Ayurveda -medicină prin cunoaștere.

Ayurveda este un sistem vechi de 5.000 de ani de vindecare naturală care își are originea în cultura vedica a Indiei. Deși practicată în secret în timpul anilor de ocupație străină, Ayurveda s-a bucurat de o renaștere majoră atât în țara ei natală cât și în întreaga lume. Medicina tibetană și medicina tradițională chinezească au rădăcinile în Ayurveda. Medicina greacă timpurie a îmbrățișat multe concepte descrise inițial în textele clasice medicale ayurvedice care datează de mii de ani.

Mai mult decât un simplu sistem de tratare a bolilor, Ayurveda este o știință de viață (Ayur = viață, Veda = stiință sau cunoaștere). Aceasta e bazată pe un sistem de înțelepciune conceput pentru ai ajuta pe oameni să descopere esența existenței ca să valorizeze deplin potențialul uman. Furnizează orientări privind viața de zi cu zi în funcție de anotimpuri, dietă, comportament și utilizarea deplină a simțurilor noastre.

Ayurveda ne amintește că sănătatea este echilibrarea dinamică între mediul în care trăim, trup, minte și spirit.

Recunoscând că ființele umane sunt parte a naturii, Ayurveda descrie trei energii fundamentale care guverneaza mediile noastre interioare și exterioare: mișcare, transformare, și structură.

Cunoscute în sanscrită ca Vatha (vânt), Pitha (Foc), și Kaptha (Pământ), aceste forțe primare sunt responsabile pentru caracteristicile spiritului, minții și a corpului nostru. Fiecare dintre noi are o parte unica a acestor trei forțe care modelează natura noastră.

Dacă Vatha este dominant în sistemul nostru, avem tendința de a fi slab, ușor, entuziast, energic, și schimbător.

În cazul în care Pitha predomină în natura noastră, avem tendința de a fi intens, inteligent, și orientat către obiective și cu un apetit puternic pentru viață.

Când Kaptha predomină, avem tendința de a fi comod, metodic, și în căutarea adevărului prin propriile noastre experiențe.

Deși fiecare dintre noi are toate cele trei forte, majoritatea oamenilor au una sau două elemente care predomină.

Pentru fiecare element, există echilibru și dezechilibru. Când Vata este echilibrat, o persoană este plină de viață și creativă, dar atunci când nu există prea multă mișcare în sistem, o persoană tinde să experimenteze anxietatea, insomnia, piele uscată, constipație, și dificultăți de atenție.

Când Pitha funcționează într-un mod echilibrat, persoana este caldă, prietenoasă, disciplinată, un lider bun, și un bun orator. Când Pitha este în dezechilibru, persoana tinde să fie compulsivă și iritabiă și poate suferi de indigestie sau de o stare inflamatorie. Când Kaptha este echilibrat, o persoană este stabilă în relații, iar când Kaptha este în dezechilibru, o persoană poate suferi de pierderi de memorie , creștere în greutate, și congestie sinusală.

Un obiectiv important al Ayurveda este de a identifica starea ideală de echilibru a unei persoane, și să ofere intervenții prin dieta, plante aromatice, aromoterapie, tratamente de masaj, muzică și meditație ca să se restabilească echilibrul.

Reclamă

Reîncarnarea.

Adevărul reîntrupării a fost cunoscut de iniţiaţii veacurilor apuse şi revelat şi azi de marile Lumini ale spaţiilor. Această cunoştinţă o posedau pieile-roşii din America – din Alaska până în Peru şi Bolivia, celţii din Europa, locuitorii băştinaşi din insulele Hawaii. În Asia, ideea reîntrupării este şi azi foarte răspândită exercitând o mare influenţă în conduita omului. Peste 600 milioane de locuitori ai Indiei, Indochinei, Tibetului, Chinei, Mongoliei şi Japoniei, cred în reîntrupare şi cunosc legile ei la fel cum noi, occidentalii, ştim că sângele circulă prin vasele sanguine. Pentru asiatici, legea reîntrupării este o lege ca orice lege naturală – legea contracţiei la frig şi a dilataţiei la cald a corpurilor. Ea este socotită o lege fundamentală, care se exercită asupra tuturor entităţilor, fie ele minerale, vegetale, animale, umane, fie soare sau univers.

Vechimea acestei cunoaşteri se pierde în noaptea veacurilor şi aproape că nu există religie sau legendă care să nu aibă un sâmbure din această idee. Reîntruparea fiind cunoscută din timpuri foarte îndepărtate şi trecută prin mintea diferitelor popoare, a ajuns la noi sub diferite forme şi însoţită de numeroase erezii. Gândirea superioară a omului de azi a înlăturat părţile absurde aparţinând superstiţiei pentru a-i reda valoarea filosofică şi morală avută în trectul îndepărtat. Graţie nenumăratelor comunicări făcute de entităţi spirituale, în şedinţele de revelaţie, această idee se întinde peste tot pământul, fiind găsită firească, deoarece explică multe probleme sociale, religioase şi filosofice, nerezolvate până azi.

Este mai bine de un secol de când ştiinţa a luat un avânt uimitor, valul descoperirilor purtând omul pe undele nevăzutului, spre înălţimile infinitului. An de an, omul îşi îmbogăţeşte cunoştinţele cu privire la lumea înconjurătoare, dar în aceeaşi măsură credinţa lui slăbeşte şi omenirea alunecă pe panta materialismului. Bisericile sunt din ce în ce mai puţin frecventate de credincioşi deoarece preotul de azi, pierzând legătura cu Cerul, cu ştiinţa şi cu arta, nu mai este în stare să dea un răspuns acceptabil la întrebările referitoare la viaţă, creaţie, destin, Absolut, nefiind în măsură să explice fenomenul naşterii şi al morţii. Din această cauză, mulţi afirmă că religia este de prisos, ba chiar dăunătoare, întrucât ea stagnează progresul omenirii, şi în loc să-1 apropie pe om de Tatăl său creator, îl îndepărtează. Se susţine că biserica – fiind îngrădită de dogme şi deci anchilozată în aceleaşi forme de mai bine de o mie de ani – vine flagrant în conflict cu datele ştiinţifice răspândite în masele populare. Omul de azi nu este satisfăcut de răspunsul oferit de biserică, el având nevoie de o religie ştiinţifică şi artistică, bazată pe iubire, cunoaştere şi comuniune cu Divinitatea.

Dar şi savanţii – grăbiţi să proclame domnia materiei şi a legilor ei – se vor convinge în curând că, în afara materiei tangibile, mai există şi alte substanţe eterice, conduse de legi diferite celor fizice. La începutul apariţiei materialismului se credea că acesta va da un răspuns satisfăcător la toate întrebările. Se afirma că, în definitiv, nu există în univers decât materie, energie şi legile care le pun în activitate, că au murit pentru totdeauna vechile credinţe care, secole de-a rândul, au stagnat civilizaţia, că spiritul de care se tot vorbeşte nu este decât produsul imaginaţiei, iar religia o înşiruire de poveşti şi rugăciuni, care nu lămuresc viaţa şi adâncul prefacerilor din natură şi din corpul omului. Fizicianul a demonstrat prin experienţe că natura este condusă de legi; chimistul, graţie cercetărilor ingenioase, revelează lumii structura necunoscută a materiei; biologul, în teoria sa evoluţionistă, arată că există o ordine în lume şi un scop în toate domeniile complexe ale vieţuitoarelor. În straturile succesive ale scoarţei terestre se citeşte, azi, minunata istorie a secolelor scurse. Telescoape gigantice ne aduc mai aproape nebuloase, galaxii şi miliarde de sori îndepărtaţi; trupul omenesc este studiat şi cunoscut până în cele mai ascunse celule. Lumea întreagă este în freamăt la fiecare nouă descoperire. Dar cu toate acestea flacăra de entuziasm a materialiştilor se stinge treptat; iar la lumina maturităţii spiritului, lucrurile şi fenomenele sunt văzute mai clar, spiritul nostru revenind la ştiinţa ezoterică, la tradiţia şi comoara spirituală a omenirii.

Din acest considerent ne vom strădui să reluăm ideile abandonate în vremurile materialismului, acordând acestor studii atenţia cuvenită. Asemenea cercetătorului de minereu preţios – care reia şi realege metalul preţios din bucăţelele aruncate – omul caută azi în aceste cunoştinţe vechi, să mai găsească multe şi nebănuite bogăţii, desconsiderate de-a lungul secolelor de ignoranţă şi întuneric.

Este evident că printre lucrurile noastre de preţ există şi podoabe false, fără valoare, cu toată strălucirea lor. Astfel, ştiinţa va fi obligată să mai arunce din teoriile sale inexacte, religia – din dogmele, ritualurile şi ipocrizia ei, iar filosofia – din speculaţiile ei deşarte. În faţa acestor frământări intelectuale, prefaceri şi conflicte, omul rămâne dezorientat şi se întreabă cu nelinişte: „Care este adevărul?”

Natura omului este făcută să caute mereu, să-şi explice existenţa lucrurilor şi a faptelor, să-şi chinuie sufletul în faţa enigmelor ce se ridică mereu în drumul său. Din această cauză, materialismul – atât de trâmbiţat şi pompos întronat – se năruie, şi omul se întoarce către datele ştiinţei ezoterice, către tradiţia spirituală a lumilor invizibile, ascunsă şi încuiată cu zeci de lacăte, căutând să-şi explice prin ea existenţa lumilor şi a destinului omenesc.

Bietul om se întreabă mereu: „Există un Dumnezeu, o Putere inteligentă, infinită, care a creat totul în univers atât de armonios?” „Da”, îi răspunde biserica. „Da”, răspunde şi sufletul său, dar el vede în jurul său nedreptăţi, războaie, calamităţi, boli, suferinţe de tot felul. În sufletul său se naşte întrebarea: „Dacă există un Dumnezeu, de ce permite atâta suferinţă şi nedreptate? De ce slabul cade pradă celui puternic?” Priveşte în jur şi constată violenţă şi cruzime: şopârla mănâncă furnici, ea este mâncată de şarpe, şarpele este mâncat de un arici, care la rândul său cade pradă unei vulpi. Toate fiinţele omoară şi la rândul lor sunt omorâte, şi atunci se întreabă bietul om: „Unde este mila şi dreptatea lui Dumnezeu?”

Omul nu înţelege nimic din desfăşurarea evenimentelor petrecute în jurul său, pentru că nu cunoaşte adâncul tainelor ce îl înconjoară, după cum nu ştie că moartea va face să se nască viaţa şi mai strălucitoare. El nu ştie, pentru că în faţa lui stă aparenţa, iar nu realitatea. Omul neştiutor nu vede în lume decât un vast complot al sălbăticiei fără milă, de la mic la mare, şi nedumerit, se întreabă: „Dacă există, într-adevăr, un Dumnezeu, de ce există atâta mizerie în lume? De ce oameni puternici şi sănătoşi devin într-o bună zi orbi? De ce copii nevinovaţi sunt loviţi de boli, şi mame – care strâng cu dragoste la sân un copilaş – sunt omorâte?” De câte ori nu se întreabă ignoranţii: „De ce în această lume binele rămâne nerecompensat şi răul nepedepsit? Adesea criminalul circulă liber şi inocentul este aruncat în închisoare. Dispreţul îi urmăreşte pe cei ce muncesc şi îi împinge către mormânt, pe când în lume forfotesc neruşinaţi şi şarlatani. De ce atâta nedreptate?” Religia ar vrea să ne facă să înţelegem că în lumea cealaltă aceste suferinţe vor fi răsplătite, păcatele noastre vor fi iertate şi ignoranţa luminată. Bazaţi pe aceste afirmaţii, timp de secole, oamenii au ridicat ochii spre Cer, au suferit încercările acestei lumi, cu speranţa că se vor bucura dincolo de fericirea promisă.

Scepticul însă, zâmbind, răspunde acestor suflete frumoase şi încrezătoare: „Dacă Dumnezeu a creat această lume pe care o vedem atât de nedreaptă, ce mai putem aştepta în lumea de dincolo? Dacă nu este dreptate aici pe pământ, pentru ce ar fi mai multă acolo? Dacă toate sufletele se nasc egale, de ce soarta oamenilor este atât de diferită?” Oare să fie la mijloc o simplă întâmplare? Se poate concepe un univers alcătuit de Tatăl ceresc, în care vieţile oamenilor sunt aruncate la voia întâmplării? Nu, de o mie de ori nu – răspunde omul cunoscător – deoarece chiar dacă nu vedem totul şi toate, lumea noastră fizică este guvernată de legi sublime şi absolut juste.

Cu toate acestea, neştiutorul, dar mai ales materialistul, vine mereu, în faţa aparenţelor ce ne înconjoară, cu argumente noi şi cu întrebări de felul: „De ce unii oameni au un trup sănătos şi plin de viaţă, iar alţii îl au slab şi bolnav? De ce unii sunt frumoşi şi din fiinţa lor respiră distincţia, iar alţii au o înfăţişare grosolană şi brutală? De ce unora li s-a dat o inteligenţă vie, iar alţii sunt animaţi de puţine gânduri, şi acelea confuze?”

Cu mulţi ani în urmă, trecătorii puteau vedea pe treptele Universităţii din Bucureşti un om mic, diform. Avea aproape 40 de ani, dar trupul său nu era mai mare decât al unui copil de 8 ani. Braţele îi erau închircite, capul mare, iar picioarele arcuite. Îţi era greu să-1 priveşti. Îşi câştiga existenţa vânzând piepteni, butoni de manşetă şi multe alte nimicuri. Universul său intelectual se limita la răspântiile unde îşi petrecea viaţa. Dacă s-ar compara sărăcia acestei vieţi, suferinţele lui morale, dorinţa lui vagă de iubire, zilele sale triste, orizontul cunoştinţelor sale restrânse, cu existenţa lipsită de griji a unora aflaţi în plenitudinea fizică şi mentală, ori cu desfătarea sentimentală şi morală, cu înţelegerea larga a altora, multora dintre noi ni s-ar tulbura mintea şi nu am mai putea spune nici un cuvânt.

Acestea sunt faptele şi, tu – care ştii că în dosul acestor inegalităţi există totuşi o dreptate – te mâhneşti deoarece nu o poţi demonstra pe înţelesul tuturor. Toţi te combat cu emfază şi îţi aruncă în faţă fel de fel de argumente. Materialistul, scepticul şi ateul te vor întreba: „Pentru ce un copil se naşte într-un bordei, condamnat prin însăşi naşterea sa la o viaţă restrânsă, iar un altul se naşte în mijlocul unei societăţi avansate în cultură şi civilizaţie, unde are prilejul să înveţe şi să fie educat.

Fragment  Scarlat Demetrescu-Din Tainele Vieții Si a Universului.

Reclamă

Cele șapte cauze ale bolilor.

Iata care sunt, in viziunea lui S.N. Lazarev, cauzele care duc la aparitia bolilor:

Prima cauza:

Multe procese care au loc acum in viata sunt indreptate spre eliminarea blocajelor dintre constiinta si subconstientul omului. Tot ce patrunde in subconstient constituie un ghid al actiunilor si incepe sa functioneze activ.

Daca cu 100-150 de ani in urma absolutul subconstientului era in principal apanajul artei, filozofiei, al catorva scoli ezoterice, in prezent acestui proces i s-a raliat medicina.

Logica constiintei umane este orientata catre supravietuirea corpului fizic. Logica subconstientului, catre pastrarea si dezvoltarea structurilor spirituale. De aceea incercarile de substituire mecanica a acestora in cele mai multe cazuri duc la disparitia uneia din aceste doua componente.

Acum subconstientul omului asimileaza murdaria energetica cu o viteza neinchipuita si nu doar pentru ca unii incearca sa patrunda in el, ci si pentru a ti se bloca subconstientul.

Sentimentele si trairile negative care patrund in subconstient, nu mai pot fi controlate de om si intrucat sanatatea fizica este strans legata de subconstient, apar niste dependente complicate si niste urmari grave.

Cercetarea structurilor karmice demonstreaza, in mod elocvent, la nivelul energetic, porunca biblica: “Respecta pe tatal tau si pe mama ta ca sa se prelungeasca zilele tale pe Pamant…”

Raporturile fata de mama si tata trebuie sa fie intotdeauna cele respectate. Codul legilor si regulilor care a existat in societate in toate veacurile proteja impotriva destramarii celor mai fine structuri ale campurilor oamenilor. Acum toate acestea sunt pierdute.

Relatiile dintre oameni sunt determinate de niste coduri ale campurilor lor. Campul fiecarui om contine cate un set de programe care determina interrelatiile sale cu lumea si cu oamenii. Sentimentele de dragoste, ura, suparare pe care le nutresc cei din jur fata de om corespund cu strictete de ceea ce-i sadit in karma acestuia. De aceea exista oamenii care sunt in permanenta jigniti, care sufera traumatisme, care sunt invidiati, etc. In campul omului sunt continute programe informationale ale atitudinilor fata de el si programe ale atitudinii acestuia fata de alti oameni. Cand impotriva noastra se intreprinde ceva neplacut, nu e bine sa raspundem in acelasi fel. Ne putem opune doar la nivel fizic, insa la nivelul campului si la nivelul spiritual trebuie sa ne pastram intotdeauna o atitudine de smerenie, de blandete, sa manifestam iubire fata de oameni si sa tinem minte ca orice neplacere este cauzata de imperfectiunea noastra. Acest lucru ne curata karma, ne fereste de boli, ne amelioreaza destinul si sanatatea copiilor.

Irascibilitatea in raporturile cu oamenii, rautatea constituie o tentativa de atac bioenergetic nu numai asupra unui individ ci si asupra Universului, provocand deformatii ale structurii campului. “Rugati-va pentru cei ce va blesteama si binecuvantati-i pe cei care va urasc…”. Aceasta e cea mai puternica aparare impotriva nenorocirilor, bolilor si a ceea ce numim “deochi”.

Foarte multe boli sunt puse in legatura cu faptul ca oamenii nu stiu cat e de periculos ca in perioadele de puternic avant sufletesc, cand sunt indragostiti, de exemplu, iar nivelul energetic al omului creste brusc, sa emane ganduri si stari emotionale negative.

Enurezisul nu e o boala, ci primul semnal al unor puternice nereguli ale structurilor spirituale ale copilului. Este o bomba cu explozie intarziata, care nu e obligatoriu sa se manifeste sub forma de boala la copil ci poate aparea si sub forma de soarta nefericita a copilului sau de structuri emotionale si psihice deformate.

De aceea, orice sentiment al jignirii care a intrat la o mare adancime sau de care omul nu se poate debarasa timp indelungat reprezinta un mare pericol. Oamenii au incercat, in mod intuitiv, sa dezamorseze aceasta bomba, sa scape de sentimentul de suparare. Modalitatile au fost plansul, spartul veselei, injuraturile etc. Atunci cand insa supararea este tinuta timp indelungat ea devine de cateva ori mai periculoasa si loveste nu doar in cel care o tine dar si in copii lui. Oamenii sanatosi nu-si permit sa tina suparari. In iudaism si crestinism exista Duminica Iertarii, cand omul cere iertare pentru toate ofensele si nedreptatile pe care le-a savarsit cu voie sau fara de voie. Daca acest lucru se face cu sinceritate, atunci intra in functiune mecanismul caintei si are loc autopurificarea in subconstient.

Din pacate, sensul caintei este inteles intr-un mod gresit in prezent. Cainta, inainte de toate, nu este un sir de remuscari sterile. A te cai inseamna a-ti indrepta toate fortele asupra propriei schimbari si niciodata sa nu-ti mai repeti greselile. In timpul caintei are loc ruperea lantului de cauze si efecte in care o fapta trage dupa sine pe urmatoarea. In iudaism, cel care se caieste sau in crestinism talharul rastignit pe cruce care se pocaieste se pot ridica mai sus decat un sfant pentru ca ei au nevoie de eforturi de zeci de ori mai mari decat un om cu karma curata pentru a trai intreaga viata in sanctitate.

Rudele noastre si chiar animalele domestice depind de noi, iar daca incalcam legile eticii, acestia pot fi pedepsiti impreuna cu noi.

Constiinta omului e ca o mica rotita ce poate fi rotita prin eforturi nu prea mari inainte si inapoi. Subconstientul e ca o roata imensa si grea care este greu de pornit, dar si mai greu de oprit. Stramosii nostri urneau roata subconstientului prin aspiratia catre Dumnezeu, prin iubire si facere de bine. In ultimii 300 de ani noi traim din inertia acestei miscari, fara sa depunem eforturi pentru a o mentine. De aceea acum ne poate ajuta numai aspiratia constienta si neintrerupta catre armonia lumii, catre Dumnezeu. Rezervele karmei omenirii sunt epuizate si doar aspiratiile personale ale fiecarui om vor determina gradul sau de protectie impotriva nenorocirilor.

A doua cauza:

Exista un mare pacat pe care il poate comite un om in viata: sa ucida iubirea, pentru ca, inaine de a ucide un om trebuie sa ucizi in tine iubirea fata de acel om. Uciderea sentimentului de iubire reprezinta terenul pe care prolifereaza multe crime si nenorociri.

Boala poate indeplini diferite functii. Prima este cea de avertizare. A doua este cea de oprire a activitatii care impiedica dezvoltarea normala a omului, iar a treia cea de eliminare a mecanismelor care permit raspandirea informatiei negative. Nu trebuie sa uitam ca suntem celulele unui singur organism imens care se cheama omenire care, la randul lui este o parte a unui sistem unitar, Universul.

In luna a cincea, copilul este intr-o comuniune absoluta cu Dumnezeu si cu Universul. Deoarece pentru o viata normala omul trebuie sa intre periodic in contact cu Universul, el se foloseste pentru aceasta de amintirile din luna a cincea, codate in campul sau. Daca mama sau tata s-au dezis in acest timp de copil iar in timpul unui scandal intre soti acest lucru se poate intampla si la nivelul subconstientului, in mod automat copilul mosteneste nu numai programul propriilor parinti dar si al Universului. Celula poarta programul de distrugere a organismului. Organismul reactioneaza in mod corespunzator. Blocarea acestui program este posibila numai prin aspiratia catre Dumnezeu si printr-o mare iubire. Daca omul nu face acest lucru disparitia familiei este inevitabila.

Copiii au acum capacitati bioenergetice de zeci de ori mai mari decat copii stramosilor nostri. Insa noi acordam prea putina atentie dezvoltarii lor spirituale concentrandu-ne mai ales in directia orientarii lor profesionale, asupra bunastarii materiale viitoare a urmasilor nostri. Pana la nastere, fatul interactioneaza puternic cu lumea inconjuratoare. Asupra structurii spirituale si a starii lui fizice exercita o puternica influenta structura spirituala si comportamentul etic al mamei. In luna a cincea, fatul, daca este in comuniune cu Dumnezeu primeste de la El o suma de calitati. In lunile 3 si 4 femeia trece niste incercari. Acestea pot lua cele mai neasteptate forme si de modul in care acestea sunt trecute depinde caracterul si viata viitorului copil. Orientarea catre valorile spirituale sa fie mai puternice decat toate celelalte tendinte.

Principala informatie ereditara se transmite nu numai prin intermediul campului. Mama este indisolubil legata prin camp de copilul ei si de aceea trairile emotionale ale mamei se rasfrang asupra copilului. Daca este vorba de ura, de separare de omul iubit, acest lucru va insemna o adevarata catastrofa pentru el. Structura negativa a campului femeii determina multe din viitoarele nenorociri ale copilului.

Soarta si caracterul viitorului copil se formeaza in campul infoenergetic al parintilor inca inainte de conceptie. In momentul conceptiei, ele deja exista si-i determina viitorul. De aceea, daca parintii au dubii daca sa dea sau nu nastere copilului, are loc un atac asupra acestor structuri, deformarea lor sau chiar distrugerea lor partiala. Extrem de negativ se repercuteaza asupra structurilor campului viitorului copil planificarea brutala a sexului acestuia, dorinta unuia dintre parinti de a avea numai baiat sau numai fata. Chiar si numai simpla indoiala asupra dorintei de a avea un copil, nemaivorbind de tentativa de a scapa de el, constituie o demolare a destinului sau, a fericirii si sanatatii sale, a structurilor de comunicare si solidaritate cu oamenii.

Este foarte important ca in timpul bolii copilului sa cream conditii pentru insanatosirea lui corecta. Parintii trebuie sa se gandeasca inainte de toate la spiritul copilului si abia dupa aceea la trupul sau. Din acest motiv indoparea copilului cu medicamente si mancare nu poate decat sa-i faca un rau. Cu iubirea poti vindeca dar cu atasamentul poti doar sa faci rau. De aceea in timpul bolii copilului foarte multe depind de comportamentul, de etica si chiar de regimul alimentar al parintilor. Renuntarea la carne, alcool, delicatese, supraalimentarea sunt chiar mai importante pentru parinti decat pentru copii. Orice suparari si reprosuri ale parintilor, unul fata de celalalt cat si fata de lumea din jur, trebuie eliminate. Starea sufleteasca a parintilor este starea sufletului si trupului copilului. Pentru a-l pazi pe copil de boli si necazuri parintii trebuie sa inteleaga lucrul cel mai important: copilul trebuie sa fie sanatos sufleteste.

Lipsa dorintei de a invata apare la copil foarte simplu. In timpul sarcinii mama se debaraseaza de sentimentele fata de sot, de copii sau fata de lumea din jur. Aceasta duce la formarea unui program de renegare a campului informational al Universului care blocheaza capacitatile copilului de a lucra cu informatia. Copilului ii vine greu sa invete si el refuza sa faca acest lucru. O mama iubitoare care nu-si permite si nu permite nimanui sa se indoiasca de sentimentul de dragoste si de comuniune cu Divinitatea, va da nastere unor copii talentati.

Numele dat copilului se intipareste in campul sau bioenergetic si depinde de karma aceluia al carui nume il poarta. Inainte copiilor li se dadeau nume de sfinti – si nu era deloc intamplator. Karma sacrosanta, pura, a sfantului se unea cu cea a copilului protejandu-l si actionand in favoarea lui. Dandu-i copilului numele unei rude, riscam, deoarece greselile si viciile sale va trebui sa le ispaseasca cel care i-a luat, odata cu numele si o parte din karma, copilul. De aceea, dandu-i copilului numele unui muritor, este necesara blocarea partii negative a karmei, rugandu-ne la Dumnezeu in gand ca in numele copilului sa intre numai ceea ce este luminos, ce aspira spre dragoste, comuniune, noblete, spre Dumnezeu, in numele acelui om in cinstea caruia ne botezam copilul.

Multe femei stiu ca sanatatea li se amelioreaza dupa nasterea copiilor. Iubirea pe care o nutreste mama pentru copil ii innobileaza structurile campului ei ameliorandu-i starea fizica. Dar mai este o cauza pe care oamenii n-o banuiesc. Mama transfera bolile sale copilului, adica tulburarile sanatatii prin care mama isi ispasesete propria karma, trec in campul copilului iar acesta incepe sa fie bolnav. Karma se imparte intre copil si mama. Cum se recunosc deformarile din campul copilului? Copii sufera de alergii, fac des pneumonii, au probleme cu rinichii.

Nu-i promiteti niciodata copilului ca-i veti cumpara delicatese sau jucarii. Copilul trebuie sa se gandesca la satisfactii spirituale. Promiteti-i ca-l veti duce la teatru, la muzeu. Omul viseaza la nivelul unor structuri foarte fine ale campului iar penetrarea in acele zone a ceea ce este material, pamantesc, coboara incredibil de jos omul. Faceti-i cadouri cand nu se asteapta. Mama care promite copilului diferite lucruri materiale, in schimbul unor rezultate la invatatura sau a cuminteniei face din el un sclav al carui stapan va fi lucrul promis. In acest mod ea, fara sa vrea, creeaza un program de nimicire a tot ceea ce e sfant in favoarea unor avantaje materiale. Aceasta a fost si principala cauza a disparitiei civilizatiilor precedente.

Omul care iubeste, nutreste asemenea sentimente incat uciderea lor, in altcineva sau in el, reprezinta o crima imensa. Daca ne luam dupa logica obisnuita, sterilitatea poate fi eliminata prin interventie chirurgicala. Insa distrugand iubirea, sentimentul contactului cu Universul, femeia care ucide iubirea in barbatul care o iubeste distruge structurile spirituale fine atat ale ei cat si ale barbatului. Copilul nascut in astfel de conditii poate avea niste structuri deformate ale spiritului. Organismul feminin blocheaza aceasta posibilitate, refuza sa conceapa un copil care sa fie grav bolnav, sa moara sau sa faca rau altora. Noi consideram in mod obisnuit ca aceasta este o boala si ne luptam cu noi insine, cu propriul organism care incearca sa ne salveze familia de la pieire. “Boala nu te lasa sa pacatuiesti” se spune in Biblie.

Cauza miopiei o constituie deformarea structurilor campului la nivelul capului determinate de sentimentul de ura din structurile stabile ale campului uman. Aceste structuri nu dispar dupa interventia chirurgicala de indepartare a miopiei, ci continua actiunile distructive la nivelul campului, se transfera asupra acestor organe sau asupra paramentrilor spirituali ai omului.

Barbatul si femeia care se iubesc isi imbunatatesc karma, se vindeca pe ei si copii lor.

A treia cauza:

In viata de zi cu zi ne permitem adeseori sa-i vorbim de rau pe altii, pe noi, sa ne plangem de soarta. Se dovedeste ca acest obicei are ca urmare distrugerea… dintilor. Cele mai periculoase sunt vorbele rele la adresa parintilor, rudelor, urarea raului oamenilor apropiati. Cauza paradontozei o reprezinta barfirea tatalui, suprasolicitarea karmei si alimentatia incorecta. Echilibrarea emotionala si coborarea agresivitatii subconstiente sunt facilitate de utilizarea regulata, in alimentatie, a verdeturilor.

Prin ce sunt periculoase vorbele si gandurile rele? Cand ne gandim la cineva se creeaza o punte energetica intre noi si cel la care ne gandim. Are loc un schimb de informatie si de energie. De aceea orice gand rau reprezinta un atac energetic care poate aduce prejudicii. Chiar si pactul interior cu omul care barfeste poate fi periculos. Barfa, gandurile urate despre oameni reprezinta un traumatism aplicat omului impotriva acestuia sunt indreptate si in acelati timp, distrugerea propriilor structuri karmice. In prezent energetica Pamantului este de asa natura incat si gandurile rauvoitoare despre un om sunt suficiente pentru a-i produce un rau.

Ne atacam si ne omoram unul pe altul in mod sistematic de multe ori fara sa ne dam seama de asta. Are loc un proces sub forma de avalansa al autodistugerii fara ca nici macar sa fie necesara conectarea unor trairi negative. Este suficient potentialul negativ acumulat pana in prezent de omenire. De aceea acum nu e suficient sa fii bun si sa nu faci rau nimanui. Subconstientul nostru e intr-atat de deformat, incat nici suportarea raului nu e o conditie suficienta pentru pastrarea integritatii sufletului si a trupului. In situatia actuala, principala conditie pentru supravietuire o constituie eforturile constiente indreptate spre schimbarea propriei persoane. Nu e suficeint sa fii bun, trebuie sa fii activ de bun. Orice om bun sau normal are sansa de a pieri. “Iubiti-va dusmanii” este un apel la esenta spirituala a omului de a nu reactiona printr-o lovitura la un atac energetic.

Omul care-si incepe ziua cu rugaciunea: “Doamne, da rudelor si cunoscutilor mei sanatate, iar mie rabdare”, se va asigura impotriva multor pacate.

Aprecierea negativa a cuiva produce o puternica scadere a energiei. Daca omul barfeste pe cineva, el ii produce un traumatism persoanei respective, propriului camp si pierderea energiei. “Nu judecati, ca sa nu fiti judecati – caci cu ce masura masurati, cu aceea vi se va masura”.

Traumatismul produs de vorbele urate se poate manifesta nu neaparat la nivelul fizic si nu neaparat brusc. Poate incepe destramarea structurilor spirituale iar cand apar nenorocirile, bolile rudelor sau copiilor, omul abia daca isi mai aduce aminte de vorbele spuse si nu-si va da seama ca pricina nenorocirilor a fost barfa.

Care este numitorul comun al persoanelor longevive? Alimentatia este diversa, comportamentul de asemenea. Singurul lucru comun tuturor este bunatatea sufleteasca. Murim devreme, pentru ca in permanenta ne ruinam sufletul si trupul. Japonezii sunt poporul cel mai longeviv, dar si cel mai politicos din lume.

Cele mai periculoase vorbe sunt vorbele rele impotriva omului iubit. Gradul de comuniune la nivelul campului poate fi diferit intre cei ce se iubesc, el atinge cele mai inalte cote. Sentimentul de iubire il inalta pe om, nivelul energetic al indragostitului este foarte inalt si de aceea orice influentare negativa a acestuia devine extrem de periculoasa.

Cand compatimiti pe cineva, nu sunteti de acord cu boala lui, cu nenorocirea lui, va ganditi doar la consecinte, uitand de cauzele aparitiei acestora si, prin aceasta, favorizati destramarea spiritului.

A patra cauza:

Vampirismul energetic este o ocupatie nu tocmai inofensiva. Influentarea oamenilor la un asemenea nivel al campului este cu mult mai dificila decat ne putem inchipui. Vampirismul inseamna nu doar furtul unei anumite cantitati de energie, incalcarea invelisului campului si crearea conditiilor pentru pierderile ulterioare de energie dar si prejudicierea structurii fine a campului care poate duce la deformarea liniilor karmice ale destinului, sanatatii, psihicului.
Dupa un furt masiv de energie apar devieri psihice. Omului care incepe sa se foloseasca de energia altuia i se inchid canalele de comunicare cu Universul, iar el este nevoit sa ia din ce in ce mai multa energie. Astfel pot aparea boli grave si chiar moartea. Inceputul acestui proces sta in egoismul exacerbat manifestat in ganduri, emotii sau fapte, in neintelegerea unitatii lumii. Aceasta blocheaza canalele de legatura cu cosmosul si provoaca o cadere energetica. Acest proces e greu de oprit. El condamna copiii “vampirului” la niste boli grave, intrucat acestia se nasc cu canalele de legatura cu Universul inchise si atunci fie ca sunt supusi vampirismului, fie ei insisi vor deveni vampiri si vor continua distrugerea propriului suflet.

Cum procedeaza oamenii care au nevoie de energie? Ei infurie, chinuie victima, cauta diferite mijloace de a subjuga omul pentru ca a lua de la unul egal tie e complicat. E mai usor sa iei de la acela pe care l-ai subjugat.

De ce devine omul sadic? Parintii sai au renegat comuniunea cu lumea, au renegat inaltele sentimente ceea ce a dus la inchiderea completa a canalelor care-i unea cu Universul. A inceput degradarea si destramarea structurilor campului. Energia nu putea fi procurata din alta parte decat de la oameni. Daca este vorba de un copil, acesta incepe sa-si irite mama, s-o necajeasca. Ea incepe sa tipe in permanenta, se infurie si ii cedeaza energie. Copilul isi bate joc de colegii de joaca, ii jigneste, chinuie animalele, rade si isi bate joc de cei varstnici in scopul obtinerii energiei. Prin urmare, provocarea de chinuri fizice si spirituale unui alt om este una din formele de vampirism.

Putini cunosc cat de grava e pedeapsa pentru vampirism si cat de putine sunt sansele de a iesi din aceasta situatie. Unul din mijloacele spirituale de aparare impotriva unui om certat cu regulile eticii, care incearca sa fure energie, il constituie rugaciunea pentru ca aceasta constituie in acelasi timp si un ajutor pentru corectarea deformatiilor structurilor sale spirituale. “Rugati-va pentru cei ce va blesteama si binecuvantati-i pe cei ce va urasc.”

A cincea cauza:

Cu totii cunoastem zicala: “De morti numai de bine”. De ce? Intre lumea fina a mortilor si lumea noastra fizica sunt posibile contacte iar daca ele apar, acest lucru dauneaza ambelor lumi.

“Sudarea” campurilor unui om viu si ale unui om mort are loc atunci cand sunt incalcate legile supreme. Religia si obiceiurile de inmormantare la toate popoarele sunt orientate spre despartirea campurilor celor vii de ale celor morti. Daca omul pastreaza pica celui decedat, acest lucru se reflecta negativ asupra sa si poate duce la diferite boli, tulburari psihice, schimbarea caracterului.

Supararea omului inainte sa moara poate duce de asemenea la contopirea campurilor si probabil de aceea trebuie indeplinita ultima dorinta a celui aflat pe moarte.

Daca pana la nasterea copilului femeia a facut un avort, campul embrionului mort se poate uni cu campul copilului nascut ulterior iar acesta poate fi bolnavicios, fricos, obsedat.

A sasea cauza:

Orice gand legat de sinucidere este extrem de periculos si de distructiv pentru om si pentru descendentii lui. Starea pe care medicii o numesc “depresiva” este lipsa dorintei de a trai, uneori ascunsa si care poate provoca multe maladii, poate aduce prejudicii destinului, caracterului. Care este motivul acestei lipse a dorintei de a trai? In primul rand este vorba de un program de autodistrugere care se formeaza in campul bioenergetic daca vreunul din ascendenti a nutrit mult timp ganduri de lipsa a dorintei de a trai sau a comis tentative de sinucidere. Chiar daca aceste lucruri s-au intamplat cu 3-4 generatii in urma, programul ramane stabil si se transmite ereditar urmasilor. Acest program poate fi o urmare a lipsei dorintei parintilor de a avea copii.

Campul omului are un sistem defensiv fata de lumea inconjuratoare care este insa total deschis parintilor. Cele mai mici greseli ale parintilor in timpul sarcinii fata de viitorul copil creaza in campurile acestuia un program distructiv. Acest program este de lunga durata pentru ca este conceput de parinti.

Deceptia in legatura cu faptul ca fiica sau fiul e mic si slab, bolnavicios, nemultumirea legata de sexul copilului, de aspectul sau, de capriciile noului nascut, daca toate acestea sunt mai puternice decat dragostea pentru el, mai puternice decat constientizarea faptului ca un copil e un dar divin, atunci trairile negative trec in profunzimea campului sau in subconstient si declanseaza mecanismul autodistrugerii.

O deceptie puternica a tatalui, chiar si in decursul unei singure zile, pentru faptul ca i s-a nascut o fiica si nu un fiu, poate duce, peste ani de zile, la nenumarate tentative de sinucidere ale fiicei ceea ce se va transmite si urmasilor ei. Programele subconstiente care se gasesc in campul copiilor trec, o data cu varsta si, in special, la inceputul maturizarii sexuale in constiinta si astfel incep disensiunile dintre copii si parinti. Cinci minute de dezicere de copil pot costa ani multi de izolare, reprosuri, suparari, ura.

Omul trebuie sa iubeasca lumea din jur. Daca acest sentiment ii lipseste, in suflet i se instaleaza o stare de disconfort, de chin spiritual. Omul incearca sa-si suprime aceasta durere spirituala cu orice mijloace. Astfel se ajunge la consumul de droguri, la alcoolism, la diverse forme de toxicomanie. Adevarata cauza a narcomaniei si alcoolismului este un nivel scazut al iubirii in sufletul omului. Aceasta stare apare din cauza unor puternice frustrari, a reprimarii iubirii fata de oameni.

Iubirea inseamna armonie. Trecutul, prezentul, viitorul sunt obiecte ale iubirii. Situatia care s-a creat acum in lume corespunde nivelului spiritual contemporan al omenirii. Se cheltuie tot mai multi bani pentru narcotice si pentru lupta impotriva acestora insa fara succes. Lupta trebuie dusa cu cauza care determina consumul acestora. Iar cauza o constituie nivelul scazut al iubirii interioare a omenirii. Respingerea iubirii pentru Dumnezeu si a simtamintelor divine fata de parinti si de copii, fata de sine si de omul drag, fata de natura nevie si fata de lumea inconjuratoare a devenit ceva obisnuit in viata noastra. Toate aceste incalcari declanseaza programul de distrugere a iubirii care are drept rezultat cresterea in cascada a cruzimii pe care n-o poti stinge cu alcool sau droguri. Pentru a iesi din impas omenirea trebuie sa reinvete sa iubeasca. Totul. Iubirea este o arta complicata care trebuie invatata printr-un efort permanent.

Dar acum cand mama jigneste prin cuvant, privire, gest, nemaivorbind de faptele copiilor sai, ea nu intelege ca initiaza in copil un program care peste un an, doi poate sa-l impinga sub rotile masinii sau sa-i provoace o boala grava.

Omul s-a obisnuit sa considere ca iubirea este una din trairile sale de care poate dispune dupa bunul sau plac. Este o conceptie gresita. Iubirea este acel intreg a carei parte suntem, ea imbratiseaza intreaga lume. Iubirea si viata ni se daruiesc si n-avem nici un drept sa atentam la ele.

A saptea cauza:

Multi dintre noi pot da un raspuns corect la intrebarea: “Ce-i aceea hrana?”. Hrana influenteaza in primul rand structurile campului uman. Omul asimileaza hrana prin prima chakra. Printr-o alimentatie corecta poate fi vindecat un om.

“Si a spus Dumnezeu: iata, v-am dat tot felul de ierburi care imprastie samanta cata se gaseste pe intreg Pamantul si tot felul de pomi care fac roade si raspandesc samanta sa va fie de hrana.”

In “Baghavat-Gita” se interzice consumarea hranei care a stat mai mult de trei ore dupa ce a fost gatita pentru ca este o hrana “murdara”, fiind buna doar pentru trup in ea nemaigasindu- se nimic pentru suflet.

In hinduism exista notiunea de “carne necusera”. Este vorba despre carnea care contine sange si ea nu se foloseste in nici un caz la gatit. De ce? Sangele este pastratorul datelor despre viata corpului fizic, in el sta toata informatia privind bolile, simturile si trairile emotionale pe care le incearca animalele la taiere.

Stramosii nostri erau mult mai destepti decat noi, cand se inchinau inainte de sacrificarea animalului, cerandu-i iertare pentru faptul ca erau nevoiti sa-l intrebuinteze ca mancare. In acest fel, ei blocau consecintele negative, pe care noi acum le inghitim fara sa ne pese.

Se spune ca nu e bine sa citesti in timpul mesei. Mancatul cu cartea sau ziarul in fata, in fata televizorului, dezbaterile politice si familiale la masa pot traumatiza sufletul omului pentru ca in timpul mesei informatia trece liber in subconstient. Pe acest fapt este bazat ritualul impartasaniei, adica punerea in contact cu Dumnezeu. Daca insa, in timpul impartasirii, preotul se gandeste la treburile sale pamantesti, atunci contactul cu Divinitatea nu se realizeaza.

In fiecare om exista un suflet, inceputul sacru, ceva omenesc si ceva animalic. In stare normala trupul trebuie sa primeasca hrana de la suflet, sufletul de la spirit iar spiritul de la Dumnezeu. Excluderea oricarei din aceste verigi este inadmisibila iar viata bazata doar pe principiul primitiv al imbuibarii trupului fara a da atentie si celorlalte verigi, reprezinta calea cea mai sigura spre regres.

Reclamă

Planul existențial.

Pământul cu toţi munţii, văile, dealurile, câmpiile, mările şi uscatul, plantele şi
animalele care îl populează, rasele de oameni şi aerul care ne înconjoară, constituie
lumea fizică sau planul fizic. Toate lucrurile şi fiinţele din lumea fizică sunt formate
din materia cea mai concentrată, cea mai densă, numită materie fizică. Ea este
percepută prin simţurile corpului nostru fizic, poate fi văzută, pipăită, cercetată în
laborator.

Departe de pământ, dincolo de atmosfera lui se află o pătură de o altă materie, în
stare eterică, cu mult mai fină, formată din atomi extrem de fini, materie care nu
mai poate fi cercetată cu organele fizice ale omului. Această pătură de materie fină
constituie planul astral. Materia planului astral pătrunde atmosfera, se furişează
printre moleculele şi atomii fizici ce intră în alcătuirea regnului mineral, vegetal şi
animal, pătrunde peste tot, prin toate, până în centrul pământului. Prin urmare noi,
oamenii, pe lângă materia fizică (solidă, lichidă, gazoasă, radiantă), suntem
înconjuraţi şi de materie astrală. Ca să înţelegem această penetraţie a materiei
astrale prin materia şi corpurile fizice, ne vom referi la pătura de aer care se află
deasupra apei oceanelor. Este adevărat că aerul din atmosferă şi apa oceanelor
sunt două stări diferite ale materiei; cu toate acestea, aerul pătrunde în apa
oceanului, asigurând viaţa plantelor şi animalelor. Deşi aceste două elemente sunt
separate, totuşi unul dintre ele, cel subtil, pătrunde prin cel dens. Tot astfel materia
planului astral pătrunde materia planului fizic.

Dincolo de planul astral se află o altă categorie de materie, care constituie planul
mental, planul spiritual. Materia planului mental e cu mult mai fină decât cea a
planului astral. Atomii care formează această materie sunt de cea mai fină
constituţie. Mintea noastră, extrem de redusă, nu poate înţelege rarefierea, fineţea
acestei materii, şi nici nu găseşte în lumea fizică ceva de comparat. Substanţa
care este răspândită în planul mental este aşa de fina, încât e considerată a fi
esenţa materiei, prima fază, începutul materiei, intermediarul între energie şi
materia astrală, este eterul de bază de la care şi cu care încep toate creaţiile din
univers. După cum materia astrală străbate materia fizică, tot astfel şi materia
planului mental străbate materia astrală şi pe cea fizică până la centrul pământului.

Prin urmare, omul este scăldat de un ocean de materie mentală, astrală şi fizică
(aerul). Aceste trei materii intră în constituţia corpurilor de pe pământ astfel:
mineralele vor avea numai materie-fizică şi astrală; plantele vor avea materie fizică,
astrală şi, cele superioare, o infimă parte din materia mentală; animalele vor avea
materie fizică, astrală şi materie mentală proporţional cu gradul de superioritate al
animalului; omul este constituit din materie fizică, astrală şi mentală. În existenţa lui
veşnică, omul va trăi în acest circuit care începe în planul fizic, apoi în cel astral,
după care va trece în planul superior, în planul mental, pentru a reveni din nou ca
om pe pământ sau pe altă planetă şi aşa mii şi mii de ani, învăţând şi evoluând
mereu.
sursa: „Dincolo de mormânt” -Scarlat Demetrescu.

Reclamă

Nu spune niciodată : niciodată.

Orice se poate întâmpla cu orice ființă umană vreodată, ți se poate întâmpla și ție. Poți să te îmbolnăvești,poți să ai un accident,poți să mori , totul este posibil. Omul este vulnerabil. Doar să te duci pe drum şi poţi fi lovit de o mașină. Poţi să te relaxezi într-o cameră şi tavanul să cadă. Nu există nici o modalitate de a te salvezi. Problemele psihologice sunt numai probleme. Poți deveni paranoic, poţi deveni nebun, poți paraliza din cauza fricii – dar aceasta nu are nimic de-a face cu realitatea. Poţi vedea un orb mergea pe drum perfect drept – orbirea în sine nu este problema. Poţi vedea cerșetori cu picioarele rupte , fără mâini , și totuși râzând, vorbind în continuare cu ceilalți, făcând remarci,având opinii, cântând o melodie. Doar urmărește viața : viața nu este o problemă. Omul are capacitatea extraordinară pentru a se adapta la realitate, dar omul nu are capacitatea de a-și aranja viitorul. Odată ce încerci să te protejezi şi să te fixezi în viitor, atunci totul va fi un haos. Vei pierde prezentul încercând să-ți cauți viitorul . Şi apoi vor apărea o multitudine de probleme. Nu există nici o modalitate de a controla viitorul .

Viața este un fenomen complex . Totul este posibil şi nimic nu este sigur. Dacă vei îmbrățișa frica de trecut sau de viitor, vei hrăni psihologia. Ceva trebuie făcut cu mintea ta. Meditația este modul prin care privești viitorul fără minte ,este singurul mod de a privi realitatea.

Durerea și plăcerea sunt lucrurile care definesc starea de bine și starea de rău. Au venit împreună la pachet. Ele nu sunt două lucruri diferite; ele sunt un singur lucru , şi nu pot fi separate . Cum poți să îți închipui că poți avea parte numai de bine , și șă pierzi din vedere cealată parte a binelui , răul.

Răul trebuie acceptat așa cum accepți binele , fără rău nu poți avea adevărata dimensiune a binelui , nu ai la ce raporta binele , nu poți defini binele.

Dacă tot timpul vei avea parte de bine ,vei rămâne acolo în bine ,nu vei evolua , motivația în stare de bine dispare ,nu mai e necesar efort pentru că ai ceea ce înseamnă bine pentru tine . Când prea mult rămâi pe loc în starea de lene existențială , dacă tu nu conștientizezi că e prea mult pe loc ,moneda se întoarce cu răul spre tine. De tine depinde cât de des se va învârti și cu ce frecvență și intensitate vei vedea răul și binele.

Radu Dragan

Reclamă

Sensul vieții

„Suntem atât de departe de universul interior încât ne imaginăm că îl putem găsi tot în exterior, la biserică sau la psiholog sau în altă parte. Nici nu mai știm drumul către ființa noastră intimă. Explic. Spuneam că în vreme ce occidentul și-a căutat fericirea în lumea exterioară pe care a încercat să o stăpânească prin tehnologie, orientul s-a aplecat mai curând către lumea interioară dezvoltând tehnici de introspecție și reușind astfel să cartografieze mult mai precis decât occidentul, universul interior. Această cunoaștere a ființei lăuntrice, de fapt, dă sens existenței. Cuvântul sens este fundamental. Oamenii nu pot trăi fără să aibă un sens al vieții, al existenței, al ființei, o înțelegere. Ceea ce se petrece în civilizația occidentală este o pierdere a sensului existenței care conduce la nefericire și mai ales la frică existențială. Nu poți fi fericit dacă ți-e frică. Cum trăim? Mergem la serviciu ca să câștigăm bani, folosim banii ca să mâncăm, și mâncăm ca să putem merge la serviciu. Ce sens are această situație? De ce trăim? Ca să uităm de acest non-sens evident, de această goană după vânt, de aceată deșertăciune a deșertăciunilor, ne prefacem că totul e în regulă, ne uităm la televizor, ne refugiem într-o realitate virtuală, într-un fals, ca să ne ținem mintea ocupată. Trăim emoții care nu sunt ale noastre, apoi comunicăm la telefon sau pe internet cu oameni pe care nu-i vedem și credem că aceasta înseamnă relaționare, când, din nou, avem de-a face cu un surogat. Descoperim în jurul nostru oameni care au totul, mașini, bani, obiecte nenumărate dar care ajung la psihiatru, care se refugiază în alcool și droguri deși aparent nimic nu le lipsește, doborâți de depresie. Credem mereu că ne lipsește ceva dinafara noastră ca să fim fericiți și când obținem acel ceva descoperim că tot nefericiți suntem. Aceasta se datorează lipsei de sens pe care o simțim inconștient, îndepărtării de noi înșine, înstrăinării de esența finței noastre. Orientalii au știut să nu piardă această orientare, să rămână în contact cu interiorul. Fericirea este o stare de a fi, iar o stare este exclusiv generată în interior. Nu depinde de cicumstanțe exterioare. Este o filosofie foarte rafinată, pe care noi am pierdut-o. De aceea, dacă mergem la biserică de pildă căutând acolo fericirea, nu o vom găsi, pentru că ea nu ne poate fi dată prin intermediul unor ritualuri golite de semnificație, ci numai descoperită prin introspecție. În occident, Dumnezeu este imaginat undeva în afară. În orient, este înăuntru. Primii creștini știau acest lucru. Din acele timpuri provine extraordinara ”rugăciune a inimii”, una dintre cele mai puternice mijloace de accesare a dimensiunilor interioare ale ființei, care a supraviețuit în europa până în zilele noastre, o tehnică echivalentă cu meditațiile orientului. Numai că toate acestea au fost uitate. Psihologul nu face altceva decât să ne însoțească pe drumul către noi înșine, ne ajută să descoperim meandrele propriului interior, să ne regăsim sensul. În orient nu este nevoie de psihologi pentru că acolo au fost dezvoltate tehnici de introspecție, de meditație, de cunoaștere a spațiului interior, singurul în măsură să ne racordeze la ritmurile universului, să ne dezvăluie adevărata semnificație a vieții. Omul modern este atât de înstrăinat de sine, încât îi este și frică să rămână singur, în tăcere, în spațiul interior. Așa se explică această insatisfacție generalizată într-o mare de bunuri care ne înconjoară, valul de sinucideri, de depresii, de alienare. Dacă ar trebui să dau un sfat, cum să ne apropiem de noi înșine, ar suna banal pentru că știți deja. Sau credeți că știți, dar n-ați încercat niciodată cu adevărat. V-aș spune ”apropiați-vă de natură, învățați să ascultați, practicați meditația, conștientizarea, aveți curajul să vă simțiți inima”. Banal, nu? Dar ați încercat vreodată cu adevărat să faceți acest lucru? Oamenii ies în natură sau pe malul mării și în loc să se conecteze cu mediul, stau cu muzica la maximum, iar când sunt obosiți se uită la televizor crezând că asta îi va relaxa când în realitate ei continuă să se depărteze continuu de ceea ce sunt cu adevărat.”images-2

sursa:  „Întoarcere la Dumnezeu” –  Dr. Dumitru Constantin Dulcan

Furtul timpului.

ku-bigpic

Una din cele mai de preț avuții pe care le are omul este timpul.

Timpul are o dimensiune relativă,fiecare om are timpul lui,timp din care o parte îl împarte cu ceilalți,o parte îl ține pentru el ,dar cea mai mare parte din el este furat.

Când omul face o acțiune cu care nu este împăcat sufletește, perioada de timp pe care o folosește i se pare foarte lungă,intervine o oboseală,un consum fizic,mental și energetic substanțial și o lipsă de împlinire și satisfacție. Activitățile de genul acesta lasă liber cuvintelor: „Acest lucru mi-a mâncat un an din viață”

Când omul face o acțiune cu bucurie ,cu pasiune ,pe lângă faptul că timpul trece foarte repede ,ușurința cu care duce la final acțiunea îl fac să exclame : „Am mai câstigat un an din viață!”

Dar mai apare un fenomen  pe care omul nu îl ia în considerare,timpul care îi este furat .

Avalanșa de tehnologie ,toate produsele de orice natură ar fi ele care apar necontenit în jur ,care  creează  dependență,

și pe care dacă am sta și am analiza un pic la rece ,am observa că ne transforma din oameni în mașini, ne creează automatisme în gândire , ne întăresc convingerea falsă că fără ele viața ar fi împosibil de trăit.Publicitatea ,mass-media,toate mijloacele de informare ne răpesc din timp  și ne dau o falsă senzație de împlinire .

Nu e de vină nimeni pentru asta ,decât noi ,noi suntem ceicare acceptăm să ne cedăm din timpul nostru orgoliului nostru,competiției de mai mult ,mai mare,mai nou ,mai. mai. mai ……….. .Eu acuma propun o întrebare simplă la care fiecare ar fi bine să încerce acolo în străfundul lui să-și găsească răspunsul.

CE E IMPORTANT ÎN VIAȚĂ? CÂT TIMP AVEM SAU CUM ÎL FOLOSIM? În fond și la urma urmei

FIECARE ESTE PROPRIETARUL PROPRIULUI LUI TIMP.

Radu Drăgan

Doar Iubire ……..

image

Oamenii te pot susţine şi încuraja, dar nimeni nu te poate învăţa cum să te iubeşti pe tine însuţi. Aceasta este lucrarea fiecărui suflet individual. Fiecare suflet vine în experienţa fizică, dornic să se confrunte cu aceste probleme ale valorii de sine. Însă, încă de la începutul sejurului sufletului aici, capacităţii sale naturale de a iubi şi de a-i include pe alţii în trăirea acestei iubiri i se impun anumite condiţii.
Este absolut esenţial ca aceste condiţii să fie modificate total. Dacă sufletul părăseşte lumea fizică, crezând că este victima experienţei sale de aici, el va fi tras din nou înapoi pentru a se dezvăţa de această convingere. Încercarea de a găsi iubire în afara ta eşuează mereu, pentru că nu poţi primi de la altul ceva ce tu nu ţi-ai dat ţie însuţi. Când te privezi de iubire, îi atragi în viaţa ta pe alţii care fac acelaşi lucru. Experienţa iubirii necondiţionate începe în inima ta, nu în inima altcuiva!

Nu condiţiona capacitatea de a te iubi pe tine însuţi de capacitatea altcuiva de a te iubi. Nu-ţi pune încrederea în condiţiile impuse iubirii sau în forma în care ea se prezintă, căci acestea sunt tranzitorii şi supuse vicisitudinilor vieţii de zi cu zi. Iubirea reală nu se schimbă. Ea există independent de forma prin care se exprimă. Sursa acestei Iubiri eterne, omniprezente, lipsite de formă, este înăuntrul tău. Acolo trebuie să-ţi pui încrederea, căci această Iubire este mai certă decât orice vei cunoaşte vreodată; atunci când Ea este ferm aşezată în inima ta, nu vei mai avea nevoie să cauţi fericirea în afara ta.
În viaţa ta, oamenii vor veni şi vor pleca. Unii se vor purta frumos cu tine. Alţii se vor purta urât. Vei accepta iubirea care ţi se oferă şi vei privi lipsa de iubire drept ceea ce este: un strigăt de ajutor al cuiva care suferă. Îi vei încuraja pe alţii să găsească şi ei Sursa Iubirii înăuntru – aşa cum ai făcut şi tu – ştiind prea bine că nu le poţi rezolva micile probleme. Tragedia vieţii lor nu poate fi abordată decât prin bunăvoinţa lor de a privi în propriile lor inimi şi minţi.

Iar cel ce dăruieşte ştie întotdeauna când şi cui să dea darul. Nu e nimic complicat în actul iubirii. Totul devine complicat numai atunci când cineva începe să țină iubire pentru el – iar atunci, ceea ce oferă nu se mai poate numi iubire. Cel ce se iubeşte pe sine însuşi nu se teme să fie singur. Căci a fi singur este un prilej de a te iubi şi de a te accepta tot mai profund. Se simte el nevrednic, dacă cel iubit îl respinge? Se autocompătimeşte şi se retrage din lume, sau se adânceşte el în căutarea unui înlocuitor? Nu. El continuă, pur şi simplu, să respire şi să-şi extindă iubirea, la fiecare pas al experienţei sale. Cel care se iubeşte necondiţionat nu iubeşte pe fragmente şi cu intenţii ascunse. El nu caută pe cineva special pe care să-l iubească, ci iubeşte pe oricine care se află în faţa sa. O persoană nu este mai demnă sau mai nedemnă de iubirea sa decât alta. Când trăieşti Iubirea reală, nu te mai simţi separat de alţii. Pierzi orice aspect al identităţii tale care îi respinge pe alţii. Te deschizi spre o realitate mai vastă – pe care o creezi împreună cu alţii, prin încredere reciprocă. Judecata încetează şi acceptarea domneşte!

Cel ce iubeşte fără condiţii nu impune nici o limită libertăţii sale şi nici libertăţii altcuiva. El nu încearcă să păstreze iubirea – întrucât a încerca să o păstrezi, înseamnă a o pierde. Iubirea este un dar care trebuie oferit în mod constant, întrucât este cerut în fiecare clipă. Iubirea nu ia ostatici, nu se târguieşte şi nu poate fi compromisă de frică! Orice obstacol în calea iubirii sălăşluieşte în inimă – şi acolo trebuie el dizolvat. Nu aştepta că cerul să vină că să-ţi răspândească iubirea. Fă-o tu acum! Asta pentru că cerul este în ochii tăi, atunci când priveşti cu acceptare şi compasiune. Este în mâinile tale, atunci când le întinzi ca să ajuţi. Este în mintea ta, atunci când vezi “bine” în loc de “rău”.

Felul în care vezi lumea determină ce va fi lumea pentru tine. Aşadar, nu căuta să-i schimbi pe ceilalţi sau lumea din jurul tău! În schimb, uită-te la tine! Priveşte-ţi convingerile şi vei vedea unde e nevoie să te deschizi. Priveşte în inima ta şi vei şti unde anume e nevoie să aduci Iubire. Adevărul este că nu putem fi fericiţi alături de o altă persoană dacă nu suntem fericiţi cu noi înşine. Dacă îţi place cine eşti, a fi cu altcineva nu este decât o extensie a propriei fericiri. Însă, dacă nu te placi pe tine însuţi, a fi cu cineva nu face decât să îţi exacerbeze starea de nefericire.

Decizia de a intra într-o relaţie de parteneriat nu trebuie să se bazeze pe dorinţa de a evita să te priveşti pe tine însuţi, ci pe consimţirea de a intensifica acest proces. Atunci când trăieşti lângă alţi oameni este foarte probabil să aibă loc o declanşare reciprocă a rănilor nevindecate. Nu este nici plăcut şi nici simplu să devii conştient de părţile nevindecate. Oricum, este o etapă necesară a călătoriei către reîntregirea psihică. O relaţie seamănă cu o uriaşă gaură neagră. Săpa în straturile superficiale ale conştientului până ce scoate la lumina cele mai adânci temeri şi nesiguranţe.

Cine nu este dispus la o confruntare în profunzime cu ele, îşi pune sub semnul întrebării dorinţa de a fi într-o relaţie apropiată cu cineva. Nu te poţi apropia de cineva fără să te confrunţi cu tine însuţi!

Paul Ferrini

Radu Drăgan

CALEA SPRE TINE

sufletul

Este în natura vieţii să conţină atît haos, cît şi ordine. Tiparele

apar din dezordine şi sînt topite la loc în dezordine. Trupul

tău, la anumite niveluri, este complet haotic — vîrtejuri

de atomi de oxigen intră în sîngele tău la fiecare respiratie

enzime hrănitoare şi proteine umplu fiecare celulă, chiar şi

reţeaua de neuroni din creierul tău este ca o furtună electrică

ce nu încetează vreodată. Totuşi, acest haos nu este decît o faţetă

a ordinii, pentru că nu există nici o îndoială că celulele

noastre sînt capodopere ale funcţiei de organizare şi că activitatea

creierului nostru are ca rezultat gînduri coerente.

într-adevăr, haosul şi ordinea sînt atît de apropiate una de

cealaltă, încît nu pot fi separate.

„Trebuie să fii haos înainte de

a putea fi o stea sclipitoare”, a spus Merlin. Iar acest lucru

este literalmente adevărat, pentru că naşterea galaxiilor a fost

precedată de vîrtejurile de gaze ce formau universul la începuturi.

Atunci nu exista nici un tipar care să ordoneze gazele,

doar o foarte slabă forţă de atracţie. Totuşi, în afară de slaba

forţă gravitaţională, s-a produs un lanţ de evenimente care

au condus în cele din urmă la formarea ADN-ului uman, o

moleculă atît de complexă, încît alterarea uneia dintre cele 3

milioane de unităţi genetice poate face diferenţa între viaţă şi

moarte.

După propriile puteri, orice om se luptă cu ordinea şi dezordinea.

Lucrurile au tendinţa să decadă; ceea ce înainte era

proaspăt şi copt se va altera; ceea ce era tînăr se dezvoltă, îmbătrîneşte

şi moare. „Moartea este o iluzie”, a spus Merlin,

„dar lupta pe care o dau muritorii în faţa morţii este foarte

reală.

Nici un muritor nu ştie de fapt ce este moartea, totuşi

acest eveniment iminent este atît de înfricoşător, încît muritorii luptă împotriva lui din toate puterile, fără a-şi da seama de îngrozitoarea dezordine şi de haosul pe care le stîrnesc.”

Magul ştie că viaţa se organizează totdeauna din interior.

Aceleaşi forţe slabe ale gravitaţiei care creează din haos stele

sclipitoare există la toate nivelurile naturii. E absolut sigur că

un trandafir se va dezvolta ca un trandafir, chiar dacă atunci

cînd abia e încolţit nu pare diferit de o violetă. în sămînţă pretenţia

la unicitate s-ar putea să rezide într-o ramificaţie măruntă

a celor două spirale ale moleculei de ADN. Noi, oamenii,

însă sîntem foarte preocupaţi să ne dezvoltăm cum trebuie, şi

prin urmare cheltuim nenumărate ore de efort şi strădanie

pentru a încerca să ne afirmăm unicitatea.

— Ce contează dacă păsările trăiesc fără să gîndească sau

dacă un trandafir rămîne trandafir? a întrebat Arthur. Ele nu

au minte şi, prin urmare, nu au de ales decît să fie ceea ce sînt.

— Adevărat, voi, muritorii, aveţi liber arbitru, dar aveţi o

părere prea bună despre acest lucru, replică Merlin. Eu trăiesc

fără a face alegeri şi găsesc că o asemenea viaţă este cu

mult mai fericită.

— Fără alegeri? Dar iei hotărîri ca şi mine, protestă Arthur.

Merlin ridică din umeri.

— Te laşi înşelat de aparenţe. Priveşte-ţi mîinile. Nu este

nici o îndoială că ele îţi aparţin, totuşi nu tu alegi cum să se

dezvolte celulele; habar nu ai ce face ca nervii şi muşchii să se

mişte; nu îţi creşti în mod conştient unghiile şi nu îţi vindeci

o rană cînd mîinile ţi-s tăiate, nu-i aşa?

— Adevărat, nu trebuie să fac nici unul dintre lucrurile

acestea.

— Cu alte cuvinte, acestea nu mai reprezintă pentru tine

alegeri, a continuat Merlin. Aceste funcţiuni sînt controlate

de o parte involuntară a creierului tău, care are grijă de ele în

mod automat. în acelaşi fel, toate lucrurile cărora tu le dedici

atîta timp — a gîndi, a lua decizii, a simţi, a alege, a judeca —

eu le-am încredinţat părţii automate a creierului meu. Ceea ce

nu este de fapt decît un alt fel de a spune că le-am predat lui

Dumnezeu.

— Atunci la ce îţi foloseşte mintea conştientă? a întrebat

Arthur.

— Ca sa te poti bucura de lume si de miracolul vietii. Sunt aspecte acestea. Si ca spectator nimic nu este mai frumos si nu-ti aduce mai multa multumire.

––––––––––––––––––––––––––––-

Alchimia este arta transformării. După cum ne învaţă magii,

secretele alchimiei există pentru a transforma starea de

suferinţă şi ignoranţă a muritorilor într-una de iluminare şi

fericire. Merlin spunea:

— Alchimia este un proces ce se desf…

ăşoară permanent.

Indiferent la ce nivel al vieţii te afli, nu poţi opri transformările

să apară. Pe mine mă interesează transformarea ta. Comparată

cu aceasta, transformarea metalelor inferioare în aur

este trivială. Alchimia este o aventură a căutării, iar aventura

căutării urmăreşte întotdeauna acelaşi lucru — perfecţiunea.

Aşa cum aurul este metalul cel mai apropiat de perfecţiune,

deoarece nu poate fi corupt, perfecţiunea fiinţei umane înseamnă

eliberarea de suferinţă, de durere, de îndoială şi de

frică.—

Dar dacă fiinţele umane nu pot fi perfecţionate? Dacă

în realitate sîntem slabi şi imperfecţi, aşa cum arătăm? a întrebat

Arthur.

— Secretul nu stă în felul cum arătăm, a răspuns Merlin, ci

în profunzimea cu care sîntem dispuşi să privim.

Aventurile căutării sînt călătorii personale, iar fiecare pas

pe care îl faci, îl faci de unul singur. Dar Merlin avea multe

să-i spună lui Arthur înainte ca el să-şi înceapă aventura căutării:

„Ţi-am spus de multe ori că acest bulgăre de carne şi’

oase nu este trupul tău şi că această personalitate limitată pe

care o experimentezi nu eşti tu însuţi. Trupul tău este de fapt

infinit şi una cu universul. Spiritul tău cuprinde toate spiritele

şi nu are limite în timp şi spaţiu. Lucrarea alchimică va face

ca aceste adevăruri să se dezvăluie în faţa ta.”

Cînd Merlin rostea aceste cuvinte, vremea magilor aproape

apusese, făcînd loc unei noi epoci, ce urma să fie condusă

de raţiune. Raţiunea susţine că alchimia este imposibilă şi pe

măsură ce magii s-au retras în crepusculul legendei, oamenii

au început să accepte faptul că în realitate sînt limitaţi şi sortiţi

să trăiască ca alcătuiri de carne şi sînge în valea strîmtă a

spaţiului şi timpului.

Deoarece luăm ca de la sine înţeles faptul că lucrurile solide

sînt reale, atribuim realitate materiei solide din care sîntem

făcuţi. Norii, copacii, florile, animalele şi trupul tău, toate

sînt făcute din aceiaşi atomi de hidrogen, azot, oxigen şi

carbon, dar aceşti atomi sînt într-o permanentă modificare şi

schimbare — mai puţin de un procent din atomii prezenţi în

corpul tău anul trecut există încă şi astăzi. Discutînd chiar şi

în termeni materialişti, nu prea are sens să spui că tu eşti materie

solidă cînd este clar că această soliditate este o lume a

spaţiului gol şi a unei curgeri continue. Căutarea pe care o reprezintă

alchimia începe sub suprafaţa atomilor şi a moleculelor,

în spatele aparenţei schimbării.

Chiar dacă era doar un copil, Arthur era nerăbdător să

plece în prima lui aventură şi spera din toată inima că Merlin

îi va face rost de un cal şi de o hartă. Dar Merlin i-a spus:

„Hărţile sînt inutile acolo unde mergi tu, pentru că teritoriul

din faţa ta se modifică mereu. Ar fi ca şi cum ai încerca să faci

o hartă a apei care curge.”

Odată ce accepţi că tu eşti curgerea vieţii şi nimic mai

mult, aventura căutării perfecţiunii devine o aventură dincolo

de nemărginire. Lucrurile care sînt perfecte în tine se numesc

esenţă, fiinţă şi iubire. Ele nu pot fi mărginite de timp şi

spaţiu. Cînd traversezi o încăpere, oare iubirea pentru familia ta păşeşte laolaltă cu tine? Cînd intri într-o baie, oare esenţa

ta se udă? Graniţele pot fi trasate pe o hartă, iar aspectul vizibil

al fiinţei umane poate fi reprezentat ca oase, muşchi, ţesuturi

şi celule. Poate fi făcută o hartă a creierului, reprezentînd

felurile în care interacţionează continuu cele 10 milioane

de neuroni. Totuşi, în ambele cazuri, hărţile nu sînt teritoriul

însuşi. Esenţa, fiinţa şi iubirea care fac să existe fiinţa umană

au o viaţă a lor, care începe şi se sfîrşeşte cu aceeaşi invizibilă

conştiinţă.

— Pot să te văd ca pe un nor de energie, i-a spus Merlin

lui Arthur. Şi tu mă poţi vedea astfel, dar nici acesta nu eşti

tu cel adevărat. Nu e vorba decît tot de materie, doar că la un

nivel mai subtil.

— Ce fel de energii? a întrebat băiatul.

— Să le numim lumină şi umbră, care te înconjoară şi se

schimbă în funcţie de felul în care gîndeşti şi în care simţi. Lumina

este diferită atunci cînd eşti fericit sau trist, inspirat sau

obosit, incitat sau plictisit. Unii muritori trec prin această

lume ca lumini strălucitoare, alţii, ca umbre cenuşii. Dar indiferent

de cît de strălucitoare ar fi lumina, ea nu este la fel de

reală precum liniştea din interiorul tău.

— De ce eu nu mă văd pe mine însumi în felul în care mă

vezi tu? a întrebat Arthur.

— Pentru că energiile acestea slujesc ca învelitori. Unele

sînt dese, altele transparente şi nu există doi oameni care să

fie înveliţi exact la fel. Dar cu toţii arătaţi ca nişte nori umblători.

Pînă cînd nu-ţi decojeşti sufletul de învelitori, nu îţi vei

da seama de miezul etern şi limpede care se găseşte în centrul tău.

sursa : http://www.scribd.com/doc/81614194/Deepak-Chopra-Calea-Magului