Somnul și liniștea sufletului

Somnul este un exemplu perfect de combinație între disciplină și grație.

Tu nu te poți face singur să dormi. Nu poți obliga corpul să doarmă fără a avea un motiv întemeiat , o oboseală manifestă, consumul anumitor medicamente sau alti stimuli externi. Somnul este un act de predare. Este o declarație de încredere.

Nu putem face noi înșine să ne producem somnul, dar putem crea condițiile necesare pentru un somn liniștit.

Cum se ajunge la starea de somn conștient fără stimuli externi?

Ei bine,fiecare persoană este diferită și fiecare situație are propriile provocări. Obținerea stării de somn a corpului tău necesita unele încercări care probabil vor da unele stări de eroare, dar ca să ai parte de un somn conștient și relaxat ,cu vise plăcute care să ți le și aduci aminte ,există câteva acțiuni preparatorii care trebuie făcute sau evitate pentru a crește calitatea somnului.

În primul rând ora de culcare ar fi ideal să fie aceeași în fiecare zi,în al doilea rând, o muzică liniștitoare contribuie foarte mult la starea în care vei adormi. Multă lume consideră că somnul este modul în care te odihnești cel mai bine. E adevărat pe undeva ,dar somnul odihnește numai trupul și mentalul, zbuciumurile sufletești nu se vindecă prin somn. Una din lucrurile cele mai importante care trebuie făcute înainte de culcare este să îți liniștești sufletul.

Un remember asupra activității din ziua care a trecut ,mai ales asupra trăirilor de care ai avut parte ,și mai ales cele care au avut un impact negativ asupra ta ,înțelegând în primul rând că în acel moment nu mai poți modifica trecutul , dar poți măcar în experiențele negative pe care le-ai trăit peste zi să cauti o parte pozitivă care să o valorifici transformând-o într-o învățătură care să te ajute în modelarea atitudinilor tale viitoare.

Somnul este perioada în care pierdem controlul asupra corpului și a raționalului nostru și totuși nu murim. Înseamnă că ceva trăiește în noi în timpul somnului.

Ce a mai rămas viu ? Sufletul .

Atunci cum putem avea un somn liniștit dacă o componentă a noastră este cuprinsă de neliniște?

În concluzie ,ar fi ideal dacă sufletește ne-am culca odihniți ,am ierta pe cei care noi credem că ne-au greșit în acea zi ,i-am accepta așa cum sunt ,chiar mai mult de atât ,să le dăruim un gram de iubire iertându-i . Noi suntem singurii care putem face asta dacă dorim ,iar dacă trebuie ca să ierți pe cineva ,asta înseamnă să te duci la întâlnire cu sufletul lui. Iar datoria noastră este să mergem la întâlnire chiar dacă el nu vine. Vom avea senzația datoriei împlinite.

Mai simplu de atâta nu poți să ajungi la un somn conștient și liniștitor.

Radu Drăgan

Reclamă

Dincolo de trup………

Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală , iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.

De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.

Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două, raţiune şi suflet , însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.

Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?

l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.

În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.

Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.

În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete – senzoriale, ale obiectelor.

Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul transformă sentimentele în acte ale acţiunii sale.

Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.

De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.

Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.

Sentimentele pe care le trăim ne definesc în interiorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.

Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.

Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.

Radu Dragan

Reclamă

Visele conștiente

Cât de liberi suntem când visam! Barierele timpului, limitele spaţiului, regulile logicii, constrângerile conştiinţei, toate se risipesc şi noi devenim zeii propriilor noastre creaţii trecătoare. Freud a considerat visele noastre de o importanta centrala,din cauză că fiind create de noi, sunt unice. Înţelege visele omului şi vei înţelege omul, pare să spună el.
Mii de oameni au primit informaţii prin visele lor, printr-un mod paranormal, când erau disperaţi sau în pericol, sau într-un punct crucial al vieţii lor. Atunci însă când acest lucru mi s-a întâmplat mie, am simţit că este nu mai puţin decât un miracol. Freud spunea că somnul creează condiţii favorabile pentru telepatie. Somnul creează condiţii favorabile pentru receptarea informaţiilor de la Inteligenţa Superioară. Nu trebuie să fim ca unii care aşteaptă pasiv să sune telefonul. Oare nu s-ar putea să luăm iniţiativa şi să formăm noi acest număr de telefon pentru a comunica cu Inteligenţă Superioară? Dacă putem ajunge la Dumnezeu prin rugăciune, cu siguranţă putem dezvolta o metodă pentru a ajunge la Inteligenţa Superioară.
Un mod care este foarte simplu şi uşor de învăţat este Controlul Viselor.
Când interpretam un vis care a fost dinainte programat, adăugând pătrunderea în patologia psihicului propriu, găsim soluţii pentru problemele noastre zilnice. Sunt trei etape pentru învăţarea Controlului Viselor si toate include un nivel de meditaţie al minţii.
Prima etapă este să învăţăm să ne aducem aminte visele proprii. Mulţi spun: „Eu nu visez deloc”, dar acest lucru nu este adevărat. S-ar putea să nu ne aducem aminte, dar toţi visam. Dacă se înlătura visele, apar dereglări mentale şi emoţionale în câteva zile. Apar acele coincidenţe pe care nu putem să ni le explicăm. Noi nu avem nici o obiecţie împotriva cuvântului „coincidenţă” în Controlul Mental, dar îi dăm un înţeles special. Dacă un şir de întâmplări, care nu pot fi explicate uşor, conduc la un rezultat constructiv, aceasta o denumim coincidenţa. Când se obţine un rezultat distructiv, atunci acesta îl denumim accident. În Controlul Mental învăţăm cum să declanşăm coincidenţele. „E doar o coincidenţă” este o expresie pe care noi nu o folosim.

Ca să-ţi aminteşti visele nu poţi conta pe lumini strălucitoare, ci te poţi baza pe efectul cumulativ al programării proprii în timp ce eşti la nivelul tău, ca să-ţi aduci aminte. În timpul meditaţiei chiar înainte de a adormi, spune: „Vreau să-mi aduc aminte un vis, voi ţine minte un vis”. Pune pe noptiera un creion şi o hârtie şi culcăte. Când te trezeşti dimineaţa sau noaptea, notează tot ceea ce îţi aminteşti despre vis. Seara de seara exersează, astfel şi evocările vor fi din ce în ce mai clare şi mai complete. Când vei fi mulţumit de îmbunătăţirea capacităţii tale, atunci vei fi gata pentru următorul pas.
Înainte de a adormi în timpul meditaţiei, gândeşte-te la o problema care poate fi rezolvată pe bază de informaţii sau sfaturi. Alege o problema a cărei rezolvare te preocupă cu adevărat; întrebări prosteşti evoca răspunsuri prosteşti. Acum programeaza-te cu aceste cuvinte: „Doresc să am un vis, care va conţine informaţia pentru a rezolva problema pe care o am în minte.
„Voi avea un asemenea vis, pe care mi-l voi aminti şi-l voi înţelege”.
Când te vei trezi dimineaţa sau noaptea, analizează visul pe care ţi-l aminteşti cel mai
viu şi încearcă să-l înţelegi. Numai tu poţi interpreta visele pe care ai decis să le ai.
După autoprogramarea corespunzătoare dinainte a visului, vei avea o presimţire a modului cum trebuie înţeles. Subconştientul nostru fără grai comunica cu noi prin „presimţiri”. Exersând vei avea din ce în ce mai multă încredere în aceste „presimţiri” programate.
Dacă vei exersa răbdător Controlul Viselor, vei descoperi una din cele mai mari resurse mentale.

Sursa: Silva Metod

Radu Drăgan

Reclamă

Ce este conștiința de sine

Oamenii confundă Conştiinţa cu Inteligenţa sau cu Intelectul  persoanei foarte Inteligente sau foarte Intelectuale, i se dă calificativul de foarte Conştientă.

Greșit.

În om CONŞTIINŢA înseamnă un fel specific de ,,ÎNŢELEGRE A CUNOAŞTERII INTERIOARE”, total independentă de orice activitate mentală.

Conştiinţa ne dă Cunoaşterea Integrală a ceea ce este, de unde este, a ceea ce se cunoaşte în mod real, a ceea ce se ignoră în mod sigur.

Psihologia Revoluţionară învaţă că doar omul însuşi poate ajunge să se Cunoască pe Sine.

Numai noi putem să ştim dacă suntem Conştienţi la un moment dat sau nu. Numai persoana însăşi poate să ştie despre propria sa Conştiinţă, dacă aceasta există la un moment dat sau nu.

Numai omul însuşi şi nimeni altul decât el, poate să-şi dea seama pentru o clipă, pentru un moment, că înainte de această clipă, înainte de acest moment, nu era Conştient în mod real, că avea Conştiinţa foarte adormită, iar apoi va uita această experienţă sau o va păstra ca pe o amintire a unei experienţe puternice.

Este urgent să ştim că în Animalul Raţional , Conştiinţa nu este ceva continuu, permanent.

În mod normal, în Animalul Intelectual numit om, Conştiinţa Doarme profund.

Rare, foarte rare sunt momentele în care Conştiinţa este trează; Animalul Intelectual lucrează, conduce maşini, se căsătoreşte, moare etc., cu Conştiinţa total Adormită şi doar în momente excepţionale aceasta se Trezeşte.

Viaţa fiinţei umane este o Viaţă de Visare, dar el crede că este Treaz şi niciodată nu ar admite că Visează, că are Conştiinţa Adormită.

Dacă cineva ar ajunge să se Trezească, s-ar simţi înspăimântător de ruşinat de el însuşi şi ar înţelege de îndată maimuţăreala, faptul că este ridicol. Această Viaţă este înspăimântător de ridicolă, oribil de tragică şi rareori sublimă.

Dacă un boxer ar ajunge să se Trezească dintr-o dată în plină luptă, ar privi ruşinat la întregul public onorabil şi ar fugi de la oribilul spectacol, în faţa uimirii mulţimilor Adormite şi Inconştiente.

Când fiinţa umană admite că are Conştiinţa Adormită, puteţi fi siguri de faptul că deja începe să se Trezească.

Şcolile reacţionare de Psihologie Învechită care neagă existenţa Conştiinţei şi chiar utilitatea acestui termen, confirmă Starea celui mai Profund Somn. Adepţii acestor Şcoli Dorm foarte profound, practic într-o stare de Infraconştienţă şi Inconştienţă.

Aceia care confundă Conştiinţa cu Funcţiile Psihologice: gânduri, sentimente, impulsuri motrice şi senzaţii, realmente sunt foarte Inconştienţi, Dorm profund. Aceia care admit existenţa Conştiinţei, dar neagă complet diferitele Grade de Conştiinţă, confirmă lipsă de Experienţă Conştientă, Somnul Conştiinţei.

Orice persoană care s-a trezit vreodată chiar şi pentru puţin timp, ştie foarte bine din proprie experienţă că există diferite Grade de Conştiinţă pe care le-a putut observa la sine însăşi.

Primul: TIMPUL. Cât timp rămânem conştienţi?

Al doilea: FRECVENŢA. De câte ori ne-am trezit conştiinţa?

Al treilea: AMPLITUDINE ŞI ADÂNCIME. De ce s-a făcut conştient?

Psihologia Revoluţionară şi Vechea Philokalie afirmă că prin intermediul a mari Supereforturi de un tip foarte special, se poate Trezi Conştiinţa şi să o faci să devină continuă şi controlabilă.

Educaţia Fundamentală are ca scop Trezirea Conştiinţei. La nimic nu servesc zece sau cincisprezece ani de studiu în şcoală, colegiu şi la universitate, dacă la ieşirea de pe băncile şcolii suntem Maşini Adormite.

Nu este o exagerare să afirmăm că prin intermediul unor mari eforturi Animalul Intelectual poate fi Conştient de El Însuşi, doar pentru câteva minute.

Este clar că din această situaţie generală reuşim să avem astăzi doar câteva excepţii, pe care trebuie să le căutăm cu Felinarul lui Diogene. Aceste cazuri rare sunt reprezentate de Oameni Adevăraţi ca: Buddha, Isus, Hermes, Quetzalcoatl,Zamolxe etc.

Aceşti fondatori de religii au avut Conştiinţă Continuă, au fost Mari Iluminaţi.

În mod normal oamenii nu sunt Conştienţi de Ei Înşişi. Iluzia de a fi Conştient în mod continuu se naşte din Memorie şi din toate procesele gândirii.

Omul care practică un exerciţiu retrospectiv pentru a-şi aminti toată viaţa, poate într-adevăr să-şi reamintească, să-şi amintească de câte ori s-a căsătorit, câţi copii i s-au născut, cine au fost părinţii lui, profesorii lui etc., însă acest lucru nu înseamnă a-ţi Trezi Conştiinţa, aceasta înseamnă, pur şi simplu, a-ţi aminti fapte inconştiente şi aceasta este un tot.

Există PATRU STĂRI DE CONŞTIINŢĂ. Acestea sunt: SOMN, STAREA DE VEGHE, AUTO-CONŞTIINŢĂ şi CONŞTIINŢĂ OBIECTIVĂ.

Bietul Animal Intelectul greşit numit Om, trăieşte numai în două dintre aceste stări. O parte a vieţii sale o petrece atunci când doarme şi cealaltă, în neinspirat denumita Stare de Veghe, care de asemenea înseamnă Somn.

Omul care doarme şi Visează, crede că se trezeşte prin simplul fapt că se întoarce la Starea de Veghe, dar în realitate, pe parcursul acestei Stări de Veghe, continuă să Doarmă.

Acest lucru este asemănător cu atunci când se face ziuă: stelele se ascund datorită luminii de la soare, însă ele continuă să existe, chiar dacă ochii fizici nu le percep.

În viaţa de toate zilele, fiinţa umană nu ştie nimic despre Auto-Conştiinţă şi cu atât mai puţin despre Conştiinţa Obiectivă.

Fără îndoială, oamenii sunt orgolioşi şi toată lumea se crede Auto-Conştientă, Animalul Intelectual crede ferm că are Conştiinţă de Sine şi nu ar accepta în nici un fel să i se spună că este un Adormit şi că trăieşte Inconştient de Sine Însuşi.

Există momente excepţionale în care Animalul Intelectual se Trezeşte, însă aceste momente sunt foarte rare. Ele se pot prezenta într-un moment de pericol suprem, în timpul vreunei emoţii intense, în vreo circumstanţă nouă, în vreo situaţie nouă, neaşteptată etc.

Este într-adevăr o nenorocire faptul ca bietul Animal Intelectual să nu aibă nici un control asupra acestor stări trecătoare de Conştiintă, să nu le poată chema, să nu le poată face permanente.

Fără îndoială, Educaţia Fundamentală afirmă că Omul poate să dobândească Controlul Conştiinţei şi să obţină Auto-Conştiinţa.

Psihologia Revoluţionară are metode, procedee ştiinţifice pentru a trezi Conştiinţa.

Dacă dorim să ne Trezim Conştiinţa, avem nevoie să începem prin a examina, prin a studia şi apoi a elimina toate obstacolele care ni se prezintă pe drum.

Recomand cartea „Psihologie Revoluționară” scrisă de Samael Aun Weor care poate fi folosită ca un manual de trezire a conștiinței.dar exista un dar ,școală cu cărți dar fără elevi nu este scoală. Primul pas spre conștiința este intenția de a porni pe acest drum,al doilea este manifestarea intenției iar următorii sunt drumul în sine.

Radu Drăgan

Reclamă

Omul și timpul…..

Omul raportat la timp se împarte în trei categorii.

time_machine_by_sparco2-d5d5jwcOmul orientat către trecut. Pentru acesta, măsura timpului său personal este dată de sentimentul nostalgiei. Fiecare clipă este resimţită ca o îndepărtare necontenită de un punct iniţial. De aceea, nostalgicului îi repugnă idea de a păşi înainte şi caută mereu să meargă îndărăt. El se reîntoarce mereu asupra lucrurilor trecute, în amintirile sale, deoarece curgerea timpului înseamnă o continuă degradare, pierdere, înstrăinare, devalorizare, într-un cuvânt, despărţire. Evenimentele sau întâmplările, care se succed, sunt, prin faptul că au loc doar mai târziu, inferioare celor anterioare. Paradisul pierdut al copilăriei, de pildă, cu toate că a trecut şi nu va mai fi niciodată, va avea mereu întâietate faţă de anii maturităţii care vor urma. Aceeaşi situare afectivă o va avea faţă de oricare perioadă sau întâmplare care a lăsat în adâncul său urme adânci sub forma amintirilor. În esenţă, paşii nostalgicului sunt semnul unei perpetue reîntoarceri către lucrurile care au trecut şi pe care timpul i le-a furat pentru totdeauna. Prezentul îi apare doar ca fundal din care repriveşte cu amărăciune către trecut , în timp ce, în faţă, spre viitor, nu vrea să privească, fiindcă ştie că, în final, ceea ce-l aşteaptă nu este decât moartea.

La omul prezentului, dispoziţia afectivă, care conturează orizontul său temporal, este plăcerea. Pentru el, timpul este condensat în interiorul clipei, şi ,de aceea, nu-i rămâne decât să o savureze , să o stoarcă de plăcere. Nici un moment nu există ca trecere spre celălalt moment, ci e scop în sine pentru sine. Într-o astfel de ipostază, timpul este văzut ca mediu al unor evenimente sau întâmplări egale, care nu au o importanţă mai mare decât cele care au avut loc în trecut sau decât cele care urmează să se petreacă în viitor. De aceea, omul care preţuieşte prezentul, nu are grija celor viitoare şi nici povara celor ce au fost. Mereu la modă, mereu actual, caută să-şi umple viaţa cu distracţii de tot felul. Semn al unui hedonism rafinat, al unei frivolităţi dulcegi, clipa trăită în toate variantele -intens, plăcut, unic, extatic etc.- dă impresia timpului oprit în loc, al unei pseudo-eternităţi. Însă, clipa, îi scapă de fiecare dată printre degete când întinde mâna să o prindă, fiind nevoit să o ia mereu de la capăt. Preocupat doar de ,,acum”, paşii săi devin o mişcare pe loc, expresie a unui dinamism static, în care fiecare moment este înlocuit de un altul. Cu toate acestea, el îmbrăţişează prezentul sub forma clipei, a momentului deoarece ştie că trecutul a fost şi nu va mai fi niciodată, iar viitorul nu este încă şi s-ar putea să nu fie niciodată.

În cazul omului orientat spre viitor, trăirile sale sunt îndreptate cu predilecţie spre o perioadă care urmează să vină, iar trecutul şi prezentul sunt privite doar ca simple trepte pe care păşeşte pentru a se înălţa către ceva mai bun. Timpul înţeles astfel, ca o continuă mergere înainte, ca o ascensiune permanentă, este trăit cu speranţa că întodeauna clipa următoare posedă prin ea însăşi un plus de valoare faţă lucrurile care sunt sau au fost. Pentru un asemenea om viaţa este o devenire, o construcţie pe baza unor proiecte existenţiale, în care limitele întâlnite sunt mai degrabă praguri care trebuie depăşite. Până şi moartea, posibilitatea-limită a fiinţei sale, nu este văzută ca un sfârşit, ci ca o treaptă care trebuie lăsată în urmă pentru un dincolo dătător de nădejde. Datorită tendinţelor sale lăuntrice şi a structurii sufleteşti, omul speranţei vede în timp, cu fiecare clipă nouă, o posibilă intensificare şi amplificare neîntreruptă de valori. Pentru el, împlinirea aparţine viitorului.

sursa masinadescris.net