Nu spune niciodată : niciodată.

Orice se poate întâmpla cu orice ființă umană vreodată, ți se poate întâmpla și ție. Poți să te îmbolnăvești,poți să ai un accident,poți să mori , totul este posibil. Omul este vulnerabil. Doar să te duci pe drum şi poţi fi lovit de o mașină. Poţi să te relaxezi într-o cameră şi tavanul să cadă. Nu există nici o modalitate de a te salvezi. Problemele psihologice sunt numai probleme. Poți deveni paranoic, poţi deveni nebun, poți paraliza din cauza fricii – dar aceasta nu are nimic de-a face cu realitatea. Poţi vedea un orb mergea pe drum perfect drept – orbirea în sine nu este problema. Poţi vedea cerșetori cu picioarele rupte , fără mâini , și totuși râzând, vorbind în continuare cu ceilalți, făcând remarci,având opinii, cântând o melodie. Doar urmărește viața : viața nu este o problemă. Omul are capacitatea extraordinară pentru a se adapta la realitate, dar omul nu are capacitatea de a-și aranja viitorul. Odată ce încerci să te protejezi şi să te fixezi în viitor, atunci totul va fi un haos. Vei pierde prezentul încercând să-ți cauți viitorul . Şi apoi vor apărea o multitudine de probleme. Nu există nici o modalitate de a controla viitorul .

Viața este un fenomen complex . Totul este posibil şi nimic nu este sigur. Dacă vei îmbrățișa frica de trecut sau de viitor, vei hrăni psihologia. Ceva trebuie făcut cu mintea ta. Meditația este modul prin care privești viitorul fără minte ,este singurul mod de a privi realitatea.

Durerea și plăcerea sunt lucrurile care definesc starea de bine și starea de rău. Au venit împreună la pachet. Ele nu sunt două lucruri diferite; ele sunt un singur lucru , şi nu pot fi separate . Cum poți să îți închipui că poți avea parte numai de bine , și șă pierzi din vedere cealată parte a binelui , răul.

Răul trebuie acceptat așa cum accepți binele , fără rău nu poți avea adevărata dimensiune a binelui , nu ai la ce raporta binele , nu poți defini binele.

Dacă tot timpul vei avea parte de bine ,vei rămâne acolo în bine ,nu vei evolua , motivația în stare de bine dispare ,nu mai e necesar efort pentru că ai ceea ce înseamnă bine pentru tine . Când prea mult rămâi pe loc în starea de lene existențială , dacă tu nu conștientizezi că e prea mult pe loc ,moneda se întoarce cu răul spre tine. De tine depinde cât de des se va învârti și cu ce frecvență și intensitate vei vedea răul și binele.

Radu Dragan

Reclamă

Sensul vieții

„Suntem atât de departe de universul interior încât ne imaginăm că îl putem găsi tot în exterior, la biserică sau la psiholog sau în altă parte. Nici nu mai știm drumul către ființa noastră intimă. Explic. Spuneam că în vreme ce occidentul și-a căutat fericirea în lumea exterioară pe care a încercat să o stăpânească prin tehnologie, orientul s-a aplecat mai curând către lumea interioară dezvoltând tehnici de introspecție și reușind astfel să cartografieze mult mai precis decât occidentul, universul interior. Această cunoaștere a ființei lăuntrice, de fapt, dă sens existenței. Cuvântul sens este fundamental. Oamenii nu pot trăi fără să aibă un sens al vieții, al existenței, al ființei, o înțelegere. Ceea ce se petrece în civilizația occidentală este o pierdere a sensului existenței care conduce la nefericire și mai ales la frică existențială. Nu poți fi fericit dacă ți-e frică. Cum trăim? Mergem la serviciu ca să câștigăm bani, folosim banii ca să mâncăm, și mâncăm ca să putem merge la serviciu. Ce sens are această situație? De ce trăim? Ca să uităm de acest non-sens evident, de această goană după vânt, de aceată deșertăciune a deșertăciunilor, ne prefacem că totul e în regulă, ne uităm la televizor, ne refugiem într-o realitate virtuală, într-un fals, ca să ne ținem mintea ocupată. Trăim emoții care nu sunt ale noastre, apoi comunicăm la telefon sau pe internet cu oameni pe care nu-i vedem și credem că aceasta înseamnă relaționare, când, din nou, avem de-a face cu un surogat. Descoperim în jurul nostru oameni care au totul, mașini, bani, obiecte nenumărate dar care ajung la psihiatru, care se refugiază în alcool și droguri deși aparent nimic nu le lipsește, doborâți de depresie. Credem mereu că ne lipsește ceva dinafara noastră ca să fim fericiți și când obținem acel ceva descoperim că tot nefericiți suntem. Aceasta se datorează lipsei de sens pe care o simțim inconștient, îndepărtării de noi înșine, înstrăinării de esența finței noastre. Orientalii au știut să nu piardă această orientare, să rămână în contact cu interiorul. Fericirea este o stare de a fi, iar o stare este exclusiv generată în interior. Nu depinde de cicumstanțe exterioare. Este o filosofie foarte rafinată, pe care noi am pierdut-o. De aceea, dacă mergem la biserică de pildă căutând acolo fericirea, nu o vom găsi, pentru că ea nu ne poate fi dată prin intermediul unor ritualuri golite de semnificație, ci numai descoperită prin introspecție. În occident, Dumnezeu este imaginat undeva în afară. În orient, este înăuntru. Primii creștini știau acest lucru. Din acele timpuri provine extraordinara ”rugăciune a inimii”, una dintre cele mai puternice mijloace de accesare a dimensiunilor interioare ale ființei, care a supraviețuit în europa până în zilele noastre, o tehnică echivalentă cu meditațiile orientului. Numai că toate acestea au fost uitate. Psihologul nu face altceva decât să ne însoțească pe drumul către noi înșine, ne ajută să descoperim meandrele propriului interior, să ne regăsim sensul. În orient nu este nevoie de psihologi pentru că acolo au fost dezvoltate tehnici de introspecție, de meditație, de cunoaștere a spațiului interior, singurul în măsură să ne racordeze la ritmurile universului, să ne dezvăluie adevărata semnificație a vieții. Omul modern este atât de înstrăinat de sine, încât îi este și frică să rămână singur, în tăcere, în spațiul interior. Așa se explică această insatisfacție generalizată într-o mare de bunuri care ne înconjoară, valul de sinucideri, de depresii, de alienare. Dacă ar trebui să dau un sfat, cum să ne apropiem de noi înșine, ar suna banal pentru că știți deja. Sau credeți că știți, dar n-ați încercat niciodată cu adevărat. V-aș spune ”apropiați-vă de natură, învățați să ascultați, practicați meditația, conștientizarea, aveți curajul să vă simțiți inima”. Banal, nu? Dar ați încercat vreodată cu adevărat să faceți acest lucru? Oamenii ies în natură sau pe malul mării și în loc să se conecteze cu mediul, stau cu muzica la maximum, iar când sunt obosiți se uită la televizor crezând că asta îi va relaxa când în realitate ei continuă să se depărteze continuu de ceea ce sunt cu adevărat.”images-2

sursa:  „Întoarcere la Dumnezeu” –  Dr. Dumitru Constantin Dulcan

Furtul timpului.

ku-bigpic

Una din cele mai de preț avuții pe care le are omul este timpul.

Timpul are o dimensiune relativă,fiecare om are timpul lui,timp din care o parte îl împarte cu ceilalți,o parte îl ține pentru el ,dar cea mai mare parte din el este furat.

Când omul face o acțiune cu care nu este împăcat sufletește, perioada de timp pe care o folosește i se pare foarte lungă,intervine o oboseală,un consum fizic,mental și energetic substanțial și o lipsă de împlinire și satisfacție. Activitățile de genul acesta lasă liber cuvintelor: „Acest lucru mi-a mâncat un an din viață”

Când omul face o acțiune cu bucurie ,cu pasiune ,pe lângă faptul că timpul trece foarte repede ,ușurința cu care duce la final acțiunea îl fac să exclame : „Am mai câstigat un an din viață!”

Dar mai apare un fenomen  pe care omul nu îl ia în considerare,timpul care îi este furat .

Avalanșa de tehnologie ,toate produsele de orice natură ar fi ele care apar necontenit în jur ,care  creează  dependență,

și pe care dacă am sta și am analiza un pic la rece ,am observa că ne transforma din oameni în mașini, ne creează automatisme în gândire , ne întăresc convingerea falsă că fără ele viața ar fi împosibil de trăit.Publicitatea ,mass-media,toate mijloacele de informare ne răpesc din timp  și ne dau o falsă senzație de împlinire .

Nu e de vină nimeni pentru asta ,decât noi ,noi suntem ceicare acceptăm să ne cedăm din timpul nostru orgoliului nostru,competiției de mai mult ,mai mare,mai nou ,mai. mai. mai ……….. .Eu acuma propun o întrebare simplă la care fiecare ar fi bine să încerce acolo în străfundul lui să-și găsească răspunsul.

CE E IMPORTANT ÎN VIAȚĂ? CÂT TIMP AVEM SAU CUM ÎL FOLOSIM? În fond și la urma urmei

FIECARE ESTE PROPRIETARUL PROPRIULUI LUI TIMP.

Radu Drăgan

Doar Iubire ……..

image

Oamenii te pot susţine şi încuraja, dar nimeni nu te poate învăţa cum să te iubeşti pe tine însuţi. Aceasta este lucrarea fiecărui suflet individual. Fiecare suflet vine în experienţa fizică, dornic să se confrunte cu aceste probleme ale valorii de sine. Însă, încă de la începutul sejurului sufletului aici, capacităţii sale naturale de a iubi şi de a-i include pe alţii în trăirea acestei iubiri i se impun anumite condiţii.
Este absolut esenţial ca aceste condiţii să fie modificate total. Dacă sufletul părăseşte lumea fizică, crezând că este victima experienţei sale de aici, el va fi tras din nou înapoi pentru a se dezvăţa de această convingere. Încercarea de a găsi iubire în afara ta eşuează mereu, pentru că nu poţi primi de la altul ceva ce tu nu ţi-ai dat ţie însuţi. Când te privezi de iubire, îi atragi în viaţa ta pe alţii care fac acelaşi lucru. Experienţa iubirii necondiţionate începe în inima ta, nu în inima altcuiva!

Nu condiţiona capacitatea de a te iubi pe tine însuţi de capacitatea altcuiva de a te iubi. Nu-ţi pune încrederea în condiţiile impuse iubirii sau în forma în care ea se prezintă, căci acestea sunt tranzitorii şi supuse vicisitudinilor vieţii de zi cu zi. Iubirea reală nu se schimbă. Ea există independent de forma prin care se exprimă. Sursa acestei Iubiri eterne, omniprezente, lipsite de formă, este înăuntrul tău. Acolo trebuie să-ţi pui încrederea, căci această Iubire este mai certă decât orice vei cunoaşte vreodată; atunci când Ea este ferm aşezată în inima ta, nu vei mai avea nevoie să cauţi fericirea în afara ta.
În viaţa ta, oamenii vor veni şi vor pleca. Unii se vor purta frumos cu tine. Alţii se vor purta urât. Vei accepta iubirea care ţi se oferă şi vei privi lipsa de iubire drept ceea ce este: un strigăt de ajutor al cuiva care suferă. Îi vei încuraja pe alţii să găsească şi ei Sursa Iubirii înăuntru – aşa cum ai făcut şi tu – ştiind prea bine că nu le poţi rezolva micile probleme. Tragedia vieţii lor nu poate fi abordată decât prin bunăvoinţa lor de a privi în propriile lor inimi şi minţi.

Iar cel ce dăruieşte ştie întotdeauna când şi cui să dea darul. Nu e nimic complicat în actul iubirii. Totul devine complicat numai atunci când cineva începe să țină iubire pentru el – iar atunci, ceea ce oferă nu se mai poate numi iubire. Cel ce se iubeşte pe sine însuşi nu se teme să fie singur. Căci a fi singur este un prilej de a te iubi şi de a te accepta tot mai profund. Se simte el nevrednic, dacă cel iubit îl respinge? Se autocompătimeşte şi se retrage din lume, sau se adânceşte el în căutarea unui înlocuitor? Nu. El continuă, pur şi simplu, să respire şi să-şi extindă iubirea, la fiecare pas al experienţei sale. Cel care se iubeşte necondiţionat nu iubeşte pe fragmente şi cu intenţii ascunse. El nu caută pe cineva special pe care să-l iubească, ci iubeşte pe oricine care se află în faţa sa. O persoană nu este mai demnă sau mai nedemnă de iubirea sa decât alta. Când trăieşti Iubirea reală, nu te mai simţi separat de alţii. Pierzi orice aspect al identităţii tale care îi respinge pe alţii. Te deschizi spre o realitate mai vastă – pe care o creezi împreună cu alţii, prin încredere reciprocă. Judecata încetează şi acceptarea domneşte!

Cel ce iubeşte fără condiţii nu impune nici o limită libertăţii sale şi nici libertăţii altcuiva. El nu încearcă să păstreze iubirea – întrucât a încerca să o păstrezi, înseamnă a o pierde. Iubirea este un dar care trebuie oferit în mod constant, întrucât este cerut în fiecare clipă. Iubirea nu ia ostatici, nu se târguieşte şi nu poate fi compromisă de frică! Orice obstacol în calea iubirii sălăşluieşte în inimă – şi acolo trebuie el dizolvat. Nu aştepta că cerul să vină că să-ţi răspândească iubirea. Fă-o tu acum! Asta pentru că cerul este în ochii tăi, atunci când priveşti cu acceptare şi compasiune. Este în mâinile tale, atunci când le întinzi ca să ajuţi. Este în mintea ta, atunci când vezi “bine” în loc de “rău”.

Felul în care vezi lumea determină ce va fi lumea pentru tine. Aşadar, nu căuta să-i schimbi pe ceilalţi sau lumea din jurul tău! În schimb, uită-te la tine! Priveşte-ţi convingerile şi vei vedea unde e nevoie să te deschizi. Priveşte în inima ta şi vei şti unde anume e nevoie să aduci Iubire. Adevărul este că nu putem fi fericiţi alături de o altă persoană dacă nu suntem fericiţi cu noi înşine. Dacă îţi place cine eşti, a fi cu altcineva nu este decât o extensie a propriei fericiri. Însă, dacă nu te placi pe tine însuţi, a fi cu cineva nu face decât să îţi exacerbeze starea de nefericire.

Decizia de a intra într-o relaţie de parteneriat nu trebuie să se bazeze pe dorinţa de a evita să te priveşti pe tine însuţi, ci pe consimţirea de a intensifica acest proces. Atunci când trăieşti lângă alţi oameni este foarte probabil să aibă loc o declanşare reciprocă a rănilor nevindecate. Nu este nici plăcut şi nici simplu să devii conştient de părţile nevindecate. Oricum, este o etapă necesară a călătoriei către reîntregirea psihică. O relaţie seamănă cu o uriaşă gaură neagră. Săpa în straturile superficiale ale conştientului până ce scoate la lumina cele mai adânci temeri şi nesiguranţe.

Cine nu este dispus la o confruntare în profunzime cu ele, îşi pune sub semnul întrebării dorinţa de a fi într-o relaţie apropiată cu cineva. Nu te poţi apropia de cineva fără să te confrunţi cu tine însuţi!

Paul Ferrini

Radu Drăgan

CALEA SPRE TINE

sufletul

Este în natura vieţii să conţină atît haos, cît şi ordine. Tiparele

apar din dezordine şi sînt topite la loc în dezordine. Trupul

tău, la anumite niveluri, este complet haotic — vîrtejuri

de atomi de oxigen intră în sîngele tău la fiecare respiratie

enzime hrănitoare şi proteine umplu fiecare celulă, chiar şi

reţeaua de neuroni din creierul tău este ca o furtună electrică

ce nu încetează vreodată. Totuşi, acest haos nu este decît o faţetă

a ordinii, pentru că nu există nici o îndoială că celulele

noastre sînt capodopere ale funcţiei de organizare şi că activitatea

creierului nostru are ca rezultat gînduri coerente.

într-adevăr, haosul şi ordinea sînt atît de apropiate una de

cealaltă, încît nu pot fi separate.

„Trebuie să fii haos înainte de

a putea fi o stea sclipitoare”, a spus Merlin. Iar acest lucru

este literalmente adevărat, pentru că naşterea galaxiilor a fost

precedată de vîrtejurile de gaze ce formau universul la începuturi.

Atunci nu exista nici un tipar care să ordoneze gazele,

doar o foarte slabă forţă de atracţie. Totuşi, în afară de slaba

forţă gravitaţională, s-a produs un lanţ de evenimente care

au condus în cele din urmă la formarea ADN-ului uman, o

moleculă atît de complexă, încît alterarea uneia dintre cele 3

milioane de unităţi genetice poate face diferenţa între viaţă şi

moarte.

După propriile puteri, orice om se luptă cu ordinea şi dezordinea.

Lucrurile au tendinţa să decadă; ceea ce înainte era

proaspăt şi copt se va altera; ceea ce era tînăr se dezvoltă, îmbătrîneşte

şi moare. „Moartea este o iluzie”, a spus Merlin,

„dar lupta pe care o dau muritorii în faţa morţii este foarte

reală.

Nici un muritor nu ştie de fapt ce este moartea, totuşi

acest eveniment iminent este atît de înfricoşător, încît muritorii luptă împotriva lui din toate puterile, fără a-şi da seama de îngrozitoarea dezordine şi de haosul pe care le stîrnesc.”

Magul ştie că viaţa se organizează totdeauna din interior.

Aceleaşi forţe slabe ale gravitaţiei care creează din haos stele

sclipitoare există la toate nivelurile naturii. E absolut sigur că

un trandafir se va dezvolta ca un trandafir, chiar dacă atunci

cînd abia e încolţit nu pare diferit de o violetă. în sămînţă pretenţia

la unicitate s-ar putea să rezide într-o ramificaţie măruntă

a celor două spirale ale moleculei de ADN. Noi, oamenii,

însă sîntem foarte preocupaţi să ne dezvoltăm cum trebuie, şi

prin urmare cheltuim nenumărate ore de efort şi strădanie

pentru a încerca să ne afirmăm unicitatea.

— Ce contează dacă păsările trăiesc fără să gîndească sau

dacă un trandafir rămîne trandafir? a întrebat Arthur. Ele nu

au minte şi, prin urmare, nu au de ales decît să fie ceea ce sînt.

— Adevărat, voi, muritorii, aveţi liber arbitru, dar aveţi o

părere prea bună despre acest lucru, replică Merlin. Eu trăiesc

fără a face alegeri şi găsesc că o asemenea viaţă este cu

mult mai fericită.

— Fără alegeri? Dar iei hotărîri ca şi mine, protestă Arthur.

Merlin ridică din umeri.

— Te laşi înşelat de aparenţe. Priveşte-ţi mîinile. Nu este

nici o îndoială că ele îţi aparţin, totuşi nu tu alegi cum să se

dezvolte celulele; habar nu ai ce face ca nervii şi muşchii să se

mişte; nu îţi creşti în mod conştient unghiile şi nu îţi vindeci

o rană cînd mîinile ţi-s tăiate, nu-i aşa?

— Adevărat, nu trebuie să fac nici unul dintre lucrurile

acestea.

— Cu alte cuvinte, acestea nu mai reprezintă pentru tine

alegeri, a continuat Merlin. Aceste funcţiuni sînt controlate

de o parte involuntară a creierului tău, care are grijă de ele în

mod automat. în acelaşi fel, toate lucrurile cărora tu le dedici

atîta timp — a gîndi, a lua decizii, a simţi, a alege, a judeca —

eu le-am încredinţat părţii automate a creierului meu. Ceea ce

nu este de fapt decît un alt fel de a spune că le-am predat lui

Dumnezeu.

— Atunci la ce îţi foloseşte mintea conştientă? a întrebat

Arthur.

— Ca sa te poti bucura de lume si de miracolul vietii. Sunt aspecte acestea. Si ca spectator nimic nu este mai frumos si nu-ti aduce mai multa multumire.

––––––––––––––––––––––––––––-

Alchimia este arta transformării. După cum ne învaţă magii,

secretele alchimiei există pentru a transforma starea de

suferinţă şi ignoranţă a muritorilor într-una de iluminare şi

fericire. Merlin spunea:

— Alchimia este un proces ce se desf…

ăşoară permanent.

Indiferent la ce nivel al vieţii te afli, nu poţi opri transformările

să apară. Pe mine mă interesează transformarea ta. Comparată

cu aceasta, transformarea metalelor inferioare în aur

este trivială. Alchimia este o aventură a căutării, iar aventura

căutării urmăreşte întotdeauna acelaşi lucru — perfecţiunea.

Aşa cum aurul este metalul cel mai apropiat de perfecţiune,

deoarece nu poate fi corupt, perfecţiunea fiinţei umane înseamnă

eliberarea de suferinţă, de durere, de îndoială şi de

frică.—

Dar dacă fiinţele umane nu pot fi perfecţionate? Dacă

în realitate sîntem slabi şi imperfecţi, aşa cum arătăm? a întrebat

Arthur.

— Secretul nu stă în felul cum arătăm, a răspuns Merlin, ci

în profunzimea cu care sîntem dispuşi să privim.

Aventurile căutării sînt călătorii personale, iar fiecare pas

pe care îl faci, îl faci de unul singur. Dar Merlin avea multe

să-i spună lui Arthur înainte ca el să-şi înceapă aventura căutării:

„Ţi-am spus de multe ori că acest bulgăre de carne şi’

oase nu este trupul tău şi că această personalitate limitată pe

care o experimentezi nu eşti tu însuţi. Trupul tău este de fapt

infinit şi una cu universul. Spiritul tău cuprinde toate spiritele

şi nu are limite în timp şi spaţiu. Lucrarea alchimică va face

ca aceste adevăruri să se dezvăluie în faţa ta.”

Cînd Merlin rostea aceste cuvinte, vremea magilor aproape

apusese, făcînd loc unei noi epoci, ce urma să fie condusă

de raţiune. Raţiunea susţine că alchimia este imposibilă şi pe

măsură ce magii s-au retras în crepusculul legendei, oamenii

au început să accepte faptul că în realitate sînt limitaţi şi sortiţi

să trăiască ca alcătuiri de carne şi sînge în valea strîmtă a

spaţiului şi timpului.

Deoarece luăm ca de la sine înţeles faptul că lucrurile solide

sînt reale, atribuim realitate materiei solide din care sîntem

făcuţi. Norii, copacii, florile, animalele şi trupul tău, toate

sînt făcute din aceiaşi atomi de hidrogen, azot, oxigen şi

carbon, dar aceşti atomi sînt într-o permanentă modificare şi

schimbare — mai puţin de un procent din atomii prezenţi în

corpul tău anul trecut există încă şi astăzi. Discutînd chiar şi

în termeni materialişti, nu prea are sens să spui că tu eşti materie

solidă cînd este clar că această soliditate este o lume a

spaţiului gol şi a unei curgeri continue. Căutarea pe care o reprezintă

alchimia începe sub suprafaţa atomilor şi a moleculelor,

în spatele aparenţei schimbării.

Chiar dacă era doar un copil, Arthur era nerăbdător să

plece în prima lui aventură şi spera din toată inima că Merlin

îi va face rost de un cal şi de o hartă. Dar Merlin i-a spus:

„Hărţile sînt inutile acolo unde mergi tu, pentru că teritoriul

din faţa ta se modifică mereu. Ar fi ca şi cum ai încerca să faci

o hartă a apei care curge.”

Odată ce accepţi că tu eşti curgerea vieţii şi nimic mai

mult, aventura căutării perfecţiunii devine o aventură dincolo

de nemărginire. Lucrurile care sînt perfecte în tine se numesc

esenţă, fiinţă şi iubire. Ele nu pot fi mărginite de timp şi

spaţiu. Cînd traversezi o încăpere, oare iubirea pentru familia ta păşeşte laolaltă cu tine? Cînd intri într-o baie, oare esenţa

ta se udă? Graniţele pot fi trasate pe o hartă, iar aspectul vizibil

al fiinţei umane poate fi reprezentat ca oase, muşchi, ţesuturi

şi celule. Poate fi făcută o hartă a creierului, reprezentînd

felurile în care interacţionează continuu cele 10 milioane

de neuroni. Totuşi, în ambele cazuri, hărţile nu sînt teritoriul

însuşi. Esenţa, fiinţa şi iubirea care fac să existe fiinţa umană

au o viaţă a lor, care începe şi se sfîrşeşte cu aceeaşi invizibilă

conştiinţă.

— Pot să te văd ca pe un nor de energie, i-a spus Merlin

lui Arthur. Şi tu mă poţi vedea astfel, dar nici acesta nu eşti

tu cel adevărat. Nu e vorba decît tot de materie, doar că la un

nivel mai subtil.

— Ce fel de energii? a întrebat băiatul.

— Să le numim lumină şi umbră, care te înconjoară şi se

schimbă în funcţie de felul în care gîndeşti şi în care simţi. Lumina

este diferită atunci cînd eşti fericit sau trist, inspirat sau

obosit, incitat sau plictisit. Unii muritori trec prin această

lume ca lumini strălucitoare, alţii, ca umbre cenuşii. Dar indiferent

de cît de strălucitoare ar fi lumina, ea nu este la fel de

reală precum liniştea din interiorul tău.

— De ce eu nu mă văd pe mine însumi în felul în care mă

vezi tu? a întrebat Arthur.

— Pentru că energiile acestea slujesc ca învelitori. Unele

sînt dese, altele transparente şi nu există doi oameni care să

fie înveliţi exact la fel. Dar cu toţii arătaţi ca nişte nori umblători.

Pînă cînd nu-ţi decojeşti sufletul de învelitori, nu îţi vei

da seama de miezul etern şi limpede care se găseşte în centrul tău.

sursa : http://www.scribd.com/doc/81614194/Deepak-Chopra-Calea-Magului