De la divertisment spiritual la creștere spirituală

La început, ce este divertismentul spiritual?

A citi, a participa la întâlniri cu tematică spirituală, a participa la discuții sau a viziona filme spirituale și a discuta despre aceste subiecte cu alții dar fără a aplica învățaturile în viața de zi cu zi este doar divertisment spiritual.

În prezent, acest lucru se întâmplă cu majoritatea oamenilor .

Chiar dacă o persoană va citi și va asculta toate cărțile și discursurile tuturor maestrilor spirituali ai acestei lumi , dar nu va face nimic practic, va rămâne aproape aceeași persoană care a fost înainte de a cunoaște toate aceste lucruri.

Devine doar o persoană care are foarte multă informație și doar atât.

Dacă un om dorește să crească spiritual, trebuie să și aplice învățăturile pe el însuși pentru a le înțelege și a le transforma în credințe .

Acesta este motivul pentru care, oamenii nu păstrează un ritm ascendent de creștere spirituală, după ce cursurile , seminariile sau întâlnirile cu anumiți învățători spirituali iau sfârșit.

Elementele care duc la lipsa continuității sunt  absența practicii, lipsa perseverenței și cea mai importantă  CREDINȚA CĂ POȚI FI MAI MULT ȘI MAI BUN DECÂT EȘTI.

SPIRITUALITATEA NU E CEVA DE NATURA MISTICĂ ,ESTE CEVA CARE DACĂ NU ESTE ÎNȚELES ARE O INTERPRETARE MISTICĂ ÎN MENTALUL NOSTRU ,SPIRITUALITATEA ESTE STAREA DE NORMALITATE ÎN CARE SE FACE FUZIUNEA TUTUROR STRUCTURILOR NOASTRE ÎNTR-UN TOT UNITAR, ESTE O STARE DE ECHILIBRU.

Radu Drăgan

Reclamă

Reclame

Sacralizare și desacralizare – Ce a ajuns lumea………

Sacralitatea este definită ca şi calitatea unui persoane, obiect, fenomen de a inspira sentimente de veneraţie, solemnitate, sacrosanctitate, “mysterium tremendum, a acelei majestas care emană o putere copleşitoare; descoperă de asemenea teama religioasă de un mysterium fascinans, în care înfloreşte fiinţa in plenititudinea ei desăvârşită.” (Eliade, 1995). Sacrul este criteriul care defineşte două moduri de a fi în lume: sacrul şi profanul. Realitatea imediată a unui obiect sacru se schimbă în realitate supranaturală pentru indivizii cu o experienţă religioasă, întreaga natură devenind altceva, fără a-şi pierde însă calităţile anterioare. Pentru existenţele sacralizate, micul dejun, munca, educaţia, achiziţionarea unei locuinţe, a unui nou loc de muncă nu sunt niciodată acte pur fiziologice sau utilitariste, ci o modalitate de a accesa transcendenţa, o integrare in mit. ”Suveran faţă de natură, supus Divinitaţii, nemuritor şi liber prin depăşirea extramundană a condiţiei sale – acesta este omul creştin” (Ţuţea, Cugetări Memorabile)

Perioada pe care pot fi studiate cel mai bine metodele şi mijloacele sacralităţii, pe individul român este perioada anterioară regimului comunist, iar ca şi localizare spaţială, prioritar mediul rural. “Nivelul meu intelectual, chiar dacă sunt savant, nu depăşeşte nivelul unui popă obscur din Bărăgan. Pentru ca preotul ăla, în ritualul lui din biserica aia din lemn sau piatră, stă de vorbă cu absolutul. (…) Ţăranii formează o comunitate şi orăşenii o societate. Când va dispărea ultimul ţăran din lume – la toate popoarele, vreau să spun – va dispărea şi ultimul om din specia om. Şi atunci or să apară maimuţe cu haine. Ţăranul este omul absolut.” (Ţuţea, Cugetări Memorabile). Societatea tradiţională românească antecomunistă ilustrează aproape complet calitatea sacrului de a rupe spaţiul in două, de a despărţi teritoriile profane de cele sacre, astfel se construieşte o opoziţie între teritoriile locuite, organizate după principiile cosmogonice – “lumea noastră”, o lume consacrată, o lucrare a divinităţii şi celelalte teritorii, teritorii corupte, malefice, haotice, invadate de demoni.

O etapă sacră, incărcată de ritualuri ale vieţii ţăranului român este alegerea locului unde îşi va ridica locuinţa, construirea şi organizarea sa. Astfel, ţăranul român îşi aşează lumea în “centru” , indiferent ca locuieşte la periferia capitalei sau într-un sătuc uitat in munţii Apuseni, lumea ţăranului pare a avea mereu o poziţie centrală. Acest motiv este desprins din cosmogonie, prima dată a fost creat centrul lumii, iar restul s-a dezvoltat plecând dinspre centru spre margini. “Omul societăţilor tradiţionale nu putea trăi decât într-un spaţiu deschis către înalt, unde ruptura de nivel era simbolic asigurată şi unde comunicarea cu lumea cealaltă, lumea transcedentală, era posibilă prin mijlocirea ritualurilor. Pe scurt, oricare ar fi dimensiunile spaţiului său familiar – ţara, oraşul, satul, casa – omul societăţilor traditionale simte nevoia de a exista mereu intr-o lume totala şi organizată, intr-un Cosmos.” (Eliade, 1995, 16) . Construcţia şi inaugurarea unui sat, sau a unei locuinţe era un eveniment de importanţă maximă, toate etapele: alegerea locului, poziţia noii “lumi”, inaugurarea incercau să imite facerea lumii, astfel locul era sacralizat. Locuinţa in gândirea tradiţională nu este vazută din perspectivă utilitaristă, ca un obiect care este cu atât mai valoros cu cât iţi satisface mai multe nevoie psiho-fiziologice, ci este văzută ca propriul Univers, care este construit intocmai după standardele divinităţii.

La polul opus, individul societăţii moderne nu işi asumă crearea unei noi lumi şi nici nu imită gesturile divine , casa având doar valoarea unei “maşini de locuit” (Le Corbusier). Casa este utilă atâta timp cât serveşte societăţii industriale, oferă muncitorului un loc confortabil in care se poate odihni după o zi de muncă, ca mai apoi să poată incepe o altă zi la eficienţă maximă. Casa nu are valoare spirituală, nu face parte din nici un mit cosmogonic şi poate fi părăsită oricând pentru o alta mai funcţionala.

“Nici timpul nu mai avea răbdare…” (Preda, Moromeţii)
Ulterior epocii gândirii tradiţionale , miticizată şi sacralizată, în care dimensiunea spirituală şi religioasă se impacă perfect cu viaţa cotidiană a oamenilor, urmează în România anilor ’40 , instalarea regimului comunist. Principiul central al comunismului era egalitatea absolută a tuturor oamenilor, el punea pe aceeaşi treaptă strungarii şi oamenii de ştiinţă, oamenii de cultură şi analfabeţii, punea in pericol libertatea indivizilor chiar prin acest utopic principiu al egalităţii. “Comunismul e imanetism absolut: el mută complet omul in lumea asta. Comunismul înseamnă negaţia omului total, că omul total aparţine la cele două lumi: lumea trecătoare şi lumea veşnică. Or, comunismul ancorează în dimensiunea lumii trecătoare şi în felul ăsta nu e uman. Pentru că dacă îi spui unui om normal: mă, eşti un animal raţional muritor şi după tine rămân doar viermi şi minerale – îţi dă cu bâta în cap!”

Egalitatea coercitivă pe care a aplicat-o sistemul comunist valorilor culturale româneşti a fost sterilizantă şi stă la baza ideii morţii absolute care a fost indusă cetăţeanului. In perioada antecomunistă, homo religiosus ducea o existentă plină de sens, îşi găsea raţiunea vieţii în transcendenţă, moartea era vazută ca un act creştin, ca o trecere la o altă etapă; în comunism omul moare pentru totdeauna ca orice animal. “Adică murim ca şi caprele, numai că e mare lucru că exista Kant, Descartes, există Newton, mă rog, atâţia mari creatori de cultură, şi există şi făuritorul de religie, Cristos – dar nu ne interesează!” (Ţuţea, Cugetări Memorabile).

Criza desacralizării este resimţită în Europa cu cateva decenii de dinainte de instalarea comunismului din Romănia. La 1889, Nietzsche afirma în Amurgul Idolilor: “Sfântul plăcut lui Dumnezeu e castratul ideal… viaţa sfârşeşte acolo unde începe împărăţia Domnului! (…) Să luăm în considerare în cele din urmă ce naivitate e în general să spui: Ar trebui ca omul să fie aşa şi pe dincolo! Realitatea ne prezintă o încântătoare bogăţie de tipuri, o abundenţă risipitoare a unor jocuri şi alternanţe de forme, iar un oarecare amărât de băgător de seamă moralist spune la asta: Nu! Omul ar trebui să fie altfel. Ba chiar şi ştie cum ar trebui să fie maţe-friptele şi fariseul; îşi zugrăveşte chipul şi privindu-se, parcă aievea împieliţat, zice: Ecce Homo!” condamnând astfel riturile religioase din acea perioadă. “Tot mai mult mi s-au deschis ochii în privinţa acelei economii ce încă mai are nevoie şi ştie să se folosească de tot ceea ce sfânta ţicneală a preotului, a raţiunii bolnave din preot condamnă, în privinţa acelei economii în legea vieţii, ce trage foloase până şi de pe urma nesuferitei specii a fariseului, a sacerdotului, a virtuosului – ce foloase?” În aceeaşi lucrare putem identifica argumente spre a demonstra indispensabilitatea sacralităţii în existenţa cotidiană a indivizilor. Chiar Nietzsche clasifica oamenii în 4 categorii: sfinţii, eroii, geniile şi oamenii normali şi condamna uniformizarea, tendinţa vremurilor de a aşeza geniile pe aceeaşi treaptă cu oamenii mediocri.

În concepţia lui Nietzsche miturile sunt exploatate utilitar: omul mediocru se încrede în Dumnezeu pentru că senzaţia de plinătate şi putere superioară lui îi conferă confort. Dar Biserica intervine în acest confort, utilizând psihologia erorii – se fabrică noţiunea de liber arbitru care are ca scop o omenire aparent responsabilă, dependentă de sine. Aşadar homo religiosus este obligat să îşi asume responsabilitatea pentru valorilor culturale pe care şi le însuşeşte, iar pentru orice greşeală – “păcat” – este pasibil de pedeapsă şi judecată. În concluzie, sacralitatea este utilizată la nivel funcţional, ea nu mai împlineşte existenţa individului dându-i un ţel divin, ci este un instrument coercitiv.

În România, desacralizarea din timpul comunismului, atinge în cazuri izolate, paroxismul. Un exemplu relevant îl constituie Experimentul Piteşti. Acest genocid care a avut drept scop generarea “omului nou” a funcţionat pe principiul, că un om care a fost în totalitate desacralizat, căruia i-au fost şterse toate valorile culturale şi spirituale, va fi în totalitate devotat scopurilor insuflate ulterior acestui proces de reeducare. Au fost astfel aleşi oameni cu ţinută morală înaltă, cu valori culturale statornice: oameni de cultură, clerici, gospodari pricepuţi, diplomaţi, studenţi de prestigiu însă aceastea operaţiune de depersonalizare, acest asasinat moral nu a funcţionat tocmai asupra persoanelor care au fost consecvenţi în a menţine sacralitatea în cotidianul lor.

“Credinţa ne dă bucurie, pentru că ne pune brusc de acord cu ce este real.” (Steindhardt, 1991, Jurnalul fericirii)
Epoca în care trăim ne îndeamnă la optimism, sentiment confirmat şi fundamentat de cea mai mare parte a blogosferei şi a ultimelor evenimente organizate de societatea civilă atât la nivel global, cât şi în România. Încă de după ieşirea din comunism au început să fie percepute simptome timide de resacralizare, de redobândire a divinului în aspiraţiile, valorile culturale ale generaţiei din care facem parte şi chiar şi în viaţa cotidiană.

Experimentul din ianuarie, 2009 de la metroul din Washington DC, în care unul din cei mai valoroşi violonişti ai lumii a sustţnut un recital incognito de o oră, timp în care doar 6 oameni s-au oprit să îl asculte a bifat cu o linie roşie valorile culturale ale societăţii contemporane. Datorită industrializării excesive, modului capitalist de a ne duce existenţa tindem să cunoaştem mediul înconjurător doar la nivel luciferic, ignorând informaţiile care se lasă descoperite doar paradisiac, prin intermediul spiritului. Însă, în ultima perioadă se constată o schimbare radicală a modelului comportamental apreciat, o reinventare a standardelor, definiţia unanimă dată omului de succes nu mai include exclusiv criterii legate de planul fizic, material; în secolul 21 se constată o explozie a fenomenului de “down-shifting”, de reîntoarcere a omului modern către valorile culturale de odinioară, către transcendenţa în defavoarea valorilor pur materiale. Etaloane comportamentale constituie acum indivizii care au o legatură aproape intimă cu natura, căutând prin cele mai banale gesturi să o protejeze şi să o preîntâmpine în procesul său de regenerare – curentul ecologist, indivizii care frecventează des în timpul liber teatrul, opera, spectacole de balet şi manifestaţii culturale, individul altruist care practică voluntariat în diverse organizaţii non-guvernamentale, dorind să întoarcă societăţii o parte din agoniseala sa spirituală.

Resacralizarea este o reacţie firească a individului modern, după perioada de austeritate spirituală la care a fost supus. “ Ateii şi materialiştii se deosebesc de animale doar pentru că nu au coadă!” (Tutea, Cugetări memorabile) . Demersurile resacralizării sunt vizibil creionate în bloguri şi pe reţelele sociale, ong-urile au o autoritate din ce în ce mai mare la nivel internaţional pentru reintegrarea valorilor originare, indivizii sunt într-o permanentă aşteptare pasivă, la apariţia unor mici manifeste care susţin reîntoarcerea la valorile culturale din perioada antecomunistă, mulţimile reacţionează, devin efervescente, se aliază. Un exemplu notabil îl constituie succesul răsunător pe care l-a înregistrat un manifest lansat de Alexandra Svet, om de afaceri local, pe reţeaua de socializare Facebook. “Petre Tutea nu a luptat o viaţă pentru ca d-ra din Bamboo şi un cioban să fie aleşi să ne reprezinte în Parlamentul European. Probabil se răsuceşte în mormânt când vede un popor cultivat ascultându-şi conducătorii schimonosind cuvântul Google.” (Alexandra Svet). Astfel de manifestări antrenează mase din ce în ce mai numeroase în fiecare zi, mase care vor să îşi recapete statutul privilegiat de “om după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, de om pe care după moartea fizică îl aşteaptă o etapă superioară de evoluţie şi nu transformarea în viermi şi minerale.

de Daniel PARPALEA

Furia – povestire zen

Se povesteste că odată, o femeie care era mereu furioasă a mers la un călugăr zen si i-a cerut să-i spună cum să facă pentru a nu mai fi mereu în această stare în care producea atat de multă nefericire în jurul ei, prietenilor, rudelor si îsi crea probleme.
– Nu vreau să fiu furioasă! Dar nu mă pot abtine!
Privind-o, călugărul a observat că era o doamnă extrem de bine îmbrăcată, elegantă si îngrijită făcea evident dovada că era o persoană orgolioasă care punea mare pret pe modul în care arăta. Asa că i-a spus:
– Doamnă, tot ce trebuie să faceti este să purtati mereu la dumneavoastră o oglindă. Si, data viitoare cand vă înfuriati, scoateti oglinda si puneti-o în fata dumneavoastră.
Avand încredere în spusele călugărului, doamna si-a pus oglinda în sacul de mană. Iar cand inevitabilul s-a produs, cand s-a înfuriat si a început să tipe la cineva, si-a reamintit si a scos oglinda:
– Aaaaa! a tipat speriată. A fost socată de imaginea pe care a văzut-o! Niciodată nu-si dăduse seama că putea să arate astfel!
Tot machiajul din lume nu pot face o femeie furioasă să arate frumos! Ca să nu mai spunem de un bărbat furios: arată ca un monstru!
A fost atat de tulburată de felul în care arăta, încat din acel moment nu s-a mai înfuriat niciodată!
Asa se povesteste.

Ajahn Brahm spune mai departe:
Eu nu cred în ce spune povestea asta nici măcar o secundă!
Dar trebuie să aibă o semnificatie mai adancă! Evident că am reprodus povestea exact asa cum am auzit-o. Dar eu nu voiam containerul voiam continutul. De fapt la ce se referea? La oglinda mindfulness* în care să te privesti.
Data viitoare cand te înfurii – cum te simti? Tine oglinda mindfulness în fata mintii tale si priveste: cum te simti în interior? Cum este cand esti furios pe cineva?
Mintea ta este ca un dragon care zgarie cu ghearele, muscă cu coltii si loveste cu coada! Si, mai presus de toate aruncă flăcări pe gură si fulgere pe ochi! Tot ce se află în jur e în mare pericol! Mintea ta e ca o persoană nebună!
Dacă  reusesti să vezi asta de mai multe ori, va veni o vreme cand nu te vei mai înfuria.
De ce să-mi fac mie una ca asta?!
Cand realizezi cum se simte – prin putină reflectare, prin a privi în interiorul tău în loc să te pierzi în furie asta e suficient pentru ca, după o vreme să încetezi. Nu mai vrei să te simti astfel! E cu adevărat extrem de dureros! Si te urateste, te face neplăcut!

Întoarcere la realitate.

Trăim în vremuri de mare foame spirituală,iar în fiecare din noi se află și mijlocul de a depăși această foame.Oamenii din întreaga lume încep să simtă prezența unui sâmbure în interior.Această sămânță a fost ignorată multă vreme de sociologie,psihologie si de medicină.Fără a fi călauziți călăuziți în aceste domenii ,oamenii se văd nevoiți să caute metode de a o îngriji. Unii se îndreaptă spre înțelepciunea străveche, alții către tradițiile religioase,alții spre stiinta modernă.

Dar toate aceste lucruri încep să se schimbe.

Poate că simțiți un dor inexplicabil în interiorul vostru, nu vă speriați ,este Eul autentic din voi care vrea să iasă la suprafață, este acel ceva care face lucrurile să meargă ,este acel nu știu ce? pentru oamenii de știință ,este sufletul pentru oamenii mai puțini raționali. Dar oricum ar fi denumit ,nu putem să-i negăm existența pentru că îl simțim în fiecare moment al existenței.Este chemarea la schimbare ,este chemarea voastră spre adevăratele valori morale,spre voi ca entitate umană nu ca rotiță a unui mecanism automat care functionează după reguli pe care nu le-am trecut prin filtrul emoțional, le-am luat de bune pentru că funcționăm pe principiul AȘA TREBUIE indiferent dacă e bine sau rău.

Radu Drăgan.

Reclamă

Inițiere pentru toți ?

Iniţierea este o muncă pe care fiecare o face asupra lui însuşi, o muncă neîntreruptă de organizare interioară, de purificare, de stăpânire de sine. Ori, ceea ce se petrece acum, acest interes pe care îl constatăm din ce în ce mai mult pentru lucrările de magie şi ocultism este mai mult decât îngrijorător. Pentru că el nu exprimă nevoia unei spiritualităţi adevărate ci dorinţa de a intra într-un domeniu necunoscut, misterios, interzis. De altfel, vedem rezultatele: aceste cărţi nu fac oamenii mai înţelepţi, mai echilibraţi, mai puri; din contră, ele descătuşează în ei forţe obscure, zăpăcesc ideile lor, fac din ei victime ale entităţilor inferioare, care nu caută decât să se hrănească pe seama oamenilor.

Timp de secole Biserica a combătut, pe nedrept, tradiţia iniţiatică. Dar ceea ce este pe cale de a se produce acum: ştiinţele oculte puse la dispoziţia tuturor oamenilor slabi, vicioşi, rău intenţionaţi, nu este de dorit. Dacă Iniţiaţii din trecut au dat ca precept: “a tăcea” este pentru că ştiau că secretele Ştiinţei iniţiatice puteau deveni arme foarte periculoase în mâinile oamenilor care nu erau pregătiţi să le primească. Pentru că natura umană este astfel făcută că, orice îi veţi revela, adevărurile cele mai sublime, mai divine, ea va încerca să le utilizeze pentru a servi interesele sale cele mai personale şi egoiste. De aceea tot ceea ce se dă oamenilor pentru binele lor, pentru salvarea lor, ei deturnează şi utilizează în realitate pentru ruina lor şi a altora.

Din ce în ce mai multe experimente se fac acum pentru a descoperi puterile gândirii, influenţarea obiectelor sau fiinţelor umane, acţiunea la distanţă, aflarea de informaţii secrete. Există persoane care exersează pentru a influenţa prin gândire atleţii care participă la competiţii sportive şi astfel să-i facă să câştige pe unii şi să-i facă să piardă pe alţii. Fără să vorbim de cei care se ocupă să impregneze obiecte cu influenţe nocive pentru a le trimite, sub aparenţa cadourilor, unor demnitari sau înalte personalităţi în scopul de a le dăuna şi a slăbi ţara lor. Toate aceste cercetări care se fac asupra puterii gândului, pentru a o utiliza într-un scop distructiv, sunt la fel de periculoase ca şi cercetările asupra armei atomice şi, din punct de vedere moral, ele sunt încă şi mai de condamnat. Omul nu are dreptul de a se servi de acest factor divin, gândirea, pentru a face rău. Aceasta este magie neagră, iar cei ce o practică trebuie să ştie că mai repede sau mai târziu vor fi pedepsiţi.

Nu este nimic rău în sine a vrea să cunoşti puterile gândului. Dar şi aici există, din nefericire, tot felul de oameni care vor să utilizeze aceste cunoştinţe în sensul în care le convine. Întotdeauna natura inferioară este cea care se manifestă în om pentru a-l împinge să profite de toate mijloacele care-i cad în mână. Iată de ce atâtea civilizaţii au dispărut până acum, şi a noastră de asemenea va dispărea, dacă aspectul moral, dragostea, bunătatea nu vor fi biruitoare. Când lăsăm intelectul să domine, cum el nu are prin el însuşi nici o moralitate, el nu se preocupă decât de a pune noi mijloace ştiinţifice şi tehnice la dispoziţia omului, fără să se întrebe cum le va folosi. Şi este de asemenea pentru ştiinţele oculte. Pentru că nu trebuie să credem că, dacă oamenii sunt atraşi de ştiinţele oculte, este pentru că ei au aspiraţii mistice sau un elan spre spiritualitate. Deloc. Ei pot fi chiar cei mai mari materialişti. Dar, deoarece s-au convins că pot găsi aici mijlocul de a-şi satisface ambiţiile lor, să obţină succese, îşi spun: “De ce nu? Să încercăm, vom vedea cum va fi”, şi încearcă.

Oamenii au dorinţe, nevoi… acestea nu lipsesc! Ceea ce le lipsesc, sunt calităţile de inteligenţă, răbdare, perseverenţă, pentru a obţine ceea ce îşi doresc. Ei caută mereu să ajungă cât mai repede folosind mijloacele cele mai uşoare. Şi când li se propune magia, ei cred că ea le poate aduce succese rapide şi sunt gata să se avânte în orice experienţă.

Priviţi câţi editori, de câţiva ani încoace, s-au apucat să publice lucrări de ocultism! Unele dintre aceste cărţi conţin reţete înspăimântătoare, mergând până la a indică cum să faci un pact cu diavolul. Ceea ce este foarte grav şi poate nu o ştiţi, este că există mulţi oameni, mai mulţi decât vă imaginaţi, care se interesează de aceste practici. Şi cei mai puternici reuşesc! De ce? Pentru că pasiunile lor, ambiţiile lor, invidia şi încăpăţânarea pe care o depun pentru îndeplinirea acestora, serveşte drept hrană, momeală spiritelor infernului; ei reuşesc astfel să le atragă, să comunice cu ele, şi aproape să le dea viaţă.

Oamenii nu îşi dau seama de pericolul pe care îl prezintă practicarea magiei negre. Ce responsabilitate există pentru autorii şi editorii acestor cărţi! Cum ei nu se gândesc decât cum să câştige bani, ei se păzesc să explice în detaliu cititorilor toate pericolele care decurg din aplicarea reţetelor lor, nu le pasă că alţii îşi vor pierde sufletul din cauza lor. Ei pun la dispoziţia unor oameni care nu au învăţat încă să-şi stăpânească impulsurile lor instinctive mijloace de satisfacere a tuturor ambiţiilor… Cum putem să credem că aceşti oameni vor rezista? Unii doresc să obţină dragostea unui bărbat sau a unei femei, sau să se răzbune pe un duşman, sau să-şi satisfacă ambiţia sau lăcomia de bani, şi cum aceste dorinţe sunt mai puternice decât gândirea, ei decid să recurgă la magie neagră. Este atât de tentant să vezi toate aceste dorinţe îndeplinite! Câţi oameni, care ştiu că alcoolul sau tutunul le distruge sănătatea, nu pot să învingă nevoia de a bea şi de a fuma! Este la fel cu practicile magice: de ce să pui la dispoziţia unor oameni slabi mijloace care, sub influenţa unei dorinţe sau a unei pasiuni necontrolate, le vor folosi la a pierde pe alţii sau a-i pierde pe ei? Ei da! Pentru că ei atrag entităţi malefice care vor să-i prade, de asemenea, şi pe ei. Numai că, nimeni nu-i previne. Autorii cărţilor de magie neagră ar trebui să ştie că sunt nişte criminali şi că într-o zi justiţia divină îi va pedepsi. Să nu fie miraţi, în ziua aceea. Nu avem dreptul de a atrage oamenii în regiunile infernului, nu avem dreptul să-i antrenăm decât spre Cer.

Câte cazuri se cunosc, în istorie, de oameni care au pierit lamentabil pentru că s-au amestecat în magia neagră! Desigur, se pot obţine şi rezultate, dar trebuie cunoscute pericolele pe care aceasta le reprezintă şi ar trebui să nu se angajeze nimeni pe acest drum, pentru că abisul îi aşteaptă pe vrăjitorii şi magicienii negri. La ce serveşte să ai ambiţii spirituale, dacă nu ai conştiinţa consecinţelor apropiate sau îndepărtate ale actelor tale?

fragment din Cartea Magiei Divine -Omraam Mikhael Aivanhov

Reclamă

Spiritualitate ,Cunoastere și Iluminare

Înainte ca lumea în care trăim să se dezvolte ,să se ultraraționalizeze , cunoașterea era rezervată unor cercuri restrânse de oameni .

Cunoașterea nu înseamnă să știi multe ,înseamnă să înțelegi esența lumii în care trăiești,să înțelegi dincolo de tine ,să  înțelegi că tu ești doar o mica fărâmă de nisip din oceanul Universului care dacă nu își face treaba și nu înțelege ce reprezintă în acest ocean ,nu există .

Spiritualitatea înseamnă muncă asiduuă cu tine însuți , înseamnă să îți dezvolți intuiția ,percepțiile ,trăirile. Spiritualitatea nu este înafara ta ,este înăuntrul tău ,a existat întotdeauna acolo ,trebuie doar trezită. Ține de spirit ,care îl ai în permanență înăuntru dar doarme ,e ascuns după ego , după dorințe raționale,îl lași să doarmă pentru că ești ocupat cu competiția cu ceilalți. Spiritul se trezește în momentul în care intri în competiție cu tine însuși ,când lansezi în eter intenția de a fi mai bun cu scopul de a te autodepăși.

Din punct de vedere structural corpurile noastre sunt catalogabile ,raționamentele mentale la fel. Ce ne deosebește între noi sunt emoțiile și trăirile interioare, acestea conferindu-ne starea de unicitate. Am văzut zilele trecute niște oferte la tot felul de cursuri spirituale. Mă întreb ce înseamnă cuvinte de genul „Inițiere , două la preț de trei sau dacă vrei să te inițiezi în……până în data de ….este jumătate de preț.” Cum poți face supermarket dintr-o proces spiritual? Și mă mai întreb câți dintre cei care participă la aceste acțiuni rămân inițiați după ce se termină cursul . Spiritualitatea este o dezvoltare interioară ,nu este o haină noua cu care ieși în lume să te vadă vecinii ,este un drum fără stații în care să îți tragi sufletul într-o odihnă binemeritată.

Spiritualitate înseamnă conștiența Constiinței ,care ori este permanentă ,ori nu este deloc . Nu există cale de mijloc. Dacă lansezi intenția de a-ți descoperi Spiritul din tine, și manifești această intenție nu există cale de întoarcere.

A te întoarce înseamnă a fugi de ceea ce te animă ,de ceea ce îți ghidează viața,acceptând răsplățile care vor urma.

Să nu uităm că omul pentru lucrul bun care i se întâmplă își atribuie meritul, îar pentru rele spune că l-a bătut Dumnezeu.

FALS . Omul este pentru el și înger și demon ,el e singurul vinovat pentru ceea ce i se întâmplă.

Alegerile , lipsa de fermitate  în manifestarea alegerilor iar în final capacitatea de asumare a alegerilor fac diferența între Rai și Iad.

Radu Dragan

Reclamă

De ce spiritualitate?

Existența noastră se duce între două evenimente existențiale majore, nașterea și moartea.

Această perioadă în care suntem în trup fizic și avem în piept o inimă care bate este o perioadă în care ne putem îndrepta spre spiritualitate și în care putem să ne dezvoltăm.

Pentru a urca spiritual avem nevoie de a dobândi cunoaștere , să știm totul și să folosim posibilitățile care ne sunt oferite,să știm ce este ceea ce ne înconjoară, în ce lume trăim, care este de fapt relația noastră cu mediul înconjurător și mai ales să conștientizăm că el se întinde dincolo de ceea ce vedem ,auzim și putem atinge. Dincolo de aceste capacități de a lua contact cu mediul există o lume a trăirilor ,a sentimentelor , o lume care nici măcar nu aduce cu spațiul fizic perceptibil .

Contactul cu această lume se face pe alte căi , folosind alte simțuri care fiecare le are în stare latentă în interiorul lor , necesită doar revelate și scoase la suprafață.Cunoscând această lume relația ta cu tine însuți se schimbă, tu te schimbi, lumea ta se schimbă ,nimic nu va mai fi la fel. E un drum al liniștii și a păcii interioare.

Cu 15 ani în urmă , când am început să mă lupt cu mine ,am crezut că unul din noi va învinge ,dar astăzi pot să spun cu mâna pe inimă că am învins amândoi .

Nu asta e ideea ,să faci pace între trup ,minte și suflet?

Cel mai bun prieten al tău trebuie să fii tu , și cel care te poate ajuta în această problemă este din lumea care nu se vede ,este din lumea care se simte.

Mi-a trecut prin cap ca în această vara sau spre toamnă , împreună cu cei care ar dori să facă o incursiune în această lume interioară să organizăm o întâlnire de câteva zile într-una dintre locațiile din România unde timpul a rămas în loc . nici eu nu știu unde dar dacă va trebui vom primi un semn .Celor care le e scris în destin vor afla. Dacă sunt  interesați am putea discuta în mod privat pe mail la aum@rdslink.ro sau la 0721072133 .

Radu Drăgan

Reclamă