Spre Esență prin simțuri.

Care dintre noi nu s-a intrebat, si nu odata in viata, despre scopul vietii. Si despre cauzele suferintelor care vin asupra noastra? In ce scop exista natura? Care este scopul dezvoltarii noastre? In fiecare celula din corpul nostru vedem inteligenta si logica, actiuni cu intentie si scop, insa in existenta corpului ca intreg, nu reusim sa vedem nici o logica si nici un scop.
Dintre toate fiintele stiute de noi, omul este fiinta cea mai completa din natura. Insa tocmai el este cel care isi pune vesnic intrebarea, in fiecare generatie: care este scopul existentei realitatii?
In toate timpurile au incercat marii oameni de stiinta si marile genii sa descopere pentru ce traieste omul, dar nu au gasit raspunsul. Aceasta intrebare se agraveaza numai, din generatie in generatie, caci suferintele nu scad, iar lupta pentru supravietuire nu dispare. Daca este asa, este posibil ca raspunsul sa nu fie in domeniul cunoasterii noastre iar descifrarea raspunsului poate nu este in domeniul stiintelor.
Dar nu este vorba numai despre intrebarea, in ce scop exista creatia, fiintele vii si oamenii, ci si de intrebarea: pentru ce traiesc eu? Procesele de dezvoltare din natura, si cele din propriul corp, ne minuneaza cu „contradictiile” neintelese din ele. De exemplu, puiul de animal devine matur in cateva saptamani sau luni, pe cand bebelusul are nevoie de un lung proces de dezvoltare pana cand devine matur. Numai la sfarsitul procesului sau de dezvoltare vedem ca el este „coroana creatiei”, insa in toate fazele de trecere, omul este mult mai slab decat toate celelalte fiinte.
Este extraordinara contradictia dintre procesul de maturizare al fiintelor vii si cel de la nivelul omului, intr-atat incat, daca nu am cunoaste rezultatul final al dezvoltarii am fi ajuns la concluzia contrara, ca puiul de animal va creste si va fi „coroana creatiei” iar bebelusul omului va avea o viata amara sau chiar va muri. De aici, vedem ca nu intelegem semnificatia existentei si nici logica din procesul de dezvoltare.
Noi sesizam lumea prin cele cinci simturi ale noastre. Ceea ce sesizam prin vaz, auz, gust, miros si pipaire, este cuprins in interiorul nostru si ne prezinta tabloul lumii inconjuratoare. Deci, daca am fi avut alte simturi, lumea inconjuratoare ar fi fost simtita in noi, intr-un mod diferit. Este stiut – cainii „vad” lumea cu ajutorul simtului mirosului, iar albinele o vad ca impartita in miliarde de celule.
De aici rezulta , ca din tot ceea ce ne inconjoara, noi cuprindem in interiorul nostru cu ajutorul simturilor noastre, numai o mica parte, intr-o limita foarte restransa. Dar daca este posibil sa simtim tot ceea ce ne inconjoara? Daca este posibil ca acolo este ascuns secretul existentei noastre, scopul si destinul nostru?
Daca presupunerile noaste sunt corecte, atunci ne lipseste inca un simt, care este destinat pentru ceea ce nu este simtit prin cele cinci simturi. Cum se poate dobandi acest simt? De ce natura nu a creat in noi acest simt? De ce nu l-am primit in clipa in care ne- am nascut?
Concluzia este simpla: omul trebuie sa-l dezvolte in interiorul sau cu forte proprii. Omul este deosebit in dezvoltarea sa fata de oricare alta fiinta. El dobandeste si dezvolta orice lucru individual, si de aceea, si acest simt in plus, el trebuie sa-l dezvolte prin forte proprii, prin efort omenesc si etic.
Tocmai acest simt in plus este ceea ce-l deosebeste pe om de vietuitoare, care au fost create si ele cu cele cinci simturi. Dintre toate vietuitoarele, omul este singurul care a fost creat cu capacitatea de dezvoltare, si capabil sa descopere in sine acest simt ascuns si sa-l dezvolte.
Din generatie in generatie omul se dezvolta treptat. El se dezvolta tehnologic, stiintific, cultural insa nu etic. Intr-o anumita faza de dezvoltare, omenirea trebuie sa simta necesitatea dezvoltarii spirituale, caci altfel ea nu va supravietui, si sa simta dupa aceea, necesitatea interioara de a descoperi acest simt in plus.
Dezvoltarea intregii omeniri seamana cu dezvoltarea individului, care trece prin fazele copilariei, tineretii si maturizarii utilizand potentialului sau. Si atunci cand omul descopera in sine acest simt in plus, el simte in jurul sau o lume mai mare, vede sensul vietii, cauzele suferintelor, scopul existentei, si mai mult decat atat – aceste simturi ii dau posibilitatea sa stapaneasca in lume, sa distruga cauza suferintelor si sa inainteze catre scop – sa-l atinga si sa ajunga la esenta vietii.

Dr. Michael Laitman

Reclamă

Anunțuri

Dincolo de trup………

Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală , iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.

De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.

Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două, raţiune şi suflet , însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.

Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?

l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.

În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.

Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.

În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete – senzoriale, ale obiectelor.

Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul transformă sentimentele în acte ale acţiunii sale.

Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.

De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.

Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.

Sentimentele pe care le trăim ne definesc în interiorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.

Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.

Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.

Radu Dragan

Reclamă

Cauză,efect,timp.

Fiecare element, fiecare particulă din creație conține o inteligență inerentă, sinonimă cu spiritul și cu viața. De aceea, ea are capacitatea a se bucura. Fiecare element poate acționa independent în lumea sa, reacționând la legile și la forțele din jurul său.

Există o lege a cauzei și a efectului, care guvernează inclusiv păcatul. Noi ne creăm singuri pedepsele pe care le suportăm, prin acțiunile pe care le comitem.

Fiecare spirit primește un drept de proprietate asupra corpului său. Atât timp cât trăim în planul fizic, spiritul are datoria de a ține sub control corpul, respectiv pasiunile și poftele acestuia. Tot ce există în interiorul spiritului se manifestă la nivelul corpului fizic, dar nu toate atributele corpului pot invada spiritul împotriva voinței acestuia, ci doar acelea pe care le alege spiritul. Pentru a deveni o ființă umană perfectă, noi trebuie să acționăm astfel încât corpul, mintea și spiritul nostru să ajungă într-o armonie deplină.

În universul nostru există deopotrivă energii pozitive și negative, ambele fiind necesare evoluției spirituale. Aceste energii sunt înzestrate cu inteligență, având capacitatea de a ne îndeplini voința.. Energia pozitivă se manifestă prin lumină, bunătate, blândețe, iubire, răbdare, compasiune, speranță. Energia negativă se manifestă prin ură, întuneric, răutate, intoleranță, egoism, disperare, descurajare și în primul rând frică,elementul de bază pe care se clădesc toate celelalte elemente negative.

Cele două tipuri de energii se opun una alteia. Atunci când le asimilăm în ființa noastră, ele ne transformă. Energia pozitivă atrage alte energii pozitive, iar cea negativă atrage alte energii negative. Iubirea este atrasă de lumină, iar ura de întuneric. Dacă un anumit tip de energie începe să predomine în ființa noastră, noi ne asociem cu alte persoane care vibrează pe aceeași energie. Important este că avem opțiunea de a alege tipul de energie pe care dorim să îl cultivăm. Prin simpla emitere a unor gânduri pozitive sau prin simpla rostire a unor cuvinte pozitive, noi atragem automat către noi energiile pozitive corespondente. În lumea spiritelor am putut vedea cu claritate acest lucru. Gândurile noastre au o mare putere. Noi ne creăm mediul în care trăim prin ceea ce gândim. Dacă am înțelege puterea gândurilor noastre, noi le-am supraveghea mai îndeaproape. Dacă am înțelege puterea uluitoare a cuvintelor noastre, am prefera de o mie de ori să tăcem decât să spunem ceva negativ. Din fericire, putem înlocui oricând vibrațiile negative pe care le emitem cu altele, pozitive prin evoluție spirituală.

Toate acestea sunt necrezute de noi , prin simplul fapt că elementul Timp, foarte important în existența noastră pe Pământ nu îl luăm în considerare .

La orice acțiunea a noastră noi așteptăm rezultate imediate , la “cinci” minute după rugăciune așteptăm miracolul vindecării,la “cinci minute după” emiterea unei dorințe așteptăm realizarea ei și exemplele pot continua. Dacă ne dorim ceva rezultatul dorinței e pregătit să pornească spre noi , dacă facem un pas și rezultatul face un pas la al doilea pas și rezultatul îl face pe al doilea.La o energie vibrațională emisă de noi,Universul ne răspunde cu același volum de energie. Aici e vorba de o atracție bilaterală ale căror componente suntem noi ca entitate la un capăt și Universul la celalalt capăt putem trage concluzia simplă că Universul este partenerul nostru de drum în călătoria noastră existențială . Realizarea dorinței se va îndeplini undeva la mijloc.

Așa putem să dăm o altă dimensiune timpului necesar pentru îndeplinirea dorinței.

Radu Drăgan

Reclamă

Amintirea vieților anterioare.

Amintirea individualităţilor noastre anterioare ar avea repercusiuni foarte grave, ar putea în anumite cazuri, să ne umilească în mod ciudat, în altele, să ne exalte orgoliul, şi prin acest lucru să împiedice liberul nostru arbitru.

Dumnezeu ne-a dat pentru a ne îmbunătăţi, tot ceea ce ne este necesar şi poate să ne ajungă: vocea conştiinţei şi tendinţele noastre instinctive, a îndepărtat tot ceea ce ne putea face rău.

Să mai adăugăm că dacă aveam amintirea actelor noastre personale anterioare, am fi avut-o în mod egal şi pe cea a actelor celorlalţi, şi această consecinţă ar fi putut avea cele mai neplăcute efecte asupra relaţiilor sociale.

Neavând întotdeauna motiv să ne mândrim cu trecutul nostru, adesea este mai bine ca un văl să fie aruncat asupra lui. Acest lucru concordă perfect cu doctrina despre lucrurile superioare lumii noastre.

În aceste lumi, unde nu domneşte decât binele, amintirea trecutului nu are nimic neplăcut; iată de ce structura noastră astrală își amintește de existenţa precedentă ca şi cum noi ne-am aminti de ceea ce am făcut în ajun.

De aceea de multe ori după o regresie ,când sufletul nostru transcede în altă dimensiune unde amintirile au altă formă ,venim cu informații care nu au corespondent în plan mental ,deoarece limbajul mental este prea sărăcăcios ca să poate descrie informația. Este sărăcăcios pentru că este un limbaj dobândit prin acțiuni limitate, este un limbaj procesat prin prisma patternului: “Nu cred numai ce văd “.

În altă ordine de idei visele sunt produsul emancipării sufletului devenit mai independent prin încetarea vieţii active şi a legăturii cu trupul. De aici un fel de clarviziune indefinită ce se extinde asupra locurilor cele mai îndepărtate sau nemaivăzute vreodată, şi câteodată chiar asupra altor lumi.

Tot de aici amintirea ce evocă memoria evenimentelor înfăptuite în existenţa prezentă sau în existenţele anterioare; ciudăţenia imaginilor despre ceea ce petrece sau s-a petrecut în lumi necunoscute, amestecate cu lucruri din lumea actuală, formează ansambluri bizare şi confuze ce nu au nici sens şi nici coerenţă.

Incoerenţa acestor vise se mai explică prin lacunele produse de amintirea incompletă a ceea ce ne-a apărut în vis.Nu amintirea este incompletă. Limbajul cu care trebuie să descriem visul nu e complet. Ca şi o povestire din care s-ar fi scos la întâmplare fraze sau părţi de fraze; fragmentele ce-ar rămâne reunite şi-ar pierde toată semnificaţia raţională.

Limbajul cunoașterii este singurul  care are particularități ce pot lega mentalul de astral și poate decodifica informația ca să o facă eligibilă.

Radu Dragan

Reclamă

Cauza nefericirii.

Nu îţi cer acum să renunţi la toate ataşamentele tale. Aceasta, prietene, nu este un ţel realist. Îţi cer doar să devii conştient de ataşamentele tale, de percepţiile tale, de interpretările tale pro şi contra. Îţi cer doar să observi cum ai făcut ca fericirea ta să fie condiţionată.

Dacă vrei să înţelegi necondiţionarea, priveşte copacul mişcându-se în bătaia vântului. E cea mai bună metaforă pe care o poţi găsi. Copacul are rădăcini adânci şi ramuri întinse. Jos e neclintit, iar sus e flexibil.
Este un simbol al tăriei şi al capitulării.

Poţi dezvolta aceeaşi tărie de caracter, mişcându-te flexibil o dată cu toate situaţiile din viaţa ta. Stai drept şi fii înrădăcinat în momentul de faţă. Cunoaşte-ţi nevoile, dar îngăduie ca ele să fie satisfăcute cum ştie viaţa mai bine. Nu insista ca nevoile tale să fie satisfăcute într-un anumit mod, căci, dacă insişti, vei opune o rezistenţă inutilă. Trunchiul copacului se frânge, atunci când încearcă să se opună vântului.

Mişcă-te o dată cu vântul!

Viaţa ta e un dans!
Ea nu este nici bună, nici rea. E o mişcare, un continuum.
Alegerea ta este una simplă: poţi dansa sau nu. Decizia de a dansa nu te va scoate de pe ringul de dans. Dansul va continua în jurul tău. Dansul va continua şi tu eşti parte din el.

Există o demnitate simplă în asta. Te încurajez să te bucuri de pura stare de graţie de a fi viu. Dacă vei căuta în viaţă un sens mai elevat, vei fi dezamăgit. Dincolo de dans, nu se află nici un sens.
Toate condiţiile se deschid înspre necondiţionare. Fii, pur şi simplu, deschis şi prezent şi vei cădea în braţele lui Dumnezeu. Dar împotriveşte-te chiar şi pentru o clipă – şi vei fi prins într-o complicaţie fără rost, provocată de tine însuţi.
Fiinţele umane nu pot fi independente de realitatea condiţionată, deoarece realitatea condiţionată este o creaţie a conştientei umane.
Opriţi-vă din încercarea de a scăpa de propriile voastre creaţii. Acceptaţi-le, pur şi simplu, aşa cum copacul acceptă vântul. Demnitatea voastră constă în a deveni pe deplin umani, pe deplin receptivi la propriile voastre nevoi şi la nevoile altora.
Compasiunea nu vine prin detaşarea de întreaga paletă a experienţei emoţionale, ci prin participarea plenară la ea.
Unii au spus că lumea asta e un loc al durerii. E absurd. Această lume nu este nici bucurie, nici durere, deşi aţi putea spune că e amândouă în acelaşi timp.
Această lume este un loc în care se naşte corpul emoţional şi mental. Naşterea fizică şi moartea facilitează, pur şi simplu, dezvoltarea unei conştiente gândire/sentiment, care este responsabilă pentru propriile sale creaţii. E absurd să negi importanţa acestui proces al naşterii. Şi este la fel de absurd să-l glorifici. Nu există fiinţă umană care să nu parcurgă acest traseu al naşterii, fără să trăiască atât experienţa bucuriei, cât şi a durerii.
Sunt oare ambele necesare?

Absolut! Fără durere, mama nu ar putea scoate bebeluşul din ea. Şi fără bucuria vieţii nou-născute, durerea n-ar avea nici un sens.

Dar nu spune „acesta e un loc al durerii” sau „acesta e un loc al bucuriei”. Nu căuta să faci din experienţa ta ceea ce ea nu este. Fereşte-te de interpretări care te-ar determina să accepţi numai o parte din spectrul vieţii.
Experienţa mea aici nu a fost diferită de a ta.

Nu am biruit durerea. M-am lăsat în voia ei.
Nu am biruit moartea. Am păşit prin ea de bunăvoie.
Nu am slăvit trupul şi nici nu l-am condamnat.
Nu am numit această lume nici rai, nici iad, dar am profesat că ambele sunt propria voastră operă.

Am intrat în dansul vieţii la fel ca voi, ca să cresc întru înţelegere şi acceptare, ca să trec de la iubirea condiţionată la trăirea iubirii fără condiţii. Nu există nimic din ceea ce tu ai simţit sau ai trăit ca experienţă, din care să nu fi gustat şi eu. Cunosc fiecare dorinţă şi fiecare frică, deoarece am trăit trecând prin toate. Iar eliberarea mea de ele nu a venit prin vreo dispensă specială.
Vezi tu, eu nu sunt un dansator mai bun decât tine. Mi-am oferit, pur şi simplu, disponibilitatea de a participa şi de a învăţa, iar aceasta e tot ce-ţi cer.

Binevoieşte! Participă! Atinge şi lasă-te atins! Simte totul! Deschide-ţi
braţele vieţii şi lasă-ţi inima să fie atinsă! De aceea te afli aici!
Când inima se deschide, ea este plină de iubire. Iar capacitatea ei de a da şi a primi nu se mai bazează pe nimic din exterior. Ba dăruieşte fără să se gândească la recompensă, deoarece a da este cel mai mare dar. Şi primeşte – nu numai pentru sine – ci pentru ca şi alţii să poată trăi experienţa darului.

Legile lumii acesteia nu îi mai limitează pe bărbatul sau pe femeia a căror inimă este deschisă. Şi astfel se întâmplă miracole – nu printr-o activitate specială, ci doar ca o extensie a iubirii însăşi.
Miracolele nu vin dintr-o gândire lineară, secvenţială. Ele nu pot fi planificate. Nu poţi învăţa nici să le faci, nici să le primeşti. Miracolele vin în mod spontan în inima care s-a deschis şi în mintea care a renunţat la nevoia ei de a controla sau de a şti. Căci Mintea lui Dumnezeu e nevinovată şi atotdăruitoare.
Ea nu-ţi poate refuza cele necesare, întrucât eşti parte din Ea. Ea nu te cunoaşte ca fiind separat. Asemenea unui părinte ce se uită la unicul său copil. Ea te priveşte cu statornică iubire şi afecţiune. „Întinde-ţi mâna şi primeşte aceste daruri”, te invită Ea. Dar tu nu dai ascultare chemării Ei. În frustrarea ta, nu auzi Vocea Divină care te chemă.
Privind în jur la condiţiile vieţii tale şi găsindu-le numai defecte, nu eşti conştient că te-nconjoară Iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu. Şi totuşi, oricât de departe te-ai simţi tu de Dumnezeu, nu eşti decât la un gând distanţă. Şi momentul mântuirii tale este chiar acum. Aminteşte-ţi aceasta, prieten drag. Chiar acum, în acest moment, ori asculţi Vocea lui Dumnezeu, ori eşti prins, fără rost, în mrejele propriei tale psihodrame.
Chiar acum eşti fie fericit, fie găseşti nod în papură împrejurărilor din viaţa ta.

Îngăduie-ţi să fii prezent în gândurile tale şi întreabă: „Simt eu. În acest moment, conştient de Iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu pentru mine?”

Dacă răspunsul este „Da!”, vei simţi căldura Prezenţei Divine în inima ta. Iar dacă răspunsul este „Nu”, conştiența ta te va face să-ţi aminteşti acea Prezenţă şi să o atragi către tine. Această practică simplă nu poate da greş.
Încearc-o şi convinge-te! Pe măsură ce înveţi să fii deschis momentului prezent, vei deveni din ce în ce mai conştient de Prezenţa Divină în mintea şi experienţa ta.

Rostul tău personal se va dezvălui în această conştientă lărgită, ajutându-te să înţelegi cum poţi fi de cel mai mare ajutor pentru tine însuţi şi pentru ceilalţi.

Cele necesare vor prinde formă înaintea ochilor tăi. Modul în care apar te va lăsa adesea perplex, dar nu vei judeca. Nu vei căuta nod în papură nici ţie, nici altora. Vei învăţa să te laşi în voia situaţiei de moment, făcând tot ce poţi şi adăstând în tăria propriei tale capitulări. Din ce în ce mai mult îi vei încredinţa lui Dumnezeu consecinţele şi vei şti că darul tău este întotdeauna acceptat ca atare. El este întotdeauna de-ajuns. Astfel, vremea autocrucificării se va încheia şi pacea va reveni în mintea ta. Atunci mă vei vedea aşa cum sunt eu cu adevărat, pentru că atunci vei fi dat naştere Christosului din tine.
Aştept acest moment cu mare bucurie şi certitudine. Fiindcă acesta este momentul adevărului.

Este sfârşitul a tot ceea ce înseamnă separare.
Este sfârşitul a tot ceea ce înseamnă suferinţă.

Paul Ferrini

IUBIRE FĂRĂ CONDIŢII

Reclamă

Înțelepciunea celulei

Viaţa este un strat subţire de evenimente, care acoperă o realitate mai adâncă. În realitatea mai adâncă suntem o parte di din fiecare eveniment ce se petrece acum, s-a petrecut sau se va petrece. În realitatea mai profundă, cu siguranţă ştim cine suntem şi care este scopul nostru. Nu există nici o confuzie sau conflict, cu nici o altă persoană de pe Pământ.
Scopul nostru în viaţă este de a ajuta Creaţia să se extindă şi să se dezvolte , iar când ne privim, vedem doar dragoste.
Totuşi misterul vieţii nu include nici unul dintre aceste lucruri, el se referă la modul cum să le aducem la suprafaţă.

La întrebarea:   Cum dovedim că există totuşi un mister al vieţii ? Se poate răspunde: că cea mai simplă dovadă este separarea enormă dintre realitatea profundă şi existenţa de zi de zi.
Un mister ce nu vrea să fie cunoscut se retrage continuu, pe măsură ce ne apropiem de el, dar misterul vieţii nu se comportă aşa: secretele sale sunt relevate imediat, dacă ştim unde să căutăm. Dar ele nu trebuie căutate?
Înţelepciunea corpului nostru este un punct bun de pornire în ce priveşte dimensiunile ascunse ale vieţii, deoarece, chiar dacă acestea sun invizibile, înţelepciunea corpului este extrem de reală, deci, un fapt pe care cercetătorii din medicină au început
să-l accepte încă din anii 1980.
Oamenii de ştiinţă au descoperit porţile spre dimensiunile ascunse, la care nu am gândit până acum. Celule au gândit în locul nostru timp de mii de ani. De fapt înţelepciunea lor este mai veche decât înţelepciunea cortexului, deci, poate fi cel mai bun model pentru singurul lucru mai vechi decât ele, cosmosul.
Oriunde privim simţim ceea ce doreşte să înfăptuiască înţelepciunea cosmică, este acelaşi lucru pe care şi noi dorim să-l împlinim, adică: să mă dezvolt şi să creez, dar principala diferenţă este că întotdeauna corpul meu cooperează cu universul, mai bine cum o putem face noi.
Celulele participă pe deplin la misterul vieţii, deci, este o înţelepciune a pasiunii totale şi angajamentului. Să vedem dacă putem uni calităţile înţelepciunii trupeşti cu dimensiunile ascunse pe care vrem să le dezvăluim.
Înţelepciunea pe care o trăim acum, o identificare cu Inteligenţa Corpului, este:
– Avem un scop mai înalt.
– Suntem în comuniune cu viaţa, în complexitatea sa.
– Conştienta noastă este gata să se metamorfozeze în orice moment, rar, ea simte orice există în spaţiul nostru vital.
– Acceptăm pe ceilalţi ca pe egalul vostru, fără a-i judeca sau a avea prejudecăţi.
– Trăim fiecare moment într-o manieră creativă, reînnoită şi nu ne agăţăm de tot ceea ce este vechi sau depăşit.
– Fiinţa noastră este legănată în ritmurile universului, deci, ne simţim în siguranţă şi îngrijiţi.
– Ideea noastră de eficienţă este de a lăsa fluxul vieţii să aducă ceea ce avem nevoie.
– Forţa, controlul şi lupta nu sunt modul nostru de acţiona.
– Simţim o anumită conexiune cu sursa noastră.
– Suntem programaţi să dăruim, ca sursă a întregii abundenţe.
– Privim orice schimbare, inclusiv naşterea şi moartea ca perspectivă a nemuririi.
– Ce este neschimbător este un lucru real pentru noi.
La nivelul celulelor, nici unul din aceste subiecte nu sunt aspiraţii spirituale, ci fapte ale existenţei cotidiene.

Scopul mai înalt.

Fiecare celulă din corpul nostru este de acord să lucreze pentru bunăstarea întregului, iar bunăstarea sa individuală ocupă locul doi.

Comunicarea.

Celula ţine legătura cu toate celelalte celule. Celulele mesager se străduiesc să înştiinţeze cele mai îndepărtate puncte ale corpului, despre dorinţa sau intenţia altei celule, oricât de mică ar fi ea. Retragerea sau refuzul comunicării nu este o opţiune a
celulei.
Conştienţa.

Celulele au capacitatea de a se adapta numaidecât. Rămân flexibile, pentru a putea reacţiona la situaţii urgente. Aici comportamentul rigid nu este o opţiune a lor.

Acceptarea.

Celulele admit că toate sunt importante, în egală măsură, deci, fiecare funcţie din corp este interdependentă cu cealaltă. A acţiona de una singură nu este o opţiune.

Creativitatea.

Cu toate că fiecare celulă are un set unic de funcţii , ele se combină în moduri creatoare. A se agăţa de un comportament învechit nu este o opţiune.

Fiinţa.

Celulele se supun unui ciclu universal de odihnă şi activitate. Acest ciclu se exprimă în diferite moduri: nivelurile fluctuante de hormon, presiunea sângelui şi ritmurile digestive, expresia cea mai este somnul. În liniştea inactivităţii, viitorul corpului este
plămădit.  A fi activ sau agresiv în mod obsesiv nu este o opţiune.

Eficienţa.

Celulele funcţionează folosind cel mai mic consum de energie posibil . În mod obişnuit, o celulă stochează hrană şi oxigen în interiorul pereţilor, doar pentru trei secunde. Ea are toată încrederea că va primi ce-i trebuie. Consumul excesiv de hrană, aer sau apă nu este o opţiune.

Conexiunea.

Datorită moştenirii genetice comune, celulele ştiu că sunt fundamental aceleaşi. Faptul că celulele ficatului sunt diferite de cele ale inimii şi că celulele muşchilor sunt diferite de ale creierului, ele nu neagă identitatea lor comună, care este neschimbătoare.

Dăruirea.

Activitatea de bază a celulelor este aceea de a dărui, iar aceasta menţine integritatea tuturor celorlalte celule. Angajamentul total faţă de a dărui face ca aspectul de a primi să devină ceva automat şi este cealaltă jumătate a ciclului natural. A aduna nu este o opţiune.

Nemurirea.

Celulele se reproduc pentru a-şi împărtăşi cunoaşterea, experienţa şi talentele, dăruind totul pentru progeniturile lor. Acesta este felul de nemurire practică, deci, ele se supun morţii la nivel fizic, dar o înving la nivel non-fizic. Prăpastia dintre generaţii nu
este o opţiune.

Privind tot ce au fost de acord să facă celulele noastre, ne întrebăm dacă nu cumva este un pact spiritual în adevăratul sens al cuvântului?

Prima calitate este a urmări un scop înalt, este identică cu calităţile spirituale ale abandonării şi altruismului. A dărui reprezintă acelaşi lucru cu a-i întoarce lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu. Nemurirea este acelaşi lucru cu credinţa în viaţa de după moarte.

Misterul vieţii este răbdător şi atent în felul în care i-a permis corpului nostru potenţialul său total să fie relevant.
Suntem cu toţii tributari unei forme şi apoi ne dezintegrăm în concordanţă cu misterul vieţii şi nimic altceva.

În loc să cercetăm misterul vieţii, ca pe o parte intimă din noi înşine, ne purtăm ca şi cum el nu există.
După multe vieţi petrecute în haos, suntem oare pregătiţi să lăsăm misterul să ne salveze acum?
Există o altă cale?

O cale ar fi să ne gândim şi noi ce fac celulele corpului nostru şi să analizăm dacă şi noi facem în viaţa zilnică ce fac ele.

fragment din Cartea Secretelor-Dr. Deepak Chopra

Reclamă

Sfaturi pentru drumul spre Dumnezeu…

-Imaginea noastră despre Dumnezeu reflectă felul în care ne vedem pe noi înșine.

-Calea către Adevăr este o trudă a inimii, nu a cugetului.Fă-ți din inima cel dintâi sfetnic! Nu din cuget.

-Poți să-l cercetezi pe Dumnezeu în orice lucru și orice ființă din lume,pentru că e omniprezent.

-Ceea ce nu poate fi spus în cuvinte poate fi priceput doar prin tăcere.

-Orice ți s-ar întâmpla în viață, oricât de îngrijorătoare ar putea părea lucrurile, nu păși pe tărâmul deznădejdii.

-Răbdarea este să privești noaptea cerul și să vezi răsăritul soarelui.

-Toate călătoriile tale să fie lăuntrice.

-În clipa în care pornești în căutarea Iubirii, începi să te schimbi pe dinăuntru și pe dinafară.

– Adevărații îndrumători spirituali sunt străvezii precum sticla, căci ei lasă Lumina să treacă prin ei.

-Lasă viața să curgă prin tine.

-Fiecare făptură omenească e o lucrare în desfășurare, care se apropie încet, dar sigur, de desăvârșire.

-Nu există înțelepciune fără iubire.

-Un singur soi de murdărie nu poate fi spălat cu apă limpede, iar aceela este neiertarea

-Lumea e cuprinsă într-o singură ființă omenească – tu.

-Dacă vrei să schimbi felul în care se poartă ceilalți cu tine, ar trebui să schimbi mai întâi felul în care te porți tu cu tine.

-Nu te îngriji încotro te va purta drumul. Ia aminte la primul pas. Nu te lăsa dus de curgere. Fii tu însuți curgerea.

-Nu sunt doi oameni asemenea. Nu sunt două inimi care să bată la fel.

-În tot ce facem, inimile noastre au însemnătate, nu înfățișarea noastră.

-Iadul e în acum și aici. La fel și raiul. Încetează să-ți mai faci griji din pricina iadului și să visezi la rai, căci sunt amândouă cuprinse chiar înlăuntrul clipei de acum.

-Lumea e o singură ființă. Toți și toate sunt legate între ele printr-un păienjeniș de povești. Durerea unui singur om ne va răni pe toți. Bucuria unui singur om îi va face pe toți să zâmbească.

-Orice spui, bun sau rău, se va întoarce într-un fel sau altul la tine.

-Veșnicia nu e un timp nemărginit, ci doar lipsa oricărui timp. Dacă vrei să cunoști lumina veșnică, scoate-ți din minte trecutul și viitorul și rămâi în clipa de acum.

-Vina pentru orice ți se întâmplă e a ta.

-Dacă vrei să-ți întărești credința, trebuie să-ți înmoi inima.

-Nimic n-ar trebui să stea între tine și Dumnezeu. Ține-te departe de toate soiurile de idoli, fiindcă îți vor încețoșa vederea.

-Trăiește viața asta la fel de ușor și de gol ca aerul.

-Cei ce se supun naturii vieții vor trăi într-o liniște și pace netulburate chiar și atunci când întreaga lume largă trece zbucium.

-Toate contradicțiile din lume se află și înlăuntrul fiecăruia dintre noi. Până în ziua în care ajungi la starea de făptură omenească desăvârșită, credința e un fapt treptat și unul care are nevoie de părelnicul lui contrariu: necredința.

-Niciun strop de bunătate sau grăunte de răutate nu vor rămâne până la urmă neplătite. Nici macar o frunză nu se mișcă fără știrea lui Dumnezeu.

-Dumnezeu e un ceasornicar , orice lucru de pe pământ se întâmplă la timpul lui. Nici o clipă mai târziu, nicio clipă mai devreme. Pentru fiecare există un timp când să iubească și un timp când să moară.

-Există o singură cale de-a renaște la o viață nouă: să mori înainte de moarte.

-Pe când părțile lumii mereu se schimbă, întregul rămâne mereu același.

-Iubirea nu poate fi explicată. Iubirea e apa vieții. Iar cel ce iubește e un suflet de foc. Lumea se învârte altfel când focul iubește apa.

Radu Dragan

foto by Yarina Drăgan

Reclamă