre marile lectii ale vietii fizice este aceea de a vă ridica deasupra
acestei separări aparente, de a vedea că este „aparentă” si de a învăta că sunteti cu
adevărat una cu Creatorul vostru – nu numai în Fiinta voastră fizică, ci si în Fiinta
voastră spirituală.
Nu există separare, în această lume fizică, între voi si Dumnezeul vostru. Lumea
aceasta este Dumnezeul vostru. Dumnezeul vostru este această lume. Voi trăiti în
Dumnezeul vostru si sunteti, de fapt, o parte din El, la fel cum un aspect al Dumnezeului
vostru trăieste în voi si este de fapt, o parte din voi. Asadar, cel mare este găsit în cel
mic, care se găseste, la rândul lui, în cel mare”.

2. Legea împlinirii – Citatele si referirile următoare sunt din cartea Voi sunteti
Dumnezei, de Annalee Skarin: „Există o lege stabilită, în mod irevocabil, în cer, înainte
de facerea Pământului, pe baza căreia sunt afirmate toate binecuvântările; iar dacă noi
primim binecuvântarea de la Dumnezeu, aceasta se întâmplă datorită respectării acestei
Legi”.
Această Lege este cunoscută ca Legea Producerii sau Legea Creatiei. După cum
vei semăna, asa vei culege. Plantează sământa si culege recolta. Fiecare gând are
puterea de a crea realitatea si, după cum vei judeca, asa vei fi judecat.
Această lege a împlinirii se ocupă de puterea gândurilor si a cuvintelor, unde
gândurile sunt semintele, iar atunci când sunt cuplate cu emotiile, produc o vibratie vie
care aduce rezultate, în functie de felul gândului. Dorinta este căldura care generează
sământa si îi dă putere să se manifeste – puterea creatiei. Legea este adevărată si
eternă si indiferent de ceea ce ne dorim noi, dacă plantăm semintele (gândurile) si
îndepărtăm buruienile (îndoiala si frica), vom obtine rezultate.
Atunci când ne pregătim mintile, fără frică si fără griji, pentru lucruri mari – de
lucruri mari vom avea parte. Puterea de a guverna ceea ce ne înconjoară si de a construi
perfect se află în mâinile noastre. Este puterea gândului, care e o putere Dumnezeiască”.

3. Legea Cauzei si Efectului – Cunoscută si sub numele de Karma, această Lege
asigură o re-echilibrare a energiei în bazinul cosmic de energie – unde pentru fiecare
actiune trebuie să fie o reactiune egală si de sens opus. Această Lege se aplică actiunilor
tuturor Fiintelor. Karma a fost deseori privită ca o judecată: orice dai, vei primi înapoi, ca
si cum ai fi pedepsit. Cu toate acestea, nu e vorba decât de un schimb de energie: orice
energie este eliberată (trimisă) de către o fiintă, aceasta va atrage particule
asemănătoare si va ricosa înapoi. Energia se dilată si se contractă, astfel că, dacă se
emite energie de o natură negativă, atunci aceasta se va contracta înapoi către sursa sa
de transmisie, ca un răspuns la dilatarea initială si va aduce cu ea negativitate. Acelasi
lucru este valabil si pentru energia pozitivă.

4. Legea Schimbării si a Transmutării – Fiecare conditie poate fi transmutată si totul
se schimbă permanent. Singurul lucru constant din univers este indestructibilitatea
energiei si forma sa schimbătoare.
Aceasta este cunoscută si ca Legea Alchimiei – fiecare conditie din viată poate fi
transmutată în slavă si făcută divin de frumoasă, indiferent care este acea conditiei.
Dacă o acceptăm, o binecuvântăm, Îi multumim lui Dumnezeu pentru ea, sau suntem
„multumiti în toate cele”, putem transmuta până si conditiile si experientele amare si
dureroase ale vietii în frumusete spirituală, prin această lege perfectă si exactă. De
asemenea, putem primi puterea de a transmuta dorintele si visele noastre spirituale, în
manifestare materială tangibilă.
Această lege nu dă gres niciodată si include legea spirituală a schimbării si
transmutării, precum si legile si elementele materiale. Această alchimie este puterea lui
Dumnezeu în actiune, care e eternă, neschimbată si aduce rezultate exacte.
Annalee Skarin spune: „Legea Chimiei Spirituale este legea care transmută toate
conditiile, toate vibratiile, tot întunericul, în frumusete, muzică si lumină. Fiinta trebuie
să învete să vorbească limbajul Îngerilor, sau să vorbească „în graiuri noi”. Trebuie să
învete să vorbească din suflet si niciodată din buze, sau chiar din minte. Cel care
vorbeste din buze, pălăvrăgeste. Cel care vorbeste dintr-o minte goală, adaugă confuzie
în discordie. Cel care vorbeste dintr-o minte plină, hrăneste mintile oamenilor. Cel care
vorbeste din inimă, câstigă încrederea omenirii. Dar cel care vorbeste din suflet, vindecă
rănile lumii si hrăneste suflete înfometate ale oamenilor. El poate usca lacrimile de
agonie si chin. El poate aduce lumină, deoarece el poartă lumină. Limbajul sufletului este
limbaj „sacru” si e cel mai frumos …. El poate aduce numai binecuvântarea slavei,
deoarece este limbajul sferelor eterne si limbajul Zeilor. Este darul Spiritului, cunoscut ca
„noile graiuri”…. Puterea transmutării este puterea de a intra în contact cu centrul
sufletului, prin inimă. Această metodă singură păstrează în sine puterea împlinirii si a
perfectiunii”.

5. Legea Echilibrului – Integrarea polaritătilor. Termenul „polaritate” înseamnă forte
opuse între care nu există competitie. Fortele se deplasează colectiv spre un obiectiv
armonizat, acesta având ca rezultat cresterea. Dualitatea înseamnă forte de energie
opuse care au preluat o personalitate si, astfel, devenind competitive, actionând una
împotriva celeilalte prin judecată si competitie, creând în felul acesta ego-ul, ca parte a
personalitătii încarnate. Noi trăim într-un plan al dualitătii si trebuie să exersăm Legea
Echilibrului pentru a crea o polaritate de energii masculine/feminine, pozitive/negative,
pentru obtinerea armoniei si a integrării. Legea Echilibrului, atunci când este integrată în
Fiinta noastră, e unul dintre primii pasi către iluminare.

6. Legea Manifestării – Ne permite să ne manifestăm dorintele si nevoile, atunci când
intentia este pentru cel mai înalt bine al nostru, dar si al celorlalti. Hotărâti ce doriti,
afirmati clar, uitati de ea si considerati că s-a rezolvat. Nu vă îndoiti! Capacitatea noastră
de a ne manifesta dorintele în realitatea fizică este garantată, atunci când suntem în
aliniere sincronă cu Vointa Divină si nu avem în memoria celulară tipare interne de
sabotaj care să functioneze.

7. Legea Sincronizării – A fi în locul potrivit la timpul potrivit. Acordarea perfectă si
alinierea perfectă, acolo unde totul decurge magic si armonios. Această Lege este
cunoscută si ca Legea Gratiei, care afirmă că, atunci când Fiintele sunt aliniate perfect,
ele vor fi în perfectă concordantă cu perfectiunea divină a lui Dumnezeu – deoarece
Dumnezeu se manifestă în viata lor.

8. Legea Discernământului – Cunoscută si ca Legea Diferentierii, această lege are
de-a face cu faptul de a fi complet în armonie cu ceea ce reprezintă următoarea etapă în
evolutia noastră personală. Acest concept a fost discutat în detaliu în capitolul despre
discernământ.

9. Legea Iertării – Aceasta se referă la plătirea datoriilor karmice, la re-echilibrarea
energiei de către cei care au creat dezechilibrul de energie. Ea aduce iertare de sine si a
altora, deoarece nici o vindecare nu este posibilă fără iertare.

10. Legea Rezonantei – Energiile asemănătoare atrag particule asemănătoare, datorită
câmpurilor lor electromagnetice; astfel, orice trimitem în exterior, ca gând, cuvânt sau
actiune, este amplificat si returnat către noi.

11. Legea Perfectiunii – Totul este perfect, în starea sa Divină.

12. Legea Creativă a Afirmatiei Divine – Puterea gândului si a cuvintelor, care afirmă
că sunteti ceea ce credeti că sunteti voi sau realitatea voastră. După cum credeti, asa
veti fi.

13. Legea Compensării – Ordinea prin care fiinta primeste doar recompensă. Această
lege este Universală si nu se supune cererilor personale. Este asociată cu Legea Cauzei si
a Efectului si cu Legea Creativitătii si e aplicată în relatie directă cu alegerea individuală
în privinta actiunii.

14. Legea Asimilării – Nu permite ca în corpul nostru să fie construite particule pe care
noi, ca spirite, nu le-am asimilat si nu ni le-am supus.

15. Legea Adaptării – Legea de a permite si de a curge usor, împreună cu singurul
lucru constant din Univers – natura schimbătoare a energiei, care se exprimă pe sine în
multe forme diferite. Noi trebuie să fim flexibili, deoarece schimbarea aduce evolutie.
Deschizându-ne si permitând celei mai pure energii să curgă nestingherit prin fiinta
noastră, vom avea parte de mare bucurie si echilibru, pe măsură ce ne acordăm la puteri
superioare. Acordarea câmpurilor noastre de energie pentru a accepta numai energia cea
mai pură, va mări la maximum această experientă.

16. Legea Cauzalitătii – Lucrează în armonie cu stelele, astfel ca o fiintă să se nască
într-un moment în care pozitia corpurilor ceresti din sistemul solar îi va oferi conditiile
necesare pentru a progresa în scoala vietii. Această lege acoperă stiinta Astrologiei, care
ne influentează viata conform alegerii semnului sub care ne nastem si a momentului
nasterii.

17. Legea Evolutiei si a Renasterii – Un proces lent de dezvoltare, desfăsurat cu
stăruintă fermă prin întrupări repetate în forme cu eficientă sporită, prin care, în timp,
toti sunt adusi la un nivel de splendoare spirituală, prin recunoasterea Sursei si a
adevăratei identităti. Cunoscută de asemenea si ca Legea Periodicitătii.

18. Legea Analogiei – „Cunoaste-te pe tine însuti”. Ea permite unei fiinte să ajungă la o
întelegere a Fortei lui Dumnezeu din ea însăsi si din univers, prin întelegerea tuturor
aspectelor din propria fiintă.

19. Legea Dualitătii – Atunci când o fiintă este conectată constient la Sursă, sau este
„iluminată”, se află deasupra acestei legi si nu e afectată de ea. Până în acel moment,
această lege afectează polaritatea energiei.

20. Legea Mintii – În timp ce Spiritul este Realitatea Absolută, mintea este mediul prin
care Spiritul lucrează, prin care creatia apare în formă fizică în acest plan. Legea Mintii
afirmă că, după cum crezi, asa va fi. Aceasta înseamnă că, la acest nivel, convingerile
omului influentează si creează realitatea sa. „Legea Mintii este suma convingerilor
omului”. Ann si Peter Meyer se referă în detaliu la această lege, în cartea lor, A Fi un
Crist, si de asemenea am acoperit-o în detaliu în capitolele anterioare.

21. Legea Respectului – Această lege respectă dreptul individului de a căuta Adevărul
Universal si Întelepciunea Divină, de o manieră care aduce bucurie propriei inimi, cu
conditia ca fiinta să respecte, la rândul său, întreaga viată.
22. Legea Universală – Legea Universală spune că toată cunoasterea si constienta,
toate lucrurile vii – sau, pe scurt, că întreaga viată contine acea vitalitate, acea putere
de a aduna din sine toate lucrurile necesare pentru a-i asigura evolutia si înflorirea.

23. Legea Iubirii – Legea iubirii este acea Lege care pune bunăstarea, grija si
preocuparea pentru ceilalti, mai presus de cea pentru sine. Legea Iubirii este acea
afinitate cu toate fortele pe care omenirea le poate considera ca fiind pozitive.

24. Legea Îndurării – Legea îndurării este acea lege care permite fiintei să ierte toate
greselile, să-i ierti, în mod egal, pe cei care gresesc împotriva ta, după cum si tu gresesti
împotriva lor. Aceasta înseamnă să fii îndurător. Legea îndurării este înrudită cu Legea
Iubirii si dacă ne vom supune legii Îndurării, nu vor mai putea fi greseli în lume.

25. Legea Recunostintei – Legea Recunostintei este guvernată de legea rezonantei.
Conform acestei legi, cu cât ne exprimăm mai mult recunostinta pentru lucrurile de care
ne bucurăm în viată, cu atât mai mult vom atrage către noi lucruri pentru care să fim
recunoscători.

26. Legea Răbdării – Legea Răbdării afirmă că toate lucrurile au timpul lor. Întrucât tot
ce se desfăsoară în cadrul Planului Divin se întâmplă si în momentul ales de Divin,
răbdarea devine o calitate prin care fiinta întelege că o concentrare conectată la Sursă va
face, în cele din urmă, ca toate gândurile, cuvintele, actiunile să se realizeze cu
exactitate. În jocul Vointei Divine, fiinta devine constientă că ceea ce nu se realizează
imediat, nu este menit să se întâmple în acel moment.

27. Lege Exemplului – Lege Exemplului afirmă că cea mai puternică fortă a schimbării
se va manifesta la fiecare fiintă care „actionează după cum vorbeste”. Ea afirmă că orice
persoană, concept sau lucru pot servi drept exemplu care să fie urmat de altii. Cei care
au servit ca exemple în dăruirea iubirii, ajutorului si în împărtăsirea părtilor lor cele mai
bune, au contribuit la aducerea libertătii, a bucuriei, a frumusetii si păcii în acest plan.
Fiintele care îsi doresc o lume mai bună, sunt încurajate să-si trăiască propriul adevăr, în
fiecare moment al fiecărei zile, într-un mod care respectă întreaga viată.

28. Legea Tolerantei – E asociată cu Legea Respectului. Este o Lege care ne inspiră să
recunoastem divinitatea în tot. Această recunoastere ne situează dincolo de judecata si
separarea care vin din prejudecătile de rasă, religie, cultură, credintă, vârstă sau gen.

Fragment din „În Rezonantă”   by Jasmuheen

Reclamă